Diagnosticul diferențial dintre înec și retenția

cadavrului în apă

A efectuat:Musteață Tatiana
Caraman Petru Grupa M1727

Coordonator: Toporeț Natalia

Înecul (submersia) constituie o formă de asfixie mecanică prin ocluzia căilor şi cavităţilor
respiratorii cu un lichid (apă, ulei, petrol etc.). În dependenţă de caracterul tanatogenetic al
înecului se evidenţiază patru mecanisme de moarte:
1. Tip aspirativ – se caracterizează prin pătrunderea lichidului în organism prin căile respiratorii;
2. Tip spastic – se însoţeşte cu spasmarea glotei datorită excitaţiei mucoasei căilor respiratorii,
fără pătrunderea lichidului în organism;
3. Tip reflector – condiţionat de diferiţi factori endo- şi exogeni care provoacă o stopare
momentană a activităţii cardiace şi respiratorii, fără pătrunderea lichidului în organism;
4. Tip mixt – în care se îmbină toate variantele tanatogenetice menţionate.
În tipul aspirativ de înec se înregistrează câteva faze consecutive. După scufundarea în apă, în
mod reflex, respiraţia se stopează pe timp scurt. În faza dispneei inspiratorii apa pătrunde activ
în căile respiratorii, provocând tusea.
Mucusul eliminat în căile respiratorii se amestecă cu apa şi aerul aflat în interiorul plămânilor,
formând o masă spumoasă de culoare albă-surie, care astupă căile respiratorii. În timp scurt
dispneea inspiratorie este înlocuită de cea expiratorică, persoana îşi pierde cunoştinţa, apa
pătrunde uşor în plămâni. Moartea survine peste 5-6 minute. Procesele fiziopatologice ale morţii
prin înec de tip aspirativ se deosebesc în funcţie de caracterul mediului acvatic: apă dulce sau
sărată.
 Înec cu apă dulce
Presiunea osmotică este in favoarea singelui.
Hemodiluție.
Hipervolemie.
Hemoliză.
Eliberarea de K.
Hiponatriemie.
 Înec în apă sărată
În apă sărată fenomenele decurg invers-lichidele sîngelui vor fi atrase către
pulmoni:
Sînge:
Hipovolemie.
Hemoconcentrație.
Hipernatremie.
Pulmoni:
Umplere cu apă.
Edem.
 Morfopatologie
1.Ciuperca înecului (semnul lui Krușevski)-o cantitate mare de spumă stabilă și
densă,perlată,în jurul gurii și nasului.E produsă prin frecarea apei și aerului
amestecat cu mucus de peretele căilor respiratorii.Apare imediat după scoaterea
cadavrului din apă și dispare după cîteva ore din cauza uscarii.
2.Emfizemul pulmonar.Poate fi de tip hiperhidric
sau hiperaeric.Plămînii apar grei,voluminoși,ei
umplu cavitățile pleurale,acoperă inima, stînd
extinși și,de cele mai multe ori au impresiuni
liniare pe părțile latero-posterioare.
3.Prezența lichidului de submersie
în sinusul osului sfenoidal.Este un
semn destul de frecvent.În lichidul
dat pot fi depistate diferite
componente ale mediului de
submersie(diatomee,pseudoplanct
on,petrol,etanol,etc).Nimerind în
nazofaringe apa provoacă un
spasm reflectoriu laringian din care
cauză ea pătrunde în sinusurile
nazale și sfenoidale,în celulele
osului etmoid,iar prin trompele
eustachiene și în cavitatea urechii
medii.
4.Prezența in stomac a apei cu nămol,cu nisip,cu alge care pătrund prin
înghițire.Semnul dat are o valoare mai mare atunci cînd apa și impuritățile sale
sînt prezente nu numai în stomac,dar și in intestinul subțire.
5.Diluare șingelui din inima stîngă,precum și hemoliza intravasculară(nu are loc
în apă de mare).
6.Prezența eritrocitelor în ductul limfatic toracic-din cauza traumatizării vaselor
