BACTERIILE

CE SUNT BACTERIILE?
Bacteriile sunt microorganisme procariote și alcătuiesc domeniul Bacteria (sinonim
Eubacteria). Prezintă de cele mai multe ori o lungime de câțiva micrometri, dar sunt foarte
diverse din punct de vedere morfologic, regăsindu-se sub formă sferică, alungită sau spiralată
(elicoidală). Bacteriile au fost printre primele forme de viață care au apărut pe Pământ și sunt
prezente în majoritatea habitatelor existente. Se regăsesc în sol, apă, izvoare termale, deșeuri
radioactive, chiar și la adâncimi mari din scoarța terestră. Bacteriile trăiesc în relații de
simbioză sau sunt uneori paraziți ai plantelor și animalelor. Majoritatea acestora nu au fost
caracterizate, iar aproximativ doar jumătate dintre încrengăturile bacteriene cuprind specii care
pot fi crescute în laborator.
 ÎN CE NUMĂR SUNT
BACTERIILE?
Într-un gram de sol se regăsesc aproximativ 40 milioane de celule bacteriene, iar
într-un mililitru de apă dulce se regăsesc aproximativ 1 milion de celule bacteriene. Un
calcul ar indica faptul că pe Pământ există circa 5×1030 bacterii, așadar acestea
alcătuiesc o biomasă cu mult mai mare decât cea corespunzătoare plantelor și animalelor
la un loc. Bacteriile sunt organisme vitale în multe cicluri ecologice, având rolul de
circulare al nutrienților, precum este cazul fixării azotului din atmosfera terestră. Un alt
exemplu este descompunerea cadavrelor, bacteriile fiind responsabile de etapele de
putrefacție ale acestui proces.
 În ecosistemele care au ca habitat izvoarele hidrotermale sau izvoarele reci,
bacteriile extremofile joacă un rol esențial în aducerea aportului de nutrienți necesari
pentru viață, prin transformarea unor compuși precum hidrogenul sulfurat și metanul în
energie. În octombrie 2012, datele adunate de către cercetători au sugerat faptul că
bacteriile prosperă în Groapa Marianelor, care este cel mai adânc punct de pe suprafața
Pământului, fiind aflat la o adâncime de 11 kilometri. Alți cercetători au dedus prin
studii similare faptul că bacteriile se dezvoltă chiar și în interiorul rocilor la o adâncime
de 580 de metri sub fundul oceanic cu o adâncime de 2,6 kilometri, din apropiarea
coastei nord-vestice a Statelor Unite. Conform unuia dintre savanți, „Microbii pot fi
întâlniți oriunde – sunt organisme extrem de adaptabile la orice condiții, și pot
supraviețui oriunde se află.”
 CÂTE BACTERII SE AFLĂ ÎN
CORPUL UMAN?
Nu de mult a fost demontat mitul conform căruia numărul de celule bacteriene din corpul
uman îl depășește pe al celulelor umane în raport de 10:1. Aproximativ 39 de bilioane (39·1012 sau
3,9·1013) de celule bacteriene se află în microflora normală a unei persoane de referință de gen
masculin, ce cântărește 70 kg și are o înălțime de 170 cm, numărul total de celule umane fiind de 30 de
bilioane (30·1012). Așadar, deși numărul de bacterii este mai mare, acesta este doar cu 30% mai mare,
nu cu 900%.
Cel mai mare număr de bacterii se regăsește în flora intestinală și de asemenea un mare procent
este reprezentat și de microflora pielii. Vasta majoritate de specii bacteriene care trăiesc în corpul uman
sunt considerate ca fiind inofensive, datorită mecanismelor de apărare specifice organismului, precum
este sistemul imunitar. Există și bacterii care sunt chiar benefice, în special cele ce aparțin florei
intestinale. În ciuda acestui fapt, unele specii sunt patogene și, odată pătrunse în organism, produc
diverse boli infecțioase, printre care se numără holera, sifilisul, antraxul, lepra și ciuma bubonică. Cele
mai comune patologii infecțioase bacteriene fatale sunt infecțiile respiratorii, tuberculoza fiind cauza de
deces a aproximativ 2 milioane de persoane în fiecare an, cu precădere în Africa Subsahariană.
