REGIMURILE TOTALITARE

GEORGESCU BOGDAN, PETRACHE ERIC, POP

CEZAR
Totalitarismul
• Totalitarismul este un sistem politic caracterizat prin controlul
total al guvernului asupra societății și economiei, în care puterea
este concentrată în mâinile unei singure persoane sau a unui mic
grup de oameni. Termenul "totalitar" nu se referă la nivelul sau
intensitatea puterii de conducere în plan politic, ci la gradul în
care această putere se manifestă în viața socială, chiar și în
domenii care nu au legătură cu politica. În regimurile totalitare,
puterea partidului unic pătrunde în viața privată a cetățenilor,
anulând distanța dintre stat și societate. Aceste regimuri
controlează și influențează fiecare aspect al vieții cetățenilor,
inclusiv educația, cultura, mass-media și activitățile sociale.
Regimurile totalitare utilizează propagandă, manipularea
informațiilor și teroarea pentru a controla opinia publică și pentru
a suprima orice formă de opoziție. Acesta a avut un mare impact
asupra istoriei mondiale, ce inca se resimte in unele state cum ar
fi China sau Rusia.

• Totalitarismul a avut perioada de glorie in perioada interbelica

atunci când toate tarile erau derutate de Primul Razboi mondial,
iar economia statelor învinse nu revenise la normal.

• Exemple de regimuri totalitare sunt: Nazismul (in Germania);

Comunismul (China, Rusia); Fascismul (Italia)
Cauzele instaurarii regimurilor totalitariste
•Instaurarea regimurilor totalitare a fost influențată de mai mulți factori, cum ar fi:
•Criza economică și socială: După Primul Război Mondial, multe țări din Europa și din lume au suferit o criză
economică și socială majoră, care a dus la o scădere a nivelului de trai și a încrederii în sistemul politic
existent. Această situație a creat un teren fertil pentru apariția unor lideri carismatici, care au promis să
aducă schimbări radicale și să restabilească ordinea și prosperitatea.
•Instabilitatea politică: În perioada interbelică, multe țări au fost afectate de instabilitate politică și de
conflicte interne, ceea ce a slăbit autoritatea statului și a deschis calea pentru apariția unor lideri totalitari.
•Propaganda și manipularea maselor: Regimurile totalitare au folosit propaganda și manipularea maselor
pentru a-și consolida puterea și pentru a-și justifica politicile. Aceste regimuri au controlat mass-media și
au utilizat diferite metode pentru a manipula informațiile și a influența opinia publică.
•Utilizarea terorii și a violenței: Regimurile totalitare au utilizat teroarea și violența pentru a-și menține
puterea și pentru a elimina orice formă de opoziție. Aceste regimuri au creat poliții secrete și au folosit
închisorile și lagărele de concentrare pentru a-și elimina opozanții și a-și intimida cetățenii.
Principiile regimurilor totalitare:

