PLĂCILE ORTODONTICE

 Ap. mobilizabile, cu
acţ. mecanică utilizate
frecv. în terapia ortod.
 Terapia prin plăci se
dat. contrib. lui Schwarz
şi Korkhaus
PLĂCILE ORTODONTICE,
Caracteristici generale

 Declanşarea forţei ortod. se reali-

zează prin deform. componentei
elastice (arcul) sau prin acţ. unor
elem. mecanice (şurub)
 Au agregare fermă la nivelul arc.
favorizând desfăşurarea fcţ. ADM.
şi deplasările dentare în scop ortod.
 Fiind purtate interm. oferă ţes. osos
per. de repaus ( necesare în obţ.
unor rezultate stabile)
PLĂCILE ORTODONTICE,
Avantaje
 Permit adăugarea de elem. funcţ,
lărgindu-se aria indic.terap
 Se sprijină pe d. şi pe parodonţiu ,
pericolul suprasolicitării unor dinţi
fiind redus
 Realizarea în lab. este simplă şi
au un preţ de cost scăzut
 Se pot utiliza şi elem. prefabricate
 Adaptarea în cav. buc. este
uşoară şi rapidă
PLĂCILE ORTODONTICE,
Avantaje
 Prin îndepărtarea de pe arc
sunt posibile tratam. odont.
 În cazul hiperactivării unor
elem. ap. o instabilitate a ap.
 Unele elem. pot fi activate
de copil sau de aparţinător
 Se pot repara în cabinet sau
în lab.
Plăcile ortod,Dezavantaje

 Pot fi îndepărtate de pacient ( ap.

mobile)
 Unele elem. necesită activări frecvente şi
multe controale period.
 Nu permit redresări ortodontice de fineţe
 Elem. componente se pot deforma sau
fractura la pac. neglijenţi
 La pac. alergici la acrilat, pot să apară
reacţii gingivale sau parodontale.
Elemente componente
 1. baza plăcii
se realizează din răşini
acrilice
 2. elemente de ancorare
(croşete, gutiere).
 3. elemente active biomec.
(arcul, şurubul) sau funcţionale
Baza plăcii, Caracteristici
 Participă la stabilitatea aparatului ortodontic
 Asigură menţinerea arcurilor din sârmă
principale şi auxiliare
 Det. transmiterea forţelor ortodontice
 Poate fi secţionată în 2 sau în mai multe fragm
unite între ele prin elem. de acţ. (arcuri sau
şuruburi)
 Trebuie să fie suficient de rezistentă, dar nu f.
groasă pt.a asigura un bun confort pacientului
(2-3mm)
PLĂCILE ORTODONTICE. BAZA
PLĂCII

a - baza plăcii
b - şurubul
c – sensul deplasării

Marginile să fie uşor îngroşate şi rotunjite

pentru a nu determina lez. de decubit
Baza plăcii, Caracteristici
 Faţa mucozală vine în contact intim şi
uniform cu mucoasa câmpului maxilar;
 Faţa opusă, lucioasă, trebuie să fie cât
mai netedă, şi bine lustruită pt:
 -a evita aderenţele,
 -a nu crea dificultăţi suplimentare
mişcărilor limbii
 - a permite o bună întreţinere
 Baza acrilică poate fi extinsă la niv. unor
spaţii edent, având rol de menţinător de
spaţiu.
Baza plăcii superioare

 Acoperă palatul urmărind feţele pal. ale dinţilor

sup.şi pătrunde în triunghiurile interdentare sub
pct. de contact sub forma unor prelungiri acrilice
(digitaţii) cu rol în menţinerea ap.
 Post. se extinde până la nivelul feţelor dist. ale
ultimilor mol. de pe arcadă, fiind răscroită pe linia
mediană şi în zona elem. active.
 În zona frontală, forma şi contactul plăcii cu dinţii
sunt variabile în funcţie de scopul terapeutic(baza
ap. se extinde până la muchia incizală).
Baza plăcii superioare
 În zona laterală placa se extinde
pe faţa orală a dinţilor până la
unirea 1/3 medii cu 1/3 inciz.
 Posibil. de retenţie ale bazei sunt
influenţate şi de cond. anatom.
locale şi depind de:
 -forma arcadei dentare şi a bolţii
palatin.
 -forma, dimens., poz şi înclinarea
dinţilor( d. cu cor. înalte,convexit.
bine exprimate)
Baza plăcii inferioare
 Este în contact intim cu rebordul
alv. urmărind festonul gingival până
la ultimul molar prezent pe arcadă.
 Se întinde până în fundurile de sac
paraling. pt. a-şi putea exercita
acţiunea .
 Pe faţa int. a osului mandib. prez.
o uşoară răscroire ant. pt. a nu
provoca lez. de decubit la limbă
Elemente de ancorare a
plăcilor
 Alegerea nr, a tipului şi poz. elem
de ancorare se face după criterii:
- cunoaşterea fact. nat. de
retenţie şi valorificarea lor
- eval. forţelor sec. ce tind să
desprindă placa ( cu cât elem de
acţ. sunt mai multe, cu atît ancor.
treb să fie mai puternică)
Elemente de ancorare a
plăcilor
- Cu cât elem. de ancorare
sunt situate mai aproape de
forţele sec, ce tind să
desprindă placa, cu atât
eficienţa lor este mai mare.
- Retenţia treb. asigurată cât
mai uniform de ambele părţi
- Cu cât supraf. de ancorare
(supraf. delim. de croşete e
mai mare), creşte eficienţa
plăcii
Elemente de ancorare a
plăcilor
 2 tipuri:
 - croşete
 -gutiera
 Se aleg în fcţ. de cazul
clinic
 În sit. când avem nevoie
de înălţ. de ocl. se preferă
gutiera
CROŞETELE
 Croşete ce folosesc pt. ancorare retentivitatea
oferită de triunghiul interdentar
 1. Croşetul Stahl
 2. Croşetul în delta
 3. Croşetul în săgeată Schwarz (croşetul în treflă)
 4. Croşetul în semisăgeată Schwarz
 ● Croşete ce folosesc pt ancorare retentivităţile
anatomice ale coroanelor dentare
 5. Croşetul direct
 6. Croşetul Adams
Croşetul Stahl,
caracteristici

