You are on page 1of 6

Contabilitatea datoriilor financiare pe termen lung si curente

Elaborat: Gradinaru Cristina


Datoriile reprezintă surse străine de finanţare a activelor întreprinderii.

În contabilitate şi în rapoartele financiare datoriile se clasifică după următoarele


criterii:
După conţinutul economic:
datorii financiare,
datorii comerciale,
datorii calculate.
După termenul de achitare:
• datorii pe termen lung,
• datorii pe termen scurt.
• După modul de achitare:

• datorii convertibile, achitarea cărora poate fi efectuată prin


cedarea unei părţi din capitalul statutar (acţiuni sau cote de
participaţie),
• datorii neconvertibile, achitarea cărora se efectuează prin
alte mijloace şi nu prevede cedarea unei părţi din capitalul
statutar.
Datoriile financiare includ datoriile care apar în
legătură cu procurarea capitalului atras. Capitalul atras
îl constituie mijloacele primite în valută naţională şi
străină primite de către întreprindere de la persoane
fizice şi/sau juridice, pe un termen stabilit şi pentru o
plată anumită.
Datoriile financiare reprezintă o sursă străină de finanţare a
întreprinderii şi cuprind:Creditele bancare. Acestea pot fi primite de la
bănci în baza contractului încheiat între întreprindere şi aceasta
instituţie financiară.
• Datoriile se reflectă în conturile contabile şi în bilanţul
contabil atunci cînd există probabilitatea retragerii
resurselor (mijloacelor băneşti, activelor proprii) care sînt
purtători de avantaje economice, ceea ce va constitui
rezultatul constatării datoriilor în cauză, iar suma la care
se constată datoriile poate fi măsurată veridic. Aşadar,
intrările gratuite nu provoacă retragerea resurselor şi
respectiv apariţia datoriilor.
• Evidenţa analitică a datoriilor comerciale se ţine pe
fiecare furnizor, antreprenor, creditor, termen de apariţie şi
stingere a datoriilor.

You might also like