• Controlul absolut al puterii: Regimurile totalitare controlează toate aspectele vieții politice, economice și
sociale ale țării și nu permit nicio formă de opoziție sau disidență.
• Cultul personalității: Liderii regimurilor totalitare sunt prezentati ca fiind eroi și salvatori ai națiunii, iar
propaganda și manipularea maselor sunt utilizate pentru a-i idolatriza.
• Suprimarea libertăților civile: Regimurile totalitare elimină libertatea de exprimare, de asociere și de
religie, și controlează mass-media și educația pentru a controla informațiile și opiniile cetățenilor.
• Utilizarea terorii și a violenței: Regimurile totalitare utilizează teroarea și violența pentru a-și menține
puterea și pentru a elimina orice formă de opoziție.
• Planificarea economică centralizată: Regimurile totalitare controlează economia și planifică toate
aspectele acesteia, inclusiv producția, distribuția și prețurile.
• Supunerea totală a individului: Regimurile totalitare consideră că individul trebuie să fie subordonat
statului și să fie complet supus voinței acestuia.
Comunismul
• Comunismul reprezintă un sistem social, politic
și economic în care conducerea statului este
încredințată în mod exclusiv unui singur partid,
numit „comunist”, „socialist” sau
„muncitoresc”. În cadrul acestui sistem,
societatea nu este divizată în clase și se
urmărește instaurarea unei egalități sociale
absolute între toți cetățenii.
• Un principiu central al comunismului este
abolirea proprietății private și înlocuirea acesteia
cu proprietatea colectivă asupra mijloacelor de
producție și de schimb. Potrivit teoriei
comuniste, toate bunurile aparțin întregii
societăți, iar toți membrii acesteia se bucură de
același statut social și economic.
Principiile Comunismului
• Restricționarea proprietății private: Pentru comunism,
proprietatea privată ajunge să genereze doar concentrări de
capital. Pentru a face acest lucru, ei încearcă să elimine aceste
concentrații prin impozitare progresivă. Adică, cei care au mai
mult trebuie să plătească mai mult, producând o presupusă
redistribuire a capitalului și a resurselor.
• Exproprierea proprietății mijloacelor de producție:
Comunismul își bazează idealul ca producția să fie controlată
de stat (dominat de oameni). În acest sens, se recomandă
exproprierea factorilor de producție.
• Confiscarea bunurilor emigrateÎn acest sens, comunismul caută
să rechiziționeze toate bunurile acelor oameni care emigrează,
precum și ai rebelilor, în favoarea oamenilor.
• Centralizarea și naționalizarea băncilor: Comunismul susține o
centralizare a activității bancare. Adică statul controlează
puterea băncilor, acestea fiind statul în ansamblu.
• Creșterea factorilor naționali de producție: Comunismul caută
să angajeze întreaga societate în factori de producție a statului.
În acest fel, încearcă să extindă acești factori pentru a oferi
tuturor acestor cetățeni locuri de muncă.
• Obligația obligatorie de muncă pentru cetățeni până la suprimarea
totală a proprietății private: Comunismul încearcă să creeze o
societate egalitară. Pentru aceasta, comunismul promovează
formarea armatelor industriale, în slujba puterii politice.
• Educația în mâinile statului: Comunismul caută să promoveze o
educație, în același mod ca o societate, de natură egalitară. În
această direcție, comunismul pledează pentru școlile publice,
controlate de stat.
• Construcții în ferme de stat: Comunismul caută să promoveze
locuințe comune pentru angajații de stat. Adică, pentru a oferi
locuințe acelor oameni care lucrează pentru Guvern.
• Distrugerea caselor și locuințelor în stare proastă: Comunismul
încearcă să demoleze toate acele case care nu sunt în condiții de
locuință.
• Drepturi egale de moștenire pentru copii: Comunismul apără
drepturi egale de moștenire pentru copii, atât legitime, cât și
naturale.
• Concentrarea mijloacelor de transport: Comunismul apără
concentrarea tuturor mijloacelor de transport, acestea fiind
proprietatea absolută a statului.
Fascismul
Fascismul este o ideologie și o mișcare politică
caracterizată prin extremism de dreapta, autoritarism,
naționalism exacerbate(accentuat) și suprimarea
forțată a oricărei opoziții. Această mișcare politică
promovează ideea unui lider dictator, care conduce
printr-o autocrație centralizată, cu o viziune militaristă
și o credință fermă în ierarhia socială naturală, care
impune subordonarea intereselor individuale în
favoarea binele perceput al națiunii și rasei. Fasciștii
susțin deschis imperialismul, violența politică și
războiul, considerând acestea mijloace necesare pentru
întărirea națională. Pentru a atinge acest scop, ei susțin
instaurarea unui stat totalitar, cu un singur partid și o
economie dirijată, care să promoveze autarhia.
Caracteristicile Fascismului:
1. Cultul tradiţiei. „Trebuie să te uiţi peste silabusul fiecărei mişcări fasciste ca să îi
găseşti pe cei mai mari gânditori tradiţionalişti. Gândirea nazistă a fost hrănită de
elemente tradiţionaliste, sincretiste şi oculte“.
2. Respingerea modernismului. „Iluminismul, Epoca Raţiunii, e considerat începutul
depravării moderne. De aceea, Fascismul Etern ar putea fi definit drept iraţionalism“.
3. Cultul acţiunii de dragul acţiunii. „Pentru că acţiunea este frumoasă, trebuie să aibă
loc fără reflecţie. Gândirea este o formă de emasculare“.
