You are on page 1of 16

Icoana ,,Adormirea

Macii Domnului’’
Ceaca Oana
XI B
Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te
pentru noi păcătoșii!
Icoana ,,Adormirea Maicii Domnului” are un bogat și
adînc sens duhovnicesc, revelator pentru fiecare din
noi. În ea putem vedea adormirea, îngroparea, învierea și
înălțarea Maicii Domnului, trepte prin care putem să
trecem și noi. În icoana praznicală care reprezintă
scena ,,Adormirii Maicii Domnului!”, este descrisă o stare
înaltă de evlavie a întregului Univers față de Preasfînta
Născătoare de Dumnezeu
În centrul icoanei, este trupul Maicii Domnului,
care este întinsă pe un pat, într-o casă, cu mâinile
încrucişate pe piept, dreapta peste stînga, fără
suflare. La capul și la picioarele Maicii Domnului
sunt două sfeşnice cu lumânări aprinse, care
împreună cu tămîia fac parte din slujba de
îngropare.
Putem observa imaginar două linii care se
intersectează perpendicular. Pe linia verticală
este reprezentat Hristos cu sufletul Maicii
Domnului în brațe iar pe linia orizontală este
Maica Domnului, în poziție culcată cu capul
ridicat puțin, înclinat spre privitor.
Doi Apostoli stau mai aproape de Maica Domnului. La capul Maicii Domnului
se afla Sfîntul Apostol Petru, aplecat, ținînd în mîini o cadelniță într-un gest de
tamîere. La picioare stă Sfîntul Apostol Pavel, tot aplecat, privind la Maica
Domnului, cu mîna dreaptă întinsa către ea într-un gest care exprima adînca
evlavie. O jale sfîntă și duioasă se citeste pe fata amînduror și care se răsfrînge
pe toată suprafața icoanei, transmițînd în mod delicat de fin, această uimire
înduioșătoare tuturor privitorilor.
În spatele patului, pe fon, la mijloc, se afla
Hristos, într-o mandorlă a slavei. Aceasta
arată dumnezeirea Sa. Este încadrat de îngeri,
și puțin mai departe, de sfintii ierarhi în
veșminte liturgice. În vîrful mandorlei este
numaidecît un heruvim arătînd înălțimea și
măreția slavei dumnezeiești. Ierarhii, care se
recunosc datorită crucilor mari de pe
veșmintele lor, țin deschise Sfintele
Evanghelii. Numele lor nu sunt încrise.

Dupa Dionisie din Furna, ei sunt Sfinții Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Lîngă Apostolii
Petru și Pavel mai sunt alti cinci apostoli, cu expresii pline de tristețe. În capătul din stînga se afla
femei plîngînd. Hristos ține cu amîndoua mîinile sufletul mamei Sale sub forma unui prunc înfășat,
simbolizînd noua formă de viață și fericire a Maicii Domnului. Chipul lui Iisus Hristos si Maica
Domnului – atît trupul cît și sufletul ei – sunt reprezentați cu aureole; la fel și îngerii.
Apostolii și ierarhii sunt reprezentati fără aureole,
pentru a se scoate în evidență chipurile persoanelor
principale, ale Mîntuitorului și Maicii Domnului.
Din același motiv,la îngeri fețele, nimburile și
veșmintele – sunt pictate în culori mai puțin închise.
Toate persoanele au capetele înclinate spre Iisus
Hristos și Maica Domnului.
Trupul Maicii Domnului este în interiorul mandorlei
dumnezeiești, prin aceasta iconografia voind să ne
arate sfințenia deosebită a Născătoarei de
Dumnezeu. Maica Domnului este primul om
îndumnezeit, purtîndu-L în pîntece pe pruncul Iisus
Hristos, Om adevărat și Dumnezeu adevărat în
același timp, și avînd o viață exemplar de curată
trupește și sufletește încununată cu adîncă smerenie.
Steluța la fel arată fecioria Maicii Domnului,
iar pe alte icoane ale Maicii Donului vedem
trei steluțe în nimbul din jurul capului, ceea ce
înseamnă întreita feciorie a Maicii Domnului:
înainte de naștere, în timpul nașterii și după
naștere.
Undeva mai în spate, sau mai sus, sunt
reprezentaţi iarăşi Sfinţii Apostoli, care sunt
aduşi, purtaţi prin văzduh pe nor, pentru a fi de
faţă la Adormirea Maicii Domnului, „de la
marginile lumii”, după cum spune Sfînta
Tradiţie.
În dreapta casei este reprezentat Sfântul Ioan
Damaschin, purtând în mâini o hârtie în care este
scris: „După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe
tine cerul”. Iar în stânga casei apare Sfântul Cosma
Melodul care poartă şi el în mână o hârtie pe care
este scris: „Femeie muritoare, pe tine, cea mai
presus de fire a lui Dumnezeu Maică ştiindu-te…”.
Acești sfinți au scris foarte multe poezii din cultul
liturgic pe care le avem și astăzi sub formă de
canoane, tropare, conduce, ș.a. O parte covîrșitoare
de laude și ode sunt închinate Maicii Domnului.
Frecvent, în altă variantă a aceastei icoane mai este
ilustrată o întâmplare reţinută de tradiţie, conform
căreia un iudeu a încercat să răstoarne patul în care
zăcea Maica Domnului. În acel moment aranghelul
Mihail, a venit şi i-a tăiat mâinile cu sabia, pentru a
împiedica această profanare. În icoană, acesta (pe
nume Iefonias sau Atonie) este adesea reprezentat,
uneori în genunchi, îfaţa patului în care zace Maica
Domnului, cu mâinile tăiate care încă atârnă de pat,
iar în faţa lui este reprezentat îngerul cu sabia
ridicată.
Prezenţa tuturor Apostolilor
În funcţie de preferinţele
la adormirea Maicii
şi alegerile făcute de
Domnului arată cinstirea ei
fiecare iconar, pot fi
deosebită atât de către
reprezentate mai multe
Domnul, cât şi de către
sau mai puţine
întreaga Biserică,
personaje: femeile,
reprezentată şi prin grupul
Apostolii, Sfinții Ierarhi.
de femei care apar în
Nu pot lipsi, desigur,
icoană. Cerul şi pământul
Maica Domnului,
se întâlnesc, o dată în plus,
Hristos şi un număr de
mărturisind preaslăvirea
Apostoli.
celei care îşi încredinţa
sufletul în mâinile Fiului
ei.
Faptul că icoana şi întreg praznicul sunt orientate în
jurul Adormirii, iar nu în jurul „mutării” Maicii
Domnului cu trupul la Cer arată faptul că, dacă
întreaga Biserică a fost de faţă la moartea ei,
momentul mutării ei şi cu trupul la Cer rămâne o
taină. Taina Maicii Domnului este ,,Taina Tăcerii”
dar Biserica și credincioșii permanent simt ajutorul
și grija de Mamă iubitoare a Maicii Domnului.

Maica Domnulu este pictată în Altar, pe bolta


semirotundă, în față, fiind văzută ca Împărăteasa
Tuturor. În reprezentarea murala, mozaicul sau
pictura care înfatiseaza Adormirea este executata și
pe peretele de apus al naosului, deasupra trecerii
spre pronaos. Ea amintește privitorilor, în timp ce
pleacă din biserică, de adormirea Maicii Domnului,
de propria moarte și de viața ce va sa vină.
Adormirea Maicii Domnului o prăznuim în fiecare an, după
două săptămîni de post, pe data de 28 august.

You might also like