Curs Optional

Clinica Chirurgie Plastică Reconstructivă şi
Microchirurgia Locomotorului
Chirurgia plastica.
Generalitati
Grigore Verega
Profesor, Dr.
Chirurgie plastica – definitie si principii
Dictionarul medical defineste chirurgia plastica,

drept chirurgia care se ocupa cu repararea, restaurarea,
remodelarea sau reconstructia unei parti vatamate, cu
malformatii sau pierdute ale corpului uman.
Datorita terminologiei ce utilizeaza cuvantul “plastica”, unii
percep acest termen ca fiind o reconstructie/remodelare falsa,
artificiala a unei parti corporale, in timp ce altii isi imagineaza
introducerea unor parti/dispozitive din plastic in interiorul
corpului in vederea functionarii normale a acestuia. Aceste
perceptii sunt false, de fapt cuvantul “plastic” deriva din
grecesul “plastikos “, care inseamna “capabil a fi modelat”.
Tipuri de chirurgie plastica
 Chirurgia plastica reconstructiva
 Chirurgia plastica estetica

Chirurgia estetica
versus
Chirurgia reconstructiva
Exista diferente majore intre cele doua categorii
principale de chirurgie plastica.
Chirurgia estetica versus chirurgia
reconstructiva
In cazul procedurilor reconstructive, pacientul apeleaza la
aceste interventii pentru a imbunatati anumite functii ale
organismului sau pentru a corecta defecte morfologice sau
fizice. Scopul sau este de a corecta defecte sau anormalitati
ale fetei sau corpului cauzate de factori genetici,
daune/vatamari/arsuri, sindroame, tumori, diverse boli sau
procesul de imbatranire.
Aceasta ramura a chirurgiei se ocupa cu reconstructia

tesuturilor faciale si ale corpului, care necesita remodelare sau
prelucrare, cu scopul de a aproxima aspectul normal sau a reda
abilitatile de functionare normala.
reconstructiva
Insa chirurgia plastica-estetica remodeleaza parti
normale ale corpului pentru a modifica aspectul
fizic al pacientului. Acesata se axeaza in principal pe
partea centrala a corpului (de la nivelul bazinului in
sus).
Chirurgia estetica insasi prin denumirea sa este

o chirurgie a frumusetii, “aesthetica” fiind un
cuvant provenit din latina, ce semnifica cea mai inalta
forma de creare si receptare a
frumosului. Scopul chirurgiei estetice este crearea
sau mentinerea unui corp si chip frumos.
Proprietăţile cutaneului
(generalităţi)
Caracteristicile anatomo-funcţionale a pielii îi oferă acesteia roluri

multiple:
 Protejează ţesuturile subiacente;
 Intervine în mecanismul reglării temperaturii constante a corpului (prin

vazoconstricţie şi transpiraţie);
 Apără organismul pînă la un punct de efectele agresiunilor termice,

mecanice, chimice, micotice sau microbiene;
 Contribuie la excreţia unor substanţe din organism (transpiraţie);
 Contribuie la cunoaşterea lumii.

Se poate spune că pielea reprezintă una din unităţile dialectice care despart
dar şi unesc organismul de mediul înconjurător. (Seleanu M., 1965)
(generalităţi)
DISPONIBILITATEA este una din
caracteristicele principale a pielii în aspect
plastic.
 Disponibilitatea în grosime este fundată

pe cicatrizarea spontană a zonei donatoare,
reprezentând baza materială a practicării
grefelor libere de piele despicată. Cutaneul are
o grosime medie – 1 mm
(generalităţi)
 Disponibilitatea în suprafaţă cuprinde o

componentă minoră bazată pe elasticitatea
pielii şi o componentă majoră bazată pe
laxitatea pielii, adică pe un exces propriu-zis
de piele. Atât elasticitatea cât şi laxitatea sunt
cu atât mai complet folosite, cu cât se practică
pe o întindere mai mare eliberarea lor.
(generalităţi)
 Elasticitatea pielii
reprezintă
disponibilitatea
intrinsecă,
histologică.
(generalităţi)
 Laxitatea este o
disponibilitate
extrinsecă,
anatomică, de
rezervă.
(generalităţi)
Tensibilitatea
Prin depăşirea disponibilităţii de laxitate
şi elasticitate a pielii se atinge tensibilitatea
pielii.
Tensibilitatea reprezintă o stare
patologică în care se afectează însăşi structura
fibrei elastice supraîntinse şi alte componente
histologice (vase, nervi, etc.) - compromiţând
vitalitatea ţesuturilor.
Plăgile
Grigore Verega
 Plăgile - sunt leziuni care întrerup
integritatea ţesuturilor sub acţiunea
diferitor factori traumatici pe o
anumită suprafaţă a corpului şi pot fi
închise prin suturare directă fără a
atinge tensibilitatea fie prin
epitelizare spontană.
În Egiptul Antic cu 3000 ani înaintea erei noastre ,
oamenii tratau plăgile utilizând în acest scop miere, ulei
şi vin, aplicau suturi pe plăgi.
Secolul XIX înaintea erei noastre,regele Hammurani
avea în armata sa medici chirurgi.
500 ani înaintea erei noastre în India medicii “curăţeau”
plăgile şi le suturau utilizând fire de mătasă sau
substanţe adezive. Deasemenea ei posedau tehnici de
laparatomie, suturare de intestine, osteosinteza
fracturilor, etc. Tot medicii indieni au efectuat primele
operaţii plastice (metoda “indiană”), “Ayur Veda” (cartea
vieţi).
460 – 377 ani înaintea erei noastre Hipocrates fondează ştiinţa
despre tratamentul plăgilor.
Astfel, Hipocrates primul foloseşte noţiunea de regenerare
primară a plăgilor şi noţiunea de regenerare secundară a plăgilor
infectate.
Tot Hipocrates foloseşte dren metalic în scopul drenării
conţinutului din plăgi.
Prin descrierea manifestărilor clinice a flegmonului şi abcesului,

Hipocrates argumentează iniţierea chirurgiei septice. El propune
în scopul tratamentului complicaţiilor septice următorul principiu:
ubi pus, ibi evacua.
Hipocrates suspecta că complicaţiile septice în plăgi sunt urmări
ale plăgilor murdare, de aceea respecta măsurile posibile pe acele
timpuri de antiseptică: cămp de operaţie curat, material pentru
pansament curat, apa folosită în timpul operaţiei la spălat doar
după fierbere.
Celsius (secolul I) efectua ligaturarea vaselor în plăgi
Galen (secolul I) apropia marginile plăgilor prin aplicarea

firelor de sutură şi drena conţinutul cu tub din bronz.
În Roma Antică se cunoştea despre infectarea plăgilor,

regenerarea primară şi regenerarea secundară, despre
necesitatea drenării conţinutului din plagă pentru a
obţine regenerare primară. Dar medicii acelor timpuri
preferau să sterilizeze plăgile infectate prin aplicare pe
plăgi a obiectelor de metal înfierbântate până la
incandescenţă sau ulei fiert.
Odată cu dispariţia Imperiului Roman ştiinţa despre plăgi intră intr-o stagnare
dictată de evoluţiile bisericeşti la acele timpuri. Drept exemplu amintim că
remarcantul anatom Andrei Vessalii (1514 - 1564) a fost maltratat pentru
afirmaţia că barbaţii au tot 12 coaste dar nu 11 cum susţinea religia. Conform
canoanelor religioase din coasta a 12 – a a lui Adam a fost creată Eva.
La acele timpuri cunoştinţe ample în medicina plăgilor posedau medicii lumii

arabe. Cel mai renumit dintre ei era Avicena (930 - 1037). Lucrările lui au fost
traduse în latină şi au servit drept material didactico-ştiinţific în studierea
medicinii până în secolul XVII.
O altă personalitate arabă în medicină – Razi (Abu – Bekr – Muhamed – ben –

Zakaria, 850 – 923aa) a încercat pentru prima oară să dea explicaţii infectiilor
în plăgi. El presupunea că infectarea plăgilor are loc şi prin intermediul
mediului. Astfel, alegând teritoriu pentru a construi spital în or. Bagdad dânsul a
folosit o metodă originală ordonând să fie agăţate bucăţi de carne prin diferite
locuri ale oraşului. Spitalul a fost construit în locul unde carnea agăţată s-a
infectat mai târziu.
Manifestările
clinice a plăgilor
Generale:
 Durere;
 Dereglări funcţionale;
 Tahicardie;
 Febră.
Locale:
 Întreruperea integrităţii
ţesuturilor;
 Hemoragie;
 Dereglarea vascularizării
parţiale sau totale a
segmentului distal de
leziune;
 Dereglări de inervaţie;
Manifestările clinice a plăgilor
Pentru plăgile
infectate sunt
caracteristice
şi:
 Edem;
 Hiperemie;
 Diformitate;
 Eliminări
purulente
Clasificarea plăgilor în funcţie de regiunea
traumatizată a corpului
 Craniene (faţa şi suprafaţa piloasă);

 Gâtului;
 Membrelor;
 Toracelui;
 Abdomenului;

Bazinului
Clasificarea plăgilor în funcţie de
profunzimea rănirii
 Superficiale (la nivelul tegumentului şi pot epiteliza spontan);

 Profunde (mai profund de fascii, cu rănirea organelor ce
asigură nutriţia, inervaţia sau funcţia)
Clasificarea plăgilor în funcţie de durata
timpului de la traumatism
 Plăgi recente (contaminate dar neinfectate) 24 – 48 ore în
functie de administrarea antibioticului;
 Plăgi infectate după 48 ore până 10 - 15 zile şi corespund

perioadei de rezorbţie a celulelor, ţesuturilor devitalizate şi
hematoamelor. Aceste plăgi conţin mai mult decât 10³ microbi
la 1 gr de ţesut.
 Plăgi granulare mai mult de 15 zile, corespund perioadei de

dezvoltare a ţesutului granular şi nu conţin mai mult de 10³
microbi la 1 gr de ţesut.
Clasificarea plăgilor în funcţie de factorul cauzant
 Plăgi prin înţepare;
 Plăgi prin tocare (morsocare) - sunt provocate de obiecte grele ascuţite (sabie, topor), şi se
caracterizează prin leziuni profunde a ţesuturilor. Aceste procese deminuază rezistenţa
ţesuturilor şi capacitatea lor de generare.
 Plăgi contuzionate - se caracterizează printr-o cantitate mare de ţesuturi zdrobite,
contuzionate îmbibate cu sânge şi devitalizare. Vasele sangvine deseori se trombează,
generând formarea condiţiilor de dezvoltare a proceselor pururlente şi necrotice.
 Plăgi prin tăiere;
 Plăgi prin muşcătură - contaminează grav cu microbi virulenţi din cavitatea bucală a
animalului. Aceste aspecte duc la dezvoltarea infecţiei acute în plagă.
 Plăgi prin decolare; .
 Plăgi prin avulsie sunt o varietate a plăgilor prin decolare : Tip “scoatere mănuşă -
desmănuşare”; Tip “scoatere ciorap - descălţare”; Tip “scoatere scalp - scalpare”,
“traumatism prin verighetă”.
 Plăgi prin combustie sau degerătură;
 Plăgi provocate de insecte;
 Plăgi prin acţiunea substanţelor chimice;
 Plăgi prin compresiune locală de lungă durată (escare superficiale de decubit).
 Plăgi provocate de infecţii superficiale cutanate.
 Plăgi prin armă de foc.
Caracteristica plăgilor mai frecvent întâlnite
Plăgile prin înţepare - sunt provocate de obiecte foarte ascuţite. Particularitatea
anatomică a lor este o posibilă leziune valoroasă – dar cu o leziune mică a
tegumentelor de înveliş. În aceste plăgi există pericolul lezării structurilor de
importanţă vitală situate mai profund (vase, nervi, organe, cavităţi). În acelaşi timp
cu producerea rănirii în straturile profunde ale plăgii pătrund germeni microbieni.
 Plăgile prin tăiere - sunt cauzate de obiecte ascuţite şi se caracterizează printr-un

număr redus de distrugeri a ţesutului. Ţesuturile adiacente nu-s lezate. Plaga
permite inspectarea structurilor anatomice lezate şi crează condiţii favorabile
pentru eliminarea secretului plăgii. Plaga tăiată favorizează procesele de
cicatrizare.
 Plăgile prin
tocare
(morsocare) -
sunt provocate de
obiecte grele
ascuţite (sabie,
topor), şi se
caracterizează
prin leziuni
profunde a
ţesuturilor. Aceste
procese
deminuază
rezistenţa
ţesuturilor şi
capacitatea lor de
regenerare.
 Plăgile prin muşcătură - contaminează grav

cu microbi virulenţi din cavitatea bucală a
animalului. Aceste aspecte duc la dezvoltarea
infecţiei acute în plagă. Uneori plaga poate fi
provocată de animale infectate. În situaţii de
aşa gen tratamentul va fi unul specializat.
Plăgi prin decolare
– sub acţiunea factorului traumatic se
distruge relaţia vasculo – nervoasă
prin separarea cutaneului pe suprafeţe
imense de la restul organismului.
Dacă marginile cutanate ale plăgii sunt
separate de la fascie pe o distanţă ce
depăşeşte 4 cm de ambele părţi
vascularizaţiea în ele va fi
compromisă.
Plăgi prin avulsie reprezintă o variantă a plăgilr
prin decolare
 Tip “scoatere mănuşă - desmănuşare”;
 Tip “scoatere ciorap - descălţare”;
 Tip “scoatere scalp - scalpare”.
 “avulsie prin verighetă”
Sunt marcate de ruperea relaţiilor vasculare dintre

tegument şi ţesuturile subiacente. Se complică cu
insuficienţă vasculară venoasă până la necroza
pielii.
Revascularizarea venoasă este obligatorie
Plăgi prin combustie sau degerătură –

se produc sub acţiunea factorului
termic asupra tegumentului atunci
când gradul leziunii termice depăşeşte
tipul – I dar nu este mai mult de III-a.
Epitelizează spontan.
Leziunile termice ale tegumentului mai
profunde de III-a cauzează defectele
cutanate.
Regenerarea (vindecarea)
Etapele regenerării plăgilor:

 Rezorbţia celulelor distruse, a ţesuturilor devitalizate şi a
hematoamelor;
 Dezvoltarea granulaţiilor şi completarea defectelor apărute în
rezultatul leziunii;
 Formarea şi consolidarea cicatricei din ţesutul granular.
Tratamentul plăgilor
are drept scop principal optimizarea condiţiilor de
vindecare şi este constituit din :
 Măsuri de optimizare locală a regenerării:

Pansamente aseptice;
Antalgezice;
Asigurarea calmului locului traumatizat (imobilizare)
Debridări chirurgicale;
Debridări chimice;
Stimulare medicamentoasă locală a epitelizării
 Măsuri de optimizare generală a regenerării:

Antibioticoterapie;
Stimulare medicamentoasă generală a regenerării;
Imunoterapie.
Clasificarea debridărilor chirurgicale primare
(Шапошников)
Cu folosirea antibioticelor În lipsa antibioticelor

Precoce Precoce .
până la 24 ore până la 12 ore
de la rănire de la rănire
Amânată Amânată .
de la 24 ore până la 48 ore de la 12 ore până la 24 ore
Tardivă Tardivă .
după 48 ore de la rănire după 24 ore de la rănire
Debridarea chirurgicală a plăgilor
include următoarele etape:
 Pregătirea câmpului operator prin spălare, la necesitate berbierire şi

prelucrarea cu antiseptic;
 Anestezia (generală, trunculară sau locală);
 Spalarea abundentă a plăgii cu substanţe destinate acestei proceduri şi
înlăturarea corpilor străini;
 Incizia de lărgire a plăgii pentru a putea vizualiza amploarea leziunilor
(procedeul este efectuat la necesitate);
 Excizia (împrospătarea) planurilor plăgii;
 Hemostaza minuţioasă;
 Suturarea cu restabilirea structurilor anatomice lezate;
 Drenarea.
Clasificarea tipurilor de suturare a plăgilor
Suturi primare
Care se aplică pentru prima dată pe plagă, imediat după prelucrarea chirurgicală a
plăgii pentru restabilirea integrităţii tegumentului lezat. Ele sunt etapa finală a
debridării chirurgicale.
Suturi primare provizorii
Se aplică pe plagă la finalizarea prelucrării chirurgicale, dar se ligaturează la 4 – 5 zile
mai târziu.
Suturi primare amânate
Se aplică pentru prima dată pe această plagă la 5 – 7 zile de la debridarea chirurgicală.
Suturi secundare precoce
Se aplică la 10 – 13 zile de la debridarea chirurgicală a plăgii
Suturi secundare tardive

Se aplică la 20 – 30 zile de la debridarea chirurgicală
Pariculariticularităţile tratamentului diferitor
tipuri de plăgi
Sunt tratate fără intervenţie chirurgicală:
 Plăgile superficiale (escoreaţii, leziuni cutanate deschise ce nu
afectează stratul bazal al dermului);
 Plăgile punctiforme (înţepate, tăiate);
 Plăgile prin armă de foc cu orificiu mic de intrare şi ieşire fără
interesarea articulaţiilor, oaselor, nervilor, vaselor şi
cavităţilor;
 Plăgile muşcate fără defect tegumentar
Particularităţile tratamentului diferitor tipuri
de plăgi
 Plăgile tăiate – în timpul actului chirurgicale se
omite etapa de excizie deoarece planurile acestor
plăgi sunt drepte şi nu au porţiuni devitalizate de
ţesuturi, iar adapdarea lor nu pune probleme la
suturare.
 Plăgile tocate (morsocate) – pun probleme mari vis
a vis de păstrarea integrităţii organului traumatizat
(plăgi schilodante).
Particularităţile tratamentului diferitor tipuri
de plăgi
 Plăgi prin avulsie
Tip “scoatere mănuşă - desmănuşare”;
Tip “scoatere ciorap”;
Tip “scoatere scalp - scalpare”.
“Traumatism prin verighetă”
Tratamentul lor prezintă dificultăţi din cauza dereglărilor vasculare, ca regulă congestii
venoase. Astfel asemenea traumatisme necesită tratament microchirurgical urgent
care va reface returul venos al ţesuturilor smulse sau la smulgeri totale se va face
replantarea lor. În caz contrar acest tip de traumatism va evolua cu necroza
ţesuturilor smulse punând mari probleme de reconstrucţii plastice iar uneori
devenind nerezolvabile vor finisa cu pierderea părţii traumatizate.
Menţionăm că partea avulsiată a membrului traumatizat va fi transportată odată

cu pacientul în centrul de microchirurgie în conformitate cu protocoalele
sanitare existente.
Specificul tratamentului diferitor tipuri de
plăgi
Plăgi prin decolare
Tratamentul chirurgical se face în urgenţă de specialişti care posedă tehnici de
chirurgie plastică. Deobicei pentru acoperirea acestor plăgi se foloseşte tegumentul
decolat dar care este degrasat minuţios, perforat, prelucrat cu antiseptice şi reaplicat
pe suprafaţa musculară a membrului traumatizat (metoda Красовитов).
 În prezent, leziunile prin armă de foc sunt o problemă nu
numai pentru chirurgia în campanie, dar şi cea civilă.
 Ultimul timp, în lume, se observă o creştere evidentă a
leziunilor prin armă de foc şi în rîndul populaţiei civile.
 Ponderea mare de letalitate (63%), complicaţiile septice
ale oaselor (31,1 -40%), amputaţii (5,1 -12%) necesită o
atenţie deosebită a medicilor, avînd în vedere conflictele
militare locale, internaţionale în diferite regiuni, acte de
terorizm etc.
 Problema tratamentului plăgilor prin armă de foc deţine un
loc de frunte în chirurgia de campanie. Realizările medicinii

contemporane şi experienţa clinică a ultimilor decenii, n-au
micşorat actualitatea ei
Este bine cunoscut faptul că Energia cinetică
a proiectilului depinde de masă şi viteza lui
2
Ec = mv
2
Perfecţionarea armelor contemporane a mers
pe calea micşorării masei şi măririi vitezei
proiectilului.
Kalashnikov AK - 47
Diametru
7,62mm
Diametru
5,45 mm
Kalashnikov AK - 74
M16A1
Diametru
5,56 mm
M16A2
M16A2
Winchester
Magnum
Diametru 9 mm
Makarov
Pentru a înţelege Morfologia şi Patogeneza
plăgilor prin armă de foc , este necesar să
cunoaştem - Balistica Proiectilului.
Schimbările care au loc la trecerea

proiectilului prin ţesuturile umane
La trecerea proectilului prin ţesuturi, o parte
din energia sa cinetică o transmite acestor
ţesuturi cu formarea aşa numitor
Cavităţi Pulsatile: - permanente;
- temporare.
Arhitectonica canalului - este determinată de
formarea mai multor cavităţi pulsatile, structura
cărora se complică pe baza leziunilor ţesuturilor
de aschile osoase şi edemul ulterior al ţesuturilor
(STUDII CONTEMPORANE)
Kalashnikov AK - 47 7,62 mm
Plagă – DE LA DISTANŢĂ MICĂ
Kalashnikov AK - 74 5,45 mm
ARMA M16 5,56 mm
Plagă – DE LA DISTANŢĂ MICĂ
Winchester 17,6 mm
Pistol 9 mm
Clasificarea plăgilor prin arme de foc
In raport la canalul de rănire În raport la factorul traumatizant
Transfixiante
Oculte (oarbe) Gloanţe
Tangenţiale Schije
În raport de numărul lor la un traumatizat Bile
Singulare
Săgeţi
Multiple
Asociate Explozii (unda de şoc)
Combinate
Alte
În raport la regiunile traumatizate
Capul
Gâtul
Toracele
Abdomenul
Bazinul
Extremităţile
Plagă prin armă
de foc a Gambei
Transfixiantă
(schemă)
Plagă prin armă
de foc a Gambei
Oarbă
(schemă)
X-ray
P.A.F.
Coapsei
RADIOGRAMELE
PLĂGII PRIN ARMĂ
DE FOC
A FEMURULUI
 Pentru folosirea în practică a metodelor contemporane
de tratament a plăgilor prin armă de foc este absolut
necesar să cunoaştem ZONELE PLĂGII.
 Aceste zone des nu coincid cu zona canalului

propriu-zis.
 Mărimea zonelor depinde de balistica proectilului şi

structura anatomică a ţesuturilor lezate.
 În mecanismul apariţiei zonei de comoţie, rolul

principal este deţinut de formarea cavităţior pulsatile
temporare şi răspîndirea undelor acestora.
Zona I - canalul propriu-zis a plăgii, ce prezintă un
defect de ţesuturi format de glonte sau schijă şi
conţine chiaguri de sânge, exudat, corpi străini
(glonte, schijă, fragmente de amuniţie, etc).
Zona II - necroza primară, care formează peretele

canalului şi prezintă ţesuturi neviabile.
Zona III - comoţie moleculară sau zona de necroză

secundară cu dereglări de microcirculaţie
1.Prezenţa defectelor însemnate de tegumente şi
ţesuturi moi, care apar în urma acţiunii
proiectilului, schijelor, undei de explozie, etc;
2. Formarea focarelor noi de necroză în orele, zilele

apropiate (zona de comoţie moleculară);
3. Zonele de lezare a ţesuturilor la diferite niveluri

a plăgii - au diferite dimensiuni;
4. Contaminarea bacteriană a plăgilor pe toată

suprafaţa lor.
IMPORTANT – Prelucrarea Chirurgicală Primară
a plăgilor prin armă de foc, calitativă cu o
osteosinteză stabilă, care nu poate fi înlocuită cu
tratament medicamentos .
Prelucrarea chirurgicală primară a plăgii prin armă

