Rom J Leg Med 14 (1) 51 – 55 (2006)

© 2006 Romanian Society of Legal Medicine

Discernopatia si delincventa infantilo-juvenila

Dana Damir 1*, Elena Toader2

_____________________________________________________________________
ABSTRACT: Discernopathy and infantile-juvenile delinquency. One of the acute problems that the
present civilization is confronted whih, is the infantile-juvenile delinquency to which are added some other forms
of behaviour predelinquency, therefore the global level age of juvenile violence is situated between 19-29 years.
Ethiology of this kind of behaviour includes intrinsic factors related to the psychology of minor delinquent and
extrinsic factors due to inadjustement to the moral and justice systems of the society. The discernment as a result
of the syntesis of personality and conscience is the medical criterion of the responasability of the one person, the
responsibility being a psychological category white assumption is a junstic term. According to the law,
psychiatric examination of the minors is compulsory. In this case the medico-legal psychiatric expertise having
special features related to the aspects of recovery, education and rehabilitation of the minor.
KEY WORDS: discernment, delinquency, discernopathy.

U na dintre problemele acute cu care se confrunta civilizatia actuala o constituie

escaladarea ingrijoratoare a fenomenului infractional, in cadrul caruia delincventa
infantilo-juvenila si unele forme de predelincventa (devianta) comportamentala detin o
pondere importanta, astfel incat la nivel mondial varsta violentei juvenile a ajuns sa se situeze
intre 19-29 ani. Complexitatea acestui fenomen deriva din faptul ca el afecteaza in egala
masura familia, prietenii, comunitatea sociala in care acestia evolueaza, nu doar victimele sau
agresorii.
Delincventa juvenila reflecta o inadaptare la sistemul juridic si moral al societatii,
fiind cea mai importanta dintre deviantele negative, care includ violarea si incalcarea
normelor de convietuire sociala, integritatea persoanei, drepturile si libertatile individului.
In studiul acestui fenomen trebuie luate in considerare atat particularitatile biologice
cat si pe cele psihologice ale copilariei si adolescentei, devianta minorului fiind determinata
pe de o parte de factori biogeni (leziuni cerebrale, traumatisme obstetricale, meningo-
encefalite din copilarie) si de factori sociogeni in special carenta afectiva, urmare a situatiei de
copil nedorit sau neglijat care determina un handicap psihic al acestuia inca de la nastere.
Comportamentul deviant are la origine atat factori interni ce tin de psihologia
delincventului minor cat si de factori externi, care orienteaza spre o inadaptare la sistemul
juridic si moral al societatii. De aici decurge necesitatea efectuarii unei expertize medico-
legale psihiatrice pentru a studia modificarile comportamentului minorilor determinate de
tulburarile psihice ce apar fie in contextul social in care se dezvolta, fie in contextul varstei
(15)
________________________
1* corresponding author, Institutul de Medicina Legala Iasi
2) UMF “Gr. T. Popa”Iasi, Facultatea de Bioinginerie Medicala
51
Damir D, Toader E Discernopathy and infantile-juvenile delinquency

