https://www.scribd.

com/document/120971016/Romania-si-Societatea-Natiunilor
Mihai Iacobescu, România şi Societatea Naţiunilor. 1919-1929 ,Bucureşti, Editura Academiei, 1988, pp.
113-116.
V. Fl. Dobrinescu, România şi organizarea păcii europene. Alianţele sale politico-diplomatice şi militare,
prefaţă în Frederic C. Nanu[1], Politicaexternă a României. 1919-1933, Traducere de Liliana Roşca şi
Emanuela Ungureanu, Iaşi, Institutul European, 1993, pp. 19-20.

11.3. România şi dinamica relaţiilor internaţionale până în septembrie 1938

11.3.1. Politica externă a României: deziderate, oameni, reuşite

Politica externă a României din perioada interbelică a avut ca postulate menţinerea şi

consolidareaindependenţei naţionale a ţării, a

statu-quo

-ului teritorial, obiective legate indisolubil de crearea unuiclimat de pace şi cooperare internaţională.
Până în anii 30, un rol important în crearea şi afirmarea unuisistem naţional de politică externă, bazat pe
înţelegerea şi apărarea intereselor României, dar şi acelorlalte state europene, l-au avut diplomaţii: I. I.
C. Brătianu, Take Ionescu, I. G. Duca şi N. Titulescu.Ultimul, cel european dintre diplomaţii români, a
avut merite incontestabile în consolidareasistemului diplomatic creat în anii 20 de I. I. C. Brătianu şi Take
Ionescu. Încă din anii primei sale misiunidiplomatice la Londra, Titulescu a devenit adevăratul inspirator
şi conducător al politicii externe aBucureştilor. Diplomat dotat cu înţelegerea reală a chestiunilor
internaţionale, Titulescu propunea omodalitate nouă de abordare a acestora. În relaţiile internaţionale -
spunea el - trebuie să fi întotdeaunasigur pe faptele tale; să nu faci nici o promisiune care nu ar putea fi
respectată, să arăţi respect faţă depunctul de vedere opus şi, în sfârşit, să fi cinstit în dorinţa de
conciliere.Conştienţi că fără refacerea continentului european, puternic marcat de cataclismul
războiului,pacea şi stabilitatea ar fi fost precară, diplomaţii români au afirmat o concepţie superioară
despreresponsabilitatea fiecărei naţiuni în realizarea acestui postulat, deoarece, spunea I.I.C.
Brătianu,reconstrucţia Europei nu se poate face decât prin muncă şi restaurarea internă a fiecărui stat.
În acelaşitimp, el sublinia că, în viaţa statelor, fiecare e în drept să-şi organizeze şi să-şi ducă viaţa
internă care îiconvine. Era o reafirmare a unui vechi principiu al politicii externe a Bucureştilor despre
care un altcunoscut diplomat, I.G.Duca, afirmase: Oricare cunoaşte politica românească [....] ştie că una
dindirectivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare
şifaţă de nici o ţară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor ţări. Neamestecându-ne
noi în politica internă a altora, am avut grijă ca şi ceilalţi să nu se amestece în politica noastră internă.V.
Fl. Dobrinescu,

România şi organizarea păcii europene. Alianţele sale politico-diplomatice şi militare,

prefaţă în Frederic C. Nanu[1],

Politicaexternă a României. 1919-1933

, Traducere de Liliana Roşca şiEmanuela Ungureanu, Iaşi, Institutul European, 1993, pp. 19-2