ŞCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

www.administratiepublica.eu
www.apcampus.ro

IDEOLOGIA EUROPEANĂ A
REGIONALIZĂRII
CONF.UNIV.DR. MIHAELA V. CĂRĂUȘAN
Ideologia europeană a regionalizării
La nivelul Uniunii Europeane, s-a dat o definiţie cu un caracter mai degrabă administrativ pentru
regiune: „eşalonul imediat inferior celui al statului”, eşalon care, în funcţie de competenţele ce i-
au fost acordate (în cazul sistemelor centralizate) sau pe care şi le-a acordat (în cazul sistemelor
federaliste), gestionează pe plan administrativ şi politic o comunitate teritorială a cărei
dimensiune variază în limite foarte largi.
În momentul actual, Uniunea Europeană consideră nivelul regional ca fiind un nivel
administrativ care îşi are locul în ierarhia administrativă a statelor membre pe o poziţie imediat
inferioară nivelului central. Conform „Nomenclatorului Unităţilor Teritoriale Statistice”, NUTS -
fiecare stat membru are în structura sa trei tipuri de unităţi teritoriale ce sunt poziţionate pe nivele
ierarhice diferite din punctul de vedere al dimensiunii teritoriului: nivelul localităţii, nivelul
departamental (judeţean) şi nivelul regional.
În procesul de constituire a unei noi Uniuni Europene, putem
semnala trei direcţii decisive care definesc ascendenţa realităţii
regionale:
◦ în primul rând, regiunile contribuie la dezvoltarea economică şi la realizarea obiectivului de
coeziune economică şi socială;
◦ în al doilea rând, regiunile contribuie la apropierea necesară a cetăţenilor de realitatea
Uniunii Europene, făcând posibilă o mai mare democratizare instituţională;
◦ în al treilea rând, regiunile sunt exponentele unei Europe pluraliste în care convieţuiesc
realităţi culturale, lingvistice şi sociale foarte diverse. Însuşi Parlamentul European, în
Rezoluţia sa asupra politicii comunitare în domeniul culturii, din 1 decembrie 1993, a
afirmat că „drumul către Uniunea Europeană trece prin manifestarea şi promovarea
identităţii culturale europene, care este rezultatul unei interacţiuni a civilizaţiilor şi a unei
pluralităţi de culturi naţionale, regionale şi locale”.
Principalele domenii de competenţă la nivel regional în Franţa sunt:
◦ educaţia (construcţia, echipamentul şi întreţinerea liceelor);
◦ pregătirea şi formarea profesională permanentă;
◦ dezvoltarea şi planificarea regională;
◦ planificarea, mediul şi patrimoniul oraşelor (de exemplu, parcurile naţionale regionale);
◦ transporturile (organizare şi finanţare; drumuri, căi-ferate).
Fără a contesta fenomenul mimetismului între instituţiile regionale, locale şi naţionale putem
remarca o mare diversitate de instituţii şi structuri regionale şi locale utilizate de ţările membre
ale UE dar şi în interiorul acestora, având ca element unificator existenţa a două mari categorii
de autorităţi: o adunare aleasă şi un executiv.
Adunarea aleasă, în toate statele democratice, este elementul – cheie al autonomiei locale,
indiferent dacă aceasta este beneficiară de reprezentativitate directă, întâlnită la toate statele
membre UE la nivel local, sau indirectă, care este în mare parte specifică nivelului regional sau
intermediar, ca de exemplu în: Finlanda, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Portugalia şi
Slovenia.
Cât priveşte executivul, poate fi sub denumirea de primar sau preşedinte şi emană în marea
majoritate a cazurilor – de la adunarea aleasă, excepţie făcând state precum: Austria, Bulgaria,
Cipru, Germania, Italia, Slovacia şi Slovenia. Pe lângă aceste două categorii principale se mai
regăsesc, sub forma comitetelor administrative sau executive cu caracter permanent, autorităţi ce
exercită funcţii delegate de adunarea aleasă, funcţii necesare a fi îndeplinite în colaborare cu
titularul executivului local.