THE

CORRELATION
BETWEEN
ATTACHMENT
AND
SPIRITUALITY
Raffaella Santi / Professoressa Associata
University of Urbino, Italy
0039347890180
raffaella.santi@uniurb.it
Florentina Avram/university lector
Ovidius University Constanța, România
0729558483
olimpiaflore@yahoo.fr
Miruna Moroianu, university lector
Ovidius University Constanța, Romănia
0722736340
mirunamoroianu@yahoo.com
Abstract: Traditionally, in attachment theory, secure attachment has been linked to mental health parameters, while insecure
attachment has been associated with psychopathology parameters. Moreover, spirituality and attachment to God were discussed
by corresponding or compensating for the primary experiences of attachment. As a result, they can contribute to mental health
or mental illness. Attachment theory deals with the development and dynamics of interpersonal affection. It also provides a
framework for understanding the relationship of individuals with God, which is essential for religion. In the present research we
analyze the basic concepts of attachment theory and survey research that has examined religion both in terms of normative
attachment processes and individual differences in attachment. We cite evidence from cross-sectional, experimental, and
longitudinal studies showing that many religious people experience God as a source of resistance (e.g., a safe haven and safe
base).

We also summarize the proposed development of attachment through religion. In other words, in this
study, we examined models of moderate mediation based on psychoanalytic theory and attachment in terms of the
correspondence between adult attachment and the divine-human relationship in a sample of 68 subjects. The results supported
the correspondence hypothesis, as positive correlations were observed between the size of the adult attachment and the size of
the attachment to God. Therefore, the results provided support for the theoretical notion that spiritual disorder can function as a
mechanism of attachment correspondence that varies according to spiritual grandeur. The findings are discussed in the context
of advancing the existing theory of implicit patterns of attachment correspondence and the nature of the association between
spiritual insecurity and spiritual grandeur.

Keywords: spirituality, attachment, religion, psychology

 TABLE OF CONTENTS

01 Teoria atașamentului și
spiritualitatea
03 Ipotezele cercetării

02 Obiectivele cercetării 04 Metodologia cercetării

05 CONCLUZII
 01
Teoria atașamentului și
spiritualitatea
 Potrivit lui Bowlby (1969/1982, 1973, 1980), sistemul comportamental de atașament uman
a evoluat pentru că a facilitat supraviețuirea urmașilor, menținându-i în apropierea îngrijitorilor și protejându-i de
pericole. Când o figură de atașament este suficient de aproape și receptivă, un copil se simte de obicei mai în
siguranță și manifestă comportamente jucăușe și exploratoare (Hazan & Shaver, 1994). Când o figură de atașament nu
este aproape sau receptivă, bebelușii experimentează de obicei o anumită frică sau anxietate care poate activa
comportamente care vizează restabilirea proximității cu o figură de atașament (de exemplu, verificare vizuală,
chemare pentru restabilirea contactului). Aceste dinamice universale de atașament interacționează cu diferite medii de
îngrijire pentru a produce variații considerabile în personalitate și comportament (Hazan & Shaver 1994).

Majoritatea copiilor, de exemplu, manifestă un stil de atașament sigur, evitant sau anxios- ambivalent atunci
când sunt plasați într-o situație cu jucării necunoscute, un străin și separați temporar de mamă (Ainsworth et al.,
1978). De la publicarea unei lucrări fundamentale a lui Hazan și Shaver (1987), teoria atașamentului a apărut ca un
cadru explicativ de frunte și pentru cercetarea relațiilor cu adulți (Bartholomew & Horowitz 1991; Simpson & Rholes,
1998). Există acum un număr suficient de cercetări care demonstrează că diferențele individuale în stilurile de
atașament la adulți – conceptualizate și măsurate în moduri paralele cu diferențele individuale din copilărie – sunt
legate empiric de o mare varietate de aspecte relevante teoretic ale funcționării relațiilor, personalității și altor
variabile psihologice (Feeney, 1999). În special, persoanele care au atașamente sigure funcționează mai bine fizic,
social și emoțional decât persoanele cu relații de atașament nesigure.
 Persoanele cu legături sociale mai puternice cu ceilalți, de exemplu, trăiesc mai mult și întâmpină mai puține probleme de
sănătate fizică și mintală (Stroebe & Stroebe, 1996). Pe lângă faptul că ține cont de diferențele individuale în formarea și
menținerea relațiilor apropiate (Simpson & Rholes, 1998), teoria atașamentului oferă, de asemenea, un cadru robust pentru
integrarea cercetărilor privind dezvoltarea religioasă și percepțiile despre Dumnezeu (Kirkpatrick, 1992).