 DOMENII ÎN CARE SUNT
UTILIZATE BACTERIILE
În țările dezvoltate, antibioticele sunt utilizate în tratamentul infecțiilor bacteriene, dar
au aplicații și în domeniul agriculturii, ceea ce a dus la apariția unei probleme serioase, și
anume fenomenul de rezistență la antibiotice. Bacteriile sunt extrem de folositoare în industrie,
în epurarea apelor, în obținerea de produse lactate fermentate (precum brânza și iaurtul), în
recuperarea aurului, paladiului, cuprului și a altor metale în industria minieră, în biotehnologie
și în procesul de fabricație al unor antibiotice și al altor compuși chimici.
ACIDOBACTERIA
Acidobacteria este o încrengătură de bacterii acidofile. Speciile sunt
extrem de diverse din punct de vedere fiziologic și sunt răspândite în toate
mediile, în special în sol, însă sunt puțin reprezentate în culturi.
ACTINOBACTERIA
Actinobacteria este o încrengătură
de bacterii Gram-pozitive care se regăsesc atât
în mediul terestru, cât și în cel acvatic.
AQUIFICAE
Aquificae este o încrengătură foarte
diversă de bacterii, care trăiesc în condiții de
viață extreme. Denumirea de 'Aquificae' a fost
dată acestui filum datorită unui gen, Aquifex
(„creator de apă”), speciile din acest gen având
capacitatea de a biosintetiza apă prin procesul
de oxidare al hidrogenului.
 ARMATIMONADETES
Armatimonadetes este o încrengătură de bacterii Gram-negative. Denumirea provine
de la prima specie descoperită din această încrengătură, Armatimonas rosea.
 BACTEROIDETES
Bacteroidetes este o încrengătură de
bacterii Gram-negative. Speciile din acest filum
sunt nesporulate, anaerobe sau aerobe, și prezintă
formă de bacil. Sunt larg răspândite în mediul
natural, inclusiv în sol, sedimente și apa de mare,
dar se regăsesc și în interiorul sau la suprafața
animalelor. Bacteroidetes spp. face parte, de
exemplu, din microbiomul normal al placentei.
Cele mai cunoscute specii sunt cele din
clasa Bacteroidia, care include și genurile
Bacteroides (reprezentanții acestui gen se regăsesc
în excrementele animalelor cu sânge cald) și
Porphyromonas (speciile regăsindu-se în cavitatea
bucală).
 CALDISERICA
Caldiserica este o încrengătură care conține un singur gen, Caldisericum. Genul
conține o singură specie, bacteria Caldisericum exile, care este suficient de diferită de celelalte
bacterii astfel încât să fie separată într-un filum diferit. Este o specie termofilă.
CHLAMYDIAE
Chlamydiae este o încrengătură ce
reunește specii de bacterii care sunt obligatoriu
intracelulare, extrem de diverse, unele fiind
patogene pentru om și animale (de exemplu,
Chlamydia trachomatis este agentul etiologic al
clamidiozei, la om), iar unele trăind în simbioză
cu protozoarele.
 CHLOROBI
Chlorobi este o încrengătură ce
conține specii de bacterii obligatoriu anaerobe
și fotoautorofe. Filumul include doar familiile
Chlorobiaceae și Ignavibacteriaceae.
Chlorobiile sunt specii imobile (cu
excepția Chloroherpeton thalassium) și sunt
capabile de fotosinteză anoxigenică, de aceea
mai pot fi denumite bacterii sulfuroase verzi.
Spre deosebire de plante, bacteriile sulfuroase
verzi utilizează ionii sulfură pe post de donori
de electroni. Sunt specii autotrofe care
utilizează un ciclu Krebs invers pentru a fixa
dioxidul de carbon.
 CHLOROFLEXI
Chloroflexi sau Chlorobacteria este o încrengătură ce conține specii de bacterii
diverse. Unele specii sunt termofile aerobe, altele sunt fototrofe anoxigenice (bacterii verzi).
Aceste specii sunt bacterii Gram-negative în colorația Gram.
 COPROTHERMOBACTEROTA
Coprothermobacterota este o încrengătură propusă, ce include specii de bacterii
imobile, cu formă de bacil. Speciile sunt strict anaerobe, termofile, dezvoltându-se la o
temperatură cuprinsă între 55°C și 70°C.
