Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003

_______________________________________________________________________________________

CARACTERISTICI DEMOGRAFICE RECENTE ALE

ORAŞELOR MONOINDUSTRIALE DIN ZONA CARPATICA

DANIELA – VIOLETA NANCU, BIANCA DUMITRESCU*

Cuvinte cheie: oraşe monoindustriale, demografie, spaţiul carpatic, 1990-2001

Abstract: Recent demographic features of monoindustrial Carpathian towns. Most towns centered
around one industrial branch alone are the result of communist urbanisation schemes, having
emerged by political decision and centralised socio-economic planning. At the end of the 20th
century, against the background of ample economic and social transformations, those towns
witnessed a dramatic loss of importance within the national urban structure, as reflected also by their
steady numerical decrease from 104 in 1968 to a mere 44 in 1992. Many monoindustrial centres are
located in the mountain zone. They represent 41% of the overall towns sampled for the study, having
a dominant industrial function and over 60% of the active population employed in the industrial
sector. The establishment and development of these towns in the Carpathian zone was largely
determined by the existence of important subsoil resources and the possibility of exploiting and
processing them. Carpathian monoindustrial centres can be grouped by a few categories in terms of
production specificity, eg. the mining of coal (7), of ferrous and non-ferous ores (3), ferrous and
non-ferrous metallurgy (5), machine-building industry (2), and the light industry (1). Recent
demographic features highlight the steep decline of their active population and of their industrial
workforce. Between 1990 and 2001, the number of their inhabitants kept decreasing. The changes
occurred in population dynamics (natural and migratory movements) during the transition period did
sensibly affect the sex and age-group structure of the population, materialised in a tendency to
feminisation, a decrease in the share of young people and a growth of the female population aged 60
and over, to the detriment of the male group.

În condiţiile particulare ale perioadei ce a urmat anului 1989 oraşele cu funcţie

economică industrială au avut o evoluţie specifică, remarcată printr-o multitudine de
aspecte, unul dintre acestea fiind dinamica populaţiei. Modul în care s-a manifestat
demografic segmentul monospecializat industrial din sistemul urban naţional, în ultimii
zece ani (1990-2000) a conturat repere importante în evoluţia viitoare a oraşelor respective.
Oraşele monoindustriale totalizau în 1968 un număr de 104 centre (44% din total
urban). Majoritatea au apărut ca o consecinţă a urbanizării din perioada comunistă, bazată
pe decizii politice de planificare economică centralizată. După 1968 şi până în 1989,
concomitent cu accentuarea procesului de diversificare funcţională în mediul urban,
efectivul lor s-a redus treptat, la jumătate (57), reprezentând numai 24% din total oraşe. De
asemenea, în perioada 1990 - 2000, ca urmare a transformărilor intervenite în industrie şi în
plan social, numărul oraşelor din această categorie s-a redus şi mai mult. Indicatorul
geografic principal luat în analiză, pentru determinarea din punct de vedere numeric a
acestor oraşe, se referă la populaţia activă (peste 60% populaţie activă ocupată într-o
ramură industrială), folosind datele statistice înregistrate la recensământul populaţiei din
1992. Astfel, au fost selectate din rândul oraşelor cu funcţie predominant industrială 44
centre monoindustrial, care au fost analizate şi structurate în funcţie de profilul lor
industrial.
*
Institutul de Geografie, Bucureşti