După cum s-a menționat, cercetările arată acum că diferențele individuale în stilurile de
atașament pentru adulți sunt legate transversal, în moduri semnificative din punct de vedere
teoretic, cu diferențele individuale în credința religioasă (Kirkpatrick & Shaver, 1992;
Kirkpatrick, 1998).

Atașamentul perceput față de îngrijitorul principal

pare să influențeze stabilitatea religioasă și să se
schimbe, de asemenea, în timp (Granqvist, 1998;
Kirkpatrick & Shaver, 1990). Adulții atașați în siguranță
manifestă o religiozitate mai stabilă bazată pe socializare,
marcată de schimbarea religioasă treptată și adoptarea de
credințe religioase care corespund cu cele ale unei figuri de
atașament (Granqvist, 2002; Granqvist & Hagekull,
1999;Granqvist & Hagekull, 2000).
 02
Obiectivele cercetării
 Cercetarea de față își propune ca și obiectiv principal să analizeze impactul / influența stilurilor
de atașament asupra intereselor și preocupărilor subiecților prin raportare la spiritualitate. Altfel
spus, s-a urmărit să se analizeze relația dintre stilurile de atașament ale subiecților din eșantion și
nivelul lor de spiritualitate.

Obiectivele specifice ale cercetării s-au concretizat în:

identificarea unor corelaţii între atașament şi spiritualitate;

identificarea unor corelații între stilurile de atașament care

influenţează nivelul de spiritualitate.
03
Ipotezele cercetării
 Pornind de la studiile realizate anterior, stilurile de atașament au fost asociate cu afilieri religioase,
religiozitate și părerile cuiva despre Dumnezeu (Granqvist, 1998; Kirkpatrick, 1998; Kirkpatrick & Shaver,
1992). Într-un studiu, persoanele cu stil de atașament sigur par să-L privească pe Dumnezeu ca fiind mai
iubitor, mai puțin controlant și, totuși, mai mult distanță decât cei cu stiluri de atașament nesigur.

În timp ce indivizii cu stil de atașament evitant au avut rate mai mari de identificare ca agnostici și indivizi cu
stilul de atașament ambivalent au avut rate mai mari de identificare ca atee (Kirkpatrick & Shaver, 1992). Într-
un alt studiu, a existat o relație pozitivă semnificativă între religiozitatea părinților și propriul nivel de
religiozitate în rândul indivizilor care au raportat atașamente timpurii sigure cu părinții lor (Granqvist, 1998).
Kirkpatrick (1998) a descoperit că indivizii cu stiluri de atașament nesigur par să dezvolte o nouă relație cu
Dumnezeu de-a lungul timpului, în timp ce indivizii cu stiluri sigure de atașament îl privesc pe Dumnezeu în
moduri mai consistente (Kirkpatrick, 1998). În timp ce atașamentul a fost asociat cu spiritualitatea și
religiozitatea (Kirkpatrick & Shaver, 1990), se cunosc puține lucruri despre relația de atașament și
spiritualitate.
În cadrul studiului desfășurat în perioada decembrie 2021 - aprilie 2022 ne-am propus sa verificăm
următoarele ipoteze:

 Se prezumă că există o corelație pozitivă între stilul de atașament adult și

comportamentele orientate către religiozitate.