de foc este o operaţie atipică, efectuată de urgenţă.
Are scopul de a crea condiţii favorabile pentru
profilaxia dezvoltării proceselor infecţioase în rană.
1. INCIZIA PLĂGII – transformarea ei într-un crater
pentru a deschide traiectul canalului şi a avea
acces la toate focarele lezate;
2. EXCIZIA – înlăturarea tuturor ţesuturilor neviabile, ce sunt
substratul de răspîndire a focarelor de necroză secundară pe
perimetrul canalului propriu-zis;
- hemostază minuţioasă cu înlăturarea hematomelor masive
intratisulare şi subfasciale;
- înlăturarea corpilor străini şi fragmentelor osoase libere;
- drenarea adecvată a tuturor buzunarelor canalului plăgii;
3. RECONSTRUCŢIA ŞI RESTABILIREA formaţiunilor
anatomice lezate;
MODEL DE PLAGĂ PRIN ARMĂ DE FOC
INCIZIA PLĂGII
EXCIZIA PLĂGII
(APONEUROZEI)
EXCIZIA PLĂGII
(MUŞCHILOR)
EXCIZIA PLĂGII
(EXTRAGEREA CORPILOR STRĂINI)
EXCIZIA PLĂGII
(ESCHILECTOMIA)
În conformitate cu Doctrina Chirurgiei de Campanie
suturile primare, după prelucrarea chirurgicală primară
a plăgilor prin armă de foc, NU SE APLICĂ.
Excepţe:
 Plăgile feţei, capului;
 Organelor genitale;
 Plăgile toracelui cu pneumotorace deschis

pentru închiderea cavităţii pleurale.
1. Prelucrare Chirurgicală Primară – radicală;
2. Plaga a fost fără distrugeri imense de ţesuturi;
3. Nu au fost lezate vasele sangvine magistrale şi
nervii;
4. Apropierea marginilor plăgii - liber,fără
tensibilitatea tegumentelor;
5. Starea generală a rănitului;
6. Posibilitatea de a supraveghea pacientul 10- 12 zile
de chirurgul operator.
1. Evacuarea de pe cîmpul de luptă sau de la locul
de accidentare cu acordarea primului ajutor necesar;
2. Imobilizarea precoce cu atele standarte pentru
transportarea rănitului la etapele următoare;
3. Profilaxia şi terapia antişoc. Lupta cu hemoragiile
din plăgi, cu starea anemică şi alte situaţii grave;
4. Seroprofilactica, antibioticoterapia precoce cu scopul
de a preveni dezvoltarea proceselor inflamatorii;
5. Acordarea asistenţei medicale calificate şi specializate
la etapele corespunzătoare;
6. Expertiza medico-militară.
1. PPC – necalificată;
- nu s-a efectuat incizia în volum necesar pentru
revizia calitativă a plăgii;
- neefectuarea exciziei depline a ţesuturilor
lezate.
2. Inciziile longitudinale a fasciei ce aduc la mărirea
zonei de necroză secundară;
3. Excizia tegumentelor pe prea mari suprafeţe
(radicalizm nemotivat);
4. PPC s-a efectuat de chirurgi fără practică de
tratament a plăgilor prin armă de foc;
5. Hemostază insufiecientă, care aduce la
hemoragii secundare, hematomi postoperatorii;
6. Imobilizarea insufientă după operaţie;
7. Suturarea plăgii cu suturi dese;
8. Drenare insuficientă a plăgii;
9. Antibioticoterapia neadecvată.
Clinica Chirurgie Plastică Reconstrucrtivă şi
Defectele Tisulare
Grigore VEREGA
Profesor, Dr. Habilitat
Chirurgia plastică nu tratează patologiile
unui sistem propriu de organe
 Toate defectele de suprafaţă
 Chirurgia mîinii, tendoanele, nervii periferici
şi vasele de dimensiuni microscopice
 Consecinţele defectuoase ale traumatismelor
inclusiv după combustii
 Chirurgia tumorilor benigne
 Chirurgie estetică (forme şi volum)
Defectele
Sunt leziuni care întrerup integritatea
ţesuturilor sub acţiunea diferitor factori
traumatici pe o anumită suprafaţă a corpului
şi nu pot fi închise prin suturare directă din
lipsă de ţesut (închiderea lor forţată aduce la
tensibilitate) iar lăsate sa epitelizeze evoluiază în
ulcere.
Defect: lipsă de tegument care necesită a fi
restituită prin tehnici de chirurgie plastică
Clasificarea generală a metodelor de
rezolvare a defectelor
 Grefe cutanate libere
 Lambouri
Grefele de piele liberă
Noţiune
Grefa de piele liberă este o porţiune de piele
recoltată de pe o suprafaţă a corpului - zonă
donatoare - care este utilizată pentru
acoperirea chirurgicală a unei pierderi de
substanţă în altă regiune a corpului – zonă
receptoare.
Istoric
 Istoria grefelor libere începe cu anul 1896, când
Reverdin comunică la Societatea Franceză de
Chirurgie, succesul său în acoperirea unor plăgi
granulare la cot prin aplicarea a doua grefe,
considerate de el ca “epidermice”, dar care de fapt
conţineau şi puţin derm.
 În 1871, Iancovici-Ciainski raportează şi ei folosirea
unor grefe de mici dimensiuni, dar mai groase.
Istoric
 Ollier, în 1872 şi Tiersch, în 1874, recoltează manual
grefe dermo-epidermice subţiri.
 Krause, în 1894, foloseşte pentru grefele de piele
toată grosimea o tehnică de recoltare asemănătoare
celei folosite azi.
 Blair şi Brown, în 1929, folosind un cuţit obişnuit,
adaptat la un retractor, descriu tehnica recoltării şi
folosirii grefelor de piele liberă despicată
Istoric
 În 1939, Padgett şi Hold, introduc dermatomul
manual cu clei, iar începând din 1946 sunt
folosite dermatoamele electronice.
Clasificare
Grefele pot fi:
 Grefe toată grosimea insulare
 Grefe de piele liberă despicată

 Subţire 0,2 – 0,3 mm
 Intermediar 0,4 – 0,5 mm
 Groase 0,6 - 0,7 mm
 Grefe de piele liberă toată grosimea

Caracteristici histologice
 Grefele insulare:
 Cuprind dermul şi epidermul
 Componenţa fibrilară fiind
foarte bine reprezentată, sunt
mai puţin supuse retracţiei
patului
 Daca iniţial nu aveau o grosime
uniformă, la ora actuală, prin
perfecţionarea instrumentelor de
recoltat, grosimea lor este
uniformă
 Grefele de piele liberă
despicată:
 Cele subţiri:
 Cuprind epidermul şi vârful
papilelor dermice, respectiv ¼ din
grosimea dermului
 Au o grosime de 0,2-0,3 mm
 Datorită grosimii lor reduse, deci a
componenţei scăzute în fibre
elastice, sunt supuse retracţiei
conjunctive de pe pat
despicată:
 Cele intermediare:
 Cuprind epidermul şi derm în
proporţie de variabilă,
respectiv între 1/3 şi 2/3 din
grosimea dermului, aducând
anexe epidermice şi corion
elastic
 Grosimea lor variază între
0,3-0,6 mm şi este uniformă
la un lambou dat, fapt ce va
asigura o priză uniformă
toată grosimea:
 Cuprind epidermul şi
dermul, având deci o
componentă fibrilară foarte
bine reprezentată, motiv
pentru care sunt mai puţin
supuse retracţiei
conjunctive pe pat
 Au o grosime de 0,8-1 mm
 Sunt mai puţin uniforme ca
grosime
Biologia grefelor de piele liberă
 Priza grefelor, care
cuprinde:
 Procesul de revascularizare
 Procesul de reinervare
 Modificările în timp
 Retracţia transplantului
 Modificarea culorii
transplantului
Grefele de piele liberă despicată
Avantaje:
 Sunt puţin pretenţioase
 Se recoltează uşor
 Pot fi folosite la acoperirea
unor suprafeţe întinse
 Aderă bine la pat,
menţinându-se chiar
nesuturate
Dezavantaje:
 Sunt predispuse la retracţii, încreţituri, bride, pigmentări
 Pot fi lezate cu uşurinţă de o infecţie cu germeni proteolitici
 Dau o piele de slaba calitate, neputând fi folosite: în zonele cu
mobilitate înaltă, pe suprafeţe supuse eforturilor mecanice, în
jurul unor orificii
 Se fixează şi devin aderente la pat, mai ales când se aplică pe
un pat sărac în ţesuturi mobile
 Se pigmentează neuniform
Alegerea zonei donatorii, cerinţe:
 Să fie localizată pe regiuni nefuncţionale
 Să fie lipsită de şanţuri, pliuri, reliefuri articulare sau

osoase
 Să aibă pilozitate redusă, tegumente suficient de
groase
 Să aibă o textură cât mai apropiată de cea a zonei
receptoare
 Să fie situată la distanţă de plagile granulare
Zonele donatoare pot fi:
 De elecţie:
 Faţa anterolaterală şi posterioara a coapselor
 Fesele
 Peretele abdominal antero lateral, supra- şi subombilical
 Fata posterolaterală a toracelui
 De excepţie:
 Faţa anterointernă a coapselor
 Faţa anteroexternă şi posterointernă a gambelor
 Faşa internă şi externă a braţului, regiunea deltoidiană
 Faţa anterioara a toracelui (la bărbaţi)
Pansamentul regiunilor grefate:
 Respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie
 Este un pansament uscat
 Se aplică întâi de tifon, peste care se aplică

comprese ca atare
 Trebuie asigurată o presiune regulată, continuă şi
egală
 Regiunea grefată va fi imobilizată in poziţie
funcţională 12-14 zile
Complicaţii
 Generale: apar mai ales la bolnavii cu rezistenţă
scăzută, bătrâni, copii şi taraţi
 Infecţii intercurente pulmonare, renale
 Septicemie
 Hepatita posttransfuzională
 exitus
 Locale:
 infecţiile, hemoragiile – complicaţii imediate
 Transformarea hipertrofică sau cheloidiană a cicatricii –
complicaţii în timp
Lambourile tisulare
partea I
“Un lambou este o masă de ţesut care conţine o reţea
vasculară aptă să-i asigure supravieţuirea şi care este
parţial sau total detaşată de ţesuturile înconjurătoare
pentru a fi mutată la nivelul unei zone receptoare
aflată în vecinătate sau la distanţă de zona
donatoare”...
(Georgescu A.V., 1999).
PRINCIPIILE CHIRURGIEI
LAMBOURILOR
 A – principii generale;
 B – principii particulare fiecărui lambou în

parte.
PRINCIPII GENERALE A CHIRURGIEI
LAMBOURILOR
 Chirurgia lambourilor este atraumatică.

Pentru a realiza acest lucru manevrele chirurgicale trebuiesă fie
blânde, câmpul exsang. Hemostaza minuţioasă este obligatorie,
iar fără instrumentariul corespunzător operaţia nu trebuie
începută. Instrumentarul corespunzător presupune (în afara
instrumentelor obişnuite pentru părţile moi):
trusa de microchirurgie vasculară şi nervoasă;
aparate optice de mărit (lupe, microscoape);
aparate pentru investigarea pre-, intra- şi postoperatorie
(termometre cutanate, ecografe, angiografe etc).
LAMBOURILOR
 Anestezie de bună calitate.
„Un lambou este o intervenţie de durată”.
Anesteziile generale corespund acestor deziderate mai ales la
nivelul membrelor.
Anestezii de lungă durată pot fi şi anesteziile plexale şi/sau
tronculare, efectuate cu substanţe anestezice corespunzătoare.
• Îngrijirea postoperatorie.
Postoperator lamboul trebuie urmărit clinic în permanenţă
şi monitorizat paraclinic (oximetrie, temperatură cutanată
etc). În lipsa acestora chirurgia lambourilor prezintă un
mare grad de risc.
LAMBOURILOR
 Alcătuirea planului terapeutic.
Cuprinde probleme capitale şi modalităţile de rezolvare pentru
fiecare etapă, precum şi pronosticul şi recuperarea postoperatorie.
Planul terapeutic este absolut necesar de efectuat înaintea
începerii tratamentului. El este individual, etapizat şi trebuie să
includă modalităţile de rezolvare a problemelor strategice şi
tactice ce pot apare în fiecare moment. El trebuie să aprecieze
riscurile şi să prevadă complicaţiile. Trebuie să evite alegerea
unor soluţii cu risc crescut, să ţină seama de condiţiile oferite de
pacient (vârstă, IQ, posibilităţi de colaborare etc) şi să aleagă
soluţia optimă pentru cazul dat.
LAMBOURILOR
 Evaluarea calităţilor funcţionale ale materialului de

acoperire.
Printre acestea remarcăm: sensibilitatea, sudoraţia, pilozitatea,
culoarea etc. Remarcăm, că grefele şi lambourile lipsite de
sensibilitate niciodată nu vor rezista pe suprafeţe de susţinere.
 Evaluarea calităţilor zonei donore.

Se va atrage atenţia asupra posibilităţii de acoperire şi
evidenţierea preoperatorie a eventualelor deficite funcţionale
induse de prelevarea lamboului
LAMBOURILOR
 Evaluarea
calităţii patului receptor.
Se vor evidenţia prezenţa
focarelor de infecţie,
starea microcirculaţiei şi
sensibilităţii, prezenţa
ţesuturilor devitalizate,
corpilor străini etc.
 Selectarea bolnavilor.
Din lipsa unor soluţii ideale, bolnavul trebuie să
înţeleagă bine ce i se va face şi să poată aprecia
rezultatele.
Un alt element al selectării este posibilitatea cooperării
şi starea psihică a bolnavului. Fără ele puţine
intervenţii vor avea un rezultat dorit. Bolnavii
necooperanţi şi/sau cei dezechilibraţi psihic nu pot
beneficia de intervenţii dificile cum sunt lambourile.
LAMBOURILOR
Posibilitatea necrozării lamboului.
Există situaţii, ce trebuie evitate în chirurgia lambourilor pentru a diminua numărul
complicaţiilor.
Diabetul şi complicaţiile lui (angiopatia, neuropatia etc) face parte din categoria
riscurilor foarte crescute;
Teritoriul iradiat nu este indicat pentru croirea lambourilor;
Lambourile neinervate, insensibile vor avea o funcţionalitate şi existenţă redusă
chiar dacă au un status vascular bun;
Infecţia este o cauză frecventă de pierdere a unui lambou
Un lambou ischemic este un lambou infectat.
Fumatul. Nicotina are efecte vasoconstrictive şi ischemice. Efectele ei asupra
microcirculaţiei persistă multe săptămâni după sistarea fumatului. Transferurile
libere mai ales nu se efectuează la fumători, chiar dacă s-au lăsat de fumat.
Frigul atât în sala de operaţii cât şi în salon poate fi cauza compromiterii
intervenţiei. Temperatura mediului trebuie să permită ca temperatura la suprafaţa
regiunii operate să fie constantă de 37 grade C.
Trebuie să ne asigurăm, dacă primul lambou a eşuat, să avem în rezervă o altă
posibilitate de acoperire.
Lambourile tisulare
partea II
Clasificare în funcţie de vascularizare
 Lambouri cu vascularizaţie aleatorie

 Lambouri cu vascularizaţie reeducată-
dobîndită
 Lambouri cu vascularizaţie axială
Lambouri cu vascularizaţie aleatorie
 Prin transpoziţie
Lambouri cu vascularizaţie aleatorie prin
avansare
Lambouri cu vascularizaţie
reeducată - dobîndită
Tipurile de vascularizare a ţesutului cutanat
(Nakajima, H. et al.,1986)
Tipurile de vascularizare a muşchilor
(Mathes S., Nahai F., 1981)
Tipurile de vascularizare a muşchilor
(Mathes S., Nahai F., 1981)
Tipurile de vascularizare a osului:
(endostală, periostală. epimetafizara)
Regiuni
donatoare de
os vascularizat:
Omoplat;
Humerus;
Radius;
Metacarpiene;
Vas Coaste;
nutritiv Osul iliac;
endostal Femurul;
Fibula;
Tibia;
Degetele
Ram. vascular piciorului.
periostal
Clasificarea lambourilor microchirurgicale
În funcţie de structură:
Lambouri simple:
 Cutanate;
 Fasciocutanate;
 Fasciale;
 Musculare;
 Osoase.
În funcţie de structură:
Lambouri compozite:
 Musculocutanate;
 Osteomusculocutanate;
 Osteomusculare;
 Osteofasciocutanate;
 Articulare;
 Digitale.
Clasificarea lambourilor microchirurgicale în funcţie de
teritorii vasculare
Schematizarea conceptului actual de teritorii vasculare

(Cormarc G., Lamberty G., 1986)
teritorii vasculare (Белоусов А.Е., 1988)
în funcţie de conexiunile cu zona donoră
Lambouri libere -
care presupun întreruperea oricărei legături cu zona donatoare
 Cutanate;
 Fasciocutanate;
 Fasciale;
 Musculare;
 Articulare ;
 Digitale;
 Segmente corporale alogene
în funcţie de conexiunile cu zona donoră
Lambouri insulare:
care au o singură conexiune cu zona donatoare reprezentată de un
pedicul vascular sau neurovascular
 Cutanate;
 Fasciocutanate;
 Fasciale;
 Musculare;
 Osoase.
Lambouri perforante
Lambourile perforante reprezintă o perfectare a lambourilor
tradiţionale care constă în prepararea pediculului vascular la nivel de vase
perforante cruţînd prin această manevră – vasele magistrale. Ele sunt cea mai
recentă achiziţie microchirurgicală.
Lambouri perforante
(tehnica “propeller”)
Schema rotirii lamboului insular perforant, similar unei elice de avion.

A – distanţa de la perforantă pînă la marginea distală a lamboului,
B – distanţa de la perforantă pînă la defect,
C – defectul cutanat. A = B + C + 1cm
Indicaţii pentru utilizarea lambourilor
microchirurgicale la membre:
1. Defectele regiunilor plantare şi palmare;
2. Defectele regunilor articulare;
3. Defecte de părţi moi cu expunere de tendoane,nervi, vase, os;
4. Defecte osoase;
5. Defecte tendinoase;
6. Defectele de părţi moi situate pe faţa anterioară a gambei;
7. Defectele de părţi moi a regiunii sacrale, trohanteriene;
8. Ulcere cronice de provenienţă traumatică;
9. Lipsa degetelor, segmentelor de mîină;
10. În tratamentul maladiilor din regiuni ale scheletului cu vascularizaţie
precară
11. În tratamentul pseudartrozelor.
Complicaţiile vasculare în lambourile
microchirurgicale
 La lambourile transferate liber microchirurgical s-

au înregistrat 18% complicaţii vasculare din care 5%
cu pierderea lamboului;
 La lambourile insulare migrate s-au înregistrat 12%

complicaţii vasculare din care 2,7% cu pierderea
lamboului
Măsuri de profilaxie a complicaţiilor vasculare în lambouri
 Depistarea preoperatorie a tabagismului şi etilismului cronic şi
tratarea lor până la intervenţie. În cazuri de urgenţă, prezenţa
acestor vicii se cere a fi calificată drept contraindicaţie pentru
asemenea operaţie.
 Depistarea şi tratamentul maladiilor asociate, care ar influenţa

vascularizarea lamboului transplantat sau efectuarea
intervenţiei, pe fundalul tratamentului lor în cazuri urgente. O
decizie în acest sens poate fi luată în comun cu specialiştii care
tratează bolile asociate.
 Crearea, sub influenţa tratamentului medicamentos, a unui

fundal reologic, anticoagulant şi antiinflamator până la
operaţie; menţinerea lui pe parcursul intervenţiei chirurgicale şi
postoperator.
 Etapizarea transferului - metodă care presupune realizarea unui

transfer în mai multe etape.
 În prima etapă, se face trecerea lamboului recoltat (prefabricat sau nu

în funcţie de indicaţii) în defect. Locul donator şi toată distanţa de
migrare rămân nesuturate. Lamboul se suturează parţial (pe o latură), în
locul de recepţie.
 În etapa a doua, care urmează la 4 - 5 zile de la prima, se suturează
căile de migrare, se finisează suturarea lamboului în defect şi, pentru
lambourile migrate distal, se suturează ori se grefează regiunea donoră.
Concomitent cu transferul lamboului pot fi efectuate şi alte intervenţii.
De exemplu, osteosinteza fracturii la oasele acestui segment. În acest
caz intervenţia de stabilizare a scheletului se va face în prima etapă,
precedând prelevarea lamboului astfel ca transferul să se facă pe fractură
imobilizată.
 Prefabricarea lamboului este o metoda care presupune

prepararea definitivă a lamboului axial şi a pediculului său, fără a fi
migrat in această etapă în defect. După ridicare lamboul este reaplicat la
locul său şi prins cu 3-4 fire de sutură. Scopul metodei este de a evita
printr-un singur moment mai multe complicaţii. Este cunoscut faptul că
în timpul preparării lamboului axial, acesta este “rupt” dintr-un teritoriu
integru; deci, în momentul preparării în lambou, rămân vene, artere,
sisteme anastomozante şi plexuri vasculare întrerupte brusc din
continuitatea lor. Efectul acestei întreruperi se manifestă prin tromboza
vaselor la periferia lamboului şi reorientarea fluxului sangvin spre axul
vascular central al pediculului. Prefabricarea lamboului permite
depăşirea acestei etape cu lamboul recoltat, dar neadus în defect,
deoarece aducerea lui în defect ar încovoia pediculul vascular
accentuînd congestia.
Măsuri de profilaxie a complicaţiilor vasculare în
lambouri
 În cazul fracturilor, transferul lamboului se va
efectua pe un schelet fixat.
 Imobilizarea postoperatorie a segmentului, în cazul
în care operaţia se face pe segment nefracturat.
 Profilaxia complicaţiilor infecţioase prin
administrarea pre-/intra- şi postoperatorie a
antibioticelor.
 Conştientizarea de către pacient a valorii
intervenţiei chirurgicale şi necesităţii respectării
regimului pre/ şi postoperatoriu, condiţionat de
această intervenţie.
Măsuri de tratament a complicaţiilor vasculare în
lambourile microchirurgicale
 Schimbarea pansamentului în momentul apariţiei primelor

semne de insuficienţă vasculară.
 Înlăturarea hematomului de sub lambou sau pedicul.
 Înlăturarea firelor de sutură de pe căile de migrare, în cazul
în care ele au fost suturate primar.
 Înlăturarea firelor de sutură de pe jumătatea mai tensionată a
lamboului.
 În cazul migrării lamboului prin tunel, deschiderea completă
a acestuia.
În alegerea tipului de lambou trebuie de avut în vedere
că cel mai simplu este cel mai bun. Raţionamentul de
alegere va porni de la lamboul de vecinătate şi numai
după epuizarea acestei posibilităţi să treacă la
lamboul de la distanţă sau transfer liber. În acelaşi
timp în alegerea unui lambou se va ţine seamă şi de
timpul de spitalizare necesar, aspectul estetic oferit
etc.
Clinica Chirurgie Plastică
Reconstructivă şi
AMPUTAŢIILE TRAUMATICE
ŞI REPLANTAREA
Grigore Verega
Profesor, Dr.
1. Introducere
Amputatiile posttraumatice de extremitati sau amputatiile /

avulsiile de parti moi sunt generatoare de handicap morfologic si
functional important. Replantarea (“reatasarea“) segmentului amputat, a
început sa fie aplicata în clinica în deceniul al saselea al secolului 20 dupa
introducerea tehnicilor si principiilor microchirurgiei reconstructive.
Printre segmentele/partile organismului care pot fi amputate/avulsionate si
ulterior replantate enumeram: în primul rând membrul superior (amputatii
la nivelul bratului, cotului, antebratului, pumnului, mâinii si degetelor), si
mult mai putin frecvent membrul inferior, urechile, nasul, scalpul (uneori
inclusiv cu parti din tegumentele fetei), penisul.
1. Introducere
Deoarece majoritatea cazurilor de amputatii au loc la

