You are on page 1of 9

Cu mult timp în urmă, românii erau separați și trăiau în trei țări diferite:

Țara Românească, Moldova și Transilvania. Oamenii care locuiau în


aceste trei țări vorbeau aceeași limbă, aveau aceleași obiceiuri și aceleași
credințe.
Văzând ei că seamănă atât de mult, s-au gândit că ar fi bine să
locuiască toți în aceeași țară și au început să se gândească să UNEASCĂ
toate cele trei țări într-una singură, mai mare. Cu trecerea anilor, dorința lor
de a se uni a crescut tot mai mult.
Primul moment în care au reușit să facă un mic pas spre unire a fost în
timpul domniei lui Mihai Viteazul. Acesta era un domnitor viteaz, după cum
îi era și numele, care a reușit pentru câteva zile să fie domnitor în două țări
în același timp: Moldova și Țara Românească. Dar, după câteva zile,
dușmanii au reușit să despartă din nou cele două țări.
Deși Mihai Viteazul a murit, românii nu au uitat că el reușise ceea ce
toți își doreau. Pentru câteva sute de ani, unirea nu s-a mai realizat.

După vreo 250 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul, un alt domnitor
curajos și inteligent, pe nume Alexandru Ioan Cuza, a unit din nou Țara
Românească și Moldova. De această dată, unirea nu a mai putut fi distrusă.
Țara Românească și Moldova erau acum unite într-o singură țară, dar
românii își doreau ca și Transilvania să se unească împreună cu ele.
Acest lucru s-a realizat după încă 60 de ani.

După un război lung și greu care a cuprins întreaga lume, numit


Primul Război Mondial, Țările Române au primit aprobarea să se
unească toate într-o singură țară, cu numele de România.
Sărbătorim această victorie în fiecare an, pe data de 1 Decembrie. De
atunci, Țara Românească, Transilvania și Moldova nu au mai fost niciodată
despărțite.

De 1 Decembrie, în toate orașele și satele din România se fac serbări


în stradă și ceremonii.
Acum doi ani s-au împlinit 100 de ani de la această mare victorie și
bucurie. Și, în fiecare an, toți românii spun cu speranță:

La mulți ani, România!

You might also like