252
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________
Caracteristicile demografice recente, de ansamblu, cât şi individuale ale oraşelor
monoindustriale în general, cât şi din zona carpatică, considerăm că pot fi puse în evidenţă,
într-o suficientă măsură, prin analiza datelor disponibile şi a observaţiilor de teren, prin
câteva aspecte: dinamica numărului de locuitori; structura populaţiei (pe sexe, grupe de
vârstă, populaţie activă) şi dinamica numărului de salariaţi din industrie.
Între 1990-2000/2001 dinamica numărului de locuitori a oraşelor
monoindustriale din zona carpatică reflectă cu fidelitate “mersul tranziţiei” în câteva
trepte/etape: şocul anilor 1990-1992, cu intensităţi maxime ale migraţiei şi schimbări
rapide în dinamica populaţiei; intervalul 1993-1997, cu tatonări în redresarea economiei şi
oscilaţii moderate ale indicatorilor demografici; 1998-2001, cu intensificarea procesului de
restructurare în industrie şi instalarea declinului demografic.
În cursul anului 1991 majoritatea (77%) oraşelor monoindustriale din zona
carpatică au înregistrat scăderi însemnate ale numărului de locuitori, determinate în
principal de soldul migratoriu negativ. Mişcarea migratorie, ca fenomen demografic de
amvergură în acel moment, s-a manifestat atât intern prin fluxuri de populaţie spre marile
oraşe, cât şi extern, prin emigrări de forţă de muncă şi de populaţie ce aparţin unor grupuri
etnice, către unele ţări din Europa Occidentală.
Astfel, cele mai mari pierderi de populaţie le-au suportat Hunedoara (8600 persoane
în 1991), Bălan (4000 pers.) şi Săcele, Cugir, Moldova Nouă (fiecare între 2000 - 4000
pers.). S-au înregistrat şi creşteri ale numărului de locuitori în 4 oraşe dar de foarte mică
amploare, Aninoasa (1200 pers), Petrila, Uricani, Zlatna centre industriale cu un grad
ridicat de atractivitate a forţei de muncă în acea perioadă. În anul 1992 comparativ cu 1991,
dinamica populaţiei, în majoritatea oraşelor, se aliniază la nivelul valorilor mici: ritmul de
creştere sub 0,7% şi cel de scădere până la -0,3%, peste jumătate din numărul de oraşe
înregistrând creşteri ale numărului de locuitori.
În perioada următorilor ani, 1993-1997, oscilaţiile în dinamica demografică
continuă, la un nivel moderat, tendinţa generală fiind de creştere numerică a populaţiei.
Ritmul de creştere în mod excepţional depăşeşte 10% (în Aninoasa), iar cel de scădere se
menţine, în medie, mai mic de -2%. Această stare în dinamica demografică a oraşelor
monoindustriale din zona carpatică a fost susţinută de atenuarea soldului migratoriu
negativ, în medie, de la –0,6‰ (1992), la -0,1‰ (1996), comparativ cu –6,9‰ în 1990.
Începând cu anul 1998 până în 2000/2001 fenomenul de declin demografic se
instalează în majoritatea centrelor. Deşi scăderile înregistrate sunt mici, de ordinul a 1%-
2% în medie pe an, ele se menţin constant în 15 oraşe din totalul de 18. De această dată
comportamentul demografic este menţinut de sporul natural aflat în scădere permanentă,
până la valori negative (în 8 oraşe, în 1998).
Din analiza modului în care s-au succedat creşterile şi scăderile numărului de
locuitori la nivelul fiecărui oraş, pe întreaga perioadă 1990-2000, au rezultat câteva tipuri
de evoluţie a populaţiei (fig. 1). Numai 2 oraşe au evoluat oscilant ascendent (Comăneşti,
Aninoasa), iar pentru majoritatea evoluţia a fost oscilant descendentă ( Bălan, Moldova
Nouă, Anina, Hunedoara). “Creşterile” şi “scăderile” mari din prima fază a tranziţiei au
fost ocazionale, declanşate sub impactul măsurilor legislative aplicate începând cu anul
1990. Ulterior, centrele urbane din această categorie au revenit treptat la posibilităţile lor
reale în evoluţia numărului de locuitori, prin sporul natural (în scădere) şi capacitatea de
absorbţie a forţei de muncă din alte localităţi (şi aceasta în scădere).
În câteva cazuri reacţia oraşelor la şocul iniţial, din anul 1990, reflectă un impact de
maximă intensitate fie în sens pozitiv - creşteri însemnate de populaţie (Aninoasa), fie în
sens negativ (Hunedoara), fig. 2.