nivelul membrului superior, replantarea segmentelor amputate
reprezinta o parte importanta din chirurgia mâinii. Pentru
efectuarea operatiilor de replantare si revascularizare sunt
necesare nu numai un chirurg plastician cu mare experienta în
chirurgia mâinii si microchirurgie, dar si existenta unei sali de
operatii bine echipate pentru microchirurgie, a unor asistente
de sala si de sectie bine antrenate, un sistem de urmarire
postoperatorie eficient si un serviciu de recuperare medicala
foarte bun. Numai în astfel de conditii se pot obtine rezultate
bune în replantari, una dintre cele mai dificile operatii din
chirurgia mâinii si microchirurgia reconstructiva.
2. Definitii
 Amputatia completa este definita ca fiind detasarea completa a

segmentului distal fara a exista nici o conexiune între aceasta
si pacient.
 Amputatia incompleta reprezinta detasarea incompleta a

segmentului cu persistenta unei conexiuni tisulare foarte
reduse (1/5 -1/8 din circumferinta unui segment amputat sau
fragmente tendinoase sau nervoase, dar care nu prezinta
suficiente conexiuni vasculare pentru a putea asigura
supravietuirea segmentului distal în lipsa unei interventii
reparatorii microchirurgicale).
2. Definitii
 Replantarea este definita ca reatasarea
unui segment care a fost complet
separat de corp, implicând
revascularizare segmentului amputat
prin anastomozarea a cel putin unei
artere si a 1-2 vene, dar si recuperarea
lui functionala.
 În cazul unei amputatii de membru,:
stabilizarea osoasa, refacerea
structurilor neurotendinoase, a cel putin
unei cai arteriale si a doua cai venoase.
2. Definitii
 Revascularizarea: reprezinta reatasarea unui
segment incomplet amputat (mai exista
conexiuni prin diferite tesuturi) la care s-a
lezat axul vascular principal. Ea
presupune repararea vasculara necesara
pentru a preveni aparitia necrozelor la nivelul
segmentului amputat.
3. Istoric
 În 1960: Jacobson si Suarez introduc microscopul operator în chirurgia
vasculara, practicând anastomoza vaselor sangvine cu diametrul sub 1,6
mm.
 Pe 23 mai 1962 Malt din Boston a replantat bratul drept al unui baiat de 12
ani. Fixarea humerusului s-a facut cu o brosa intramedulara, artera brahiala
si venele colaterale au fost suturate cu Mersilene 6/0, iar nervii au fost
suturati. Postoperator bratul baiatului a supravietuit. Urmând raportul
amanuntit al acestui caz s-au realizat replantari de succes ale membrelor
amputate în multe tari, progresând spre antebrat, articulatia mâinii si
mijlocul palmei. Raportarea cazului s-a facut în 1964.
 În noiembrie 1962, Harold Kleinert a anastomozat cu succes o artera
digitala folosind fir de matase 7-0, în cazul unui police strivit, realizând
prima revascularizare digitala.
3. Istoric
 Primul caz clinic de replantare de brat a fost raportat în 1963
de Chen si colaboratorii în Chinese Medical Journal, dar acest
articol nu a fost cunoscut în afara Chinei.
 În 1965 Tamai si Kamatsu au replantat cu succes un police
complet amputat la un masinist de 28 de ani. Osul a fost fixat
cu brose Kirschner în X, tendonul extensorilor suturat, iar
anastomoza a 2 artere digitale si 2 vene dorsale s-a realizat sub
microscopul optic, utilizând nailon 8/0.
 În 1969, Cobbett a realizat primul transfer liber de haluce -
police la om (Journal of Bone and Joint Surgery).
3. Istoric
 În 1970 au aparut si au început sa conlucreze centrele de replantare si
laboratoarele de microchirurgie. S-au definit indicatiile si tehnicile de
replantare. În acelasi timp, tendinta de amânare a repararii nervului si a
tendonului la câteva luni dupa stabilizarea scheletului si realizarea
revascularizarii, a fost abandonata.
 În urmatorii ani, numeroase centre microchirurgicale din întreaga lume au
raportat rate de succes în replantari de peste 80-90%. Aceste succese au
fost posibile datorita dezvoltarii tehnologice în domeniul microscoapelor
operatorii, al materialelor de sutura (fire si ace), precum si al
instrumentelor microchirugicale. Un rol deosebit în obtinerea succeselor
microchirugicale l-a avut bineînteles si experienta capatata de
microchirurgi. Autotransplantul extremitatilor sau replantarea acestora
reprezinta un act chirurgical care a salvat de la mutilare mii de traumatizati
în ultimii 40 de ani.
3. Istoric
În etapa actuala s-a trecut la o abordare mai complexa
asupra a ceea ce înseamna un succes în replantari. Se
considera ca doar o reusita a anastomozelor vasculare, cu
supravietuirea tisulara a segmentului replantat, fara obtinerea
unor rezultate functionale corespunzatoare, nu poate fi
catalogata ca un succes. Esential este obtinerea unui rezultat
functional bun din punct de vedere al sensibilitatii si
mobilitatii segmentului replantat.
4. Etapa prespitaliceasca
Pentru ca interventia chirurgicala de
replantare sa aiba loc este necesara o
conlucrare strânsa între centrele de
microchirurgie.
4.1. Primul ajutor la locul
accidentului
 Atitudinea fata de bontul proximal depinde de nivelul
amputatiei. Oprirea sângerarii se face (dupa realizarea unei
toalete minime a plagii) prin pansament compresiv si pozitie
elevata în leziunile distale de articulatia pumnului si prin
garou hemostatic (notând exact ora montarii) în leziunile
situate proximal de articulatia radiocarpiana. Clamparea
vaselor este contraindicata deoarece determina leziuni care
impun scurtarea acestuia, îngreunând tentativa de reconstructie
vasculara.
accidentului
 Atitudinea fata de segmentul amputat este unul din factorii importanti ce
influenteaza decizia de replantare. Cautarea imediata si gasirea lui
reprezinta gestul primordial care trebuie facut de oricare dintre cei aflati în
vecinatatea unui astfel de accident. Dupa gasirea lui, segmentul amputat va
fi spalat cu solutie Ringer sau ser fiziologic apoi refrigerat la 4 grade
C. Exista doua modele de conservare si transport ale segmentelor
amputate:
 Învelirea acestuia în pansament umed (solutie Ringer sau ser fiziologic),
introducerea într-o punga închisa ermetic si imersia în amestec de apa cu
gheata (2/3 apa si 1/3 gheata)
 Imersia segmentului amputat într-o punga cu una dintre solutii si plasarea
pungii în gheata
accidentului
accidentului
Ideal ar fi ca dupa o conservare riguroasa
sa se realizeze un transport rapid care sa se
încadreze în 6 ore pentru amputatii majore si
în maxim 24 ore pentru degete.
5. Interventiile în centrul de
replantare
Replantarea ca interventie
chirurgicala reclama conditii speciale
de lucru atât din punct de vedere al
dotarii materiale cât si cel al dotarii
umane.
Intervenţia se face doar în
centrele specilizate în care exista în
permanenta echipe formate din
microchirurgi si asistente special
antrenati, sali de operatii special
dotate tehnic, anestezisti si un centru
de recuperare specilizat.
5. Interventiile în centrul
de replantare
Microchirurgul trebuie pe de o parte sa cunoasca particularitatile
anatomice ale membrului superior, dar sa si stapâneasca tehnicile de
chirurgia mâinii, chirurgie ortopedica, reconstructiva si microvasculara.
Pregatirea ca si chirurg de chirurgia mâinii il ajuta pe operator la stabilirea
corecta a indicatiei de replantare, la evaluarea preoperatorie a pacientului,
la repararea corecta a elementelor lezate (oase, tendoane, nervi) elemente
importante pentru obtinerea unor rezultate functionale bune.
El trebuie sa aiba experienta în clinica dobandita dupa zeci de ore
de antrenament în laboratorul de microchirurgie experimentala, timp în
care si-a însusit tehnica microchirurgicala si a realizat anastomoze pe vase
de 1 mm obtinând patenta vasculara în peste 90% din cazuri.
replantare
Instrumentarul folosit în
microchirurgie este de tip special. El se
compune din pense, portac, foarfeca de
microchirurgie, clipsuri, aproximator,
microirigator. Firele folosite la suturile din
microchirurgie sunt de tip monofilament
neresorbabil, de diferite dimensiuni( 8-0, 9-0,
10-0, 11-0) în functie de marimea vaselor si
nervilor (11-0 se folosesc la copii si la vasele
limfatice). Partea microchirurgicala a
interventiei se efectueaza sub lupe care maresc
de 3,5-4,5 X (pentru disectie si explorare) si sub
microscop operator care mareste de 20X si care
poate fi dotat cu doua posturi, spion pentru
asistenta si camera video.
replantare
Replantarea cuprinde mai multe etape:
 Etapa preoperatorie.
 Etapa operatorie cu timpii operatori principali
 Etapa postoperatorie de urmarire a

evolutiei pacientului
5.1. Etapa
preoperatorie
În camera de garda:
 Se instaleaza cel putin o cale de abord periferica
 Se monitorizeaza pulsul, TA, diureza
 Se începe reechilibrarea hidroelectrolitica
 Se face profilaxie antitetanica si prima doza dintr-un antibiotic cu
spectru larg
 Examene radiologice de fata si profil ale zonei traumatizate (bont
proximal si extremitate distala)
 Se recolteaza sânge pentru hemoleucograma, coagulograma, stabilirea
grupei sangvine
 Se stabilesc antecedentele personale patologice ale bolnavului
5.1. Etapa preoperatorie
 Se fac consulturi interdisciplinare daca
este necesar
 Se stabilesc indicatiile si
contraindicatiile de replantare
 Bontul de amputatie se spala cu ser
fiziologic sau solutie Ringer sterila, apoi
i se va aplica un pansament
steril compresiv. Se va evita
folosirea garoului deoarece poate agrava
ischemia si leziunile vasculare.
 Se stabileste tipul se anestezie, în functie
de nivelul amputatiei si starea generala a
pacientului. Se poate opta pentru
anestezie regionala sau generala.
5.1.2. Indicatii si contraindicatii de
replantare
Indicatiile de replantare a unui segment amputat
de membru superior sunt conditionate de câteva
grupe de factori:
 Statusul biologic al pacientului.
 Timpul de ischemie
 Modalitatea de conservare a segmentului amputat
 Nivelul amputatiei
 Mecanismul amputatiei
 Natura si severitatea leziunilor
 Motivatia pacientului
replantare
Tipul si timpul de ischemie:
Tipul si timpul de ischemie detin un rol important în stabilirea
indicatiei sau a contraindicatiei unei replantari. Timpul de ischemie este
diferit în functie de nivelul amputatie (majora - proximal de nivelul
carpian, minora - distal de acesta, respectiv degete). Se considera ca timpul
de ischemie calda nu trebuie sa depaseasca 6-8 ore în amputatiile majore si
12-18 ore în cele mici, iar timpul de ischemie rece acceptat este de 8-10
ore pentru segmentele mari, si 18-30 de ore (pâna la 48 ore) pentru cele
mici. Nici timpul maxim de ischemie calda si nici cel de ischemie rece nu
au fost înca bine stabilite. Chiu, Chen si Choi au raportat replantari reusite
dupa 33 ore de ischemie calda si 42 de ore de ischemie rece. Au fost
raportate cazuri de degete replantate si la peste 40-48 de ore de ischemie
rece, precum si o mâna replantata dupa 54 de ore de ischemie rece.
replantare
Mecanismul amputatiei:
Amputatiile traumatice se pot realiza prin trei mecanisme
principale:
 1. taiere sau diateza - prezinta leziuni vasculare localizate care pot fi
usor excizate sub microscopul optic permitând o buna anastomoza si
scazând riscul aparitiei trombozei
 2. smulgere sau avulsie - realizeaza leziuni ale axului principal
vascular dar si al colateralelor lui, precum si afectarii nervoase întinse
 3. strivire - implica si ea injurii întinse ale intimei vasculare ce
depasesc aria plagii, precum si distructii musculare si nervoase ce
influenteaza indicatia de replantare
replantare
Amputatiile prin taiere au indicatie de replantare
absoluta. La cele prin avulsie si strivire se tine cont de forta
agentului vulnerant si gravitatea traumatismului. În practica
mecanismul de producere este de cele mai multe ori mixt, cu
predominenta unuia dintre ele.
replantare
Natura si severitatea leziunilor:
Natura si severitatea leziunii sunt determinate de
mecanismul de producere. Pentru a aprecia corect gradul lor
este necesara examinarea cu atentie la microscopul optic a
structurilor bontului si a extremitatii amputate.
 Leziunile intimale sunt cele care determina aparitia trombozei, una din
complicatiile de temut ale replantarii.
 Leziunile nervoase influenteaza recuperarea functionala a segmentului
amputat si pot constitui contraindicatia de replantare în amputatiile prin
avulsie ce determina smulgerea plexului brahial de la nivelul
emergentei din gaurile intervertebrale.
replantare
 Leziunile osoase: în cazul membrului superior
scurtarea osoasa poate permite o buna recuperare
functionala.
 Distrugerile musculare întinse din traumatismele
prin strivire afecteaza recuperarea functionala a
membrului afectat, desi exista variate posibilitati
de reconstructie secundara (transferul liber
muscular, grefele tendinoase).
replantare
Motivatia si inteligenta pacientului:
Motivatia pacientului de a face fata atât
interventiei chirurgicale, cât mai ales procesului
complex si de durata a recuperarii, este un alt
factor care influenteaza indicatia de replantare.
Ea tine de criterii estetice, dar si profesionale.
Se cunosc în literatura cazuri de replantare a
unui singur deget deoarece de acesta depindea
îndeplinirea îndatoririlor profesionale.
replantare
Indicatie absoluta de replantare au amputatiile de:
 Police la orice nivel, chiar si la nivelul falangei distale (policele
realizeaza mai mult de jumatate din functia mâinii)
 Amputatii digitale multiple - degetele III si IV (care asigura o pensa
digito-digitala mai buna) au prioritate la replantare fata de extremele II
si V
 Zonele de la IV la VI (amputatia de mâna transmetacarpiana, de pumn,
de antebrat la orice nivel)
 Cot si proximal de cot (doar pentru traumatismele tip ghilotina sau
avulsii moderate)
 Orice segment la copii
replantare
Contraindicatiile absolute sunt:
 Injurii asociate severe - politraumatism cu risc vital
 Zone de leziuni extensive: striviri masive si leziuni etajate
 Antecedente patologice: boli sistemice severe sau cronice care nu
permit anestezie de lunga durata
 Boli sistemice persistente: neoplazici, LES, vasculite, aterosclerotici
(contraindicatia se restrânge doar la vase cu leziuni aterosclerotice
severe)
 Instabilitatea emotionala
 Transport inadecvat: contact direct cu gheata mai multe ore
replantare
 Timp prelungit de ischemie calda
 Peste 6-8 ore pentru amputatiile proximal de nivel
carpian
 Peste 18 ore pentru degete (alti autori spun peste 24 ore)
 Timp de ischemie rece

 pentru amputatiile proximale de peste 10 - 12 ore
 pentru degete de peste 48 ore
În realitate toate aceste contraindicatii nu

sunt chiar absolute.
replantare
Contraindicatiile relative sunt:
 Vârsta peste 60 de ani (vârsta în sine nu este o
bariera - conteaza mult mai mult vârsta arterelor)
 Strivire moderata sau smulgere
 Amputatie prin desmanusare
 Leziuni de avulsie prin verigheta
 Leziuni etajate
replantare
 Amputatia unica a degetului II sau V mai ales proximal
de insertia TFS
 Grad înalt de contaminare a plagii
 Antecedente patologice: infarct miocardic recent, ulcer
peptic (contraindica heparinizarea), boli sistemice
preexistente
 Leziuni posttraumatice sau postoperatorii preexistente la
nivelul zonei de amputatie
 În amputatii multiple, segmentul liber cel mai bun este
replantat pe bontul cel mai bun, în pozitia optima pentru
maximum de recuperare functionala în perspectiva
5.2.1. Identificarea si marcarea structurilor
neurovasculare la nivelul celor doua segmente
Structurile neurovasculare la nivelul celor doua
segmente se vor identifica si marca cu fire,
înaintea debridarii plagilor, pentru a evita
traumatizarea lor în timpul exciziei tesuturilor
devitalizate. În principiu identificarea vaselor
este cea care pune probleme din cauza
structurii mai putin ferme a acestora. Se vor
marca venele evidente, iar cele inaparente se
vor identifica fie dupa lavajul cu ser heparinat,
fie dupa restabilirea circulatiei arteriale.
5.2.1. Identificarea si marcarea structurilor
neurovasculare la nivelul celor doua segmente
5.2.2. Toaleta chimica si chirurgicala
Toaleta minutioasa a plagii este esentiala
datorita prezentei corpilor straini si a
tesuturilor ischemiate, care prin necrozare vor
genera infectii si tromboze, compromitând nu
numai viabilitatea membrului replantat, ci
si viata pacientului. Dupa toaleta chimica
obligatorie, prin spalare abundenta cu ser
fiziologic sau solutie de cloramina, se practica
toaleta chirurgicala primara.
5.2.2. Toaleta chimica si chirurgicala
Bonturile osoase se modeleaza
minutios, iar eschilele neviabile flotante sau
cele care jeneaza osteosinteza vor fi
îndepartate. Scurtarea segmentelor osoase
poate facilita mult interventia, prin
micsorarea defectului relativ vasculonervos.
Excizia bonturilor tendinoase se va
limita doar la portiunea contuza. Daca s-a
realizat scurtarea osoasa tendoanele se vor
scurta proportional.
Toaleta chimica si
chirurgicala
Fasciotomiile sunt obligatorii atât
pentru segmentul proximal, cât si pentru cel
distal. Uneori se practica incizii Meyer pe
tegumentul segmentului amputat (mâna,
antebrat) pentru a asigura un drenaj mai rapid
al edemului, ce se instaleaza în primele 3 zile
postoperator.
Dupa excizia tesuturilor devitalizate
se începe reconstructia membrului prin
refacerea oaselor, tendoanelor, vaselor si
nervilor. Aceasta ordine nu este obligatorie ea
variind în functie de nivelul amputatiei si de
mecanismul care a produs-o.
5.2.3. Osteosinteza
Osteosinteza reprezinta
primul timp operator. Restabilirea
continuitatii osului este o etapa
importanta a replantarii deoarece,
corect practicata, usureaza mult
anastomoza vaselor. În
caz contrar, miscarile segmentului
distal vor induce vasospasmul
creând astfel conditii favorabile
pentru aparitia trombozei.
5.2.3. Osteosinteza
Metoda de osteosinteza trebuie sa fie: simpla,
practica, atraumatica si sa nu implice
articulatiile adiacente. Se cunosc si se folosesc
numeroase metode de osteosinteza:
 cu 1 sau 2 brose Kirschner intramedulare axiale
 cu o brosa K intramedulara axiala si o brosa oblica pentru
a preveni rotatia
 cu 2 brose K încrucisate
 placa cu suruburi
 sutura osoasa
5.2.4. Tendonorafia
Imediat dupa practicarea osteosintezei, în
scopul cresterii gradului de stabilitate, sunt
reparate tendoanele, mai întâi extensoare apoi
flexoare. Ordinea de reparare a tendoanelor
poate fi modificata în functie de mecanismul
de producere a leziunii. În amputatiile de
deget, spre exemplu, produse prin taiere se
repara întâi tendoanele flexorilor.
5.2.5. Anastomozele vasculare
Repararea vasculara este a treia
etapa si este indicat a se efectua cât
mai repede, de ea depinzând viabilitatea
segmentului amputat. Înaintea practicarii
anastomozei, cele doua capete vasculare
sunt înca o data inspectate sub
microscopul optic. Orice leziune intimala
va impune rezectia capatului vascular
pâna în tesut sanatos, dupa care se verifica
fluxul sangvin la nivelul segmentului
proximal.
Metoda folosita cel mai frecvent
în interventiile de
replantare este anastomoza termino-
terminala, întrucât asigura un flux
sanguin crescut si continuu care este
imperios necesar dupa perioada de
ischemie prin care a trecut segmentul
amputat.
Anastomozele vasculare
Aproximator şi vas în suturare
Complicatiile care pot aparea dupa practicarea anastomozei
sunt:
 Nereluarea fluxului sanguin – datorita unor factori
tehnici si/sau hemodinamici
 Factorii tehnici sunt: suturarea împreuna a peretilor anteriori si posteriori,
manipularea brutala a vaselor, diferenta mare de calibru între cele doua
capete vasculare, sutura în tensiune, rasucirea vasului, presiune mare
exercitata de clipsul arterial.
 Factorii hemodinamici sunt: trombus în zona de anastomoza sau la nivelul
de aplicare al clipsului, vasospasmul, turbulenta fluxului sanguin,
hipercoagulabilitatea, acidoza, hipovolemia, frigul, vasoconstrictori
circulanti.
 Sângerarea la nivelul transei de anastomoza.
Frecvent, datorita leziunilor intimale care au impus
rezectii vasculare întinse, nu este posibila realizarea unei
anastomoze termino-terminale netensionate. În aceste situatii,
pentru restabilirea continuitatii vasculare, se recurge la o serie
de artificii tehnice:
 scurtarea osoasa
 transpozitia arteriala - de exemplu, transpozitia unei artere digitale de
la degetul adiacent la degetul replantat
 autogrefa venoasa
În ceea ce priveste raportul numeric
dintre arterele si venele anastomozate, acesta
trebuie sa fie de 1:2, chiar 1:3. refacerea venei
este uneori imposibila, caz în care se
îndeparteaza unghia, pentru a asigura drenajul
venos la nivelul patului unghial, sau se
folosesc lipitori. În replantarile digitale este
suficienta repararea unei singure artere digitale
5.2.6. Repararea nervilor
 Deoarece obiectivul final al replantarii este
recuperarea functionala a membrului amputat, o
atentie deosebita trebuie acordata repararii
nervilor afectati de traumatism. Reusita depinde
de alegerea corecta a momentului si a tehnicii
de reparare.
 Momentul interventiei: Aceasta se poate
realiza primar (în timpul interventiei de
replantare) sau secundar (la minim 2 luni de la
replantare).
Repararea nervilor
Tipuri de neurorafii:
 Neurorafia epineurala
 Neurorafia
epiperineurala
 Sutura fasciculara
Sutura epiperineurală
5.2.6.3. Sutura fasciculara
5.2.6.4. Grefele nervoase
Atunci când defectul nervos este foarte
întins, asa cum se întâmpla în amputatiile prin
strivire sau avulsie repararea nervilor devine
posibila prin folosirea grefoanelor nervoase.
Frecvent sunt utilizati ca donori nervii
sural, radial superficial, brahiocutanatul
medial, safen, cutanat lateral si cutanat
posterior ai coapsei.
5.2.7. Sutura tegumentului
 Închiderea cutanata se va face dupa o
hemostaza atenta, prin fire de sutura separate
si lejere pentru a permite drenajul. Sutura nu
trebuie sa puna tegumentele în tensiune.
 Pentru a evita compresia vaselor reconstituite
se folosesc grefe de piele libera sau lambouri
pediculate altfel existând riscul de necroza.
5.2.8. Pansamentul
 Pansamentul se realizeaza din mai multe comprese îmbibate în
solutie antiseptica, asezate oblic pentru a preveni efectul de
garou, peste care se adauga comprese uscate si fasa. Se obtine
un pansament voluminos, moderat compresiv. Vârfurile
degetelor sunt lasate libere pentru a permite inspectia.
Membru superior este imobilizat pe atela gipsata în pozitie
fiziologica, pastrând în permanenta pozitie elevata.
 Rolul pansamentului este de a proteja si imobiliza membrul
replantat, de a asigura un bun drenaj si de a preveni edemul.
5.3. Etapa postoperatorie
Desi se poate obtine o replantare reusita în sala de
operatie, supravietuirea acesteia depinde si de calitatea
asistentei postoperatorii care se acorda în urmatoarele 7-14
zile. Majoritatea esecurilor sunt indicate de schimbari minore
ale culorii si reumplerii capilare la 24 de ore dupa replantare.
De aceea, chirurgul însusi trebuie sa monitorizeze în mod
repetat si sa ajusteze regimul postoperator. Trebuie avuta în
vedere prevenirea hipovolemiei, a insuficientei renale, a
emboliei grase, a plamânului de soc si a sângerarii
postoperatorii - complicatii ce pot greva aceasta perioada.
Se urmaresc:
 Functiile vitale (puls, TA, frecventa respiratorie) la
fiecare 30 minute pâna la stabilizare; apoi la
fiecare ora, si tot asa pâna la fiecare 4 ore.
 Temperatura locala
 Hematocritul, coagulograma.
 În amputatiile cu distructie musculara mare se
recolteaza transaminazele, CK, ureea, creatinina.
 Diureza – cateterul urinar este mentinut nemiscat
24 de ore pentru a preveni spasmele
 Se recomanda pacientului:
 Odihna absoluta
 Regim 0 (nu se administreaza nimic p.o.) în
primele 24 de ore, pentru a facilita reîntoarcerea la
sala de operatii daca trebuie reintervenit
 Sa nu fumeze, datorita efectului vasoconstrictor al
nicotinei
5.3. Etapa
postoperatorie
 Evaluarea segmentului replantat la fiecare 1/2
ora cu urmarirea :
 Culorii: (roz, cianotic, alb) - culoarea alba indica
insuficienta arteriala, culoarea cianotica indica
insuficienta venoasa.
 Reumplerii capilare: (normala, rapida, înceata)
 Temperaturii: (rece, normal, cald)
 Pulsului arterial si umplerea venoasa atunci când

