You are on page 1of 5
GARDA DE MEDIU Ce sanctiuni ne asteapta daca nu avem persoane responsabile cu gestionarea deseurilor? Cadrul legal 1. Legea nr. 21/2011 rivind regimul degeurilor (transpune in legislatia nationals prevederile Directivei- cadru 98/CEE/2008 privind degeurile 2. HG nr. 856/202 privind evidenta gestiunii deseurilor $i pentru adoptarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv degeurile periculoase Ultima petioada a fost una fh care controalele insitutilor statului au capatat amploare in activi tatea societatilor. Nu face exceptie din cadrul acestora nici controlul Garzii de Mediu. Conform prevederilor legale, agentii economici care genereazd degeuri au obligatia sa {ina o evidenta 2 gestiunii acestora pentru fiecare tip de degeu, iar datele centralizate anuale privind evidenta, se vor transmite anual catre Garda de Mediu Este o prevedere 2011, dar care, pana care existé fneé din anul fn acest moment nu a fost verificata/sanctionaté de autoritati. incepand cu primavara anului 2017 insa, lucrurile s-au schimbat, iar aceasta responsabilitate a agentilor economici este drastic sanctionata » Agadar, ce inseamna deseu? Degeul este orice substanta sau orice obiect din categoriile stabilite, de care definatorul se debaraseaza, are intenjia sau obligajia de a se debarasa Cele mai multe companii fac gregeala sa creada ca ele nu genereazé deseuri, sau daca genereaza cred c& este suficient sa le puna pe toate laolalta si 84 le predea salubristului, incadrandu-le ca si “gunoi’, Tnsa legislatia prevede contrariul 20 De exemplu: = simplul fapt c& aruncam la gunoi o hartie Ad catalogheaza agentul economic ca find generator de degeuri. Legislafia spune ca orice birou este generator de degeuri gi nu numai menajer ci si de carton, haitie, PET-uri, doze de aluminiu, becuri uzate, baterii portabile uzate, tonnere, degeuri interzise a fi amestecate in degeul menajer. - daca in cadrul unei companii angajatii mananca jn birou, se face incadrarea la categoria generator de degeuri menajere gi compania trece automat pe lista celor care nu respecta legislatia privind protectia mediului daca nu a luat masurile legale, cum ar fi desemnarea unui responsabil de mediu, stabilirea concreta a sarcinilor acestuia, efectuarea raportarilor periodice catre autoritati, etc. Asa cum spuneam, obligativitatea legalé a tuturor agentilor economici este de a {ine evidenta deseurilor gi de a intocmi rapoartele pentru a fi depuse anual la ANPMI! Evidena deseurilor se completeaza separat pe fiecare an si se raporteaza/ transmite la ANPM in anul urmator. Raportarea/transmiterea este anual doar daca nu este ceruta de autoritatea de mediu o raportareltransmitere cu alta frecventa - lunaritrimestrial etc. Pentru deseurile periculoase este necesara intocmirea si transmiterea catre ANPM lunar pana pe data de 10 a luni urmatoare lunii pentru care se face raportarea, tabelul privind cantitatile de degeuri generate/valorificateleliminate. ‘eww RezonRomania net »» Cine intocmeste aceasta evidenta? Activitatea de management al deseurilor reprezinta o parte a sistemului de management de mediu al unei organizati, utilizata pentru dezvoltarea si implementarea politicii de mediu, in general, gi a Politicii de management al deseurilor, in particular. in contextul cresterii preocuparilor pentru protectia mediului angajatoriigi-au focalizat eforturile pe dezvoltarea, implementarea si mentinerea Unor sisteme de management de mediu in cadrul organizatilor. Conducerea acestor sisteme de management impune existenta unui personal bine instruit, astfel Incat a aparut necesitatea dezvoltari calificarii de Specialist in managementul deseurilor’ ‘Cum spuneam, legislatia in vigoare obliga firmele si institutiile publice din Romania sa aiba cel putin un angajat specializat in managementul deseurilor. -Detinatori/Producatorii de deseuri persone juridice, comercianti, precum sioperatorii economici prevazufi la alin. (2) au obligatia sa desemneze © persoana din réndul angajatilor proprii care 38 urméreasca si s& asigure indeplinirea obligatillor prevazute de prezenta lege sau sa delege aceasta obligafie unei terfe persoane.", aratalegea 21/2011 la articolul 22. Potrivit aceluiagi document, persoana desemnata ca , specialist managementul degeurilor- COD COR 325713 trebuie s8 parcurga un curs de specialitate {inut de specialisti in domeniu. Angajatul care se va ocupa de gestionarea deseurilor trebuie sa fie calficat in acest sens prin absoWvirea unui curs de specialitate. in tara exist mai multe firme care organizeaza astfel de cursuri, unele dintre ele recomandate de organizati patronale Un Specialist in Managementul Deseurilor planifics, organizeaza si evalueaza activitatea de management al deseurilor. De asemenea, aceasta per- soana raporteazé rezultatele obtinu- te si mai raspunde gi de instruirea personalului implicat in