You are on page 1of 15

~Dumitru

Matcovschi-
părintele
spiritual al
gimnaziului~
• Dumitru Matcovschi a fost
poet, prozator, academician,
publicist și
dramaturg din Republica
Moldova, membru titular
al Academiei de Științe a
Moldovei. Este recunoscut în
critica literară pe plan
internațional și reprezintă un
simbol al mișcării de
renaștere națională din
Basarabia.
Biografie
• S-a născut la data de 20
octombrie 1939, satul Vadul-
Rașcov, județul Soroca, în
prezent raionul Șoldănești.
• Cel de-al doilea copil al țăranilor
înstăriți Leonte și Eudochia.
• După studiile primare și secundare, în
anul 1956, Dumitru Matcovschi devine
student la Institutul Pedagogic „Ion
Creangă” din Chișinău, facultatea
„Istorie și Filologie”.
• Ultimul an de studiu (1960-1961) îl face
la Facultatea de Filologie a Universității
de Stat din Chișinău din cauza fuzionării
acestor două instituții universitare.
• Și-a început activitatea în calitate de
redactor în 1963 la ziarul „Moldova
socialistă”; tot atunci apare prima sa
plachetă de versuri, Macii în rouă.
• În anul 1964 devine membru PCUS.
• În anii 1966–1970 a fost redactor-șef
adjunct la saptămânalul „Cultura”, funcție
pe care este forțat s-o părăsească din
motive ideologice.
• În 1969 apare volumul de
versuri Descântece de alb și negru, care
imediat după apariție este interzis de
cenzura sovietică, fiind considerat
subversiv. Cartea, în varianta inițială,
nu a mai văzut lumina tiparului.
• Între 1987-1988 este redactor-șef al
revistei „Nistru” (redenumită în
„Basarabia” în 1988). În această
calitate, publică articolul Veșmântul
ființei noastre de Valentin
Mândâcanu, cu care a contribuit la
renașterea națională a Moldovei.
• Dumitru Matcovschi a fost căsătorit cu
Alexandrina Matcovschi. În 2012, au
jucat nunta de aur.
Operă
• Dumitru Matcovschi este
autorul a peste 50 de volume
de poezie, proză și piese de
teatru și este recunoscut
drept un simbol al mișcării
de renaștere națională
din Basarabia. Unele din
creațiile sale au fost traduse
în rusă și lituaniană.
1971 – Melodica
1974 - Grâul
1977 – Axa
1981 - Patria, poetul și balada
1987 - Tu, dragostea mea

Poezie 1990 - Soarele cel mare


1991 - Imne și blesteme
1998 - Văd
1999 – Crucea
2001 - Veșnica toamnă
2003 - Pasarea nopții pe casă
1973 - Duda

1975 - Bătuta

1979 - Toamna porumbeilor albi


Proză
1982 - Focul din vatră

2003 - Teatru
• Dumitru Matcovschi a scris, de
asemenea, și piese de teatru,
precum Președintele, Cântec de
leagăn pentru bunici, Piesă pentru
un teatru provincial, Pomul
vieții, Abecedarul, Ion Vodă cel
Viteaz, Sperietoare, Tata, Troița, Bas
tarzii etc.
• Troița a fost ecranizată în 1993 prin
premiera filmului televizat de lung
metraj cu același nume.
• Multe din versurile lui Matcovschi
au fost transpuse pe note de către
compozitori ca Ion Aldea-
Teodorovici, Petre
Teodorovici, Arkady
Luxemburg, Mircea Oțel, Mihai
Dolgan, Constantin Rusnac, Tudor
Chiriac, Anatol Chiriac, Ion
Enache, Eugen Doga, Bucurați-vă,
prieteni fiind unul din cele mai
recunoscute cântece din repertoriul
muzicii ușoare autohtone. Poetul a
prezentat un interes aparte pentru
creația populară orală și probleme
ale timpului.
Distincții
• În anul 2011, scriitorul a fost decorat
cu Ordinul Meritul Cultural în grad
de Mare Ofițer, categoria A
„Literatură”, de
către președintele României, Traian
Băsescu. În 2009, cu ocazia
aniversării a 70 de ani de la naștere,
Matcovschi a primit de la primarul
orașului Chișinău titlul și panglica de
Cetățean de Onoare al orașului.
Printre altele,
Matcovschi a primit
următoarele
distincții:
• 1989 — Scriitor al poporului
• 1996 — Cavaler al Ordinului Republicii
Moldova
• 1996 — Membru titular al Academiei de
Științe din Republica Moldova
• 1997 — Laureat al Festivalului Internațional
de poezie „Nichita Stănescu”
• 2000 — Cavaler al Ordinului Steaua
României în grad de Comandor
• 2012 — Cavaler al Ordinului „Meritul
Cultural”
• A fost deținător al premiilor „Mihai Eminescu”
(conferit în 1992 și retras în 1994) și „Pentru
distincție în muncă”.
Moartea
• În mai 1989, poetul a fost implicat într-un
grav accident rutier, în urma căreia a fost
supus unei serii de operații la creier și a
rămas în comă 5 sau 6 luni. Incidentul,
care se presupune că a fost organizat, a
generat interes național, iar chirurgul care
a condus operația declara atunci că
supraviețuirea maestrului este o
minune. În iunie 2013, poetul a fost supus
unei intervenții chirurgicale
repetate, după ce a fost internat cu
diagnosticul proces expansiv tumor
cerebral de etiologie post-traumatică, ca
urmare a acumulării de sânge.
• A murit la data de 26 iunie 2013, în jurul orei
23:00. A fost înmormântat cu onoruri
militare în satul său de baștină pe 29 iunie.
Corpul neînsuflețit a fost transportat
la Academia de Științe, după care a fost
transportat în Vadul-Rașcov. Procesiunea a fost
transmisă în direct de televizunea națională. La
propunerea scriitorului Ion Hadârcă,ziua de 29
iunie 2013 a fost declarată zi de doliu.
• Moartea poetului a fost urmată de numeroase
declarații din partea oamenilor de
artă, primelor persoane în stat, cât și din partea
oamenilor politici. Primarul Chișinăului, Dorin
Chirtoacă, a propus redenumirea unei străzi din
capitală în memoria scriitorului.
• În noiembrie 2013, Parlamentul Republicii
Moldova a declarat anul 2014 „Anul Dumitru
Matcovschi”. La un an de la moartea poetului,
a fost anunțat că în Vadul Rașcov va fi instalat
un monument în memoria acestuia.
Moștenire
• Pe 1 septembrie 2003, liceul din
comuna de baștină a poetului a
fost numit în cinstea sa.
• În 2011, la aniversarea a 72 de
ani de la nașterea poetului, a fost
inaugurată casa-muzeu „Dumitru
Matcovschi”, cu contribuția
comună a soției și familiei, a
surorii lui și a câtorva oameni
politici.
• Tot atunci, a fost inaugurat
Festivalul Internațional de poezie
și cântec „Dumitru
Matcovschi”,cu participanți din
Moldova, România și Ucraina.

You might also like