Ședință cu părinții

TEMA:
TIPURI DE PĂRINȚI
Ce vedeți?Cum ati denumi acest tip de părinte?
 1. Părintele “cloșcă”

• Cocolosesti copiii, esti mereu cu ochii pe ei si te repezi sa inlaturi orice obstacol le-ar
putea iesi in cale
• Parintii de acest gen le sufla mereu in ceafa copiilor si nu se dau in laturi de la
nimic cand vine vorba de copiii lor. Le termina ei temele, le fac si refac
referatele si dau navala sa-i salveze cand apare orice problema, oricat de mica.
Atentie: un copil care a fost intotdeauna salvat si supravegheat in fiecare
secunda ar putea avea probleme in a-si dezvolta calitati cruciale in viata, cum ar fi
increderea in sine, capacitatea de a lua decizii si cea de a gasi solutii la probleme.
• Cum sa-ti schimbi stilul: Invata sa fii implicat in viata
copilului, dar fara sa exagerezi pana la a ajunge deranjant.
Astfel, el isi va dezvolta independenta si, intr-o zi, va putea sa se descurce si singur.
Incepe prin a identifica sarcinile pe care copilul le poate prelua, cum ar fi sa-si fac
singur micul dejun sau pachetelul pentru scoala, ori sa-si puna rufele murdare in
cosul de rufe. Invata-l cate UN lucru o data si, cand copilul l-a invatat, retrage-
te si lasa-l sa se descurce, nu-i sufla tot timpul in ceafa.
Ce vedeți?Cum ati denumi acest tip de părinte?
 2. Părintele lui Einstein
• Îţi obligi copiii să înveţe mult prea devreme pentru vârsta lor cognitivă şi pentru nivelul lor de
dezvoltare.E normal să vrei, ca părinte, să-ţi vezi copilul excelând într-un domeniu sau mai
multe, însă acum mulţi părinţi au ambiţia să crească super-copii şi ţin morţiş ca fiul sau fiica lor
să fie superiori din punct de vedere intelectual celorlalţi copii. Ce contează ce spun studiile,
specialiştii şi deceniile de experienţă despre ce e potrivit pentru vârsta şi etapa de dezvoltare a
copilului tău? Părinţii de acest gen insistă, obligă, pun presiune pe copil ca să acumuleze cât mai
multe succese, realizări, trofee, premii, stimulente, etc., după care sunt înnebuniţi de grija ca nu
cumva copilul să nu fie cel mai bun la… orice.
• Nu e timp pentru joacă: fiecare oră a copilului trebuie umplută cu meditaţii, cursuri
suplimentare, activităţi intelectuale, învăţat şi studiat. Însă rezultatele acestui stil de parenting
nu sunt plăcute: stresul, anxietatea, perfecţionismul, depresia şi trişatul la teste nu au fost
niciodată la niveluri atât de ridicate în rândul copiilor ca acum.
• Cum să-ţi schimbi stilul: Învaţă să apreciezi capacităţile şi talentele naturale ale copilului tău şi
adaptează-ţi stilul de parenting la etapa de dezvoltare a copilului, nu la cum vrei tu să fie copilul.
Când vrei să-ţi verifici deciziile şi acţiunile, apelează la testul bandă elastică: imaginează-ţi că ţii
o bandă elastica tare cu câte un capăt în fiecare mână şi întreabă-te dacă aşteptările tale nu
cumva întind potenţialul copilului dincolo de limitele sale, riscând să-i distrugi respectul de sine.
Ce vedeți?Cum ati denumi acest tip de părinte?
 3. Parintele “tzac – pac”

• Te bazezi pe solutii rapide ca sa rezolvi temporar o problema, in loc sa faci o

schimbare adevarata, de durata.
• Suntem toti obositi, grabiti, vrem sa ne usuram viata sai sa rezolvam totul
cat mai repede, inclusiv problemele de disciplina ale copiilor. Am face orice
ca sa ne convingem copiii sa se poarte bine, cu conditia ca rezultatul sa fie
IMEDIAT! Asa ca apelam la avertismente tip “Ai doua cartonase galbene! Al
treilea va fi rosu si ai sa ti-o iei!” sau “Ti-am zis de doua ori, a treia oara nu-ti
mai spun!” ca sa preintampinam o criza de nervi a copilului.
• Sau facem calendare mari, de perete, pe care lipim buline albe si negre, sau
rosii si albastre sau smiley face sau fata trista, in functie de comportamentul
copilului in fiecare zi. Sau ii promitem copilului jocul mult-ravnit daca se
poarta frumos si ii dam bani pentru fiecare nota buna.
Ce vedeți?Cum ati denumi acest tip de părinte?
• Iti masori valoarea personala si succesul in functie de reusitele copilului tau
•
Părintele accesoriu