253
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________
In ultimul deceniu al secolului XX, nu numai dinamica numărului de locuitori din
oraşele industriale a suferit, într-o formă sau alta impactul tranziţiei, ci şi structurile
demografice ale acestora.
Astfel, analiza structurii pe sexe a populaţiei oraşelor monoindustriale din spaţiul
carpatic, după datele ultimelor trei recensăminte din secolul XX şi datele statistice din anul
2000, este în acest sens destul de relevantă (tabelul nr. 1)

Fig.1. Repartiţia în teritoriu a tipurilor de oraşe monoindustriale din zona carpatică după
evoluţia demografică

Fig.2. Tipuri de evoluţie a populaţiei în oraşele monoindustriale din zona carpatică (1999-2001).
a) oscilant ascendent ; b) oscilant descendent ; c) cvasistagnant

Înainte de 1990, masculinizarea populaţiei putea fi considerată un fenomen specific

pentru majoritatea oraşelor mici specializate industrial, cuprinzând şi centrele

254
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________
monoindustriale. Fenomenul a înregistrat, treptat, un regres din 1966 până în 1992, când
numărul oraşelor cu ponderi mai mari de 50% populaţie masculină a scăzut de la 16 în
1966, la 15 în 1977 şi 13 în 1992. În ultima perioadă, 1992-2000, regresul a fost mai
accentuat, din acest punct de vedere poate fi subliniată tendinţa oraşelor monoindustriale
de a se alinia la structura generală a urbanului (preponderent feminină, 52% în 2000).

Gruparea oraşelor monoindustriale din zona carpatică după

structura pe sexe a populaţiei (%)

Tabel nr. 1

Ponderea populaţiei < 50.0 % > 50, 0 % 50.0% - 52.0% - >54.0 Total
masculine din care: 51.9% 53.9% % număr
în total populaţie oraşe
Recensământul 1966 1 16 2 8 6 17
Recensământul 1977 2 15 8 6 1 17
Recensământul 1992 5 13 11 2 - 18
1 ianuarie 2000 12 6 5 1 - 18

În 2000, numai 6 oraşe s-au menţinut la structura iniţială - dominant masculină. Cu

ponderea cea mai mare a populaţiei masculine a fost Bălan (52,2%), iar a populaţiei
feminine Oţelu Roşu (52,1%) şi Orăştie (51,7%); structura demografică a acestor oraşe a
fost puternic determinată de profilul industrial şi specificul forţei de muncă, preponderent
masculină sau feminină.
Masculinizarea populaţiei oraşelor industriale s-a corelat, în majoritatea cazurilor
cu concentrări mari (peste medie) ale populaţiei din grupele de vârstă tânără şi adultă.
Din analiza structurii pe grupe de vârstă, rezultă, ca o constatare generală,
numărul mare al oraşelor monoindustriale în care ponderea populaţiei din grupele tânâră şi
adultă sunt superioare mediei pe ţară (atât în 1966 cât şi în 1992), consecinţă a evoluţiei
progresive a mişcării migratorii în favoarea oraşelor industriale, în perioada respectivă
(tabelul nr. 2.)
Grupa oraşelor cu structura de vârstă optimă, caracterizată prin ponderea superioară
sau medie a tinerilor şi inferioară a vârstnicilor, înscrie 13 centre monoindustriale, în anul
1992 (fig. 3). Dintre acestea, cele mai multe (11) au avut o astfel de structură şi în anul
1966. Ele şi-au menţinut industria prosperă în toată perioada din a doua jumătate a
secolului XX şi aparţin, prin profilul industrial categoriilor specializate în: industria
carboniferă (Lupeni, Petrila, Uricani, Vulcan, Comăneşti), industria de exploatare a
minereurilor feroase şi neferoase (Bălan, Cavnic, Moldova Nouă), industria construcţiilor
de maşini (Cugir), industria uşoară (Orăştie).

Gruparea numerică a oraşelor monoindustriale din zona carpatică

după structura pe grupe de vârstă a populaţiei (%)

Tabel nr. 2

255
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________

Grupele de vârstă 0 -14 ani 15-59 ani 60 ani şi peste Total

Valori (%) mai mici şi mai < 21.8 >21.8 < 67.3 > 67.3 < 10.9 > 10.9 număr
mari decât media *- 1966 oraşe
1966 număr oraşe 4 13 7 10 13 4 17
Valori (%) mai mici şi mai < 24.3 > < 61.1 > 61.1 < 11.6 > 11.6 număr
mari decât media * - 1992 24.3 oraşe
1992 număr oraşe 4 14 1 17 14 4 18
* valoarea medie a fost raportată la total oraşe la nivel naţional
> mai mare; < mai mic

