Incintele Estice Palatul Princiar/the Eastern Courts of The Princely Palace in Alba Iulia

PALACES, CASTLES, AND MANOR HOUSES
ANNALES
UNIVERSITATIS
APULENSIS
SERIES HISTORICA
21/II
Palaces, Castles, and Manor Houses of Medieval

and Early Modern Times
II
Edited by
Ileana Burnichioiu
Letiția Cosnean Nistor
Editura Mega
2017
EDITORIAL BOARD
Radu Ardevan Eva Mârza

(Babeş-Bolyai University (“1 Decembrie 1918” University
of Cluj-Napoca) of Alba Iulia)
Barbara Deppert-Lippitz Bogdan Murgescu
(German Archaeological Institute (University of Bucharest)
in Frankfurt on Main) Alexandru-Florin Platon
Alex Rubel (Alexandru Ioan Cuza University
(Archaeological Institute of Jassy)
of Jassy) Ernst Christoph Suttner
Michael Vickers (University of Vienna)
(Jesus College, University Acad. Alexandru Zub
of Oxford) (A. D. Xenopol History Institute
Keith Hitchins of Jassy)
(University of Illinois
at Urbana-Champaign)
EDITORIAL COMMITTEE
Daniel Dumitran (Editor-in-Chief)
Sorin Arhire (Secretary)
Ileana Burnichioiu, Mihai Gligor, Valer Moga
Cosmin Popa-Gorjanu, Marius Rotar
Cover: the castle Kornis in Mănăstirea/Szentbenedek

(Cluj County), 1940 (http://www.fortepan.hu, 24203)
Copyright © 2017, “1 Decembrie 1918” University of Alba Iulia

Unirii Street, no. 15-17
Tel.: +40-258-811412; Fax: +40-258-806260
E-mail: aua_historia@uab.ro
Web: http://diam.uab.ro/index.php?s=2&p=4
ISSN 1453-9306
www.edituramega.ro
CONTENTS / CUPRINS
Introduction 5
STUDIES AND ARTICLES / STUDII ȘI ARTICOLE
ZSUZSANNA KOPECZNY
Medieval Noble Residences in the Danube-Tisza-Maros Region during
the Ottoman Wars 11
ZSOLT KOVÁCS
Political Emblems in the Decoration of Transylvanian Noble Residences
in the 17-18th Centuries 31
BÉLA ZSOLT SZAKÁCS
More Medieval than Ever: Rebuilding Castles
in East Central Europe 75
RESEARCH REPORTS / RAPOARTE DE CERCETARE
ILEANA BURNICHIOIU
Incintele estice ale Palatului Principilor
din Alba Iulia. Cercetări de parament din anii 2014-2017 97
BALÁZS HALMOS, KATALIN MARÓTZY, ILEANA BURNICHIOIU
Cercetări parietale și relevee detaliate la Palatul Principilor din Alba
Iulia – zona „Porții Prepozitului” 139
STEFAN WAGNER
Cercetări de parament pe sectorul sudic al castrului roman de la Alba
Iulia – fațada aripii D de la Palatului Principilor (2017) 169
STRATEGIES; PROJECTS / STRATEGII; PROIECTE
TÍMEA BERKI, ZSOLT CSÓK, ÁRPÁD FURU, CSILLA HEGEDÜS, BÁLINT

SZABÓ, ATTILA WEISZ
A Bonchidai Bánffy-Kastély – Integrált Védelmi Projekt 189
DOROTTHYA MAKAY
Contribuții la strategia de valorificare a rezidențelor istorice
din Transilvania 211
BOOK PRESENTATION / PREZENTARE DE CARTE
Gábor Margittai, Tiltott kastély. Erdélyi történelmi családok a jóvátétel

útvesztőiben (Budapest: Scolar Kiadó, 2017), 254 p. (ISTVÁN KOVÁCS) 249
Abstracts 253
List of authors 257
INCINTELE ESTICE ALE PALATULUI PRINCIPILOR DIN ALBA IULIA.
CERCETĂRI DE PARAMENT DIN ANII 2014-2017
ILEANA BURNICHIOIU 
Monumentul pe care-l numim astăzi „Palatul Principilor” se află în cetate,

la sud și sud-est de catedrala romano-catolică Sf. Mihail și este alcătuit doar din
două incinte cu șapte corpuri de dimensiuni și tipuri diferite (fig. 1). În vremea
maximei dezvoltări însă, după o serie de lucrări de extindere inițiate de Gabriel
Bethlen (1613-1629) și Gheorghe Rákóczi I (1630-1648), rezidența princiară de la
Alba Iulia avea trei curți legate între ele. Planurile cetății întocmite în anii 1711
și 1714 (G. Morando Visconti) redau acea configurație maximă, închegată, a
fostului ansamblu princiar, care mai avea încă o legătură directă cu catedrala,
două intrări principale dispuse pe aripile nordice de la vest și est, și două treceri
între incinte (fig. 2).
Fig. 1. Vedere aeriană cu incintele
moștenitoare ale Palatului princiar și
cu catedrala Sf. Mihail
(Dan Ștefan, 2014).
Fig. 2. Palatul princiar schițat la

configurația maximă de dinaintea
marilor tranformări inițiate de
habsburgi (G. Morando Visconti).
La începutul veacului al XVIII-lea, habsburgii au intervenit semnificativ

asupra fostei rezidențe princiare, aducându-i modificări constructive și atribuindu-
i noi funcțiuni. Curtea vestică și catedrala, separate prin stradele nou create, au fost
redate reînființatei episcopii catolice, iar curțile estice au ajuns în folosința armatei.
Toate trei au cunoscut diverse adaptări – după demolări parțiale, reconstrucții și
amenajări interioare – la cea vestică în scopul de a fi asigurate nevoile unui sediu
episcopal, iar la cele estice pentru a găzdui arsenalul și cazarma artileriei. În cazul
incintelor estice, funcțiile cu caracter militar s-au conservat de la o administrație la
alta, transferându-se de la cea habsburgică la cea austro-ungară (după 1867) și apoi
la armata română (1919). Așa s-a ajuns ca dintr-o rezidență unitară în secolul al

Lector univ. dr., Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), ileana.burnichioiu
@uab.ro.
Annales Universitatis Apulensis. Series Historica 21, 2 (2017): 97-138.

ILEANA BURNICHIOIU
XVII-lea să avem astăzi două „palate” diferite, fapt oficializat în secolul XX și prin
Lista Monumentelor Istorice1. Pe acest parcurs, curtea vestică a pierdut din
capitalul simbolic, deși în zona ei s-au concentrat inițial componentele rezidențiale
mai importante2. Așa s-a ajuns ca denumirile de „Reședința lui Mihai Viteazul” sau
„Palatul Principilor” să fie rezervate în LMI doar pentru curțile răsăritene, iar noile
monumente de for public legate de Mihai Viteazul, din 1968 (statuia ecvestră) și
1975 (basorelieful) să fie amplasate în dreptul celei de-a treia curți, de la răsărit,
care a găzduit într-o aripă (acum numită „E”) sala dietală, dar și grajurile princiare.
Fig. 3. Fațada nordică
a aripii E între anii 1968-
1975 (http://www.
fortepan.hu).
a. Condițiile cercetării incintelor estice

