Câmpul de intervenție a

psihologului școlar
 Clasa
• Analiza psihologică a unei „clase-probleme”.
• Analiza sociometrică a unei clase „normale”.
• Măsurarea nivelului pedagogic al clasei: evaluarea nivelului
global de instruire al elevilor pentru un ansamblu de materii
predate (nivel pedagogic mediu), analiza achiziţiilor şi
lacunelor într-o disciplină concretă (ortografie, calcul).
Pornind de la profilul clasei stabilit, interpretat şi comentat de
psiholog, pedagogul, la rândul său, poate să individualizeze
instruirea, prin a constitui grupe de muncă bazate pe părţile
forte şi slabe ale fiecărui elev.
 Sociometria
• Termenul de sociometrie, care provine de la o combinatie a
latinescului socius (social) și a grecescului metron (măsură), a
fost folosit pentru prima dată de catre N. Spallart la un congres
ținut la Roma în 1887. P. Sorokin susține că termenul a fost
folosit pentru prima dată de către A. Coste în 1899.
• Sociometria este „tratamentul cantitativ al relațiilor
interumane preferențiale”.
• Apariția sociometriei este indisolubil legată de numele lui
J.L.Moreno (1892-1974), născut la București și care este
considerat părintele ei spiritual.
 Testul sociometric – indicator al relaţiilor în
cadrul clasei de elevi
•Metodele sociometrice sunt utilizate pentru studierea
colectivelor de elevi, investigaţi ca grupuri cu structură
proprie. Aceste metode vizează investigarea naturii,
configuraţiei şi intensităţii relaţiilor interpersonale din cadrul
unui grup, precum şi a fenomenelor care apar pe baza
acestora: de comunicare, de colaborare, de influenţare, etc.
•Cercetarea sociometrică începe prin utilizarea testului
sociometric. Prin intermediul utilizării acestuia se pot obţine
date referitoare la relaţiile preferenţiale din cadrul grupului
precum şi la stadiul concret de structurare al acestora.
• Nume şi prenume…………………………
• Data…………..
• 1. Dacă ai avea de făcut o lucrare împreună cu un coleg, pe care l-ai alege?
1..……………………………..…
2…………………………………
3..………………………………..

• 2. .Dacă ai avea de făcut o lucrare cu un coleg, cu care nu ai vrea să lucrezi?

1…………………………………
2…………………………………
3. …………………………………
Sub. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
Ab
Va
Rb
Vr
Is

Ab- alegeri brute

Va- valoarea alegerilor
Rb- respingeri brute
Vr- valoarea respingerilor
Is- indice de status
 Elevul
Prevenirea tulburărilor de inadaptare şi de
insucces şcolar
Confruntarea cu o dublă exigenţă: una de ordin pedagogic, alta de natură
psihologică.
Elevului i se cere: pe de o parte, să asimileze disciplinele de bază, iar, pe de
altă parte, să demonstreze capacitatea de a se separa de mediul familial pentru a se
insera în grupul semenilor şi aptitudinea de a lucra autonom, respectând regulile şi
disciplina clasei.
Pentru a evita apariţia dificultăţilor şcolare şi a comportamentelor nedorite,
psihologul şi-ar putea concentra intervenţiile sale la nivelul activităţilor de profilaxie.
Este vorba de o muncă de prevenire, considerată ca extrem de eficace. Or, studiile lui
Zazzo (1966) atribuie, în mare măsură, scăderea cotei eşecurilor şcolare (de la 50% la
20%), observată în 14 şcoli primare pariziene, activităţii de prevenire aduse de echipele
de psihologi şcolari.
 Examinarea elevului în dificultate sau în
situaţie de eşec şcolar

În această rubrică pot fi incluse diverse categorii de elevi:

A.Retardaţii şcolari.
B.Copiii „puţin dotaţi”.
C.Diminuarea succesului şcolar.
D.Tulburări de personalitate.
 Tulburările de personalitate