4. Dezacordul înseamnă trădare. „Un spirit critic face distincţii, iar asta aparţine
modernismului. În cultura modernă, comunitatea ştiinţifică laudă dezacordul, căci
acesta determină îmbogăţirea cunoştinţelor“.
5. Frica de diferenţe. „Primul apel al unei mişcări fasciste este un apel împotriva
intruşilor. De aceea, Fascismul etern este rasist prin definiţie“.
6. Apelul la frustrarea socială. „Una dintre trăsăturile specifice fascismului istoric a
fost apelul la o clasă de mijloc frustrată, o clasă care suferea din pricina unei crize
economice sau din cauză că s-a simţit umilită din punct de vedere politic. Sau speriată
de o presiune venită din partea unor grupuri sociale inferioare“.
7. Obsesia pentru intrigă. „Urmăritorii trebuie să se simtă asediaţi. Cea mai simplă
modalitate de a rezolva intriga este apelul la xenofobie“.
8. Inamicul este şi puternic, şi slab. „Prin schimbarea
permanentă a atenţiei retorice, duşmanii sunt, în acelaşi
timp, prea puternici şi prea slabi“.
9. Dacă eşti pacifist, înseamnă că eşti de partea
duşmanului. „În cazul Fascismului Etern, nu există luptă
pentru viaţă, ci viaţa este trăită pentru luptă“.
10. Dispreţul faţă de cei slabi. „Elitismul este un aspect
tipic al oricărei ideologii reacţionare“.
11. Toţi oamenii sunt educaţi ca să devină eroi. „În
Fascismul Etern, eroismul este norma. Acest cult al
eroismului este strict legat de cultul morţii“.
12. Machism şi armament. „Machismul implică dispreţul
faţă de femei, intoleranţa şi condamnarea obiceiurilor
sexuale care se abat de la normă, de la castitate la
homosexualitate“.
13. Populism selectiv. „Va exista un Televizor sau un
Internet al populismului, iar răspunsul emoţional al unui
anumit grup de cetăţeni va fi prezentat şi acceptat drept
Vocea Oamenilor“.
Nazismul
Politica statului german nazist
• Partidul Muncitoresc Național-Socialist German (NSDAP) a
fost un partid politic german de extremă dreaptă fondat în 1920
după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial. Acesta
 Naționalism etnic, inclusiv
a fost condus de Adolf Hitler din 1921 până în 1945.
definiția germanilor drept „rasă
• Partidul a promis că va apăra valorile culturale germane
împotriva influențelor evreiești-cosmopolite, că va anula
prevederile dure ale Tratatului de la Versailles care demilitariza
stăpână” (Herrenvolk)
și impunea uriașe poveri economice Germaniei după Primul
Război Mondial, că va proteja Germania împotriva presupusei
 Rasismul și antisemitismul
amenințări a comunismului și că va reda Germaniei măreția sa
de dinaintea Primului Război Mondial pe scena internațională.  Anticomunismul
• În 1925, Hitler a expus în lucrarea sa, Mein Kampf, ideologia
ultranationalistă, rasistă și antisemită a partidului său. Conform
 Anticlericalismul
acestei viziuni, rasa germană a arienilor ar fi fost superioară
tuturor celorlalte rase umane, considerate inferioare, iar viitorul  Eugenía (omorârea raselor
ar fi aparținut acestei rase. Pentru a realiza această viziune,
evreii trebuiau să fie exterminați sau obligați să se supună. De „sclave” și a celor „parazitare”
asemenea, pentru a asigura sprijinul și prosperitatea rasei
superioare, se promova conceptul de "spatiu vital", ce urma să pentru a purifica „rasa stăpână”)
fie obținut prin cucerirea teritoriilor statelor vecine și prin
exterminarea sau supunerea populațiilor acestora.
Revolutia rusa:
• În timpul primului război mondial, Rusia țaristă a suferit din cauza crizei economice și foametei. Armata țaristă, slab
condusă, prost echipată și aprovizionată, a suferit o serie de înfrângeri, ceea ce a dus la dezertări în masă. Insatisfacția față
de monarh și față de politica sa de continuare a războiului a crescut continuu. La 15 februarie 1917, Țarul Nicolae al II-lea
a abdicat, iar în fruntea țării a fost instalat un guvern provizoriu condus mai întâi de Prințul Gheorghi Evghenievici Lvov,
apoi de Alexandr Kerenski.
• Guvernul Provizoriu a eșuat în a promulga o lege a reformei agrare, care era foarte așteptată de către țărănimea rusă, care
reprezenta aproximativ 80% din populație. De asemenea, diferențele sociale și inegalitățile erau în creștere, în timp ce
guvernul provizoriu devenea tot mai mult o organizație autocratică, care era pe punctul de a ceda ispitei să se transforme
într-un guvern militar.
• În acest context, dezertorii s-au alăturat muncitorilor socialiști nemulțumiți și au început să ceară reforme sociale.
Bolșevicii (denumirea care a fost dată unei persoane membre a facțiunii bolșevicilor din Partidul Social Democrat al
Muncii din Rusia (PSDMR)) au adoptat sloganuri populare precum "Toată puterea, Sovietelor!" sau "Pământ, pace și
pâine!". Sovietele erau consilii locale orășenești formate din reprezentanții lucrătorilor diferitelor fabrici sau afaceri,
organizații ale democrației directe populare care exercitau o influență importantă asupra muncitorilor.
• După victoria revoluției, conducătorii comuniști au conceput o constituție care recunoștea autoritatea sovietelor locale. Cel
mai înalt corp legiuitor era Sovietul Suprem, iar cel mai înalt corp executiv era Biroul Politic al CC al PCUS. Vladimir
Ilici Lenin, conducătorul facțiunii bolșevice a fostului Partid Social Democrat al Muncii din Rusia, a devenit primul
conducător al Uniunii Sovietice. Mișcările de tulburare socială l-au convins pe Lenin să preia puterea prin forță în