 - Stabilitatea foarte bună.

 - Necesită prez. unui sp. interdentar unde să se aplice,
deci prezenţa a cel puţin 2 d. vecini, (perm. temp)
 - Împiedică egresiunea dinţilor pe care se aplică,
traversând planul de ocluz.
 - Poate realiza contact prematur cu arc. antagonistă,
determinând înălţare provizorie de ocluz. sau laterode-
viere mandibulară.
 - Este un croşet rezistent care se fracturează rareori.
Croşetul Stahl, alcătuire
 Croşetul Stahl mai este denumit şi croşet ocluzo-
interdentar sau croşet în picătură.
 Se realizează din sârmă elastică de wiplă cu diametrul
de 0,7mm şi are următoarele părţi componente:
 - ansa de formă circulară şi de dimensiunea
spaţiului interdentar în care se aplică;
 - bucla ce reprezintă prelungirea spre ocluzal a
ansei. (traversează arcada prin nişa masticatorie şi
reprezintă porţiunea elastică a croşetului).
 - retenţia în baza plăcii.
Croşetul Stahl, alcătuire
 Ansa croşetului este la
distanţă de feţele vestib. ale
d. pe care se aplică, putând Croşetul Stahl Confecţionarea
prefabricat croşetului Stahl
leza mucoasa jugală şi fav.
retenţia alim .
 Pt. a înlătura acest dezav. ,
croşetul poate fi utilizat în
varianta prefabricată (ansă
metalică în formă de sferă
plină.)
Croşetul Stahl, activare

Se face prin coborârea ansei într-o zonă

mai retentivă, plasată mai aproape de
baza triunghiului interdentar
Croşetul în delta, ocluzo
interdentar
Utilizează aceeaşi zonă de retenţie ca şi croşetul Stahl
 Diferă forma ansei care este triunghiulară, asemănătoare literei
greceşti delta.
 Ansa se confecţionează cu vârful spre spaţiul interdentar şi baza
spre mucoasa jugală, sprijinindu-se cu cele 2 laturi pe feţele
proximale ale dinţilor.
 Forma în triunghi a ansei permite o angajare mai profundă în spaţiul
interdentar şi realizarea unei bucle elastice cu dimensiune mărită,
fără a leza mucoasa jugală.
 Modul de confecţionare este asemănător cu cel de realizare a
croşetului Stahl şi se utilizează sârmă de wiplă cu diam. de 0,7mm 0
Elementele componente ale
croşetului în delta

1. Ansa
2. Bucla
3. Coada de retenţie în baza
plăcii
Croşetul Schwarz, săgeată
Elemente componente
 Denumirea provine de la forma romboi-
dală a ansei, similară vârfului unei săgeţi.
 Este un croşet pluridentar ce se aplică pe
2, 3 sau 4 dinţi laterali vecini, necesitând
prezenţa pct de contact interdent.