Din 1919 până în 1944, incintele estice, întabulate pe seama Ministerului
de Război, au găzduit cazarma „Regele Ferdinand I” cu Regimentul 91 Infanterie.
Au urmat, în același sediu, Batalionul 167 „Drumuri și Poduri” (din 1956), iar mai
târziu UM 01684 și Cercul Militar. În zilele noastre, o parte a ansamblului se află
1 În lista din 1955-1956 regăsim „Palatul Episcopal” din str. Karl Marx, 27, la poziția 1371 și
„Reședința lui Mihai Viteazul” din str. Cehov la poziția 1372. Lista monumentelor de cultură de pe
teritoriul R.P.R. (București: Editura Academiei R.P.R., 1956), 65). La acest moment, apar în LMI
„Palatul Episcopiei romano-catolice, azi sediul Arhiescopiei romano-catolice” la poziția 245 și
„Palatul Principilor, azi Cercul Militar” la poziția 249 (https://patrimoniu.gov.ro/images/lmi-
2015/LMI-AB.pdf, accesat în 25.01.2017).
2 Despre istoria generală a rezidenței princiare de la Alba Iulia, pornind de la nucleul episcopal și
capitular din Evul Mediu până la habsburgi, vezi îndeosebi: András Kovács, Késő reneszánsz
építészet Erdélyben. 1541-1720 (Budapest-Kolozsvár: Polis Könyvkiadó, 2003), 75-83; Idem,
„Gyulafehérvár, az erdélyi fejedelmi udvar színtere a 16. században”, în Idővel paloták… Magyar
udvari kultúra a 16–17. században, eds. G. Etényi Nóra, Horn Ildikó (Budapest: Balassi Kiadó, 2005),
235-258; Idem, „Gyulafehérvár. Site of Transylvanian Princely Court in the 16th Century”, în
Studies in the History of Early Modern Transylvania, ed. Kovács Kiss Gy. (New York, 2011): 327-
332; Idem, „Gyulafehérvári séta Bethlen Miklós kancellárral”, în MONOKgraphia. Tanulmányok
Monok István 60. születésnapjára, eds. Nyerges Judit et al. (Budapest: Kossuth Kiadó, 2016), 418-
424. Pentru cercetări arheologice și de arhitectură în zona curții vestice (și ele doar parțiale,
realizate după 1990), vezi: Daniela Marcu Istrate, Catedrala romano-catolică „Sf. Mihail” și Palatul
Episcopal din Alba Iulia. Cercetări arheologice (2000-2002) (Alba Iulia: Altip, 2009), 125-164;
Eadem, Erdély ezeréves püspöksége: a Gyulafehérvári Szent Mihály Székesegyház és Érseki Palota
régészeti kutatása, 2000-2008 (Budapest: Teleki László Alapítvány, 2010); Sarkadi Márton: „s
folytatva magát a régi művet.” Tanulmányok a gyulafehérvári székesegyház és püspöki palota
történetéről (Budapest: Teleki László Alapítvány, 2010).
98
Incintele estice ale Palatului Principilor din Alba Iulia
în administrarea Primăriei Alba Iulia, iar o altă parte (mai redusă, din corpurile F
și G) continuă să fie în folosința CM.
Prezența în LMI n-a protejat nicio incintă din prestigiosul ansamblu față
de reconstrucții parțiale și demolări, schimbări de goluri, recompartimentări,
distrugeri de tencuieli vechi sau decorații pictate și sculptate executate fără vreo
documentație prealabilă3. În cazul celor estice, abia ultimul administrator a
comandat studii preliminare în vederea unui proiect care să permită revitalizarea
lor.4 La momentul începerii studiilor, în 2014, cu subsolurile și camerele pline cu
deșeuri rămase de la unitățile militare (tone de cărbune degradat, pământ, plastic,
fier etc.), cu suprafețe acoperite de materiale dure (socluri și tencuieli groase de
ciment, șape de beton etc.), monumentul era un loc dificil de studiat. Cu toate
acestea, au fost fixate o serie de obiective și mai multe tipuri de cercetări, dintre
care cele parietale au fost mai ample. Cu ajutorul lor, planurile administratorului
au avansat, întocmindu-se apoi un întreg proiect de conservare, restaurare și
valorificare, care a fost apoi defalcat; în cazul corpului E (fig. 4), s-a ajuns chiar în
faza de finanțare5. Sub presiunea declanșării șantierului și a reacoperirii pereților
cu noi tencuieli, în 2016-2017, s-a trecut la cercetarea și relevarea detaliată a
unora dintre zone. Primele relevee detaliate au fost incluse în acest volum, iar
paginile de față au fost concepute ca un preambul6.
3 În secolul XX, specialiștilor le-au fost permise doar scurte vizite. Unele, din anii 1960-1968 (legate
și de un mai amplu „studiu de asanare” pentru cetate), au avut ca rezultat o relevare planimetrică a
tuturor celor trei incinte care moștenesc rezidența princiară, cu o echipă a Institutului de Studii şi
Proiectări în Construcții, Arhitectură şi Sistematizare (ISCAS) din care făcea parte și arh. Virgil
Bilciurescu. Un plan al parterului a fost publicat de Gheorghe Sebestyén, O pagină din istoria
arhitecturii din România. Renașterea (București: Editura Tehnică, 1987), fig. 58, dar alte desene
(planuri pentru subsoluri și etaje, alături de o schiță a fațadei nordice) au rămas inedite. Din câteva
informații orale și scrise se mai cunosc vizitele scurte ale lui András Kovács și ale unor angajați ai
muzeului albaiulian, între care Gheorghe Anghel, Ioan Șerban și Toma Goronea. În primul caz,
observațiile din teren au fost folosite pentru a confrunta unele date care sunt adesea contradictorii,
provenite din cronici, inventare ale palatului etc., și pentru a schița o istorie a ansamblului (vezi
nota 1), iar în cel de-al doilea, de a oferi informații privind castrul roman, după ce militarii au
îndepărtat tencuielile vechi din dreptul parterului aripii D a palatului: Gheorghe Anghel, „Noi date
în legătură cu vechea cetate medievală de la Alba Iulia”, Apulum XXII (1984): 118-119.
4 Primele investigații au fost parietale și debutat în februarie 2014, sub coordonarea pictorului
restaurator Lóránd Kiss și a istoricului de artă András Kovács. Din colectiv au făcut parte Ileana
Burnichioiu, pictori restauratori de la Imago Picta Târgu-Mureș și studenți ai UAB. Pe parcurs
(decembrie 2014), s-au alăturat și istoricii de artă Zsolt Kovács (UBB) și Attila Weiss (UAD).
5 Depus și câștigat prin Planul Operațional Regional. Axa 5. Denumirile corpurilor și încăperilor
palatului sunt cele fixate ultima oară la proiectul realizat de K&K Studio, Cluj-Napoca.
6 O informare generală mai scurtă a apărut și în limba engleză: Ileana Burnichioiu, „The Princely
Palace of Alba Iulia. The Beginnings of Research”, Caiete ARA 8 (2017): 187-189.
99
ILEANA BURNICHIOIU
Fig. 4. Incintele estice (I-II) – plan parter, subsoluri și etaj (Grup Corint, K&K Studio).
100
b. Curțile estice – prezentare generală

Ansamblul curților estice are linia sudică pe linia castrului roman și ocupă
un perimetru de circa 145x74 m (fig. 4/a-c). Incinta estică, „I”, cu acces direct din
piațeta aflată la nord, dar și dinspre sud, este alcătuită din aripile A, B, E și C.
Ultima aripă, C, este dispusă transversal, pe direcția N-S, și are la parter un gang
pentru acces carosabil în a doua incintă, delimitată de aripile D, F și G. Cinci
subsoluri de mărimi variate sunt cunoscute sub corpurile A, B, E, G și F.
Aripa A, poziționată la limita sudică, are o lățime de circa 16,25 m și se
desfășoară cu 16 module de lățimi inegale, alternate, toate purtând calote boeme
la parter (fig. 4/a-b). Aproximativ la mijloc se află o pivniță de dimensiuni reduse
(cca 9x7 m) cu trei compartimente inegale ca dimensiuni, boltite cu cărămidă.
Limita estică a aripii este coliniară fațadei estice a corpului B, iar capătul vestic se
unește cu aripile D și C. Fațada de sud expune 26 de axe cu goluri la parter și etaj,
majoritatea reprezentând intrări și ferestre rectangulare simple (fig. 5). Excepție
face cea de-a 4-a axă de la vest, pe care este în funcțiune o poartă carosabilă. După
a 10-a axă (de la vest spre est) iese în rezalit o componentă P+1E, în care au
funcționat grupuri sanitare. Fațada nordică a aripii (fig. 6) este mai scurtă și are
adosată aproximativ în centru o casă a scării cu rampe de acces în subsol și la etaj;
în ultimul caz, scara se leagă de un coridor boltit și dotat spre curte cu un șir de
arcade în mâner de coș. Deși numărul de goluri (16, ferestre și intrări) corespunde
de la parter la etaj, acestea nu sunt coliniare. Pe de altă parte, spațiile de la etaj
respectă în linii mari distribuția de la parter, doar că majoritatea (cele mai multe
spre sud) sunt tăvănite.
Fig. 5. Fațadele sudice ale aripilor A și D (Grup Corint, K&K Studio).
Fig. 6. Fațada dinspre curte a aripii A (Grup Corint, K&K Studio).
Corpul B, situat în extrema răsăriteană, este configurat spre curte cu un

rezalit de circa 14 m lățime (fig. 4; 7). Subsolul este organizat doar în partea
centrală a corpului, cu câteva spații de dimensiuni reduse. La parter, camerele
sunt distribuite de-o parte și de alta unui coridor îngust, poziționat E-V, care
intermediază accesul spre unele dintre camere; alte spații au intrări dinspre curte.
101
ILEANA BURNICHIOIU
Cele trei niveluri sunt legate de o scară interioară alăturată coridorului. Fațada
vestică prezintă 7 axe de goluri, însemnând ferestre și intrări cu cadre simple,
rectangulare, iar cea estică 9, cele două în plus provenind de la două încăperi din
extreme, care fac legătura cu aripile A și E (fig. 7). Dintre deschideri se disting
cele de intrare în coridor și câteva ferestre dinspre curte, la care s-au menținut
ancadramente din piatră, de factură barocă. Fațada estică are 9 axe de goluri
(ferestre simple și o intrare centrală dotată cu ancadrament din piatră similar celui
de pe vest). Această fațadă a fost uniformizată cu cea din capătul estic al corpului
E (în privința cornișei, platbandei mediane și a ferestrelor dreptunghiulare
simple, de aceeași mărime, de la etaj). La bază se remarcă un pseudo-soclu dintr-
o zidărie cu piatră neprelucrată și unele spolii prelucrate (medievale) – având
aparența unei reminiscențe de construcție demolată sau a unei fundații, care este
străpunsă de gurile a două canale din cărămidă venite din direcția curții; baza este
continuă și sub aripa A, zonă în care iese cu până la 50 cm din planul fațadei.
Fig. 7. Fațada vestică a aripii B (Grup Corint, K&K Studio).
Corpul C, poziționat între cele două curți interioare ale palatului, este tot
cu o volumetrie simplă, dar diferă sub multe aspecte de corpurile A și B (fig. 4/a-
c; 8). Este lipsit de subsol și are un plan dreptunghiular, la o lățime de circa 11,70
m, și ziduri lungi cu grosimi apreciabile. Parterul este traversat de un gang boltit,
la capete cu deschideri din cărămidă și pietre de gardă, prin care se asigură
trecerea dintre curți.
a b
Fig. 8. Fațadele de est și de vest ale corpului C (Grup Corint, K&K Studio).
Fațada răsăriteană (fig. 8/a) expune 7 axe de goluri reprezentând ferestre,

