ZIDUL

PLANGERII
C ID
Z e e
U s
L te

PLANGERII
Zidul Plângerii, Zidul de Apus sau Kotel, se află în Vechiul
Oraș al Ierusalimului în partea de vest a Muntelui Templului
(pe culmea căruia se află astăzi geamia „Haram ash Sharif”).

Muntele Templului este locul cel mai sacru al

religiei iudaice și al poporului evreu și locul sfânt
al treilea ca însemnătate al Islamului sunit.
Credincioșii evrei se închină de trei ori pe zi în
direcția lui și se roagă pentru reclădirea Templului
din Ierusalim din vechime
 Muntele Templului, (cunoscut în ebraică și în iudaism) ca Har haBáit, este unul dintre cele mai importante locuri religioase din
Vechiul Oraș al Ierusalimului. Muntele Templului a servit drept loc de cult celor trei religii monoteiste - iudaismul, islamul,
creștinismul, dar in cursul istoriei a cunoscut și momente politeiste, în vremea ievusiților, cea a conviețuirii temporare dintre
iudaism și politeismul canaanit-israelit, și în vremea ocupanților seleucizi și romani. Numele său mai vechi din Biblia ebraică era
Moria. Muntele Templului se află în partea de est a Orașului vechi al Ierusalimului și are o altitudine de 743 metri deasupra
suprafeței mării. Pe culmea lui se întinde o esplanadă având suprafață de 14 hectare, care a fost zidită în secolul I î.e.n. în timpul
domniei regelui Iudeei, Irod cel Mare. În acest loc s-a înălțat Cel de-al Doilea Templu al Ierusalimului, iar înaintea acestuia, Primul
Templu. În vremurile noastre pe esplanada Muntelui Templului se înalță sanctuarul musulman Cupola Stâncii, Moscheea Al-Aqsa
și o serie de clădiri anexe. Platforma Muntelui Templului este înconjurată de ziduri de susținere, dintre care cel mai vestit este
Zidul de apus sau Zidul Plângerii.

Acesta este un vestigiu al zidului antic care înconjura curtea Templului iudeu din Ierusalim după distrugerea căruia a devenit
principalul loc sacru al iudaismului. Vreme de secole este un loc de rugăciune și principalul loc de pelerinaj pentru evrei, cea mai
veche menționare despre atașamentul evreilor față de zid datând din secolul al IV-lea.

În secolul al XIV-lea, sub stăpânirea musulmană, s-a amenajat în preajma lui un loc de rugăciune pentru evrei, folosit până în zilele
noastre. Vreme de sute de ani acesta era o uliță îngustă, având lățimea de circa 3,6 metri și o lungime de 28 metri, aparținând
„Cartierului marocan” existent aici din secolul al XII-lea.
Începând cu secolul al XIX-lea au fost multe încercări de a cumpăra dreptul de proprietate asupra zidului și a zonei vecine de
către evrei, care au eșuat din cauza împotrivirii musulmanilor. Odată cu apariția mișcării sioniste la finele secolului al XIX-lea,
zidul a devenit un motiv de conflict între comunitatea evreiască și liderii religioși musulmani care erau îngrijorați că această
zonă va putea fi folosită pentru revendicările evreiești asupra Muntelui Templului și a geamiei construite pe el. În prima jumătate
a secolului al XX-lea, mai ales după intensificarea emigrației evreiești spre Palestina, accesul la zid și mai ales condițiile de
desfășurare a rugăciunilor evreilor au fost supuse la numeroase restricții din partea autorităților de cult musulmane, proprietare
ale locului. Chestiunea Zidului a fost folosită tot mai des de către liderii mișcării naționaliste arabe palestiniene, mai ales de
către Muftiul Ierusalimului, Hadj Amin al Husseini - prieten și colaborator al lui Hitler - drept motiv pentru agitarea maselor
musulmane împotriva evreilor, sub pretextul că aceștia ar vrea sa distrugă geamia de pe Muntele Templului, pentru a o înlocui cu
un Templu evreiesc.

Litigiului Zidului a dus la întrunirea în anul 1930 a unei comisii internaționale de determinare a drepturilor și revendicărilor
musulmanilor și evreilor în zonă, care nu a izbutit să rezolve conflictul.

