Tema 6.

Sistemul continental
(european) de contabilitate
(4 ore)
 Planul temei 6

1.Sistemul contabil francez.

2.Sistemul contabil în Republica Federativă Germania.
3.Particularităţile contabilităţii în Spania şi Italia.
4.Contabilitatea în Austria şi Elveţia.
 Bibliografie

1.FELEAGĂ, N. Sisteme contabile comparate.

Ediţia a II. Volumul I. Bucureşti: Editura economică,
2010.
360 p.
2. ŢURCANU, V., GOLOCEALOVA, I., ŞTAHOVSCHI, A.
Contabilitatea internaţională. Chișinău: ASEM, 2008.
274 p.
 Sistemul contabil francez

Particularitățile sistemului contabil continental:

•reglementarea contabilităţii de către organele de stat;
•exercitarea controlului asupra oportunităţii şi
plenitudinii calculării și achitării impozitelor.

Sistemului contabil continental se aplică în Franţa,

Austria, Belgia, Spania, Italia, Portugalia, Republica
Federativă Germania ş.a.
 În Franţa toate actele normative în domeniul
contabilităţii rezidă din legislaţia comercială şi fiscală.
Prima Lege a contabilităţii a fost aprobată în anul
1673.
Obiectivele de bază – stabilirea regulilor aferente
înregistrării, evidenţei şi stingeri datoriilor faţă de terţi,
precum şi reglementarea relaţiilor juridice cu acestea.
 Codul Comercial (1983) stabilește:
•unele cerinţe unice privind ţinerea evidenţei
(utilizarea obligatorie a Planului de conturi contabile,
tratamentul contabil al costurilor activităţii de bază,
exercitarea controlului intern etc.);
•componența unor registre şi formulare ale
raportării financiare pentru toate entitățile;
•necesitatea respectării principiilor contabilităţii la
întocmirea situațiilor financiare și reflectarea
rezultatelor inventarierii în sistemul de conturi.
 Funcţiile Consiliul naţional contabil:
•elaborarea standardelor de contabilitate şi
asigurarea implementării acestora;
•armonizarea contabilităţii cu normele
internaţionale;
•perfecţionarea conţinutului raportării financiare;
•elaborarea programelor pentru instruirea şi
perfecţionarea contabililor;
•desfăşurarea seminarelor privind organizarea şi
perfecţionarea metodologiei contabilităţii etc.
 Funcţiile Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare din Franţa (creată în 1967):
•exercitarea controlului asupra protecţiei investițiilor
efectuate;
•asigurarea calităţii informaţiei furnizate
investitorilor;
•funcţionarea optimă a pieţelor financiare.
 Particularitățile contabilităţii şi raportării financiare în
Franţa - utilizarea Planului general de conturi
contabile (PGC).
Este elaborat în corespundere cu cerinţele Directivei
a IV-a a UE şi pus în aplicare din 1983.
 Planul de conturi constă din 3 compartimente:
1.Dispoziţii generale, inclusiv terminologia şi
nomenclatorul conturilor contabile;
2.Contabilitatea generală;
3. Contabilitatea analitică.
După conţinutul economic conturile se împart în 2
grupe:
1. Conturile ale contabilităţii generale;
2. Conturile ale contabilităţii analitice.
 Sunt stabilite cerinţe obligatorii faţă de raportarea
financiară, însă prevederile PCG admit o flexibilitate,
care depinde de următorii factori:
•mărimea şi statutul entității. În funcţie de mărimea
entității, există trei variante de prezentare a raportării
financiare: de bază, simplificată şi detaliată;
•genul de activitate şi particularităţile activităţii de
producţie.
 Conţinutul raportării financiare este determinat de
Directivele IV ŞI VII. Componenţa:
•situaţia poziţiei financiare. Reflectă în mod
obligatoriu activele, capitalul propriu şi datoriile;
•situația rezultatului global (perfectat conform
modelului orizontal (cu reflectarea cheltuielilor în
partea stânga, iar a veniturilor - în dreapta) sau
vertical));
•alte forme de raportare financiară, inclusiv anexele
şi comentariile la ele.
Situaţia poziţiei financiare se întocmeşte în baza
conturilor de bilanţ.
 Două variante de întocmire a situaţiei poziţiei
financiare :
1.Conform valorii „brute” (fără deduceri).
2.Conform valorii „nete”.
 Există cinci tipuri de situaţii ale poziţiei financiare
care pot fi întocmite de către entității:
•lichid „radicală”. Reflectă toate activele şi pasivele
conform valorii de lichidare;
•patrimonial „loială”. Reflectă o parte din imobilizările
corporale conform valorii de lichidare, iar celelalte
active se estimează la costul de intrare şi se
amplasează în ordinea creşterii lichidităţii;
 •funcţional „radicală”. Reflectă toate activele
imobilizate, indiferent de dreptul de proprietate.
Amplasarea activelor şi pasivelor depinde de direcţia
utilizării lor în activitatea de bază. Prioritate se acordă
reflectării activelor conform valorii brute;
•funcţional „loială”. Se întocmeşte, în fond, ca şi
situaţia funcţional „radicală”, doar că activele se
reflectă conform valorii nete;
•financiară sau clasică. La întocmirea acesteia
activele nete se clasifică conform criteriului destinaţiei,
iar pasivele - atât după gradul apartenenţei, cât şi
după termenele de achitare.
 Imobilizările corporale se evaluează:
•la cost de intrare, ţinând cont de C.T.A. – pentru
bunurile procurate;
•la costului efectiv – pentru activele create în cadrul
entităţii;
•la valoarea justă - pentru obiectele obţinute în
condiţii speciale (de exemplu, cu titlu gratuit).
La calcularea amortizării se aplică preponderent
metoda liniară.
 Pentru evaluarea stocurilor se aplică 2 metode:
1.Evaluarea fiscală. Esenţa: stocurile casate se
evaluează conform costului de intrare majorat cu
costurile ulterioare suportate la fiecare etapă de
utilizare a acestora;
2.Evaluarea în baza preţurilor de evidenţă. Esenţa:
stocurile se casează dintr-odată la costuri sau
cheltuieli, iar la sfârşitul perioadei de raportare pin
intermediul inventarierii se stabileşte soldul stocurilor
neutilizate.
Veniturile şi cheltuielile sunt divizate în trei grupe:
1.Venituri şi cheltuieli din activitatea de exploatare;
2.Venituri şi cheltuieli financiare;
3.Venituri şi cheltuieli extraordinare.

