Islamul

INTRODUCERE
Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua
religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după
creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și
supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a
fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabă, pe
teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul
Muhammad și bazată pe textul religios cunoscut sub numele de
Coran. Pe parcursul timpului s-a răspândit pe un larg teritoriu
care se întinde în Europa, Asia și Africa de Nord. Centrul
religios se află în orașele sfinte Mecca și Medina. Ziua de
rugăciune comună la geamie, moschee or masjid este vinerea.
Islam sunt două derivate, primul, nume de acțiune, al
doilea, participiu activ, de la verbul ‫ أسلم‬aslama "a se
supune", așadar sensul lor fiind de "supunere",
respectiv de "supus", subînțelegându-se, față de
Dumnezeu. Verbul aslama este derivat de la rădăcina
slm care are sensul de "integritate", "desăvârșire",
"sănătate", "pace", "tihnă" etc. Un cuvânt derivat de la
aceeași rădăcină ‫ سالم‬salām "pace", "tihnă",
"mântuire" este folosit de musulmani în formula de
salut ‫ السالم عليكم‬as-salāmu 'alaikum (pacea/mântuirea
fie asupra ta). De aici, o altă interpretare dată
termenului "islam" ar fi aceea de "aflare a
păcii întru Dumnezeu.
Coranul este cartea sfântă a islamului. În
original se numește ‫ قرآن‬și înseamnă
"recitare". Deși este numit "carte", când un
musulman se referă la Coran, se referă la
text, la cuvinte, nu la lucrarea tipărită.
Coranul a fost păstrat de-a lungul timpului
prin memorarea întregului text, cuvânt cu
cuvânt. Coranul a fost revelat, conform
tradiției islamice, profetului Muhammad de
către îngerul Gabriel (Gavriil; ar.: Ğibrīl) în
numeroase ocazii între anii 610 și moartea
lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi
memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii
săi le-au notat, sporadic, pe pergamente,
pietre, omoplați de cămilă.
Conform tradiției islamice, profetul Muhammad a fost
ales să spună în cea mai pură limbă arabă – așa cum este
considerată araba coranică de către exegeții musulmani –
atât noul mesaj trimis de Dumnezeu omenirii, precum și
ceea ce revelase parțial, din aceeași matrice celestă, Umm
al-Kitāb (Maica Scripturii), profeților anteriori, cu
precădere, lui Abraham (Ibrāhīm), Noe (Nūh), Iona
(Yūnus), Moise (Mūsā) și lui Iisus Hristos (Isā al-Masīh)
– care, în viziunea coranică, este doar un mare profet:
Trimisul a crezut în ceea ce a fost pogorât asupra sa de la
Domnul său. El, laolaltă cu credincioșii, au crezut în
Dumnezeu, în îngerii Săi, în cărțile Sale, în trimișii
Săi. “Noi nu facem deosebire între trimișii Săi.” Și
ei au spus: “Ascultăm și ne supunem! Iertarea Ta,
Domnul nostru, căci întru Tine este
devenirea!” (Coranul, II, 285).
Sunna A doua sursă a legii islamice, după
Coran, este Sunna. Sunna (ar.: ‫ سنة‬sunna
“conduită”, în cazul de față, conduita
profetului Muhammad) se constituie din
spusele și faptele profetului Muhammad,
așa cum sunt ele cuprinse în hadīth-uri
(termen redat prin "tradiții") pe care se
bazează jurisconsulții și teologii pentru a
preciza mai bine conținutul legii islamice,
izvorâtă din Coran. Sunna cuprinde
spusele profetului Muhammad și faptele
acestuia și ale unora dintre însoțitorii săi,
pe care le-a aprobat.
Sensul general al cuvântului hadīth (ar.: ‫ )حديث‬este acela de povestire, pildă, spusă memorabilă transmisă de-a lungul
generațiilor. Culegerile de hadīth-uri se bazează pe o moștenire eminamente orală, deoarece profetul Muhammad
interzisese notarea propriilor sale cuvinte pentru a nu fi confundate cu textul coranic revelat. Cele mai cunoscute și
apreciate culegeri de hadīth-uri sunt: Sahīh-ul (Autentic) Al-Bukhari (m. 870), Sahīh-ul lui Muslim (m. 875),
cunoscute împreună sub numele de As-Sahīhāni (Cele două autentice).