INTEGRAREA PROVINCIEI DACIA IN SISTEMUL ECONOMIC AL IMPERIULUI ROMAN DOINA BENEA Dacia Romana, cucerita in anul 106, a primit o serie de structuri militare gi administrative care trebuiau s& asigure functionarea noului sistem politic, total diferit de cel precedent. Aceste structuri noi, stabilite in cea mai mare parte inca dis anii 106-107, din dispozitia imparatului Traian, trebuiau si asigure ins& si exploatarea economica a teritoriului. Sistemul economic roman, bazat pe relatii interprovinciale, trebuia si fie pus in migcare cat mai rapid, pentru a face si functioneze aceleasi principii si in Dacia. O asemenea problematic& nu a mai fost analizatA pand acum pentru Dacia, desi referiri la o astfel de tematicd s-au facut cu diferite prilejuri, fara a incerca o aprofundare a problemei in sine (Macrea 1969; Suceveanu 1977; Petolescu 1995). Aceast& lipsa de interes pentru o astfel de tematic s-a datorat faptutui c&, in principiu, s-a considerat de la sine infeles c& introducerea administratiei romane a fost urmarea insisi a modului de ocupare a teritoriului nord-dunarean, prin cucerire. Organizarea romana in diferite provincii a inceput mult mai lent. Astfel, in provinciile sud-dunarene acest lucru s-a realizat prin doud modalitSti concrete si anume mentinerea unor civitates autohtone puse sub conducerea unui princeps, ofifer in legiune, cum a fost cazut in Moesia, iar in teritorii cu concentrare mare de populatie autohton’ au fost intemeiate colonii, precum Scupi, intemeiati de imparati Flavi, prin deductio cu veterani (Benea 1983, 35-42). In Tracia, de pilda, dup& ciderea regatului odris in anul 46 p.Chr., oragele de sorginte greac& de pe litoralul Marii Negre si-au mentinut in cea mai mare parte autonomia, iar in interiorul noii provincii romane organizarea s-a bazat pe vechile forme administrative (strategii), pana in timpul lui Traian. Aceste provincii au evoluat lent in organizarea romana, desi economic au fost integrate comertului interprovincial, fara de care nu puteau supravietui (Opperman 1988; Goceva 1980, 265-271). imparatul Traian este personalitatea politica care a sesizat nevoia unor schimbari profunde in intreaga parte nordicd a Peninsulei Balcanice. Aceasta s-a datorat, in buna parte, numarului mare de veterani, care fuseserd lisati la vatré dupa rzboaiele cu dacii, dar gi unor m&suri concrete de reorganizare administrativa (desfiinjarea strategiilor in Tracia) si intemeierii unui numar mare de colonii prin deductio in provinciile dunarene (Augusta Traiana, Traianopolis, Plotinopolis, Nicopolis ad Istrum, Ulpia Ratiaria, Ulpia Poetovio, alaturi de Ulpia Traiana Sarmizegetusa) EPHEMERIS NAPOCENSIS, XII, 2002, p. 99-111100 Doina Benea 2 (Wulpe 1976, 296-297; Mirkovi¢ 1977, 811~848; Benea, Crdngus 2001-2002, 66-67 cu toata bibliografia mai noua). Aceste noi modificari in structura balcanic’ veneau dup& o evolutie a Imperiului Roman spre perfectionarea sistemului stu de administrare, pentru a putea controla in intregime un teritoriu ocupat si mai ales a-I exploata rational sub toate aspectele. Organizarea romana in noile forme este sesizabila in Dacia, Marturiile scrise epigrafice, arheologice oferi date pentru inceputurile organizarii militare si politice, care au fost analizate de mai multe ori, mai putin a atras atentia organizarea economica a Daciei, ce trebuia si corespund’ tocmai modului interprovincial de administrare a Imperiului (Paki 1995, 19-33). Relafiile dintre Dacia libera si Imperiul Roman sunt documentate doar laconic de izvoarele literare. Ele apar evidentiate, in schimb, de numeroase descoperiri atheologice romane constatate in mai toate cetitile dacice mai importante, atat din spatiul intracarpatic, cat si cel extracarpatic (Glodariu 1974; Glodariu 1977-1978, 17-26). Diversitatea mare de categorii de piese, de la armament, unelte, la accesorii si obiecte de lux sugereazi nu numai complexitatea comeruluj roman, cat mai ales caracterul regulat al acestuia, un indiciu in acest sens fiind descoperirile aparute intr-un numéar mare de asezari si fortificatii dacice (Florea 1992, 57-68). 1. Glodariu a demonstrat pe baza descoperirilor romane din Dacia libera, c& ultimele doua secole din existenta statului dac liber au fost dominate de relatiile economice cu romanii, ceea ce sugereazi orientarea economica a Daciei spre Imperiul Roman (Glodariu 1974, 131, 178; Gudea 1996, 121). Raporturile economice reflectd in cea mai mare masura politica romana de »cunoastere” sub toate aspectele a teritoriilor barbare (resurse minerale, naturale, valoare lor economic’ intrinsec&, dar implicit si organizarea politic’ a regatului barbar respectiv). Strabon (V, 1, 6) descria sugestiv acest proces: ,,Interesele noastre —ne imping mereu spre acele {Ari cu care tragem n&dejde s& putem incheia acorduri comerciale si aliante. Acestea sunt centrele populate mai bine-zis civilizat populate” Gugravu 1999, 220). Nu intémplator, in politica de expansiune romana propriu-zisd negotiatores au format avangarda armatelor romane. Importanfa lor nu era de loc neglijat& in pregatirea campaniilor militare romane in barbaricum. Relatiile de natur’ economicd au determinat cu aproape doud veacuri inainte de cucerirea efectiva acceptarea monedei romane ca principalA moned& de schimb gi renuntarea