A elaborat: Gurila Anisoara

A controlat: Busmachiu Ion

www.indent.ro/en/treatments/3/dental-radiology
În stomatologie, completarea și elucidarea unui diagnostic
impune de multe ori efectuarea unui examen radiologic
specific.
În practica ortodontică, acest tip de investigații are și alte
implicații, el servind atât la realizarea unui plan de
tratament, cât și la verificarea eficienței acestuia
Tehnici radiologice în ortodonție
 1.Radiografia cu film retroalveolară
- incidența care furnizează cele mai numeroase și mai comlete date
despre dinți, crestele alveolare și formațiunile anatomice vecine
- ”retroalveolar” definește așezarea filmului endooral, în spatele
alveolelor unui grup de 2-3 dinți
- cea mai răspândită formă de diagnostic
-dezavantaj: imagine segmentară

www.inline.com.au/krystal-x
 2. Radiologia cu film ”mușcat” (bitewing)

-de obicei pentru dinții posteriori, pentru că evidențiază atât

dinții de sus, cât și pe cei corespunzători din partea de jos.
-evidențierea marginilor coroanelor, a integrării optime a
coroanelor dentare, detectarea unor probleme legate de
densitatea osoasă

www.williamwaltondds.com/procedures/cleanings-prevention/digital-x-
rays
 3. Rx cu film ocluzal
- cuprinde întreaga arcadă, fie cea superioară, fie cea
inferioară.
- mai mare decât primele două, evidențiază localizarea și
dezvoltarea dinților, dinții care încă nu au erupt, fracturi
de maxilar, chisturi, abcese și obiecte
străine

www.drgstoothpix.com/2012/09/26/radiographic-technique-maxillary-
occlusal-radiographs/
124.106.53.86/tcdc/index.php?
main_page=product_info&products_id=514
 Examenul cu film exooral
1. Ortopantomografia

Tomografie ortoradială, cuprinde aproape întreg masivul facial

Evidenţiază:
- Maxilarele și procesele alveolare superioare și inferioare
- Ambele arcade în raporturile dintre ele şi muguriilor încă în
formare în interiorul procesului alveolar.
- Forma, mărimea, incidenţele sinuzale şi relaţiile privind arcada
dentară superioară.

www.centrodentistico.net/orthodontic.html
 Tehnica de realizare a OPG

Pacientul – poziție ortostatică, cu capul menținut de un cefalostat în poziție

verticală, cu arcadele dentare în ocluzie centrică, iar mentonul e bine sprijinit
pe un suport. Aparatul va poziţiona automat braţul mobil de lucru (ansamblul
tub – portfilm) şi va realiza o trecere circulară de 190° fără a atinge
pacientul.
Principiul - abordarea în permanență a regiunii care
trebuie radiografiată, cât și a filmului, prin intermediul unei
raze ortognale, evitându-se deformarea imaginii. Deplasarea
continuă e adaptată la curbura mandibulei.

www.dapic.net/radiology/radiology-opg.php
Avantajele OPG:
- Simplitatea folosirii
-Economia de timp
-Securitatatea utilizării
-Claritatea imaginii cu posibilități
bune de diagnostic
-Confortul în timpul execuției

Dezavantajele OPG:
-Doar incidență orizontală
-Un ușor efect de ”creștere” a dimensiunilor arcadei
 2. Teleradiografia

”Cel mai fidel mijloc de investigare în vederea precizării unui

diagnostic de anomalie dento-maxilară” (dr.Dragoș Stanciu)

Teleradiografia constă în radiografierea oaselor craniului şi ale feţei,

precum şi a părţilor moi în proiecţie ortogonală, fără deformarea
imaginii.
Se obţine prin radiografierea subiectului aşezat la o distaţă de 1,5 –
4 m de tubul aparatului. Placa radiografică trebuie să fie în contact
cu faţa pacientului şi paralelă cu planul medio – sagital.
 Tipuri de teleradiografii:
1. Teleradiografia de faţă poate da in­dicaţii asupra dezvoltării verticale
şi transversale a masivului facial.
2. Teleradiografia axială urmăreşte dezvoltarea ramurilor orizontale şi,
în oarecare măsură, a masivului facial.
3. Teleradiografia de profil evidenţia­ză tulburările de dezvoltare în plan
vertical şi sagital a masivului facial, dând cele mai multe indicaţii despre
natura, direcţia şi gradul de dezvoltare a structurilor osoase ce însoţesc
ano­malia.
 Tehnica de realizare a teleradiografiei de profil