octombrie 1917, iar primul act al guvernului comunist a fost încetarea participării Rusiei la luptele primului război mondial
prin Tratatul de la Brest-Litovsk, prin care tânărul stat comunist ceda Germaniei cea mai mare parte a Ucrainei și
Belarusului.
 Războiul civil rus
•Aproape imediat după preluarea puterii de către bolșevici, sprijinitorii regimului țarist au pornit rebeliuni militare împotriva unui guvern
pe care îl considerau nelegitim. Războiul civil rus a durat aproape patru ani, până în 1922. Cunoscuți cu numele generic de "albii", (prin
opoziție cu "roșiii comuniști"), acești luptători antibolșevici au fost sprijiniți și de foștii aliați. Armatele Statelor Unite ale Americii, Marii
Britanii și Franței au încercat să prevină întinderea revoltelor comuniste în afara granițelor rusești și să reimplice Rusia în luptele
războiului mondial de partea Aliaților. Intervenționiștii au încercat să invadeze Rusia și au sprijinit forțele ostile bolșevicilor cu arme,
muniții sau direct cu trupe.
•Partidul Bolșevic, mai târziu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, la început s-a bucurat numai de posibilități limitate de exercitre a
puterii în stat, controlând numai o parte a teritoriilor aflate cândva sub controlul guvernelor țariste. Mai mult, partidul era divizat datorită
diferitelor opțiuni de abordare a problemelor stringente și de perspectivă. În ciuda tuturor obstacolelor, comuniștii au reușit să-și
consolideze rapid puterea în tot mai multe zone ale țării și au promulgat norme care au scos în afara legii orice posibil opozant sau partid
politic rival agitând lozinca "centralismului democratic."
•Mai înainte de revoluție, doctrina bolșevică statua că numai un partid strâns unit și organizat după modelele mișcărilor clandestine ar fi
capabil să răstoarne guvernul țarist. După revoluție, au adus argumentul că doar un partid organizat ca al lor ar putea lupta cu sorți de
izbândă împotriva dușmanilor din interior și din străinătate. Izbucnirea războiului civil i-a forțat pe comuniști să pună în practică
principiile teoretice enumerate mai înainte.
•Afirmând că revoluția nu are nevoie de o simplă organizație parlamentară, ci de un partid de acțiune care să funcționeze un corp
diriguitor, având în frunte o avangardă a activiștilor și un organ central de control, Lenin a interzis orice sciziune în rândurile membrilor
de partid. El considera că partidul trebuie să fie un corp de revoluționari de profesie care să-și dedice viețile cauzei comune și să ducă la
îndeplinire deciziile conducătorilor, în condițiile unei discipline de fier. Membrii de partid loiali erau cei urmau să fie numiți în toate
funcțiile de conducere ale instituțiilor politice, unităților militare, fabricilor, spitalelor și sistemului de aprovizionare cu alimente. Astfel
s-a năcut sistemul nomenclaturist, care avea să evolueze până la stadiul în care putea fi caracterizat ca o grupare închisă, o nouă
aristocrație birocratică.
• Teoretic, acest sistem trebuia să fie democratic, de vreme ce toate
organele de conducere erau alese de jos în sus, dar urma să fie și
centralizat, de vreme ce corpurile inferioare erau subordonat direct și
fără drept de apel organizațiilor superioare. În practică însă,
"centralismul democratic", era doar centralist, nu și democratic, de
vreme ce toate hotărârile erau luate fără a se ține seama de propunerile
venite de jos. De-a lungul timpului, cadrele partidului se vor transforma
în niște carieriști de duzină, fără nici o legătură cu idealurile
revoluționare ale începuturilor bolșevice.
• În decembrie 1917 a fost fondată CEKA, prima forță internă de
securitate a statului bolșevic. Această organizație avea de-a lungul
timpului să-și schimbe numele de mai multe ori în GPU, OGPU, MVD,
NKVD și, în final, KGB. Această "poliție politică" a fost responsabilă
pentru descoperirea celor pe care partidul comunist îi considera
contrarevoluționari, indivizi care trebuiau excluși din partid sau
trebuiau judecați. Pe 5 septembrie 1918, CEKA a fost însărcinată cu
descoperirea rămășițelor elementelor țariste, a partidelor de opoziție,
(așa cum era Partidul Socialist Revoluționar, sau a grupurilor ostile
guvernului, așa cum erau cazacii. CEKA a dezlănțuit Teroarea Roșie.
Felix Edmundovici Dzerjinski, primul conducător al CEKA a afirmat
în ziarul Viața nouă:
Felix Edmundovici
• "Noi reprezetăm prin noi înșine teroarea organizată – aceasta trebuie Dzerjinski
spus foarte clar – această teroare este foarte necesară în vremea în care
trăim în condițiile unor timpuri revoluționare."
 Crearea URSS-ului
În data de 29 decembrie 1922, în cadrul
RSFS Rusă, RSFS Transcaucaziană, RSS
Belarusă și RSS Ucraineană a fost semnat
Tratatul de creare a Uniunii Sovietice, prin
care s-a format o țară federală. Confirmarea
oficială a înființării acestei entități a avut loc
în ziua următoare, în data de 30 decembrie
1922, la primul Congres al Sovietelor
URSS-ului.
Stalinism
• Stalinismul este o ideologie, un sistem politic, social și economic introdus de Iosif Vissarionovici Stalin în Uniunea Sovietică,
care reprezintă o variantă a comunismului și se situează în Stânga Autoritară. Stalinismul nu interpretează marxism-leninismul
din punctul de vedere al lui Marx, Engels și Lenin, ci strict din punctul de vedere al lui Stalin, care a brevetat principiile
marxism-leninismului după propriile considerente.

