Calitatea, valorificarea și

protecția vegetaţiei naturale,

lumii animale.
Degradarea
vegetaţiei naturale.
Măsuri de protecţie
Prin resurse vegetale se înţeleg toate
formaţiunile vegetale care pot fi valorificate şi
utilizate pentru anumite necesităţi vitale ale
omului, iar pădurile constituie una dintre
principalele bogăţii naturale, avînd importanţă
strategică pentru fiecare stat.
Vegetaţia ca factor de mediu
Pe parcursul evoluţiei, oamenii au valorificat resursele
vegetale în multe scopuri: ca surse de produse
alimentare, pentru prepararea medicamentelor, în
calitate de combustibil biologic, ca material de
construcţie şi de producere a mobilei, ca materie primă
pentru unele ramuri industriale (industria chimică, cea de
producere a hîrtiei şi celulozei) etc. Vegetaţia este un
component indispensabil în arhitectura urbană,
îndeplinind un rol ecologic, estetic şi de agrement.
Materialul vegetal are o semnificație mare în genetica
artificială şi a stat la baza obţinerii unor soiuri de culturi
agricole înalt productive, dar şi rezistente la factorii de
risc (secete, îngheţuri, vătămători şi boli).
Căile de degradare a vegetației
Arderea vegetaţiei
obţinerea căldurii şi luminii, gătitul hranei, alungarea animalelor sălbatice, apărarea de
duşmani şi continuînd cu incendierea vegetaţiei în scopul obţinerii unor noi terenuri agricole.
Chiar şi la etapa actuală, în condiţii de arşiţă şi din neglijenţa omului, incendiile nimicesc
suprafeţe enorme de pădure în SUA, Spania, Portugalia, Grecia, Rusia, Australia etc.

Păşunatul excesiv
a afectat savanele şi stepele naturale, aceste acţiuni conducînd la dispariţia multor
specii de plante (de exemplu, năgara din stepa sudului Republicii Moldova), la
reducerea arealelor pentru păşunat şi la degradarea solurilor

Defrişarea pădurilor
Efectele despăduririi au repercusiuni grave asupra degradării mediului, manifestîndu-se în
special prin: reducerea surselor de hrană și de plante medicinale, distrugerea florei şi faunei
şi diminuarea rezervelor de oxigen, schimbarea climatului şi intensificarea dezastrelor
climatice (inundaţii în bazinele rîurilor despădurite), accelerarea proceselor de degradare a
solurilor etc

Vegetaţia poate fi supusă degradării fizice ca urmare a unor activităţi

umane (incendii, păsunatul excesiv, defrişarea arborilor) sau a
impactului noxelor din aer (aerul poluat poate provoca ploi acide).
 Starea vegetaţiei naturale în Republica Moldova

Flora Republicii Moldova include 5.568 de specii de plante,

dintre care:
•plante superioare – 2.044 de specii
• plante inferioare – 3.524 de specii.
•forestiere – 850 de specii;
•de luncă – 650 de specii;
•de stepă – 600 de specii;
•petrofite (de stîncă) – 250 de specii;
•acvatice şi palustre (de baltă) – 160 de specii.
•Cca 30 de specii de plante lemnoase
•cca 200 de specii sînt plante medicinale
Către anul 2010, terenurile acoperite de păduri
ocupau 365,9 mii ha, sau 10,8% din teritoriul
ţării, principalele tipuri de păduri fiind: cele de
stejar cu fag, de stejar pufos, de gorun, de
salcîm, zăvoaie de plop cu salcie. La această
suprafaţă se adaugă 52,5 mii ha de vegetaţie
silvică din afara fondului forestier, din care 30,9
mii ha sînt perdele forestiere de protecţie a
cîmpurilor agricole, a drumurilor, a rîurilor şi
bazinelor acvatice, iar 21,6 mii ha sînt plantaţii
de arbori şi arbuşti.
Gradul de împădurire a R.Moldova comparativ cu alte state

(28%) (35%) (19,5%)

Astfel, unui locuitor al Republicii
Moldova îi revin doar 0,086 ha de
pădure, pe cînd în Ungaria acest
indice este de 0,2 ha, în România
– 0,3 ha, în Bulgaria – 0,4 ha, în
Suedia – 2,5 ha şi în Finlanda –
3,7 ha.
România Bulgaria Ungaria
 Pajiștile
Pajiştile reprezintă terenuri acoperite de asociaţii ierboase, care pot fi
folosite ca păşune sau fîneaţă. În Republica Moldova pajiştile ocupă o
suprafaţă de 382 mii ha (30 de specii sînt incluse în Cartea Roşie), însă
productivitatea lor este scăzută.

Pajiştile de stepă se caracterizează prin dominarea plantelor xerofite, adaptate la o

frecvenţă mai mare a secetelor. În trecut, vegetaţia de stepă acoperea teritorii mari în
stepele Bugeacului (sudul ţării) şi Bălţilor, astăzi acestea fiind reduse considerabil în
urma valorificării terenurilor pentru agricultură şi alte utilităţi. Plantele caracteristice ale
pajiştilor de stepă sînt: păiuşul, năgara, ovăzul sălbatic, firuţa, pelinul etc.

Pajiştile de luncă se evidenţiază în luncile rîurilor din ţara noastră şi formează

comunităţi ierboase din specii de plante preponderent mezofite, dar şi hidrofite.
Vegetaţia pajiştilor de luncă este constituită din mai multe specii, din care mai
cunoscute sînt: trifoiul alb şi roşu, levănţica, traista-ciobanului, urda-vacii, cicoarea,
păpădia, salvia de cîmp, timoftica etc
Vegetaţia acvatică şi cea palustră sînt mai puţin răspîndite pe teritoriul
Republicii Moldova, ocupînd doar 2,8% din suprafaţa ţării. Arealele atît de
reduse ale acestor tipuri de vegetaţie se datorează lucrărilor de desecare şi
îndreptare a albiilor rîurilor mici care au avut loc în anii 1960-1980. În
prezent, cele mai mari suprafeţe s-au păstrat în preajma lacurilor Beleu,
Dracele, Rotunda şi gîrlelor (în cadrul rezervaţiei Pădurea Domnească) de
pe cursurile medii şi inferioare ale rîurilor Prut şi Nistru. Areale mai mici pot fi
întîlnite în sectoarele de baltă de pe rîurile Răut, Bîc, Botna şi Ichel. Ca
rezultat, aceste spaţii inundabile sînt dominate de stufărişuri, păpurişuri cu
plante precum: peştişoara, lentiţa, stînjenelul galben, feriga palustră şi,
foarte rar, nufărul alb.
 Impactul antropic asupra vegetaţiei şi măsurile de protecţie
Defrişările masive de pădure din secolele Îndreptarea albiilor rîurilor mici, desecarea
XVII-XVIII, cînd lemnul era trimis spre bălţilor în scopul extinderii terenurilor
Marea Neagră pentru repararea navelor agricole şi poluarea apelor, acţiuni care au
maritime militare, pentru construcţia şi determinat dispariţia multor specii de
repararea podurilor, a fortăreţelor etc.; plante acvatice, palustre şi de luncă.

Dezvoltarea agriculturii extensive

din jumătatea a doua a sec. al
XX-lea, cînd s-au redus
considerabil suprafeţele
ocupate de pajişti naturale;