Imaturitatea afectivă relevată printr-o serie de

comportamente:
dependenţă excesivă de învăţător şi utilizarea unor
comportamente menite să capteze atenţia lui;
frică faţă de învăţător şi manifestarea unei atitudini de
opoziţie sau de supunere totală;
refuz sau dificultate de a stabili relaţii cu semenii,
resimţiţi ca rivali şi tendinţa de închistare în sine.
 Hiperemotivitatea caracterizată prin discordanţa
reacţiilor: bucurie, satisfacţie, plăcere, tristeţe, mânie,
descurajare vizavi de evenimentele declanşatoare
minime. Deseori, mecanismele de disimulare puse în
funcţie de subiect sau de acţiunea educativă a mediului
mobilizează prea mult atenţia şi energia acestuia în
detrimentul randamentului activităţii şcolare.
 Inhibiţia întâlnită mai frecvent la emotivi şi timizi
poate, în unele circumstanţe emoţionale puternice
(numeroase în viaţa de elev?), să suscite reacţii de
nelinişte, mutism, lapsus de memorie, dificultăţi de
relaţionare. Aceste reacţii, din cauza celor pe care le pot
provoca în clasă (râsete, batjocura colegilor, sancţiunile
profesorilor), riscă să accentueze şi mai mult
hiperemotivitatea şi timiditatea elevului, acesta
văzându-se prins într-un cerc vicios.
 Opoziţia impulsivă şi imediată sau, din contra, gândită
care se poate manifesta într-o multitudine de forme: pasivitate,
nesupunere, indisciplină, mânie, dezordine.
Agresivitatea, care poate fi orientată împotriva
profesorului şi manifestată sub forma unei opoziţii sistematice
sarcinilor şcolare propuse şi regulamentului impus. Dar ea poate
să se manifeste şi împotriva colegilor şi să se exprime sub formă
de glume, tachinări, îmbrâncituri, prin deteriorarea bunurilor lor
sau prin atacuri corporale. Uneori, anume rechizitele şcolare
devin ţinta acestor atacuri: caiete boţite, cărţi rupte, mobilier
distrus.
 Comportamenul agresiv al elevilor are cauze
multiple:
•probleme familiale (familii dezmembrate, situaţie materială
precară), familii în care există un climat conflictual, familii
hiperpermisive, modele de comportament învăţate în familie;
•anturajul;
•caracteristici specifice vârstei ( dorinţa de a atrage atenţia, de
a impresiona, din teribilism, afirmarea masculinităţii).
•Agresivitatea este un comportament pe care îl întâlnim
frecvent, fie în anturajul nostru, fie la televizor, în filme sau în
alte părți.
• Sentimentul de inferioritate poate fi real sau imaginar,
dar întotdeauna coexistând cu un ansamblu complex
şi variabil de agresivitate, de culpabilitate, de
supunere forţată şi de devalorizare a propriei
persoane.
• Sentimentul de insecuritate şi anxietate, de care unii
elevi încearcă să se elibereze, adoptând
comportamente agresive, care nu fac decât să
alimenteze sentimentul lor de culpabilitate.
 Cazuri grave de inadaptare, când elementele normale sunt absente în
structura psihică, ce apare ca tensionată şi rău echilibrată.
•Simptomele (agresivitate, inhibiţie, angoasă, impulsivitate etc.) marchează alterările
precoce ale personalităţii. Tulburările de contact şi de adaptare la realitate, proiecţiile
fantasmatice ne fac să suspectăm o organizare nevrotică sau chiar existenţa unei
psihoze. În aceste cazuri se apelează la competenţa psihologului (de aici vine şi
necesitatea unei bune pregătiri psihopatologice a acestuia). Deşi rolul psihologului în