• Lev Troțki a criticat stalinismul, afirmând despre doctrina lui Josif Stalin că este totalitaristă, termen utilizat în general de
criticii stalinismului. Astăzi, chiar există critici care afirmă că stalinismul ar fi o ideologie apropiată de nazism, fapt total fals.
Stalinismul se diferențiază de nazism prin faptul că este împotriva rasismului, xenofobiei și antisemitismului, pe când nazismul
le încurajează. De asemenea, stalinismul se diferențiază de nazism prin atitudinea anti-capitalistă, anti-imperialistă și anti-
burgheză, pe când nazismul se bazează în latura economică pe sistemul capitalist, fiind susținut de burghezie și folosit în
defavoarea pluralismului politic din societatea capitalist-liberală ca armă împotriva regimurilor de stânga (marxism, comunism,
etc.).

• Stalinismul se diferențiază de marxism-leninism, deși se inspiră din acesta, prin faptul că este totalitar-autoritarist și aparține
Stângii Comuniste, nu Stângii Marxiste. Deși se aseamănă în multe puncte de vedere, putem observa la stalinism politici anti-
avort, anti-homosexuali, dar și politici național-colectiviste, dar și legătura deosebită dintre acesta și ortodoxismul rusesc.
Aceste principii le putem întâlni și la marxism-leninism, în ciuda punctelor de vedere greșite în anumite situații pe care Marx,
Engels și, respectiv, Lenin le-au avut. De aceea, putem considera stalinismul o formă deosebită a comunismului formată prin
adaptarea creștinismului ortodox la marxism-leninism.