Fig.3. Repartiţia în teritoriu a tipurilor de oraşe monoindustriale din zona carpatică după structura pe
grupe de vârstă - 1992

Oraşele a căror structură reflectă o îmbătrânire mai accentuată a populaţiei (cu

ponderi peste medie a vârstnicilor şi inferioare a tinerilor) sunt răspândite în partea vestică
a ţării (Oţelu Roşu, Călan, Zlatna), integrându-se regiunilor afectate, în general, de procesul
de îmbătrânire demografică. Numai două oraşe aparţin tipului demografic cu structură
tânără, acestea se încadrează profilului industrial metalurgic (Hunedoara, Vlăhiţa).
Schimbările intervenite recent, după 1990, în dinamica populaţiei (accentuarea
soldului migratoriu negativ şi scăderea continuă a sporului natural) au afectat sensibil şi
structura pe grupe de vârstă, prin instalarea tendinţei de descreştere a ponderii tinerilor şi
de creştere a celor vârstnici. De asemenea, creşte uşor (cu unu sau două procente) ponderea
femeilor, din grupa de vârstă de 60 ani şi peste, în defavoarea populaţiei de sex bărbătesc.
Interpretarea comportamentului demografic raportat la populaţia activă şi structura
acesteia oferă alte aspecte relevante. În cele mai multe oraşe monoindustriale dinamica
populaţiei active a fost pozitivă în perioada 1966-1992, în câteva cazuri, creşterile au fost
mari: Bălan, Comăneşti, Cugir, Moldova Nouă, Orăştie (între 100% - 200%). În acelaşi

256
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________
timp s-au înregistrat şi creşteri ale populaţiei totale, observându-se trecerea (înregistrarea
statistică) în 1992 a unui grup de 3 centre monoindustriale din rândul oraşelor mici în cel al
oraşelor mijlocii. Deşi numeric populaţia activă a crescut, ponderea acesteia în totalul
populaţiei a scăzut, pe ansamblu de la 46,1% la 43,2%.
De asemenea, interesantă este analiza corelaţiei dintre mărimea demografică a
fiecărui oraş şi ponderea activilor în totalul populaţiei. În anul 1966 majoritatea oraşelor
monoindustriale aparţineau categoriei oraşelor mici (sub 20 000 locuitori) şi aveau în
structura lor demografică mai puţin de 50% activi. Existau 11 oraşe cu ponderi mari, între
46,1 – 57,5% populaţie activă care, în perioada ce a urmat, până în 1992, au înregistrat
scăderi semnificative. Singurele oraşe în care acest indicator s-a menţinut cu ponderi
ridicate au fost Orăştie (în scădere de la 50,2% la 49,3%) şi Cugir (în scădere de la 57,6%
la 52%).
Din analiza corelativă dintre numărul activilor şi ponderea activilor din industrie,
la nivelul fiecărui oraş, rezultă tendinţa generală de creştere, între 1966 şi 1992, a celor doi
indicatori demografici. Cele mai spectaculoase creşteri ale ponderii activilor din industrie
s-au înregistrat într-o serie de alte oraşe a căror activitate economică se bazează pe
industria extractivă şi metalurgică: Zlatna, Moldova Nouă, Călan, Vlăhiţa (fiecare peste
20%). Scăderile, în general moderate (sub -10%), au caracterizat numai 6 centre
monoindustriale, cărora li se alătură Anina cu valori mai mari (-12%), cu specializări
asemănătoare celor de mai sus. De aici, rezultă clar că fenomenele de creştere sau
descreştere, atât a activilor industriali, cât şi a activilor în ansamblu, au mai puţin legătură
cu specializarea oraşului şi depind de condiţiile economiei locale.
În ceea ce priveşte evoluţia recentă a numărului de salariaţi şi a salariaţilor
industriali, se observă o reducere cu circa 44% a acestora, determinată de situaţia dificilă
prin care trece economia naţională, aflată în tranziţie de la sistemul centralizat de tip
socialist la cel privat. În intervalul 1990-1994 disponibilizările în rândul salariaţilor au
început cu navetiştii, ulterior s-au extins şi în rândul altor categorii, odată cu închiderea
filialelor marilor întreprinderi. Atunci s-au înregistrat şi cele mai multe pensionări în rândul
salariaţilor industriali. Toate acestea măsuri /decizii au afectat acut, în plan socio-
economic, mai ales oraşele mici bazate pe o singură specializare industrială. Numărul
salariaţilor a scăzut cu peste 40% şi chiar 50% (Anina, Vlăhiţa, Bălan, Cavnic, Comăneşti).
De asemenea, o serie de oraşe au pierdut o parte considerabilă a salariaţilor industriali:
Vlăhiţa, Comăneşti, Anina, fiecare peste 60% din total salariaţi.(fig. 4). Între anii 1995-
1998 reducerea numărului de salariaţi a continuat, dar la un nivel de mai mică amploare
decât în perioada anterioară.
Faţă de media naţională a declinului salariaţilor industriali (-530 persoane, la nivel
de localitate) pentru întreaga perioadă 1992-1998, centrele urbane monoindustriale din
spaţiul carpatic au înregistrat cele mai mari valori (-2830 persoane /oraş).
În analiza necesară identificării şi delimitării zonelor defavorizate s-a acordat
prioritate indicatorului demografic - ponderea populaţiei active pe sectoare economice,
datorită relevanţei sale socio-economice deosebit de complexe. Astfel, o serie de localităţi
urbane cu structuri productive monoindustriale, cu peste 50% populaţie salariată ocupată în
industrie au fost declarate zone defavorizate. O parte dintre acestea sunt zone miniere, în
care s-au efectuat numeroase concedieri/disponibilizări de personal, iar rata şomajului
depăşeşte de 3 ori media existentă la nivel naţional.
În perioada august 1999 - decembrie 2000, pe baza a mai multor ordonanţe de
urgenţă guvernamentale au fost declarate la nivel naţional (pe 5 sau 10 ani), 35 de zone
defavorizate socio-economic, în a căror componenţă intră aproximativ 150 de localităţi,