- 1.Anse romboidale corespunzătoare

fiecărui spaţiu interdentar.
- Ansa este formată dintr-un vârf ce
pătrunde în triunghiul interdentar sub
punctul de contact şi din 2 umeri ( mez şi
distal) care se sprijină subecuatorial pe
cei 2 dinţi vecini.
Croşetul Schwarz,Elemente
componente
Ansele romboidale sunt conectate între ele la
nivelul mucoasei fixe prin segmente rectilinii
de sârmă, paralele cu mucoasa, dar la distanţă
de ea.
 2.Două bucle ce traversează arcada:
-bucla ant. prin nişa mastic dintre canin şi Pm 1
- bucla post. la 1-2mm de faţa dist a ultimului M
prezent pe arcadă.
Croşetul Schwartz,Elemente
componente
 3. Două cozi de retenţie în baza plăcii
ortodontice
Croşetul Schwartz,
Avantaje
 - Conferă bună stabilitate aparatelor
ortodontice.
 - Se aplică în zonele lat. ale arcadelor, exclusiv
pe dinţii permanenţi.
 - Datorită lungimii sale, gradul de elasticitate e
ridicat, iar acţiunea lui blândă şi lentă.
 - Permite egresiunea d. lat. pe care se aplică,
de aceea contactul între placă şi arcada lat. se
reduce la zona subecuatorială.
Croşetul Schwartz,
dezavantaje
 - Adaptarea se face greu ( vârful săgeţii
să pătrundă în spaţiul interdentar, dar să
nu îl preseze şi să nu lezeze papila).
 - Creează zone retentive pt. alimente,
fiind necesară o bună igienă orală.
 - Accidentele sunt frecvente datorită
multiplelor plieri ale sârmei şi impun
repararea sau înlocuirea în laborator.
Croşetul în semisăgeată
 Este o variantă a croşetului în
săgeată cu ansa în forma unei Croşetul în
jumătăţi de romb. semisăgeată
aplicat în nişa
 Pe lângă ancoraj, produce şi dintre Pm.
deplasări reduse ale d. spre Ansa în
mez sau spre distal în funcţie jumătate de
romb (1)
de cum se dispune semisă-
geata (în sensul umărului
semisăgeţii).
 Cr. în semisăgeată are contact
cu unul dintre d., fiind la dist. de
aprox. 1mm de celălalt dinte
Croşetul direct
Croşet interdentar ind. în ancorarea
plăcilor ortod. dacă există condiţii fav.
pt. retenţie (convexitatea vestibulară a
d. lat. în zona coletului).
 Se realizează din sârmă elastică cu
diametrul de 0,6-0,8mm, are o formă
liniară, iar activarea lui trebuie făcută
foarte discret deoarece pot să apară ef
neg :- separarea dinţilor vecini,
- dislocarea plăcii ortodontice.
 Croşetul direct, elem.
componente
- ansa liniară, dispusă subecuatorial, în 1/3
vestibulară a coletului
- bucla elastică, reprezentată de o porţiune a
sârmei paralelă cu mucoasa gingivală
- retenţia în baza plăcii.
Caracteristici:
- Oferă o bună stabilitate aparatelor ortod.
-Împiedică migrarea d. vecini breşelor spre
zonele edentate.
-Ind. în special la menţinătoarele de spaţiu
şi mai puţin pt. stabilizarea ap. ortodontice
active.
 Croşetul Adams
 Este croşetul de elecţie pt. anco-
rarea plăcilor ortod., când sectoa-
rele lat. de arcadă nu prezintă pct
de contact interdentare.
 Se aplică în special pe mol. de 6
ani izolaţi, dar şi pe arc.integre la
nivelul d. lat sau frontali.
 După Adams, croşetul poate fi
aplicat şi în cazul dinţilor parţial
erupţi dacă înainte de realizare se
gravează corespunzător modelul.
Croşetul Adams, Elemente
componente
 - două anse mici ce vin în contact cu feţele
proxim. ale d. pe care se aplică, folosind pt.
retentivitate divergenţa lor.
 Cele 2 anse sunt unite printr-o porţiune rectilinie
de sârmă, la distanţă de faţa vestib. a dintelui.
 - două bucle în continuarea anselor vestib. ce
încalecă arcada şi străbat planul de ocluzie prin
nişele masticatorii
 - două retenţii în baza plăcii ortodontice
Croşetul Adams,
Caracteristici
 - Oferă bună stabilitate ap ortod. şi este
frecvent utilizat atât pe d. lat, cât şi pe frontali,
fiind singurul croşet ce permite acest lucru.
 - Se poate aplica pe dinţi izolaţi sau pe arcade
integre, monodentar sau pluridentar
 - Împiedică egresiunea d. pe care se aplică.
 - Accidentele sunt destul de rare, repararea
sau înlocuirea se vor face în laborator.
 Croşetul Adams,
Caracteristici

 - Porţiunea rectilinie nu are nici rol

elastic, nici în stabilizare, de aceea poate
suferi modificări de formă în funcţie de
cazul clinic.
 Poate lua formă de cârlig sau de buton
servind aplicării de tracţiuni elastice sau
la nivelul ei pot fi sudate elemente
auxiliare (tubuşoare sau arcuri).
 - Nu necesită cleşti speciali pt. confecţ.
 - Permite conceperea unor variante de
construcţie, lărgindu-se astfel aria indic.
Variante de construcţie ale
croşetului Adams:

● ● Semicroşetul Adams este indicat

în cazul dinţilor în erupţie cu faţa distală
neretentivă.
 Prezintă doar ansa mezială, porţiunea
rectilinie a sârmei prelungindu-se direct
cu bucla distală.
 Variante de construcţie ale
croşetului Adams:

 Croşetul Adams de
tracţiune.
Diferă de varianta clasică
prin construcţia unei
prelungiri în f. de deget de
mănuşă sau a unei bucle
circulare la niv. porţiunii de
sârmă rectilinie dintre cele
2 anse vestibulare.
Ind. pt aplicarea unor tracţ
Şuruburile ortodontice
 Sunt elem. active ale ap.
mobiliz. ce transformă mişc.
rotatorie de activare într-o
mişcare de translaţie cu efect
ortod.
 Rol: -păstrează stabilitatea
fragmentelor bazei plăcii
-permite activarea ap. ortod. de
către pac. cu ajutorul cheiţei
de activare.
 Şuruburile ortodontice,
alcătuire
Două semirame ce conţin un
tunel filetat ( pt. tija filetată) Tija netedă de ghidare
Semiram
. Pe semirame e retenţionată o a
săgeată de plastic colorată
care indică sensul de activare
Tija netedă de ghidare
al şurubului cu ajutorul unei
Tija filetată
cheiţe.
Două tunele netede (pt tijele de Orificiu pe filet