FIRMICUTES
Firmicutes (Latină: firmus, puternic,
iar cutis, piele, făcând referire la peretele
celular) este o încrengătură de bacterii.
Majoritatea speciilor din acest filum au o
structură a peretelui celular Gram-pozitivă.
Celulele pot fi de formă sferică (fiind coci) sau
în formă de cilindru rotunjit la capete (bacili).
 ORIGINE ȘI EVOLUȚIE
Strămoșii bacteriilor care trăiesc în ziua de azi erau microorganisme unicelulare, cel mai probabil primele forme de viață de pe Pământ,
și au apărut acum aproximativ 4 miliarde de ani. Timp de 3 miliarde de ani, majoritatea organismelor vii erau microscopice, iar bacteriile și
arhebacteriile erau formele dominante de viață. Deși au fost identificate bacterii fosile, precum sunt stromatolitele, acestea nu oferă niciun detaliu
distinctiv legat de morfologia lor, ceea ce duce la imposibilitatea de a examina istoria evolutivă a bacteriilor. Totuși, secvențele de gene pot fi
folosite pentru reconstrucția filogeniei bacteriene, iar aceste studii indică faptul că bacteriile au evoluat din ramura arhebacterii/eucariote
În prezent se pune întrebarea dacă primele organisme procariote care au apărut au fost bacteriile sau arheele. Unii oameni de știință
sunt de părere că domeniul Bacteria este mai vechi decât domeniul Archaea și că domeniul Eukarya a derivat de la acesta, în timp ce alții consideră
că domeniul cel mai vechi este Archaea. Se crede că cel mai recent strămoș comun al bacteriilor și arhebacteriilor este un organism hipertermofil
care a trăit acum 2,5-3,2 miliarde de ani. În schimb, alți savanți susțin faptul că ambele domenii sunt relativ recente (de aproximativ 900 de
milioane de ani) și că au evoluat pornind de la o bacterie Gram-pozitivă (cel mai probabil o actinobacterie), care a dat naștere cladei Neomura prin
înlocuirea peretelui de peptidoglican cu un perete glicoproteic.
Bacteriile au luat parte la a doua divergență evolutivă majoră, anume cea a arhebacteriilor și eucariotelor. În cazul organismelor
eucariote, evoluția a avut loc prin asocierea endosimbiotică a bacteriilor. Acest fenomen a însemnat ingerarea de către celulele proto-eucariote a
unor simbionți alfa-proteobacterieni, ceea ce a dus la transformarea acestora în organite precum mitocondrii sau hidrogenozomi, încă prezente în
celulele eucariote. Ulterior, unele celule eucariote care deja conțineau mitocondrii au ingerat organisme de tip cianobacterii, ceea ce a dus la
formarea cloroplastelor la alge și la plante. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de endosimbioză primară. Prin fenomene ulterioare de
endosimbioză secundară, au apărut organisme autotrofe eucariote, organisme cheie în dezvoltarea vieții marine.
 RESPIRAȚIE ȘI FERMENTAȚIE
Organismele care respiră utilizează compușii chimici ca sursă de energie, preluând electronii
substratului redus și transferându-i la un acceptor terminal de electroni, iar toate reacțiile care au loc sunt
procese de oxido-reducere. În urma acestor reacții se obține energia necesară pentru biosinteza de acid
adenozintrifosforic (ATP) și pentru menținerea operantă a metabolismului. La organismele aerobe, oxigenul
este acceptorul final de electroni, iar organismele anaerobe utilizează alți compuși anorganici drept acceptori
de electroni, precum sunt nitrații, sulfații sau dioxidul de carbon. Au loc astfel procese biochimice deosebit de
importante, precum este denitrificarea, reducerea sulfaților și respectiv acetogeneza. Un alt proces important
este fermentația, un proces de oxidare incompletă, total anaerobă, a cărui produs final de metabolizare este un
compus organic care, atunci când va fi redus, va deveni acceptorul final de electroni. Exemple de produși ai
fermentației sunt lactatul (în fermentația lactică), etanolul (în fermentația alcoolică), butiratul, hidrogenul, etc.
