Omonimia

în sfera lexicului
Omonimia este una dintre cele mai complexe, mai nuanțate și
mai discutate categorii semasiologice, care a determinat trăiri
diferite din partea specialiștilor lexicologi și lexicografi, fiind un
aspect interesant și important al lingvisticii generale. Ea pune
problema definirii conceptului de unitate lingvistică de sine
stătătoare, cu o formă, un sens, o categorie lexico-gramaticală
individualizate, fiind analizată mai ales în relație cu polisemia.
Diversele define’ii date acestui concept în lingvistica
românească sunt generale și, în același timp, relative, nereușind
să acopere fenomenul în totalitatea lui.
În funcție de definiția dată omonimiei, cercetătorii au propus
diverse clasificări:
 Mioara Avram, stabilește, după criteriile diacronic și sincronic,
următoarele tipuri și subtipuri:

După origine Din punct de vedere sincronic

Omonime cu etimoane diferite:

Omonime propriuu-zise:
a) Din aceeași limbă;
a) Totale (omonime în întreaga lor
b) Din limbi diferite;
Omonime provenite dintr-un cuvânt paradigmă)
unic: b) Parțiale (omonime numai la
a) Prin îndepărtarea unor sensuri unele fome ale lor)
de punctul de plecare al
dezvoltării semantice;
b) Prin procedeul sintactic de False omonime (forme identice din
formare a cuvintelor pe calea paradigmele unor părți de vorbire)
schimbării gramaticale;
c) Prin mijcloace morfologice.
Ivan Evseev, consideră, în mod corect, că, „omonimele lexicale
reperezintă nucleul categoriei mai generale omofoniei
lingvistice, prin care se înțelege coincidența în planul formei a
două unități semnificative distincte.
Omofonia se manifetsă la nivelul tuturor unităților limbii: la
nivelul morfemelor (omomorfie), la nivelul formelor
gramaticale ale cuvintelor (omoformie), la nivelul cuvintelor
(omonimie lexixală), la nivelul sintagmelor și propozițiilor
(omonimie sintactică) etc.”
Ivan Evseev trece în revistă următoarele tipuri de omofone propuse în
lingvistică, „din sfera omonimiei lexicale”, deși nu toate intră în
această categorie:
propriu-zise (sau Lexico-gramaticale
totale)
Omonime
parțiale (false morfologice
omonime)

semantice Derivaționale
O altă propunere de claificare a omonimelor îi
aparține lui Sorin Stati:

Omonime lexicale Omonime morfologice

Cuvinte identice ca formă, cu Două sau mai multe forme din
flexiune identică, aparținând paradigma unui cuvânt, identice
aceleași părți de vorbire fonetic

Omonime lexicale Omonime lexico-

parțiale gramaticale
Două sau mai multe cuvinte
Forme flexionare ale unor cuvinte
apaținând aceleași părți de
diferite din punctul de vedere al
vorbire, identice numai la unele
categoriei lexico-gramaticale
dintre formele paradigmei lor
 O altă propunere de claificare a omonimelor îi
aparține lui Sorin Stati:

Diversification Diversification
New

Use a different color for

Strategy Strategy the strategic option you
Market

recommend the company

to choose
Current

Market Penetration Product Development

Strategy Strategy

Current New
Products
Din rațiuni metodologice și datorită sensului general al conceptului, omonimia trebuie analizată din
trei mari secțiuni:
1) În sfera foneticii;
2) În sfera gramaticii (omonime morfematice, morfologice și sintactice;
3) În sfera vocabularului.
Dacă în primele două secțiuni prevalează identitatea formală, în sfera vocabularului, cel puțin, trebuie
să fie luate în considerare și forma și sensul.
În ceea ce privește relația cu omografele și omofonele, se consideră că adevăratele omonime sunt,
simultan și obligatoriu, și omografe, și omofone.
Referitor la formele flexionare identice din interiorul aceleași părți de vorbire („omonime
morfologice” după Sorin Stati), deși îndeplinesc celelalte condiții generale ale omonimiei (sunt
omografe și omofone), ele nu respectă calitatea de unități de limbă diferite; ele sunt cel mult
omoforme. Argumentul minimal prin care se pot diferenția omonimele de celelate unități care se scriu
și se pronunță la fel trebuie să fie diferența semantică.
Urmând o asemenea definiție, din punctul de vedere al unităților lingvistice
în care se încadrează, în sfera largă a vocabularului, omonimele pot fi:

Lexicale M Lexico-afixale
O
O
Lexico- Afixoidale
morfologice E Omonime
N

Afixale Lexico-
M
(derivative) I afixoidale

Afixale-
afixoidale
Omonimele lexicale sunt cuvinte diferite între ele, având
identitate formală (grafică și sonoră) și sensuri mai mult sau
mai puțin diferite. Din punctul de vedere al originii, ele pot
proveni din etimoane diferite printr-un fapt accidental, arbitrar,
(omonime lexicale neetimologice) sau pot proveni din același
eimon, pe cale internă sau externă, mai apropiat sau mai
îndepărtat, direct sau indirect (omonime lexicale etimologice).
Omonimia lexicală neetimologică se poate realiza prin următoarele modalități:
I. Convergența (identitatea) fonetică a două sau mai multe cuvinte cu etimologii diferite:
1) ambele din aceeași limbă
2) unul moștenit, celălalt împrumutat;
3) ambele împrumutate: din aceeași limbă; din limbi diferite;
II. Derivarea de la baze diferite din punctul de vedere al apartenenței lor la o anumită categorie lexico-
gramaticală, chiar dacă ele aparțin aceleași familii lexicale și, implicit, etimologice.
Omonimia lexicală etimologică poate fi grupată, de asemenea, în mai multe clase:
I. Omonime care alcătuiesc dublete etimologice, având același etimon, direct saua indirect (intern, extern
sau mixt), fără să presupună, în evoluția sa, procese derivative.
II. Omonime obținute prin derivare de la aceeași bază (etimon identic) cu sufixe diferite: acar „cutie în
care se țin acele” (ac + suf. Locativ –ar)/acar „obiect în jurul căruia își âmpletesc țărăncile părul” (ac +
suf. Instrumental –ar).
Omonimele lexicale pot fi, la rândul lor, totale și parțiale. Putem vorbi de omonimie lexicală totală în
următoarele situații: (a) între cuvinte flexibile cu paradigme identice, aparținând aceleași categorii lexico-
gramaticale și având aceleași trăsături morfologice; (b) între două sau mai multe cuvinte neflexibile.
Omonimele parțiale se pot clasifica în (a) cuvingte aparținând aceleași părți de vorbire, identice numai la
unele forme din paradigmele lor: bas, bași, (din it. Basso, fr. Basse)/ bas, -uri, bestiar –i, (din lat.
Bestiarus, fr. Bestiaire)/ bestiar, -e (din fr. Bestiaire, lat. Bestiarium etc. (b) cuvinte aparținând unor părți
de vorbire diferite, acăror identitate este valabilădoar la unele forme flexionare. Omonimele parțiale
provin, în general, din împrumuturi sau prin conversiune.
Omonimele lexico-morfologice (gramaticale sunt acele cuvinte aparținând unor părți de vorbire diferite,
identice accidental la unele din formele lorgramaticale. Aceasta categorie cuprinde două clase:
1. cuvinte a căror omonimie parțială se justifică accidental, aleatoriu;
2. cuvinte a căror identitate parțială se justifică prin apartenența la aceeași familie etimologică.
Omonimele afixale (morfematice) afectează în general morfemele derivative: sufixele lexicale și
prefixele. Ele pot fi etimologice (având o origine comună) sau neetimollogice (fără nici o legătură în ceea
ce privește originea).
Sufixe etimologice: -ar, (-eer) (lat. –arius: căprar, fierar, măcelar, păcurar, pescar etc); -atic (lat. Aticus ex:
sălbatic, roșiatic, nebunatic etc.);
Prefixe etimologice: de- (lat. De-, ex: depunere, destinge etc.); des- (lat. Dis-, ex: descoperi, despărți,
despune etc.).
Omonimele lexico-afixale sunt cele alcătuite, pe de o parte, din unități lexicale și, pe de altă parte, din
afixe derivative. Ele pot fi etimologice,și neetimologice.
Omonimele afixale presupun identitatea formală, de regulă accidentală, dintre două sau mai multe
elemente de compunere savantă..
Omonimia lexico-afixoidală se stabilește între cuvinte și elemente de compunere avansată.
Ea poate fi:
a) lexico- prefixoidală
b) lexico-sufixoidală.

Omonimie afixală – afixoidală (între afixe și afixoide), reprezentată de exemple ca dis- (din fr. Dis- sau
prin etimologie multiplă: fr. Și lat., fr. Și it., ex: dispreț, disproporție, distrage, dispune etc.)
 Omonime

Lexico- Lexico- Lexico- Afixale-

lexicale afixale afixoidale
morfologice afixale afixoidale afixoidale