De asemenea pentru intelegerea acestui fenomen extrem de complex este importanta

precizarea unor elemente de psihologia minorului, in calitatea acestiua de martor, persoana
vatamata, inculpat sau invinuit, precum si necesitatea individualizarii expertizei medico-legale
psihiatrice a minorului in functie de tipul de participare a acestuia la fapta incriminata.
Trebuie mentionat ca indiferent de calitatea minorului, in timpul examinarii, acesta are
tendinta de a prezenta faptele intr o anumita culoare. In calitate de martor are tendinta de a fabula
sau de a omite unele detalii, tendinta mai accentuata atunci cand minorul este persoana vatamata.
De aceea este indicat sa fie ascultat in prezenta unei persoane de incredere, lucru obligatoriu la cei
cu varsta sub 14 ani.
Ca invinuit sau inculpat minorul va avea tendinta de a diminua gravitatea faptei prin
omisiunea unor aspecte nefavorabile lui. In anumite cazuri patologice, poate aparea situatia de
autoinculpare sau de agravare a propriei situatii (7).
Dintre factorii de risc ce determina aparitia violentei juvenile mentionam in primul rand
perioada adolescentei, cu precizarea ca tulburarile de comportament sunt mai frecvente intre 14-16
ani, avand tendinta de a descreste spre varsta adulta, si cu afectarea in special sexului masculin,
provenind din medii socio-economice defavorizate.
Un alt grup de factori determinanti in aparitia violentei juvenile il reprezinta familia,
anturajul, gradul de educatie si cultura, la aceasta adaugandu-se o serie de factori situationali
reprezentati de locul de debut al violentei, ingestia de alcool sau droguri ce favorizeaza trecerea la
act, utilizarea armelor, precum si asocierea cu alte persoane sau alte acte infractionale (de exemplu
furt).
Referitor la familie si gradul de educatie putem afirma ca o educatie negativa, ce nu
recunoaste normele existente in societate va duce implicit la o structurare negativa de personalitate
si la un caracter de tip antisocial, in timp ce o educatie pozitva va configura un comportament
adecvat normelor sociale. Comportamentul adecvat normelor si vietii sociale este un
comportament reflectat, gandit, este anticipativ (reprezentarea continutului si consecintelor faptelor
proprii) si exprima libertatea de vointa in alegerea solutiilor optime intr-o situatie data. Specialistii
descriu un concept triunic in geneza comportamentului deviant, concept ce reuneste trei
elemente:mediul de formare al personalitatii, personalitatea delincventa si situatiile ce favorizeza
trecerea la actul antisocial.
Primul element al conceptului triunic, ce intervine in formarea deviantei si delincventei
juvenile este mediul de formare a personalitatii, fiind vorba in special de personalitatea agresiva. Se
stie ca agresivitatea este un comportament castigat pe parcursul evolutiei individului (ontogenetic)
si nu mostenit. Rezulta de aici existenta unei multitudini de factori de mediu ce determina aparitia
si manifestarea agresivitatii. Acesti factori au fost impartiti in factori familiali si de grup, sociali si
institutionali, in literatura de specialitate (Durkheim), fiind descrisi ca o stare de anomie
macrosociala, microsociala (familie), institutionala. (16).
Factorii familiali ce intervin in formarea unui comportament agresiv sunt reprezentati in
special de comportamentul parental si anume carenta afectiva materna asociata cu lipsa modelului
de comportament patern sau abuzul de autoritate al acestuia din urma. La acestea se adauga
influientele mediului familal (conflicte intre membrii familiei), lipsa de afectivitate intre acestia
generand un comportament violent. Un mediu familial neechilibrat, lipsit de afectivitate, in special
din partea mamei, va genera tulburari de adaptare si de comunicare a copilului in mediul social,
tulburari ce pot lua forma depresiei, autismului, agresivitatii.
Al doilea factor ce intervine in conturarea unui comportament deviant este reprezentat de
personalitatea individului, mai exact este vorba de o personalitate anomica rezultata prin
suprapunerea unor valori negative de personalitate, manifestata predominant prin inafectivitate,
insensibilitate, impulsivitate, egofilie.
52
Romanian Journal of Legal Medicine Vol. XIV, nr. 1, 2006

Ultimul element al conceptului triunic este definit de factorii situationali determinanti ce