acest tip de management. » Despre Specialistul in managementul degeurilor COD COR 325713 Descrierea ocupat Pentru a deveni .Specialist in managementul deseurilor’ sunt necesare urmatoarele studi: ~ absolvent studi superioare, - parcurgerea unui program de profesional in domeniul protectiei mediului = minimum 2 ani experienta in managementul mediului - cunoasterea _principiilor mediului gi dezvoltarea durabila, - cunoasterea cerintelor legale si de reglemen- tare in domeniul protectiei mediului - subdomeniul degeuri, cunoasterea functilor managementului organizational: previziune, organizare, implemen- tare, control si imbunatatire ~ cunostinte operare PC, utilizarea internetulu capacitate de comunicare lucrul in echipa formare privind protectia Responsabiltatile unui Specialist. tn managementul degeurilor’ presupun planificarea, organizarea, si monitorizarea activitatilor specifice managementului si gestionarii degeurilor, in baza legislafiei in vigoare aplicabile la nivel european, national, regional sau local, care vor fi detaliate mai jos. » Asigurarea calitat ati gement al deseurilor - Identitica cerinjele de calitate - Aplica procedurile de management al calitatii ment al calitatii sunt revizuite periodic conform schimbatilor ce apar in struc- tura organizatorica, domeniul standardizai Implementarea procedurilor este verificata periodic, in functie de pro- gramul de audit’ stabilit la nivelul 21 ‘ara Rezonflomaniasnet - Propune masuri de imbunatatire a sistemului de management al calitati Realizare: - Activitatile se desfagoara in locatii diferite spatiul destinat birourilor sau pe teren (zonele de depozitare, valorificare sau transport ale degeurilor), {in mod individual sau in grup, pe perioade de timp care pot varia, necesitand adesea efort prelungit - Specialistul in managementul degeurilor tsi asumé responsabilitatea pentru calitatea rezultatelor activitatlor proprii, raportand orice abateri de la sistemul de management al calitatii implementat la nivelul organizatiei si venind cu propuneri de imbunatatire a acestuia, atunci cand este cazul > Planificarea activitatii de management al deseurilor - Analizeaza activitatea de management al degeurilor = Stabileste obiectivele privind managementul deseurilor Obiectivele privind managementul deseurilor sunt identificate tinand cont de ierarhia deseurilor. - Identitics necesarul de resurse (Necesarul de resurse cuprinde toate tipurile de resurse necesafe gestionarii eficiente a unui management al deseurilor, in acord cu obiectivele asumate) Identificarea necesarului de resurse pentru implementarea masurilor in do- meniul gestionarii si managementul degeurilor se face cu atentie la det prin implicarea obiectiva a persoanelor responsabile cu aceasta activitate. - Elaboreaza planul de management al deseurilor Planul de management al degeurilor este elaborat in functie de programul de prevenire si reducere a cantitatilor de degeuri generate. Realizare: ~ Activitatile se desfagoara in locatii diferite, in spatiul destinat birourilor sau pe teren (zonele de depozitare, valorificare sau transport ale degeurilor), tn mod individual sau in grup, pe perioade de timp care pot varia, necesiténd adesea efort prelungit - Activitatile de planiticare se realizeaza tindnd cont de functile managementului organizational: planificare, organizare, implementare, control $i ‘imbunatatire = Specialistul in managementul deseurilor | asuma responsabilitatea pentru calitatea rezultatelor lucrului in echipa, adaptandu-si propriul comportament la circumstante foarte diverse pe parcursul rezolvarii problemelor gi supravegheaza, dupa caz, activitatea unei echipe de lucru > Instruirea personalului implicat in mana. gementul deseurilor - Identifica nevoile de instruire gementul degeurilor este identificata pentru intreg personalul organizati - Stabilegte programul de instruire a personalului - Implementeazi programul de instruire a personalului - Evalueaza eficacitatea programelor de instruire derulate programelor de instruire derulate se realizeaza cu spirit , corectitudine si profesionalism. Realizare: - Activitatile se desfagoara in locatii diferite, spatiul destinat birourilor sau pe teren (zonele de depozitare, valorificare sau transport ale degeurilor), tn mod individual sau in grup, pe perioade de timp care pot varia, necesiténd adesea efort prelungit - Activitatile de instruire se realizeaza tindnd cont de functile managementului organizational: previziune, organizare, implementare, control $i ‘imbunatatire ‘eww RezonRomania net » Organizarea activitatilor specifice mana. gementului deseurilor - Stabileste activitatile managementul degeurilor necesare pentru Activitafile necesare pentru. man: gementul degeurilor sunt stabilite functie de capacitatea de colectare a degeurilor generate gi realizarea fluxu- lui de valorificare/ eli - Elaboreazé documente