(Marxism=Doctrină filozofică, socială și economică întemeiată de K. Marx și F. Engels; teoria și practica comunismului științific)
 Iosif Vissarionovici Stalin
• Iosif Vissarionovici Stalin a fost unul dintre cei mai importanți lideri sovietici și ai
secolului XX. Născut la 18 decembrie 1878, în Gori, Georgia, într-o familie modestă, el a
devenit un lider puternic în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) și a condus
Uniunea Sovietică din 1924 până la moartea sa în 1953.
• Stalin a fost numit original Iosif Vissarionovici Djugashvili, însă și-a schimbat numele în
"Stalin", ceea ce în rusă înseamnă "om de oțel". El a fost un revoluționar comunist și un
aliat al lui Vladimir Lenin, fondatorul statului sovietic. Stalin a jucat un rol cheie în
dezvoltarea socialismului în Uniunea Sovietică, precum și în construirea economiei și
armatei sovietice.
• În timpul conducerii sale, Stalin a instituit politici de industrializare rapidă și colectivizare
a agriculturii, care au dus la creșterea economiei sovietice, dar și la foametea din Ucraina și
la milioane de victime umane. El a fost responsabil pentru înăbușirea opoziției politice și a
purtat războaie împotriva Finlandei și Germaniei.
• În ciuda reputației sale ca un lider puternic și impunător, Stalin a avut și unele slăbiciuni
personale. El a fost paranoic și a început să se teamă de trădare din partea propriilor colegi
de partid, organizând epurări în masă și închiderea celor pe care i-a considerat inamici ai
statului.
• Stalin a murit la 5 martie 1953, la vârsta de 74 de ani, în urma unui accident vascular
cerebral. În ciuda controverselor privind politicile și acțiunile sale, el rămâne unul dintre
cei mai importanți lideri din istoria Uniunii Sovietice și al secolului XX.
Politica economică stalinistă
Termenul de "stalinism" a fost prima oară folosit de revolutionari care se opuneau
regimului din Uniunea Sovietică. Acestia afirmau ca URSS-ul stalinist nu era socialist, (și
în mod sigur nu era comunist), ci un stat muncitoresc degenerat birocratizat – adică era un
stat noncapitalist, în care exploatarea era controlată de o castă conducătoare care, deși nu
stăpânea mijloacele de producție și nu era o clasă socială adevărată, se bucura de beneficii
și privilegii obținute pe spinarea clasei muncitoare. Stalinismul nu ar fi putut exista fără
răsturnarea inițială a capitalismului în timpul Revoluției din Octombrie, dar este notabil că
Stalin însuși nu a fost un element activ în această revoluție, fiind un avocat al colaborării
cu guvernul provizoriu, mai degrabă decât al cuceririi puterii.
Transformând și folosindu-se de moștenirea lui Lenin, Stalin a extins sistemul
administrativ centralizat din Uniunea Sovietică pe durata anilor douăzeci și treizeci. O
serie de două planuri cincinale au dezvoltat masiv economia sovietică. Au apărut creșteri
în multe sectoare, în mod special în producția de cărbune și de oțel. Societatea sovietică a
fost adusă de la o situație de înapoiere de zeci de ani față de occident, la una de egalitate și
asta în numai treizeci de ani, (cel puțin conform anumitor aprecieri statistice). Unii istorici
economici apreciază azi ca a fost cea mai rapidă creștere economică atinsă vreodată
Datorită prestigiului și influenței revoluției ruse învingătoare, multe țări, de-a lungul
secolului al XX-lea, au căutat o alternativă la sistemul economiei de piață și au urmat
modelul politico-economic dezvoltat în URSS. Acestea au inclus atât regimuri
revoluționare și cât și post-coloniale din lumea în curs de dezvoltare. După moartea lui
Stalin în 1953, succesorul său, Nikita Hrușciov, a repudiat politicile lui, a condamnat
cultul personalității lui Stalin în discursul secret la Congresul al XX-lea al partidului în
1956, și a inițiat destalinizarea și liberalizarea (în cadrul acelorași limite politice). Drept
consecință, cea mai mare parte a partidelor comuniste din lume, care mai înainte
aderaseră la stalinism, l-au abandonat și, în măsură mai mare sau mai mică, au adoptat
poziția reformatoare moderată a lui Hrușciov. O excepție notabilă a fost Republica
Populară Chineză care, sub conducerea lui Mao Zedong, a intrat în conflict cu
„revizionismul” noii conduceri sovietice, ceea ce a dus la ruptura chino-sovietică din
1960. Mai târziu, China a urmat în mod independent ideologia maoistă. Albania a luat
partea Partidului Comunist Chinez în ruptura chino-sovietică și a rămas atașată de
stalinism pentru deceniile care au urmat, sub conducerea lui Enver Hoxha.
Unii istorici au trasat paralele între stalinism și politica țarului Petru cel Mare. Ambii
conducători doreau cu disperare ca Rusia să ajungă din urmă țările vest-europene. Ambii
au reușit să cucerească noi teritorii, transformând Rusia într-o putere conducătoare a
Europei, chiar dacă pentru puțin timp. Alții îl compară pe Stalin cu Ivan cel Groaznic, cu
politica de opresiune și de reducere a libertății oamenilor de rând.
Statul proletar
Gândirea comunistă tradițională susține că statul se va „ dispărea ”
treptat pe măsură ce implementarea socialismului reduce distincția de
clasă. Cu toate acestea, Stalin a susținut că statul proletar (spre
deosebire de statul burghez ) trebuie să devină mai puternic înainte de
a se putea ofili. În viziunea lui Stalin, elementele contrarevoluționare
vor încerca să deraieze tranziția la comunismul deplin , iar statul
trebuie să fie suficient de puternic pentru a le învinge. Din acest motiv,
regimurile comuniste influențate de Stalin sunt totalitare. Alți oameni
de stânga, cum ar fi anarho-comuniștii , au criticat partidul-stata
Uniunii Sovietice din perioada lui Stalin, acuzând-o că este birocratică
și numind-o social-democrație reformistă mai degrabă decât o formă
de comunism revoluționar.
Sheng Shicai , un conducător de război chinez cu tendințe comuniste, a
invitat intervenția sovietică și a permis extinderea guvernării staliniste
în provincia Xinjiang în anii 1930. În 1937, Sheng a efectuat o epurare
similară cu Marea Epurare , întemnițând, torturând și ucigând
aproximativ 100.000 de oameni, dintre care mulți erau uiguri .
 Deportări
In timpul și imediat după al Doilea Război Mondial , Stalin a efectuat o serie largă de deportări care au afectat profund harta etnică a
Uniunii Sovietice. Separatismul , rezistența la stăpânirea sovietică și colaborarea cu invadatorii germani au fost motivele oficiale ale
deportărilor. Circumstanțele individuale ale celor care petrec timpul în teritoriile ocupate de germani nu au fost examinate. După
scurta ocupație nazistă a Caucazului , întreaga populație a cinci dintre popoarele mici de munte și tătarii din Crimeea - mai mult de un
milion de oameni în total - au fost deportați fără preaviz și fără nicio ocazie de a-și lua posesiunile.