ghidare). Săgeata
ce
Şuruburile ortodontice,
alcătuire
 Tija filetată reprezintă partea activă a şurubului.
 În zona centrală, filetul prezintă un cilindru mai gros ce
conţine 2 tunele perpendiculare unul pe celălalt, astfel
încât pe suprafaţa cilindrului se evidenţiază 4 orificii
distanţate între ele cu 90°.
 În aceste orificii se introduce cheiţa de activare cu
ajutorul căreia şurubul se poate învârti în sensul săgeţii
de pe semiramă.
 Activarea se face cu 90° (un sfert din turaţia completă
a filetului).
Şuruburile ortodontice,
alcătuire
 Practic, prin învârtirea filetului,
cele 2 părţi culisează una faţă
de cealaltă, fiind îndepărtate
sau apropiate reciproc în fcţ.
de scopul urmărit.
 Odată cu ele sunt deplasate
şi fragm. de placă în care sunt
incluse părţile retentive ale
şurubului.
Şuruburile ortodontice,
alcătuire
 Pasul filetului det. gradul de distanţare
între fragmentele plăcii prin activare şi
este astfel calculat încât la o răsucire
completă a şurubului, distanţarea să fie
de 0,8-1mm.
 Se recom. o activare cu un sfert de tură
săptămânal, distanţarea făcându-se cu
0,2-0,25mm / săptămână.
Şurubul ortod., alcătuire
 - Una sau 2 tije netede de
ghidare ce culisează în
tunelele netede din semirame.
 De obicei se aplică 2 tije de
ghidare la maxilar şi o singură
tijă la mandib. unde spaţ. este
mai redus.
 Ele transformă mişc. rotatorie
de activ. în mişc. de translaţie
cu efect ortod.,
Şuruburile ortodontice
 Clasificare:
-monomaxilare (şurubul clasic, triplu,
balama, de mezializare, şurubul disjunctor)

-monodentare
-intermaxilare.

Şurubul triplu Şurubul balama

Şuruburile ortodontice
 Şurub de conformaţie
specială, aplicat la capetele
barelor fixe, sudate pe
inele
 Se activează zilnic
 Utiliz în compresia de max
Şuruburile ortodontice

 Şurub de mezializare
 Este livrat deschis ,fiind alcătuit din 2
casete laterale şi un plastic de protecţie
foarte gros.

Şurubul
pentru
mezializarea
unui grup
de dinţi
Şurubul-Efecte ortod.
 În funcţie de secţionarea plăcii şi de
montarea şurubului sunt:
 1.lărgirea simetrică a arc. dentare sup. ,
baza plăcii va fi secţionată pe linia med.,
iar şurubul va fi plasat transversal în
dreptul Pm sau mol. temp.
Şurubul-Efecte ortod.
 2. Lărgire asimetrică
 Linia de secţionare a bazei plăcii va fi
trasată în dreptul caninilor.
 Se pot monta 2, 3 şuruburi

Placă inferioară secţionată Plăci inferioare secţionate

paramedian unilateral paramedian bilateral
Şurubul-Efecte ortod.
 3. Deplasarea spre vestibular a
unei hemiarcade, placa va fi
secţionată paramedian (în „L”),
iar şurubul se va plasa transv.

a1 – fragmentul mare al
bazei;
a2 – fragmentul mic;
b – elem.activ (şurubul)
c1, c2 – sensul acţ. ortod
Şurubul-Efecte ortod.
 Dinţii cuprinşi în fragm. mai
mic al plăcii, de obicei Pm
sau Mol se vor vestibulariza
pt. că rezistenţa parod.
opusă este mai mică decât
rezistenţa din partea dinţilor
cuprinşi în fragm. mai mare
al bazei plăcii.
Şurubul-Efecte ortod.
 5. Alungirea arcadei dentare, placa va fi sec-
ţionată transv. în formă de trapez, iar şurubul se
va plasa pe dir. sagit, în zona cea mai declivă a
versantului ant. al bolţii palatine.
a – baza plăcii secţionate în trapez
b – şurubul
c – sensul deplasării

Placă maxilară cu trei zone de secţiune:

- secţionare anterioară în trapez
- două secţionări laterale în „L” şi montări ale şuruburilor
pe latura mică, respectiv pe latura mare a „L”-ului
Şurubul-Efecte ortod.
 6. Mărirea radiară a arcadei, baza plăcii se
secţionează în „Y” şi se montează 2 şuruburi.
 Axele celor două şuruburi trebuie să fie
perpendiculare unul pe celălalt
 Dacă şuruburile se montează cu unghiul dintre
ele mai mare de 90°, efectul va fi mai mult de
lărgire, iar dacă unghiul dintre ele este mai mic,
se produce mai mult o alungire a arcadei.
Şurubul-Efecte ortod.
a - baza plăcii
b - şuruburile
c – sensul deplasării

Baza plăcii secţionate în „Y”.