În urma războiului arabo-israelian din 1948, în anii 1948-1949 Orașul Vechi împreună cu Zidul Plângerii au fost cucerite de
Legiunea Arabă transiordaniană și anexate la emiratul arab al Transiordaniei, devenit ulterior Regatul Hașemit al Iordaniei.
Administrația iordaniană (între anii 1948-1967) a interzis total accesul evreilor la Zidul Plângerii.
Ca urmare a Războiului de Șase Zile din iunie 1967 Orașul
Vechi al Ierusalimului a fost ocupat de armata israeliană și a
intrat în controlul Israelului care a cumpărat și a dărâmat
vechiul cartier aflat în preajma Zidului, creând în fața lui o mare Zidul de apus” pentru zidul vizibil astăzi datează din secolul
esplanadă, care permite adunarea pentru rugăciune a unor mari al XI-lea și a fost făcută de Ahimaatz Ben Paltiel.[5] Numele
mase de credincioși. „Zidul de apus” și descrierea lui drept „loc al plângerii” a
apărut în mod curent în literatura creștină engleză pe
Zidului de apus i se atribuie de către evrei, o mare însemnătate parcursul secolului al XIX-lea[6] În franceză denumirea
religioasă, națională și istorică, având și valoarea unui memorial paralelă era „Le Mur des Lamentations”, iar în germană Die
național. Loc de rugăciune cotidian, Zidul de apus reunește mari Klagemauer. Acest termen era o traducere din denumirea
mase de credincioși cu ocazia sărbătorilor cultului mozaic, de arabă Haayt el-Mabka sau pe scurt Al Mabka, „Locul
asemenea este pentru mulți un loc de celebrare a ceremoniilor plângerii”. Aceasta provenea de la practica evreilor de a veni
de Bar Mitzva. El este și un loc de reculegere pentru înalții la zid si de a plânge distrugerea Templului. În timpul anilor
oaspeți care vizitează Israelul și un loc de atracție pentru sute de 1920, odată cu creșterea tensiunilor arabo-evreiești legate de
mii de turiști de toate originile și confesiunile. În fața Zidului au drepturile asupra zidului, arabii au început să se refere la zid
loc și ceremonii de jurământ ale soldaților Armatei de apărare a cu termenul „al-Buraq” sau Al Buraq al Sharif (Nobilul
Israelului. Buraq). Acest termen se baza pe tradiția după care zidul ar fi
fost locul unde Mohamed și-a legat armăsarul sau animalul
fantastic înaripat, Buraq.
Sub numele de „Zidul de apus” sau „Zidul plângerii” este cunoscută o porțiune vizibilă de 57
de metri din Zidul antic de vest în sensul larg, situată în flancul de apus al Muntelui
Templului. Această porțiune este mărginită actualmente de esplanada Zidului care este în
mare parte, un loc de rugăciune și reculegere. Totuși, cea mai mare parte din Zidul de apus
(lungă de 488 metri) este îngropată și se întinde în spatele structurilor rezidențiale construite
de-a lungul său.În afara „Zidului plângerii”, alte sectoare vizibile ale zidului vestic includ
partea lui de sud, care măsoară aproximativ 80 de metri lungime și o altă porțiune mai mică,
cunoscută dca „Micul Zid de apus” care este localizată în Cartierul musulman, aproape de
Poarta de Fier. Zidul de apus, în sensul larg, a fost inițial un zid de suport, construit pentru a
menține fundația pentru renovările pe care Irod cel Mare le-a făcut în jurul anului 19 î.Hr. pe
Muntele Templului, acestea vizând, între altele, extinderea micului platou cvasi-natural pe
care au s-au înălțat primul și al doilea Templu.

Până în vremea lui Irod Muntele Templului era relativ mic și se întindea pe suprafața naturală
a Muntelui Moriya. Irod a extins perimetrul Muntelui Templului spre wadi-urile și colinele
care îl inconjurau. Pentru a sprijini noul platou extins, ale cărui margini erau prevăzute a fi
desupra solului, Irod a ridicat patru ziduri imense de susținere, care au creat împreună o
structură în formă de trapez. În spațiul dintre ziduri și Muntele Templului el a construit arcuri
și bolți. În anul 2011, sub primul strat al Zidului de apus, în zona Arcului Robinson s-au
descoperit monede care fuseseră bătute la 20 ani după moartea lui Irod. Această descoperire a
contrazis ipoteza după care Zidul plângerii ar fi fost în totalitatea sa zidit în timpul lui Irod
cel Mare.