 Se prezumă că există o corelație pozitivă între stilul de atașament adult

securizant și comportamentele orientate către religiozitate.

 Se prezumă că există o corelație negativă între stilul de

atașament adult evitant și comportamentele orientate către
religiozitate.

 Se prezumă că există o corelație pozitivă între stilul de atașament

adult anxios și comportamentele orientate către religiozitate.
 04
Metodologia
cercetării
 4.1. Lotul de participanți
La studiu au participat un număr de 68 de subiecți respondenți (58 femei și 10 bărbați), cu
vârsta cuprinsă între 18 și 52 de ani (Mvarsta = 34,12 ani).

4.2. Instrumentele cercetării

Instrumentele de cercetare utilizate în cadrul cercetării aplicative au fost următoarele:
Chestionarul Adult Attachement Scale (AAS) (Bartolomew & Horowitz, 1991). Pentru a măsura
atașamentul și a diferenția subiecții în funcție de stilul de atașament am folosit chestionarul lui Collins și Read
(1990): AAS (Adult Attachement Scale).
Chestionarul este alcătuit din 18 itemi, câte 6 pentru fiecare tip de atașament, astfel:
 atașament securizant;
 atașamentul evitant;
 atașamentul anxios-ambivalent;

Fiecare item este însoțit de o scală în 5 trepte (1-dezacord puternic, 2-dezacord

parțial, 3-nu știu, 4-acord parțial, 5-acord puternic). Subiecții sunt rugați să
evalueze pe aceste scale în ce măsură afirmațiile conținute de itemi îi
caracterizează, în general, pe ei și modul lor de a simți.
The Daily Spiritual Experience Scale (DSES).
Scala zilnică de experiență spirituală (DSES) este o măsură de auto-raportare cu 16
articole concepute pentru a evalua experiențele obișnuite de conectare cu transcendentul în
viața de zi cu zi. Aceasta include constructe precum uimirea, recunoștința, mila, simțul
conexiunii cu iubirea transcendentă și plină de compasiune.
Include, de asemenea, măsuri de conștientizare a discernământului / inspirației și un
sentiment de pace interioară profundă. Dezvoltat inițial pentru utilizare în studii de sănătate,
a fost din ce în ce mai utilizat pe scară largă în științele sociale pentru examinarea
schimbărilor în experiențele spirituale de-a lungul timpului. De asemenea a fost folosită în
consiliere, în instituții de tratare a dependenței și în organizații religioase. Aceasta a fost
inclusă în studiile longitudinale de sănătate și în U.S. General Social Survey care a stabilit
norme ale populației cu eșantionare aleatorie.
 4.4. Discuții generale
Răspunsurile participanților au fost supuse unei analize de corelație între diferite constructe.Vom începe analiza cu
prima ipoteză, respectiv: se prezumă că există o corelație pozitivă între stilul de atașament adult și
comportamentele orientate către religiozitate.