acest caz este doar unul intermediar, acest rol este dublu. Mai întâi de toate, la nivel de
părinţi, graţie examenului clinic practicat şi convorbirii cu părinţii, psihologul îi poate
face pe aceştia să conştientizeze necesitatea unei consultaţii specializate.
•Mai pot fi semnalate şi cazurile unor elevi, a căror reuşită şcolară nu se poate realiza
decât în detrimentul unor aspecte ale personalităţii. Puţin jenanţi pentru profesori şi
părinţi, ci nu sunt în general observaţi decât după apariţia unor simptome (dificultăţi de
adormire, coşmaruri nocturne, conduite fobice sau obsesionale), care semnalează
organizarea nevrotică a personalităţii. Apariţia acestor simptome la o vârstă
neobişnuită, rigiditatea şi permanenţa lor trebuie să incite psihologul şcolar să orienteze
aceşti subiecţi la o consultaţie psihiatrică.
 Deficienţele intelectuale. Psihologul şcolar
examinează elevii semnalaţi de profesori ca
inapţi să urmeze un învăţământ normal din cauza
posibilităţilor lor intelectuale estimate ca
insuficiente. Ca urmare a unei investigaţii
aprofundate psihologul poate orienta elevul spre
o clasă de integrare şcolară, o reeducare
psihopedagogică sau o psihoterapie.
Orientarea şcolară şi profesională
•examenele psihologice individuale aprofundate, aplicând probe de inteligenţă verbale
şi nonverbale, probe psihomotoare, teste de cunoştinţe şcolare, probe de personalitate
etc.;
•convorbiri individuale cu elevul în scopul de a afla mai bine motivaţiile sale, planurile
privind viitorul profesional, gradul de maturitate, echilibrul emoţional, autonomia sa;
•convorbiri cu părinţii în cursul cărora psihologul caută să sesizeze caracteristicile
mediului familial, eventualele lor repercusiuni asupra adaptării şcolare: nivelul
sociocultural al familiei, importanţa acordată de către părinţi studiilor copilului,
culturii, reprezentările lor despre şcoală, posibilităţile financiare de a asigura studiile
etc;
•rezultatele şcolare obţinute, observaţiile asupra comportamentului şcolar relevat de
profesor;
•rezultatele examenelor psihologice ale elevului din momentul intrării lui în şcoală,
care vin să îmbogăţească rezultatele actuale şi să dea o imagine semnificativă a
evoluţiei psihologice şi şcolare a copilului.
 Familia
Sarcinile psihologului:
să „citească" cele nespuse de părinţi şi copil, sentimentele
acestora: culpabilitate, anxietate, agresivitate, indiferenţă;
să identifice registrele reacţiilor parentale: dramatizare,
supraprotecţie, pedeapsă, supraestimarea rezultatelor şcolare;
să discearnă evenimentele semnificative ale vieţii elevului şi
familiei sale şi să estimeze influenţa pe care au putut să o aibă ele
asupra dezvoltării psihologice a copilului şi asupra situaţiei sale
şcolare.
 Comunicarea rezultatelor
• Funcţia principală a psihologului constă în a le
facilita părinţilor conştientizarea manierei lor de a
vedea copilul, dificultăţile lui şcolare sau
comportamentale. Pentru unii părinţi, o convorbire
bine dirijată poate constitui momentul de schimbare a
atitudinii faţă de copil şi chiar faţă de şcoală, cât şi de
înţelegerea necesităţii unui ajutor pedagogic sau
psihologic pentru copil sau, uneori, şi pentru ei,
părinţii.
 Motivele consultării psihologului de către
părinţi este solicitarea unui sfat:

În alte cazuri, dorinţa de a primi un sfat

maschează solicitări cu mult mai profunde.
 Colaborarea cu profesorii
• La nivelul elevului. Rezultatele examenului
psihologic individual al oricărui elev, indiferent de
originea solicitării (familie, învăţător, administraţie)
sau rezultatele la testele colective care au reţinut
atenţia psihologului, trebuie să fie explicate
profesorului în termeni clari, precişi, evitând
terminologia strict psihologică rezervată
specialiştilor.
• La nivelul clasei.
Cercetare
Activitatea de
psihoprofilaxie
• Psihoprofilaxia: „o activitate intenționată, și sistematică a psihologului,
ce ține de prognoza socială” și reprezintă un sistem de măsuri „orientate
spre păstrarea, consolidarea şi dezvoltarea sănătăţii mentale a copiilor la
toate etapele dezvoltării şcolare şi preşcolare, spre prevenirea
dificultăţilor în dezvoltarea psihică a personalităţii și de creare a
condiţiilor psihologice favorabile pentru această dezvoltare”.
• Psihoprofilaxia reprezintă un sistem de măsuri de prevenire a dificultăților
cât în dezvoltarea psihică a elevilor, atât și a dezvoltării personalității și de
creare a condițiilor psihologice favorabile pentru această dezvoltare sau
altfel spus spre formarea culturii psihologice, care include 3 componente
de bază: autocunoaștere și autoapreciere, cunoașterea altora și capacitatea
de a conduce cu propriul comportament în diverse situații, cu emoțiile și
comunicarea. Această direcție de activitate a serviciului de asistență
psihologică presupune promovarea cunoștințelor psihologice, prevenirea
dezadaptării elevilor pe diverse trepte școlare, prin preîntâmpinarea
apariției problemelor comportamentale, crearea unui climat psihologic
favorabil în instituția de învățământ.
 Potrivit Regulamentului cu privire la serviciul de
asistență psihologică din instituțiile de învățământ
preuniversitar, activitatea de psihoprofilaxie vizează realizarea
de către psiholog a următoarelor acțiuni concrete:
•contribuie la facilitarea procesului de adaptare școlară a elevilor
la noile condiții de viață și activitate;
•examinează sistematic sarcinile școlare, raportându-le la
particularitățile de vârstă și întreprinde acțiuni în respectarea
normativelor dreptului la muncă și odihnă ale elevului;
•analizează activitățile planificate și realizate prin prisma
corespunderii cu particularitățile de vârstă și sarcinile actuale ale
dezvoltării copilului;
• contribuie la prevenirea stresului școlar și celui cauzat de
condițiile sociale;
• stimulează crearea în cadrul școlii a unui climat psihologic
favorabil, prin oferirea de noi forme de comunicare eficientă
(elev-profesor, copil-părinte-profesor etc);
• participă activ la avertizarea conflictelor în colectivul
profesoral și de elevi, ameliorând relațiile existente între
diverși subiecți ai procesului educațional;
• organizează activități de informare în orientarea profesională
a elevilor;
• efectuează activități cu cadrele didactice de diminuare a
arderii profesionale.
 După E. I. Cowen, în psihoprofilaxie se evidențiază trei niveluri:
•Primul nivel reprezintă prevenția primară, unde în centrul atenției stau
problemele emoționale, comportamentale, instructive la un nivel de gravitate
redus: aici psihologul include la activitate toți elevii din școală.
•Al doilea nivel- psihoprofilaxia secundară este orientată la persoanele din
grupul de “risc”, adică la acei copii, la care problemele în dezvoltarea psihică
și a personalității deja au început. Sarcina acestei psihoprofilaxii constă în
învingerea dificultăților înainte ca acești copii să devină emoțional și social
nedirijabili. Aici psihologul include în activitate 30% din elevi și concomitent
desfășoară consiliere cu părinții și cadrele didactice în scopul însușirii a noilor
strategii de instruire a copiilor și învingerea diverselor dificultăți.
•Al treilea nivel – psihoprofilaxia terțiară. Atenția psihologului este orientată
asupra copiilor cu probleme majore în învățare și comportament. Scopul
acestei psihoprofilaxii – de a învinge problema de ordin psihologic prin
intervenția psihologului.
 Sarcinile psihoprofilaxiei
• Responsabilitatea pentru respectarea în școală a
condițiilor psihologice necesare pentru dezvoltarea
psihică adecvată și formarea personalității elevilor la
diferite etape de vârstă;
• Evidențierea timpurie a particularităților copilului, care
pot favoriza apariția dificultăților, dereglărilor în
dezvoltarea intelectuală și a personalității lui;
• Preîntâmpinarea posibilelor dificultăți la trecerea elevilor
în următoarea etapă de vârstă.
 Dificultăți în activitatea de
psihoprofilaxie
• Puține recomandări metodice
• Pregătirea psihologică insuficientă a
colectivului pedagogic și de părinți pentru
înțelegerea necesității profilaxiei
• Probleme reale
 Structura proiectului unei activități de psihoprofilaxie

• Instituția
• Elaborat
• Grupul țintă
• Durata
• Forma desfășurării
• Tema
• Competența specifică
• Obiective operaţionale
• Metode şi tehnici
• Resurse
• Bibliografia
 Desfășurarea activității
Etapa activității Oo Activitatea psihologului Activitatea participanților

Evocare

(Partea
introductivă)

Realizare a
sensului

(partea de bază)

Reflecție

(Încheiere)