vasele tesuturilor replantate sunt superficiale
 Pozitiei elevate. Extremitatile sunt ridicate cu
perne la aproximativ 15 cm, deasupra nivelui
inimii. Înaltimea este ajustata în functie de starea
vasculara a segmentului replantat: o ridicare mai
mare se recomanda în cazul în care se instaleaza
edemul sau cianoza sau o ridicare mai mica în
cazul în care se instaleaza racirea sau paloarea.
 Pastrarii curate a liniei de sutura
 Paraclinic se poate determina: presiunea partiala a
O2 cu ajutorul pulsoximetrului, fluxmetria prin
examenul Doppler
5.4. Tratament medicamentos
 Tratamentul medicamentos are ca scop prevenirea aparitiei trombozei
(riscul dispare dupa 9 zile) si a infectiei.
 Prevenirea infectiei - se continua antibioterapia începuta preoperator timp
de 7 zile.
 Prevenirea trombozei - se realizeaza prin neutralizarea factorilor ce o
favorizeaza: spasmul muscular si cresterea coagulabilitatii sângelui si
agregarii plachetare. Acland a observat ca trombii plachetari apar în
primele 20 de minute, apoi regreseaza dizolvându-se complet, daca
stimulul pentru tromboza nu este sever. Aceasta tromboza partiala acopera
membrana bazala începând procesul de reparare. Spasmul vascular
incomplet va produce, descresterea fluxului sanguin, ceea ce determina
cresterea riscului trombozei.
 Se previne aparitia spasmului vascular prin administrarea de
antispastice si sedative. Aparitia trombozei determinata de
modificarile proprietatilor sangvine este inhibata prin
administrarea de antiagregante plachetare si anticoagulante.
 A.Vasodilatatoare sistemice:
 Clorpromazina
 Pentoxifilina:
 Se poate administra oral 100mg de 3 ori / zi ; i.m 100 mg de 1-2 ori / zi ; i.v.
în perfuzie 200-600 mg / zi
 Creste circulatia la nivelul membrelor si creierului fara sa modifice T. A. si
amelioreaza reologia sangvina prin cresterea deformabilitatii hematiilor
 B Antialgicele si sedativele se administreaza la nevoie.
 C. Antiagregante plachetare:
 Aspirina:
 160-325 mg / zi
 Inhiba ireversibil ciclooxigenaza trombocitara
 Dextran 40
 se administreaza i.v. în timpul operatiei si înca maxim 5 zile post
operator, în doza de 250 ml la 12 ore.
 este o solutie macromoleculara cu rol de crestere a volumului
plasmatic, care are si efect antiagregant plachetar tinând plachetele
în stadiu dispersat. Scade asocierea în rulouri a eritrocitelor, scade
concentratia factorilor coagularii, scade vâscozitatea sângelui si
stabilizeaza electronegativitatea sanguina.
 D. Anticoagulante:
 Heparina:
 efectul anticoagulant se exercita direct pe anumiti factori ai
coagularii (heparina se cupleaza cu antitrombina III si inhiba
trombina, f Xa, fXIIa, fXIa, fIXa); este imediat dar de durata
relativ scurta (4 ore);
 controlul eficacitatii tratamentului se face prin urmarirea:
APTT = 1,5-2,5 din valoarea normala
 mod de administrare: 5000 ui iv. în bolus, urmat de o
perfuzie continua de 1000-1600 ui/ora, pâna la 320000 UI în
24 ore.
 indicatii:
 replantari dupa amputatii traumatice ce antreneaza
leziuni vasculare întinse
 anastomoza vaselor cu diametrul sub l mm cu risc crescut
de trombozare
 spasm prelungit intraoperator asociat cu
obstructie microvasculara
 timp de ischemie prelungit
 aparitia postoperatorie a sindromului de ischemie acuta

periferica
 Heparine cu molecula mica
 Anticoagulante orale (dicumarinicele)
6. Programul de recuperarea
functionala
 Recuperarea postoperatorie este un proces
complex, care presupune conlucrarea între chirurg,
terapeutul ocupational si psihoterapeut, vizând:
 recuperarea functionala
 recuperarea psihosociala a pacientului
 Recuperarea este esalonata în 3 etape:

 imobilizare trei saptamâni postoperator
 mobilizare precoce la 3-6 saptamâni
 mobilizare tardiva la 6 saptamâni - 6 luni

functionala
Recuperarea dupa replantari este deseori
prelungita si este esential ca pacientii sa fie
urmariti si stimulati sa se întoarca cât mai
devreme posibil la munca manuala, chiar daca
deseori recuperarea este incompleta, iar
stabilizarea poate avea loc chiar la 1 an. Este
posibil ca pacientul sa aiba nevoie de operatii
de revizie dupa un an. Pacientul trebuie
avertizat despre problemele pe termen lung:
intoleranta la rece, redori articulare.
functionala
 Este necesara o faza prelungita de ajustare
psihologica la statutul de replantare, ca si la
cel de amputatie, si este comuna aparitia unor
cosmaruri nocturne pentru luni de zile dupa
accident. Pacientul trebuie consiliat despre
aceste dificultati.
 În mod frecvent, operatii aditionale sunt
necesare si recuperarea cere continuarea
interventiilor chirurgicale pe mai multe luni.
7. Proceduri de reconstructie
secundara
 1. În cazul blocarii cursei tendoanelor se practica tenoliza. Recostructia
secundara a TFP se face folosind grefa libera tendinoasa odata cu refacerea
scripetilor.
 2. Pseudartroza si întârzierea în consolidare se trateaza prin folosirea
grefonului osos. Osteotomia corecteaza calusul vicios.
 3. Leziunile articulare si contracturile pot necesita capsulotomii, artrodeze,
protezare articulara.
 4. Nevroamele dureroase se excizeaza. Pentru sindromul
neuroalgodistrofic se folosesc mai multe variante terapeutice:
electrostimulare, gimnastica de recuperare, anestezie locala, cortizon iv,
blocare ganglion stelat, antidepresive. Reconstructia de nervi utilizeaza
grefele libere nervoase.
 5. În cazul esecului unei replantari se recurge la reconstructia mâinii prin
transfer liber digital de la picior la mâna la cel putin 6 luni.
8.2. Complicatii postoperatorii
 Complicatiile postoperatorii în primele 2
saptamâni continua sa aiba la origine cauze
vasculare, dar sunt legate de asemenea si de
viabilitatea pielii. Cea mai importanta este
esecul replantarii. În functie de momentul
aparitiei lor pot fi clasificate în complicatii
imediate si complicatii tardive.
8.2.Complicatii
8.2. Complicatiipostoperatorii
postoperatorii
 Complicatiile imediate:
 locale:
 sindrom de ischemie acuta periferica
 hemoragia secundara precoce
 edemul regional masiv
 infectia
8.2. Complicatii postoperatorii
 Complicatiile tardive:
 redoarea articulara
 tulburarile de consolidare osoasa
 necroza avasculara
9. Evaluarea recuperarii functionale
 Rezultatele functionale ale replantarilor
se pot stabili în medie la 7 luni
 36-77% obtin sensibilitate de protectie
 Intoleranta la rece este frecventa
 Mobilitatea articulatiilor ramase este în medie 50%
din normal
 60 % dintre pacienti necesita mai mult de 2 operati
suplimentare
 Costul total al unei replantari este de 5-15 ori mai
mare decât o revizie a amputatie
 În etapa actuala s-a trecut la o abordare mai
complexa a factorilor ce asigura succesul în
replantari. O reusita a anastomozelor
vasculare, cu supravietuirea tisulara a
segmentului replantat, fara obtinerea
rezultatului functional corespunzator, nu poate
fi catalogata ca succes. Esential este obtinerea
unui rezultat functional bun din punct de
vedere al sensibilitatii si mobilitatii
segmentului replantat.
11. Bibliografie
 1. McCarthy, Plastic Surgery, 1990.
 2. Brunelli, Textbook of microsugery, 1988.
 3. I. A. McGregor, A. D. McGregor, Fundamental Techniqs
of Plastic Surgery, 1995.
 4. R. T. Manktelow, Microvascular Reconstruction, 1986.
 5. V. Y. Mayer, Microsurgical Reconstruction, 1991.
 6. H. J. Buncke, Microsurgery: Transplantation –
Replantation, 1991
11. Bibliografie
 7. J.Green, Green’s Operative Hand Surgery, 1997.
 8. Chen LE, Seaber AV, Urbaniak JR, Thrombosis and thrombolysis in
crushed arteries with or without anastomosis: a new microvascular
thrombosis model, J Reconstr Microsurg 1996 Jan; 12 (1) : 31-8.
 9. Fukui A, Tamai S, Present status of replantation in Japan. Microsurgery
1994; 15 (12):123-9.
 10.Chen LE, Seaber AV, Korompilias AV, Urbaniak JR, Effects of
enoxaparin, standard heparin, and streptokinase on the patency of
anastomoses in severely crushed arteries, Microsurgery 1995; 16 (10):661-
5.
11. Bibliografie
 11. Renaud B, Langlais F, Colmar M, Thomazeau H, Digital replantation
and revascularization. Factors of preservation. 183 fingers. Ann Chir Main
Memb Super 1991; 10 (5):385-98; discussion 398.
 12. Pomerance J, Truppa K, Bilos ZJ, Vender MI, Ruder JR, Sagerman
SD, Replantation and revascularization of the digits in a community
microsurgical practice, J Reconstr Microsurg 1997 Apr; 13 (3):163-70.
 13. Mathes SJ, Plastic Surgery, 2nd ed. Philadelphia, Elsevier, 2006
 14. Urbaniak JR: Replantation in operative hand surgery. In Green DP, ed:
Operative Hand Surgery, 3rd ed. New York, Churchill Livingstone,
1993:1085-1102.
11. Bibliografie
 15. Buncke HJ: Microvascular hand surgery-transplants and
replants-over the past 25 years. J Hand Surg Am 2000;25:415.
 16. Buncke HJ: Replantation surgery. In Buncke HJ, ed:
Microsurgery Transplantation and Replantation: An Atlas
Text. Philadelphia, Lea & Febiger, 1991:594-633.
 17. Buncke HJ, O'Hara A: Transplantation protocol. In
Buncke HJ, ed: Microsurgery Transplantation and
Replantation: An Atlas Text. Philadelphia, Lea & Febiger,
1991:592.
Chirurgia estetică
Prof. Gr.Verega
Chirurgia plastica -
generalitati
Chirurgie plastica – definitie si principii
Dictionarul medical defineste chirurgia plastica,

drept chirurgia care se ocupa cu repararea, restaurarea,
remodelarea sau reconstructia unei parti vatamate, cu
malformatii sau pierdute ale corpului uman.
Datorita terminologiei ce utilizeaza cuvantul “plastica”, unii
percep ca fiind o reconstructie/remodelare falsa, artificiala a
unei parti corporale, in timp ce altii isi imagineaza
introducerea unor parti/dispozitive din plastic in interiorul
corpului in vederea functionarii normale a acestuia. Aceste
perceptii sunt false, de fapt cuvantul “plastic” deriva din
grecesul “plastikos “, care inseamna “capabil a fi modelat”.
Scopul chirurgiei plastice
Solicitarile de tratare a unor probleme de chirurgie plastica

(din punct de vedere al pacientului) pot fi impartite in 3
categorii majore:
* corectarea unor trasaturi anormale (ce pot include
proeminente ale nasului, urechilor, barbiei, sanilor; dar si de
corectare a unor sani subdezvoltati);
* corectarea / estomparea unor efecte provocate de procesul
imbatranirii (eliminarea ridurilor faciale, tratamente impotriva
caderii excesive a parului sau deterioarii agresive a parului,
liftingul diverselor parti ale corpului pentru a elimina aspectul
de piele laxa);
* reducerea anumitor tipuri de probleme de sanatate (cum ar
fi reducerea celulitei, a fragilitatii parului, unghiilor si
afectiuni severe dermatologice).
Tipuri de chirurgie plastica
 Chirurgia plastica reconstructiva
 Chirurgia plastica estetica

Chirurgia estetica
versus chirurgia
reconstructiva
reconstructiva
Exista diferente majore intre cele doua

categorii principale de chirurgie plastica.
reconstructiva
1*. In cazul procedurilor reconstructive, pacientul apeleaza
la aceste interventii pentru a imbunatati anumite functii ale
organismului sau pentru a corecta defecte morfologice sau
fizice. Scopul sau este de a corecta defecte sau anormalitati
ale fetei sau corpului cauzate de factori genetici,
daune/vatamari/arsuri, sindroame, tumori, diverse boli sau
procesul de imbatranire.
Aceasta ramura a chirurgiei se ocupa cu reconstructia
tesuturilor faciale sau ale corpului, care necesita remodelare
sau prelucrare, cu scopul de a aproxima aspectul normal sau a
reda abilitatile de functionare normala.
reconstructiva
2*. Insa chirurgia plastica-estetica remodeleaza
parti normale ale corpului pentru a modifica
aspectul fizic al pacientului. Acesata se axeaza in
principal pe partea centrala a corpului (de la nivelul
bazinului in sus). Chirurgia estetica insasi prin
denumirea sa este o chirurgie a frumusetii,
“aesthetica” fiind un cuvant provenit din latina, ce
semnifica cea mai inalta forma de creare si receptare
a frumosului. Scopul chirurgiei estetice este crearea
sau mentinerea unui corp si chip frumos.
Domenii chirurgie
plastica
Domenii chirurgie plastica
1. PROCEDURI SUBORDONATE
- microinjectii cu Botox;
- microinjectii cu colagen;
- indepartarea pilozitatii cu ajutorul serului;
- scleroterapia;
2. REMODELARE CORPORALA
- abdominoplastia;
- liftingul feselor;
- marirea/ implantul gambei;
- liftingul coapsei interioare;
- labioplastia;
- liposuctia la nivelul abdomenului;
- liposuctia la nivelul gambei, genunchiului/ gleznei/
coapsei/sodurilor/ maxialrului inferior;
3. CHIRURGIA SANILOR
- marirea sanilor (submuscular,
subglandular);
- reconstructia sanilor (in urma unei
mastopexii provocate de cancer);
- reconstrucita mameloanelor;
- reductia sanilor;
- ginecomastia;
- mastopexia ;
- implanturile mamare;
4. LIFTING-UL FRONTAL SI AL
SPRANCENELOR
5. ARSURI- REABILITARE SI RECONSTRUCTIE
6. CHIRUGIA CRANIO-FACIALA
7. PROCEDURI DE INTENSIFICARE/ MARIRE A

TRASATURILOR FETEI
- implanturi faciale: maxilar, mandibula, barbie,
nazal, injectare cu grasime;
8. CHIRURGIA PLEOAPELOR
- blefaroplastie inferioara/ superioara;
- reconstructia pleoapei;
9. CHIRURGIA CE VIZEAZA IMPLANTUL,

REMODELAREA TESUTURILOR
- tansfer tisular;
10. PROCEDURI DE IMPLANT PAR

11. CHIRURGIA MAINII
12. CHIRURGIA GATULUI SI A CAPULUI

- reconstructia si remodelarea urechii si a buzelor;
13. RECONSTRUCTIA EXTREMITATILOR

INFERIOARE ALE CORPULUI
- reconstructie picior, genunchi, tibie;
14. CHIRURGIA NASULUI
- reconstructie;
- rinoplastie;
- septoplastie;
15. RITIDECTOMIE (RIDECTOMIE)

- lifting facial (tipuri diverse, in functie de
metoda si tehncicile folosite) ;
16. MICROCHIRURGIE
Chirurgia estetica poate face o
persoana sa arate mai putin real...
nu autentic.
Dezvoltarea chirurgiei estetice
Ultimii ani ai secolului 20 au adus numeroase contributii in

dezvoltarea chirurgiei estetice ca stiinta. Majoritatea
procedurilor estetice sunt realizate acum extern, non-invaziv.
Aceasta inseamna in primul rand mai putin disconfort si o
durata de recuperare mai mica.
Pe masura ce chirurgia estetica s-a dezvoltat, si oamenii si-au

ridicat standardele in ceea ce priveste sanatatea si aspectul
corpului, pornind o lupta de a ramane sanatos, tanar si
frumos cat mai mult timp cu putinta.
Dezvoltarea chirurgiei estetice
Progresul medical insa in domeniul chirurgiei

estetice a minimalizat tot mai mult riscurile si
probabilitatea de aparitie a unor complicatii,
insa acesta nu ofera garantii complete. Se
recomanda a se cauta cea mai inofensiva si
mai putin riscanta dintre procedurile ce au ca
efect rezultatele dorite.
Chirururgia estetica- o stiinta
inovativa
Cercetarile au avansat in prezent catre un domeniu inovativ,
cel de inginerie cosmetica. Un progres insemnat inregistrat
pana in prezent tine de ingineria tesuturilor:posibilitatea de
crea in mediu de laborator generatii de tesuturi, ce vor fi
putea folosite pentru a inlocui portiuni de piele sau ale
corpului, distruse. Cercetarile sunt continuate spre incercarea
de a reproduce grefe de piele, tesut mamar, tesut muscular
si chiar nervi.
Chirurgia estetica a noului mileniu tinde sa devina mult mai
putin invaziva. Si pentru aceasta are nevoie de produse si
tehnici noi pentru a putea trata imperfectiunile estetice.
Preferinta pentru zona interventiei
chirugicale depinde si de cultura poporului
Femeile din Europa sunt preocupate indeosebi de aspectul

fetei, al tenului si ca urmare majoritatea operatiilor estetice se
concentreaza in aceasta zona.
Pe teritoriul American, insa cea mai frecventa operatie
estetica este cea de marire a sanilor.
In America de Sud femeile apeleaza cel mai des la chirurgia
estetica pentru remodelarea feselor, considerat drept criteriu
de stabilire a frumusetii in aceasta zona.
Femeile asiatice isi doresc insa sa dobandeasca acele
caracteristici atipice rasei lor: ochi mari, nas mare si sani
mari.
Chirurgia estetica poate crea
dependenta
Odata ce o persoana ce a apelat la chirurgie estetica si a
fost multumita de rezultatele sale si a reusit sa starneasca
admiratia celor din jur, isi poate induce nevoia de a mai
imbunatati ceva in aspectul sau fizic. Pe de alta parte
dependenta se poate crea si daca este vesnic nemultumita
de rezultatele interventiilor si doreste mereu sa
imbunatateasca noul aspect, conducand la efecte
dezastruoase.
Aceasta preocupare obsesiva asupra aspectului fizic se

poate concretiza intr-o tulburare dismorfica
corporala (sindromul “urateniei “).
Lista completa de operatii
estetice
1. Operatii estetice pentru sani si
silueta
» Augmentarea mamara- creste marimea sanilor mici
si ii contureaza.
» Mastopexia- ridicarea sanilor cu sau fara implante
mamare, realizeaza ridicarea si proiectia anterioara a
sanilor.
» Reductia mamara- reduce, ridica si contureaza
sanii.
» Corectarea asimetriei mamare- se realizeaza prin
augmentare mamara pentru sanul mai mic, sau
mastopexie, reductie mamara pentru sanul mai mare,
sau o combinatie a acestor tehnici.
1. Operatii estetice pentru sani si
silueta
» Corectarea mameloanelor retractate – pentru o aureola plata
sau retrasa spre interior se poate realiza o corectie cu pastrarea
sau sectionarea glandelor galactofore.
» Abdominoplastia – conturarea estetica a corpului prin
indepartarea depozitelor adipoase din jurul abdomenului, in
urma unui raspuns negativ la tratamentele prin dieta, activitati
sportive sau lipoaspiratie.
» Lipoaspiratia – sau liposculptura/ liposuctie- utilizata pentru
indepartarea depozitelor adipose din diferite regiuni ale
corpului, care nu raspund unei diete sau exercitiilor fizice.
2. Operatii estetice pentru fata
» Liftingul sprancenelor- “ ridicarea “ sprancenelor.
» Blefaroplastia- tratarea pleoapelor inferioare
umflate si lasate si pleoapelor superioare cu exces
tegumentar.
» Liftingul facial - “ ridicarea “ fetei si a gatului.
» Rinoplastia – modificarea formei si dimensiunii
nasului.
» Otoplastia – corectarea pozitiei urechilor
proeminente, decolate.
2. Operatii estetice pentru fata
» Implanturi faciale - modifica forma si conturul unor
parti componente ale fetei cu scopul de a realiza un
echilibru estetic intre toate structurile faciale (barbie -
obraji -frunte)
» Revizuirea cicatricilor- excizie si inchiderea
defectului sau dermabraziune.
» Rididectomie (ridectomie) - interventie chirurgicala
de indepartare a ridurilor; sinonim cu lifting facial.
3. Operatii estetice dupa nastere
» Augmentarea mamara
» Mastopexia
» Lipoaspiratia
» Chirurgie estetica genitala
» Ombilicoplastia - remodelarea ombilicului in
urma deformarilor produse in special la
nastere.
4. Alte operatii estetice pentru remodelare
corporala
» Implant de gamba – echilibrarea aspectului fizic
prin cresterea in volum a zonei gambelor.
» Implant fesier- are rolul de a imbunatati conturul
feselor si de a crea forme pline.
» Tratarea varicelor - chirurgia varicelor fara
stripping (fara smulgerea venelor) - cea mai moderna
dintre interventiile chirurgicale de tratare a varicelor;
stripping-ul, cura hemodinamica a insuficienei
venoase in ambulatoriu (metoda CHIVA- presupune
aplatizarea varicelor fara a fi scoase) .
4. Alte operatii estetice pentru remodelare
corporala
» Liposhifting - corectarea tesutului adipos sub

forma de celulita, prin sectionarea fasciculelor
fibroase de sub piele.
» Lifting-ul coapselor, feselor .
5. Operatii estetice pentru barbati
» Blefaroplastie- inlatura pungile de sub ochi si
excesul tegumentar de la pleoapele superioare si
inferioare.
» Ginecomastia – operatia de reducere a sanilor la
barbati, in cazul unei dezvoltari excesive (genetice
sau datorita obezitatii), pentru a reda un aspect
masculin.
» Rinoplastia
» Lipoaspiratia
» Implant de gamba
» Implant de barbie
5. Operatii estetice pentru barbati
» Lifting facial
» Implantul de par – presupune reducerea
efectelor de calvitie (cadere masiva a parului),
prin implantarea unor grefe de piele cu par.
» Otoplastia
6. Operatii estetice in zona genitala
- femei
» Remodelarea regiunii pubiene - ridicarea regiunii
pubiene, printr-o interventie similara abdominoplastiei.
» Labioplastia - interventie de micsorare a labiilor mici.
» Clitoroplastia – eliminarea excesului tegumentar din
jurul clitorisului.
» Remodelarea labiilor mari – interventiie de modificare
datorita asimetriei, aplatizarii sau marimii exagerate.
» Perineoplastia - interventie chirurgicala la nivelul
regiunii perineale (care inconjoara si sustine organele
genitale externe feminine).
» Himenoplastia - refacerea chirurgicala a himenului.
» Plastia vulvei si a vaginului - stramtarea si sporirea
elasticitatii vaginului.
6. Operatii estetice in zona genitala
- barbati
» Circumcizia
» Marire/ ingrosare penis
» Implant testicul - interventie chirurgicala
realizata in cazul pierderii sau lipsei unui
testicul.
» Implant penis- modalitate chirurgicala de
tratare a impotentei.

