Acceptarea

necondiționată
 Introducere in psihoterapie:
 Psihologie clinică:
Acceptarea pozitivă necondiţionată a
clientului
 Terapeutul manifestă o atitudine caldă, de acceptare a
clientului, îşi arată consideraţia pentru el ca persoană.
 Raportarea poate să fi bazată pe un sentiment
asemănător cu cel simţit de părinţi pentru copil.
 Acest sentiment nu este în nici un fel condiţionat de
comportamentul actual al clientului, care poate fi
perturbat. Psihoterapeutul este ajutat de înţelegerea
faptului că acest comportament perturbat a constituit
cea mai bună soluţie pe care a avut-o la dispoziţie
clientul la un moment dat pentru a se confrunta cu
problemele de viaţă
 Terapeutul se manifestă deschis faţă de client,
indiferent de sentimentele pe care acesta le
exprimă.
 El respectă persoana ca pe un tot unitar,
necondiţionat, fără reţineri şi evaluări
(prejudecăţi). În acest sens, diagnosticul nu
interesează în niciun fel, nu constituie un
obiectiv.
 Sentimentul securităţii
 În atmosfera emoţională caldă a relaţiei terapeutice, clientul
începe să trăiască sentimentul securităţii – orice trăire
emoţională ar exprima, ea este înţeleasă şi acceptată de către
terapeut.
 Această trăire emoţională securizantă îi permite să acceseze
experieneţe dureroase, inconfortabile, neclare din propria
existenţă (actuale sau trecute, sau chiar planuri de viaţă) şi să
caute pentru prima oară sensul şi scopul unor aspecte ale
trăirilor lui.
 Acest sentiment de siguranţă şi de acceptare este esenţial
pentru ca şi clientul să accepte şi să se deschidă către situaţiile
în care s-a simţit neajutorat, incapabil, rănit, lezat, hărţuit,
jignit, respins.
 A descoperi acceptarea în persoana
celuilalt
 Această percepţie mai clară este în sine tulburătoare şi generatoare de
anxietate.
 Văzând însă că terapeutul percepe Eul subiectului aşa cum el şi-l ştia
şi că îl accepta, că percepe aspectele contradictorii pe care el a refuzat
să le conştientizeze şi că le acceptă şi pe acestea ca fiind ale
personalităţii sale, clientul va descoperi acceptarea în persoana
celuilalt.
 Clientul poate prelua această atitudine şi-şi va accepta aceste aspecte
ale Eului său, chiar dacă această nouă percepere a Eului său aşa cum
este el în realitate va implica şi nevoia de schimbare. Deschiderea
psihoterapeutului de a accepta aspectele etichetate ca negative, părţile
respinse ale propriei persoane constituie un model pentru client.
 Ceea ce facilitează această perspectivă pentru psihoterapeut este o
viziune fenomenologică: omul este în continuă schimbare, ca şi
realitatea, şi deci manifestările negative sunt temporare, la fel cum
sunt şi circumstanţele de viaţă. El acceptă clientul şi cu aspectele
negative, dar şi cu potenţialul de creştere.
 Nevoia de acceptare necondiţionată a persoanei este o
condiţie a capacităţii acesteia de a-şi înfrunta trăirile
în profunzimea lor, indiferent de semnificaţie.
 Prin acceptare necondiţionată îi oferim clientului
responsabilitate, îi acordăm libertatea de a-şi exercita
responsabilitatea în diferite decizii. Acest lucru are
implicaţii foarte mari asupra gradului de maturitate al
clientului.
 Cum transmitem în cadrul terapiei
acceptarea necondiţionată?

1. Atenţia acordată clientului, interesul,

respectul pe care terapeutul i-l acordă. Acest
lucru se transmite prin toată gama
comunicării:
 verbale – verbalizări,
 nonverbale:
 tonalitatea vocii,
 postura corporală (nu atât printr-o postură deschisă,
cât prin rezonanță).
2. Nondirectivitatea – să i se acorde clientului
libertatea să-şi relateze problemele aşa cum crede el
de cuviinţă, fără a dirija procesul prin întrebări prea
specifice, ci doar pentru a aprofunda procesarea
experienței, conștientizarea ei, pentru a susține
clarificarea.