la moneda proprie. Importurile romane, cu diversitatea lor mare de produse, ating cota lor maxima jn veacul I p.Chr. $i tocmai aceste schimburi au determinat in principal folosirea monedei romane ca principal instrument de schimb economic. Nu ne apare clar, in acest moment, ce exporta Dacia libera — probabil produse agricole (cereale, animale, piei, lemn etc.). Acest ultim aspect nu apare evidentiat in izvoarele literare antice, cu atét mai putin sesizabil in descoperirile arheologice. intre ultimele scene de pe Columna lui Traian apar reprezentate cirezi de vite luate intre altele, ca prada de razboi, ceea ce ar sugera cel putin unele articole de export. Cota maxima a relatiilor economice cu Imperiul Roman este ilustraté de bogatia si varietatea importurilor din veacul I p.Chr., cea ce sugereazA prezenta3 Provincia Dacia tn sistemul economic al Imperiului Roman 101 unor negotiatores alituri de ingineri, mestesugari, dupa pacea cu Domitianus (Strobel 1988, Zugravu 1999, 221-223). Cucerirea romana a Daciei, in anul 106, a incheiat un proces inceput cu peste doua veacuri in urma. Organizarea noii provincii a urmat cursul firesc, cunoscut si in alte teritorii ale Imperiului. Sistemul defensiv roman, conceput prin amplasarea de castre la liniile de frontiera cu barbaricum, era dublat de o linie interioar’ de fortificatii, mult mai rare, de-a lungul cAilor principale de comunicatie Dierna— Tibiscum-Ulpia Traiana Sarmizegetusa,-Apulum,-Potaissa,-Napoca-Porolissum, apoi Drobeta-Apulum; Sucidava-Romula-Apulum a fost primul instrument al organizarii romane, care a prins contur imediat dupa cucerire. Intr-un studiu relativ recent, A. Paki sustine tocmai asezarea de-a lungul acestor cai de comunicatie a unor grupuri de colonisti, care au format ulterior baza comunitafilor urbane de mai tarziu. in colonizarea Daciei romane, initiaté de Traian in buna masur, veteranii Asati la vatri din trupele ce au participat la evenimentele din Dacia au reprezentat elementele de baz4, mai sustine autoarea, ceea ce este corect. Dar colonizarea a avut un caracter organizat si nu unul spontan, determinat de vointa individuala a indivizilor dornici s& ajunga in noua provincie (Paki 1995, 21-22; Gudea 1996, 158-159). Aproape concomitent cu formarea sistemului defensiv al noii provincii, comunitatile ce formau canabae-le legiunilor si vici militares ai trupelor auxiliare au fost transferate din alte provincii in noile sedi din provincia Dacia. Populatia acestor comunitaji era formatd din: familiile soldatilor, mestegugari, negustori, lixae, elemente civile legate prin interese economice de nevoile castrului, care le asigurau cele necesare traiului si implicit prosperitatea. In cadrul acestor asez4ri un loc distinct il ocupau c. R consistentes, de obicei de origine italic&, dar care in epoca Antoninilor cuprindeau, in cea mai mare parte, elemente provinciale cu calitatea de cetdtean roman sau nu, din vestul Imperiului. In cadrul acestor asezAri, cives Romani consistentes erau acele comunititi pe care politica romana le folosea pentru intirirea sistemului roman de exploatare economicd a noului teritoriu cucerit. Ei ocupau locurile cele mai propice pentru desfasurarea activit&tii lor economice. La aceste elemente se adaugau veteranii provenind din legiuni sau trupe auxiliare, care detineau cet&tenia roman’. Aceasti categorie sociala disciptinata si fidela Imperiului, avea o pozitie politica distinct& in conducerea asezArilor indiferent dac& deveneau proprietari de villae rusticae sau raméneau sd desfagoare o activitate economica in vicus militaris sau canabae. Veterani et cives Romani consistentes formau elita asez&rilor respective, din care erau alesi magistratii. Comunitatile de cives Romani consistentes erau formate in principiu din negustori, proprietari de ateliere megtesugaresti sau din alte Ppersoane care se ocupau cu afaceri comerciale (Bounegru 2002, 115). Epoca Antoninilor a fost epoca de maxima dezvoltare a Imperiului Roman. Sistemul de organizare a statului a evoluat fata de veacul precedent, cand statul si baza in principal pe coloniile intemeiate prin deductio in teritoriul unei provin Formula consacrata in descoperirile epigrafice este aceea de c. R. consistentes, reprezentand modalitatea de caracterizare a unei colectivitati de cetateni romani stabiliti intr-o localitate, pentru a-i deosebi de autohtoni (Mommsen 1873, 309;102 Doina Benea 4 Bounegru 2002, 109). O situajie speciald aveau c. R consistentes stabiliti in canabae $i vici militares, unde acestia reprezentau principala categorie social, care avea acces la magistraturile locale (Suceveanu, Zahariade 1986, 111-114). In provinciile sud-dunarene Moesia Superior si Moesia Inferior, prezenta comunitatilor de c. R. consistentes este deocamdat& documentata epigrafic in chip diferit. Ele sunt foarte rare pe teritoriul primei provincii: Singidunum (1), Margum (1), in schimb, mult mai numeroase in cea de a doua provincie, fiind amintite epigrafic la: Tomis, Callatis, Troesmis, Abrittus, Sexaginta Prista etc. Semnificative . sunt descoperirile din Moesia Inferior, unde apar mai multe asemenea atestari epigrafice. Ca de pilda, la Abrittus veteran et cives Romani et consistentes Abritto ad canabas, iar la Durostorum sunt semnalati cives Romani et