- Operatii de schimbare de sex
Preferinte
Preferintele femeilor in sfera operatiilor
estetice :
* implantul mamar, lipoaspiratia, liftingul
facial si rinoplastia.

Preferintele barbatilor in sfera operatiilor
estetice :
* lifting facial, botox, estetica genitala,
blefaroplastia si ginecomastia.
Riscurile chirurgiei estetice
1. Riscul de a afecta starea generala de sanatate a pacientului-
riscuri obisnuite ale unei interventii chirugicale
Desi acest tip de interventii implica si o serie de riscuri
particulare, nu inlatura riscurile obisnuite ale unei interventii
chirurgicale traditionale:
- infectii- provocate de proceduri efectuate necorespunzator sau

intrumentar chirugical nesterilizat;
- sangerare excesiva, neasteptatata (hemoragie);
- riscuri legate de anestezie (soc respirator, stop respirator,
reactii alergice, stop cardiac, coma, deces) ;
- pneumonie;
- pierderea sau reducerea/ cresterea sensibilitatii unei anumite
parti a corpului;
- necesitatea unei a doua interventii (imposibilitatea de a
rezolva problema printr-o singura interventie sau rezultate
nesatisfacatoare) ;
- dehiscenta suturilor- poate conduce la hemoragie interna sau
hernie (astfel de complicatii necesita o interventie aditionala)
2. Riscuri psihologice si profesionale
- influentele barfelor sociale;
- insecuritatea sau gelozia partenerului de viata si a
prietenilor;
- incapacitatea persoanei de a suporta atentia
sporita ce i se acorda (in special daca schimbarea
este una brusca si extrem de vizibila) ;
- aparitia sentimentului de inadecvat sau
inoportun, desi problema a fost corectata din punct
de vedere chirugical, la solicitarea persoanei in
cauza;
Potentialele efecte adverse din punct de vedere psihologic sau
social sunt in corelatie stransa cu asteptarile pre-operative
ale pacientului sau starile sale mentale si emotionale de
inaintea interventiei.
Este foarte important ca pacientul sa constientizeze ca
beneficiile aduse de chirurgia estetica nu va schimba radical
viata sa, nu va rezolva toate problemele de zi cu zi si nici nu
va schimba natura relatiilor: va putea sa le imbunatateasca
intr-o anumita masura.
Deasemenea un aspect foarte important pentru pacient este ca
el trebuie sa inteleaga canu exista „ perfectiune” fizica.
3. Riscul unor rezultate nesatisfacatoare sau a unei interventii
nereusite
Nu orice interventie chirurgicala are succes, si spre deosebire

de interventiile chirurgicale „ necesare”, succesul celor legate
de domeniul esteticii este extrem de subiectiv. Rezultate
estetice nesatisfacatoare (inclusiv iregularitatile de contur,
asimetriile sau cicatrici inestetice, vizibile) pot fi
dezamagitoare sau chiar devastatoare pentru unii pacienti. Mai
mult decat atat unii pacienti pot acuza durere persistenta,
vatamarea unor nervi sau a unor tesuturi vitale, paralizie locala
temporara sau permanenta.
4. Riscuri specifice in cazul unei interventii chirurgicale estetice
- necroza (moartea celulelor epidermice) : urmeaza de obicei dupa o infectie sau
hematom; este mult mai frecvent printre fumatori;
- asimetrie (moderata sau severa);
- un proces de vindecare foarte incet (datorita varstei, tipului de piele,
nerespectarea instructiunilor medicale sau factori externi);
- amorteala sau furnicaturi : adesea temporare, uneori pierderea permanenta a
simturilor in zona de interventie (acestea rezulta in urma vatamarii nervilor
senzitivi sau motorii) ;
- iregularitati, adancituri, incretituri ale pielii, riduri, cicatrici : se pot datora
unor erori de practician din partea chirurgului, vindecarii neuniforme sau utilizarea
in exces a produselor cosmetice (make-up);
- hematoame sau seroame (acumularea de sange sau lichid in tesuturile
epidermice) .
Consideratii generale cu privire la
siguranta pacientului
Factori analizati sunt:
** Greutatea - un risc mai mare pentru persoanele

supraponderale;
** Daca persoana a suferit recent leziuni
traumatice;
** Eventualele probleme cardiace, pulmonare sau
ale sistemului nervos;
** Un istoric medical genealogic cu privire la
incidenta aparitiei cancerului, infectii recurente
severe sau probleme genetice de coagulare a
sangelui.
Alti factori analizati:
** sanatatea emotionala si mintala a pacientului;

** administrarea anumitor medicamente sau
suplimente pot creste semnificativ riscurile in timpul
interventiei;
** consumul de alcool sau tutun – impiedica
vindecarea corespunzatoare a organismului sau
poate stopa procesul de recuperare si vindecare
(aparitia cicatricilor inestetice)
Pentru femei in plus, factori de risc aditionali sunt:
- Administrarea contraceptivelor orale ori intreruperea foarte
recenta a administrarii acestora.
- Desfasurarea in paralel a unei terapii de inlocuire hormonala.
Deasemenea riscurile in cazul chirurgiei estetice pot fi in crestere
pentru pacientii care au in desfasurare multiple proceduri
chirugicale in acelasi timp. Aceste riscuri se datoreaza in mare
parte timpului prea mare in care organismul pacientului se afla
sub efectul anesteziei generale si existenta mai multor traume la
care este supus organismul.
Beneficiile chirurgiei estetice
1. De ordin psihologic
Pentru cei mai multi dintre pacienti, aspectele psihologice sunt
cele mai importante in ceea ce priveste decizia de a solicita o
interventie chirurgicala estetica. Aceasta deoarece un fizic placut
si atragator creste considerabil increderea in sine, ceea ce va
crea un efect al bulgarelui de zapada spre toate celelalte aspecte
ale vietii : sociale, profesionale, amoroase. Anxietatea
sociala poate fi un factor dererminant in ceea ce priveste lipsa
dorintei de afirmare sau lipsa iniativei.
Altor pacientii corectarea unei ” probleme” le va da mai mult
curaj de a pasi in fata si de a se apara de cruzimea altor membrii
ai societatii (afirmatii rautacioase, comentarii nepotrivite,
deradere).
2. De ordin profesional si social
Numeroase studii au dovedit ca persoanele mai atractive si placute ca
si aspect sunt percepute ca fiind mai inteligente, mai oneste, de succes
si mai capabile. Aceleasi studii au realizat corelatii intre acelasi factor
al atractivitatii si recunoasterea profesionala, oportunitatile de
angajare, promovare si diferentele de nivel salarial .Si in plan social s-
a constatat ca o persoana atractiva primeste servicii de mai buna
calitate si este tratata cu mai mult respect.
Toate acestea dovedesc ca intr-adevar o imbunatatire a aspectului fizic
poate oferi unavantaj profesional si social, mai ales atunci cand e
vorba de a lucra si de a socializa cu un mediu tanar.
Nu cred ca mai trebuie mentionate beneficiile aduse in viata amoroasa
si in usurinta si capacitatea de a–ti largi cercul de prieteni, cunostinte si
relatii, mult mai usor.
3. Sanatate si cresterea calitatii vietii
Exista numeroase beneficii aduse sanatatii si calitatii
vietii unei persoane care realizeaza o interventie
chirurgicala estetica nu doar pentru a-si imbunatati
aspectul fizic ci pentru a corecta si anumite aspecte
functionale:
** pentru o persoana a carei vedere s-a
imbunatatit prin realizarea unei blefaroplastii
(indepartarea excesului de tegument si grasime, ce
alcatuiesc "pungile" si ridurile pleoapelor).
** pentru pacientul care solicita o reducere a marimii sanilor
datorita presiunii si dezechilibrului produs asupra
organismului;
** pentru o persoana a carei piele inestetica rezultanta a unei
pierderi in greutate masive este inlaturata poate sa creasca
interesul pentru exercititu fizic, conducand astfel la
imbunatatirea sanatatii fizice si mentale;
** pentru un pacient care a trait cu o desfigurare sau mutilare
vizibila, chirurgia reconstructiva ii poate reda o viata
normala, libertatea de gandire si actiune ca oricare om sanatos
din punct de vede fizic si mental.
Beneficii vs riscuri – DECIZIA
Potentialele beneficii rezultate in urma unei interventii chirurgicale
estetice sunt puternic subiective, in functie de motivatiile fiecaruia.
Unii pacienti regreta ca nu au apelat mai devreme la aceste metode
moderne de a-si imbunatati aspectul. Altii isi doresc sa nu fi apelat
niciodata, fie datorita discordantei dintre asteptari si rezultate, fie in
cazurile mai putin norocoase de a exista complicatii grave sau chiar
operatii nereusite. Altii isi doresc sa fi cerut si alta parere asupra
problemei sale, sau sa fi ales un alt medic chirurg. Oricare ar fi
motivatiile, problemele sau regretele sale, pacientul trebuie sa
realizeze o documentare riguroasa asupra implicatiilor acestei
decizii si asupra interventiei pe care o doresc (riscuri, posibile
rezultate, complicatii pe termen scurt, lung, si o cercetare profunda
asupra clinicilor si medicilor disponibili, etc) .
Otoplastia
Otoplastia
Otoplastia este o interventie estetica chirugicala care
modifica aspectul urechii externe a unui individ. Otoplastia
poate lua multe forme:
*** aduce urechile mai aproape de craniu (fixarea urechilor
proeminente) ;
*** reduce marimea unor urechi mari;
*** remodeleaza cartilajul urechii externe.
Exista o serie de alte interventii reconstructive ale urechii ce

se ocupa de probleme cum ar fi ureche externa deformata sau
absenta. Otoplastia reprezinta denumirea generica a tutror
interventiilor de remodelare si refacere a urechii externe.
Otoplastie – motive si scop
Otoplastia a fost considerata mai degraba o interventie

plastica reconstructiva decat o operatie estetica , aceasta
deorecece corectia pozitiei urechilor proeminente nu este singurul
scop al unei interventii de otoplastie. Functiile sale sunt multiple:
- reconstructia urechii externe a unui copil nascut cu un canal
auricular partial sau absent;
- corectarea pozitiei urechilor clapauge;
- corectarea unor asimetrii majore a urechilor in ceea ce priveste
forma sau marimea (lobul urechii foarte mare, urechi indreptate
inainte, "urechi scoica", etc.) ;
- remodelarea unor urechi deformate ;
- refacerea sau reconstructia auriculei in urma unei vatamari sau
operatie de tratare a cancerului.
Exista trei tipuri principale de malformatii ale
urechilor:
- cartilajul nu este plisat normal oferind un
aspect plan al urechii;
- marirea cartilajului ce impinge urechea sa
iasa din conturul facial normal;
- urechi decolate.
Din istoria chirurgiei estetice...
Otoplastia a aparut si s-a dezvoltat prima data
in India antica, cca 600 DH, initiata de catre
doctorul Sushruta, denumit ulterior " parintelele
chirurgiei". El si ucenicii sai au folosit otoplastia
pentru a reconstrui urechi amputate ca pedeapsa a
unor crime impotriva societatii. Tehnicile
dezvoltate la vremea aceea stau la baza
procedurilor chirurgicale practicate astazi.
Cand se poate apela la otoplastie?
Este bine de a planifica aceasta interventie inaintea inceperii
procesului de socializare si dupa dezvoltarea aproape
completa a urechii (89 %- 95 %, in jurul varstei de 4-5
ani) . Aceasta planificare inlatura traumele sociale (batjocura,
poreclele, imposibilitatea copilului de a se integra in grupuri),
tesuturile sunt mai moi, mai usor de remodelat si dezvoltarea
completa a urechii inainte / dupa tratament.
Cele mai multe interventii sunt solicitate pentru copii cu varste
curpinse intre 4 si 14 ani.
Ca si criterii principale pentru un candidat compatibil pentru
otoplastie sunt: varsta si starea generala de sanatate.
Procedura de otoplastie
Exista mai multe metode prin care poate fi remodelata urechea
externa: unele implica incizii la nivelul cartilajului urechii, altele
presupun plierea si suturarea cartilajului, in detrimentul sectionarii.
Metode avansate implica incizia pielii de pe cartilaj, nu a acestuia.
In functie de problema tratata si abilitatea pacientului de a coopera
pot fi folosite urmatoarele tipuri de anestezii: anestezie locala,
anestezie locala si sedativ oral sau anestezie generala (in special in
cazul copiilor) . Cele mai multe proceduri nu necesita internare, insa
unele necesita 1-2 zile de internare pentru a supraveghea evolutia
vindecarii (cazul copiilor) .
O interventie de remodelare a urechii externe dureaza in medie de
la 90 minute pana la 3- 5 ore, in functie de problema tratata.
1. Metoda clasica
Se realizeaza o incizie in spatele urechii, la nivelul pielii
sau cartilajului pentru a permite accesul la structura ce
necesita remodelare. Prin aceasta incizie are loc
repozitionarea pavilionului urechii, mai aproape de cap,
este creat un tunel mic de-a lungul antihelixusului
(marginea exterioara) pentru a slabi cartilajul, iar in final
sunt aplicate suturi pentru a remodela pliul acestuia si a
echilibra lobul cu restul urechii. Uneori este necesara
crearea sau modificarea unor unghiuri, pliuri, astfel incat
conturul urechii sa fie natural si placut privirii.
1. Metoda clasica
 Tehnicile aplicate difera in functie de cauza care a
determinat aparitia diformitatii.
A) se indeparteaza mici sectiuni din cartilaj pentru
remodelare, urechea este repozitionata mai aproape de cap, dupa care
este fixata cu suturi permanente. Aceasta interventie de indepartarea a
unor fragmente din cartilaj se numeste rezectia formatiunii conca a
urechii externe (pavilionul urechii) .
B) B) se indeparteaza o portiune din piele, iar remodelarea se face fara
a fi necesara indepartarea cartilajului (se aplica suturi permanente) -
este una dintre procedurileconservatoare.
Dupa remodelarea urechii externe, zona este drenata si incizia inchisa,
dupa care se aplica un mulaj protectiv cu uleiuri minerale care sa
accelereaza vindecarea tesuturilor.
1. Metoda clasica
2. Metoda fara incizie
Operatie estetica minim invaziva de corectie a urechilor
Realizand o incizie pe una dintre partile cartilajului plan , fortele elastice

actioneaza pe partea opusa si permit ca noua forma a urechii sa
evolueze in timp. Aceasta procedura poate fi realizata si fara incizie, un ac
special fiind plasat prin piele, in spatele urechii cu rol atat de a modela
cartilajul cat si de a plasa suturile de retentie.
Procedura consta in aplicarea unor suturi permanente sub nivelul pielii
in spatele urechii- acestea vor remodela cartilajul urechii in forma si
pozitia dorita, iar acul inserat va determina formarea unui tesut cicatricial.
Noua forma a urechii este permanenta si are un aspect natural.
Aceasta metoda a fost dezvoltata de catre medicul estetician Michael
Fritsch, pe la mijlocul anilor 1990, in SUA.
3. Otoplastia de reductie a urechilor
Presupune si reducerea unor componente din
structura urechii externe. Inciziile sunt
realizate in locuri putin vizibile (in spatele
urechii sau in locul pliurilor, cutelor naturale
ale urechii) .
4. Augmentarea - aditia de elemente
In ceea ce priveste dezvoltarea incompleta a urechii externe
sau lipsa urechii externe, este necesara augmentarea sau
aditia de elemente pentru a inlocui structurile lipsa sau
diforme. Aditia unor structuri se face din cartilaje costale.
Alte remodelari ale urechii se fac prin repozitionarea sau
slabirea anumitor structuri auriculare (apartinand urechii
externe) .
Este foarte important sa se intervina imediat, in urma unor

actiuni traumatice, deoarece urechea nu are un sistem de
vascularizare amplu ceea ce expune urechea la infectii.
Post-operator
- se aplica un bandaj compresiv pentru cateva sapatamani atat pentru a
accelera vindecarea tesuturilor si a cicatricilor cat si pentru a mentine
urechea in pozitia corecta.
- timp de 2-3 zile se administreaza antibiotice ;
- pentru disconfort si durere se administreaza analgezice;
- suturile nedizolvabile (exceptie cele care au fost folosite pentru
fixarea pemanenta a urechii) sunt indepartate in 10-12 zile;
- umflarea zonei de interventie, disconfort si presiune la nivelul
urechilor;
- eventualele cicatrici se vor estompa cu timpul;
- pentru persoanele cu o pigmentatie accentuata a pielii, liniile roziatice
ale inciziei pot fi tratate cu creme cu steroizi sau terapie laser;
- mulajul compresiv va fi inlocuit cu un suport mai lejer (asemanator
unei bentite) dupa o saptamana;
Riscuri ale otoplastiei
1. Formarea unor cicatrici anormale - corectate ulterior, dupa cel putin 6
luni de la interventie.
2. Formarea hematoamelor (acumulari de sange si tesuturi datorita vaselor
sangvine sparte) - se previne prin drenaj la finalul procedurii si aplicarea
bandajului compresiv; in cazul aparitiei se trateaza prin redeschiderea
inciziei si drenajul sangelui colectat.
3. Distorsionarea formei urechii cauzata de un abuz de corectie a unor
trasaturi diforme.
4. Reaparitia " urechilor clapauge" – poate aparea doar in primele 6 luni
ulterioare interventiei
Recurenta problemei tratate intervine atunci cand suturile interne au cedat
presiunii- este necesara repetarea procedurii (la cel putin 6 luni dupa
interventia initiala) .
5. Necroza sau pierderea unui fragment de piele in interiorul pavilionului
urechii datorita presiunii excesive a bandajului compresiv (folosit pentru a
impiedica umflarea) .
Efectele si rezultatele otoplastiei
Efectele otoplastiei
! Sunt permanente – o categorie foarte mica de pacienti solicita noi
ajustari.
Pentru un aspect estetic, echilibrat este necesar ca:
* forma urechii sa fie complementara formei capului – marginea
urechii externe trebuie sa fie vizibila din fata;
* proiectia diferitelor parti ale urechii trebuie sa se combine intr-un
mod natural;
* helixusul (marginea urechii) trebuie sa aiba o curba delicata, pentru a
avea un aspect natural, armonios.
Rezultatele otoplastiei
- sunt vizibile dupa 1- 3 luni de la interventie. O usoara asimetrie
poate persista dupa procedura in functie de anatomia urechii si de
rezistenta cartilajului la modificarile facute
Beneficiile otoplastiei
 - fizice
* varietatea de probleme la nivelul urechii externe pe care le
poate trata;
! Otoplastia nu modifica capacitatea auditiva.
 - psihologice
* siguranta procedurii (riscuri minime pentru o interventie
chirurgicala) ;
* impact major asupra esteticii urechii;
* eliminarea sentimentului de jena si disconfort in mediul
social;
* prevenirea sau stoparea unei traume psihologice ca
victima a batjocurei altor indivizi (in special in cazul
copiilor) .
Caz clinic
Caz clinic
Caz clinic
Caz clinic
Rinoplastia
Rinoplastia (rinocorectia) este o interventie
chirurgicala deremodelare, corectare a unor
trasaturi ale nasului, cuscopul de a
imbunatati functionarea (rinoplastie
reconstructiva) si aspectul (rinoplastia
estetica) a elementului facial central, care este
nasul.
Scopurile rinoplastiei
*** corector (probleme de respiratie, corectarea unor
sechele posttraumatice sau postoperatorii, marire,
miscorare) ;
*** reconstructiv (traume, fracturi, malformatii,
defecte congenitale, probleme de respiratie) ;
*** estetic (forma – ingustare, subtiere, lifting al
varfului, reducerea puntii nazale, subtierea dosului
nasului, modificarea aspectului varfului nasului si a
unghiului dintre nari si buza superioara, echilibrarea
marimii nasului cu proportiile fetei, marimea si
pozitia narilor, profilul nasului) .
Scopurile rinoplastiei
Chirurgia estetica a nasului ia in considerare mai multe aspecte
de forma, contur si functionalitate a nasului ce contribuie la
aspectul general al acestuia in raport cu celelalte trasaturi ale
fetei, apeland la diverse tehnici care abordeaza:
* malformatii (ex : despicaturi ale valului palatin) ;
* marimea nasului (lungime) ;
* latimea nasului (la nivelul portiunii dorsale si al narinelor) ;
* profilul nasului (umflatura sau depresiune la nivelul portiunii
dosale cu aspect convex sau concav) ;
* varful nasului;
* forma si marimea narilor;
* modificarea unghiului dintre nas si buza superioara ;
* asimetria nazala
Proceduri auxiliare
Rinoplastia poate fi combinata si cu alte proceduri
estetice (cum ar fi augmentarea barbiei, blefaroplastie,
lifting facial median) care de asemenea pot fi proiectate in
aceeasi imagine computerizata pentru a avea portretul de
ansamblu a chipului cu modificarile aduse. Se recomanda
efectuarea rinoplastiei in conjunctie cu augmentarea barbiei
pentru a reduce aspectul unui nas mare, lung, in detrimentul
realizarii separate, individuale.
Un implant mentonier ar putea rezolva problema
dezechilibrului facial fara a mai fi nevoie apelul la rinoplastie,
sau va accentua rezultatele operatiei de corectie a nasului.
Rinoplastia – beneficii si avantaje
Beneficii estetice:
* simetrie – studiile au demonstrat ca oamenii
reactioneaza pozitiv la simetrie, in special la simetria
faciala;
* forma – o operatie de succes poate schimba drastic
aspectul fetei desi schimbarea unor caracteristici ale
nasului sunt subtile;
* marime - (reductie sau aditie de tesut) o schimbare
minora in marimea nasului poate reechilibra
proportiile faciale si oferi un aspect placut chipului;
Rinoplastia – beneficii si avantaje
Beneficii functionale:
* ameliorarea dificultatilor de respiratie – rinoplastia poate
ameliora / elibera pasajele respiratorii inguste sau cu obstacole
pentru a permite o respiratie normala;
* repararea defectelor congenitale - pentru persoanele cu forme
asimetrice ale nasului, narilor, deviatie de cartilaj, etc, rinoplastia
poate ameliora anumite simptome ce ar putea afecta intregul sistem
circulator;
Beneficii psihologice:
* disparitia preocuparilor asupra aspectului nasului;
* insatisfactia este inlocuita de satisfactie (eliminarea complexului
de inferioritate si cresterea increderii in sine) ;
* diminuarea anxietatii in public.
Rinoplastia – riscuri
Desi este considerata in general a fi o interventie chirurgicala
sigura, pot aparea si anumite riscuri si complicatii:
# reactii adverse generate de anestezie si riscuri generale ale
unei interventii chirurgicale – infectii, sangerare, reactii la
anestezic si medicatii ;
# probleme de respiratie (obstructie nazala, modificarea
fluxului de aer) ;
# insatisfactie generata de rezultatele estetice;
# necesitatea unei interventii de revizie;
# perforarea septului;
# durere (moderata/ persistenta) ;
# amorteli ale pielii, nasului, pierderea sensibilitatii;
# tumefiere, echimoze;
# ameteli, depresie;
# sangerari nazale recurente;
# reducerea simtului olfactiv;
# incetinirea procesului de vindecare (in special la
fumatori) ;
# asimetrie nazala;
# vatamarea nervilor;
# sinuzita (tratabila cu antibiotice si medicatii ce
micsoreaza “ captuseala” poroasa, nazala) ;
# iregularitati ale conturului pielii;
# deformari minore ale formei nasului: daca se indeparteaza prea
mult tesut cartilaginos sau osos exista posibilitatea de a crea un nas
coroiat sau ca un cioc; daca septul nu suporta modificarea pot aparea
depresiuni pe linia exterioara a puntii nazale; expunerea prea mare a
narinelor sau rezectie excesiva a varfului nasului (turtire) ;
# cicatrizarea inestetica (aparitia cicatricilor cheloide- cu exces de
tesut dezvoltat in zona de incizie), cizatrizare interna – poate
determina obstructionarea cailor respiratorii (cicatrizarea este
minima daca operatia este realizata prin metoda inchisa) ;
# necroza pielii ;
# rupturi ale vaselor de sange mici, de la nivelul nasului;
# acumularea de seroame, hematoame, abces (ce necesita drenaj) ;
# deces (rar)
Rinoplastie – Tehnici nechirurgicale de
corectie a nasului
Procedura nechirurgicala de rinoplastie se refera la
remodelarea nasului cu ajutorulsubstantelor injectabile de
umplere a tesuturilor moi (Botox cosmetic, Restylane,
Radiesse) . Se efectueaza ambulatoriu, fara anestezie. Numita si
rinoplastie “ de umplere” are rolul de a netezi, umple si estompa
trasaturile ascutite ale nasului, de a schimba unghiul varfului
nasului, restaura simetria nazala si a oferi un aspect cu
dimensiuni reduse (timp operator : 15 minute) .
O alta alternativa la chirurgie in ceea ce priveste rinocorectia sunt
si inserturile nazale flexibile, plasate in narina intre varf si
capatul terminal al nasului. Aceste inserturi remodeleaza forma
nasului doar pe durata purtarii.
Rinoplastie – Tehnici nechirurgicale de
corectie a nasului
Aceaste metode nechirugicale pot corecta doar probleme estetice, nu si
de ordin functional.
Beneficiile procedurii nechirurgicale de rinoplastie sunt rezultate mai
rapide, invazivitate redusa la nivelul tesuturilor, timp de vindecare mai
scurt, durere minima sau absenta.Rezultatele nu sunt insa permanente.
Candidati pentru o procedura nechirurgicala de rinoplastie :
- pacientii care au de corectat aspecte inestetice minore, care nu doresc o
metoda invaziva si doresc rezultate imediate;
- pacientii care au adancituri depresionare sau “ cocoase” (supradenivelare)
la nivelul podului nazal (prin netezirea cu material de augmentare
dermala).
Tehnici chirurgicale folosite in
rinoplastie
Exista doua cai de abordare incizionala:
- metoda inchisa – abordare endonazala pentru o corectie