3. Indiferent ce relatează clientul, atitudinea pozitivă

şi respectul faţă de el nu se modifică cu nimic.
Modalităţi de abordare a celuilalt prin care îi
comunicăm LIPSA acceptării necondiţionate

1. dirijarea, instruirea, sfătuirea,

2. ameninţarea, atenţionarea,
3. lecţiile, predicile,
4. propuneri, soluţii oferite de-a gata, şabloane,
5. argumentarea,
6. criticile, acuzarea.
7. certarea sau etichetarea clientului,
8. interpretarea, analiza, constatările,
9. lauda, aprecierea pozitivă,
10. încurajarea, consolarea, manifestarea
sprijinului,
11. interogarea,
12. ironizarea, formularea de bancuri pe baza
celor relatate, cu intenţia de a detensiona
situaţia.
 Raportarea paradoxală
(Milton Erickson)
 Există o situaţie când acele elemente prin care
clientul ne pune la încercare capacitatea de acceptare
necondiţionată pot fi folosite în slujba demersului
terapeutic – raportarea paradoxală.
 Psihoterapeutul își menține atitudinea de acceptare
pozitivă necondiționată, înțelegând că experiența de
viață a clientului l-a învățat să nu aibă încredere în
ceilalți astfel încât să-și dezvăluie dificultățile.
 I se spune clientului: Ştiu că nu-mi poţi spune totul de
la început. Te rog să-mi relatezi ceea ce crezi de
cuviinţă.
 Avantajul terapeutic este dublu:
 Înlătură posibilitatea clientului ca prin denaturarea
informaţiilor sau prin oferirea de informaţii
lacunare să controleze situaţia.
 Apare un element sugestiv (un fel de programare):
a nu spune acum totul înseamnă că urmează acea
şedinţă viitoare în care va spune.
 0 7
Absenţa acceptării necondiţionate
Terapeutul didactic în atitudine, care
încearcă să convingă şi confruntă opiniile
sale cu ale clientului.
Terapeutul plictisit, indiferent, care ratează
intervenţiile prin verbalizare.
Uită ce spune clientul.
Dirijează discuţia după propriile concepte,
scheme, obligând clientul să discute teme pe
care n-ar dori să le abordeze.
Laudă, critică, condamnă.
Păstrează distanţa, evită contactul profund
cu clientul, este detaşat, situat deasupra
problemei.
Obiectiv, rece şi impersonal.
Vorbeşte mult, intervine cu frecvenţă foarte
mare, manifestă nerăbdare, înţelege prea
repede (nu-i dă posibilitatea clientului de a-
şi relata problema).
Acceptare necondiţionată maximă
Terapeutul ce tolerează opiniile clientului,
evitând întotdeauna să-şi introducă propriile
păreri în discuţie.
Terapeutul care dă dovadă de angajament şi
depune efort.
Interes real pentru problemele clientului.
Se orientează după client.
Se abţine de la orice apreciere sau evaluare.
Este capabil să stabilească o relaţie profundă
şi serioasă.
Înţelegător, capabil de a manifesta căldură
afectivă la adresa clientului.
Răbdător, nu-şi zoreşte clientul.
 Exemplul 1 (după C. Rogers):
P: Nu ştiu de ce mă simt aşa, simt că toată lumea de acolo se aşteaptă
ca eu să fiu sufletul petrecerii şi eu sunt singurul care nu se
aşteaptă la asta. Simt că niciuna dintre glumele mele nu este
potrivită şi că toată lumea se uită la mine ca şi cum am spus ceva
stupid. Întotdeauna sfârşesc prin a spune ceva stupid.
T: Mie mi se pare că eşti destul de aspru cu tine.
P: Mă face să mă simt patetic faptul că nu pot şi eu să merg la o
petrecere şi să mă distrez şi să vorbesc cu oamenii. Faptul că
trebuie să fiu atent la fiecare cuvânt pe care îl spun şi apoi sfârşesc
prin a nu spune nimic.
T: Mie mi se pare că eşti mai degrabă speriat decât patetic.
P: Îmi este teamă că voi spune ceva greşit. Simt că toţi ceilalţi ştiu
cum să se poarte în societate cu excepţia mea, ca şi cum nu aş fi
primit vreun manual sau aşa ceva.
