ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN CULEGEREA DATELOR SI

EFECTUAREA INVESTIGATIILOR LA PACIENȚII CU AFECȚIUNI

NEUROLOGICE
 Metode de culegere a datelor
• Examenul clinic neurologic (observație,
palpare, auscultație, percuție, răspunsul la
examenele specifice)

• Culegerea datelor de la pacient , aparținători

sau din dosarul medical
(interviu, conspectarea notițelor)

• Investigații paraclinice și analize

de laborator
 INVESTIGAȚII PARACLINICE
NEUROLOGICE
• Radiografii simple
• Radiografii cu substantade contrast
pentru- craniu, coloana vertebrală,
vase sangvine cerebrale
• Scintigrafii cu izotopi radioactivi
•  Tomografie computerizată
• Rezonanța magnetică nucleară
 INVESTIGATII PARACLINICE NEUROLOGICE

• Electroencefalografie
• Electromiografie
• Ecoencefalografie
• Examenul fundului de ochi
• Examene de laborator ale sîngelui
și lichidului cefalorahidian
 Examen clinic si anamneza la
 pacientii neurologici

• Examenul limbajului, comunicarii, memoriei si a nivelului de

intelegere precum si examenul psihic
(afectivitate,vointa,intelect,comportament)

Informatii privind:

•  Antecedentele personale
• Modul de debut al afectiunii,
• Istoricul bolii
•  Tratamente urmate pentru afectiuni asociate
• Regimul de viata si igieno-dietetic
Examenul clinic și anamneza pacientului
neurologic
•  Aprecierea atitudinii, faciesului, posturii.
•  Aprecierea motilității , a forței
musculare și a coordonării mișcărilor.
•  Aprecierea sensibilității tactile, termice și
dureroase, a troficității și a tonusului .
•  Aprecierea orientării temporo-spațiale.
• Examenul nervilor cranieni
• Aprecierea reflexelor.
 Examenul clinic nu trebuie să omită nici un
amănunt – astfel:
• faciesul congestionat sugerează o comă alcoolică
sau o hemoragie cerebrală
• faciesul rozat - o comă prin CO
• faciesul icteric - o comă hepatică
• asimetria facială - o hemiplegie
• prezenţa sângelui şi a spumei la gură – epilepsie
• bătăile frecvente ale pleoapelor - isteria etc.
• mirosul aerului expirat este amoniacal-urinos
în coma uremică
• miros acetonic (de mere) - în diabet
• miros alcoolic - în coma alcoolică
• respiraţia este lentă în comele provocate de
barbiturice, opiacee, hipertensiune
intracraniană
• respiraţie rapidă în coma uremică sau
diabetică.
• tensiunea arterială este ridicată în
hemoragia cerebrală şi encefalopatia
hipertensivă
• tensiunea arterială coborâtă în comele
toxice, infecţioase, diabetice etc.
 EXAMENUL SENSIBILITĂŢII:
• - face necesară colaborarea bolnavului
• - se începe cercetând tulburările subiective, care
eventual pot exista:
• senzaţiii de înţepături
• furnicături
• amorţeli
• dureri spontane etc.

• După care se cercetează sensibilitatea obiectivă. Se

cere bolnavului să închidă ochii şi se explorează
succesiv sensibilitatea superficială (tactilă, termică
şi dureroasă), profundă şi complexă:
• -Sensibilitatea tactilă se explorează punând în contact
tegumentele cu pulpa degetului sau cu o bucată de vată

