TEMA 2.

VENIT, CONSUM, ECONOMII ŞI

INVESTIŢII
 
 2.1. Venitul naţional şi destinaţiile sale
 
Atunci câ nd vorbim despre venit naţional, îl putem accepta în cel puţin două ipostaze:

ca sumă a tuturor ca produs naţional real =

veniturilor pe care le obţin ansamblul bunurilor şi
agenţii economici într-o serviciilor create de agenţii
anumită perioadă de timp, economici naţionali într-o
de regulă , un an; anumită perioadă , de regulă 1
an, destinate:

Investiţiilor care vor influenţa

Consumului curent decisiv consumul viitor.
 În modelul cel mai simplificat, acela al unei economii naţionale închise şi fă ră guvern,
venitul (Y) este utilizat pentru consum (C) şi pentru investiţii (I). Deci,
Y=C+I

 Pe de altă parte, ceea ce ră mâ ne din venit după ce se scad cheltuielile de consum reprezintă
economisirea (S). Putem scrie, deci, 
Y=C+S

Rezultă C + S = C + I, adică

S=I
care este condiția ca economia să fie în echilibru.
 Dacă adă ugă m și guvernul ca actor în economie, se adaugă cheltuielile
guvernamentale (G):
Y = C + I + G.
 Dacă economia este deschisă, se adaugă și schimbul cu exteriorul sub forma
exportului (E) şi importului (N), sau a exportului net H=E-N
Y = C + I + G + H.

Aceasta este condiția de echilibru a unei economii naționale deschise, cu sector

public.
Dacă Y = oferta acestei economii iar
C + I + G + H = cererea agregată, atunci, în condițiile în care S=I,
oferta este egală cu cererea.
 2.1.1. Consumul şi determinanţii săi
Consumul (act final al activităţii economice) = folosirea bunurilor economice de către populaţie
şi administraţie, în scopul satisfacerii trebuinţelor personale şi colective.

Consumul implică cheltuirea unei părți din venit pentru a fi efectuat - depinde de venit!
Există 2 instrumente care măsoară consumul ca mărime agregată:
 1. Înclinaţia medie spre consum (c), numită şi rata consumului, arată relaţia dintre
mărimea consumului şi mărimea venitului.
 Se calculează ca raport între consumul total (C) şi venitul total (Y).

c= C
Y
Ex. Y = 2000 u.m, c = 1600 = 0,8 (din fiecare unitate de venit, 0,8 unități
C = 1600 u.m. 2000 sunt dedicate consumului).
 2. Înclinaţia marginală spre consum (c’) exprimă relația dintre variaţia venitului
(ΔY) şi variaţia cheltuielilor de consum (ΔC).

 Reprezentă variația consumului la o variație cu o unitate a venitului

 Se calculează ca raport între variaţia consumului (ΔC) şi variaţia venitului (ΔY) :

c’= ΔC = C1-Co
ΔY Y1-Yo
Ex. Y crește de la 2000 u.m la 2500 u.m
C creste de la 1600 u.m. la 1920 u.m
 c’ = 1920 -1600 = 320 = 0,64
2500 - 2000 500
(atunci când venitul crește cu o unitate, consumul va crește cu 0,64 unități)

Ambele mărimi iau valori între 0 și 1.

 Legea psihologică fundamentală – John Maynard
Keynes

Odată cu creşterea venitului, creşte şi consumul, dar într-o proporţie mai mică.


Aceasta înseamnă că la o creştere a venitului cu (ΔY) are loc şi o sporire a consumului cu (ΔC).
 Determinanții consumului

A. Factori obiectivi:
 Mărimea veniturilor (salarii, pensii, profituri – aflate la dispoziția indivizilor,
firmelor, guvernului).
 Dinamica prețurilor – Venitul real disponibil
 Mărimea impozitelor (directe – impozit pe venit, pe profit; indirecte – TVA,
accize).
 Nivelul ratei dobânzii – încurajează creditele de consum sau nu?
 Nivelul de avuție al indivizilor (venit mare – consum ridicat)
 Etc.
 Determinanții consumului

B. Factori subiectivi- reflectă înclinațiile psihologice ale indivizilor

 Mobilul prudenței (bani puși deoparte pentru zile negre).
 Precauție față de nefaste ce pot surveni odată cu înaintarea în vârstă
 Mobilul speculației - dorința de a beneficia de o dobândă mai mare, de ex.
 Dorința de a spori cheltuielile pentru a crește standardul de viață
 Avariția – strângerea de avere pentru moștenitori
 Zgârcenia
 Etc.