Când se efectuează măsurători unghiulare sau dimensionale ale anumitor

segmente cefalice, putem vorbi de roentgencefalometrie. În acest scop, distanţa

dintre tubul roentgen şi planul medio-sagital al capului trebuie să fie de 3-5 m, iar

distanţa între subiect şi filmul radiografic să fie de 14 mm.

Creşterea distanţei subiect- sursa de emisie

a radiaţiilor diminuă foarte puternic mărirea

structurilor laterale (Bassigny).

”Ortodonție. Diagnostic, clinica, tratament” A.Fratu,
ed.Vasiliana 98,Iași 2001, fig. 9.27, pag 200
 Capul pacientului se fixează cu ajutorul unui cefalostat, astfel
încât planul Frankfurt să fie orizontal. Clișeul radiografic se
realizează în ocluzie centrică, rugând pacientul să închidă cavitatea
orală și să efectueze mișcarea de deglutiție. Fascicolul de raze
trebuie să fie centrat pe conductul auditiv extern, iar timpul de
expunere să fie constant.
 Pentru interpretarea radiografiei este necesară evidențierea
structurii osoase și a punctelor antropometrice.
Toate acestea se realizează cu ajutorul cefalogramei, care se
poate face pe 2 căi:
• Modern - cu ajutorul unui program la calculator
• Clasic - cu hârtie de calc, pe care, prin transparență, se trasează
punctele de
reper și principalele
structuri osoase

www.francescoinchingolo.it/default.asp?modulo=news&action=read&id=113
Puncte şi repere utilizate în analiza teleradiografiei

scribd.com ”Aportul teleradiografiei ca metodă de radiodiagnostic în ortodontie” publ.Bogdan

Alexandrescu
Planuri și axe folosite în analiza teleradiografiei

PLANUL CRANIAL S – N
PLANUL CRANIAN Ricketts Ba – N
PLANUL FRANKFURT P – O
PLANUL PALATINAL ANS – PNS
PLANUL OCLUZAL
PLANUL MANDIBULAR: Me – Go
PLANUL FACIAL: N – Pog
AXA Y: S – Gn
AXA FACIALĂ Ricketts: Pt – Gn
Metode de interpretare a teleradiografiei

1. Metoda de analiză după Steiner

2. Metoda de analiză după Tweed
3. Metoda de analiză după Sassouni
4. Metoda de analiză după Mc Namara
5. Metoda de analizăRickets
6. Metoda de analiză după Firu-Milicescu
Metoda de analiză după Steiner

Unghiul SNA
-poziţia antero–posterioară a
a maxilarului faţă de baza
craniului.
N= 82° ± 2°
˃ 84° - protruzia maxilară
˂ 80°-
80 retruzie maxilară
Unghiul SNB - evaluarea
poziției antero – posterioare a
mandibulei
N = 78° ± 2 °
 Unghiul ANB
(diferenţa dintre SNA şi SNB)

Permite aprecierea relației

sagitale dintre maxilare în
raport cu baza craniului
(decalajul dintre maxilă și
mandibulă)
N = 2°, valoare la care se
realizează cele mai bune
rapoaret interincisive
 După valoarea lui ANB, Steiner clasifică anomaliile astfel:

Normă Retruzie maxilară Protruzie maxilară

ANB = 4°
ANB= 2° (0° -4°) ANB = 7°
 Metoda de Analiză după Tweed
La baza analizei lui Tweed stă triunghiul Tweed, format din:
 Planul Frankfurt
 Planul mandibular
 Axa incisivului inferior
Din intersectarea lor iau naștere 3 unghiuri: FMA, IMPA,FMIA