ointrare carosabilă și o ușă, ultimele două aflate la parter, deviate de la axele
ferestrelor superioare; zidul nordic al aripii A suprapune marginile ferestrelor din
axa sudică. La parter, golurile au cadre doar din tencuială pe baze de cărămidă,
însă la etaj unele deschideri mai conservă ancadramente întregi sau fragmentare,
executate din piatră, într-o manieră barocă simplificată (cu listel marginal).
102
Fațada vestică (fig. 8/b) are numai 6 axe de goluri (datorită modului în care s-a
poziționat corpul G), iar ultima axă de la sud este foarte aproape de zidul aripii D.
De-o parte și de alta a gangului, parterul este subdivizat în patru încăperi
cu bolți aproape semicilindrice având penetrații în dreptul ferestrelor și muchii
realizate din tencuială. Zidurile divizoare dintre cele patru spații, inclusiv cele
dinspre gang, sunt cu mult mai subțiri (0,55-0,60 m) față de zidurile lungi (1,50-
1,70 m), trădând o adoptare târzie a lor. La limita nordică, la joncțiunea cu aripa
E, există la parter un gol dezaxat, înzidit parțial, care a fost inițial dotat cu o arcadă
semicirculară simplă, din cărămidă, potrivită ca deschidere unei intrări
carosabile. Iar la sud, ultima încăpere din aripa C (înconjurată de pe două laturi
de capătul aripii A) are în colțul sud-estic cuptor adosat, reallizat din cărămidă și
pietre spoliate. La etajul aripii se respectă doar parțial compartimentarea de la
parter, iar interiorul este ritmat de arce dublouri (fig. 10) între care există tavane
simple sau decorative din ghips (acolo unde, la nord, se desfășoară o sală festivă
amenajată în anii 1982-1983).
Corpul E, de la nord, se remarcă printr-un rezalit de circa 46 m lungime,
cu opt axe de goluri pe fațada nordică, din care se evidențiază șase centrale cu
ferestre superioare surmontate de frontoane triunghiulare, de factură
renascentistă (fig. 4/a-c; 9). La parter, sunt vizibile în axele lor doar cinci ferestre
simple, locul celei de-a șasea fiind obturat de basorelieful montat în 1975. Pe
laterale, la distanțe diferite de colțuri, sunt poziționate două intrări închise la
părțile superioare cu arce turtite, dar de facturi diferite; deasupra lor, ferestrele
cu deschideri rectangulare simple au arce semicirculare decorative într-un plan
mai retras (fig. 9). Partea estică a aripii E este mai scundă decât rezalitul și are o
fațadă nordică cu câte 11 ferestre pe fiecare nivel, din care doar cele 7 estice sunt
coaxiale. Cele inferioare au cadre simple, rectangulare, similare (cu excepția
ultimei dinspre est, obturată pe 2/3 din înălțime), iar ferestrele etajului au
ancadramente din piatră cu cornișa profilată, de factură modernă.
Intrarea dinspre vest conduce mai întâi într-o mare încăpere boltită,
poziționată pe direcția aripii transversale, apoi la o scară interioară din stânga (la
rândul ei legată de spațiile rezalitului și de sala festivă menționată mai sus (vezi
corpul C) (fig. 4/a, c). În schimb, intrarea estică de pe rezalit, înzestrată cu un
ancadrament din piatră, baroc, cu imposte și pietre de gardă, trădează faptul că
inițial a fost carosabilă. Prin ea se ajunge într-un gang cu patru travee inegale, din
care primele trei boltite, separate prin arcade de facturi stilistice diferite: primele
trei gotice, din piatră, iar ultima barocă, din cărămidă. Partea veche a acestei
intrări este cunoscută drept „Poarta Prepozitului”7.
7 Kovács, Késő reneszánsz, 78; Idem, „Gyulafehérvári séta”, 418. În volumul de față este cuprins și
raportul detaliat privind cercetarea parietală din gangul acestei porți și de pe fațadele imediat
învecinate: Balázs Halmos, Katalin Marótzy, Ileana Burnichioiu, „Cercetari parietale și relevee
detaliate de arhitectură la Palatul Principilor din Alba Iulia – zona „Porții Prepozitului””.
103
ILEANA BURNICHIOIU
Fig. 9. Fațada nordică a Corpului E cu cele două intrări (Grup Corint, K&K Studio).
La capătul sudic al gangului, spre est, funcționează una din scările de acces
la etajul aripii E. Alta scară se află în jumătatea de răsărit (fig. 4/a-c). Încăperile
numeroase ale parterului acestei aripi, cu caracteristici diverse, sunt accesibile
parte din gang (în anfiladă), parte dinspre curte (direct sau prin intermediul unor
mici încăperi). Unele mai conservă ancadramente din piatră de factură barocă
simplificate. La etaj, dispoziția încăperilor de la parter se menține doar parțial
(trădând astfel modificări vechi ale spațiilor), iar acest lucru este vizibil mai ales
în dreptul rezalitului. Pivnița denotă o dispoziție întrucâtva similară cu a
parterului, cu camera de răsărit decroșată față de cea vestică și cu rampa scării
legată de un coridor din fața ei (fig. 4/b).
Fig. 10. Fațada sudică a corpului E cu secțiuni ale capetelor nordice ale aripilor B și C
(Grup Corint, K&K Studio).
Fațada sudică (fig. 10) se evidențiază prin lipsa de unitate, însă putem
distinge patru sectoare cu unele caracteristici similare. Primul, de la vest, este mai
înalt și corespunde rezalitului de pe nord. Frapează pe fațadă o dispunere aritmică
în cazul mai multor goluri inegale ca dimensiuni și forme, reprezentând ferestre
la etaj (5), și intrări (4) alături de ferestre (3), la parter. Spre est, dincolo de un
corp P+1E adosat, care a fost grup sanitar în secolul XX, urmează zidul din dreptul
gangului porții și din dreptul scării, la care se remarcă deschideri cu arce turtite
la părțile superioare, două dintre ele în acord cu rampele înclinate ale scării; cea
din poziție centrală se distinge prin mărime și este coaxială cu intrarea în subsol.
La est, se află o altă intrare care duce la camerele de la parter aflate în dreptul
scării. Fațada se continuă apoi cu 5 axe de goluri rectangulare simple (3+2),
însemnând un șir de ferestre la partea superioară și intrări alternate cu ferestre la
cea inferioară. Le succede o deschidere singulară la parter, cu trecere la o scară
pentru acces la etaj, și, în final, o fereastră singulară la etaj urmată de alte două
104
goluri de fereastră amplasate pe axele unei intrări și ale unei ferestre de la parter.
O parte a deschiderilor din sectorul estic al fațadei păstrează ancadramente din
piatră tipice barocului, dar în forme simplificate.
Fig. 11. Fațada nordică a corpului D (Grup

Corint, K&K Studio).
Corpul D aparține incintei II și

este situat în continuare la vest de aripa
A și de capătul sudic al aripii
transversale (fig. 4/a-c, 5). Pe fiecare nivel, această aripă are câte cinci încăperi
apropiate ca dimensiuni (cu subcompartimentări interioare târzii). În capătul
vestic urmează o scară care deservește și jumătatea sudică a aripii F, iar înspre
curte funcționează, cu stâlpi scunzi legați de arcade turtite, o cursivă cu două
niveluri boltite (fig. 4/a, c; 11); aceasta continuă cu unele diferențe și pe aripile F
și G. Fațada sudică a aripii D este simplă, cu 10 axe de goluri, însemnând ferestre
pe două niveluri (fig. 5), câte două la fiecare încăpere, grupate 4+4+2. Spre vest,
în capăt, se continuă cu zidul scării dintre D și F, acum lipsit de goluri. La parter,
ferestrele au cadre dreptunghiulare, simple, dar la etaj există ancadramente
surmontate de frontoane triunghiulare, de factură renascentistă, similare celor de
pe fațada nordică a rezalitului aripii E și de pe fațada nordică a aripii G (paralelă
cu catedrala)8. La acest corp, nu se cunoaște vreun un subsol.
Corpul G (fig. 4/a-c) este paralel cu catedrala și stă deasupra unui subsol
monumental, binavat, boltit, la care se evidențiază arcade semicilindrice din
piatră descărcate pe patru stâlpi centrali, masivi; alți doi stâlpi mai înguști sunt
plasați la extreme (fig. 4/b). Aproximativ la mijloc, o scară cu trepte de piatră duce
dinspre curte și cursivă la subsolul care ajunge la peste 4,30 m adâncime.
Fig. 12. Fațada nordică a

corpului G și capătul nordic
al corpului F (K&K Studio).
Fațada nordică prezintă cinci axe de goluri și este urmată de capătul

corpului F pe care se mai află o pereche de ferestre (P+E) și o aerisire de pivniță.
Cele de la parter, cu luminatoarele obturate, ies în evidență prin ancadramente
originale din piatră, de factură barocă, sau prin imitațiile în tencuială ale unor
ancadramente similare. Închiderile lor sunt drepte sau în segment de arc. La etaj
apar însă goluri funcționale, cu ancadramente având frontoane triunghiulare, de
factură renascentistă. Dintre toate axele se distinge cea mediană, la care fereastra
8 Raportul detaliat privind această fațadă se găsește în paginile următoare din volum.
105
ILEANA BURNICHIOIU
parterului este deviată spre vest față de cea superioară. De asemenea, se remarcă
nivelul foarte jos al ferestrelor de la parter, care a impus obturarea lor în vremea
armatei române, dar și lipsa de vizibilitate în exterior a aerisirilor de pivniță –
vizibile foarte bine din interior, care au ajuns în timp sub nivelul de călcare.
Organizarea spațiilor acestei aripi, seamănă frapant cu cea a corpului
paralel la sud, D, deși deschiderile sunt mai numeroase la parter (înspre cursivă:
2+3+3+3+3), iar D-ul este ceva mai lung. Ferestrele sudice au încă ancadramente
baroce, în timp ce intrările sunt cu cadre de tencuială peste cărămidă simplă.
Accesul în încăperi este direct din cursivă, iar pentru cele de la etaj se trece prin
scara aripii F și apoi prin cursivă sau printr-o intrare directă dinspre aripa E. La
etaj, unde au existat câte două deschideri pentru fiecare cameră, s-au conservat
ancadramente de piatră profilate (și cu solbancuri) specifice Renașterii târzii. Atât
camerele de la parter, cât și cele de la etaj sunt boltite semicilindric cu penetrații.
O pereche are bolți cu penetrațiile simple și muchii executate din tencuială, iar
alte două se remarcă prin modele mai complicate: una conservă patru casete
stelate pe mijloc, iar alta imitații de nervuri care converg spre opt casete ușor
adâncite, de modele variate.
Corpul F închide curtea II spre vest (fig. 4). La capătul nordic, datorită
subsolului și a unei guri de ventilare din altă epocă, fereastra barocă a parterului
este poziționată la un nivel mai înalt decât al ferestrelor aripii G în continuarea
cărora se află (fig. 12). Cea de la etaj, în schimb, este poziționată pe același nivel
și are același fronton ca întregul registru.
Fig. 13. Fațada vestice ale corpului F cu capătul scării dintre corpurile F și D
(Grup Corint, K&K Studio).
Pe fațada vestică (fig. 13) se desfășoară la etaj un registru de 14 ferestre