Pentru testarea primei ipoteze în urma utilizării testului de corelație Spearman, valorile obținute sunt prezentate în tabelul
1:
Tabel 1. Tabel corelație atașament – spiritualitate
 Legat de prima ipoteză a cercetării, respectiv se prezumă că există o corelație pozitivă între stilul de
atașament adult și comportamentele orientate către religiozitate, analiza a confirmat faptul că există o
corelație pozitivă între cele două.
În acest studiu am examinat modele de mediere moderată bazate pe teoria psihanalitică și a atașamentului
în ceea ce privește corespondența dintre atașamentul adult și relația divino-umană. Rezultatele au susținut ipoteza
corespondenței, deoarece s-au observat corelații pozitive între dimensiunile atașamentului adult și dimensiunile
atașamentului față de Dumnezeu.
Acest rezultat se poate explica prin cercetările deja efectuate în literatura de specialitate, respectiv un efect
de interacțiune a fost observat: grandiozitatea spirituală a moderat efectul indirect dintre atașamentul nesigur
pentru adulți și dimensiunile atașamentului nesigur de Dumnezeu prin instabilitate spirituală. Prin urmare,
rezultatele au oferit sprijin pentru noțiunea teoretică că dereglarea spirituală poate funcționa ca un mecanism al
corespondenței atașamentului care variază în funcție de grandiozitatea spirituală. Constatările sunt discutate în
contextul avansării teoriei existente privind modelele implicite de corespondență de atașament și natura asocierii
dintre insecuritatea spirituală și grandiozitatea spirituală. În timp ce cercetarea empirică s-a concentrat în mare
măsură pe operaționalizarea formelor pozitive sau sănătoase de spiritualitate, există o literatură în creștere despre
formele de patologie spirituală sau despre modurile în care relația cu Dumnezeu poate prezenta disfuncții sau
poate demonstra asocieri cu rezultate negative (Ellison et al., 2013; Sandage & Crabtree, 2012; Wagener &
Malony, 2006). Folosim termenul de patologie spirituală pentru a ne referi la „relații tulburi cu Dumnezeu”
(Ellison et al., 2013, p. 215).
 Continuăm analiza cu cea de-a doua ipoteză, respectiv: se prezumă că există o corelație pozitivă între stilul de
atașament adult securizant și comportamentele orientate către religiozitate. Pentru testarea celei de-a doua ipoteze în
urma utilizării testului de corelație Spearman, valorile obținute sunt prezentate în
tabelul 2:

Tabel 2.
Tabel corelație atașament securizant – spiritualitate
 Legat de cea de-a doua ipoteză a cercetării, analiza a confirmat faptul că există o corelație puternic pozitivă între
cele două.
Literatura de specialitate specifică despre relația dintre credincioși și Dumnezeu, sau alte figuri divine, că
îndeplinește adesea criteriile stabilite ale relațiilor de atașament și, prin urmare, conferă aceleași tipuri de avantaje
psihologice (Kirkpatrick, 2005). Asocierea dintre stilurile de atașament și spiritualitate poate fi explicată prin două ipoteze
(Kirkpatrick, 2005): Pe de o parte, ipoteza de corespondență a lui Bowlby (1973) conform căreia modelele mentale se
generalizează în diferite relații de atașament se poate extinde la credințele despre Dumnezeu și relațiile percepute cu
acesta. Pe de altă parte, pe baza ipotezei de compensare a lui Ainsworth (1985), un atașament față de Dumnezeu poate fi
dezvoltat de către indivizi atașați nesigur, ca un surogat pentru figurile pozitive ale atașamentului uman. În consecință,
ipotezele de corespondență și compensare pot fi văzute ca două căi și moduri de a fi religios (Granqvist & Kirkpatrick,
2008).
Odată cu înlocuirea treptată a figurilor timpurii de atașament de către un partener sau un prieten romantic (Mikulincer &
Shaver, 2007). Adolescența este o perioadă de turbulențe și incertitudine care coincide cu „epoca trezirii religioase”
(Argyle & Beit-Hallahmi, 1975), caracterizată și printr-o probabilitate crescută de convertire religioasă. ca de apostazie. În
general, indivizii atașați sigur experimentează doar fluctuații minore în sistemul lor de credință spirituală, în timp ce
indivizii atașați nesigur sunt susceptibili de a experimenta fluctuații majore, inclusiv, dar fără a se limita la, conversii
bruște (Granqvist, 2005). Aceste fluctuații par să corespundă cu evenimentele dureroase de viață care indică nevoia de
sprijin emoțional (Granqvist & Hagekull, 2003).
 În legătură cu cea de-a treia ipoteză, respectiv: se prezumă că există o corelație negativă între stilul de atașament
adult evitant și comportamentele orientate către religiozitate, pentru testarea celei de-a treia ipoteze în urma utilizării
testului de corelație Spearman, valorile obținute sunt prezentate în tabelul 3:
Tabel 3.