realizeaza trecerea la actul antisocial propriu zis:consumul; de alcool sau droguri, intoleranta la
frustratii, incapacitatea de contentie afectiva, impulsivitatea scapata de sub control (16).
Expertiza medico-legala psihiatrica face parte din categoria examinarilor medico-legale
efectuate pe persoana vie, ea avand un caracter interdisciplinar. Caracterul interdisciplinar al
psihiatriei expertale este dat de relatiile pe care aceasta le stabileste pe de o parte cu stiintele
biomedicale (fiziopatologie, medicina interna, endocrinologie, genetica) si pe de alta parte cu
stiintele socio-juridice (in special dreptul penal, criminologie).
In cazul minorilor, expertiza medico-legala psihiatrica prezinta o caracteristica importanta
referitor la aspectele de recuperare, educare si reeducare a minorului, trebuind individualizate in
functie de tipul de participare a acestuia la fapta incriminata respectiv invinuit, inculpat, parte
vatamata sau martor. Prin lege expertizele medico-legale psihiatrice la minori sunt obligatorii.
Odata stabilit cadrul juridic si organizatoric al expertizei medico-legale psihiatrice
(expertiza se efectueaza de catre o comisie alcatuita din doi medici psihiatri si un medic legist care
este si presedintele comisiei, cu precizarea ca in cazul expertizei la minori este indicat ca psihiatrul
sa fie un pedopsihiatru si sa participe si un psiholog) este necesara stabilirea obiectivelor expertizei
medico-legale psihiatrice. Obiectivele sunt de regula precizate in ordonanta si se refera in principal
la:
1. existenta sau nu a unei boli mintale
2. prezenta sau absenta discernamantului
3. daca bolnavul prezinta pericol social si care sunt masurile cu caracter medico-social si
medico-pedagogic ce vor ajuta la redresarea comportamentului patologic. (15)
Pe langa aceste trei obiective majore expertiza trebuie sa mai raspunda la o serie de alte
probleme cum ar fi trasaturile si specificul comportamentului patologic, daca exista legatura de
cauzalitate intre afectiunea psihica si fapta savarsita, care este nivelul intelectual al persoanei
examinate, evaluarea capacitatii scolare a minorului, a relatiilor copil- parinte, a conditiilor de viata
si dezvoltare si rolul acestora in savarsirea actului antisocial. De asemenea este necesara stabilirea
potentialului de periculozitate sociala a bolnavului si care sunt masurile ce se impun.
Obiectivul principal al expertizei este stabilirea unei corelatii intre starea psihica, actul
antisocial comis si rezultatul acestuia, ceea ce implica stabilirea discernamantului in momentul
savarsirii faptei. Discernamantul, rezultat al sintezei dintre personalitate si constiinta este criteriul
medical al responsabilitatii unei persoane, responsabilitatea fiind o categorie psihologica in timp ce
raspunderea este o notiune juridica. Putem defini discernamantul ca “facultatea psihica, capacitatea
de adistinge intre bine si rau, legal si ilegal, licit si ilicit, permis si nepermis si se bazeaza pe o
percepere si reprezentare a realitatii si a consecintelor faptelor proprii. ” (13).
Iresponsabilitatea este incapacitatea psihica a unei persoane de a-si da seama de caracterul
antisocial si consecintele faptei savarsite precum si inaptitudinea de a-si controla normal vointa in
acel moment. Prin urmare persoana care prezinta din anumite motive o astfel de incapacitate
psihica nu este responsabila de actiunile sau inactiunile sale, iresponsabilitatea inlaturand vinovatia
astfel incat fapta comisa nu va avea caracter penal si in cele din urma raspunderea penala este
inlaturata.
Desi in practica medico-legala (in special expertizele psihiatrice la adulti) discernamantul
este impartit in trei categorii (pastrat, diminuat, abolit), pentru categoria infractorilor minori se
utilizeaza un criteriu mai corespunzator si anume capacitatea psihica, termen ce faciliteaza
elaborarea unor nuantari legate de caracterizarea unei personalitati in formare cum este cea a
minorului. (2). Integritetea capacitatii psihice, capacitatea unei persoane de a raspunde pentru
faptele sale, presupune integritatea capacitatatilor cognitiv-intelectuale si volitional-conative,
incluzand in aceasta categorie si discernamantul.
53
Damir D, Toader E Discernopathy and infantile-juvenile delinquency

Afectarea discernamantului succedata de o percepere incorecta a realitatii, cu pierderea