minora a nasului : inciziile sunt realizate in interiorul
nasului, nefiind vizibile.
* fiind o interventie realizata indirect, cu restrictii severe cu
privire la volumul de tesut vizibil in timpul operatiei, este o
metoda recomandata pentru rinoplastiiile simple;
* avantajul acestei metode este ca produce mai putine
traume la nivelul nasului, iar efectele postoperatorii
(tumefiere, echimoze) sunt reduse.
rinoplastie
- metoda deschisa – abordare externa pentru o
corectie majora a nasului : toate inciziile sunt interne
cu exceptia uneia de dimensiuni mici, 3-4 mm –
transversal peste columela(portiunea dintre varful
nasului si buza superioara, dintre nari).
* incizia de pe tesutul separator al narilor (columela)
va oferi acces pentru decolarea pielii pentru a expune
tesuturile subiacente si remodelarea acestora
(indepartare, rezectie, sectionare, augmentare,
repozitionare, remodelare) .
rinoplastie
In ambele metode chirurgul va separa pielea si tesuturile moi ale
nasului de scheletul osteocartilaginos. Cartilajele si oasele de la
acest nivel vor fi remodelate, dupa care se vor sutura inciziile
(adesea suturi resorbabile), se panseaza si imobilizeaza nasul
printr-un pansament endonazal.
In unele cazuri chirurgul poate modela o portiune a cartilajului
nazal de la nivelul septului sau grefa osoasa pentru a intari si
remodela forma nasului. Daca nu este suficient cartilaj din sept
pentru prelevararea unei grefe, aceasta poate fi preluata din conca
auriculara (depresiunea centrala a pavilionului urechii) sau grefa
costala, de la nivelul craniului sau soldului (mai rar) .
Implanturile sintetice pot fi folosite pentru augmentarea puntii
nazale.
Tehnici de remodelare a nasului
1. Eliminarea “ en bloc “ (integral) a supradenivelarii de pe
puntea nazala.
* se utilizeaza un scalpel (bisturiu cu taisul convex) cu care se
efectueaza o incizie in tesutul osteocartilaginos al cocoasei
pentru a crea o articulatie la jonctiunea cartilajului cu osul.
* osteotomul (instrument chirurgical pentru taierea oaselor,
extrem de ascutit) avanseaza in os prin tamponare usoara,
realizand excizia unei cantitati mici de cartilaj pentru finisarea
profilului si umplerea sau pilirea osului in vederea netezirii.
2. Pilire chirurgicala in vedere reducerii sau netezirii
unui tesut osteocartilaginos.
3. Osteotomie
* reprezinta rezectia unui os bolnav;
* nu este necesara in toate interventiile de rinoplastie,
insa aceasta tehnica implica taierea, fragmentarea
oaselor nazale;
* aceasta tehnica este folosita pentru a reduce
cocoasele nazale dar si pentru a imbunatati aspectul
unui nas stramb, deviat sau pentru a ingusta puntea
unui nas largit.
 4. Grefe expansoare.
* benzi rectangulare de cartilaj cunoscute sub denumirea de grefe
expansoare sunt plasate intre sept si cartilajele superioare laterale (pentru
augmentarea treimii mediane a nasului) ;
* materialele sintetice de implant sunt utile atunci cand pacientul nu
dispune de tesut suficient pentru grefare, sau nu accepta alte interventii de
prelevare a cartilajului de la nivelul propriului corp; principalele probleme
cu materialele de augmentare sunt riscul crescut de infectie si de
respingere a implantului;
* in cazul in care sunt necesare grefe mai puternice, care sa sigure suport
suplimentar in cazul unei rinoplastii reconstructive, cartilajul costal este
sursa ideala pentru prelevare a grefei- dezavantajele sunt realizarea unei
noi incizii pentru prelevare si faptul ca in timp acestea se contracta, se
indoaie (pierd din capacitatea de sustinere)
5. Tehnici de remodelare a varfului nazal:
- Tehnici specifice de suturare .
O metoda conservatoare, insa fiabila, de remodelare a formei
varfului nasului este folosirea unor anumite tehnici de suturare
care sa redefineasca varful bulbos al nasului sau pentru a-i
aplica un efect de lifting (proiectare si rotatie) . Se considera a
fi tehnici sigure de remodelare, avand in vedere ca nu implica
rezectia chirurgicala.
Suturile “ imprumuta” din peretii laterali cartilaginosi ai
nasului si ii redirectioneaza prin sutura astfel incat sa se
armonieze medial intr-un aspect placut si echilibrat cu restul
trasaturilor nazale.
- Rezectia cefalica .
*are loc rezectia unui exces de cartilaj din varful nasului pentru a
obtine efectul de ingustare a varfului acestuia.
- Grefe autologe de cartilaj .
* din cartilajul propriu (sept, auricular, costal) folosit adesea
pentru a aditie de grefa pe varful nasului cu scopul de a-l
recontura, de proiectie a nasului, de lungire sau ambele;
* grefa rectangulara din cartilaj plasata intre peretele medial din
varful nasului si varful cartilajului nazal pentru a oferi suport
aditional in varful nasului (are efect de ridicare si rotire) ;
* grefa de cartilaj auricular este cea mai indicata pentru
augmentarea varfului nasului.
- Materiale de augmentare a tesuturilor moi .
* pot fi plasate sub piele, la nivelul jonctiunii dintre
baza nasului si buza superioara (rezolvarea
problemelor de proeminenta sau retractie a legaturii
dintre cele doua elemente) ;
*augmentarea bazei unghiului nazolabial.
- Rezectia bazala
*rezectia unei portiuni laterale, exterioare a narilor
pentru a ingusta o baza nazala mult prea largita
(rezectia se face intern)
Postoperator
# Dresingul posteoperator este indepartat dupa 3-5 zile, iar
starea dvs va deveni mai confortabila. Primele 24 ore nu veti
putea respira pe nas, datorita unor mese care au ca scop
compresia mucoasei si prevenirea edemului si a sangerarilor.
# Vindecarea partiala va dura cateva saptamani, rezultatele
finale vor fi vizibile dupa aproximativ 1 an.
# Dupa o luna, 85 % din umflatura se estompeaza, in timp ce
zonele vinetii se estompeaza in cateva zile.
# Trebuie sa mentineti capul intr-o pozitie ridicata, inclinata
primele 24 de ore.
# Evitati orice trauma la nivelul nasului (in special in prima
saptamana dupa interventie)
Postoperator
# Nu va suflati nasul, folositi decongestionanti nazali.
# Evitati activitatile fizice, expunerea la soare, efort fizic.
# Nu purtati ochelari, presiunea exercitata de acestia pe puntea
nazala, poate provoca durere dar si efecte secundare in
vindecarea inciziei (fie folositi lentile de contact, fie puteti folosi
un bandaj specific prescris de medic care protejeaza nasul) .
# FUMATUL! Este extrem de important sa renuntati la fumat cu
cel putin trei saptamani inainte de interventie. Fumatul determina
incetinirea procesului de vindecare, un risc mai mare de infectie,
cicatrizare inestetica si multe alte complicatii. Se interzice
consumul de tutun si dupa interventie pana la vindecarea ranii.
Blefaroplastia
Blefaroplastia - metoda de
reintinerire a regiunii ochilor
Blefaroplastia este o interventie chirurgicala care poate avea
atat scopuri estetice cat si functionale, ce implica remodelarea
(reintinerirea) regiunii periorbitale prin indepartarea si
repozitionarea excesului de tesut dermograsos, fixarea si
intarirea muschilor orbiculari (care inconjoara ochiul si
coordoneaza inchiderea si deschiderea pleoapelor) si a
tendoanelor.
La nivelul fetei, ochii reprezinta o trasatura afectata rapid si
mai profund de efectele imbtranirii pielii si tesuturilor. Pungile
de grasime de sub ochi si ptoza pielii pleoapei inferioare pot fi
eliminate astfel incat privirea dvs va recapata un aspect
inviorator iar regiunea periorbitala va fi vizibil intinerita.
Primele mentiuni...
Chirurgia estetica a pleoapelor este descrisa in
literatura de specialitate de mai bine de un secol.
Prima atestare se regasesete in lucrarea "Medica"
(1478) unde Aulus Cornelius Celsus vorbeste despre
excizia tegumentara de la nivelul pleoapei inferioare.
Abia in1818 apare termenul de "blefaroplastie" (von
Graefe) ce descrie reconstructia pleoapelor:
“blepharon” in lb greaca inseamna pleoapa, iar
“plastos”, modelat, construit.
Beneficii ale operatiei de
blefaroplastie
# Estetice
- imbunatatire aspectului zonei din jurul ochilor si al
aspectului facial in ansamblu;
- obtinerea unui efect de intinerire faciala;
- corectarea aspectului obosit si umflat al pleoapei
inferioare;
- indepartarea excesului tegumentar din zona
suborbitala;
- corectarea ptozei pleoapei superioare;
- corectarea ptozei pleoapei inferioare ce lasa expus “
albul” ochilor, de sub irirs, sau glandele lacrimale.
Beneficii ale operatiei de
blefaroplastie
- corectarea unor asimetrii de fanta palpebrala
(deschiderea anterioara a orbitei delimitata de cele
doua margini libere ale pleoapei superioare si
inferioare).
#Psihice
- reimprospatarea privirii si reducere aspectului de
oboseala va oferi beneficii increderii si respectului de
sine.
#Functionale
-restaurarea vizibilitatii periferice;
-restaurarea vizbilitatii in planul superior.
Candidati la blefaroplastie
Candidatul general
Cel mai adesea chirurgia pleoapelor se adreseaza unei persoane
adulte, barbat sau femeie, si in special femeie (varsta medie in jur de
50 de ani) cu un tesut facial sanatos si muschi tonici, cu dorinta reala
de a-si imbunatati aspectul pielii din jurul ochilor.
De obicei femeile apeleaza la acest tip de interventie la o varsta mai
redusa decat barbatii- incepand de la 35 ani pentru a imbunatati
tonusul tegumentar si la o varsta mai frageda in cazul unui aspect
periorbital inestetic, mostenit genetic.
Candidatul eligibil pentru interventie
In primul rand starea generala de sanatate, sanatatea mintala si
emotionala sunt premise obligatorii pentru a deveni un posibil
candidat pentru aceasta interventie chirurgicala.
Candidati la blefaroplastie
Procedura poate fi aplicata celor care au :
- exces de piele laxa pe pleoapa superioara ce poate interfera cu perceptia
normala a campului vizual.
- pleoapa superioara infundata in orbita (ochi adanciti) ;
- exces de piele pe pleoapa superioara ce ascunde pleoapa mobila (pielea
de deasupra genelor) ;
- ridare excesiva a pleoapei superioare ce ofera un aspect obosit sau
adormit;
- umflaturi sub ochi ce dau un aspect de oboseala accentuata si imbatranire
excesiva chipului;
- o flexibilitate redusa in deschiderea ochilor (se realizeaza in combinatie
cu cantoplastia) ;
- ptoza si exces tegumentar la nivelul unghiului extern al ochiului (se
realizeaza in combinatie cu cantopexia) ;
- efecte degenerative la nivelul scheletului si tesuturilor faciale (si
periorbitale in special) ce conduc la pierderea elasticitatii si tonusului
facial, atrofierea si redistribuirea tesuturilor adipoase la nivel facial prin
descendenta acestora.
Chirurgia pleoapei superioare -
lifting -ul pleoapei
* Scopul
principal:indepartarea
excesului dermograsos si
modelarea muschiului
orbicular pentru a restaura
forma si conturul pleoapei
superioare pentru un aspect
intinerit.
* Scopuri
secundare: ridicarea liniei
genelor, imbunatatirea
vizibilitatii periferice,
restaurarea pliului pleoapei
superioare.
Chirurgia pleoapei superioare -
lifting -ul pleoapei
* Desfasurarea procedurii : medicul chirurg recontureaza forma pleoapei
prin excizia in felie de pepene a pielii pe un contur stabilit preoperator in
pliul natural creat de deschiderea fantei palpebrale, prelungita pe directia
unui rid deja existent la acelasi nivel. Tesutul tegumentar restant este
repozitionat prin ridicare si reatasare; excesul adipos este excizat pentru un
aspect neted si natural; uneori muschii orbiculari sunt repozitionati pentru
rezultate mult mai bune.
* Prezenta unui tesut lax si cazut la nivelul sprancenei necesita o

restabilizare a pozitiei, pentru a preveni accentuarea caderii.
* Ridurile din unghiul extern (ridurile din cantusul palpebral numite “ laba
gastii”) sunt minim imbunatatite.
Tehnici de corectie a pleoapei
superioare
> Chirurgia laser a pleoapelor - Blefaroplastia cu laser
Este una dintre cele mai sigure si minim invazive tehnici, cu
riscuri minime de sangerare, inflamare, edem, o acuratete mult
mai mare in desfasurarea procedurii si un timp de recuperare
redus, cu mai putine echimoze, comparativ cu interventia
traditionala.
Energia laser este folosita pentru a sigila vasele sangvine si
micsora trauma tisulara in timpul interventiei.
> Alte abordari pentru incizia si excizia pielii si a straturilor
profunde tisulare sunttermocauter electric, scalpeluri incalzite
si radiofrecventa.
superioare
> O metoda conservatoare pentru tesuturi – repozitionarea tegumentara
- indicata in cazul in care nu exista exces adipos.
Nu este necesara indepartarea unui exces de grasime, muschiul orbicular si
septul orbital sunt lasate intacte. Metoda este una eficienta in a evita
crearea unui pliu la un nivel prea sus sau crearea unor ochi adanciti.
> Fixarea profunda a tesuturilor
-indicata in cazul in care este necesara adancirea pliului pleoapei.
In cazul unor pacienti este necesara pe langa reconstructia formei pleoapei
si adancirea acesteia, obtinerea unei platoforme de piele mai stabile pentru
un suport crescut al liniei genelor si prevenirea migrarii cicatricii deasupra
si dedesubtul pliului ascuns al pleoapei.
La momentul inchiderii inciziei, marginile excizate sunt atasate de stratul
aponevrotic subiacent (membrana conjunctiva) folosind suturi permanente
sau detasabile.
superioare
> Adeziv tisular
-o metoda folosita extrem de rar foloseste un “ lipici” tisular pentru a ajuta
la inchiderea inciziei, micsorand numarul de suturi aplicate.
> Tehnica de suspensionare
-recomandata in cazul ptozei, proeminentei in exterior a glandei lacrimale.
Pentru repozitionarea glandei lacrimale, a carei convexitate exterioara
poate crea un aspect inestetic al ochilor sunt necesare suturi pentru
resuspensionarea acesteia.
> Tehnica transconjunctivala
De asemenea daca saculeteul de grasime aferent lateralei nazale este
dislocat iar pacientul nu necesita excizia unui exces tegumentar,
indepartarea tesutului adipos se face printr-o incizie transconjunctivala
(partea interna a pleoapei inferioare) .
Chirurgia pleoapei inferioare
-excizia dermograsoasa a
pleoapei inferioarei
sauremodelarea regiunii
periorbitale.
* Scop principal : inlatura
pungile de sub ochi,
tumescente aparute ca
urmare a grasimii
periglobulare oculare.
* Scop secundar: corectia
laxitatii musculare si a
pleoapelor pufoase.
Tehnici de corectie a pleoapelor
inferioare
> Blefaroplastia transconjunctivala sau blefaroplastia fara cicatrice
-abordare posterioara a blefaroplastiei inferioare ;
- recomandata pentru pacientii cu pungi reduse sub ochi fara exces tegumentar.
- este efectuata de obicei pacientilor mai tineri, cu piele mai subtire si mai
elastica.
* Scop principal: indepartarea cearcanelor ;
Aceasta tehnica poate fi realizata atat cu ajutorul laserului cat si cu ajutorul
instrumentarului de incizie. Incizia este realizata posterior pleoapei. *
Avantajele inciziei transconjunctivale:
- fara cicatrici externe;
- tehnica mai putin invaziva;
- risc mai putin de formarea a ectropionului (afectiune manifestata prin
intoarcerea pleoapei in afara) ;
- o remodelare mai precisa a depozitelor adipoase;
- mai putine echimoze si tumefiere redusa ;
- tehnica sigura in special pentru cei care au mai suferit interventii chirurgicale
la nivelul pleoapelor.
inferioare
O excizie minima a pielii este optionala daca este necesara asigurarea unui
suport suplimentar muschiului orbicular sau strangerea, intarirea
membranei cantusului.
* Desfasurarea procedurii: Globul ocular este protejat de o capsula de
plastic, pleoapa inferioara este trasa inapoi, iar incizia de la nivelul
mebranei conjunctive este realizata cuajutorul unui instrument de incizie cu
curent eletric. Indepartarea celor trei pungi de grasime se face
treptat. Inciziile se inchid fara suturi.
Proceduri optionale pentru tratarea tesutrilor laxe, slabite, subtiate din
unghiul extern al ochiului:
>>cantoplastie: interventie chirurgicala facuta cu scopul de a mari
deschiderea pleoapei prin intarirea si reatasarea suspensiilor de osul orbital
sau tesutul conjunctic protector.
>> cantopexie -interventie chirurgicala oculara care consta in unirea a
doua pleoape la nivelul unghiului extern.
inferioare
> Tehnica de incizie transcutanata
Reprezinta tehnica traditionala de incizie a pielii sub nivelul genelor
(marginea ciliara) - din ce in ce mai rar utilizata. In cazul in care este
necesar, rezectia excesului tegumentar se face printr-o incizie ascunsa sub
marginea ciliara. Rezultatele pot fi nesatisfacatorii, iar riscurile sunt mai
ridicate, comparativ cu tehnica transconjunctivala.
> Repozitionarea tesuturilor dermograsoase (prezervare- suspensia

tesuturilor)
-pungile de grasime sunt repozitionate in compartimentul anatomic
corespunzator (daca a avut loc dislocarea acestora), reorientarea catre
marginea orbitala sau suspensia tesuturilor de mambrana orbitala (septul
orbital) .
In acest mod prin conservarea si repozitionarea tesuturilor se obtine un
aspect convex al regiunii periorbitale si un aer intinerit, restabilind
echilibrul facial.
inferioare
Preoperator
# Se determina tipul de incizie, lungimea si pozitia
acesteia in functie de rezultatele dorite de pacient.
Locatia inciziei si tehnica de suturare pot fi
modificate in functie de forma dorita a pliului
pleoapei;
# Analiza si evaluarea relatiilor dintre elementele
estetice periorbitale pentru un rezultat, natural,
echilibrat, intinerit.
# Consultatie oftalmologica, inclusiv testul de
acuitate vizuala si pentru uscaciune a ochilor.
# Determinarea tonusului pielii si al muschilor din
zona periorbitala.
Postoperator
# Dupa operatie se aplica benzi adezive sterile pe suturi
si comprese reci pe pleoape (pentru reducerea vanatailor si
umflaturilor) .
# Lista de instructiuni pentru perioada recuperatorie include:
curatarea corespunzatoare a ochilor, administratarea unguentului
topic pentru protectia si umidificarea pleoapelor, schimbarea
bandajelor de protectie, utilizarea picaturilor de lubrifiere a
ochilor (instilatii oculare pentru reducere uturimii sau senzatiei
de arsura) , mentinerea capului la un nivel ridicat decat restul
corpului, interzicerea machiajului, alcoolului, privitului la Tv,
ecran Tv/ monitor, purtarea lentilelor de contact.
# Se vor prescrie antibiotice pentru a preveni infectia.
Postoperator
# Tumefierea si echimozele vor disparea dupa 2 saptamani,
dupa 10 zile va puteti intoarce la activitatile obisnuite, fara
insa a depune efort sustinut.
# Se va observa o discloratie a pielii in zona cicatricilor timp
de 6 luni (nuanta rozie) sau mai mult de la interventie. Se va
estompa si subtia in timp (linie fina alburie).
# In primele saptamani puteti suferi de lacrimat excesiv,
sensibilitate la lumina, schimbare temporara a acuitatii
vizuale.
# Pentru protejarea ochilor de soare si de vant trebuie sa
purtati ochelari de soare.
Complicatiile blefaroplastiei
Factori care ar putea conduce la aparitia complicatiilor :
* gradul de umiditate/ uscaciune a ochilor – ariditate ce poate deveni

