NOŢIUNI INTRODUCTIVE

PRIVIND AMENAJAREA
TERITORIULUI
 1.1. Concepte:
Amenajarea teritoriului
- reprezintă transformarea de către om a unui sistem
(care poate fi o porţiune dintr-un teritoriu, o unitate de
producţie etc.), în vederea utilizării mai raţionale şi mai
eficiente a sistemului respectiv;
- primele preocupări în domeniul amenajării teritoriale
au apărut în anii 1930 în Marea Britanie, Italia şi Germania iar
după 1945 şi în Franţa;

Spaţiul amenajat
- spaţiul în care se produce o adaptare reciprocă între
teritoriu, componentele acestuia, şi nevoile rezultate din
activităţile economico-sociale care se desfăşoară în limitele
teritoriului respectiv;
- poate fi definit şi ca un produs al interacţiunii dintre
activităţi şi spaţii.
 1.2. Dimensiuni ale amenajării teritoriului
 Amenajarea teritorială:
- înglobează o serie de fenomene cu caracter spaţial cum ar fi:
 localităţi;

 zone industriale;

 populaţii şi relaţii umane;

 reţele de transport şi energie;

 bunuri;

 informaţii etc.

- presupune o serie de relaţii de intercondiţionare cu mediul;

- presupune un inventar de tehnici destinate localizării

activităţilor şi reglementării utilizării spaţiului;

- vizează o planificare regională, localizarea şi sistematizarea

teritoriului;
 1.3. Etape în evoluţia conceptului

Amenajarea teritoriului are la origine modul în

care au evoluat aşezările urbane de-a lungul timpului:

- în prima etapă, acestea s-au dezvoltat în raport

cu existenţa unor condiţii favorabile: resurse de hrană şi
de apă, condiţii materiale care să permită dezvoltarea
unor aglomerări umane într-un spaţiu restrâns;

- în etapa următoare, odată cu creşterea

dimensiunilor aşezărilor s-a pus problema unei concepţii
privitoare la organizarea urbană ca principală preocupare
a amenajării teritoriului.
 Organizarea urbană este determinată de o serie de factori:
 tipologia oraşelor: militare, comerciale, industriale şi miniere,
culturale (oraşe religioase, oraşe muzeu, centre literare, oraşe
universitare, oraşe destinate congreselor şi festivalurilor etc.),
administrative, reşedinţe temporare (oraşe turistice şi staţiuni balneare),
mixte;
 extinderea oraşelor şi formele acestora (radiale, concentrice,
polinucleare);
 relaţia cu mediul înconjurător (ecologia urbană).

Organizarea urbană vizează şi tendinţele de evoluţie ale

oraşelor:
 polarizarea activităţii: eliminarea efectelor negative ale acesteia este
unul din obiectivele amenajării teritoriului;
 exurbanizarea : proces
p prin care populaţia, cadrul construit şi noile
structuri urbane se revarsă dincolo de vechiul perimetru al unui oraş;
 dezvoltarea rurală.

Extinderea ariei de acţiune a amenajării teritoriului dincolo de

organizarea urbană duce la transformarea acesteia în planificare
regională.
 1.4. Caracterul sistemic al amenajării teritoriale

 Amenajarea teritoriului presupune un proces de

sistematizare a acestuia.
 Sistematizarea teritoriului reprezintă un ansamblu de
principii şi activităţi (forme, programe, metode şi tehnici
de natură urbanistică, economică, juridică etc.) care
vizează:
- asigurarea utilizării eficiente a teritoriului;
- valorificarea completă a potenţialului acestuia (resurse
şi cadru fizic);
- realizarea unor condiţii civilizate de viaţă pentru
oameni.
 Obiectivele majore ale procesului de sistematizare, ca o
componentă a amenajării teritoriului, sunt:
a) utilizarea raţională a teritoriului;
b) valorificarea eficientă a resurselor existente pe teritoriu
(umane, materiale, naturale);
c) dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a localităţilor;
d) păstrarea echilibrului ecologic şi protejarea mediului.

a) Utilizarea raţională a teritoriului vizează:

- buna gospodărire a fondului funciar avându-se în vedere
caracteristicile sale;
- posibilitatea utilizării multiple cu randamente diferite a
suprafeţei amenajate;
 stabilirea dimensiunii optime a suprafeţelor sistematizate;
 stabilirea celei mai adecvate destinaţii;
 găsirea celor mai eficiente modalităţi de utilizare etc.
b) Valorificarea eficientă a resurselor
existente pe teritoriu vizează:
- asigurarea unei dezvoltări economice echitabil repartizată
teritorial;
- combaterea decalajelor regionale prin valorificarea eficientă
a tuturor categoriilor de resurse;
- recurgerea la soluţii de sistematizare constând în:
- localizarea activităţilor în corelaţie cu specificul
resurselor din fiecare arie teritorială;
- dezvoltarea unor procese economice la scară mică.
 c) Dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a
localităţilor vizează:
- crearea unor centre economice, sociale şi
administrative puternice, moderne, care să asigure
locuitorilor acestora condiţii de viaţă la un nivel
ridicat;
- integrarea aşezărilor umane în ansamblul
zonei din care fac parte şi aprofundarea cooperării
dintre ele;
- utilizarea eficientă a terenurilor din
localităţile urbane prin:
- dimensionarea optimă a construcţiilor;
- distribuirea echilibrată a punctelor de atracţie;
- îmbunătăţirea şi eficientizarea transportului în comun;
- amenajarea unor spaţii de recreere şi de odihnă
etc.
 - modernizarea sistemului de locuire şi a infrastructurii,
în corelaţie cu păstrarea specificului arhitectural şi
valorificarea tradiţiilor constructive locale (în cazul
localităţilor rurale);
- valorificarea cât mai complexă şi mai completă a
resurselor naturale şi antropice concomitent cu crearea cadrului
adecvat odihnei şi recreerii (în cazul localităţilor turistice).
d) Păstrarea echilibrului ecologic şi protejarea
mediului vizează:
- orientarea creşterii economice spre domenii cu impact cât
mai redus asupra mediului;
- stabilirea unor amplasamente optime pentru diversele
activităţi astfel încât impactul distructiv asupra mediului să fie
minim;
- păstrarea echilibrului ecologic şi combaterea poluării prin
modul de organizare a localităţilor şi de desfăşurare a vieţii
cotidiene.