Efect de mărire radiară a arcadei prin utilizarea
unui şurub tridimensional.
Elem. active ale plăcilor
Arcurile
 Arcuri principale
 Resorturi auxiliare
 Arcuri secundare

 ARCURI PRINCIPALE
-după poz.: -vestibulare
-orale
ARCUL COFFIN, Părţi componente
- o buclă principală semicirculară, la niv. limitei
posterioare a arcadei.
- Pt.conferirea elasticităţii, bucla princip.nu este
înglobată în acrilatul bazei,placa fiind secţion.
la niv. unui plan tangent la faţa mez. a mol. I.
- două recurbări ant. ce servesc la ancorarea în
acrilatul bazei plăcii.
Arc Coffin
 Se realizează din sârmă cu diam de
1,2mm şi are forma unei lire ce se
întinde simetric de o parte şi de alta a
liniei mediane, având următoarele
limite:
 -limita anterioară la nivelul unui plan
ce trece prin feţele mez ale Pm I
 -limita posterioară la niv.intersecţiei
liniei mediane cu tangenta la faţa dist.
a molarilor I.
Arc Coffin

 Pacientul va purta o perioadă placa

nesecţionată pt. acomodare, apoi se va
activa arcul Coffin prin secţionarea plăcii.
Datorită tensiunii înmagazinate în sârma
arcului Coffin, fragm. plăcii se depărtează
 Activ. nu este atât de precisă ca la şurub
 Placa este mai instabilă
Arcul vestibular, elem.
componente
- Curbura principală ce reprezintă porţiunea
centrală a arcului.
- Se modelează după forma ideală de arc., astfel
încât prin activare, arcul va lua contact cu acele
suprafeţe ale d. plasate mai vestib. şi le va presa
spre oral, realizând aliniere
ARCUL VESTIBULAR

 Curbura principală a arc vestib.se întinde între

1/3 mez. ale feţelor vestib. ale canin.
 Medicul adaptează poziţia în funcţie de scopul
ortodontic urmărit.
ARCUL VESTIBULAR
 două bucle de activare ce pornesc de la faţa
mez. a caninilor spre fundul de sac vestib. unde
sunt modelate în general în forma literei „U”.
Înălţimea buclei de activare depăşeşte cu aprox.
3mm înălţimea caninilor.
 Piciorul distal al buclei încalecă arc.prin nişa dintre
canin şi Pm I în contact strâns cu arcada pt a nu
influenţa ocluzia şi se continuă în baza plăcii prin
 2 cozi de retenţie ondulate.
ARCUL VESTIBULAR, Activare

 Buclele se modelează rotunjit sau

dreptunghiular în porţiunea lor sup. ,
diferenţa între ele constând doar în modul
de activare.
 Activarea arcului se face prin: închiderea
buclelor rotunjite (accentuarea curburii
principale) cu un cleşte crampon, iar placa
bază se va şlefui progresiv câte 1mm la
fiecare şedinţă de control
 prin închiderea unghiurilor în cazul arcului
vestibular cu bucle dreptungh.
ARCUL VESTIBULAR

 Braţul distal al buclei de

activare poate fi realizat
prin confecţionarea unei
prelungiri orizontale,
servind astfel la aplic. de
tracţiuni elastice între
caninul drept şi cel stâng.
Arcul vestibular, indicaţii

 1.Oralizarea incisivilor prin înclinarea lor

spre palatinal sau spre lingual.
 Înclinarea este mai amplă dacă arcul
vestib. este plasat mai aproape de marg.
Inciz. şi mai moderată când arcul este
mai aproape de colet.( se şlefuieşte baza
plăcii în regiunea retroincisivă.)
 2.Alinierea incisivilor înghesuiţi
Arcul vestibular, indicaţii
 3.Distaliz. şi oraliz. caninilor

Arc vestib. cu
buclă în deget
de mănuşă.
Efect de
distalizare a
caninului

Arc vestibular
cu buclă în „T”.
Efect de oralizare a
caninului
Arcul vestibular, indicaţii
 4. Deplasări vertic. ale dinţilor
-ingresie, arcul se plasează în 1/3 inciz
- egresie , în 1/3 gingiv.
Arcul vestibular, indicaţii

 5.Derotarea unor dinţi în cuplu de forţe

cu resortul aux.

Cuplu de forţe
arc vestibular – resort auxiliar
Tipuri de arcuri vestib.
 Arcurile vestibulare pasive au rol de-a
îndepărta buza sup. sau inf.de arcadele
dentare .
 Se construiesc din sârmă cu grosimea de
0,8mm şi la distanţă de feţele vestibulare ale
frontalilor.
 Arcurile vestibulare funcţionale au rol în
ghidarea mandib. în propulsie sau retropulsie
Se caracterizează prin faptul că retenţiile
sunt la nivelul unui maxilar, iar curbura
principală la niv. celuilalt maxilar.
 Pt. realizarea arcurilor vestib. funcţionale este
necesar ca cele 2 modele să fie fixate în poz.
de ocluzie corectată stabilită de medic ortod.
Resorturile auxiliare (RA)
 Sunt elem. active ale ap. ortod. ce acţionează pe un
nr limitat de dinţi: 1-2 dinţi, excepţional pe 3-4 dinţi.
Elementele componente :
 - o parte activă, în contact cu d. ce trebuie deplasat;
 - una sau mai multe bucle de activare;
 - una sau mai multe cozi de retenţie în baza plăcii.
Resorturile auxiliare (RA)