dreptunghiulare (grupate 1+4+1+8) cu profilaturi renascentiste din piatră, dar fără
frontoane triunghiulare. Cea de-a șasea fereastră se află în ax cu o fostă intrare
carosabilă alcătuită din montanți, imposte simple și arc în plin cintru. Bolțarii de
piatră ai arcului semicircular sunt degradați de un incendiu, dar li se observă încă
o teșitură pe muchie. În rest, doar o parte a ferestrelor registrului superior au
corespondențe la golurile parterului, care sunt lipsite de ancadramente și chiar
obturate în parte. Șapte dintre ele suprapun guri de ventilare pentru subsol, care
au cadre dreptunghiulare, baroce (asemeni celui de la aerisirea nordică), dar aflate
106
în plan secund față de planul fațadei. O altă anomalie ar fi că acest zid vestic al
aripii F face un decroș lat de circa 40 cm la sud, la întâlnirea cu zidul scării dintre
D și F (fig. 4/a, c; 13). La interior, aripa are câte șapte spații pe nivelurile parterului
și etajului, de o parte și de alta a scării poziționate în jumătatea nordică (la stânga
intrării cu portalul din piatră) (fig. 4/a-c). La parter, încăperile sunt boltite
semicilindric, iar la etaj sunt tăvănite. Subsolul prezintă alte compartimentări și
zidării intermediare mai subțiri. De-o parte și de alta a scării există mici bolți în
cruce, după care se desfășoară două sectoare de boltă continuă, din cărămidă.
c. Descoperiri parietale și observații de etapă
La debutul cercetărilor parietale s-a urmărit obținerea de date
stratigrafice, verificarea existenței tencuielilor vechi și a decorațiilor, a pietrăriei
istorice valoroase, a țeserilor/nețeserilor de zidărie (pentru a se putea apoi detecta
etape de construcție și reparații), a componentelor vechi de circulație și aerisire
(scări, arcade, intrări, ferestre etc.), dar și obținerea de date despre materiale și
tehnici de construcție sau despre starea de conservare a zidăriilor și straturilor.
În continuare, voi trece la prezentarea celor mai importante descoperiri
parietale, păstrând ordinea incintelor și parțial pe cea corpurilor, din capitolul
anterior (fig. 4/a-c), chiar dacă cercetarea a fost inițiată în aripa E. Acolo unde a
fost posibil, informațiile din teren au fost confruntate cu cele provenite din
documente scrise (fără a avea pretenția de exhaustivitate), din cele câteva sondaje
arheologice realizate până acum și din surse vizuale, în primul rând din planuri
ale cetății realizate în secolele XVIII-XX (din care oferim și aici o selecție – fig.
14).
1711 1714 1729 ante 1738
1736 1741 1818 1823

Fig. 14. Incintele estice ale fostului palat princiar în planuri din anii 1711-18239.
9 Detaliile aparțin unor imagini publicate în: Toma Goronea, Fortificația bastionară de tip Vauban de
la Alba (Alba Iulia: Aeternitas, 2007, 59; Idem, „Amplasamentul fostului Liceu Mailáth consemnat în
documente cartografice din secolele XVIII și XIX”, Terra Sebus 4 (2012), fig. 1-2, 5; Gheorghe Fleșer,
Cetatea Alba Iulia. O istorie urbană ilustrată (Ghimbav: Haco International, 2008), CX; https://maps.
hungaricana.hu/en/HTITerkeptar/37637/?list=eyJxdWVyeSI6ICJHeXVsYWZlaFx1MDBlOXJ2XHU
wMGUxciJ9; https://maps.hungaricana.hu/en/HTITerkeptar/35308/?list=eyJxdWvyeSI6ICJHeXVsY
107
ILEANA BURNICHIOIU
Din acestea rezultă că în primele trei decenii ale veacului al XVIII-lea,

curțile răsăritene au rămas structuri închise, cu planuri aproximativ rectangulare.
Situația se schimbă ulterior, în locul actualului corp B (est) fiind redat în jurul
anului 1738 până la 1823 un teren viran10. La învecinatul corp A (sud), pare să se
mențină mai mult aceeași planimetrie, dar îl vedem apoi mai întâi scurtat spre
vest (cu capăt în „L” la 1818, o porțiune de până la corpul D fiind neconstruită).
Aripa A. La această structură (fig. 7), prin sondajele parietale s-au
descoperit pe toată lungimea, de la poarta carosabilă până la ultimul zid de răsărit,
urmele necunoscute până acum provenind de la trei nave separate prin stâlpi de
secțiune pătrată (în interior) sau în „T” (la capetele de est și vest) care susțineau
arcade semicirculare (fig. 15; 16/a-b).
Fig. 15. Zidul estic al porții carosabile din aripa A pe care au fost identificate
arcadele mari de la deschiderile parterului inițial (2016).
a b c
Fig. 16. Aripa A: a-b. Stâlpi și arcade identificate la parterul inițial (în A-P22 și A-P26);
c. Reconstituire planimetrică a primului modul vestic de la parterul inițial, cu alternanța
traveelor (1+1) (A-P22 – A-P26) (2016).
WZlaFx1MDBlOXJ2XHUwMGUxciJ9; https://maps.hungaricana.hu/en/OSZKTerkeptar/ 329/view/

?bbox=-241%2C-1305%2C2473%2C-58; https://maps.hungaricana.hu/en/OSZKTerkeptar/834/view/
?bbox=5424%2-3015%2C6473%2C-732 (27.01.2017).
10 Despre starea precară a construcțiilor arsenalului și cazarmei deja înainte de mijlocul secolului al
XVIII-lea: Fleșer, Cetatea Alba Iulia, 84.
108
Lățimea navelor a fost diferită, primele două de la sud având deschideri

mai largi, de 3,60-3,75 m, iar a treia, dinspre curte, având doar 2,30 m lățime. Spre
deosebire de primele, ultima avea zidurile pline la capetele de nord-est și nord-
vest (fig. 15; 16/c). În interior, alternau module grupând travee dreptunghiulare
mai largi cu altele mai înguste (1+1), toate înzestrate cu calote boeme. Același
sistem de boltire a continuat pe scară, spre subsol și spre etaj – în cursivă și în
câteva din camerele înguste legate direct de ea. Parterul conturat astfel, cu spații
largi accesibile dinspre est și vest, trădează un proiect inițial mai adecvat
arsenalelor sau grajdurilor. La multe dintre deschideri au fost observate de urme
tencuială suprapusă de o zugrăveală albă pe intrados, prin urmare, putem
presupune că parterul a funcționat în această formă măcar o perioadă scurtă.
Ulterior, stâlpii au fost dublați, deschiderile au fost restrânse, iar arcadele din
interior s-au refăcut în mâner de coș. A urmat apoi transformarea deschiderilor
micșorate deja în pereți plini (cu material mixt sau numai cu cărămidă).
Așadar, s-au conturat la parterul aripii A două etape apropiate cronologic,
situate în jurul anilor 1818-1823 (dacă luăm ca reper planurile cetății): prima, în
care s-a conceput o structură trinavată, cu spații deschise, care puteau fi accesibile
și cu utilaje mari dinspre est și vest, și a doua, în care la parter și etaj s-a trecut la
creearea unor spații închise, mai adecvate unei cazărmi (dormitoare și holuri),
accesibile dinspre nord (din curte și din coridorul etajului)11. În zonele cercetate
din această aripă nu au fost încă detectate tencuieli sau decorații parietale vechi.
Urme mai vechi, cu certitudine anterioare reconstrucției din secolul al
XIX-lea, nu au putut fi detectate până acum în aripa A, deși se știe că în zonă au
existat construcții pentru grajurile princiare (motiv pentru care incinta estică era
numită „curtea grajdurilor”12) și poate chiar corpul (mai scurt?) schițat în planul
din 1818 (fig. 14). Restul din zidăria de piatră (de carieră prelucrată brut și cu
unele spolii profilate), care iese în evidență ca un soclu unitar la baza capătului
estic al aripii A și sub aripa B, poate să provină de la una dintre aceste structuri.
Însă, clarificarea este de competența unei arheologii mai extinse. În acest mod s-
ar putea înțelege relația dintre elevație și subsol, ultimul cu o zidărie mixtă în
partea inferioară și cu cărămidă în cea superioară, dotat cu bolți având penetrații;
tot astfel s-ar putea stabili mai precis gradul de supraviețuire a castrului roman pe
acest sector destul de amplu, datele înregistrate până acum pledând pentru o
conservare la proporții foarte reduse, la nivel de fundație. În elevație s-au
identificat blocuri de piatră similare celor romane doar la baza piciorului estic al
porții carosabile, însă prezența lor nu este suficientă, tipicul mortar de rost cu
cărămidă sfărâmată neputând fi încă detectat. În subsol, la zidăria sudică avem
doar 1,60 m grosime (față de circa 2 m cât are castrul roman), iar structura este
mixtă (piatră variată, inclusiv spolii romane, medievale și renascentiste, și
11 De altfel, se știe că arsenalul a funcționat în secolul al XIX-lea în partea vestică a ansamblului, iar
cazarma artileriei s-ar fi aflat în aripa A (Fleșer, Cetatea Alba Iulia, 84).
12 Kovács, Késő reneszánsz, 81, 83.
109
ILEANA BURNICHIOIU
cărămidă), așa cum apare și de sub soclul de ciment al fațadei sudice. Mai mult, la
extremele E și V ale laturii sudice, prin două sondaje arheologice, A2/2016 și
D3/2016, s-au descoperit din castru doar fundația și 2-4 asize de piatră13.
A fost evidențiate însă spoliile litice provenite din diferite perioade în
zidăria subsolului și a parterului (pe exterior), alături de ancadramentele de
piatră, simple, de la intrările pe casa scării.
Corpul B. Sondajele parietale au fost în număr mai limitat în această aripă,
dar au confirmat informațiile rezultate din compararea planurilor cetății, despre
inserarea lui cu puțin înainte de anul 1823 între aripile A și E (la parter nefiind
țeseri cu aceste corpuri). Amplasarea s-a făcut peste nivelul a două canale
habsburgice din cărămidă și peste restul de zidărie cu direcția N-S mai sus-
menționat, care continuă și sub aripa A. La configurația inițială au intervenit
unele recompartimentări și reparații de secol XX, la toate nivelurile. Odată cu
determinarea lor s-a constatat și lipsa unor decorații parietale sau a unor tencuieli
valoroase la acest corp; în schimb, se mai conservă câteva ancadramente de piatră
simple sau profilate cu listel marginal la deschideri de la parter și subsol. Totodată,
la subsol s-a încercat verificarea existenței a încă două încăperi pe sud-est,
schițate în planul vechi al ISCAS14, dar rezultatul a fost deocamdată negativ.
a b
Fig. 17. Parterul corpului C la extremele de nord și de sud (2016).
Corpul C. Deși sondajele au fost numeroase, nici la acest corp nu au fost