capacitatii de a o reflecta corect si de a judeca logic o situatie prin incapacitatea de a alege intre mai
multe variante de comportament, sta la baza discernopatiei. Astfel daca pana la 14 ani lipsa
discernamantului fata de fapta comisa este o certitudine, intre 14-16 ani lipsa discernamantului este
relativa, urmand sa fie stabilita prin expertizare psihiatrica. (15).
Neintelegerea faptei comise si a consecintelor ei prin insuficienta dezvoltare psihica, face
ca minorul sub 14 ani sa fie iresponsabil din punct de vedere penal, iar intre 14-16 ani sa raspunda
pentru fapta sa numai daca se dovedeste ca a savarsit-o cu discernamant. Minorul care a implinit 16
ani raspunde penal pentru faptele sale (art. 99 Codul Penal).
Pentru expertizarea psihiatrica se utilizeaza urmatoare clasificare a discernamantului in
functie de tipul de alterare a acestuia in cadrul diferitelor afectiuni psihice. Diminuarea
discernamantului apare in afectiuni psihice situate la limita dintre normal si patologic, situatie in
care functiile de cunoastere sunt pastrate, in timp ce functiile afective sunt alterate (inafectivitate).
Discernamantul abolit apare cel mai adesea in psihoze, cand sunt afectate toate cele trei
compartimente ale vietii de relatie :functiile de cunoastere (oligofrenii), functiile afective
(dizarmonii de personalitate)si functiile volitive (impulsivitati patologice). In cazuistica IML Iasi pe
anul 2004, se observa o crestere a numarului de expertize medico-legale psihiatrice efectuate la
copii comparativ cu adultii, respectiv din 399 de expertize efectuate, 360 au fost in comisiile pentru
minori si doar 39 la adulti. In ceea ce priveste distributia pe categorii de discernamant ea a fost
urmatoarea: in 325 de cazuri discernamantul a fost pastrat, 24 cazuri au fost cu discernamant scazut
si doar 11 cazuri cu discernamant abolit.
Tulburarile de comportament ale minorului apar pe fondul carentei afective (in special
materna) asociate cu abuzul de autoritate paterna determinand aparitia indiferentei afective. Pe
acest fond de indiferenta afectiva se structureaza lipsa sentimentelor de culpabilitate si implicit a
celor de responsabilitate, carente ce se regasesc ulterior in psihopatia adultului. Una din tulburarile
de adaptare si comunicare a copilului in mediul social, determinata in special de lipsa de
afectivitate a mamei asociata cu un mediu familial dezorganizat este reprezentata de autism.
La nastere copilul prezinta instinctiv o capacitate deosebita de a percepe afectiunea materna
si de a raspunde adecvat acesteia. Absenta mamei sau lipsa de afectivitate a acesteia, manifestata in
special in primele 6 luni de viata, ii confera copilului un sentiment de insecuritate afectiva
manifestata ulterior prin dezvoltarea treptata a unui comportament agresiv sau prin autism infantil.
Autismul debuteaza in jurul varstei de 3 ani prin tulburari de comunicare afectiva, dificultate de
interactiune, tulburari de limbaj cu evolutie in trei faze:tristete, disperare si detasare (15)
Tulburarile de comportament cele mai frecvente apar insa in cadrul debilitatilor mintale, fie
pe un fond encefalopat cu functii de cunoastere la limita, fie prin intarziere in dezvoltarea
intelectuala prin insuficiente educationale variate. Oligofrenia se caracterizeaza prin deficit marcat
al functiilor de cognitive, imaturitate afectiva si sugestibilitate marcata.
In majoritatea cazurilor comportamentul aberant este bine definit de factorii biogeni (functii
de cunoastere la limita pe un fond encefalopat, labilitate psihica marcata) dar in egala masura
tulburarile de comportament pot aparea in absenta unor manifestari neuro-psihice caracteristice,
declansate de diferiti factori stresanti. Un exemplu il constituie perioada peripubertara care se
asociaza cu o labilitate neuropsihica si endocrina crescuta iar aparitia unor esecuri in aceasta
perioada asociata cu tulburari de comportament sub actiunea defavorabila a factorilor psihogeni,
poate declansa aparitia unui comportament de o gravitate deosebita, ridicand problema debutului
unei psihoze infantile.
Tulburarile de comportament ale copilului includ o gama larga de manifestari plecand de la
sentimente de culpabilitate marcata, emotivitate crescuta, sentimente de inferioritate, pana la crize
de agresivitate, fuga (care daca se permanentizeaza devine vagabondaj), mitomanie, furt iar ca
54
Romanian Journal of Legal Medicine Vol. XIV, nr. 1, 2006

