Ce nu ştim despre

Caragiale era de origine grec. Bunicul lui a venit

în Ţara Românească odată cu domnitorul
fanariot, Ioan Gh. Caragea, fiindu-i acestuia
bucătar şi tot de la el trăgându-i-se şi numele de
Caragiali.
Unchii lui, Costache şi Iorgu, erau consacraţi scenei.
Cu trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale a fugit chiar
Mihai Eminescu de la şcoală, din Cernăuţi. Atunci s-au
cunoscut cei doi mari clasici. Ion Luca era un copil de
12 ani care sta în căruţă, pe un cufăr plin de cărţi, din
care citea neîncetat.
În 1893, în “Moftul român”, nr.8,
într-o maliţioasă fişă autobiografi-
că, autopersiflându-se, I.L.Caragiale
atacă imaginea sa acreditată de
opinia publică a vremii: “Fost sufleor, fost autor şi
director de teatru, a contractat
din copilărie multe din apucă-
turile actorilor: e tipul caboti-
nului literar”.
Octavian Goga: ”Cine-a avut norocul să-l asculte pe

Caragiale vorbind un sfert de ceas,…, n-are să uite

niciodată cea mai strălucitoare icoană a inteligenţei
omeneşti din câte a întâlnit în drum. N-a fost minte să
stăpânească cuvântul cu mai multă siguranţă, să-l
frământe şi să-l chinuiască cu mai multă putere… Marele
meşter atingea toată claviatura sufletului omenesc…”
Luca I. Caragiale: “Compunând, construia dialogurile
vorbind tare, zâmbea sau se-ncrunta. Când îl întrebam
cum scrie, îmi răspundea aproape invariabil: „Eroii mă
persecută... Forfotesc în mintea mea... Vorbesc... Le văz
gesturile, le aud cuvintele.”

Al matale, Caragiale!