Mărimea VENITULUI – cel mai important determinant al consumului!

 FUNCȚIA MACROECONOMICĂ A
CONSUMULUI:

C=C0 + c*Y,
unde:
C0 = consumul autonom, care se realizează
și în condițiile unui venit egal cu zero.

c = panta dreptei
 2.1.2. Economisirea

Economisirea (S) reprezintă surplusul de venit (Y) peste cheltuielile de consum (C) :
S=Y-C
Aceasta este economisirea netă. Dacă la economisirea netă se adaugă amortizarea, ca
expresie monetară a consumului de capital fix, se obţine economisirea brută.
 Înclinaţia medie spre economisire, numită şi rata economisirii (s), reprezintă
mărimea economisirii realizate la o unitate de venit şi se calculează ca raport între
volumul total al economisirii şi mărimea venitului naţional : s=S/Y
 Înclinaţia marginală spre economisire (s’) reprezintă variaţia mărimii economiilor
realizată la o variaţie a venitului cu o unitate, calculându-se ca raport între variaţia
mărimii economisirii (DS) şi variaţia venitului (DY) : s’=ΔS/ ΔY
Ambele măsrimi iau valori între 0 și 1.
 2.1.2. Economisirea

Economisirea (S) reprezintă surplusul de venit (Y) peste cheltuielile de consum (C) :
Y = C+S,
de unde rezultă că:
S=Y–C

Aceasta este economisirea netă. Dacă la economisirea netă se adaugă amortizarea, ca

expresie monetară a consumului de capital fix, se obţine economisirea brută.

 La fel ca la consum, și aici avem 2 instrumente ce măsoară economisirea:

 2.1.2. Economisirea

 1. Înclinaţia medie spre economisire (s), numită şi rata economisirii (s), reprezintă
mărimea economisirii realizate la o unitate de venit.
 Se calculează ca raport între volumul total al economisirii şi mărimea venitului naţional:

s=S=Y-C
Y Y

Revenind la exemplul anterior,

Ex. Y = 2000 u.m, s = 2000 - 1600 = 0,2 (din fiecare unitate de venit, 0,2 unități se economisesc)
C = 1600 u.m. 2000
 2.1.2. Economisirea

 2. Înclinaţia marginală spre economisire (s’) - arată variaţia mărimii economiilor

realizată la o variaţie a venitului cu o unitate.
 Se determină ca raport între variaţia mărimii economisirii (ΔS) şi variaţia venitului (ΔY)
s’=ΔS = ΔY- ΔC
ΔY ΔY

Ex. Y crește de la 2000 u.m la 2500 u.m = ΔY = Y1-Yo = 2500-2000 = 500

C creste de la 1600 u.m. la 1920 u.m = ΔC = C1-Co = 1920 – 1600=320

 s’ = 500 - 320 = 180 = 0,36

500 500
(atunci când venitul variază cu o unitate,economisirea va varia cu 0,36 unități)

Ambele mărimi iau valori între 0 și 1.

  Relația Y = C +S /: Y devine
1=C + S,
Y Y
de unde rezultă că 1 = c+s

În cazul nostru: 1 = 0,8 + 0,2 - VALID

 Analog, ΔY= ΔC + ΔS / : ΔY
1=ΔC + ΔS
ΔY ΔY
de unde rezultă că 1 = c’+s’
În cazul nostru: 1 = 0,64 + 0,36 - VALID
 Determinanții investițiilor

Investiția netă (Inetă):

 Bani cheltuiți pentru a crește capitalul fix și stocurile de capital circulant.
 Aceasta contribuie la formarea netă a capitalului.

Investiția de înlocuire (Iinlocuire):

 Investiții din amortizarea capitalului fix realizate pentru a înlocui capitalul
fix uzat, din punct de vedere fizic și moral.

Investiția brută (Ibrută):

 Inetă + I de înlocuire
 Aceasta contribuie la formarea brută a capitalului.
 De ce contează investițiile?

Pe termen scurt
 Fac parte din cererea agregată (C+G+I+H)
 Creșterea investițiilor sporește producția de bunuri și servicii

Pe termen lung
 Creșterea investițiilor determină noi capacități de producție
 Sporește producția și, pe cale de consecință, venitul național (Y)!
 Cazul Renault și investițiile la Mioveni

Pe termen scurt
 Fac parte din cererea agregată (C+G+I+H)
 Creșterea investițiilor în uzina de la Mioveni a sporit producția de noi
modele Duster, Sandero, Logan, etc.