identificate tencuieli decorative sau picturi murale. La nord, s-a dezvelit parțial
zidul cu arcadă semicirculară dezaxată (fig. 17/a; 19/a), la care s-a conturat un
nucleu de piatră reparat cu cărămidă, dar și o intrare pietonală cu arc semicircular,
obturată cu cărămidă. În zidăria laturii vestice a corpului, la parter, s-a constatat
apoi că predomină piatra (incluzând și spolii renascentiste), în timp ce pentru
13 Adrian A. Rusu et al., Raport de cercetare arheologică preventivă la obiectivul „Palatul

Principilor”, mss, Alba Iulia, 2016, 8-10.
14 Vezi nota 3.
110
latura estică s-a folosit doar material tegular. Pentru etaj, din toate sondajele a
reieșit că s-a ridicat din cărămidă. Aceste diferențe trădează faptul că părți din
parterul aripii C – la nord și chiar la vest pot să fie moșteniri din secolele XVI-
XVII15. Pe de altă parte, se poate spune că la un moment dat aripa a funcționat
fără compartimentări interioare și era mai lungă spre sud, capătul zidului estic
care se încheie în aripa A, întrerupându-se nefiresc, cu cărămizi rupte sau
demontate pe fața sudică (fig. 17/b). În interior, nețeserile arată că zidăriile
divizoare sunt ulterioare bolților de la parter. Deci, în una din fazele mai vechi,
aripa era mai adecvată rolului de arsenal/depozit al armatei. Abia mai târziu –
probabil în secolul al XIX-lea, s-a petrecut o schimbare de funcțiune și s-au
compartimentat spațiile așa cum le vedem astăzi. Pe câteva din zidurile divizoare
există guri de alimentare pentru sobe și hornuri, iar pe altul, la nord de gang, stă
un portal baroc în plin cintru, cu cheie de arc, capiteluri și pietre de gardă. În
colțul sud-estic al aripii a fost adosat chiar și un cuptor construit din cărămidă și
spolii provenite de la ancadramente baroce cu listel marginal.
Fig. 18. Secțiune E-D cu golurile și ancadramentele renascentiste (albastru) și baroce

(galben) identificate prin cercetarea de parament.
Corpul E. Cercetarea a debutat în 2014 în gangul porții acestei aripi, unde

a fost localizată „Poartă Prepozitului”16, identificându-se treptat cel mai
important nucleu gotic și renascentist al părții estice a palatului – o moștenire
anterioară principilor suprapusă de numeroase intervenții de epocă modernă. Așa
s-a ajuns ca, din tot ansamblul, acest corp care are și cea mai mare extensiune, să
fie cel mai complicat de înțeles. Dar pentru că urmează să intre în curând în faza
de execuție a unui proiect de conservare și restaurare (POR. AXA 5), în care vor
fi dezveliri mai ample decât cele din anii 2014-2017 urmate de operațiuni de
scoatere a pavimentelor din încăperi, în paginile următoare voi trece în revistă
doar unele din cele mai importante descoperiri parietale.
15 S-a apreciat că profilul ar reda acest corp doar cu un parter înalt. Kovács, Késő reneszánsz, fig. 52.
16 Vezi Halmos, Marótzy, Burnichioiu, „Cercetari parietale și relevee detaliate”, în volum.
111
ILEANA BURNICHIOIU
Fig. 19. Descoperiri de intrări (porți, uși) și de zidării vechi dezafectate (2014-2017).
112
Sectorul vestic (în dreptul rezalitului). Începând din dreapta intrării în

gang, pe rezalit se desfășoară cinci travee mici, pătrate, purtând bolți în cruce,
urmate de un spațiu dreptunghiular îngust, boltit semicilindric (N-S), apoi de o
încăpere dreptunghiulară amplă (E-P43), boltită și cu ziduri groase și inegale
mergând de la 1,20 la 2,20 m, care constituie de fapt capătul nordic al aripii
transversale (fig. 19/a). La sud, primelor șase spații mai mici ale rezalitului le
corespund trei încăperi inițiale mai mari, boltite semicilindric (N-S) și o casă a
scării (la vest). La etaj, distribuția de la parter nu se păstrează (fig. 19/a, b), spațiile
având alte dimensiuni și distribuții.
Pe baza surselor scrise se știe că aripa E din vremea principilor nu a fost
doar o simplă aripă care închidea „curtea grajdurilor” pe nord, ci și zona unor
spații reprezentative la care se ajungea atât dinspre vest, unde s-a aflat nucleul
rezidenței princiare, prin corpul G, cât și prin scări festive proprii. Mai mult, pe
aliniamentul nordic ar fi avut spații cu arcade deschise, dedicate comercianților;
peste ele s-ar fi reamenajat etajul în care s-au inaugurat la 1643 sala Dietei (cu
capacitate de 200 de persoane) și sala Tablei judecătorești. În total, pentru
comercianți ar fi fost 12 travee distribuite la stânga și la dreapta porții17.
Dată fiind importanța unor astfel de spații, sondajele parietale au fost
orientate de la început spre identificarea lor în teren. După verificări de
stratigrafie, s-au urmărit țeseri și nețeseri ale zidăriilor, configurații mai vechi ale
camerelor, relații dintre ancadramente și tencuieli, goluri de orice fel și posibile
urme de scări – în primul rând în gangul porții și pe zidul nordic, în exterior
(pentru o relaționare cu etapa ferestrelor renascentiste târzii de pe fațada nordică
a rezalitului considerate din vremea principelui Gabriel Bethlen), apoi și în
interioarele camerelor. Așa a reieșit că zidul nordic al rezalitului păstrează la etaj
doar cinci dintre ancadramentele originale suprapuse de frontoane triunghiulare,
renascentiste târzii18, cel de-al șaselea fiind o replică din secolul XX (fig. 9), iar
acest lucru se întâmplă exact în axa încăperii cu boltă orientată N-S (E-P40), care
se află în vecinătatea scării de la vest. Prin urmare, s-ar impune formularea unei
alte ipoteze de lucru, legată de posibilitatea ca acest mic spațiu să fi fost în
vechime un coridor are făcea legătura cu casa scării din dreptul său (fig. 19/a).
Restul ferestrelor originale de pe fațada rezalitului au ancadramentele de
piatră situate pe nivel cu suprafețe de tencuială veche, înroșită în câteva locuri.
La parter nu mai există nicio tencuială istorică, iar ferestrele sunt simple
deschideri rectangulare, în jur cu plombe diforme de cărămidă (exterior); din
interior se observă clar că sunt inserții târzii în spațiile unor deschideri mai înalte
și mai largi (circa 1,60 m) ale căror baze se află sub nivelul actual de călcare19. În
locul acestora, în vremea Principatului, se presupune că au fost funcționale
17 Kovács, Késő reneszánsz, 79, 81, 83.