sangvine alveolare are loc eșirea eritrocitelor din lumenul lor și migrarea prin
vasele limfatice spre ductul limfatic toracic.
7.Embolia gazoasă a venelor pulmonare,a cordului stîng și a aortei-produsă
consecutiv pătrunderii aerului alveolar în sînge prin vasele sanguine lezate drept
urmare a emfizemului acut.
8.Petele Roskazov-Lukomski-Paltauf-peteșii subpleurale pal-roșietice,
nedelimitate.
Nămol în arborele traheobronșic.
Diagnosticul morţii prin înec poate fi argumentat prin alte date morfologice:
prezenţa transsudatului în cavităţile pleurale şi abdominale; rupturile septurilor
alveolelor pulmonare; dilatarea părţii drepte a cordului etc.
În acest scop sunt propuse şi o serie de probe complimentare de laborator: a)
aprecierea punctului crioscopic al sângelui – în atriul drept creşte, iar în atriul
stâng scade la înec în apă sărată şi invers în apa dulce; b) la înec în apa poluantă
se pot depista unele substanţe chimice (coloranţi, fenol etc.); c) determinarea
planctonului acvatic, a diatomeelor şi a unor protozoare ( ito- şi zooplancton) în
organele cu circulaţie terminală (măduva oaselor, rinichi, splina). Valoarea acestor
probe de laborator nu este absolută.
 Semnele de retenție a cadavrului in apă
Aceste modificări depind de timpul aflării cadavrului în apă, de temperatura şi caracterul apei
(sărată, de ploaie), precum şi de alte condiţii, indiferent de cauza morţii. La retenţia cadavrului
în apă se pot produce următoarele modificări:
1. Prezența mîlului,nisipului pe hainele și corpul cadavrului.
2.Paloarea marcată a pielii-prin vazoconstricție reflectorie la contacul imediat cu
apa rece.
3.Macerarea pielii, care apare pe palme şi tălpi. În funcţie de timpul cât s-a aflat
cadavrul în apă se dezvoltă: la 3-6 ore pielea pe palme şi tălpi devine albă, la 3-5
zile – „mâna de spălătoreasă”, la 10-15 zile - începutul detaşării pielii de pe palme
şi plante ca o mănuşă („mănuşa morţii”). La o lună pielea se detaşează treptat în
lambouri de pe tot corpul.
4.Adipocerea apare vara la 1-2 luni după moarte,iarna la 3-4 luni.Apa și sarurile ei
pătrund în țesutul celulo adipos subcutanat și interacționează cu el,realizînd
fenomenul de saponificare,denumit adipocerea.
5. Depunerea algelor pe corpul cadavrului, care începe la 10—12 zile.
6.Pielea de gîscă-prin contracția reflectorie a mușchilor pielorectori.
7.Nuanța roz a lividităților cadaverice-din cauza afinității epidermului
și posibilității oxigenului de a-l penetra și a oxida hemoglobina.
8.Creșterea mucegaiului.
Despre retenţia cadavrului în apă ne indică şi umiditatea
îmbrăcămintei de pe el. Atât timp cât cadavrul se află sub apă,
procesele de putrefacţie se dezvoltă lent, mai cu seamă în timpul
iernii. Cu apariţia cadavrului la suprafaţa apei, procesele distructive se
activează considerabil. Dacă aceasta are loc vara, peste câteva ore
după ieşirea la suprafaţa apei, cadavrul devine „gigant” din contul
gazelor de putrefacţie.Pe corp mai pot apărea leziuni produse de
diferite animale acvatice(pești,raci etc.) și prin izbirea cadavrului de
pietre,stînci,piloni,precum și leziuni prin tîrîre mai ales pe
mîni,genunchi,picioare (la bărbați),pe ciafă,fese,călcîie (la
femei).cadavrele de sex masculin sunt transportate de regulă cu fața
in jos,iar cele de sex feminin cu fața in sus(datorită localizării grăsimii).