257
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________
dintre care 45 sunt oraşe. Din totalul de oraşe monoindustriale din spaţiul carpatic 77%
aparţin zonelor defavorizate.

Fig.4. Gruparea oraşelor monoindustriale din zona carpatică după tipurile de evoluţie ale numărului de
salariaţi industriali (1990-1998)

Interesant este şi faptul că, multe dintre acestea concentrează majoritatea populaţiei
unor zone defavorizate: Comăneşti 56% (zona defavorizată Comăneşti), Hunedoara şi
Călan 94% (Hunedoara), iar Lupeni, Vulcan, Uricani, Petrila şi Aninoasa împreună 69%
(Valea Jiului). Două zone defavorizate sunt reprezentate exclusiv prin centre
monoindustriale: Cugir şi Bălan.
În concluzie apreciem comportamentul demografic recent al oraşelor
monoindustriale din zona carpatică sub impulsul direct al transformărilor din economia
urbană şi în special al reorganizării industriale. Aceasta se caracterizează printr-un declin
accentuat al populaţiei active, al forţei de muncă din industrie şi prin creşteri ale ratei
şomajului. De asemenea, dinamica populaţiei este descendentă în majoritatea oraşelor.
Starea demografică din punct de vedere socio-economic reliefează ezitările, ritmul lent şi
caracterul sectorial al reformei, care întârzie instalarea unei structuri eficiente de
reorganizare a economiei de piaţă şi acutizează costurile sociale ale tranziţiei.

Bibliografie
Neguţ, S. (1997), Modelarea matematică în geografia umană, Edit.Ştiinţifică, Bucureşti.
Pop, Gr. (1997), Funcţiile şi dimensiunile urbanului în România, SSCG, XLIV, Edit.
Academia Română,Bucureşti.
Popescu, Claudia, Rodica (2000), Industria României în secolul XX. Analiză geografică,
Editura Oscar Print , Bucureşti.
Vlăsceanu, Gh., Ianoş, I. (1998), Oraşele României. Mică enciclopedie, Casa Editorială
Odeon, Bucureşti.
*** (1984), Geografia României, II, Edit. Academiei, Bucureşti
*** (1994) Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 7 ianuarie 1992, I-II,
CNS,Bucureşti.

258
 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
_______________________________________________________________________________________
*** Anuarul statistic (1990-2001), CNS, Bucureşti.

259