FMIA
67°+/- 3
FMA 25° +/- 3

IMPA 88°+/- 2
Unghiul FMA
- apreciereatipologiei scheletice în sens vertical.
N = 25° ± 3°, tipul vertical de creştere normodivergent,
˃ 28° - hiperdivergent
˂ 22° - hipodivergent
Unghiul IMPA
- aprecierea
situării părții anterioare
mandibulare în
raport cu baza
osoasă
N = 90° ± 3°

Unghiul FMIA
- aprecierea situării incisivului
mandibular în schema facială
N = 67° ± 2°
Unghiul conicității faciale

Na – Pg și planul mandibular.
N = 68˚, nu se modifică cu creșterea

Ca valoare diagnostică exprimă:

Poziția sagitală și verticală a mentonului
Clasificare tipologică verticală și
structurală
Direcția de creștere facială
Parametrul de referință pentru
înălțimea facială și deschiderea unghiului
goniac.
 Unghiul S – Gn cu planul Frankfurt
- poziţia mentonului în planul facial, gradul de avansare a
mandibulei faţă de baza craniului.

http://www.scribd.com/document_downloads/direct/114664097?
extension=pptx&ft=1409758435&lt=1409762045&user_id=236554110&uahk=Zy2Z0zQAzK6haCJ+NC5GIA/ElYc
 Unghiul Se Gn/PF

< 55° - rotaţie anterioară a mandibulei

> 65° - rotaţie posterioară a mandibulei

http://www.scribd.com/document_downloads/direct/114664097?
extension=pptx&ft=1409758435&lt=1409762045&user_id=236554
110&uahk=Zy2Z0zQAzK6haCJ+NC5GIA/ElYc
Unghiul interincisiv
-angulația reciprocă dintre incisivi,
fără nici o referire la bazele osoase
N= 130˚ ± 5˚
 Metoda de analiză după Sassouni
Prima metodă cefalometrică care a evidenţiat
atât relaţiile verticale cât şi cele orizontale,
precum şi interacţiunea între acestea.
Planurile de referinţă utilizate în această
tehnică sunt:
Planul Bazei Craniului N – S;
Planul Frankfurt;
Planul Bispinal SNA – SNP;
Planul Ocluzal ;
Planul Bazal Mandibular Me – Go

Conform acestei teorii, se consideră că la feţele

bine proporţionate aceste planuri converg spre un
singur punct situat posterior. Înclinarea acestor
planuri unul faţă de celălalt reflectă
proporţionalitatea verticală a feţei.
 Se trasează din punctul O trei arcuri de cerc care vor delimita:
- Tipul profilului;
- Tipul de clasă alveolară;
- Creşterea dimensională a corpului mandibular în relaţie cu baza
craniului.

http://www.scribd.com/document_downloads/direct/49482858?
extension=ppt&ft=1409758919&lt=1409762529&user_id=236554110&uahk=qv13TL91fBCfsKdg4X8x01VS
 Arcul I defineşte tipul profilului.
Se foloseşte arcul de cerc ce trece prin
Na – SNA şi Pog → profil arhial, corespunde
clasei I-a scheletice;
Dacă arcul va trece în spatele Spna →
profil retroarhial, corespunde clasei a II-a
scheletice;
Dacă arcul trece înaintea Spna → profil
prearhial, corespunde clasei a III-a
scheletice.
Arcul II defineşte clasa alveolară:
Arcul trece prin punctul A şi B → clasa I-
a alveolară;
Dacă punctul B se află în interiorul
arcului de cerc → clasa a II-a alveolară;
Dacă punctul B se află în afara arcului →
clasa a III-a alveolară.
Arcul III
Se construieşte pornind din Sellae şi se
prelungeşte în jos până la Go. În mod normal
ambele repere trebuie să se afle pe arcul de
cerc, şi denotă echilibrul de dezvoltare în
lungime a corpului mandibular faţă de baza
craniului.