Ca urmare a lipsei de încredere a lui Stalin în loialitatea unor anumite etnii, grupuri etnice precum coreenii sovietici , germanii din
Volga , tătarii din Crimeea, cecenii și mulți polonezi au fost mutate cu forța din zonele strategice și mutate în locuri din centrul
sovieticului. Uniunea, în special Kazahstan în Asia Centrală Sovietică . Potrivit unor estimări, sute de mii de deportați ar fi murit pe
drum. Se estimează că între 1941 și 1949, aproape 3,3 milioane au fost deportați în Siberia și în republicile din Asia Centrală.

Potrivit estimărilor oficiale sovietice, peste 14 milioane de oameni au trecut prin gulag între 1929 și 1953, iar alte 7 până la 8 milioane
au fost deportați și exilați în zone îndepărtate ale Uniunii Sovietice (inclusiv naționalități întregi în mai multe cazuri). Consensul
științific emergent este că, între 1930 și 1953, aproximativ 1,5 până la 1,7 milioane au pierit în sistemul gulag.

În februarie 1956, Nikita Hrușciov a condamnat deportările ca o încălcare a leninismului și le-a anulat pe majoritatea, deși abia în
1991 tătarii, meshetienii și germanii din Volga li s-a permis să se întoarcă în masă în țările lor natale. Deportările au avut un efect
profund asupra poporului Uniunii Sovietice. Memoria deportărilor a jucat un rol semnificativ în mișcările separatiste din statele
baltice, Tatarstan și Cecenia , chiar și astăzi.
 Epurări și execuții
În calitate de șef al Biroului Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice , Stalin și-a consolidat puterea aproape absolută în anii 1930
printr-o Marea Epurare a partidului care pretindea că îi alunga pe „ oportuniști ” și „ infiltrații contrarevoluționari ”. Cei vizați de epurare au
fost adesea expulzați din partid, deși măsurile mai severe au variat de la exilarea în lagărele de muncă din Gulag până la execuție după
procesele organizate de troikele NKVD .
• În anii 1930, Stalin a devenit din ce în ce mai îngrijorat de popularitatea în creștere a șefului partidului de la Leningrad, Serghei Kirov . La
Congresul de Partid din 1934 , unde a avut loc votul pentru noul Comitet Central, Kirov a primit doar trei voturi negative (cel mai puține
dintre orice candidat), în timp ce Stalin a primit cel puțin peste o sută de voturi negative. După asasinarea lui Kirov, pe care Stalin ar fi
putut să-l fi orchestrat, Stalin a inventat o schemă detaliată pentru a implica liderii opoziției în crimă, inclusiv Troțki, Lev Kamenev și
Grigory Zinoviev.De atunci, investigațiile și procesele s-au extins. Stalin a adoptat o nouă lege privind „organizațiile teroriste și actele
teroriste” care urmau să fie investigate timp de cel mult zece zile, fără urmărire penală , avocați ai apărării sau apeluri , urmată de o
sentință care urma să fie executată „rapid”.
• După aceea, au avut loc mai multe procese, cunoscute sub numele de Procesele de la Moscova , dar procedurile au fost replicate în toată
țara. Articolul 58 din codul juridic, care enumera activitățile antisovietice interzise drept o crimă contrarevoluționară, a fost aplicat cel mai
larg. Multe presupuse pretexte anti-sovietice au fost folosite pentru a marca indivizii drept „ dușmani ai poporului ”, pornind de la ciclul
persecuției publice, mergând adesea la interogatori, torturi și deportare, dacă nu chiar la moarte. Cuvântul rusesc troika a căpătat astfel un
nou sens: un proces rapid și simplificat de către un comitet format din trei subordonat troicii NKVD - cu sentința executată în 24 de ore.
Călăul ales de mână al lui Stalin, Vasili Blokhin, a fost încredințat să efectueze unele dintre execuțiile de mare profil din această perioadă.
• Mulți lideri militari au fost condamnați pentru trădare și a urmat o epurare pe scară largă a ofițerilor Armatei Roșii. Reprimarea multor
revoluționari de rang înalt și membri de partid l-au determinat pe Leon Troțki să susțină că un „râu de sânge” a separat regimul lui Stalin
de cel al lui Lenin. În august 1940, Troțki a fost asasinat în Mexic, unde a trăit în exil din ianuarie 1937 – acest lucru i-a eliminat pe ultimii
oponenți ai lui Stalin din fosta conducere a Partidului. Cu excepția lui Vladimir Miliutin (care a murit în închisoare în 1937) și a lui Stalin
însuși, toți membrii cabinetului inițial al lui Lenin care nu cedaseră la moarte din cauze naturale înainte de executarea epurării.
Operațiunile în masă ale NKVD au vizat, de asemenea, „contingente naționale” (etnii străine), precum polonezi , etnici germani și coreeni . Un total de
350.000 (144.000 dintre ei polonezi) au fost arestați și 247.157 (110.000 polonezi) au fost executați. Mulți americani care au emigrat în Uniunea Sovietică în
perioada cea mai gravă a Marii Depresiuni au fost executați, în timp ce alții au fost trimiși în lagăre de prizonieri sau gulagi .Concomitent cu epurările, s-au
făcut eforturi pentru a rescrie istoria în manuale sovietice și alte materiale de propagandă. Oameni de seamă executați de NKVD au fost eliminați din texte și
fotografii ca și cum nu ar fi existat niciodată. Treptat, istoria revoluției s-a transformat într-o poveste despre doar două personaje cheie, adică Lenin și Stalin.