Fermentația este posibilă datorită faptului că energia substratelor este mai mare decât cea a produșilor
metabolici, ceea ce permite microorganismelor să realizeze sinteza de ATP și să își mențină operant
metabolismul. Organismele facultativ anaerobe sunt cele care își pot comuta modul de respirație între
fermentație și alți acceptori terminali de electroni în funcție de condițiile de mediu în care se află.
 NUTRIȚIE
Cunoașterea modului de nutriție a bacteriilor are importanță practică pentru cultivarea lor și
prepararea vaccinurilor. Creșterea, dezvoltarea și multiplicarea bacteriilor sunt condiționate de
pătrunderea nutrienților esențiali prin învelișurile celulare și eliminarea unor substanțe uzate rezultate
din catabolism. Nutriția se realizează prin mecanisme de tip absorbtiv. Bacteriile își pot procura energia
fie în urma procesului de fotosinteză, fiind bacterii fototrofe, fie prin descompunerea compușilor din
mediu în urma proceselor oxidative, fiind bacterii chemotrofe. Bacteriile litotrofe pot utiliza compușii
anorganici ca sursă de energie, iar cei mai comuni donori de electroni anorganici sunt hidrogenul,
monoxidul de carbon și amoniacul (ceea ce conduce la nitrificare), fierul divalent și alți ioni metalici în
stare redusă, precum și sulful în stare redusă. Există și bacterii denumite metanotrofe, care utilizează
metanul gazos atât ca sursă de electroni, cât și ca substrat al anabolismului carbonului. La bacteriile
aerobe cu nutriție fototrofă și chemolitotrofă, oxigenul este acceptorul final de electroni, în timp în
condiții anaerobe se utilizează compușii anorganici. Majoritatea organismelor litotofe sunt autotrofe, iar
majoritatea organismelor organotrofe sunt heterotrofe.
 REPRODUCEREA
Spre deosebire de organismele pluricelulare, pentru organismele unicelulare creșterea în dimensiune a celulei și
reproducerea prin diviziune celulară sunt procese strâns legate. Bacteriile cresc până la o anumită dimensiune, iar apoi se
reproduc prin fisiune binară sau diviziune simplă, care este o formă de reproducere asexuată.În condiții potrivite, o bacterie
Gram-pozitivă se poate divide odată la fiecare 20-30 de minute, iar o bacterie Gram-negativă odată la 15-20 de minute, iar după
aproximativ 16 ore numărul de celule al unei colonii care a proliferat dintr-o singură celulă poate atinge 5.000 de milioane. În
condiții optime de viață, bacteriile sunt organisme care cresc și se divid extrem de rapid, astfel că fiecare populație bacteriană se
poate dubla, pentru anumite specii, chiar și într-un timp de 9,8 minute.
În urma diviziunii celulare are loc producerea a două celule fiice identice. Unele bacteriile, deși prezintă și modul de
reproducere asexuată prin diviziune directă, prezintă structuri reproductive mult mai complexe care ajută la dispersarea celulelor
fiice nou formate.Exemple includ: formarea corpilor de fructificație ce produc spori la speciile de Myxobacteria,[136] formarea
hifelor la speciile de Streptomyces și înmugurirea. Multiplicarea prin fragmentare se întâlnește la bacteriile filamentoase, cu
dezvoltare hifală (Actinomycetes), în care alungirea se face prin adăugarea de material nou numai la extremități și la locul de
origine al ramificațiilor. După un timp are loc fragmentarea în porțiuni scurte și egale. Înmugurirea (engleză budding) presupune
formarea pe corpul celulei mamă a unei protuberanțe, de obicei de formă sferică, din care ulterior se vor dezvolta una sau mai
multe celule fiice, mult mai mici în dimensiune.
Deși reproducerea asexuată este cel mai comun tip de diviziune întâlnit în rândul bacteriilor, există și un anumit tip de
reproducere sexuată, denumită parasexualitate bacteriană. Acest fenomen are în vedere capacitatea bacteriilor de a schimba
material genetic, prin intermediul unui proces cunoscut sub denumirea de conjugare bacteriană.
 CREȘTEREA
În laborator, bacteriile sunt crescute utilizând medii de cultură de diferite consistențe.
Mediile solide, precum sunt cele realizate din agar-agar, sunt utilizate pentru izolarea culturilor
pure ale unei anumite tulpini bacteriene. Spre deosebire de acestea, mediile lichide sunt utilizate
atunci când este necesară măsurarea creșterii sau când este necesar un volum mare de celule.