Pe termen lung
 Creșterea investițiilor determină noi capacități de producție (uzine de 62
ha) – retehnologizarea ei permite și producția de motoare, cutii de viteze,
aluminiu, etc.
 Sporește producția uzinei și, pe cale de consecință, contribuția Renault la
venitul național (Y) al României!
 Surse ale investițiilor:

 Investiţiile pot fi finanţate din diferite surse :

1. Profitul - atunci câ nd este suficient de mare ;

2. Împrumuturi de la instituţii financiare publice sau private - atunci câ nd
profitul este insuficient ;
3. Majorarea capitalului social prin atragerea de noi parteneri şi acţionari.
 Fiecare variantă presupune un cost de oportunitate!
 Ibrută = Inetă + ΔS (variația stocurilor).

 ΔS = Investiții în capital circulant.

 ΔS = Dezinvestiții în capital circulant.
 J. M. Keynes sublinia faptul că investițiile depind de:

Rata dobânzii – legă tură Eficacitatea marginală a

INVERSĂ capitalului – legă tură POZITIVĂ

 Eficacitatea marginală a capitalului reprezintă o rată sperată ex – ante a profitului de către

întreprinzător.

 Determinarea acesteia ridică numeroase dificultă ţi legate de capacitatea de previzionare atâ t a

beneficiilor scontate câ t şi a costurilor aşteptate pentru producţia ce urmează a fi obţinută .
 Între rata dobânzii (d’) şi mă rimea investiţiilor (I) există o relaţie inversă  : cu cât rata
dobânzii este mai ridicată, cu atât investiţiile sunt mai scăzute.

 Această relaţie poate fi vizualizată prin curba investiţiei agregate din reprezentarea
grafică ală turată  :
  Decizia de a INVESTI depinde de:

Rata rentabilității Termenul de recuperare a

investiției investiției

 Rata rentabilității Investiției = Val actuală producție obținută – cost actual producție * 100
cost actual producție
 Dacă > 1- Investiție profitabilă
 Dacă < 1- Investiție neprofitabilă

Ex. Avem un utilaj al că rui preț = 500 $

 Durata de runcționare= 2 ani
 Acesta aduce un beneficiu anual = 400$, în condițiile unei rate a dobâ nzii = 12%.
 Este profitabilă investiția?
Val actuală = 400 + 400 = 676 > 500 – ceea ce este bine!
(1+0,12)
R = 676 – 500 * 100 = 35,2%
500
  Decizia de a INVESTI depinde de:

Rata rentabilității Termenul de recuperare a

investiției investiției

 Termenul de recuperare a investiției = Val investiției

Profit anual (Pa)

Ex.Valoarea unei investiții = 20 mil. $

 CA = 8 mil $
 RPr/CA = 20%
 Care este Tr?
RPr/CA= Pr * 100 = 20% ------ Pr = 0,2 ---- Pr = 1,6 mil $
CA 8
Tr = Investiție = 20 = 12,5 ani
Pa 1,6
  Investițiile depind de:

Rata dobanzii (d’) Venitul național (Y)

 Rata dobânzii este cea care face legătura între sectorul real (producția de bunuri și servicii) și
sectorul monetar.

 Totalul retragerilor din economie:

 Totalul intrărilor în economie:
 Economisire (s)
 Investiții (I)
 Impozite (T)
 Cheltuieli guvernamentale (G)
 Importuri (M)
 Exporturi (E)

S+T+M=I+G+E
  Curba IS

 Arată legătura inversă dintre rata dobânzii și

venitul național!

 Circuit Interpretare
 A B C D
 2.2. Determinarea venitului naţional de echilibru

 Venitul naţional de echilibru = acel nivel al venitului naţional ce asigură egalitatea între oferta agregată
şi cererea agregată.
 Oferta agregată = însuşi venitul naţional în accepţiunea sa de producţie naţională de bunuri şi servicii.
 Cererea agregată = suma destinaţiilor posibile ale venitului naţional.

 În modelul simplificat, Y = C +I, unde:

 C = Co + c*Y
 I = Io = investiția autonomă
Y = Co + c*Y +Io
Y – c*Y = Co + Io
Y (1-c) = Co + Io
Ye= Co + Io = 1 * (Co +Io)
(1 - c) (1 – c)
 2.2. Determinarea venitului naţional de echilibru

 Dacă oferta agregată (Y) > cererea agregată ---- stare de contracție economică (există prea multe
produse pe piață și nu există suficienți clienți – se restrânge producția).