excesiva prin intreruperea peliculei de secretie lacrimala;
* laxitatea marginii pleoapei ce determina o malpozitie a pleoapei
inferioare dificil de corectat.
* proeminenta globului ocular in raport cu complexul malar (pometi,
obraji, oasele obrajilor) - ce determina o predispozitie pentru
malpozitia pleoapelor ;
* varsta si tipul de piele;
* gradul de vatamare a pielii datorita expunerii excesive la soare;
* structura arcadei si a sprancenei.
Riscuri si complicatii posibile
-riscuri afetente oricarei interventii chirurgicale: sangerare,
infectie (rar datorita vascularizarii puternice), riscuri legate de
anestezia generala (probleme respiratorii, reactii adverse la
medicamente) .
-cele mai severe: ectropion (intoarcerea pleoapei in afara,
caderea pleoapei inferioare),hematoame retro-
orbiculare si desprinderea retinei ;
-dificultati la inchiderea ochilor in timp ce dormiti (temporare, f
rar permanent) ;
-vederea incetosata sau dubla (temporar) ;
-umflarea pleoapelor;
-vindecare tardiva ;
-vindecare sau cicatrizare neuniforma (corectata prin proceduri
de revizie a cicatricilor) ;
-formarea punctelor albe ce apar dupa indepartarea suturilor
(pot fi indepartate de chirurg cu un ac foarte fin) ;
-rezectie excesiva a tesuturilor;
-lezarea septului orbital;
-contractia cicatriciala excesiva;
-dezechilibrul muschiului extraocular – prin lezarea
muschiului oblic in timpul rezectiei pungii mediane de
grasime (pleoapa inferioara) ;
-adancirea tesuturilor moi in pliul pleoapei datorita rezectiei
excesive de grasime;
-asimetria pliurilor pleoapelor;
-pierderea genelor (neobisnuit) ;
-tulburarea vederii (de obicei temporar)
Lifting facial
Cel mai ieftin lifting facial este zambetul-
majoritatea oamenilor trecuti de prima tinerete
reusesc sa isi intinereasca chipul si sa alunge
batranetea de pe fata zambind.
Liftingul facial
Liftingul facial chirurgical - macroscopic
(ritidectomia) este o procedura chirurgicala majora,
destinata intineririi fetei prin indepartarea totala sau
partiala a excesului cutanat sever si a acumularilor
nedorite de grasime la nivelul fetei si gatului,corectarea
ptozei faciale (ca urmare a unui proces de slabire sau
imbatranire) sirepozitionarea structurilor profunde din
vecinatatea planului osos, fara insa a afecta aspectul
microscopic al pielii si influenta ridurile fine ale fruntii,
pleoapelor si buzelor.
Scopurile lifting -ului facial
# redarea unui aspect intinerit fetei – corectii :
** flaciditatea zonei mediane a fetei;
** cutele adanci de sub ochi;
** adancirea santurilor nasolabiale (intre marginea nasului si
coltul gurii) - uneori necesita interventie speciala.
** un contur mandibular nedefinit datorate coborarii inegale a
tegumentelor sub relieful osos;
** ridurilor de la nivelul obrajilor;
** atenuarea reliefului malar;
# rezectia excesului tegumentar sau de tesut adipos (submentonier) ;
# intarirea sistemului musculoaponevrotic;
# repunerea in tensiune a muschilor fetei;
# ablatia micilor lipoame submentoniere;
# intinderea si netezirea pielii (“ redraparea “ pielii) la nivelul fetei si
submentonier.
Longevitatea rezultatelor
In urma recuperarii pacientii se vor bucura de un aspect mult mai
odihnit si intinerit.Teoretic efectele liftingului sunt permanente, in
sensul ca veti arata mereu mai tanar cu 7-10 de ani decat ati fi aratat la
aceeasi varsta fara a apela la interventia estetica.Insa procesul de
imbatranire continua, iar liftingul nu previne efectele ulterioare
derularii procesului (vor aparea noi riduri, posibil sa apara din nou piele
laxa, insa aspectul de imbatranire va fi cu mult redus) .
Gradul de imbunatatire la nivelul trasaturilor fetei depinde si de
severitatea stadiului de imbatranire la momentul realizarii interventiei
si gradul de elasticitate al pielii.
Cele mai bune rezultate se obtin atunci cand pacientul isi mentine
o greutate corporala stabila, nu fumeaza, are o structura osoasa buna si
o piele sanatoasa care si-a pastrat elasticitatea. Tipul de piele, gradul de
vatamare ca urmare a expunerii solare, varsta si rata de imbatranire a
fiecarei persoane sunt factori determinanti atat a rezultatelor finale cat si a
candidaturii pentru o interventie de lifting facial.
Candidatul ideal pentru lifting facial
Persoanele atat de sex feminin cat si de sex masculin, nefumatori,
care au statura supla, cu o greutate relativ stabila, cu o stare
generala de sanatate buna obtin cele mai bune rezultate.
# piele laxa la nivel facial, submentonier sau in zona urechilor, fara
insa a-si fi pierdut din elasticitatea ;
# riduri fine;
# structura osoasa este sanatoasa, puternica si bine conutrata;
# dorinta de a imbunatati conturul facial pentru a obtine un aspect
intinerit si placut, inansamblu (dispus sa accepe anumite
combinatii de proceduri pentru a obtine rezultatele adecvate) ;
# bine informat cu privire la tehnicile disponibile, la alternativele
disponibile si la riscurile implicate in cazul unui lifting facial.
# intr-o stare emotionala buna si cu asteptari realiste cu privire la
rezultatele ulterioare.
Proceduri realizate frecvent in conjunctie cu
lifting -ul facial
*** blefaroplastia (chirurgia estetica a pleoapelor superiaora
si sau inferioara) - pentru imbunatairea aspectului periorbital;
*** lipectomia directa (indepartarea excesului de tesut adipos
de la nivelul barbiei - “ barbia dubla”) ;
*** implanturi faciale (malar, mentonier) ;
*** reconturarea structurii faciale (redefinirea liniei
maxilarului) ;
*** adipolifting (transfer autolog de grasime pentru a oferi
volum fetei) ;
*** septorinoplastie (corectia nasului si a septului nazal) ;
*** submentoplastie (corectia pielii lasate de sub barbie - “
gusa”)
Beneficii lifting facial
Beneficii lifting facial
*** restaurarea planului muscular facial;
*** restaurarea tesuturilor conjunctive subiacente tenului;
*** imbunatatire aspectului pielii prin intindere si ascensionare;
*** restaurarea conturului facial
* un lifting facial median ofera un aspect mai tanar la nivelul
pleoapelor si pometilor;
* un lifting in planului facial inferior restuareaza linia maxilarului,
elimina pometii lasati si netezeste gatul;
* liposuctia faciala se adreseaza pometilor lasati, gusei si barbiei.
Un lifting facial ofera un aspect facial intinerit, o schimbare in
expresia fetei ce stimuleaza increderea in sine si perceptia celor din
jur eliminand un aspect incruntat, obosit, lipsit de viata.
Dezavantaje ale lifting -ului facial
chirurgical
- este o interventie chirurgicala majora, invaziva;
- nu elimina toate ridurile, in special cele orizontale
ale fruntii, cele de incruntare, santurile nazolabiale si
periorale (imbunatatiri minore), ridurile din colturile
ochilor (laba gastii) ;
- nu intervine in textura pielii (imbunatatirea
aspectului pielii la nivel microscopic) ci doar a
aspectului exterior (macroscopic)
Riscuri si complicatii ale lifting -ului
facial
Riscuri specifice interventiei de lifting facial
# Imediate
- sangerare;
- hematoame / seroame;
- vatamari ale nervilor faciali ce controleaza muschii faciali
(de obicei temporar – 6 luni) ;
- necroza pielii (foarte rar) ;
- amorteala zonei de incizie (de obicei temporara -2-4luni) si
in jurul obrajilor, barbiei si gatului;
- spargerea capilarelor (telangiectaziile - pot exista deja la
nivelul pometilor si gatului inainte de interventie sau pot
aparea dupa- se trateaza cu laser)
facial
# Tarzii
- leziuni permanente ale nervilor faciali – disfunctii
neurologice (pierderea unor functii musculare si a
senzatiilor) ;
- leziuni ale nervilor la nivelul urechii (risc mai mic de 1 %) ;
- recidiva (riscul mai mic de 1%) ;
- moliciune faciala sau paralizie temporara;
- pierderea pilozitatii in regiunea perciunilor;
- iregularitati ale pielii;
- aspect compact, prea intins al fetei;
- un proces de vindecare incetinit (in special la fumatori) ;
- asimetrii ale partilor;
facial
- malpozitie auriculara, deschiderea canalului auricular;
- contur neregulat al maxilarului, gatului;
- cicatrici vizibile (scopul este de a ascunde cat mai bine
inciziile si sa fie cat mai putin invazive, insa in caz contrar
exista procedee de revizuire a cicatricilor si de exfoliere a
stratului superficial de piele) ;
- besicute la nivelul pielii (ar putea conduce la cicatrizare
permanenta) ;
- pierderea pielii si a parului in jurul zonei de incizie
(alopecia nu este foarte frecventa) - parul poate creste in
cateva luni in zona respectiva, insa sunt cazuri in care
acesta nu mai creste;
- discloratii ale pielii (rar, hiperpigmentatii ale pielii)
Tipuri de lifting facial
In prezent exista
multiple tipuri de
lifting facial, fiecare
cu caracteristici si
indicatii specifice,
desi termenul de
lifting desemneaza in
mod generic
interventia clasica de
intindere a pielii la
nivelul fetei.
Tehnici de incizie si ascensionare
1. Liftingul traditional (lifting standard – in 2 straturi).
2. Liftingul cu incizie limitata (S lift, endoscopic) .
3. Lifingul pielii de pe gat.
4. Lifting facial cu tehnica SMAS (sistemul musculo-
aponevrotic-superficial).
5. Lifting facial cu tehnica MACS (“minimal-access cranial
suspension “).
6. Lifting facial compozit (montajul mai multor proceduri si
tehnici de lifting- este mai complex decat un lifting facial
traditional) .
7. Lifting subperiostal (lifting profund – lifting al zonei faciale
mediane si suborbitale)
In functie de zona supusa lifting -ului :
1. Lifting cervico-facial complet .
2. Lifting-ul facial median .
3. Lifting-ul zonei faciale inferioare (lifting
traditional) .
4. Lifting fronto-cervico- facial (zona frontala in
combinatie cu zona barbiei si a pometilor) .
5. Lifting facial segmentat, frontal sau
temporal asociat cu blefaroplastie.
6. Lifting -ul platismei (singurul muschi al mimicii,
situat la nivelul gatului) - combinat cu tehnica SMAS.
In functie de severitatea invaziunii chirurgicale:
1. Minilift (lifting facial de weekend) .
2. Lifting rapid (“ quick lift “ - o varianta mai putin invaziva a
lifting -ului facial traditional) .
3. Lifting facial endoscopic.
4. Lifting -ul fetei cu tehnica MACS.
5. Lifting facial cu decolare profunda (SMAS) .
6. Liftingul facial de tip masca (consta in decopertarea totala a
pielii faciale asociata cu inserarea de implanturi – pometi,
barbie- sau interventii la nivelul structurii osoase)
In functie de adancimea de actiune a tehnicii de lifting facial:
- Liftingul superficial al pielii (“ skin only lifting”) a fost extrem de

popular in urma cu cativa ani si inca se mai utilizeaza in anumite cazuri
selectionate.
- Liftingul facial ce actioneaza la o adancime intermediara (plan
intermediar) determina o ridicare a tesuturilor faciale moi ce
alcatuiesc sistemul musculo-apronevrotic superficial. Lifting -ul in 2
straturi (sistemul musculoaponevrotic superficial si pielea) implica
interventia asupra musculaturii faciale si a tesuturilor grasoase subcutanate
(rearanjarea in pozitie normala) . Acest tip de lifting poate folosi
urmatoarele tehnici: SMAS-ectomie, MACS, incizie trans- blefaroplastie in
zona mediana a fetei, liting temporal, tehnica de suspensie a suturilor
- Lifting -ul facial profund actioneaza in
adancime si incearca sa imbunatateasca
tesuturile catre stratul musculoapronevrotic,
deasupra oaselor faciale. Tehnicile folosite
sunt: tehnica sub-SMAS, lifting-ul subperiostal
si incizie subperiostala trans blefaropalastie in
zona mediana a fetei.
Selectia tehnicii de lifting facial
Criteriile de selectie a tipului de lifting facial sunt: gradul

de modificare solicitat de pacient, starea pielii, amplasarea
ridurilor, zonele de aderenta a pielii, zonele cu depozite
adipoase, tipul de par, nivelul si conturul implantarii parului si
preferinta medicului chirurg.
Acestea se stabilesc dupa o analiza amanuntita a celor trei
etaje ale fetei:
* superior: frunte, tample, pleoape, pungile de sub ochi,
sprancene, ridurile de incruntare si ridurile orizontale ;
* mijlociu: pometi, nas, buze, santurile nazolabiale, ridurile
periorale, dentitie;
* inferior: barbie, linia maxilarului si gat.
Marirea sanilor cu implanturi
mamare - Mamoplastia de
augmentare
Mamoplastia de augmentare
Mamoplastia de augmentare (marirea
sanilor sau endoprotezarea glandelor mamare) este
una dintre cele mai frecvente operatii plastice din
lume. Interventia consta in introducerea unor proteze
preformate (“ pernute”, implanturi) sub glanda
mamara sau sub muschiul pectoralpentru a
determina cresterea volumica a sanului si a
imbunatati aspectele estetice ale acestuia.
Motive
Operatia de marire a sanilor poate fi solicitata din
numeroase motive:
*** pentru a evidentia conturul armonios al trupului unei
femei;
*** pentru a mari volumul unor sani mici (cauze genetice) ;
*** pentru a corecta pierderea in volum survenita dupa
sarcina;
*** pentru a corecta aspectul sanilor lasati datorita pierderii
masive in greutate;
*** pentru a echilibra marimea sanilor (atunci cand exista o
diferenta semnificativa intre marimea sanilor) ;
*** pentru a restaura forma sanului, dupa pierderea
partiala sau totala a acestuia (ex: indepartarea unui san ca
parte a tratametului pentur cancerul de san) ;
*** pentru a inlocui implantul mamar deja existent din
motive cosmetice sau reconstructive.
Ca si efecte obtinute in urma operatiei pentru marirea sanilor,
acestia vor creste in volum insa nu va putea corecta o
eventuala distanta mare intre acestia si nu va avea efect de
ridicare (lifting) . Din acest punct de vedere, mastopexia este
acea interventie chirugicala pentru conturarea si ridicarea
sanilor lasati, spre deosebire demamoplastia de augmentare
menita sa accentueze, marimea si forma sanilor cu
ajutorul implanturilor.
De asemenea nu trebuie confundate implanturile cu
injectiile cu silicon, care nu se folosesc pentru marirea
sanilor, ci pentru alte proceduri cosmetice.
Indicatii
** hipoplazia (dezvoltare insuficienta a unui tesut sau organ)
unilaterala / bilaterala a glandelor mamare;
** asimetrie, ptozis (slabirea muschiului responsabil cu
sustinerea tesutului) saudezvoltare anormala a glandelor
mamare;
** involutie postalactatie a glandelor mamare;
** reconstructia sanului dupa masectomie (indepartarea
chirugicala a sanului) ;
** anomalii congenitale a glandelor mamare;
** inlocuirea unui implant conform indicatiilor medicale.
Contraindicatiile implanturilor
mamare
** tesut insuficient pentru acoperirea implantului (decizia
medicului) ;
** expunere la radiatii, ulcer, insuficiente rezerve de
sange pentru a vindeca rana;
** boli infectioase;
** cancer de san fara a fi realziata o masectomie in prealabil sau
reziduuri cancerigene considerabile in glanda mamara, dupa
efectuarea masectomiei;
** existenta unui chist fibros in dezvoltare .
Analize necesare inainte de decizia medicala: Hemoleucograma,
Testele de coagulare, Glicemie, Uree, Ca, Cl, Na, AST, ALT,
TBIL; Radiografie toracica (interpretare) ; consult cardiologic
(ECG), investigatii specifice in functie de patologia preexistenta.
Din punct de vedere psihologic...
Multe femei se simt atrase de aceasta optiune de
marire a sanilor, pentur a capata un aspect fizic mai
placut, insa aceasta dorinta tine mai mult de
subconstientul persoanei si modul sau de viata. Desi
ele nu recunosc in mod constient continutul
psihologic al acestei probleme, aceste nelinsti persista
si pot afecta modul de viata al persoanei: depresie,
sentimentul de inapartenenta, perceptie gresita a
propriei imagini, lipsa de incredere, o interactiune
sociala ne sanatoasa.
Tipuri de implanturi mamare
Toate implanturile au un invelis din silicon insa compozitia
interioara difera:
** gel siliconic- acesta contine gel siliconic coeziv, mult
mai omogen, cu o consistenta si vascozitate mai mari si cu o
mai mare rezistenta la curgere (in cazul unei fisuri a invelisului,
coninutul nu se va scurge in organism).
** ser fiziologic (solutie salina) ;
** implanturi mixte / cu hidrogel (ser fiziologic +gel siliconic).
Invelisul din silicon ofera protezei elasticitate si integritate si
poate fi neted sau cu o anumita textura (cu asperitati) - acestea
din urma au un risv mai redus de aparitie a contractiei (retractiei)
capsulare.
Marimi - implanturi mamare
Marimea implantului trebuie aleasa si in functie de dimensiunile
cosului pieptului, tipul de piele (sa nu fie foarte subtire) , tesutul
mamar deja existent, astfel incat sa ofere un corp armonios, bine
proportionat, cu un aspect natural.
- In cazul unui piept mic, avand mameloanele departate se pot
utiliza implanturile cu o baza mica spre medie pentru un decolteu
mai apropiat, estetic.
- In cazul sanilor lasati marimea selectata trebuie sa corespunda
cu o baza medie spre mare pentru a oferi plentitudine sanilor.
- In cazul existentei unui tesut subtire, sau insuficient, marimea
trebuie aleasa cu foarte mare atentie pentru a nu crea efectul de
translucenta a pielii sau cute vizibile ori palpabile la nivelul
sanului.
Forme – implanturi mamare
* forma anatomica (de lacrima) ;
* forma rotunda.
Alegerea depinde in principal de ce rezultate doreste
pacientul sa obtina:
* implantul anatomic produce o curba fina, rezultand un
efect de volum in partea inferioara a sanului, in timp ce,
* implantul rotund creaza o curba rotunda in partea
superioara a sanului.
Tot forma implantului determina si aspectul si
adancimea decolteului, precum si conturul exterior al
corpului.
Procedura – mamoplastia de
augmentare
Se realizeaza sub efectul unei anestezii
generale, cu internarea pacientului pentru o
noapte. Interventia dureaza intre 1- 3 ore.
Se efectueaza o incizie de aproximativ 3-4
cm prin care va fi introdus implantul.
augmentare
*** incizia inframamara (sub san) – in santul
submamar, iar cicatricea este ascunsa sub pliu;
* cea mai freceventa alegere a medicilor;
* avantaje: usurinta la manevrabilitate pentru chirurg,
risc minim bacterian, o intrare sigura si usoara pentru
inlocuirea sau indepartarea implantului
augmentare
*** incizia periareolara (pe marginea mamelonului) –
cicatricea va fi camuflata de diferenta de culoare (maronie) ;
* poate altera sensibilitatea mamelonului;
* poate inhiba detectarea cancerului;
* un loc simplu si usor pentru a introduce implantul;
* risc redus de infiltrare a bacteriilor;
* va fi necesara o a doua incizie pentru indepartarea/ inlocuirea
implantului.
augmentare
*** incizia transaxilara (la subbrat) .
* necesita manvrarea implantului prin
interiorul corpului;
* va fi necesara o a doua incizie pentru
indepartarea/ inlocuirea implantului.
augmentare
*** calea transombilicala (prin buric) - mai
rar utilizata insa in acest caz are loc
o interventie endoscopica (minim invaziva, cu
sacrificiu minim, cicatrizare minima).
augmentare
Aceste incizii permit implantului sa fie plasat:
*** submuscular (sub muschi) :