Tabel corelație atașament evitant –

spiritualitate
Legat de cea de-a treia ipoteză a cercetării, analiza nu a confirmat faptul că există o corelație negativă între cele două.

În conformitate cu Mikulincer și Shaver (2007), două dimensiuni de bază ale atașamentului pot fi diferențiate: „Atașamentul anxios”
(AX) și „Atașamentul evitant” (AV). În timp ce indivizii siguri de atașament (AX scăzut și AV scăzut) sunt capabili să facă față experiențelor
stresante bazându-se pe reprezentările mentale ale sprijinului primit anterior sau căutând în mod activ sprijin în prezent (Mikulincer &
Shaver, 2004), indivizii nesiguri reacționează fie prin hiperactivare (AX) fie prin dezactivare (AV) a „sistemului comportamental de
atașament” (Bowlby, 1982).

Ca răspuns la un îngrijitor inconsecvent (Ainsworth et al., 1978) indivizii anxioși dezvoltă strategii de hiperactivare care reflectă un
compromis între furia față de figurile de atașament indisponibile și nevoia intensă de a fi aproape de ei (Cassidy & Kobak, 1988). În urma
unei evaluări conform căreia comportamentele de căutare a proximității sunt infructuoase (Malik, 2014), indivizii evitanți dezvoltă strategii
de dezactivare care implică neîncredere în ceilalți și dorința de a menține încrederea în sine (Shaver & Mikulincer, 2005).

Aceste strategii reflectă un compromis între lipsa de emoții negative vizibile și niveluri ridicate de suferință inconștientă nerezolvată
(Shaver & Mikulincer, 2002). Strategiile de hiperactivare și dezactivare leagă atașamentul nesigur de rate crescute de boală prin trei
mecanisme (Maunder & Hunter, 2001): În primul rând, indivizii atașați nesigur au o susceptibilitate crescută și un răspuns fiziologic mai
extrem la stres. În al doilea rând, folosesc în mare parte metode externe. (de exemplu, consumul de substanțe) pentru a regla afectul și, în al
treilea rând, au un comportament de căutare a ajutorului mai puțin eficient, inclusiv o subutilizare a sprijinului social. În consecință, studiile
au legat adversitatea familiei de o atenție selectivă la stimulii negativi la tineri (Kouros & Garber, 2014) și de simptomele depresive în rândul
adulților tineri și de vârstă mijlocie (Fuller-Iglesias et al., 2015). Pe de altă parte, atașamentul sigur pare să aibă un efect protector împotriva
diferitelor convingeri de risc și comportamente problematice (Lac et al., 2013).
 În legătură cu cea de-a patra ipoteză, respectiv: se prezumă că există o corelație pozitivă între stilul de
atașament adult anxios și comportamentele orientate către religiozitate, precizăm următoarele:
Pentru testarea celei de-a patra ipoteze în urma utilizării testului de corelație Spearman, valorile obținute sunt
prezentate în tabelul 4:
Tabel 4.
Tabel corelație atașament anxios-spiritualitate
 Legat de cea de-a patra ipoteză a cercetării, analiza nu a confirmat faptul că există o corelație pozitivă
între cele două.
Rezultatele pot fi explicate prin prisma altor studii care au testat modele de corespondență dintre
atașamentul nesigur pentru adulți și atașamentul nesigur față de Dumnezeu în rândul cursanților absolvenți în
profesiile de ajutorare la o universitate afiliată protestanților din SUA. A fost identificat narcisismul grandios ca un
risc deosebit în rândul liderilor spirituali și al altor profesioniști care pot să simtă presiune să pară virtuoși și altruiști
(Cooper-White, 2004).
Astfel, s-a investigat dinamica atașamentului în randul stagiarilor în profesiile de ajutorare. Mai
exact, s-a examinat corespondența dintre atașamentul nesigur pentru adulți și atașamentul nesigur față de Dumnezeu
în două modele de mediere moderată (adică, un model care examinează evitarea), corespondența atașamentului și
apoi un model care examinează corespondența anxioasă a atașamentului) cu instabilitatea spirituală ca mediator și
grandiozitatea spirituală ca moderator al indirectului și efecte directe. Efectele indirecte și condiționale au testat
premisa teoretică că acolo este o asociere complexă între funcționarea limită și narcisismul grandios și, în special, că
instabilitatea spirituală poate fi o formă mai implicită de relație cu Dumnezeu, în timp ce spiritual grandiozitatea
poate fi un răspuns la auto-dereglarea tipică a instabilității spirituale (Hall et al., 2009; Kramer et al., 2013). Alții au
sugerat în mod similar că dereglarea caracteristică a trăsăturilor de personalitate limită poate sublinia forme
grandioase a narcisismului (Kernberg, 1975; Schore, 1994) sau că narcisismul poate apăra împotriva emoționalului
dereglarea asociată cu vulnerabilitatea atașamentului (Wallin, 2007).
05
CONCLUZII
 În urma rezultatelor obținute în studiul empiric, considerăm că obiectivele propuse au fost atinse. Mai exact,
am dorit să descoperim dacă stilul de atașament influențează nivelul de spiritualitate pe eșantionul ales. Pentru
îndeplinirea celor două obiective, au fost propuse patru ipoteze, dintre care două au fost confirmate în urma
prelucrării statistice a datelor, iar două au fost infirmate (deși, în majoritatea cercetărilor realizate deja pe această
temă, ipoteze asemănătoare au fost confirmate). În concluzie studiul nostru contribuie la domeniile psihologiei
dezvoltării și clinice, subliniind rolurile vitale ale atașamentului și bunăstării existențiale în sănătatea mintală a
adulților.