 Dacă oferta agregată (Y) < cererea agregată -----stare de expansiune economică (e loc de mai mult,
cerere mare dar oferta insuficientă)

 Dacă oferta agregată (Y) = cererea agregată -----stare de echilibru economic

 Ye se atinge atunci când S = I

 2.3. Influența variației investițiilor asupra venitului de echilibru (Ye).
Multiplicatorul investițiilor
 

Multiplicatorul investiţiei se calculează ca raport între variaţia venitului (ΔY) şi variaţia

investiţiei (ΔI) și arată cu cât se multiplică venitul național la fiecare unitate monetară
investită.
Y
k
I
La echilibru, S = I sau ΔS = ΔI, unde ΔS = ΔY – ΔC
K devine K = ΔY / : ΔY
ΔY - ΔC
K= 1 = 1 = 1 K = multiplicatorul investiției
1- ΔC 1 – c’ s’
ΔY
2.3. Influența variației venitului și consumului asupra
investițiilor. Principiul multiplicatorului

 Principiul acceleratorului
Acceleratorul exprimă un efect invers celui al multiplicatorului, acela al variaţiei venitului şi
consumului asupra investiţiilor.
Intre cererea de produse finale şi mărimea investiţiilor există o relaţie funcţională de
amplificare.
Astfel, dacă toate capacită ţile de producţie sunt utilizate pe deplin, o creştere a cererii de
bunuri de consum indusă , de exemplu, de o majorare a veniturilor, generează o sporire
de o mai mare amploare a investiţiei, respectiv a cererii de bunuri de capital necesare
procesului investiţional.
Astfel, creşterea cererii de bunuri de consum devine, conform principiului
acceleratorului, o variabilă independentă ce determină mărimea investiţiilor.
2.4. Relaţia dintre venitul naţional de echilibru şi venitul naţional
potenţial

Venitul naţional potenţial (venit naţional de ocupare deplină) = acel nivel al venitului naţional care ar
putea fi obţinut prin folosirea deplină a tuturor resurselor productive de care dispune economia
naţională, în special, a forţei de muncă.
Între venitul naţional de echilibru (Ye) şi venitul naţional potenţial (Yp) pot exista urmă toarele relaţii de
mă rime:
 Ye = Yp, situaţie în care economia naţională se află în echilibru de ocupare deplină;
 Ye < Yp, câ nd economia naţională se află în echilibru de subocupare, adică resursele productive şi
în special forţa de muncă nu sunt utilizate pe deplin;
 Ye > Yp, situaţie în care economia naţională se află în echilibru de supraocupare.
În acest caz, producţia fizică nu mai poate creşte pentru a compensa o eventuală sporire a cererii de bunuri
de consum. Oferta agregată fiind în termeni fizici limitată , realizarea unui nou echilibru în condiţiile creşterii
cererii agregate nu mai este posibilă decâ t pe cale nominală , prin creşterea preţurilor.
2.4.1. Venitul naţional de echilibru de subocupare. Decalajul deflaţionist

Câ nd economia se află în situaţie de

subocupare (Yp > Ye) reprezentată grafic în
fig.2.9. oferta agregată este mai mare decâ t
cererea agregată , ceea ce face ca unele firme
să înregistreze o creştere a stocurilor
pentru care nu mai au cerere suficientă .
Decalajul deflaționist (Dd) se mă soară :

Yp Ye
Dd
K
 2.4.2. Venitul naţional de echilibru de supraocupare.
Decalajul inflationist (Di)
În situaţia de supraocupare (Ye>Yp), toate
resursele productive de care dispune economia
sunt utilizate deja pe deplin, agenţii economici nu
mai pot satisface excedentul de cerere prin
creşterea producţiei fizice, ci doar pe cale
nominală , prin creşterea preţurilor.
De aceea, segmentul AB, reprezentâ nd excedent
de cerere agregată sau, altfel spus, deficit de
ofertă agregată , este denumit "decalaj”, "gol” sau
"abatere” inflaţionistă .

Ye Yp
Di 
k
 Să aplicăm formulele!! 

1. Funcţia macroeconomică de consum este C = 200 + 0,6Y, iar investiţia

autonomă este egală cu 400. Dacă venitul potenţial este egal cu 4000,
atunci să se determine:

a) venitul naţional de echilibru;

b) dacă există un "decalaj" sau "ecart" inflaţionist;

d) dacă există un "decalaj" sau "ecart" deflaţionist.