• -sensibilitatea dureroasă înţepând tegumentele cu un ac

• -sensibilitatea termică aplicând succesiv pe tegumente

două eprubete cu apă caldă şi apă rece, cerând bolnavului
să comunice imediat senzaţia resimţită. Se acordă
întotdeauna atenţie unei posibilităţi de simulare.
•
• Sensibilitatea profundă se explorează urmărind
dacă bolnavul percepe vibraţiile unui diapazon sau
are simţul atitudinilor segmentare. Pentru aceasta
se aplică un diapazon care vibrează, pe regiunile
osoase proeminente (simţul vibrator) sau se
imprimă de către examinator o anumită mişcare
unui segment de membru al bolnavului (deget etc.)
şi se cere acestuia să pună membrul corespunzător
de partea opusă în aceeaşi poziţie (simţul
artrokinetic).
 EXAMENUL MOTILITĂŢII :
• urmăreşte depistarea deficitului motor prin
studiul mişcărilor active şi al forţei musculare
segmentare.
• Se începe examenul cerând bolnavului să
execute mişcări de flexie, extensie, abducţie,
rotaţie şi se observă dacă acestea se execută cu
uşurinţă sau nu.
• Forţa musculară segmentară se cercetează
cerând bolnavului să execute mişcări, în timp
ce examinatorul se opune în efectuarea lor.
 Coordonarea mișcărilor
• Se studiază cerând bolnavului să execute
anumite mişcări ca:
-aducerea indexului pe vârful nasului
-aducerea călcâiului pe genunchi
-executarea rapidă de gesturi alternative
(mişcări rapide de supinaţie şi pronaţie).

