FAMILIILE

LINGVISTICE
 În Europa, diversitatea lingvistică este o realitate.
Limbile sunt parte integrantă a identității noastre
europene și constituie expresia cea mai directă a
culturii. Într-o UE întemeiată pe mottoul „Unitate în
diversitate”, capacitatea de a comunica în mai multe
limbi reprezintă un avantaj important pentru oameni,
organizații și întreprinderi.
 Când spunem Europa din punctele de vedere politic,
economic, cultural-lingvistic, avem în vedere atât cele
48 de state situate între limitele geografice
convenţionale ale Europei, cât şi statele insulare (ca
Islanda) sau, şi mai mult, statele aflate parţial pe
teritoriul Europei, parţial, pe cel al Asiei, precum
Federaţia Rusă şi Turcia.
 Există în jur de 225 de limbi indigene în Europa –
aproximativ 3% din totalul mondial. Majoritatea limbilor
Europei fac parte din una din cele trei mari familii lingvistice
indo-europene: limbile romanice (dezvoltate din limba latină
vorbită în Imperiul Roman), limbile germanice (dezvoltate din
limba pregermanică vorbită în partea de sud a Scandinaviei)
și limbile slave (dezvoltate din limba slavă veche vorbită în
Ucraina actuală).
Familiile lingvistice din Europa
Limbile vorbite în Europa
Limbi indo-europene

 Majoritatea limbilor europene moderne au evoluat

din limba proto-indo-europeană. Limbile albaneză
și greacă fac de asemenea parte din familia limbilor
indo-europene, însă nu se înrudesc cu nicio altă
limbă.
 Limba albaneză este una dintre cele mai vechi limbi și se vorbește în
Albania, Kosovo, Macedonia, Grecia, Italia, Serbia, Muntenegru,
numărând aproximativ 6,5 milioane de vorbitori.
 Limba armeană este o limbă indo-europeană vorbită majoritar în
Armenia, în Republica Nagorno-Karabah și în regiunea Javakheti din
sud-vestul Georgiei, dar și minoritar de diaspora armeană în multe
state ale lumii, inclusiv în România. Limba are în total în jur de șase
milioane de vorbitori.
Limbi baltice

 Numărul total de vorbitori de limbi baltice nu este

mai mare de cinci milioane de oameni. Acestea
sunt vorbite în zona Mării Baltice – mai ales în
Lituania (lituaniana, samogițiana) și Letonia
(letona, latgaliana), și unele zone limitrofe din
Belarus și Polonia.
Limbi celtice
 Limbile celtice sunt vorbite în insulele din vestul Europei de
descendenții vechilor celți.
 Limbile celtice (sau grupul insular al limbilor celtice, opus celui
continental, dispărut) se împart în:

• Grupul gaelic în care intră irlandeza (Irlanda), scoțiana

(Scoția) și manx (Insula Man).

• Grupul britonic care cuprinde cornica (Cornwall), galeza

(Țara Galilor) și bretona (Bretania).
Limbi germanice

 Limbile germanice sunt vorbite, mai ales, în Europa

Centrală, Europa de Nord-Vest și Nord (Germania,
Austria, Elveția, nordul-estul Italiei, nord-estul Franței,
Țările de Jos și Scandinaviași, de asemenea, în Marea
Britanie și Irlanda, precum și de minoritatea germană și
de unii membri ai comunităților evreiești care au
supraviețuit în diverse țări de pe cuprinsul continentului).
 Între limbile germanice se disting trei mari subdiviziuni:
 limbi germanice nordice, occidentale și orientale. Limbile
germanice nordice sunt limbile scandinave. Engleza,
germana și neerlandeza sunt limbi germanice occidentale.
 Limbile germanice orientale au dispărut cu totul.
Singurele texte germanice orientale care au supraviețuit
sunt scrise în limba gotică.
 Grupul occidental este cel mai numeros. Din el fac parte:

 • Germana de sus (Hochdeutsch) sau germana propriu-

zisă se vorbește în Germania, Austria, partea de nord a

Elveției, Liechtenstein, Luxemburg, Tirolul de Sud, o

regiune din Italia, Voievodatul Opole al Poloniei și în

regiunea Alsacia din Franța.