18 O fotografie anterioară anului 1968 arată un gol diform în locul acestei ferestre. Situația s-a
confirmat prin sondajele parietale.
19 După cum reiese și dintr-un sondaj arheologic, E4/2016 (Adrian A. Rusu et al., Raport, 11).
113
ILEANA BURNICHIOIU
arcadele deschise spre nord20. Dar, după dezvelirile parietale s-a constatat că
lucrările din secolele XVIII-XIX au fost incisive și multiple, lărgindu-se și apoi
micșorându-se golurile pe aceleași axe, adoptându-se bolți în traveele mici și
pictându-se mari suprafețe la interior. În trei dintre traveele centrale (E-P33, E-
P34, E-P37) s-au păstrat în diferite grade mai mult de 10 straturi cu zugrăveli și
picturi de calități diferite. De la unul dintre ele s-au decapat părți cu
reprezentările unei mori de apă și ale unei corăbii redate cu negru, alb și roșu (fig.
20/a). Pe un alt strat au apărut fragmente de la un decor marginal cu torsade
pictate cu negru, alb și verde (fig. 20/b), pe care îl mai întâlnim și între straturile
încăperii mediane de la etaj (E-E30).
a b
Fig. 20. Detalii din pictura traveilor centrale ale rezalitului (parter) (2016).
După verificări prin care s-a constatat că stratigrafia veche a supraviețuit

doar în spațiile centrale (în rest fiind înlăturată total la renovările anterioare), în
traveea E-P31 din spatele basoreliefului din 1975 s-a putut trece la dezvelirea
aproape integrală a zidului nordic, găsindu-se astfel două goluri înzidite: unul mai
înalt, similar cu cele din traveele vecine (1,60 m lățime) în care s-au amenajat
ulterior ferestrele, altul mai vechi, înzidit cu cărămidă, având segment de arc la
partea superioară și urme de tencuială pe intrados (fig. 21). Acest gol mai vechi,
pe care îl putem aproxima cu o
deschidere inițială de 1,80-2 m
este deocamdată singurul
martor pe care îl putem atribui
parterului din secolul al XVII-
lea despre care se știa că avea
arcade spre piață.
Fig. 21. Zidul nordic al E-P31 și

vechi arcade suprapuse (secolele
XVII-XVIII) (2016).
20 Kovács, Késő reneszánsz, 79, 82-83.
114
Extinderea șirului de mici travee spre est, până la un total de 12, nu a

putut fi confirmată în teren până acum, deși prezența unui gol obturat pe zidul
imediat din prima travee a gangului porții și felul în care este schițată aripa E în
planul de la 1711 (fig. 14) ar fi argumente în favoarea sa. Pe sectorul estic la fațadei
nordice nu sunt vizibile încă urme, iar la capătul E-P31 a fost dezvelit pe toată
înălțimea un colț de clădire care ne arată că cel puțin în prima etapă, atribuită
principelui Gabriel Bethlen21, rezalitul avea un colț înainte de intrarea în palat și
nu cuprindea traveea porții, așa cum se întâmplă astăzi (fig. 19).
Tot planurile de la 1711 și 1714 (fig. 14) au deschis și discuția despre faptul
că sectorul vestic al aripii E a fost mai lat în vremea rezidenței princiare. În
planurile din anii 1729-1741, sectorul apare spre curte cu o lățime mai redusă,
chiar cu un decroș față de zona porții și jumătatea estică a aripii. De aceea, prin
cercetarea parietală a fațadei sudice și a camerelor adiacente s-a încercat
clarificarea lățimii mai vechi. Mai ales că exista și o sugestie în acest sens
provenită dintr-un sondaj arheologic, E 1/2014, din colțul format de aripile C și
E. Sub nivelul pragului intrării spre scară/E-P38, a fost dezvelită o ruptură de zid
orientat N-S (suprapusă altora mai vechi) care ieșea de sub clădire (fig. 19/a) și
care conținea o bucată de ancadrament renascentist, din secolul al XVI-lea,
profilat cu kyma și listele22.
Prin dezvelirea fațadei sudice au ieșit mai bine în evidență incoerențele
zidăriei și anomaliile sugerate deja de distribuția destul de haotică a golurilor (fig.
21). S-a constatat totodată, pe lângă lipsa de coaxialitate a majorității
deschiderilor, că unele suprafețe au fost cămășuite repetat, materialele (piatră și
cărămidă) s-au amestecat, lianții diferă, iar ancadramentele baroce stau alături de
altele alcătuite din spolii renascenstiste și de goluri având simple cadre de
cărămidă cu analogii la zidăriile secolelor XVIII-XIX din palat.23 În plus, golurile
dinspre piațetă care poartă ancadramentele renascentiste păstrate in situ nu sunt
coliniare cu cele sudice. Pe sud, primele două ferestre de la vest au ancadramente
baroce simplificate, cu listel marginal, iar la treia regăsim un ancadrament creat
din bucăți cu profilaturi renascentiste diferite (distruse de lovituri mecanice)
poziționat pe axul unui gol cu ancadrament baroc recioplit și reutilizat de la
parter. Mai departe, după alt ancadrament baroc, au apărut spre est urmele
înzidite ale unei mari deschideri cu margini de cărămidă care depășește regimul
de înălțime al ferestrelor actuale. Ultima fereastră este una cu ancadrament de
piatră, cu profilaturile distruse, dar care pare să fie fost tot renascentist. La parter,
21 Atribuirea se bazează pe surse scrise cercetate de A. Kovács și analogii pentru ferestrele cu fronton
triunghiular (vezi și Kovács, Késő reneszánsz, 79-83).
22 George Bounegru et al., „Palatul Principilor, str. Militari, nr. 4”, Cronica Cercetărilor
Arheologice. Campania 2015, 2016: 118 (http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=5558&d=Alba-Iulia-

Palatul-Principilor-str-Militari-nr-4-2015, 20.07.2017).
23 În cursul cercetărilor, o serie de cărămizi întregi din contexte clare, au început să fie documentate
pentru a fi utilizate ca repere – alături de alte indicii – în datările relative.
115
ILEANA BURNICHIOIU
se remarcă o nișă semicirculară de piatră, dar a cărei poziție nu se poate lega acum
de vreo etapă sau vreo funcțiune, mai ales că se află pe axul unui zid despărțitor
dintre camerele E-P36 și E-P38 (fig. 19/a).
Fig. 22. Fațada sudică a Corpului E, sectorul vestic (2016).
Așadar, datele cercetării de parament corelate cu indicii stilistice pledează

pentru o configurație inițială diferită a sectorului vestic al aripii E, devenind
posibilă ipoteza unei lățimi mai mari în secolul al XVII-lea și a unei reconstrucții
a fațadei sudice în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Așa s-ar putea
explica și diferența de grosime a zidăriei parterului, cu circa 1,40-1,55 m, față de
cea a etajului, cu numai 1-1,20 m. Tot în favoarea unei lățimi mai mari a aripii în
zona rezalitului argumentează și faptul că la cercetarea de parament din interior,
în colțul sud-vestic al camerei E-P3224, a fost identificat un colț nord-vestic de
încăpere dreptunghiulară care se extindea înspre curte (fig. 19/a). La interior, nișa
are urme de tencuială și zugrăveală (simplă, înnegrită), dar și o pornire de boltă.
Din sălile Dietei și Tablei judecătorești, despre care se știe că au fost date
în folosință în 1643 la etaj, nu au putut fi reperate urme. De asemenea, nu au fost
identificate urme in situ de la vreo scară contemporană cu acele săli. Doar dintre
vechile căi de acces dintre corpuri s-au descoperit la etaj, pe zidul comun dintre
E și G (fig. 18; 19/b), urmele a două deschideri largi și înalte, care au fost
funcționat până a fost realizată bolta din încăperea G-E6 și s-au remodelat etajele
24Încăperea are datele unei zone de bucătărie, pe zidul nordic există urmele unui cuptor, iar urmele
de fum sunt foarte consistente.
116
aripilor E și C care se întâlnesc în acea

zonă. La mică distanță de golurile mari,
pe sud, în dreptul cursivei actuale, a fost
identificat și alt gol de ușă, mai redus ca
dimensiuni25.
Indicii de ajutor pentru
identificarea sălilor reprezentative ar fi
fost amplitudinea unor spații sau
decorațiile aparte, însă, dacă observăm
planimetria și excludem zidăriile
divizoare, nețesute și mai subțiri (fig.
19/b), pentru astfel de funcțiune putem
indica cel mult încăperile mediane. Doar
că, nu mai există săli ample, iar cea mai
largă (E-E30) are zidurile nețesute cu
fațada nordică și păstrează suprafețe de
tencuială simplă (pe zidul nordic) sau mai
multe straturi de pictură cu trăsături
baroce și rococo, din vremea habsburgilor
(în rest) (fig. 23). Prin urmare, în timpul
șantierului de execuție ar fi necesară o
arheologie a extradosurilor de boltă
corelată cu cercetarea de parament.
Fig. 23. Detalii din picturile

camerei E-E30 (2016) (sec. XVIII-XIX) care
pe zidul nordic suprapun o tencuială veche
(sec. XVII) (2016).
25 Vezi Corpul G.
117
ILEANA BURNICHIOIU
Din puținele fragmente ale tencuielilor vechi și decorațiilor descoperite

în jumătatea estică a aripii, sunt de semnalat în primul rând cele de pe o fostă
fațadă din stânga gangului porții care a ajuns zid nordic pentru casa scării. Pe acest
zid s-au descoperit fragmente din trei straturi de tencuieli istorice, din care două
simple, și una decorativă, imitând asize de piatră scoase ușor în relief, care pot să
provină din secolul al XVI-lea. Toate acestea, alături de un lintel de fereastră
purtând inscripția și blazonul episcopului Francisc Vardai și de ancadramente
gotice (de portal și
ferestre) descoperite
in situ26.
Fig. 24. Pictura

ambrazurii din
încăperea E-E14
(2017).
Fig. 25. Detalii din pictura ambrazurilor

camerei E-E11 (Călin Șuteu, 2014).
26 Pentru descriere și releveu: Halmos, Marótzy, Burnichioiu, „Cercetari parietale și relevee