• Tulburările de coordonare poartă numele de

ataxie şi pot fi provocate de leziuni cerebeloase.
 Staţiunii şi mersul
• Se examinează observând
bolnavul în ortostatism, pe
vârful picioarelor sau pe
călcâie, precum şi
caracterul mersului.
 TONUSUL MUSCULAR:
• se realizează cerând bolnavului să-
şi relaxeze complet membrul
examinat, în timp ce examinatorul
mobilizează pasiv fiecare membru,
cercetând rezistenţa musculară şi
amplitudinea mişcării.
• Tonusul normal este caracterizat
print-o slabă rezistenţă.
 Examenul reflexelor:
- reprezintă cercetarea
reflexelor:
• osteo-tendinoase,
• cutanate
• de postură
• patologice.
 Reflexe Osteotendinoase
•  Bicipitalsi brahioradial - C5,6 
• Tricipital - C7 
• Rotulian - L3,4
• Ahilian  - S1
 Reflexele osteo-tendinoase se examinează prin percuţia, cu
ciocanul de reflexe, a tendonului muşchiului care provoacă, la
omul normal, contracţia muşchiului respectiv. Cele mai importante
reflexe osteo-tendinoase sunt următoarele:
• reflexul ahilian - care constă în flexia plantară a piciorului prin
percuţia tendonului ahilian
• reflexul rotulian - care constă în extensia gambei pe coapsă
prin percuţia tendonului cvadricepsului
• reflexul bicipital - se examinează percutând tendonul
bicepsului la nivelul plicii cotului şi provoacă flexia uşoară a
antebraţului
• reflexul tricipital - în care prin percuţia tricepsului, în
vecinătatea olecranului, se produce extensia uşoară a
antebraţului etc.
• Reflexele de postură se examinează
prin opoziţia la punctul de inserţie a
unui muşchi, după care se lasă liber.
Întinderea lentă, produsă din tendinţa de
a reveni la poziţia iniţială declanşează o
contracţie a muşchiului, care duce la
creşterea tonusului postural.
 În timpul cercetării
reflexelor, bolnavul trebuie
să fie în relaxare musculară
completă.
 LICHIDUL CEFALORAHIDIAN
• SNC este invelit in 3 membrane, de la exterior
spre interior:
-dura mater,
-arahnoida și
-pia mater.
Intre pia mater și arahnoidă se formează un spațiu
care inconjoară creierul și măduva și comunică cu
ventricolii: spațiul subarahnoidian, in care
curge lichidul cefalorahidian (LCR).
• LCR este produs de plexurile
coroide și este absorbit la nivelul
vilozităților arahnoide.
• Daca LCR este produs in exces,
determină creștera presiunii
intracraniene precum și semne de
neuroradiculită și contracurii
antalgice ale mușchilor
paravertabrali, numite și semne
de iritație meningeană.
 Tehnica puncției lombare
• Poziționarea pacientului este extrem de
importantă pentru realizarea acestei manevre în
conditii cât mai bune. Se utilizează două poziții:
1. Poziția sezând, cu spatele la marginea patului,
cu genunchii adunați la piept și cu capul flectat.
2. Poziția în decubit lateral cu genunchii adunați la
piept și cu capul flectat, între genunchi punându-
se o pernă pentru a se evita distorsionarea
reperelor osoase
• Reperele utilizate sunt crestele
iliace și linia ce le unește.
Aceasta trece, de regulă, la
nivelul spațiului intervertebral
L3-L4. Reperând apoi apofizele
spinoase se determină mijlocul
spațiului L3-L4 sau L4-L5 și se
stabilește locul în care se va
introduce acul de puncție.
• Se utilizează un ac spinal special
cu mandren.
• După asepsia riguroasă a
tegumentelor se introduce acul
perpendiclar pe mijlocul
interspațiului L3-L4 sau L4-L5,
după străbaterea tegumentului se
orienteză acul sub un unghi de 10-
20 grade cranial și se avansează
încet.
• Străbaterea ligametului interspinos
este asociată cu o rezistentă mai
crescută, la fel ca și străbaterea
ligamentului galben, după care se
simte o senzație de gol, la fel ca și cea
oferită de pătrunderea într-o venă,
semn că s-a intrat în spatiul
subarahnoidian. Se scoate mandrenul
acului și începe să picure lichidul
cefalorahidian.
 Incidente și accidente :
1. Punctia albă -fie datorită unei tehnici
deficitare, fie datorită unor condiții locale
(fractură de coloană consolidată, osificarea
ligamentelor) nu se poate pătrunde în
spatiul subarahnoidian.
În aceste condiții este util, dacă se consideră
ca puncția este absolut necesară pentru
precizarea diagnosticului, să se tenteze
efectuarea ei în alt spațiu sau suboccipital.
2. Accidentul de puncție se
datorează unei leziuni vasculare
accidental și obtinem un LCR
hemoragic. În aceste condiții se poate
recolta lichid în mai multe eprubete,
urmărind dacă acesta se clarifică sau se
pate tenta o nouă puncție cu un spațiu
mai sus. În caz de puncție traumatică
este util să se estimeze raportul
leucocite/hematii, care în mod normal
este de 1/1000.
• Lichidul cefalo-rahidian se recoltează în cel
putin 3 eprubete: una nesterilă pentru
examenul biochimic si citologic și în două
eprubete sterile pentru studiile
microbiologice - o eprubetă pentru flora
microbiană obișnuită și una pentru
micobacterii. Dacă se suspectează o etiologie
fungică este util să se recolteze si o eprubetă
aditională pentru astfel de studii. Cantitatea
de LCR recoltată trebuie să fie de circa 2 ml în
fiecare eprubetă.
• Sindromul post punctie lombară apare de
regulă în cursul primelor 24 de ore după efectuarea
examenului si se manifestă prin cefalee intensă
însotită de greată sau de vărsături si de senzatie de
vertij, mai ales în ortostatism si în cursul mersului .
Mai pot apare dureri dorsale, dureri localizate la
nivelul membrelor inferioare, mai mult sau mai putin
intense. Unicul tratament constă în repaus si
administrare de analgezice sau cofedol. Cu toate
acestea, simptomele pot să persista până la 10-14 zile.
• LCR normal este normotensiv (la punctia
lombara LCR curge constant picatura cu
picatura) are urmatoarele constante:

• aspect: clar, ca “apa de izvor”

• celularitate : cateva limfocite (2-5/mmc)
• proteinorahie: 0,20-0,30 g/l, valoare
exprimata calitativ prin reactie Pandy
negativa
• glicorahie: 1/2-2/3 din valoare glicemiei;
60-80mg%
• clorurorahie: 720-750 mg%