Clasificarea resorturilor
auxiliare în funcţie de acţ. :
 ● Resorturi cu acţiune
mezio-distală: în ac de
siguranţă, liniar, în „V”
 ● Resorturi cu acţiune
oro-vestibulară: în „S”, în
„8”,în ciupercă, în „U”.
Resortul auxiliar în ac de
siguranţă
 Ind. pt încadrarea pe arc a caninilor ectopici,
acţ. sa fiind distopalatinizarea şi egresiunea C

 Extremitatea sa liberă (partea activă) vine

în contact cu faţa mez. a C la nivelul
coletului. Traseul se continuă spre vestibul
unde form. un helix, apoi trece peste planul
ocluzal prin nişa dintre cei 2 Pm şi se termină
printr-o retenţie în baza plăcii sau în peretele
vestib. al unei gutiere lat.
Se activează de la nivelul buclei în helix, iar
deplasările optime sunt de aprox. 1mm / lună.
Resortul auxiliar liniar

 Cunoscut sub denumirea de arc

în diapazon deoarece prin
porţiunea liberă se aseamănă cu
un diapazon simplu.
 Indicat pt. mezializ sau distaliz.
unui d. frontal sau lat.
 Capătul său liber trebuie să vină în
contact cu d. pe care acţionează ,
arcul fiind îndoit uşor spre dinte pt.
o mai bună stabilitate şi pt. a nu
leza mucoasa labială.

Resortul auxiliar liniar

 Se realizează din sârmă cu

diametrul de 0,7mm.
 Porţiunea liberă trebuie să fie
suficient de lungă (aprox. 15mm )
pt. a conferi arcului elasticitate.
 Traseul se continuă printr-o coadă
de retenţie în acrilatul bazei plăcii
care se îndoaie înspre direcţia în
care va acţiona resortul auxiliar.
Resortul auxiliar
autoactivabil

 Alcătuit din 2 arcuri de mezializare aplicate la o

placă secţionată median.
 Indic. în închiderea diastemei prin mezializare
incis. centrali.
 Elem.caracteristic: fixarea cozii de retenţie în
jumătatea opusă a bazei plăcii pe care se află
incisivul ce trebuie mezializat.
 Astfel, la fiecare activare a şurubului, în loc să
se distanţeze de d, resortul se aplică şi mai ferm,
autoactivându-se odată cu şurubul.
Resortul auxiliar în „V”

 Acest resort a fost imaginat şi realizat de prof.Boboc cu

o porţiune activă angulată în forma literei „V”.
 Are contact intim cu zonele orală şi vestib. ale feţelor
proxim.dintelui pe care se aplică, acţiunea lui putând fi
dirijată spre colet sau spre incizal
 Indicaţii: închiderea diastemei, închiderea spaţiilor în
microdonţii,anodonţii, stări postextracţionale.
 Avantaje : -aplică forţa la nivelul întregii suprafeţe
proxim. cu posibilitatea dirijării spre colet sau spre
marginea incizală,
-activările sunt bine dozate, nu afectează fizionomia,
permit deplasarea unor grupe de dinţi.
Resortul auxiliar în „U”

Are aspectul literei „U” sau a unei

anse închise cu 2 retenţii în baza
plăcii.
Spre deosebire de resorturile aux.
în „S” şi în „8”, nu implică o
lungime mare de sârmă, astfel
plaja de activare este mai redusă,
dar forţa declanşată e intensă.
 Este ind. pt derotarea caninilor,
acţionând în cuplu de forţe cu
arcul vestibular.
 Resortul auxiliar în „S”
 Confecţionat din sârmă cu diam. de 0,5- 0,6mm , este
alcătuit dintr-o retenţie în baza plăcii şi o porţiune activă în
forma literei „S” cu 2 bucle deschise.
 Extremitatea primei bucle se sprijină pe d, iar cealaltă se
continuă cu retenţia în acrilat.
 Se fixează perpendicular pe faţa orală a d. pe care acţion
pt. a nu se deforma
 Traseul arcului este la distanţă de 1mm de muc. palatină.
Resortul auxiliar în „S”
 Se activ. prin desfacerea uşoară a buclelor.
 Indicaţiile resortului în „S”
- vestibularizarea dinţilor frontali
-derotarea lor acţionând în cuplu de forţe cu arcul
vestibular.
Pt. a mări elasticitatea arcului, în dreptul buclei „S” au
fost realizate bucle circulare. Astfel creşte şi lungimea
arcului odată cu elasticitatea
Resortul în 8
 Prima buclă a resortului în „8” ce vine în contact cu d.
este mai mare asigurând contactul cu faţa orală.
 Activarea se face prin întinderea buclelor ce trebuie
construite cât mai strâns pt. a permite atât activarea
cât şi păstrarea elasticităţii,
 Elasticitatea resortului în „8” este relativ redusă şi
determină ruperi frecvente ale sârmei prin activare.
Repararea şi înlocuirea lui se execută doar pe model.
 Resortul în ciupercă
 Are aspectul a două resorturi în „S” suprapuse fiind
alcătuit din: -curbura principală în contact cu feţele
palatinale ale incisivilor în treimea medie
- 2 bucle închise în formă de 8
-2 cozi de retenţie în baza plăcii.
 Plaja de activare este mai redusă, dar forţa exercitată
este mai mare.
 efect de vestibularizare a dinţilor, iar dacă acţionează
în cuplu de forţe cu arcul vestib, acţionează şi
pt.derotare.
Resortul în ciupercă
Se realizează din sârmă foarte elastică de wiplă
cu diametrul de 0,6-0,7mm
 Indicaţii :
 pe grupul frontal pt. vestibularizare şi aliniere
 Derotare în asociere cu arc vestib.