Prin urmare, poate informa studiile viitoare despre importanța dezvoltării spirituale pe parcursul vieții adulte.
O bunăstare existențială mai mare pare să poată compensa în mod special impactul negativ al atașamentului nesigur
asupra sănătății mintale. Prin urmare, descoperirile noastre au implicații clare pentru prevenire și tratament, având în
vedere că importanța relativă a stilurilor de atașament și a bunăstării religioase/spirituale ar putea ajuta la adaptarea
intervențiilor pentru a răspunde mai bine nevoilor specifice ale adulților.
 References:

1. Bowlby J., (1980) Attachment and loss, Vol. 3: Loss. New York: Basic Books.
2. Bowlby J., (1988) A secure base. New York: Basic Books.
3. Davie, G. (2000). Religion in modern Britain: Changing sociological assumptions. Sociology, 34, 113–128
4. Gorsuch, R. L. (1988). Psychology of religion. Annual Review of Psychology, 39, 201–221.
5. Gorsuch, R. L. (2002a). Integrating psychology and spirituality? Westport, CT: Praeger.
6. Hall, T. W., & Edwards, K. J. (2002). The spiritual assessment inventory: A theistic model and measure for
assessing spiritual development. Journal for the Scientific Study of Religion, 41, 341–357.
7. Hall, T. W., Fujikawa, A., Halcrow, S. R., Hill, P. C., & Delaney, H. (2009). Attachment to God and implicit
spirituality: Clarifying correspondence and compensation models. Journal of Psychology & Theology, 37, 227–244.
8. Jernigan, H. L. (2001). Spirituality in older adults: A cross-cultural and interfaith perspective. Pastoral
Psychology, 49, 413–437
9. Kirkpatrick LA. Attachment, Evolution, and the Psychology of Religion. New York: Guilford; 2005.
10. Kirkpatrick, L. A. 1997. A longitudinal study of changes in religious belief and behavior as a function of
individual differences in adult attachment style. Journal for the Scientific Study of Religion 36:207–17.