consistentibus in canabis Aelis legionis XI Claudiae (CIL, IM, 7474; Ivanov 1980, 16; Bounegru 2002, SE, 55, 57). in timpul lui Antoninus Pius, in provincia vecina Moesia Inferior, la Troesmis este amintitA epigrafic o comunitate similara de vererani et c. R. consistentes ad canabas legionis V Macedonicae (ISM, V, 141, 135, 154). Mai mult, in teritoriile unor colonii grecesti asemenea comunitafi de consistentes apar in mediul rural al Histriei si Tomisului. In aceste comunitafi rurale, practic sate, alaturi de cives Romani apar amintifi epigrafic atat veterani, cat si anumite grupuri etnice, precum bessi (Bounegru 1997, 115-119). O, Bounegru considera cA aceste comunitati rurale de negustori au avut un rolul minor doar in practicarea unui comert rural. Ni se pare mai firesc a vedea in aceste comunitati elemente intreprinz&toare, care Practicau un comert provincial gi care, dintr-un motiv sau altul, nu s-au putut stabili (natura comertfului lor, de pilda ) in coloniile grecesti (Bounegru 1997, 116). Castrele auxiliare in Dacia au fost amplasate pe doua linii defensive: prima de-a lungul frontierei, iar cea de a dou&, pe unele cdi principale de comunicatie (cum ar fi de pildi Mehadia, Teregova, Razboieni, Cigmau, Gilau, Gherla etc.), Asupra alegerii locurilor de amplasare s-a discutat mult in literatura de specialitate si parerea unanimé a istoricilor este c& ele intrunesc criteriile de bazA militare, alaturi de cele economice (condifii geografice favorabile, apropierea de c&ile de comunicatie, resurse naturale). Importanja acordat& asezarilor vicane ale castrelor auxiliare insemna repartizarea oarecum uniforma pe teritoriul unei provincii a unor mici aseziri de cetdfeni romani protejati, pe de o parte de castre si de administratia romana, pe de alt parte. Rostul acestor comunit&ti de cet&feni romani in mijlocul unor teritorii locuite de populatia localé autohtond era acela c& trebuiau s& asigure raporturi economice ferme, care si gribeascd si s4 asigure integrarea lor in sistemul economic roman. Cu ajutorul acestor c. R consistentes s-a format si structuré administrativa a provinciei Dacia, care a asigurat si a determinat integrarea ei in sistemul economic general roman. In Dacia apar atestate epigrafic pand acum trei comunit&ti de cives Romani consistentes. Prima comunitate apare documentat’ la Apulum (cives Romani consistentes canabis legionis), intt-o inscriptie dedicat& Ini Marcus Ulpius Apollinaris Praefectus castrorum (IDR, Ml, 5, 438 = IES, 9106).3 Provincia Dacia in sistemul economic al Imperiului Roman 103 Oa doua inscriptie care aminteste 0 comunitate de cives Romani consistentes a fost un altar dedicat Victoriei Augusta. Monumentul a fost ridicat de cdtre un veteran, L. Iulius Leuganus, care detinea calitatea de custos aedis, deci administrator la templul/sanctuarul construit de comunitatea de c. R consistentes a legiunii. Personajul facea parte dintre primele elemente stabilite la Apulum, ca veteran al legiunii a XIII Gemina Martia Victrix. El era originar din Clunia (Hispania Taraconensis) (vezi comentariul lui I. Piso la JDR, III, 5, 363). Inscriptiile dateaz& in perioada de inceput a provinciei Dacia, epoca Traian-Hadrian. Altarul inchinat Victoriei Augusta de catre administratoru! sanctuarului comunitatii, apartinand probabil Triadei Capitoline, era primul care se ridica, de regula cu ocazia intemeierii unei asez4rii romane. A doua comunitate de cives Romani este documentatd la Potaissa, prin doud inscriptii votive dedicate lui Hercules, prima si Terra Mater, a doua, de catre c. R. prin doi magistrati, Satrianus si Decimus (Barbulescu, Catinas 1992, 114, nr. 3 si 4). Datarea celor doua inscriptii este anterioaré municipalizarii oragului, foarte probabil inainte de venirea legiunii a V-a Macedonica. Mai multe inscriptii mentioneaz4 o comunitate de veferani et cives Romani la Micia, condus& de unul sau doi magistri ai pagus-ului (IDR, III, 3, 69, 80, 81, 82, 84, 110). Cele trei centre (Apulum, Potaissa si Micia) documentate epigrafic cu comunititi dec. R_consistentes erau centre militare ale provinciei. Acest lucru evidentiazA un aspect important: asezarea acestora de la inceput in canabae si vici militares. Pentru alte ageziri de acelasi tip din Dacia nu detinem inca informatii epigrafice in acest sens. Nucleul de c. R. consistentes de la Apulum a fost transferat din Pannonia, dupa stabilirea legiunii a XIII-a Gemina in Dacia. El venea dupa o stationare scurt& in timp la Vindobona (anii 93-101), iar al legiunii a V-a Macedonica in anul 168, de la Troesmis, la Potaissa, dupa o stationare indelungat&, de mai multe decenii (Moga 1985, 19-20; Barbulescu 1987). Atributiile acestor comunitati, cu caracter precumpanitor economic, erau dublate de acelea de elite politice locale in conducerea asezarilor de tip canabae sau vici militares, ageziri ce depindeau in prima perioad& a existentei lor de castru. Caracterul lacunar al informatiilor epigrafice ar putea crea impresia fals& c& in Dacia prezenta lor a fost sporadic’. De fapt, trebuie si presupunem cA fiecare unitate auxiliari care venea dintr-o provincie a Imperiului in Dacia aducea gi populatia vicus-ului sau a canabelor in cazul unei legiuni, care dorea si se stabileasca in noua provincie. In Dacia s-au stabilit un numar