In ultimele decenii si-a facut aparitia Sindromul Copilului Trofeu, cu care ne putem lauda. Fiecare
realizare oricat de mica, fiecare nota, fiecare pas facut pe patine fara sa-si dea cu stangu-n dreptul si
fiecare pasa precisa la baschet sunt motive de lauda pentru parintii “accesoriu”, iar acesti parinti adora
sa impartaseasca aceste realizari cu toti cunoscutii. Sa se laude cu copiii e pentru aceti parinti dovada
propriei valori, dar daca acel copil are un esec sau primeste o nota mai mica de 10, nu poate insemna
decat ca parintele a dat gres intr-un fel sau altul.
• Asta e din cauza ca pentru parintele “accesoriu” copilul e extensia propriilor dorinte, nevoi si vise. Acest
stil de parenting starneste un spirit competitiv nesanatos intre parinti si genereaza niveluri imense de
vinovatie si stres daca avem impresia ca copilul nu se ridica la inaltima asteptarilor noastre, astfel incat
copilul ajunge, la randul lui, sa simta ca ne-a dezamagit. Daca acest gen de parenting continua,
identitatea copilului ajunge sa fie in pericol si rezulta o co-dependenta nesanatoasa, in care atat parintele
cat si copilul isi masoara valoarea unul in functie de celalalt.
• Cum sa-ti schimbi stilul:
• Invata sa-ti privesti copilul ca pe o persoana unica, seaparata de tine. Schimbarea pronumelui de la “eu”
la “tu” cand il lauzi este un prim pas foarte simplu. Astfel, accentul nu mai cade pe mandria si aprobarea
ta pentru realizarile copilului si ii mareste copilului increderea in propria valoare. In loc sa zici “Sunt
foarte mandru!”, spune “Cred ca esti mandru de cat ai muncit pentru aceasta realizare!”. Deasemenea,
incurajeaza copilul sa constientizeze propriile eforturi, care au dus la realizarile lui, astfel incat mandria
lui de sine sa nu depinda de laudele tale: “Nu te-ai lasat si ai rezolvat problema aceea. Nu uita sa te
 Parintele “de gașcă”
• Pentru tine, sa fii considerat “cool” de copil e mai important
decat sa impui limite, reguli sau sa spui NU.
• Aproape jumatate dintre parintii din ziua de azi recunosc ca in
adancul sufletului isi doresc sa fie cei mai buni prieteni ai
copilului lor si nimic nu strica o prietenie mai rapid decat
cuvantul “NU”. Nu suportam gandul ca am putea lua o decizie
care sa ne faca nepopulari in ochii copilului, ca am putea sa le
refuzam ceva sau (Doamne fereste!) sa ii disciplinam, daca
asta le-ar provoca acestora cel mai mic resentiment fata de noi.
Insa copiii au nevoie de un parinte care sa stabileasca reguli si
limite si sa nu stearga granita dintre amici si adulti. In plus,
incapacitatea noastra de a ne refuza copiii nu ii ajuta deloc sa
devina oameni responsabili, siguri pe ei, puternici si plini de
compasiune. In loc de asta, cream ceea ce multi cred ca e cea
mai razgaiata si prost-crescuta generatie din toate timpurile.
Parintele paranoic

• Esti obsedat sa-ti protejezi copilul de

absolut orice i-ar putea afecta bunastarea
fizica sau psihica.
• Bineinteles ca siguranta copilului e una din
principalele prioritati ale oricarui parinte,
dar in zilele noastre, din cauza faptului ca
suntem bombardati minut de minut de
informatii infricosatoare, de la copii care se
sinucid pana la carnea cu hormoni sau
existenta unor maladii misterioase, toti
tindem sa ne supraveghem copiii ceva mai
atent, sa ii tinem un pic mai pe langa casa,
sa ii protejam mai mult… uneori ajungand
la extreme: “Nu mai fa asa!
• Poti sa te lovesti!”, “Nu te indeparta!”, “Nu
pune mana acolo! Are microbi!”.