Stalin a semnat personal 357 de liste de interzicere în 1937 și 1938 care au condamnat la executarea a aproximativ 40.000 de oameni, dintre care aproximativ
90% se confirmă că au fost împușcați. În timp ce trecea în revistă una astfel de listă, el nu a mormăit nimănui în mod special: „Cine o să-și aducă aminte de
toate aceste bătăi de cap peste zece sau douăzeci de ani? Nimeni. Cine își amintește acum numele boierilor pe care de care a scapat Ivan cel Groaznic?
Nimeni." În plus, Stalin a trimis un contingent de agenți NKVD în Mongolia , a stabilit o versiune mongolă a troicii NKVD și a declanșat o epurare
sângeroasă în care zeci de mii au fost executați ca „spioni japonezi”, în calitate de conducător mongol.Khorloogiin Choibalsan a urmat îndeaproape
conducerea lui Stalin.

În lumina dezvăluirilor din arhivele sovietice, istoricii estimează acum că aproape 700.000 de oameni au fost executați în cursul terorii, cu marea masă de victime doar cetățeni sovietici obișnuiți. Mulți
dintre executați au fost îngropați în gropi comune , unele locuri semnificative de ucidere și înmormântare fiind Bykivnia , Kurapaty și Butovo .Unii experți occidentali consideră că dovezile eliberate din
arhivele sovietice sunt subestimate, incomplete sau nesigure. În schimb, istoricul Stephen G. Wheatcroft , care și-a petrecut o bună parte din cariera sa academică cercetând arhivele, susține că, înainte
de prăbușirea Uniunii Sovietice și deschiderea arhivelor pentru cercetare istorică, „înțelegerea noastră asupra amplorii și naturii represiunii sovietice a fost extrem de slabă” și că unii specialiști care
doresc să mențină estimări mai mari anterioare ale numărului de decese staliniste „găsesc greutăți să se adapteze la noul circumstanțe în care arhivele sunt deschise și când există o mulțime de date de
nerefuzat" și în schimb "să țină de vechile lor metode sovietologice cu calcule obișnuite bazate pe declarații ciudate de la emigranți și alți informatori care se presupune că au cunoștințe superioare.”

Una dintre cele mai mari tragedii ale regimului stalinist a fost
Foametea din Ucraina din 1932-1933. Această foamete a fost
cauzată de politica guvernului sovietic de confiscare a
cerealelor și a altor alimente din Ucraina, pentru a fi
distribuite în alte părți ale Uniunii Sovietice sau exportate.
Această politică a dus la foametea în masă și la moartea a
milioane de oameni.
Bibliografie:
•https://www.marxists.org/romana/m-e/1847/11/prin-com.htm
•https://ro.economy-pedia.com/11039518-principles-of-communism
•https://www.eternalechoes.org/ro/for-the-classroom/exercises/2-1-totalitarianism
•https://www.scrigroup.com/istorie-politica/istorie/INSTAURAREA-REGIMULUI-TOTALITA44938.php
•https://edu.utgjiu.ro/wp-content/uploads/2020/03/SRI-II_Istorie-politica-moderna-si-contemporana
.pdf
•https://microistoria.wordpress.com/2019/02/28/regimurile-totalitare-in-perioada-interbelica/
•https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/06/04/92315/
•https://ro.unionpedia.org/i/Tratatul_pentru_crearea_Uniunii_Sovietice

• 37-38-II-Acta-Mvsei-Napocensis-istorie-2000-2001_274.pdf
Multumim pentru
atentie!