Cuplu de forţe
arc vestibular – resort auxiliar
Elemente funcţionale
 1. Planul înclinat
 2. Scutul lingual
 3. Platoul retroincizal
 4.Masa interocluzală
Elemente funcţionale
 Aceste elemente funcţionale
acţionează în sensul
propulsiei sau retropulsiei
mandibulare.
 în scopul reeducării funcţiilor
ap. dento-maxilar şi al
antrenamentului muscular.
Platoul retroincisiv
O modelare particulară sau o
îngroşare a bazei plăcii sup. în
zona retroincisivă având ca scop
stabilirea contactului intermaxilar
între placa sup şi incisivii inferiori.
Apare inocluzie vert. în zonele lat.
ale arcadelor ceea ce permite şi
stimulează egresia d. lat.
Se produce şi ingresia incisivilor
inf. care suportă toată forţa
ocluzală la nivelul platoului cu care
vin în contact
 Platoul retroincisiv
 Trecerea de la platou la
restul bazei plăcii se
face treptat, iar zona de
contact cu incisivii se
modelează prin şlefuiri
selective.
 După prelucrare, platoul
poate lua forma uni mic
şanţ.
 Planul înclinat
 Reprezintă o modelare oblică a
bazei acrilice a plăcii în reg.
anterioară ce conduce mandib.
în propulsie sau în retropulsie.
 ●Planul înclinat aplicat la
placa superioară conduce
mandibula în propulsie.
 ●Planul înclinat aplicat la
placa inf. dirijează mandibula
spre post. (retropulsie) şi
vestibularizează incisivii superiori
 Planul înclinat
 Placa inferioară cu plan înclinat
este indic pt. realizarea saltului
articular din angrenaje inverse.
 Incisivii sup. suportă întreaga
forţă declanşată de mm. ridicători
ai mandib. la nivelul planului
înclinat ce vine în contact cu
suprafaţa lor orală în treimea
incizală şi îi vestibularizează
Planul înclinat
Salt artic în ocl. Inv. frontală se realiz:
1. -plan înclinat cu bază mare
(gutiera inf)
2.- Ap. Reichenbach-Bruckl, (placă
inf. cu plan înclinat, ancor. pe
croşete, cu arc V inf.
Acţ. triplă:- de deplasare post. a
mandib.,
-vestib. a I. sup.,
-retruzia I. inf. prin arc vestib.
Scutul lingual
 Este un element funcţional
metalic aplicat plăcilor sup. cu
rol de a împiedica interpunerea
limbii între arcade în repaos,
deglutiţie (deglutiţie infantilă) sau
fonaţie.
 Pe lângă corectarea mişcărilor
limbii, este permisă continuarea
erupţiei în zona frontală şi
alinierea corectă a incisivilor
 Scutul lingual
 Se realizează din sârmă cu
diametrul de 0,8-0,9mm sub
forma unor ondulaţii în zona
retroincisivă
 Se plasează cât mai anterior
posibil în baza plăcii sup, dar în
spatele proiecţiei incisivilor inf.
pe mucoasa palatinală pt. a
permite închiderea corectă a
gurii fără deviaţii ale mandib.
Scutul lingual
 Dimensiunea orizontală este
cuprinsă între dinţii ce mărginesc
spaţiul de inocluzie vertic. (dinţii ce
stabilesc contacte în sens vertical).
 ●Dimensiunea verticală a scutului
lingual cuprinde toată înălţimea
spaţiului de inocluzie verticală, feţele
orale ale incisivilor inf şi 1-2 mm din
procesul alv. inferior fără a ajunge în
contact cu acesta.
Tratament de
decondiţionare în OD
Masa interocluzală
 Se realizează prin prelungirea
bazei plăcii peste feţele
ocluzale ale dinţilor lat. în
scopul dezangrenării acestora.
 Nu are rol în ancorarea plăcii
ortodontice, produce doar
înălţare provizorie de ocluzie,
facilitând astfel acţiunea unor
arcuri sau resorturi auxiliare pt
a efectua saltul articular.
 Împiedică egresiunea dinţilor
laterali pe care se aplică
 Obiective
 1. Primăvară
frumoasă
 2. Flori şi soare pentru
fete de 8 MARTIE
 3. Bani şi putere pt.
băieţi
 4.Copii mulţi la Orto
 5.Tinereţe în suflet şi
în minte
Gutiera ortodontică
 Gutiera este un elem. de ancorare
realizat din acrilat, asemănător
unui grup de cor. de înveliş
solidarizate între ele cărora li s-au
desfiinţat pereţii intermediari.
 Se aplică pe dinţi neşlefuiţi pe
feţele lor vestib, orale şi ocluzale,
nu pătrunde subgingival şi prod.
înălţare proviz. de ocluzie.
Gutiera
ortodontică,caracteristici