de cca 77 de unit&ti auxiliare regulate si neregulate dupa anul 106. Din acestea, la un numar de 54-56 de unitAti s-a precizat pana in prezent castrul si agezarea vicana adiacenti. in majoritatea cazurilor, trupele proveneau din provinciile Pannonia, Moesia Superior si Moesia Inferior (cu anumite fluctuafii de transferuri de trupe in epoca lui Hadrian gi ulterior, astfel c& in general numarul trupelor stationate nefntrerupt in Dacia se poate estima la cca. 66-68) (Benea 1995, 231-248, anexa 1).104 Doina Benea 6 Dupa incheierea ostilititilor militare si din momentul inceperii organizarii sistemului defensiv, din ager publicus au fost acordate terenuri concomitent pentru ridicarea fortificatiilor, c&t si pentru constructiile din canabae sau vici militares. Observatiile facute in zona castrului mic (II) de la Tibiscum au evidentiat acordarea probabil a unei suprafete similare ca suprafati, de cca. 150 x 150 m, la fel ca si pentru castru, pentru amplasarea asezdrii vicane. Dezvoltarea fortificatiei a determinat implicit schimbarea structurii interne a vicus-ului militar si mutarea spre est a tramei stradale cu circa 20-24 m, in functie de noul drum de acces spre porta praetoria a castrului mare (Benea, Crangus 2001-2002). Atat la Tibiscum, c&t si in alte centre militare ale Daciei, s-au format asezari vicane alaturi de canabele de la Apulum si apoi, din anul 168 cele de la Potaissa. In interiorul acestora a existat 0 comunitate de c.R. consistentes, la care s-au aldturat ulterior veferani din trupele din castru. Lipsa marturiilor epigrafice este in acest moment o caren{a de informatie. Dispunerea uniforma a castrelor, atat de-a lungul granifei, cat si in interiorul Daciei, demonstreazi modul rational de organizare al teritoriului, nu numai din punct de vedere militar-strategic, dar si economic. Asezrile vicane prin structura lor internd erau asezdri cu un pronunfat caracter mestesugiresc, negustoresc care deserveau, in primul rand, nevoile castrului. Majoritatea acestor asez&ri au fost transferate in provincia nord-dundreand dup un stagiu de cca. 50 de ani in Pannonia sau cca. 20 de ani in Moesia Superior si Moesia Inferior. Deci, populatia respectivelor asezari provine din mediul celtic si moesic romanizat (Husar 1999, 108-171; Benea 1998, 175-185; Benea 2001, 137-139). Ca atare, in Dacia, prin transferul asezdrilor vicane, ale canabelor legiunilor, avem de a face cu o colonizare militard, care se bazeazd pe de o parte pe veterani, iar pe de altd parte, pe populafia romanizatd sau nu, din aceste asezéri. Componenta etnica a unui vicus militar, desi purta amprenta etnica a fostului sediu de resedinfi, era format’ din veterani si cet4feni romani, care in decursul timpului s-au stabilit in asezarea respectiva. Asa se face c& fiecare agezare de acest fel avea un nucleu de veterani et cives Romani consistentes, care reprezenta, cum afirmam mai sus, elita politica a asezrilor respective. Pe aceasta grupare sociala se baza att armata, cat si autoritatea roman4 in organizarea administratiei locale. intr-un fel, ele reprezinté veriga de legatura a administrafiei centrale a provinciei in teritoriu. Acest mod de organizare va polariza astfel relajiile dintre vici militares si asezarile locale autohtone, contribuind la integrarea teritoriului cucerit in sistemul economic roman. Desigur, lucru stiut din timpul tui Septimius Severus, aceste asezAri (att vici militares, ct si canabae) cu caracter cvasiurban, se municipalizeazi (Vittinghoff 1971, 299-318). Multe din aceste asezAri precum Dierna, Porolissum, Tibiscum, Potaissa, municipium Septimium Apulensium, poate si Ampelum (?) igi au originea in acest sistem de organizare, ceea ce reprezinté jumatate din orasele Daciei romane. Numdrul mare de astfel de asezdri explicd in primul rand urbanizarea rapidd a provinciei $i implicit romanizarea ei, datoratd tocmai colonizdrii oficiale impuse de Traian, pentru a inldtura cdt mai repede urmarile violentelor conflicte militare $i a integra noua provincie in Imperiu, sub toate aspectele.7 Provincia Dacia fn sistemul economic al Imperiului Roman 105 Veterani et cives Romani consistentes erau organizate dup’ model corporativ, cu sedii, depozite proprii, scholae avand structuri de conducere proprii precum: curator c. R. sau magister, quaestor (Vittinghoff 1971, 299-318). Relatiile economice interprovinciale stabilite de aceste comunitati au contribuit in mod decisiv la exploatarea provinciei Dacia dup& noi criterii si forme, care se supuneau pe deplin politicii generale a statului roman. Muncipalizarea multor vici militares este un indiciu clar al prosperitatii economice tocmai a acestor comunitati de veterani et cives Romani. Alaturi de colonizarea oficiald a statului, in Dacia s-au stability in mod spontan elemente particulare — negustori si mestesugari organizati in corporat caracter etnic sau nu. Astfel, din vestul Imperiului provin elemente de origina trever& (CIL, Il, 1214). Numarul relativ mic de inscriptii nu aduce prea multe informatii in afara mentiunii etniei lor si, eventual, a unor aspecte privind organizarea lor sub forma unor corporatii grupate pe considerente etnice. Materialul epigrafic a fost studiat cu deosebit% atentie sub cele mai diferite aspecte si nu poate oferi elemente noi in analiza