Ţările Române între 1822-1848.

Principatele
Române între suzeranitate otomană şi
protectorat rusesc.

Data 04.11.2022
 Suzeranitate

Dreptul unui stat asupra altui stat-vasal,care are

guvern propriu şi desfăşoară o politică externă
limitată,contolată de cel dintâi.
control exercitat de un stat asupra altui stat lipsit de
independență, dar care își păstrează autonomia
internă.
 Protectorat

Regim de guvernare exprimat prin dependența

unui stat față de altul, care își asumă politica
externă a statului, lăsînd unele aparențe de
independență în politica internă.
 Regulamente organice

• Similare unei constituții, au fost legi

promulgate în Țara Românească(1831)
și în Moldova(1832) în timpul protectoratului
rus.
 Statutul juridic al Principatelor
Române(1822-1848)

• Principatele române se aflau sub suzeraitatea otomană. Ţarul

rus, Nicolai I, ridică problema revendicării protectoratului rus
asupra Moldovei şi Ţării Româneşti, ameinţând Imperiul
Otoman cu un nou război. Sultanul turc acceptă condiţiile
ultimatului. Astfel la 7 octombrie 1826 a fost semnată
Convenţia de la Akkerman.

 DIVAN - (În Imperiul Otoman) Consiliu

cu atribuții politice, administrative și
juridice, alcătuit din cei mai înalți
demnitari.
 Convenţia de la Akkerman
• Octombrie 1826, stabilește o nouă ordine politică în țările române.
Convenţia prevedea alegerea de către divan - (În Imperiul Otoman) Consiliu
cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari.)
a domnilor pământeni, pe un termen de 7 ani, cu aprobarea lor de către
Rusia şi Imperiul Otoman. Principatele au fost scutite de plata tributului pe
un termen de 2 ani. A fost declarată libertatea comerţului, cu obligaţia
asigurării cu grâne a Imperiului Otoman. Ţarul capătă drepturi egale cu
cele ale Sultanului Turc în Principate. S-a acceptat decizia de a alcătui un
nou regulament în verea reorganizării vieţii politice, economice interne a
Principatelor. Prevederile Convenţiei confirmau prerogativele Rusiei ca
putere protectoare.
 Războiul ruso-turc 1828-1829
• A fost un conflict militar dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman izbucnit ca
urmare a suspendării Convenției de la Akkerman și închiderea strâmtorilor Bosfor
și Dardanele de către Poarta Otomană după distrugerea flotei sale în Bătălia de la
Navarino. În războiul ruso-turc de la 1828-1829, trupele Rusiei ţariste trec Prutul
şi în câteva zile ocupă Moldova şi Valahia. În locul domnilor celor două principate,
care se retrăseseră, se instituie o administraţie militară rusă, în frunte cu contele
Pahlen, numit preşedinte deplin împuternicit al adunărilor (divanurilor Moldovei
şi Valahiei). Rusia va repurta victorie după victorie, în sprijinul ei venind şi trupe
de voluntari români conduse de I. Solomon şi Gh. Magheru, voluntari bulgari,
sârbi, greci etc.

Pacea de la Adrianopol din 14(2) septembrie 1829 pune capăt războiului. Turcia
este nevoită să ceară pace, înainte de a fi pe deplin distrusă
 Pacea de la Adrianopol
• 1829. Prin tratatul de la Adrianopol, care cuprinde 16 articole, Rusia obţinu ţărmul
caucazian al Mării Negre, inclusiv Anapa, Poti şi teritoriul paşalâcului Ahalţâh, şi gurile
Dunării până la vărsarea Prutului. Navigaţia a fost declarată liberă pe Dunăre şi în Marea
Neagră; strâmtorile Bosfor şi Dardanele deveneau de asemenea libere pentru comerţul
tuturor statelor.
În istoria popoarelor din Balcani, pacea de la Adrianopol a constituit o cotitura şi un
progres. Poarta a recunoscut Greciei dreptul la autonomie, conform convenţiei de la
Akkerman. Peste un an, Grecia se va proclama independentă. Serbia obţine pe lângă
confirmarea autonomiei sale interne, şase districte. Bulgariei nu i s-a acordat autonomie,
dar războiul a slăbit simţitor puterea economică a feudalilor turci pe teritoriul ei, iar
libertatea comerţului rus în Marea Neagră a stimulat dezvoltarea porturilor Balcic, Varna
şi Burgas, prin care se exportau tot mai multe produse agricole. Pentru bulgari însă
războiul a avut şi o altă consecinţă, în urma încheierii păcii s-a produs o emigrare masivă
a populaţiei bulgăreşti în Rusia şi în Principatele române; unde se constituiră puternice
colonii, focare ale acţiunilor revoluţionare bulgăreşti de mai târziu. Bulgarii din principate
au obţinut importante privilegii.
Actul osăbit pentru prinţipaturile Moldova ţi Ţara Românească... , declarat ca dezvoltare a
articolului V din tratatul de pace şi parte integrantă a acestui tratat, stipulează că cetăţile
turceşti de pe malul sting al Dunării, împreună cu insulele ţinând de acest mal, vor fi
restituite Ţării Româneşti, thalwegul Dunării formând graniţă cu „statele otomane". Drept
urmare, în vara anului 1830, haşurile de pe malul sting al Dunării au fost desfiinţate, iar
cetăţile Brăila, Turnu şi Giurgiu, împreună cu insulele, au fost cedate principatelor
. Poarta se angaja să respecte drepturile Principatelor române prevăzute în tratatele
anterioare (din 1812 şi 1826) dintre Rusia şi Turcia, să vegheze ca privilegiile principatelor
să nu fie călcate de comandanţii cetăţilor de pe malul drept al Dunării şi să nu tolereze nici
un aşezământ turc pe malul stâng. Principatele urmau să se bucure de autonomie
administrativă. Domnii vor fi numiţi pe viaţă şi vor rezolva liber afacerile interne ale ţării, în
înţelegere cu divanul. Moldova şi Ţara Românească vor fi scutite pe viitor de orice furnituri
pentru aprovizionarea Constantinopolului şi a cetăţilor de la Dunăre. Ele nu vor mai trebui
să livreze turcilor grâne, unt, lemn de construcţie şi lucrători pentru repararea cetăţilor. În
consecinţă, locuitorii celor două principate se vor bucura de deplina libertate a comerţului
pentru toate produsele pământului şi industriei lor, fără nici o restricţie, în sfârşit, Poarta
se obliga solemn să confirme regulamentele administrative ce vor fi elaborate în timpul
administraţiei ruseşti, care va dura până la plata despăgubirilor de război, fixate la
11.500.000 de ducaţi.
Libertatea comerţului şi deschiderea porturilor de la Dunăre, garantate Principatelor
române, aveau să accelereze dezvoltarea relaţiilor capitaliste, iar îngrădirea dreptului de
intervenţie al Porţii şi interdicţia pentru turci de a se aşeza în principate reduceau
suzeranitatea otomană la plata unui tribut şi la confirmarea domnilor. Drumul spre unire şi
independenţă era deschis.