Prin utilizarea mediilor de cultură selective, care conțin anumiți nutrienți sau antibiotice, se poate
realiza identificarea anumitor organisme.
Majoritatea tehnicilor de creștere în laborator a bacteriilor se bazează pe utilizarea unor
nivele crescute de nutrienți, având ca efect obținerea unui număr mare de celule, rapid și cu un
cost redus. Totuși, în mediul natural, nutrienții sunt adesea limitați, ceea ce înseamnă că
bacteriile nu se pot reproducere indefinit. Această limitare a nutrienților a dus la dezvoltarea
evolutivă a diferitelor strategii de creștere. Unele organisme pot crește extrem de rapid dacă
primesc nutrienții necesari, un exemplu fiind formarea coloniilor mari de alge și de cianobacterii
în lacuri, în timpul verii. Alte organisme prezintă diverse adaptări la medii neprielnice, cum este
de exemplu cazul speciilor de Streptomyces care produc mai multe tipuri de substanțe antibiotice,
cu rol de inhibiție a evoluției microorganismelor concurente din mediu.
 COMPORTAMENT - MOBILITATE
Multe specii de bacterii sunt mobile, iar mobilitatea acestora se realizează prin diverse
mecanisme, mai exact prin alunecare, prin contracție sau cu ajutorul flagelilor. Unele bacterii pot
aluneca pe suprafețe solide în urma secreției unor substanțe vâscoase, însă mecanismul exact al
propulsării celulare este încă necunoscut. Mișcarea bacteriilor prin contracție (engleză twitching
motility) se realizează cu ajutorul unei structuri denumite pil de tipul IV iar mișcarea prin alunecare
(engleză gliding motility) se realizează printr-un mecanism diferit. În cazul mișcării prin contracție,
pilul se extinde, se atașează de substrat, iar apoi se retractă, ceea ce imprimă deplasarea celulei.
Cea mai bine studiată structură a mobilității bacteriene este flagelul bacterian, un organit
filamentos de natură proteică care asigură mobilitatea prin mișcări de rotație. Flagelul bacterian este
alcătuit din aproximativ 20 de proteine, iar alte 30 de proteine sunt necesare pentru reglarea și
asamblarea acestuia. Mișcarea de rotație a flagelului, care imprimă bacteriei o viteză de 30 până la 70
de micrometri pe secundă, este asigurată de un mecanism care utilizează ca sursă de energie gradientul
electrochimic ce se stabilește de o parte și de alta a membranei.
 COMUNICAREA
Unele bacterii dispun de sisteme chimice generatoare de lumină. Acest fenomen, cunoscut sub denumirea de
bioluminiscență, se produce la speciile care trăiesc în asociere cu peștii, deci se crede că lumina are scopul de a atrage
pești și alte animale mari. De asemenea, bacteriile se pot asocia formând agregate multicelulare denumite biofilme, în care
împărtășesc o varietate de semnale moleculare necesare comunicării intercelulare și prezintă un comportament care este
coordonat la nivel multicelular.
Beneficiile comune ale agregatelor multicelulare includ divizarea activităților celulare, accesarea
resurselor care nu pot fi utilizate doar de către o sigură celulă, apărarea colectivă față de pericole și optimizarea
supraviețuirii populației microbiene prin diferențierea în mai multe tipuri de celule. De exemplu, s-a constatat faptul că
celulele bacteriene din biofilme pot prezenta o rezistență la agenți antibacterieni de până la 500 de ori mai mare în
comparație cu celulele solitare, pentru aceeași specie luată în considerare.
Un alt tip de comunicare intercelulară realizată prin semnalizare moleculară este detectarea de cvorum, a cărei
principal scop este de a determina dacă densitatea populației bacteriene locale este îndeajuns de mare astfel încât va fi
productivă inițierea unor procese care sunt avantajoase doar în cazul unui număr crescut de organisme. Astfel de procese
au loc prin sincronizarea unui număr mare de celule, iar exemple sunt secreția enzimelor digestive și emiterea luminii.
Detectarea de cvorum permite bacteriilor să își coordoneze procesul de exprimare genetică, ceea ce oferă posibilitatea de a
produce și de a detecta feromonii acumulați odată cu creșterea populației celulare.