T: Eu cred că aproape toată lumea s-a simţit aşa la un anumit
moment.
 Explicaţie:
 Terapeutul răspunde la remarca de autodevalorizare
(“Întotdeauna sfârşesc prin a spune ceva stupid”) cu o
reformulare suportivă (“Mi se pare că eşti cam dur cu
tine însuţi”).
 Clarifică (şi interpretează) în mod suportiv şi cu
acceptare necondiţionată următoarea remarcă a
clientului, transformând “patetic” în “speriat”.
 Ultima intervenţie a terapeutului este suportivă, prin
universalizarea experienţei clientului.
 Exemplul 2:
P: Simt că există oameni cărora le pasă de mine şi mă acceptă. Eu cred,
dar...
T: Dar persoana care nu te poate accepta şi valoriza eşti chiar tu
(integrând mesajul non-verbal).
P: Da, de cele mai multe ori.
T: Se pare că persoana care este cea mai dură cu tine eşti tu.
P: Da. Nimeni altcineva nu poate fi aşa de crud cu mine cum sunt eu.
T: Si să facă judecăţi aşa de dure. Eşti destul de dur cu tine. (Susține
clientul în valorizarea, simbolizarea propriei experiențe, chiar dacă,
pentru moment, el se auto-blamează).
P: Da, nu mi-aş judeca prietenii aşa cum mă judec pe mine.
T: Nu, nu eşti un prieten prea bun pentru tine.
P: Nu, nu aş trata pe nimeni aşa cum mă tratez pe mine.
T: Poate pentru că poţi vedea ceea ce se poate iubi în ei, dar nu şi în
tine. Pentru tine, tu eşti de neiubit.
P: Poate că sunt mici părţi din mine care pot fi iubite.
T: Deci sunt părţi din tine pe care le consideri OK, că merită să fie
iubite. (susține acceptarea și a părților respinse)
P: Da, cred. Copilul din mine. Copilul care s-a luptat şi a
supravieţuit. Ea, eu, pot încă să fiu jucăuşă şi amuzantă şi caldă.
T: Acestea sunt calităţi minunate.
P: Ea e puternică, o supravieţuitoare. (simbolizarea experiențelor
tocmai conștientizate și susținerea integrării lor în imaginea de
sine).
T: Ea este partea din tine pe care te poţi baza.
P: Da.
T: Crezi că ea te-ar judeca aşa de aspru?
P: Nu, ea mă iubeşte.
T: Pentru acest copil special, parte a ta, nimic din tine nu e de
neiertat.
P: Nu, ea mă iubeşte în întregime.
 Explicaţie:
 Terapeutul o convinge pe clientă că merită
respect şi iubire.
 Acceptarea necondiţionată a terapeutului o
ajută pe clientă să se vadă pe sine aşa cum o
vede terapeutul – descoperirea acceptării în
persoana celuilalt.
 Exemplul 3
(clientă în terapie în urma decesului copilului său):
P: Simt că nu ştiu ce să mă fac fără el. El a fost singura persoană
din viaţa mea pentru aşa de mult timp.
T: Şi ţi-a lăsat un mare gol în inimă faptul că a murit şi te-a lăsat
singură (acceptă trăirile negative și neputința clientei).
P: Da, am încercat să-l protejez de lucrurile din viaţă care sunt
aşa de rele, dar n-am putut. Ce am făcut nu a contat în final.
T: Lumea poate fi un loc dur.
P: Oh, da.
T: Şi tu ai vrut să-l protejezi de ea (încet, se lărgește perspectiva
pentru a conștientiza aspectele pozitive ale persoanei relevate
de aceeași situație).
P: Da, să o fac perfectă, ca şi cum dacă o minge l-ar fi
lovit la şcoală, sau dacă ar fi căzut şi şi-ar fi julit
genunchiul, aş fi vrut să nu fi lovit. Orice, dar să nu
fie rănit.
T: Cred că e greu să accepţi că nu poţi face mai bine
(acceptarea necondiționată a experienței clientului,
dincolo de aspectele negative sau pozitive ale
imaginii de sine).
P: (începe să plângă)
T: E foarte greu.
 Explicaţie:
 Terapeutul îi comunică clientei înţelegerea
experienţei sale prin simpla reflectare.
 Reflectarea acestui terapeut comunică un
sentiment profund de înţelegere şi suport.
 El evită să interpreteze dependenţa clientei de
fiul său, limitându-se la a comunica înţelegere
şi căldură.