* o cutare / ridare a pielii mai putin accentuata, in jurul implantului;
* un risc mai mic de contractie capsulara (intarirea excesiva a testului in
jurul implantului) ;
* palpabilitate scazuta.
*** subglandular (intre muschi si glanda mamara) :
* mai usor de plasat;
* mai putin disconfort post -operator;
* mamografia – poate detecta cancerul de san;
* este recomandata in cazul reconstructiei sanului (in urma extirparii ca si
tratament)
* unii considera ca implantul are un aspect mai natural decat in cazul
plasarii sub muschi.
augmentare
augmentare
In timpul interventiei, tesutul mamar este ridicat pentru a crea
un lacas pentru amplasarea implantului. In cazul tratarii unei
probleme de asimetrie excesiva a sanilor (inegalitate) se va
introduce o proteza expandabila pentru a putea ajusta
volumul implantului ulterior, astfel incat sa se obtina simetrie
si proportionalitate.
In unele cazuri, chirurgul va introduce un tub de dren (palstic
sau cauciuc) in san sau la subbrat, pentru a ajuta la
indepartarea sangelui si limfei ce se va acumula in timpul
vindecarii. (acestea vor ramane in interiorul corpului timp de
cateva zile) .
La finalul interventiei se sutureaza intradermic incizia.
Perioada de recuperare
Copcile vor fi scoase la un interval de o saptamana, in cazul in care nu s-au
utilizat copci ce se reabsorb natural in piele, iar perioada de recuperare
variaza in functie de starea generala de sanatate a pacientului, de marimea
implantului, zona de incizie, amplasamentul implantului. In general, in 10
zile, pacientul se poate intoarce la activitatile obsinuite fara insa a face
abuz de efort, recuperarea completa – aproximativ 6 saptamani.
Instructiunile post operatorii specifica multa odihna si miscare limitata
pentru a accelera procesul de vindecare. Sunt aplicate bandaje orizontale
peste sani pentru a-i mentine nemiscati si pentru o vindecare
corespunzatoare. Dupa indepartarea bandajelor, este necesar sa se poarte
un sutien medical, special timp de cateva saptamani. Durerea resimtita
dupa interventie poate fi tratata cu medicatie corspunzatoare, prescrisa de
medicul chirurg.
Cicatricile inciziei se vor estompa dupa cateva luni . Operatii
laser, unguente si medicatii pot reduce riscurile unei cicatrizari
inestetice. In timpul perioadei de recuperare trebuie sa se evite
expunerea la soare, exercitiile fizice, innotul, consumul de
alcool si tutun.
Implantul mamar nu dureaza o viata, si mai devreme sau mai
tarziu este necesara indepartarea implantului existent si inlocuirea
cu un altul (recomdandare la 10 -15 ani,daca nu apar situatii
speciale). Forma si tonusul sanilor se modifica in timp ,
datorita schimbarilor corporale produse de sarcina, pierderea,
cresterea in greutate, menopauza. Controalele medicale sunt
obligatorii la 1 luna/ 3 / 6 / 12 luni si apoi anual.
Implanturi mamare si alaptatul
In ceea ce priveste sarcina, implanturile mamare nu
interfera cu alaptarea decat daca au fost afectate
canalele galcatofore la implantare (sau au apar
complicatii – fisuri, deplasari ale implantului). Acest
tip de interventie chirurgicala nu afectateaza fucntia
sanilor si nu interfereaza cu tesutul mamar, astfel
incatfunctiade alaptare dupa sarcina este nealterata.
Interventia endoscopica de
augmentare mamara
Aceasta interventie se poate face printr-o incizie la nivelul ombilicului
sau chiar la subbrat. Endoscopul (tub optic) , dotat cu
un obturator este introdus prin incizie si impins pe sub stratul subcutant
de tesut si grasime catre pozitia din spatele sanului. Obturatorul este
indepartat, iar endoscopul are rolul de a verifica zona unde va fi plasat
implantul. Apoi este indepartat si tubul, si este introdusa in spatele
sanului o proteza concava (goala si impaturita are dimensiuni foarte
mici), ce va fi umpluta cu ser fiziologic in proportie de 50 %.
Procesul de alimentare a protezei, manipularea acesteia si presiunea
exercitata de medicul chirurg va determina formarea unei cavitati in
tesut pentru a face loc implantului.
Dupa finalizarea interventiei, medicul va permite scurgerea lichidului
in exces si apoi va sutura incizia (a carei cicatrice va fi abia
detectabila).
Efecte secundare temporare
** separarea unor tesuturi, intinderea excesiva
a acestora;
** invinetire in zona sanilor;
** inflamatie in zona inciziei;
** umflarea sanilor si a zonei invecinate;
** durere moderata, tinuta sub control de
medicamente;
** limitarea miscarilor, exercitiilor fizice.
Riscuri particulare
** dezumflarea implantului;
** dislocarea / deplasarea implantului;
** pliuri, cute, riduri pe sani (datoria plierii sau scobiturilor
formate in invelisul siliconic) ;
** contractia capsulara;
** cicatrici inestetice;
** diminuarea sensibilitatii la areola si mamelon (sau
aparitia sensibilitatii dureroase) ;
** fisurarea / spargerea / ruptura implantului- mai frecventa
la implantele cu ser fiziologic si foarte rara la cele umplute
cu gel de silicon.
** interferenta asupra mamografiei;
Riscuri particulare
** dilatarea canalelor galactofore – rar intalnita;
** galactoree (secretia de lapte prin mamelon, in afara
momentelor de alaptare) - rar intalnita;
** tromboza venoasa profunda – rezultata ca urmare a
formarii unui cheag de sange in venele profunde
(tromboflebita) ;
** aparitia hematoamelor (cheaguri de sange) - se poate face
evacuarea printr-o punctie sau o noua interventie chirugicala
(foarte rar) ;
** aparitia seroamelor (acumulari de lichid limfatic), in
jurul implantului (se pot elimina printr-un tub de dren)
Candidatul ideal pentru implantul
mamar
- stare foarte buna de sanatate fizica si mentala;
- asteptari rezonabile in ceea ce priveste rezultatele
operatiei;
- o motivatie interioara;
- varsta minima 18 ani: nu se recomanda o astfel de
itnerventie pentru o femeie sub 18 ani, deoarece pana
la 20 de ani tesutul mamar continua sa se dezvolte.
- dorinta de a mari volumul sanilor cu 1 sau 2 cupe.
Abdominoplastia
Abdominoplastie - chirurgia de
modelare a abdomenului
Chirurgia abdomenului cu pliuri (abdominoplastia)
sau dermolipectomia reprezinta o operatie de modelare a
abdomenului prin rezectia tesutului adipos in cazul unei ptoze
abdominale, precum si intarirea musculaturii abdominale.
Aceasta operatie de remodelare abdominala se practica din
1960 si exista un numar mare de persoane care au beneficiat
de rezultatele acestei interventii (femei in mod special, dar si
barbati) pentru a indeparta tegumentul in exces, depozitele
adipoase, vergeturile din zona inferioara a abdomenului si
a intinde si fixa muschii drepti abdominali, restaurand
aspectul ferm, plat al acestuia.
Abdominoplastie - chirurgia de
modelare a abdomenului
Este foarte important de stiut ca abdominoplastia este o interventie
chirurgicala majora la care se apeleaza dupa epuizarea altor metode,
inclusiv programe de dieta si exercitii fizice, cu scopul de a reda un
contur estetic zonei abdominale, si nu taliei.
Aceasta operatie nu constituie un substitut pentru scaderea in
greutate si nu este o metoda de scadere a greutatii coporale (nu este un
tratament pentru obezitate).
Acest tip de procedura chirurgicala are rezultate impresionante in ceea ce
privesteintarirea peretului abdominal anterior si descresterea
proeminentei abdominale inferioare. Desi acestea reprezinta principalele
probleme avute in vedere,abdominoplastia poate accentua si evidentia si
zona soldurilor si a flancurilor (a caror aspect se poate imbunatati ulterior
prin slabire) .
Abdominoplastia- obiective
* forma de chirurgie estetica pentru a obtine un abdomen mai
ferm prin reducerea distantei dintre muschii netezi si intarirea
muschilor drepti abdominali (prin sutura) si a fasciei peretului
abdominal (cazul unei diastaze musculare) ;
* metoda de eliminare a excesului de piele si tesut in urma unor
sarcini multiple; (se recomanda amanarea interventiei pana dupa
sarcina, sau decizia de a nu mai avea copii) - pielea se intinde, apar
vergeturile, iar apoi nu mai are capacitatea de a se contracta si de a
reveni la forma sa initiala;
* reconturarea corpului in cazul unei persoane ce s-a confruntat
cu problema obezitatii prin indepartarea “sortului” abdominal,
numita si paniculectomie (panicul adipos -tesut celular situat sub
piele unde se acumuleaza grasimea sub forma de mici elemente
rotunde, lobuli).
Abdominopalastia include
1. Reducerea pielii si a grasimii din partea
inferioara a abdomenului.
2. Reducerea pielii si a grasimii din intreaga
zona abdominala.
3. Chirurgia plastica a muschilor netezi
abdominali.
Efectele abdominoplastiei
# sunt de lunga durata (indiferent daca s-a efectuat
o abdominoplastie partiala sau completa), daca
sunt mentinute printr-o dieta echilibrata si exercitii
fizice regulate.
* Atentie: nu reprezinta o metoda de preventie a
redepozitarii tesutului adipos in aceasta zona.
# Reprezinta un pas de incurajare spre un corp mai
armonios stimuland si motivand individul sa isi
imbunateasca aspectul corporal prin slabire naturala,
sanatoasa.
Procedura de abdominoplastie
include
- anestezia : generala/ locala si cu sedativ/ tehnica
tumescenta ;
- tehnica de refacere a tensiunii musculare la nivelul
trunchiului;
- refacerea tonusului muscular la nivelul peretelui
abdominal;
- remodelarea si suturarea fasciei abdominale (pentru
intarirea peretelui abdominal) ;
- centralizarea estetica a ombilicului;
- reconturare precisa prin liposuctie pentru estomparea zonei
de tranzitie a grasimii si eliminarea flancurilor localizate.
include
Ca si timp operator o abdominoplastie completa poate dura
intre 2 si 5-6 h, in timp ce o miniabdominoplastie dureaza
intre 1-2 h.
Etapa specifica abdominoplastiei estecorectia diastazei

musculare : chirurgul alatura manual muschii disjuncti ai
peretelui abdominal iar tesutul conjunctiv este atras catre linia
mediana si suturat pentru a reduce ptoza tesuturilor moi de la
nivelul abdomenului. Ulterior are loc rezectia tesutului
tegumentar pentru a crea o sectiune mediana plata si mai
ferma
include
Abdominoplastia completa
1. realizarea unei incizii intre oasele coxalului (intre
solduri) deasupra liniei pubiene;
2. eliberarea ombilicului de tesuturile inconjuratoare
printr-o incizie;
3. detasarea peretelui abdominal dermograsos pentru
a expune muschii ce necesita reintarire;
4. reatasarea lamboului dupa rezectia excesului
tegumentar si grasos;
5. repozitionarea ombilicului (suturare si drenarea
lichidului in exces)
Abdominplastia partiala
1. incizia subombilicala – suprapubiana ( cu
pana la 15 cm mai redusa decat in cazul
abdominoplastiei complete) ;
2. rezectia tesuturilor moi dermograsoase
dintre zona suprapubiana si ombilic ;
3. resuturarea marginilor tegumentare dupa
intinderea si netezirea pielii, rezectia pielii
flasce.
Candidatul adecvat pentru
abdominoplastie
Depozitele adipoase pot fi determinate si de predispozitii
genetice sau hormonale. Chiar si persoanele relativ salbe pot
dezvolta un abdomen inferior proeminent cu depzoite
adipoase.
Nu este indicat sa apelati la abdominoplastie ca si prima
solutie, incercare de eliminare a proeminentei abdominale si a
tesuturilor adipaose de la nvielul abdomenului – aceasta nu
este o metoda de slabire sau de eliminare a obezitatii.
Aceasta interventie este extrem de folsoitoare in mod
particular femeilor care prezinta diastaza musculara si exces
de teguemnt ca efect al unor sarcini multiple sau persoanelor
care au suferit schimbari masive in greutate.
Contraindicatii ale abdominoplastiei
# femeile care doresc sa mai aiba sarcini ulterioare.
# indivizii care doresc sa urmeze un plan de scadere in
greutate in volum mare dupa realizarea interventiei;
# pacientii cu asteptari nerealiste (considera ca postoperator
vor avea un corp perfect) ;
# cei care nu pot sa se confrunte cu cicatricile post operatorii
(unele destul de extinse) ;
# pacientii care au suferit alte interventii chirurgicale la
nivelul abdomenului;
# fumatul excesiv
Beneficii ale plastiei abdominale
*** beneficii estetice
* un abdomen plat, suplu, un contur atletic, un profil
bine definit si o talie mai ingusta;
* eliminarea vergeturilor din zona subombilicala;
*** beneficii la nivel psihologic
* cresterea energiei si bunei dispozitii, cresterea
increderii in sine in urma obtinerii unui aspect mai placut
al corpului;
* reluarea anumitor activitati sociale.
*** beneficii medicale
* imbunatatirea calitatii vietii si a starii generale
de sanatate (in special in cazul pacientilor care au suferit
o operatie bariatrica)
* mobilitate mai ridicata;
Riscuri asociate cu procedura de
abdominoplastie
-sangerare;
-formarea de cheaguri de sange;
-infectia ranii;
-proces intarziat, incetinit de vindecare;
-necroza unei portiuni de piele sau grasime (in special in
partea superioara a abdomenului datorita cicatricilor) ;
-hematoame;
-seroame (pot si surse de infectie) ;
-embolism pulmonar (astuparea unei artere pulmonare/
plamani cu un cheag de sange) ;
-amorteala regiunii abdominale si a coapselor (datorita
vatamarii unor nervi) ;
-pierderea temporara a sensibilitatii la nivelul abdomenului
inferior;
Riscuri asociate cu procedura de
abdominoplastie
-redeschiderea operatiei;
-asimetria abdomenului (abdominoplastie ampla);
-cicatrici cheloide (cicatrici cu dezvoltarea in exces de tesut
moale) ;
-aparitia pseudochisturilor (chisturi de dimensiuni mici ce
contin lichid) ;
-durere (controlabila prin medicatii prescrise), redusa daca se
respecta intructiunile de a purta un echipament compresiv si o
mobilitate redusa; miscarea – redusa- este insa obligatorie
pentru a preveni formarea seroamelor si hematoamelor si a
accelera vindecarea (prin imbunatatirea circulatiei sangvine in
zona operata)
Caz clinic
Pacienta 33 ani, imagini preoperatorii si
postoperatorii (2 luni), lipoabdominoplastie
Caz clinic
Pacienta 22 ani, imagini preoperatorii si
postoperatorii (4 saptamani),
lipoabdominoplastie, mamopexie si
augmentare mamara (implante anatomice
Mentor 390 cm³)
Interventii chirurgicale si non-
chirurgicale de estetica genitala
Labioplastia
Scop: corectarea problemelor estetice si ameliorarea
disconfortului fizic la nivelul labiilor mari si mici.
Labiile reprezinta faldurile de piele si tesut ce se

extind de la nivelul clitorisului, in jurul deschizaturii
vaginale catre vestibulul vulvar.. Labioplastia poate
corecta forme neregulate, asimetrice ale labiilor
(interne si externe) sau poate mari / micsora
dimensiunile acestora
Labioplastia
Remodelarea labiilor mari – presupune modificarea dimensiunile
acestora in scopuri estetice dar si pentru a elimina unele
probleme de disconfort fizic (vestimentatie in timpul actului
sexual, etc) sau psihic (jena de propriul corp).
Reductia labiilor minore include o serie de interventii cu scopul
de a micsora dimeniunile sau gradul de proeminenta ale labiilor
minore. Reductia labiilor mari este mai putin frecventa insa
motivul principal al solicitarii este disconfortul fizic (durere,
iritatii, igiena precara etc).
Amplificarea labiilor majore se realizeaza in conjuctie cu
remodelarea prin liposcutie a zonei interne a coapselor si a zonei
pubiene pentru a oferi un aspect intinerit si imbunatatit, organelor
genitale externe.
Clitoroplastia
Scop: estetic dar si de amplificare senzoriala in
timpul actului sexual.
Excesul de tesut la nivelul clitorisului poate reduce

senzitivitatea receptorilor nervosi (aproximativ 8000)
ce ofera placere sexuala.
Clitoroplastia presupune eliminarea cutelor de piele
din jurul clitorisului pentru a expune clitorisul si a-i
creste sensibilitatea la atingere, dar si pentru a
imbunatati aspectul extern.
Vaginoplastia
Scop: intarirea musculaturii vaginale si rejuvenarea vaginala.
Acest tip de interventie este solicitata in special de catre femeile care
prezinta relaxare musculara la nivelul vaginului in urma sarcinilor si
nasterilor multiple. De asemenea relaxarea excesiva a musculaturii
canalului vaginal se datoreaza si nasterii unui copil cu o greutate mai mare,
in cazul unui travaliu prelungit si dificil, cat si inaintarii in varsta ce are ca
efecte pierderea tonusului muscular. Tesuturile vaginale si cele adiacente
sufera modificari dramatice in timpul nasterii, iar acestea nu revin in
intregime la forma si starea pre-natala.
Vaginoplastia reduce dimensiunile canalului vaginal (plasarea unor suturi
interne sau excizarea excesului de mucoasa vaginala impreuna cu
contractarea musculara) intareste musculatura vaginala, restaureaza baza
pelviana si perineul.
Rejuvenare vaginala
- proceduri non chirurgicale, minim invazive.
Scop: estetic- de eliminare a ridurilor vaginale si de definire a zonei genitale.
-Injectiile cu grasime proprie
Imbunatatirea estetica chirurgicala a vaginului nu reprezinta chiar o noutate in
domeniul chirurgiei plastice, insa devine din ce in ce mai solicitata. In timp ce
unele femei sunt supuse unor restaurari vaginale (de intarire si remodelare a
vaginului) altele apeleaza latransferul autolog de grasime pentru a elimina
ridurile vaginale si a tesutului lax moderat prin umplerea golurilor cu grasime
proprie recoltata din zona pubiana sau a coapselor. Prin microinjectiile de
grasime, are loc o redistribuire a celulelor adipoase la nivelul regiunii genitale
(labii, pubis) astfel incat sunt restaurate rotunjimile naturale, iar zona genitala
capata un aspect intinerit.
-Laser
Cu ajutorul laserului are loc reintinerirea aspectului vaginal prin contractare si
stimulare celulara.
Remodelarea regiunii pubiene
Scop: eliminarea tesuturilor dermograsoase in exces in vederea
redefinirii si reintineririi regiunii pubiene.
-Liposuctia
Liposculptura zonei pubiene poate fi realizata individual sau in
conjunctie cu liposuctia abdominala si a coapselor. Aspectul
pubisului este evidentiat prin imbunatatatirea definirii
conturului.
Procedura este adesea solicitata in urma pierderii masive in
greutate sau in urma unei operatii bariatrice. Excesul tisular si
ptoza se trateaza prin excizie transversala. Daca pacienta este
supusa unei interventii de abdominoplastie poate solicita si
remodelarea regiunii pubiene, de sub linia abdominala, prin
excizia faldurilor adipoase si liposuctie.
Perineoplastia
Scop: restaurarea si ridicarea nivelului perineului si
suturarea muschilor desprinsi prin intindere fortata
(in timpul nasterii) .
Perineoplastia este o interventie chirurgicala ce poate

fi realizata individual sau in asociatie cu reconstructia
himenului, adesea realizata in combinatie cu
vaginoplastia pentru a restaura atat intern cat si extern
aspectul organelor genitale si tesuturile adiacente.
Himenoplastia
Scop: reconstruirea chirurgicala a membranei himenale naturale in scopuri
culturale, religioase sau personale.
Modul modern de a trai, moda, diverse activitati fizice si sportive intense pot
provoca anumite daune himenului (fara consumarea unui act sexual) . Astfel in
anumite culturi, traditii si din diverse motive femeia trebuie sa-si demonstreze
inocenta. Daca himenul a suferit daune sau nu mai exista acesta poate fi reconstruit
prin himenoplastie.
Ruperea himenului are loc in mod normal la primul raport sexual, dar poate fi
cauzata si de accidente, practicarea anumitor sporturi (mersul pe bicicleta, calaritul,
gimnastica, fitness), folosirea tampoanelor sau chiar masturbarii. Exista cazuri in
care un elastic nu poate fi largit/ rupt nici dupa raporturi sexuale repetate, dar si
cazuri in care femeile se nasc fara himen sau himenul nu permite nici macar
trecerea menstrei (este necesara o interventie chirurgicala de largire a orificiului).
Himenorafia sau refacerea virginitatii presupune refacerea, ingrosarea inelului
himenal si chiar implantarea unei capsule cu lichid roasiatic la nivelul tesutului
refacut, cu scopul de a dovedi mitul vechi al virginitatii (sangerarea) .
Amplificarea punctului G prin
microinjectii cu colagen
Scop: imbunatatirea calitatii vietii sexuale si
senzibilizarea punctului G pentru
intensificarea orgasmului.
Faloplastia
Scop: imbunatatirea vietii sexuale prin cresterea dimensiunilor
organului penian pe cale chirurgicala.
-alungirea penisului – prin eliberarea ligamentelor suspensorii
ale penisului atasat de osul pubisului (ce reduc lungimea
penisului cu aproximativ o treime) ; astfel i se asigura o
proeminenta mai mare, o directionare spre inainte si o lungime
functionala mai mare.
-ingrosarea penisului implica proceduri de grefare dermica
pentru a mari circumferinta organului penian; astfel suprafata
de frictiune si intensitatea stimularii sexuale creste (aceasta
depinde insa si de anatomia partenerelor) .
Augmentarea glandului penian
Scop: cresterea placerii sexuale si obtinerea unui aspect marit
fara a mari circumferinta glandului penian.
In ultima perioada, in dorinta de a aduce imbunatati
substantiale vietii sexuale intr-un cuplu, doctorii esteticieni si
nu numai, au constatat ca augmentarea glandului aduce
beneficii maxime chiar si fara a modifica celelalte dimensiuni
ale penisului.
Datorita structurii si particularitatilor anatomice speciale ale
acestei zone, pentru a creste dimensiunile glandului se
folosesc numai substante care se resorb in timp (ex: acidul
hialuronic cu densitate mica sau medie).

Curs Optional

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Curs Optional

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Clinica Chirurgie Plastică Reconstructivă şi

Dictionarul medical defineste chirurgia plastica,

 Chirurgia plastica estetica

Aceasta ramura a chirurgiei se ocupa cu reconstructia

Chirurgia estetica insasi prin denumirea sa este

Caracteristicile anatomo-funcţionale a pielii îi oferă acesteia roluri

 Intervine în mecanismul reglării temperaturii constante a corpului (prin

 Apără organismul pînă la un punct de efectele agresiunilor termice,

 Contribuie la excreţia unor substanţe din organism (transpiraţie);

 Contribuie la cunoaşterea lumii.

 Disponibilitatea în grosime este fundată

 Disponibilitatea în suprafaţă cuprinde o

Prin descrierea manifestărilor clinice a flegmonului şi abcesului,

Galen (secolul I) apropia marginile plăgilor prin aplicarea

În Roma Antică se cunoştea despre infectarea plăgilor,

La acele timpuri cunoştinţe ample în medicina plăgilor posedau medicii lumii

O altă personalitate arabă în medicină – Razi (Abu – Bekr – Muhamed – ben –

 Craniene (faţa şi suprafaţa piloasă);

 Superficiale (la nivelul tegumentului şi pot epiteliza spontan);

 Plăgi infectate după 48 ore până 10 - 15 zile şi corespund

 Plăgi granulare mai mult de 15 zile, corespund perioadei de

 Plăgile prin tăiere - sunt cauzate de obiecte ascuţite şi se caracterizează printr-un

 Plăgile prin muşcătură - contaminează grav

 Tip “scoatere ciorap - descălţare”;

 Tip “scoatere scalp - scalpare”.

 “avulsie prin verighetă”

Sunt marcate de ruperea relaţiilor vasculare dintre

Plăgi prin combustie sau degerătură –

Etapele regenerării plăgilor:

 Măsuri de optimizare locală a regenerării:

 Măsuri de optimizare generală a regenerării:

Cu folosirea antibioticelor În lipsa antibioticelor

 Pregătirea câmpului operator prin spălare, la necesitate berbierire şi

Suturi secundare tardive

Menţionăm că partea avulsiată a membrului traumatizat va fi transportată odată

loc de frunte în chirurgia de campanie. Realizările medicinii

Schimbările care au loc la trecerea

 Aceste zone des nu coincid cu zona canalului

 Mărimea zonelor depinde de balistica proectilului şi

 În mecanismul apariţiei zonei de comoţie, rolul

Zona II - necroza primară, care formează peretele

Zona III - comoţie moleculară sau zona de necroză

2. Formarea focarelor noi de necroză în orele, zilele

3. Zonele de lezare a ţesuturilor la diferite niveluri

4. Contaminarea bacteriană a plăgilor pe toată

Prelucrarea chirurgicală primară a plăgii prin armă

 Plăgile toracelui cu pneumotorace deschis

 Grefe de piele liberă despicată

 Groase 0,6 - 0,7 mm

 Grefe de piele liberă toată grosimea

 Să fie lipsită de şanţuri, pliuri, reliefuri articulare sau

 Se aplică întâi de tifon, peste care se aplică

 B – principii particulare fiecărui lambou în

 Chirurgia lambourilor este atraumatică.

 Evaluarea calităţilor funcţionale ale materialului de

 Evaluarea calităţilor zonei donore.

 Lambouri cu vascularizaţie aleatorie

Schematizarea conceptului actual de teritorii vasculare

Schema rotirii lamboului insular perforant, similar unei elice de avion.

 La lambourile transferate liber microchirurgical s-

 La lambourile insulare migrate s-au înregistrat 12%

 Depistarea şi tratamentul maladiilor asociate, care ar influenţa

 Crearea, sub influenţa tratamentului medicamentos, a unui