specific manage- mentului degeurilor Documentele specifice _manage- mentului degeurilor se stabilesc con- form legislatiei in vigoare si cerinfelor autoritatilor de mediu, - Coordoneaza activitatle pentru managementul deseurilor = Acord asistent& tehnicd personalului, cu scopul rezolvarii problemelor apairute Realizare: - Activitatile se desfagoara in locati diferite, tm spatiul destinat birourilor sau pe teren (zonele de depozitare, valorificare sau transport ale degeurilor), {in mod individual sau fn grup, pe perioade de timp care pot varia, necesitand adesea efort prelungit - Activitatile de organizare se realizeaza tinand cont de functile managementului organizational: previziune, organizare, implementare, control si imbunatatire - Specialistul th managementul degeurilor isi asuma responsabilitatea pentru calitatea rezultatelor lucrului in echipa, adaptandu-si propriul comportament la circumstante foarte diverse pe parcursul rezolvérii problemelor si supravegheaza, dupa caz, activitatea unei echipe de lucru - BAT (Best Available Tehnics/ cele mai bune tehnici disponibile) = reprezinta cele mai eficiente si avansate etape de dezvoltare ale unor activitati si metodele de operare asociate care indicd adecvarea anumitor tehnici privind managementul degeurilor. » Evaluarea_activitatii de_management_al deseurilor Stabileste metodele de evaluare - Monitorizeazé programele de management al deseurilor ~ Realizeazé auditul intern de management al deseurilor Aplica actiunile corective - Propune masuri preventive - Evalueazé eficienta economica a masurilor adoptate cae 23 ‘ara Rezonflomaniasnet - Actualizeaza programul de management al deseurilor Actualizarea programului de mana- gement al degeurilor se realizeaza ori de cate ori este necesar, in functie de evolutia contextului economico-social, politico-institujional, juridico-legislativ si ecologic. Realizare: - Activitatile se desfagoara in locatii diferite, in spafiul destinat birourilor sau pe teren (zonele de depozitare, valorificare sau transport ale deseurilor), {in mod individual sau in grup, pe perioade de timp care pot varia, necesitand adesea efort prelungit - Activitatile de monitorizare se realizeaza tindnd cont de functile managementului organizational: previziune, organizare, coordonare, control si evaluare. - Specialistul in managementul deseurilor tsi asuma responsabilitatea pentru calitatea rezulta- telor lucrului in echipa, adapténdu-gi propriul comportament la circumstante foarte diverse pe parcursul rezolvarii problemelor si supravegheaza, dupa caz, activitatea unei echipe de lucru > Raportarea_rezultatelor_privind_mana- gementul deseurilor - Colecteazi datele privind managementul degeurilor - Prelucreaza datele colectate “fatocmeste rapoarte - Difuzeazé rapoartele privind managementul deseurilor Realizare: - Activitatile se desfagoara in locatii diferite, in spafiul destinat birourilor sau pe teren (zonele de depozitare, valorificare sau transport ale deseurilor), {in mod individual sau in grup, pe perioade de timp care pot varia, necesitand adesea efort prelungit - Activitatile de verificare se documenteaza rapoarte care trebuie s4 contin informatii referi- toare la: activitatea de management al degeu- tilor; persoanele responsabile cu administrarea si actualizarea sistemului de gestionare si ma- nagement al degeurilor, stadiul Mnregistrarilor aso- ciate cu activitajile de monitorizare; certiticarea c@ echipamentele de monitorizare sunt calibrate adecvat gi functioneaza corect; rezultatele analizei inregistrarilor sunt documentate si pastrate con- form cerintelor legale fn vigoare. - Specialistul in managementul degeurilor tsi asuma responsabilitatea pentru calitatea datelor gi informatilor prezentate in rapoartele intocmite. De asemenea, se potincheia contracte de prestari servicii cu societati care au competente in acest domeniu, Pentru a va asigura ca afi facut alegerea corecta asigurati-va ca societatea respectiva are jin obiectul de activitate codul CAEN 8299 "Alte activitati de servicii suport pentru intreprinder’ Lista degeurilor pentru care este nevoie de un .gestionar” pregatit ca atare este extrem de ampla si include becuri, ambalaje de carton si plastic, componente de calculator sau hartie pentru imprimanta, adic& obiecte pe care le utilizeaz’ orice firma. Un statut special, definit de alte legi, au doar cei care lucreaza cu degeuri foarte poluante cum ar fi anvelopele, resturile de origine animala, substantele toxice sau materialele radioactive Agadar, acordati atentie sporité tuturor acestor aspecte legate de mediu, tntrucat autortatile aplicé amenzi considerabile tn cazul in care nu le respectati Nedesemnarea unei persoane cf. art 22 alin. 3, constituie contraventie si se sancfioneaza cu amenda de la 15.000 lei la 30.000 leit 2S Autor: Oana Dragan 24 ‘eww RezonRomania net

You might also like