detaliate”, în volum.
118
Spre răsărit, la etaj (fig. 19/b), au fost identificate alte fragmente ale unor
picturi murale, de calități diferite, în ambrazuri de ferestre la încăperile E-E14 și
E-E11. Datorită stării de precare de conservare, dezvelirea lor a fost parțială. În
prima dintre încăperi (cu o singură fereastră) s-a pictat pe laterale câte o ghirlandă
florală încadrată în medalion oval, iar pe intrados o vedută (fig. 24). În a doua
cameră, pe ambele ambrazuri există fragmente dintr-o pictură rococo de bună
calitate, cu medalioane ovale în care s-au inserat alte motive, de exemplu, vaze
de flori, încadrate de volute elegante combinate cu mascaroni, motive rocaille și
ghirlande verzi cu urme de foiță de aur, totul alternat pe verticală cu romburi
decorate, pictate pe un fond grafic, șablonat, cu plasă (fig. 25).
Corpul D. În pofida aparentei simplități arhitecturale, la aripa D au fost
identificate etape de construcție și reparații extinse de la perioada romană până
în secolul XX. Ultimele lucrări, de renovare, au fost susținute de militari în anii
1982-1983 și la începutul secolului XXI. Cum se știa despre supraviețuirea parțială
a zidului roman27 și despre o fază de construcție definitorie, din care provin
ferestrele renascentiste târzii de pe fațada sudică (fig. 26), din vremea principelui
Gabriel Bethlen28, primele sondaje au început pe sud. Au fost decapate în mai
multe puncte blocuri de piatră tipice pentru castrul roman și indiciile unor
reparații târzii, apoi s-a trecut la dezveliri mai ample. La racordul dintre A și D,
pe fațada sudică, s-au dezvelit piesele in situ ale unui montant și ale unui început
de arc semicircular de la ancadramentul unei porți pietonale care ducea în
exteriorul cetății (fig. 27). Descoperirea este nouă, pe jumătatea vestică a laturii
sudice a cetății fiind cunoscută până acum doar poarta medievală, refăcută în
Renaștere, din dreptul Palatului Arhiepiscopal. Deasupra lui s-a conservat un rest
dintr-o tencuială decorativă, simplă, având linii trasate cu alb. Spre vest, structura
zidăriei se complică, cu părți din castrul roman – blocuri de piatră prinse cu
mortar de var, pietriș/nisip și cărămidă sfărâmată – și numeroase intervenții, din
care cele mai vizibile se află în jurul ferestrelor de la parter și la trecerea spre
etajul cu ferestrele înzestrate cu frontoane triunghiulare.
Fig. 26. Ancadramente de pe

fațada sudică a corpului D,
etaj (2016).
27 Vezi și Stefan Wagner, „Cercetări de parament pe sectorul sudic al castrului roman de la Alba
Iulia – fațada corpului D de la Palatul Principilor (2017)”, în această secțiune a volumului.
28 Conform A. Kovács, care leagă acest tip de fereastră de epoca lui Bethlen (vezi și Kovács , Késő
reneszánsz, 79-83).
119
ILEANA BURNICHIOIU
Fig. 27. Sectorul de zidărie de la

îmbinarea dintre corpurile A și D
cu blocuri din zidul castrului
roman, fragment de portal
(montant și naștere de arc) de la
poartă pietonală și fragment de
tencuială decorativă (2017, Călin
Șuteu).
Fragmentul de tencuială
decorativă conține o imitație de
blocuri cu lungimi diferite,
dispuse în asize marcate cu alb,
care se continua spre vest, iar
spre est are marginea unei
suprafețe simple, adecvată unui
panou rectangular. Cum linia
unui colț de clădire este de
exclus aici (datorită intrării
descoperite), putem presupune
că fragmentul de suprafață
dreaptă de lângă verticala albă,
retrasă din plan și aflată în axul
portalului, este reminiscența
unui cartuș menit să găzduiască
o epigrafă sau un alt însemn. Montantul dezvelit are o profilatură simplă, cu unghi
drept; tot simplu este și blocul din care s-a realizat pornirea arcului, cu ajutorul
căruia putem aproxima deschiderea portalului la circa 1,20 m.
Zidul sudic se remarcă față de celelalte zidării ale aripii prin grosimea de
circa 2 m la parter (fig. 19/a), moștenită de la castrul roman. Prin dezveliri
parietale din interiorul camerelor, s-a constatat, în spatele unor cămășuiri,
existența blocurilor paralelipipedice de piatră tipice în toate cinci camerele la
parter până la nivelul bolților; la etaj, blocurile mari și fasonate lipsesc, zidăria
fiind executată doar din piatră de carieră spartă neregulat sau blocuri mai reduse
combinate cu cărămidă, la o grosime de doar 1,50 m. Unele blocuri de piatră de
la parter sunt prinse cu mortar de var, pietriș/nisip și cărămidă sfărâmată – și au
în jur numeroase intervenții: reparații cu țeseri de material – piatră reutilizată sau
cărămidă, dar și placări neglijente cu cărămidă și țiglă. Fețele blocurile au foarte
multe deteriorări, iar motivul cel mai important, după tasări (multe piese sunt
înclinate), a fost un incendiu puternic care a lăsat urme cromatice vizibile
(înnegriri, înroșiri) și a provocat fisuri sau desprinderi de material (fig. 28; 29/b,
120
30/b). La acele suprafețe, cercetarea parietală n-a mai continuat, însă informațiile
adunate deja sunt relevante. Una dintre ele ar fi că în elevația castrului au fost
înglobate și spolii romane, acestea fiind identificate atât la exterior, cât și la
interior. Trei dintre piese au apărut în camerele D-P3 și D-P4: una este o bucată
de cornișă profilată cu kyma, alta un fragment din baza unui de mic altar(?) (situat
chiar în prima asiză de la pavimentul actual), iar a treia, un bloc cu o fascie vizibilă
pe colț. Tehnica elevației a fost opus quadratum, în varianta cu alternanță
sistematică de blocuri lungi pe orizontală (E-V) cu altele mai înguste (butise) pe
verticală (N-S), ultimele introduse în grosimea zidului.
b
Fig. 28. Zidurile sudice ale camerelor D-P3 și D-P4 (inițial o singură cameră) (a)
și spolii romane reutilizate în zidul castrului (b) (2016-2017).
Fundația castrului, la interior, a putut fi observată în sondajul D1/2014 din

colțul sud-vestic al D-P6: pe un strat de pietriş a fost așezată o primă asiză de
blocuri prinse cu mortar conținând și cărămidă sfărâmată, apoi, zidul ușor retras
din plan a continuat cu blocurile masive ale elevației29.
George Bounegru et al., „Palatul Principilor”, 117-118. Pentru date despre fundație la exterior:
29
Wagner, „Cercetări”, 179.
121
ILEANA BURNICHIOIU
a b
Fig. 29. a. Limita estică a aripii D, în D-P1; b. Zidurile de sud și vest al camerei (2017).
a b
Fig. 30. a. D-P7: latura vest (a) și cea de sud (b) (Stefan Wagner, 2017).
De la sud, dezvelirile au continuat la extrema estică a aripii. În mod aparte,
zidul estic al camerei D-P1 are stâlpi adosați, legați cu arcade, așa că nu s-a reușit
verificarea relației dintre pereții de sud, est și nord. Însă, la sondajele de sub
arcade, s-au conturat ancadramentele de piatră a două ferestre largi de 1-1,10 m
cu falțuri pe marginile interioare (fig. 29/a). Suprafețele lor sunt înnegrite,
colțurile sunt tăiate de arcade, iar pozițiile dezaxate, dovedind clar că aparțin unei
structuri anterioare încăperii și aripii. În spațiul învecinat la est, din aripa A,
golurile nou descoperite nu au corespondențe, zidăria fiind cămășuită
(predominant cu cărămidă în amestec cu piatră spoliată) și legată cu latura sudică.
Dată fiind importanța descoperirilor și faptul că releveele planimetrice
actuale nu reflectă fidel situația din teren, a fost solicitată o ridicare topografică
detaliată30, determinându-se astfel grosimile peretelui: 1,67 m la sud și 1,55 m la
nord și confirmându-se faptul că fragmentul de portal nou dezvelit pe exterior se
află pe direcția acestui zid mai vechi cu ferestre obturate. Determinarea relației
cronologice dintre toate componentele descoperite aici are însă nevoie de
continuarea investigațiilor, inclusiv cu ajutorul arheologiei. Până acum am
stabilit doar că zidurile de sud și de est ale aripii, inclusiv portalul, sunt
preexistente etapei de construcție în care s-au ridicat cele cinci camere ale
corpului D, dar provin din epoci diferite, de la roman la secolul al XVI-lea. Mai
30 Valentin Cosmin Vesa, 2017.
122
mult, clădirea de care au ținut ferestrele a fost etajată, zidăria continuând la

următorul nivel (posibil și în pod), acolo unde apar alte două perechi de goluri
înzidite, coaxiale cu cele de jos, dar fără ancadramente și având aparența că au
fost căi de acces (fig. 18/1-2, 4-5). Din păcate, ancadramentele ferestrelor și
portalului de la parter, chiar se pot considera renascentiste, sunt foarte simple și
nu sunt suficiente datărilor.
a b
Fig. 31. Portalul de la D-P5 și etape de construcție la vest de el (sec. XVII-XIX) (2017).
a b
Fig. 32. Fragment de ancadrament baroc păstrat la o fereastră care a fost
transformată în ușă pe zidul nordic al camerei D-P7; b. Solbanc renascentist
remodelat cu ciment, în sec. XX, la etajul aripii (2016).
Pe nord, dar și între camere, pereții încăperilor de la parter au fost ridicați

predominat din piatră spartă de carieră, la grosimi cuprinse între 1,15-1,40 m.
Deși s-au produs numeroase modificări de goluri, s-a stabilit prin sondaje că
fiecare dintre încăperi avea câte o deschidere pentru acces dinspre nord și o
fereastră (la stânga sau la dreapta intrării). Deși era de așteptat ca încăperile să fie
dispuse în anfiladă (așa cum începe să se contureze la etaj) și să comunice între
ele, o astfel de trecere directă, simplă, a funcționat doar între D-P2-4 și D-P5 (fig.
19/a). La golurile de pe nord, nu știm ce fel de cadre au existat, dar în secolul al
XVIII-lea au fost montate ancadramente baroce simple, cu listel marginal, din
care se mai păstrează unul întreg și mai multe fragmentare (fig. 31/a). Excepție
face intrarea în camera D-P5, dotată cu portal de factură barocă, larg de 2,60 m,
mai potrivit pentru o intrare carosabilă. Un sondaj pe zona laterală de la vest (fig.
31/b) arată clar că acest portal a fost inserat târziu (dar totuși anterior coridorului),
123
ILEANA BURNICHIOIU
posibil în legătură cu o funcționare a spațiului drept depozit. În dreapta lui, un

sondaj parietal confirmă că de la faza inițială exclusiv din piatră (1), au intervenit
două reconstrucții parțiale cu cărămidă, iar portalul baroc și fereastra aparțin celei
de-a treia. Refacerile înregistrate aici au corespondențe de tehnică și material la
alte reparații numeroase de goluri și pereți, constituindu-se într-un bun reper.
Fig. 33. Fațada nordică inițială a corpului D cu decorația în tencuială și coridorul boltit
de la parter (2016).
Fig. 34. Decorație în tencuială la
cornișa vechii fațade nordice a aripii
D (nivelul podului, deasupra bolții
coridorului de la etaj) (2017).
Zidăria de piatră din faza