modalitate de realizare actele antisociale sunt de tip adult, dar ca motivatie sunt puerile. De
asemenea este important de precizat ca de cele mai multe ori actele antisociale sunt savarsite in
grup, la inductia unui minor cu varsta mai mare sau cu dezvoltare intelectuala superioara celorlalti.
Masurile de siguranta cu caracter medico-social si medico-pedagogic ce se impun in urma
expertizarii sunt diferite in functie de tipul de alterare a discernamantului si de gravitatea faptei
savarsite. Daca se constata o abolire a discernamintului sunt necesare masuri de siguranta
(spitalizare in internate-scoala sau in spitale de neuropsihiatrie infantila) iar pentru cazurile cu
discernamant pastrat se impun masuri cu caracter medico-pedagogic adecvate pentru reintegrarea
sociala a minorului (internarea intr-un centru de reeducare sau institut medical-educativ pentru
infractiuni deosebit de grave, libertate supravegheata, pedepse sau mustrare) In ambele situatii este
necesara asocierea acestor masuri cu psihoterapia directionala, ceea ce va permite subiectului o
abordare mai constienta a relariilor sale cu mediul si dezvoltarea unui comportament adecvat
societatii. (7)
Principiile etice ce caracterizeaza responsabilitatea expertului legist sunt asemanatoare cu
cele ce guverneaza responsabilitatea profesiei medicale in general, cu precizarea ca in cazul
psihiatriei expertale apar implicatii etice atat asupra individului si societatii, cat si asupra
domeniului juridic cu care este in stransa legatura.
Datorita caracterului multidisciplinar al activitatii de expertizare psihiatrica ce implica
participarea mai multor categorii de specialisti (legist, pedopsihiatru, psiholog)se impune
respectarea de catre acestia a unor norme deontologice in cadrul tehnicii de expertizare, legate de
elaborarea si obiectivarea diagnosticului, de evaluarea si reevaluarea acestuia, precum si de
prognozarea diagnostica cu referire la posibilitatile evolutive ale afectiunii si conditiile sociale in
care s ar putea realiza recuperarea si reinsertia sociala. (2)
De asemanea este important ca in final sa existe un acord comun in elaborarea
diagnosticului si a concluziilor raportului de expertiza dar si o individualizare a raspunderii prin
asumarea responsabilitatii si constiintei etice a fiecarui specialist in parte.

Bibliografie

1. Albernnhe T. - Criminologie et psychiatrie, Ellipses, Paris, 1997

2. Belis V. si colaboratorii -Tratat de medicina legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1995
3. Belis V. - Medicina legala in practica judiciara, Ed. Juridica, Bucuresti, 2002
4. Danescu G. - Probleme judiciare in psihiatrie, Ed. Medicala, Bucuresti, 1973
5. Dragomirescu V. T. - Problematica si metodologie medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1980
6. Georgescu M. – Psihiatrie-Ghid practic, Ed. National, Bucuresti, 1998
7. Duble A. , Luca Sofia, Moisescu R., Scripcaru C., Luca Catalina., Vlad Mirela-Ghid de practici
institutionale in instrumentarea cauzelor cu minori., Asociatia Alternative Sociale, Iasi, 2005
8. Moldovan T. -Tratat de drept medical, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002
9. Paris J. – Bordeline Personality Disorder a Multidimensional, Approach. Amer. Psychiatr. Press. ,
Washington, 1994
10. Plahteanu Monica - Curs de medicina legala, Ed. Timpul, Iasi, 1994
11. Plahteanu Monica - Sinteze in medicina legala, Ed. Performantica, Iasi, 1996
12. PredescuV-Psihiatrie. Ed. Medicala, Bucuresti, 1976
13. Scripcaru Gh, - Medicina legala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993
14. Scripcaru C. - Medicina legala in justitie, Ed. Cugetarea, Iasi, 2001
15. 15 Scripcaru Gh. , Astarastoae V. , Boisteanu P. , Chirita V. , Scripcaru C. -Psihiatrie medico-legala, Ed.
Polirom, Iasi, 2002
16. Scripcaru Gh., Astarastoae V., Scripcaru C. - Medicina legala pentru juristi, Ed. Polirom, Iasi, 2005
17. Tudose F. , Tudose Catalina, Dobrovici Letitia-Psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi, Ed.
Informatica, Bucuresti, 2002

55