Pereţii gutierei au grosimi

uniforme.
 Peretele vestib. este la distanţă
de gingia marginală, fiind modelat
după forma dinţilor şi a festonului
gingival.
 Peretele oral se lustruieşte foarte
bine pt. a nu leza mucoasa
 Marginile gingiv. ale gutierei
trebuie prelucrate şi lustruite
astfel încât să nu retenţioneze
alimentele.
Gutiera ortodontică
 Suprafaţa ocluzală a gutierei
se confecţionează în fcţ. de
cazul clinic: Gutiera ortodontică
- netedă, în contact cu toţi
dinţii antag. când efectul este
de dezangrenare interarcadică
sau de alunecare pe cuspizii
antag.
-relief ocluzal sau micropla-
nuri înclinate ce conduc mand.
în propulsie / retropulsie.
Gutiera ortodontică
 Ex: În ocluzia încrucişată unilat.
este indic placa pal. cu şurub de
dilatare, ancorată prin 2 gutiere
lat. cu suprafaţa netedă pe o
hemiarc. şi cu relief ocluzal pe
cealaltă hemiarcadă.
 Zona de arcadă cu relief ocluz.
opune o rezistenţă mai mare şi
devine zonă de sprijin pt. forţa
ortodontică exercitată de şurub.
Gutiera ortodontică
 - Gutiera se aplică pe dinţi
neşlefuiţi, de aceea trebuie
Lindner 1
să fie elastică pt. a putea
depăşi ecuatorul anatomic al
dinţilor pe care se aplică.
 . Gutiera reprezintă un
excelent mijloc de ancorare,
dând rezultate şi în cazurile
unde croşetele oferă
stabilitate precară.
Gutiera ortodontică

 - Ancorarea plăcilor ortod. poate fi bilat.

sau mixtă, adică gutieră pe o hemiarcadă
şi croşete pe cealaltă hemiarcadă.

Placă palatinală cu şurub

şi gutiere laterale în
ocluzia încrucişată
unilaterală
Gutiera ortodontică
 - Fricţiunea dintre dinţi şi suprafaţa internă a
gut. slăbeşte în timp datorită uzurii ducând la
pierderea stabilităţii ap. ortodontic (este
necesară căptuşirea gutierei.)
 Cu cât acrilatul din care se confecţionează gut.
este mai elastic, cu atât retenţia este mai bună,
dar rezistenţa la abraz. ocluz. mai redusă.
 Din acest motiv, gutiera suferă fracturări sau
perforaţii frecvente, fiind necesară reparaţia în
cabinet sau în lab.
Gutiera ortodontică,
Efecte
 - Determină înălţare provizorie
de ocluzie, fiind indic. atunci
când se doreşte o dezorientare
a ocluziei în zona frontală
(salturi artic, migrări dentare).
 - Împiedică egresiunea şi chiar
fav. ingresia deoarece sunt
suprasolicitaţi în sens vertical
atât dinţii pe care se aplică cât
şi dinţii antagonişti.
Gutiera ortodontică
 Elementele active asociate
plăcilor ortod ancorate pe gutiere
au unele particularităţi :
arcul vestibular poate fi fixat atât în
baza plăcii cât şi în per. lateral al
gutierei;
 planul înclinat poate fi de dim.
mai mică pt. că o parte din condu-
cerea mandib. e asig. de gutiere;
 scutul lingual trebuie să aibă
dimens. verticală mai mare.
Gutiera ortodontică,
confecţionare
 Se realiz. în cabinet sau
lab.prin două metode:
a. Tehnica directă:
b. Tehnica cu grosime
dirijată:
 Are avantajul
obţ.unei piese acrilice cu
grosime uniformă .
Gutiera ortod., avantaje
 Asigură deplasarea corporeală a dinţilor.
 Determină înălţare proviz de ocluz, favoriz.
unele etape ale tratam. ortodontic.
 Gutierele vin în contact cu toată supraf.
dentară şi necesită igienă riguroasă.
 Pt. aplicarea gutierei este nevoie de 2 dinţi
 Asigură o eficienţă crescută forţelor, toate
porţiunile plăcii ancorate pe gut. Se depla-
sează în sensul dat de elem. de acţiune.
 Reparaţia se poate face în lab. sau în
cabinet.
Croşetele/ Gutiere
 Permit deplasări individuale
ale dinţilor.
 Croşetele Schwarz permit
egresiunea d.
 Lasă liberă o parte din
supraf. coroanelor dentare.
 Permit aplicări individuale la
nivelul dinţilor.
 Exercită o fricţiune mare la
nivelul coroanelor dentare.
 Reparaţia sau înlocuirea lor
se face doar în laborator.
Accidente în terapia cu
plăci
 1. Placa nu mai are stabilitate :
- nu a mai fost purtată, ap. o recidivă spontan
- şuruburi hiperactivate
- modificarea condiţiilor locale de retentivitate
( pierderea d. temp, extr.d, fracturi
- deformarea croşetelor ca urmare a
manevrării incorecte.
 2. Fracturarea elem. de ancorare, elem. active
 3. Blocarea şurubului
 4. Fracurarea plăcii