 • Germana medie de sus se înntinde între secolele
al XII-lea și al XV-lea. Fărâmițarea imperiului
feudal în secolele al XIII-lea și al XIV-lea a
determinat pe plan lingvistic o diver¬sificare
dialectală foarte accentuată.
 • Germana de jos, în faza ei veche vorbită în nordul
Germaniei, s-a împărțit în două subgrupuri:
 • vechea saxonă sau vechea germană care e atestată în
prima jumătate a secolului al IX-lea prin poemul
Heliand;
 • vechea franconică de jos, din care s-a format
olandeza.
Limbi romanice
 Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară
(latinum vulgare). Fac parte din subfamilia italică a limbilor indo-europene.
 Limbile galo-romanice
 Limbi oïl: franceza standard, picarda, valona, normanda etc.
 Limba franco-provensală
 Limbi occitano-romanice: occitana, aragoneza și catalana
 Limbi galo-italice: piemonteza, lombarda, emiliano-romagnolo și ligurica
 Limbi romanice retice: romanșa, ladina și friulana
 Lista de mai jos este un rezumat al limbilor romanice frecvent
întâlnite în Europa:
 • Aragoneza este recunoscută, dar nu oficial, în Aragon (Spania).
 • Asturiana este recunoscută, dar nu oficial, în regiunea spaniolă
Asturia
 • Catalana este oficială în Andorra, co-oficială în regiunile
spaniole Catalonia, Valencia (ca valenciană) și Insulele Baleare și
recunoscută, dar nu oficial, în regiunea La Franja din Aragon.
 Corsicana este vorbită pe insula franceză Corsica
și în nordul extrem al Sardiniei.
 Franceza este o limbă romanică, în care, peste
latină, s-au suprapus limbile vorbite de gali și de
franci.
 Galiciana, înrudită cu portugheza, este co-oficială
în Galicia, Spania.
 • Portugheza face parte din grupul limbilor ibero-romanice
care a evoluat din mai multe dialecte ale latinei vulgare în timpul
regatului medieval Galicia. Este limbă oficială în Portugalia.
 • Româna este oficială în România, Republica Moldova și
Voivodina (Serbia), dar este vorbită și în valea Timocului
(Serbia) și în Bucovina de nord, Podolia și Bugeac (Ucraina).
 • Siciliana este o limbă vorbită în Sicilia și insulele sale.
Limbi slave
 Limbile slave sunt vorbite în areale extinse ale Europei Centrale, de Sud și

de Est. Există aproximativ 20 de limbi slave. Cea mai importantă dintre ele

este rusa. Rusa este limba maternă a peste 150 milioane de persoane. În

lingvistică, limbile slave se împart în mai multe grupe:

 • Limbile slave occidentale includ ceha, poloneza, slovaca, soraba de jos,

soraba de sus și cașuba.

 • Limbile slave orientale includ rusa, ucraineana, bielorusa și ruteana.

 • Limbile slave de sud- de sud-vest includ sârbo-croata și slovena,

fiecare cu numeroase dialecte distincte.

 -de sud-est includ bulgara, macedoneana și slavona veche (o limbă

Dialecte elenice

 • Greaca este limba oficială a Greciei și Ciprului, însă există enclave

vorbitoare de greacă și în Albania, Bulgaria, Italia, Macedonia și alte țări

din sud-estul Europei.

 • Capadociana este dialectul ionic demotic al limbii grecești, cu lexic,

formule și pronunțări parțial turcești, odinioară vorbit în Anatolia, de unde

vorbitorii au fost expulzați spre Grecia de Nord în anii 1920.

 • Griko, un dialect doric al limbii grecești, este vorbit în sudul regiunii

Calabria și în regiunea Salento din Italia sudică.

Limbi din afara familiei indo-europene

 Limba bască este vorbită de aproximativ 468.000 de

oameni din Țara Bascilor și Navarra, în nordul
Spaniei, dar și de alte câteva mii din sudul Franței.
Basca este singura limbă izolată din Europa, neînrudită
cu nicio altă limbă vorbită pe continent (se pare că este
una din cele mai vechi limbi de pe continent, dacă nu
cea mai veche).
 Familia limbilor fino-ugrice se împarte în două ramuri:
 ramura ugrică și
 ramura finică.
 Din ramura ugrică fac parte limbile maghiară, mansi și hanti. Din
ramura finică menționăm limbile: finlandeză, estonă, limbile sami
vorbite de laponi în nordul țărilor scandinave, vepsă și isuri, vodă și
levonă, limbile komi-permiană și komi-siriană, limbile mordvine (ersa
și moksa), limba mari răsăriteană de câmpie, mari de munte și udmurtă.
 Limbi mongolice
 Limbile mongolice își au originea în Asia, iar cele
mai multe nu au proliferat către vest, în Europa.
Kalmica este vorbită în Republica Kalmikia, parte
a Federației Ruse, și este, prin urmare, singura
limbă mongolică nativă vorbită în Europa.
 Limbi semitice
 Familia limbilor semitice e reprezentată de limba malteză,
oficială în Malta, și de limba arabă vorbită de minorități
numeroase de istorie recentă în Franța, Olanda, Spania,
precum și de imigranți arabofoni în Marea Britanie, Suedia
și alte țări occidentale. Există și o diasporă somaliană și
etiopiană în Italia, Franța, Olanda etc.
Altele

 Datorită imigrației din fostele colonii, există și comunități vorbitoare

de limbi africane din familia limbilor hamitice, sudaneze, bantu (de
pildă, în Franța și Marea Britanie) sau a limbilor malaio-polineziene –
de exemplu, în Olanda, Franța, Marea Britanie.
 În unele orașe occidentale există cartiere populate de vorbitori de
limbi din familia sino-tibetană – mai ales chinezi și vietnamezi (de
pildă, în Franța și Regatul Unit) – sau comunități bilingve de
imigranți vorbitori de limbi amerindiene, în Spania.
 Coexistența armonioasă a numeroase limbi în Europa este un
simbol puternic al aspirației Uniunii Europene de a fi unită în
diversitate, care constituie unul dintre fundamentele
proiectului european.
 Limbile definesc identități personale, dar fac parte în egală
măsură dintr-un patrimoniu comun. Ele pot servi drept punte
de legătură cu alți oameni și pot deschide calea către alte țări
și culturi, promovând înțelegerea reciprocă.