problematicii aflate in discutie. Ca atare, analiza noastri va incerca in m&sura posibilului sd evidenjieze un aspect si anume faptul cdi prezenja acestor elemente nu este de loc intémplétoare, ci ea face parte dintr-un sistem organizat interprovincial de comert. in Imperiul roman existau collegia de negustori, care pot fi identificate fie pe bazA de nume (apartinand unor familii), fie printr-o structur& organizatoricé aparte. Specializarea comerfului roman va determina formarea unor adevarate companii de negustori si navigatori, care isi au sediul intr-o provincie, dar si o serie de "filiale" in alte provincii. Acest comert maritim gi fluvial este precizat in bund masura numeroase marturii epigrafice. Cu mult timp in urma, Vasile Parvan remarcase in lucrarea sa inchinaté nationalitatii negustorilor din Imperiu existenfa unor adevarate corporatii de negustori, intre care si cel de Cisalpini et Transalpini, care desfasurau un intens comert in nordul si vestul statului roman inca din timpul lui Caesar, cfind teritoriile de la nord de Alpi nu erau inc& incluse in statul roman (Pavan 2002, 137'). Cu timpul, in epoca imperial’, acest corpus de negustori avea si detind antrepozite la Mediolanum, Lugudunum, Augusta Treverorum, Como, Colombara, Aquileia (Pleket 1990, 132, nota 68). In toate aceste centre se constati un amestec de populatie, incat doar pufini mai sunt negustorii de origine italicé, majoritatea provin din mediul provincial din vestul Imperiului. in Dacia sunt documentati epigrafic mai multi negustori originari atat vestul, cat si din estul Imperiului Roman. Marturiile epigrafice sunt cunoscute literatura de specialitate, raportindu-se mai mult la comerful Daciei in sine, frd legatura cu alte zone a lumii romane. Astfel, la Drobeta este amintit L. Samognatius Tertius din Augusta Treverorum, iar la Apulum o alta inscriptie funerar’ mentioneaz4 pe T. Fabius Ib())iomarus dec. al canabelor legiunii a XIII~a Gemina. Familia sa stabilité la Apulum se compune din doi fii, unul ajuns cavaler, Fabius Aquileiensis a fost trib. mil. in Num. Ped. Brit., ce apare amintit intr-o inscriptie de la Cigmau. " Vezi si comentariu lui N. Zugravu la p.162, n. 195.106 Doina Benea 8 Cel de al doilea fiu, Fabius Pulcher dedic& un altar lui Venus Augusta, in calitate de augustal, tot la Apulum. Acesta din urma, pare s& fi continuat activitatea tatalui siu (IDR, Il, 22; IDR, Ill, 5, 527). Inscriptia a fost descoperit& in anii 1722-1723 undeva in zona Abrudului si s-a pastrat intr-un desen facut de Ariosti (cf. 1 Piso 2001, 420-403). Cognomenul individului, de rezonanti celtici, prezinti o asemanare cu cel al lui Aprius Iiliomarus, negustor dintr-o familie cunoscut& de la Lugudunum, care se ocupa intre altele si de colegiul utricularilor (cf. Pérvan 2002, 192; Zugravu nota 15; /DR, Ill, 3, 213). Tot treveri sunt si familia Turrani de la Tibiscum sau Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu retatii directe in oragul Lugudunum, unde rezida un membru al acestei familii (Benea 2003, in manuscris). C&ile comerciale ale Daciei au fost analizate de multe ori in literatura de specialitate, fie cele maritime dinspre vestul Marii Mediterane si apoi, prin Dalmatia si Aquileia spre Moesia Superior (Singidunum, Viminacium), fie cele terestre din Gallia, Germania, avand ca punct obligatoriu de oprire la Aquileia de unde, pe Sava, ajungeau la Dunare in portul de la Singidunum si de aici in Dacia (Lederata, Dierna, Drobeta). Aquileia este nodul de comunicatie terestru cel mai important dintre vestul Imperiului si probabil nu intamplatoare este prezenta aici a unui negotiator daciscus, numit M. Secundinus Genialis, atestat epigrafic (CIL, V, 1047 = ILS, 7256). Cel mai reprezentativ centru comercial al Galliei era Lugudunum, alaturi de Nemausus, Antipolis, Burdigala etc. In randul negustorilor din Lugudunum, treveri apar amintiti cel mai frecvent avand mentionate atét atributiile principale ale profesiunii lor, dar si functiile politice in conducerea comunit8tilor si cele religioase (CIL, XII, 1911, 1949, 1977, 1984, 1988, 2012, 2027 etc. of. Parvan 2002, 171). Stabilirea in Dacia, la Drobeta si Tibiscum sau Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum, a unor familii de freveri nu este intémplitoare, ci constituie un indiciu al dependenfei Jor de aceast4 grup& mare a negustorilor de la Lugudunum, ca reprezentanti ai corporatiei negustorilor. Aproape cd s-ar putea considera ca acesti negustori conduceau filiale, unul la intrarea in provincie a marfurilor si urmatorii la Sarmizegetusa si la Apulum, in capitala provinciei. Prezenta la Singidunum a unei colectivitati mai mari de negustori, ce faceau parte din consistentes Aquileiae (prin Terentius Aquilinus $i Tretenica Sabina), reprezint& veriga de legaturd in stabilirea filialelor unei corporatii de negustori, care venea din nordul Italiei si vestul Imperiului (JMS, 1, 15). Cu utricularii din Lugudunum, Arelate sau Antipolis trebuie puse in legaturd descoperirile din. Dacia de la C&lugareni si Marga, unde sunt atestate colegii de utriculari, desi dedicanfii, au o origine greco-orientala (Benea 1995, 302-309, Husar 1999, 209-210). in acest caz, avem de a face cu adevarate companii interprovinciale ajunse pind in Dacia si care asigurau relatiile