Situațiile financiare consolidate:

• situaţia poziţiei financiare;
• situația rezultatului global.
 Sistemul contabil în Republica Federativă Germania

Standardele de contabilitate şi principiile unice

de ţinere a evidenţei au fost aprobate pentru prima
dată în anul 1937 de Legea cu privire la S.A.
În 1985 a fost aprobată Legea contabilităţii care
reglementa cerinţele prevăzute de Directivele IV, VII
şi VIII ale UE cu privire la întocmirea, prezentarea şi
exercitarea auditului situațiilor financiare.
 Sistemul contabil este reglementat de următoarele
acte legislative şi normative:
• Codul Comercial;
• Codul Fiscal;
• Regulile şi metodele fiscale;
• Îndrumările practice privind ţinerea contabilităţii;
• Legea cu privire la societăţile pe acţiuni;
•Regulamente cu privire la instruirea profesională
etc.
 Particularităţile contabilităţii:
•influenţa semnificativă a Codului Fiscal asupra
ținerii contabilității;
•existenţa alternativelor privind ţinerea contabilităţii
în entităţile private;
•influenţa nesemnificativă a specialiştilor din
domeniu asupra regulilor contabilităţii;
•prezentarea informaţiei în corespundere cu
cerinţele actelor legislative etc.
 Nu există un Plan de conturi contabile unic.
Potrivit Codului Comercial, la elaborarea Planului de
conturi se ţine cont de următoarele prevederi:
•generalizarea conturilor pe grupe de active, pasive,
venituri şi cheltuieli;
•divizarea conturilor în cadrul grupelor indicate
astfel, încât să asigure întocmirea situațiilor financiare.
 Toate documentele se împart în două grupe:
•monetare (de casă). Se înregistrează în registrul de
casă;
•nemonetare. Se înscriu în registrul memorial.
Datele din registrul de casă şi registru memorial se
trec în registre sintetice.
 Raportarea financiară anuală:
•situaţia poziţiei financiare;
•situația rezultatului global;
•notele explicative.
Situaţia poziţiei financiare se întocmeşte conform
modelului orizontal, în care activele se grupează după
conţinutul lor economic şi în ordinea creşterii
lichidităţii.
Situația rezultatului global se perfectează după
modelul vertical.
 Particularitățile evidenţei imobilizărilor necorporale
sunt determinate de componenţa acestora şi anume:
•concesiuni (acord privind cedări reciproce);
•protecţia drepturilor antreprenorilor, precum şi
altor drepturi;
•goodwill;
•arvunele acordate etc.
 La recunoașterea activelor în componenţa
imobilizărilor corporale se ţine cont şi de limita valorii
– mai mare de 300 €.
Imobilizările corporale se evaluează la costul de
intrare.
Amortizarea se calculează, de regulă, prin metodele
liniară şi soldul degresiv.
 Activele circulante cuprind stocurile, creanţele,
investiţiile financiare şi numerarul.
Metodele de evaluare curentă a stocurilor:
• FIFO;
• costul mediu ponderat;
• HIFO (iniţial se casează stocurile procurate la cel mai
mare preţ),
• LOFO (iniţial se casează stocurile procurate la cel mai
mic preţ);
• KIFO (iniţial se casează stocurile obţinute pe teren);
• KILO (stocurile obţinute pe teren se casează ultimele).
 Particularităţile contabilităţii în Spania şi Italia

