You are on page 1of 4
13 NS Nr. 217/19.03.2021 Nr. 154/19.03.2021 Catre MINISTERUL EDUCATIEI DOMNULUI MINISTRU SORIN — MIHAI CIMPEANU (OETA wv _ ORGg” fava 19 win _OD aw Ol] Stimate domnule Ministru, Federatia Sindicatelor Libere din invatamant si Federatia Sindicatelor din Educatie ,SPIRU HARET” va solicit s& dispuneti masurile ce se impun pentru a se asigura respectarea drepturilor personalului din invatamantul preuniversitar de stat. Solicitarea noastra are in vedere urm&toarele: in ultima perioada am primit numeroase sesizari cd programul EDUSAL obligs unitatile de invétamant ca pe perioada vacantelor, intregul personal didactic de predare, inclusiv personalul de conducere, sa se afle in concediu de odihna”, fara a se tine cont de programirile colective si individuale aprobate in consiliul de administratie in primele doua luni ale anului scolar. Practic, un program informatic_impune unitatilor_de _invat&mant Preuniversitar de stat _si_recurga la ilegalitati, in defavoarea salariatilor din invatamant. Domnule ministru, in materia concediului cadrelor didactice sunt incidente urmatoarele dispoziti |. Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare: Art. 267 (1) Cadrele didactice beneficiazé de concediu anual cu platd, in perioada vacantelor scolare, cu 0 duratd de 62 de zile lucrdtoare; in cazuri bine justificate, conducerea unitétii de invatamént poate intrerupe concediul legal, persoanele in cauzé urménd a fi remunerate pentru munca depusd. (2) Perioadele de efectuare a concediului de odihnd pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administratie, in functie de interesul invatémédntului si al celui in cauzd, dar cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfasurarea examenelor nationale. (3) Neefectuarea concediului anual dé dreptul la efectuarea concediului restant in vacantele anului scolar urmétor. Art. 269. Personalul de conducere, de indrumare si de control din inspectoratele scolare si casele corpului didactic beneficiazé de concediu de odihné, conform Codului muncii. Il, Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant, aprobate prin OMECTS nr. 5559/2011, cu modificarile si completirile ulterioare: Art. 1 (1) Cadrele didactice din invétéméntul preuniversitar beneficiazé de dreptul la concediul de odihnd anual cu platd, cu o duraté de 62 de zile lucrdtoare, in perioada vacantelor scolare. (2) Perioadele de efectuare a concediului de odihnd pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administratie, in functie de interesul invétéméntului $i al celui in cauzé, dar cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfasurarea examenelor nationale. (5) in cazuri justificate, conducerea unitatii/institutiei de invdtdmént poate intrerupe concediul legal de odihnd, persoanele in cauzdé urmédnd a fi remunerate pentru munca depusd. (6) Neefectuarea concediului anual dé dreptul la efectuarea concediului restant in vacantele anulul scolar urmétor. (7) Personalul de conducere, de indrumare si de control din inspectoratele scolare si casele corpului didactic beneficiazd de concediu de odihnd, conform Legit nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicaté Art. 6 (1) Efectuarea concediului_de odihné se realizeaza in baza unei programéri___colective _sau___individuale —stabilite cu consultarea reprezentantului/reprezentantilor — organizatiei/organizatiilor sindicale din unitatea/institutia de invétémént, afiliate la federatiile sindicale reprezentative, sau, dupé caz, a reprezentantilor salariatilor, pentru programarile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programarile individuale. (2) Programarea concediilor de odihnd se face in primele doud luni ale gnului scolar ori universitar de cdtre consiliul de administratie sau de cdtre senatul universitatii. Perioadele de efectuare a concediului de odihnd pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administratie sau de senatul universitatii, in functie de interesul invétéméntului si al celui in cauzé. (3) La programarea concediilor de odihnd ale cadrelor didactice conducerea i/institutiei are in vedere, in masura in care este posibil, si specificul activitatii sotului/sotiei. (4) Programarea_concediului_de_odihndé_se dispune prin decizie_a directorului/rectorului unitatii/institutiei de invatamént. Ill. Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Sector de Activitate invatamant Preuniversitar, inregistrat la Ministerul Muncii si Justitiei Sociale - D.D.S. sub nr. 435/17.04.2019, publicat in Monitorul Oficial, Partea V nr. 2/ 14.05.2019: Art. 29 (2) Perioada de efectuare a concediului de odihné pentru fiecare salariat se stabileste de cétre consiliul de administratie al unitatii/institutie’ prevéizute in Anexa nr. 3, impreund cu reprezentantul organizatiei sindicale, afiliate la una dintre federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncé, al cérei membru este salariatul, in functie de interesul invétaméntului si al celui in cauzé, in primele doud luni ale anului scolar. La programarea concediilor de odihné ale salariatilor, se va tine seama $i de specificul activitatii celuilalt sot.” Din ansamblul reglementarilor de mai sus este evident cd PROGRAMAREA CONCEDIULUI DE ODIHNA ESTE ATRIBUTUL EXCLUSIV AL CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE AL UNITATII, neputand fi impuse perioade obligatorii de concediu, in lipsa unei dispozitii legale exprese. Programul EduSAL impune ca intregul personal didactic sa fie considerat in concediu de odihna atat in vacanta de iarna, cat si in vacanta intersemestriala din ianu - februarie 2021, indiferent de situatia existenta la nivelul fiecdrei unitati de invatimént si fara s& se tind seama de programarile — colective si individuale — aprobate prin hotarare a consiliului de administratie in perioada septembrie- octombrie 2020. Ori, atat timp cat deja exista programari ale concediilior de odihné, facute cu respectarea dispozitillor legale aplicabile, nu se pot incdlca drepturile salariatilor din invatamantul preuniversitar printr-un program informatic de calcul al salariilor. in aceste conditii, Avand jin vedere c& deja, in perioada vacantei de iarnd si a celei intersemestriale, salariatii_au fost pontati_,fortat” in concediu de odihna desi foarte multi au fost efectiv in activitate, nefiind programati in concediu de odihna, Fata de faptul c& in luna aprilie urmeazi perioade de vacanta (02.04.- 11.04.2021 si 30.04,-09.05.2021), in raport de prevederile mai sus citate, Va solicitam sa interveniti, in regim de urgent, pentru a solutiona problema semnalata. Cu stima, PRESEDINTE PRESEDINTE PSL. F.S.E. ,SPIRU HARET” Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR

You might also like