permanente intre Dacia, vestul si centrul Imperiului. O a doua directie a comertului spre Dacia a fost reprezentatd de negustorii din Asia Mic&, Siria si Grecia, din spatiul elenizat al Imperiului. Modul lor de organizare este diferit faji de cel din vestul Imperiului. Ei formeaza, de obicei, comunit&ti grupate pe etnii, fapt sesizabil pentru Suri negotiatores (Gaius Gaianus,9 Provincia Dacia in sistemul economic al Imperiului Roman 107 Proculus Apollofanes, Aurelius Alexander et Fla(vjus) (IDR, Ill, 2, 203, CIL, Ill, 7761), Ponto-Bithiany sau Asiani. Nu se constat& acelasi fenomen pentru negustori greci, dar multi dintre negustorii documentati epigrafic in Dacia au cognomine grecesti si ar putea proveni din spafiul sudic al Peninsulei Balcanice (T. Aur. Narcissus - Apulum, P. Ael Ionicus ~ Drobeta, Sextus Cornelius Ta... — Romula) (CIL, Il, 1068, 14216; ZDR, II, 419). $i in acest caz, se observa prezenta a cate unui negustor la Drobeta $i Romula — prima localitate port de intrare in Dacia, iar a doua important centru comercial si economic. Celelalte mentiuni epigrafice apar de regula la Apulum, in capitala provinciei (C/L, HI 976, Gudea 1997, 122-123). Un astfel de personaj este P. Aelius Arrianus Alexander, decurion la Sarmizegetusa, ajuns cu afaceri comerciale pana in Mitilene, pe insula Lesbos (GR, IV, 47, apud Gudea 1996, 123). Prezenfa trupelor neregulate de suri sagittari si palmyreni sagittari in Dacia au atras imediat si elemente civile, in randul c&rora negustorii au detinut un rol important. La acestea s-au addugat apoi veteranii din trupele de palmyreni, stabiliti mai ales in mediul urban de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Potaissa, Tibiscum si Porolissum. Astfel, un P. Ael. Syrus, cu calitatea de augustal in municipium Septimium Apulensium, construieste un portic la un edificiu (CIL, II] 976 = IDR, III, 5, 7). Tot la Apulum, pe un altar inchinat lui .O.M. Dolichenus sunt amintiti doi negustori sirieni: Aurelius Alexander si Flaviis (CIL, Il, 7761 = IDR, Ill, 5, 218). Alfi doi sirieni sunt documentati la Ulpia Traiana Sarmizegetusa: Gaius Gaianus in coll, Fabrum, M. Bassius Aquila pe un altar inchinat lui JOMD (CIL, 11,1431 = IDR, IH, 2, 202). Eventualele verigi de leg&tura cu provinciile sud-dundrene spre provincia de bastind nu se pot stabili, ceea ce sugereazA posibilitatea c& activitatea lor fie a avut un caracter local sau, dac& a fost interprovincial, marturiile epigrafice care s& ajute la identificarea acestuia lipsesc deocamdati. Am avea in cazul sirienilor o enclava venita din provincia de bastina. Relatiile mult mai intense apar reprezentate in inscriptii cu negustorii din provinciile Asiei Mici. Astfel, Asiani apar amintiti in anul 235 la Napoca, intr-o asociatie (CIL, III, 870, vezi Parvan 2002, 234). cazul negustorilor din Bithynia, rAspnditi in intreaga Peninsula Balcanica, din Tracia, Moesia Inferior pana in Dacia, numarul lor apare mai numeros. Cele mai reprezentative orase sunt Nicomedia si Niceea, atestate prin negustori la: Philippopolis, Nicopolis ad Istrum, Histria, Callatis, Tomis, Odessos (Pérvan 2002, 234-235; Bounegru 2002, 120; JGB, Il, 688; II, 11008; ISM, I, 310 etc.). in provincia Dacia, Ponto-Bithyani sunt documenta ta Apulum. Cu calitatea de cives Bithyni apar pe doud monumente funerare: Asclepius Asclepiades i Alexandrinus de la Ampelum (IDR, Ill, 3, 341, 342.). Un collegium al lor apare la Germisara (IDR, Ul, 3, 234, 235). Caracterul corporatiei trebuie si fi fost legat de comert. Cei ce ridic& monumentul sunt cetitenii romani L. Calpurnius... si L. Livius Marcelinus, ultimul, probabil, fiul lui LZ. Livius Marcellus Ilvir al coloniei, probabil de la Apulum (RMI, 59, 1990, 16, nr. 3). Galatae consitentes municipio Napocae ridici un altar lui LO.M. Tavianus probabil in timpul lui Antoninus Pius (CUZ, III, 860).108 Doina Benea 10 Modul acesta de organizare trebuie s4 fi avut totusi un caracter interprovincial, fapt mai bine sesizat prin prezenta a cate unui negustor dintr-o etnie intr-un orag sau chiar provincie, care ar fi putut juca acelasi rol de sef de filialé a unei mari corporatii cu caracter etnic. © a treia directie a comerfului din provincia Dacia reflecté o perioad’ caracteristicé sfargitului secolului al II-lea si in cursul celui urmator, cand negustori din mediul urban al provinciei organizeazA prin elemente proprii asigurarea fenomenului de comer{ interprovincial pentru aprovizionarea provinciei. Epigrafic este documentaté existenta unei asociatii sau nu pentru negotiatores Daciae Apulensis, poate cu sediul la Ulpia Traiana Sarmizegetusa (de unde provine monumentul), care aveau un defensor in pesoana lui Crassus Macrobius (CIL, III, 1068 = IDR, III, 2, 109). Prezenta unor negustori ai Daciei ca rezidenti in Dalmatia, cu sediul la Salona, Tragurium, Nedinum, care detin in provincia nord-dunarean gi atributii decurionalte denot4 infiinfarea unor factorii, care preluau marfuri pentru Dacia, probabil din Hispania, nordul Africii si sudul Italiei (CIL, Il], 2086, 2866, 2679: Aur. Aquila (dec. Potaissa), Umbrianus (Porolissum), Aur. Longinus (Drobera)). Acelasi rost I-au avut, probabil, si Aur, Primus de la Augusta Traiana sau cel amintit mai sus de la Mitilene, P. Ael, Arrianus Alexander (IGB, Ml, 2, 1590 = IG, XII, 125). Deocamdat& nu ne apar foarte clare coordonatele principale ale exportului si importului in provincia Dacia, decdt cu caracter general. Studiul elementelor lor principale este departe de a da satisfactie sub aspectul studiului de detaliu (respectiv, al amforelor, TS etc.). Un ultim aspect s-ar referi la posibilitatea existentei unor oameni extrem de bogati ca negustori in Dacia. Epigrafic credem c& doar intr-un singur caz putem vorbi de un cavaler numit P. Aelius Strenus Ivir la Sarmizegetusa, augur la Drobeta, patronus collegiorum fabrum, centonariorum, et nautarum, conductor Pascui, salinarum et commercionum (CIL, Ill, 1209 Apulum = IDR, Ill, 5, 443). concluzie, organizarea provinciei Dacia s-a bazat pe o colonizare oficiald, efectuat& inc& din timpul domniei lui Traian, ceea ce a si avut ca urmare integrarea spatiului in discutie in structurile economice ale Imperiului. Aceasti colonizare s-a materializat, in fapt, in doud-trei aseziri de tip canabae (Apulum, Bersobis, Potaissa) si cca. 54-56 asezAri de tipul vici militares, care prin structura lor cvasiurband se afla la baza municipalizarii provinciei. Noi structuri administrative au propulsat Dacia in toate relatiile economice spre vestul si centrul Imperiului Roman, integrAndu-le in sistemul acelor corporatii interprovinciale. Materialul epigrafic avut la dispozitie evidentiazi relatii comerciale directe stabilite cu orasul Lugudunum (Gallia), prin familiile lui Jbliomarus, ale lui Turranus, cet8teni de origine treveri etc. Pentru comertul cu Italia, oragul Aquileia apare ca verigi de legatur& cu comapania negustorilor din zona cis- $i transalpina. Colonizarea spontand s-a bazat pe colectivititi etnice de negustori gi chi mestesugari venite mai ales din estul Imperiului (Grecia, Asia Mica, Siria). Materialul epigrafic disponibil sugereazd posibilitatea venirii lor in tot cursul veacului al II-lea. Aceste comunitati se aflau in mod cert in relafii cu altele dinMW Provincia Dacia in sistemul economic al Imperiului Roman 109 provincia de bastina, stabilite in anumite provincii al Imperiului, avand structura tena de mari companii comerciale gi de navigatie. Ele se bazeazA ins pe criterii etnice provinciale. Activitatea negustorilor din Dacia a determinat, la randul ei, © extindere a teritoriului propriu interprovincial de comert. Asa se explicd prezenta unor elemente in provincii balcanice precum Moesia Inferior, Dalmatia si insulele grecesti. Nu se cunoaste modul lor de organizare intr-o corporafie cu caracter etnic, interprovincial sau chiar persoane izolate. Nu este exclus ca aceasta sa fi avut un caracter provincial pentru Dacia, asa cum ar sugera o inscriptie ce semnaleazd intr-o formuli negotiatores provinciae Daciae Apulensis. Faptul s-ar datora, poate, tocmai modului de organizare a Daciei, putin diferit de al altor provincii prin comunitati de veferani et c. R. consistentes. Desigur, prezenja statiilor vamale atat in interiorut provinciei, cat si la limitele provinciei Dacia cu Moesia Superior si Inferior, dar si barbaricum, este cel mai clar indicin de integrare economicd. Epigrafele cunoscute pind acum se dateaza, de regula, putin dup& epoca Traian-Hadrian, ca atare nu au fost luate in discutie in lucrarea de fata, fiind o problematicd deja clarificaté pentru Dacia (Parvan 2002; Bounegru 2002). INTEGRATION OF THE PROVINCE OF DACIA IN THE ECONOMICAL SYSTEM OF THE ROMAN EMPIRE (Abstract) ‘The organization of the province of Dacia was based on official colonization that started even during Trajan’s reign and led to the integration of the area within the economical structures of the Empire. This colonization can be traced in the two/three settlements of the canabae type (Apulum, Bersobis, Potaissa) and around 54-56 settlements of the vict militares type, that throughout their almost urban structure, constitute the base of municipalization in the province. Spontaneous colonization was based on ethnic communities of merchants and craftsmen originated from the Eastern parts of the Empire (Greece, Asia Minor and Syria). The epigraphically material displayed suggests the possibility of their arrival between the 2 and the 3" centuries AD. The merchant's activity in Dacia province determined a development of the inside provincial territory specialized with trade. That explains the presence of some elements in the Balkan provinces like: Moesia Inferior, Daimatia and the Greek islands. A possibility not excluded, if having a provincial character for the colonization in Dacia, as an inscription suggests throughout its formulation: negotiatores provinciae Daciae Apulensis. This fact, due to the way in which Dacia had been organized as a province, different than other provinces with communities of veterani et oR consistenies. ABREVIER §1 BIBLIOGRAFIE Benea 1995 =D. Benes, Die Urbanisierung der viei militari aus Dazien. Einfluss der demographischen Faktoren auf ihre Entwicklung, in Actes du I Colloque Roumain-Suisse Berne 12-19 Sept 1993, Bema, 1995, p. 231-249.Hy Doina Benea 2 Benea 1998 ~D. Benea, Die Beziehungen zwischen Dakien und Pannonien zur Zeit des Kaisers Traian, in Apulum, 1999, p. 175-185. Benea 2001 =D. Benea, Relatiile dinire Dacia si Moesia Superior, in Apulum, 2001, p.l37-146 Benea, Crangus 2001-2002 -D. Benea, M. Créngus, Evolufia vicusului militar de la Tibiscum in secolele JI-Ill. (Cu privire specials asupra planimetriei ase=dri) Sargetia, 30, 2001-2002, p. 181-194. Bounegru 1986 -O, Bounegru, Uber die cives Romani consistentes von Scythia Minor, in MB, V, 1, p. 12-14 Bounegru 1997 0. Bounegru, Notes sur les éléments éthnigues sud-thraces de la Doboudja romaine (IF-IIf siécle apr. JC). in Actes 2'¢ Symposium des Evudes Thraciennes. Komotini, 1997, p. 112-123. Bounegru 2000 —O. Bounegru, Der wesiliche Pontosraum und seine Handelsbeziehungen in der romischen Kaiserzeit, in MB, XIX, 2, p. 87-98. Bounegru 2002 — 0, Bounegru, Comert si navigatori la Pontul sténg si Dundrea de Jos(sec.I-lil p. Chr.) (Studia Callatiana, 1), Rarbulescu, Catinas 1992 ~ M. Barbulescu, A. Catinas, Inscripfii dintr-un templu de la Potaissa, in EphemNap, 2, 1992, 111-124. Berard 1993 ~F. Berard, Vikani, kanabesnses, consistentes. Remarques sur organisation des agglorérations militaires romaines, in L’epigrafia dell Villagio, Faenza, Cagnat 1909 —R. Cagnat, Le commerce et la propagation des religions dans le monde romain, Paris. Christescu 1929 ~V. Christescu, Viafa economica a Daciei Romane, Pitesti, 1929. Deman 1987 — A. Deman, Réflexions sur la navigation fluviale dans l'antiquité romaine, in Histoire economique de l'antiquité (ed. Hackens, P. Marchetti) Louvain la Neuve, 1987. Drexhage 1994 HJ. Drexhage, Einflisse des Zollwesens auf dem Warenverkehr im romischen Reichhandelshemmend oder handelsfordern, in MB, 13, 2, p. 128-145, Florea 1992 —G. Florea , Materiale ceramice descoperite pe terasa a Vill-a de la Grddistea Muncelului (), in EphemNap, 3, 1993, p. 95-110. Glodariu 1972-1974 ~1. Glodariu, Comertul roman si cucerirea Daciei, in Sargeria, 11-12, 1972-1974, p. 237-244, Glodariu 1974 —1. Glodariu, Relaiite comerciale ale daciet cu lumea elenisticd $i romand (sec. Hie.n.-le.n), Cluj-Napoca, 1974. Glodariu 1977-1978 ~1. Glodariu, La pénétration économique romaine en Dacie préromaine, in Dacoromania, Freiburg-Munchen, 4, 1977-1978, p. 17-26. Gudea 1996 ~N. Gudea, Porolissum. Un complex daco-roman la marginea de nord @ Imperiului Roman I. Vama romand. Monografie arheologicé. Contribusii Ja cunoasterea sistemului vamal din provinciile dacice, BMN, Cluj-Napoca, 1996, Husar 1999 — A. Husar, Celfi si germani in Dacia romand, Cluj-Napoca, 1999. Husar 2002 ~A. Husar, Din istoria Daciei romane. Structuri de civilizatie(l). Cluj-Napoca, 2002. Ivanov 1990 ~R. Ivanov, Lixa legionis V Macedonicae, in ZPE, 80, |, p. 32-48. Kneissel 1981 —P.K. Kneissel, Die utricularii, thr Rolle in gallo-romischen Transportwesen und Weinhandel, in BJ, 181.3B Provincia Dacia in sistemul cconomic al Imperiului Roman Md Kneissel 1983 —P.K. Kneissel, Mercator-negotiator. Romische Geschafisleute und die Terminologie ihren Berufe, in MB, I, 1 Macrea 1969 —M. Macrea, Wiafa in Dacia Romand, Bucuresti, 1969. Mirkovié 1977 ~M, Mitkovié, Einheimische Beolkerung und romische Stddte in der Provine Obermoesien, in ANRW, Il, 6, p. 811-848, Moga 1985 - V. Moga, Din Istoria militaré a Daciei. Legiunea a XIll-a Gemina, Cluj-Napoca, 1985, Mommsen 1873 - Th. Mommsen, Die romische Lagerstitte, in Hermes, 7, Paki 1995 —A. Paki, La colonisation de la Dacie Romaine, in La politique édilitaire dans les provinces roumano-suisse Berne, 12-19 septembre 1993, Bere, p. 19-37. Panciera 1957 ~S. Panciera, Vita economica di Aquileia in eta romana, Aquileia, 1987 Parvan 2002 ~V. Parvan, Scrieri de istorie romand, editie N. Zugravu, Edit. Univ. AIL Cuza, lagi, 109-287, Petolescu 1995 ~C.C. Petolescu, Scurtd istorie a Daciei Romane, Bucuresti. Piso 2001 ~1. Piso, Inseripyiile Daciet Romane, Paris, III, 5, 2001. Pleket 1990 —H.W. Pleket, Wirtschaft und Gesellschaft des Imperium Romanum. Wirschafi, in Handbuch der euroopdischen Wirtschaft-und Sozialgeschichte, 1, 1999, p. 25-142. Russu et ali 1980 ~~ LL. Russu, 1. Piso, V. Wollman, Jnscrippiile Daciei Romane, Bucuresti, 11,2, 1980, Russu si colab. 1974 ~ LL. Russu, M, DuSani¢, N. Gudea, V. Wollman, Inscripfiile Daciei Romane, Bucuresti, I!I.1, 1974. Russu gi colab, 1984 —LL Russu, ©. Floca, V. Wollman, Inscripfiile Daciei Romane, Bucuresti, II1, 3, 1984. Schlippschuh 1987 —O. Schlippschuh, Die Hendler in rdmischen Kaiserreich in Gallien, Germanien und der Donauprovinzen Ratien, Noricum und Pannonien, Amsterdam, 1987, Strobel 1989 ~K. Strobel, Die Donaukriege Domitians, Bonn, 1989. Suceveanu 1977 AL. Suceveanu, Viaja economica in Dobrogea Romand (sec. -III en), Bucuresti, 1977. Suceveanu, Zahariade 1986 — Al. Suceveanu, M. Zahariads, Un nouveau avicus» sur le territoire de Ja Dobroudyja romaine, in Dacia N.S., 30, 1986, p. 109-120. Suceveanu, Barnea 1991 — Al. Suceveanu, Al. Bamea, La Dobroudja romaine, Bucarest, 1991. Vittinghoff 1971 —F, Vittinghoff, Die rechiliche’Stellung der Canabae legionis und die Herkunfisangabe castris, in Chiron, 1, p. 299-318. Vulpe 1976 —R. Vulpe, Colonies et municpies de la Mésie Inférieure, in Studia Thracologica, p. 296-297. Waltzing 1895-1896 ~ LP. Waltzing, Etudes historiques sur les corporations professionelles chez les Romains dépuis les origines jusqu'au la chute de l'Empire Orient, Louvain, t-2, 1895-1896. Zugravu 1999 —N. Zugravu, Roma politied si aculturatie (1), lasi, 1999.