1829 – începutul reglementării contabilităţii în

Spania, punerea în aplicare a Codului Comercial.
1973 – aprobarea Planului general de contabilitate
(PGC).
1885 – aprobarea Legii cu privire la reforma
comercială.
1990 – revizuirea aprobarea Planului general de
contabilitate nou.
 Destinaţia Planului general de contabilitate:
• stabilirea viziunii noi asupra esenţei contabilităţii;
• asigurarea transparenţei situaţiilor financiare;
• ajustarea contabilităţii la exigențele practicii
internaţionale;
• aplicarea principiilor şi metodelor de evaluare noi
etc.
Conturile contabile se împart în patru clase:
•conturi pentru evidenţa activelor;
•conturi pentru evidenţa pasivelor;
•conturi pentru evidenţa veniturilor;
•conturi pentru evidenţa cheltuielilor.
 Raportarea financiară include:
• situaţia poziţiei financiare;
• situația rezultatului global;
• notele explicative.
Situaţia poziţiei financiare se întocmeşte în baza
modelului orizontal.
Situația rezultatului global se perfectează conform
modelului orizontal.
În Spania lipsesc standarde naţionale de raportare
financiară. Drept bază pentru întocmirea situaţiilor
financiare serveşte IAS 1 „Prezentarea situaţiilor
financiare”.
 Codul Civil - reglementează contabilitatea în Italia
Contabilitatea este influențată de organizații
profesionale.
Standardele de contabilitate au fost elaborate de
câteva organizaţii independente.
Cele mai desăvârşite standarde au fost elaborate de
Consiliul naţional de specialişti în domeniul
contabilităţii şi comerţului(1982).
 Organizarea contabilităţii în Italia: după perfectarea
documentelor primare datele din ele se trec în
registru - Memorial.
În memorial informația se divizează în 2 fluxuri:
1. Fluxul întâi (analitic). La această etapă se
completează registrele analitice şi balanţele de
verificare a conturilor analitice.
2. Fluxul doi (sintetic). La etapa în cauză se reflectă
operaţiunile economice în registre sintetice, din care
datele în continuare se trec în Cartea mare.
 Componenţa raportării financiare:
• situaţia poziţiei financiare;
• situația rezultatului global;
• notele explicative.
Suplimentar: situația modificărilor capitalului,
situația fluxurilor de trezorerie și raportul directorului
entităţii
 Situaţia poziţiei financiare se întocmeşte conform
modelului orizontal.
Situația rezultatului global se perfectează în baza
modelului vertical.
Situațiile financiare se întocmesc în corespundere cu
legislaţia fiscală şi sunt destinate exclusiv în scopuri de
impozitare.
 Contabilitatea Elveţia și Austria
Reglementarea contabilităţii în Elveţia:
• Codul obligaţiilor - prevede obţinerea transparenţei
în ţinerea contabilităţii şi raportării financiare, protejarea
intereselor acţionarilor, perfecţionarea contabilității etc.;
• Asociația de recomandări în contabilitate şi
raportare financiară (creată în 1984) - elaborarea
recomandărilor privind ţinerea evidenţei şi prezentarea
situaţiilor financiare, aplicarea lor practică şi asigurarea
armonizării sistemului contabil naţional cu cerinţele
internaţionale;
• Îndrumarul privind auditul - înaintează cerinţe
privind contabilizarea tuturor elementelor raportării
financiare.
 Planul de conturi include 4 clase:
•Conturi de bilanţ;
•conturi de rezultate;
•conturile de gestiune;
•conturi de legătură între contabilitatea financiară
şi contabilitatea de gestiune.
Raportarea financiară include:
• situaţia poziţiei financiare;
• situația rezultatului global;
• notele explicative.
 Cerinţele privind ţinerea contabilităţii şi raportării
financiare în Austria şi Elveţia sunt limitate.
Mai mult de 40 % din entități utilizează IFRS şi
respectă strict cerinţele Directivelor UE.
Majoritatea standardelor naţionale sunt elaborate în
baza IFRS şi corespund cerinţelor şi principiilor
respective.
În Elveţia nu este stabilit un model obligatoriu al
situaţiei poziţiei financiare și situației rezultatului
global.
 În Elveția este determinată structura minimă a
situației rezultatului global. Aceasta trebuie să conţină
obligatoriu patru capitole:
•active circulante;
•imobilizări;
•datorii;
•capital.
 Raportarea financiară în Austria corespunde
cerinţelor Directivei a IV-a a UE. Include:
• situaţia poziţiei financiare;
• situația rezultatului global;
•notele explicative.
În Austria şi Elveţia nu există un standard care ar
reglementa componența și cerințele întocmirii
situaţiilor financiare.
 Sistemul contabil din Austria şi Elveţia nu diferă
esenţial.
Imobilizările corporale se evaluează la costul de
intrare.
Diferă modul de reevaluare.
În Elveţia entităţile n-au dreptul de a efectua
reevaluarea.
Imobilizările necorporale se evaluează la
recunoaşterea iniţială la valoarea cea mai mică dintre
cost şi valoarea realizabilă netă.