1 (fig. 31/b) poartă, la parter, pe
zonele dintre goluri și până la
nașterea bolții coridorului (care
i-a provocat distrugeri), o tencuială decorativă de factură renascentist-târzie, în
bosaj, imitând blocuri de piatră dispuse în asize, delimitate de caneluri adâncite
în tencuială și pictate cu linii din negru de fum (fig. 33). La etaj, decorația nu a
124
apărut la sondaje, în zonele cercetate stratigrafia veche fiind de altfel distrusă

până la nivelul zidăriei de piatră. În schimb, s-a conservat pe o lungime
apreciabilă, deasupra bolții coridorului de la etaj, o altă tencuială decorativă sub
forma unei benzi, potrivită pentru o cornișă, cu relief diferit de cel al parterului;
pe fațadă în jos continua o suprafață din tencuială lisă, zugrăvită cu alb (fig. 34).
Pe baza analogiilor cu aripa A, dotată cu arcade în mâner de coș la etaj, și
pe baza raporturilor dintre zidării, se poate aproxima construirea celor două
niveluri ale cursivei din D tot în primele decenii ale secolul al XIX-lea. Au fost
adosate fațadei din secolul al XVII-lea (din care avem mare parte din zidăria de
piatră spartă, suprapusă de decorația în tencuială, dar și solbancurile de la etaj),
care trecuse deja prin modificări de goluri cu ancadramente baroce simplificate și
reparații cu cărămidă în secolul al XVIII-lea. S-a conturat astfel o cronologie
generală a părții nordice a aripii D (nu și cea a zidăriei sudice). Însă, pe parcurs,
pot fi obținute și date mai precise, de exemplu dintr-o inscripție pictată cu negru
de fum pe un panou din tencuială simplă, zugrăvită cu alb, suprapusă tencuielii
decorative de la parter; din ea se observă AD și cifra 8, însă, datorită conservării
slabe a suportului, nu s-a continuat decaparea. Ca în cazul altor descoperiri, se
impune ca extinderea suprafețelor dezvelite să aștepte un șantier de conservare.
a b
Fig. 35. Zidul vestic al D-P7 vizibil pe casa scării (a) cu spolii renascentiste (b) (2017).
a b
Fig. 36. a. Zona de demolare a zidului vestic al D-P7, la parter, pe coridor (vedere
dinspre nord); b. Zidul vestic al D-P7 vizibil în pod, purtând urme de zugrăveală
(vedere dinspre est).
125
ILEANA BURNICHIOIU
a b
c d
Fig. 37. Fețele zidului nordic al scării dintre D și F cu ancadramente gotice și
renascentiste fragmentare sau urme de la cadre simple de uși și ferestre înzidite:
a. Vedere dinspre sud, din casa scării – parter și etaj; b. Vedere dinspre nord – parter
și etaj, în camerele F-P1 și F-E1 (2016).
Corpul F. În pofida fragmentării excesive, descoperirile cele mai vechi din

capătul vestic al corpului D și din zona scării sunt organic legate de extrema sudică
a corpului F (fig. 35-37). Deja din aripa D s-au evidențiat rămășițele unei clădiri
etajate, cu cel puțin două etape (gotic și Renaștere) care avea colțul sud-estic la
intersecția cursivelor D și F, și se continua la vest spre Palatul Arhiepiscopal de
astăzi (fig. 19/a-b).31 Din casa scării (fig. 37/a-b), pe măsură ce se dovedea absența
stratigrafiei vechi, dezvelirile de suprafață au continuat pe zidurile sudice din
interioarele camerelor F-P1 și F-E132, unde s-au identificat: 1) urmele zidului
vestic al D-P7, secționat pentru goluri de trecere dintre coridoare și scară, dar cu
partea superioară conservată pe verticală până în pod (fig. 31/a-b); 2) un montant
de fereastră gotică cu scotie adâncă și lintelul foarte distrus al unui ancadrament
dreptunghiular provenind de la o intrare similară cu cea din D-P7 (fig. 37/c); 3)
în axul ferestrei gotice a parterului, a apărut la etaj (într-o etapă secundară) un alt
gol înzidit și tăiat ulterior de o ușă cu portal renascentist fragmentar (fig. 37/d).
31 Un sondaj arheologic, D1/2014 (Bounegru et al., „Palatul Principilor”, 117), așezat în exteriorul
scării F-D, pe linia castrului roman, nu a mai surprins resturile vreunei clădiri; materialul de
construcție a fost scos până la ultima piatră din fundația romană, cel mai probabil când s-a amenajat
stradela dintre palate, în primele decenii ale secolului al XVIII-lea.
32 Verificări parietale pentru eventuale corespondențe cu descoperirile de la parter și etaj au fost
începute și pe zidul sudic al subsolului aripii F, însă acestea nu au încă rezultate concludente.
126
Cel din urmă are conservate doar montantul stâng și lintelul, ambele cu
profilaturile mutilate, așa încât se mai văd doar listele în retragere.
Așadar, fețele zidăriilor vizibile pe scară și în capătul sudic al corpului F,
prezintă de la parter până la nivelul podului o serie de fracturi, reminiscențe de
zidării și goluri obturate care trădează supraviețuirea unui rest de clădire gotică
cu cel puțin trei etape de construcție și refaceri. Pentru că secționează un alt gol
dezafectat anterior, aflat în ax cu ancadramentul gotic in situ de la parter și are
un stil ulterior, este clar că portalul renascentist de la etaj aparține unei perioade
secundare. În timpul funcționării a servit trecerii la o aripă transversală a
palatului care avea altă configurație decât actuala aripă F. Latura estică a camerei
vechi se afla în continuarea zidului poziționat perpendicular pe castrul roman,
care acum reprezintă limita comună pentru D-P7 (parter), D-E17 (etaj) și casa
scării. Deci, se afla mai la vest cu circa 1-1,20 m față de laturile estice ale F-P1 și
F-E1 (fig. 19/a-b) și va putea fi recuperată odată cu scoaterea pavimentelor. Mai
mult, datele parietale și de context probează că abia în secolul al XVIII-lea putea
fi construit colțul actual de sud-est al aripii F și limita estică a camerelor de astăzi.
Doar așa putea funcționa la etaj, în secolul al XVII-lea, fereastră nordică a D-E17
(înzidită în secolul XX) care altfel ar fi avut lumina obturată (fig. 19/a).
Cămășuire cu cărămidă
Z2
a b
Fig. 38. Colțul nord-vestic al aripii F (a)

unde s-a identificat zidul rupt și dublat
cu cărămidă (b), care conține spolii
renascentiste (c) (2017).
Limita vestică a aripii renascentiste este indeterminabilă fără cercetări

arheologice, dar este de remarcat – după investigațiile parietale și observarea
anomaliilor de la nivelul arhitecturii, că zidul vestic al aripii F de la decroșul sudic
până la extrema nordică prezintă o dublare cu cărămidă, lată de 40-45 cm (fig.
19/a-b; 38/a-c). În colțul nord-vestic al aripii, cu direcție spre catedrală, un zid
127
ILEANA BURNICHIOIU
demolat pe care l-am numit convențional Z2 stă în spatele acestei cămășuiri

extinse. În ruptura lui s-au identificat două spolii de piatră, din care una poartă o
profilatură renascentistă care se poate atribui secolului al XVI-lea. Tot pe vest
(fig. 19/a) s-a observat că actualul portal, neunitar, compus din piese provenind
din epoci diferite (gotic târziu/Renaștere și baroc), a fost scos în planul cămășuirii
cu cărămidă, motiv pentru care putem suspecta că tot așa s-a procedat și cu
ferestrele renascentiste ale etajului. În schimb, ancadramentele de la aerisirile
subsolului au fost lăsate în planul vechi.
Jumătatea nordică a corpului F se dovedește destul de complicată din
perspectiva etapelor de construcție și a configurației spațiilor vechi, solicitând pe
viitor implicarea mai multor tipuri de cercetări alături de o ridicare topografică și
relevee exacte. Importanța descifrării este majoră, acestei părți fiindu-i atribuite
din surse scrise mai multe legături cu palatul episcopal și cu cel princiar.
Deocamdată, în cursiva aripii F (spre curte), prin cercetarea parietală a
devenit o certitudine faptul că zidul estic al holului actual, F-P5, pe direcția
intrării vestice cu portal (fig. 19/a), înglobează un portal de intrare carosabilă, cu
arc de cărămidă și pietre de gardă (înzidit cu material de secol XX). Portalul a fost
montat aici în golul mai larg, de circa 3,90 m, al unei arcade semicirculare din
cărămidă rezultată din secționarea și repararea spre sfertul răsăritean a unei bolți
semicilindrice cu direcția E-V (fig. 19/b; 39/a). Din sondajele continuate spre
nord, s-a aflat că arcada de acest tip nu a fost singulară. Contururile altor două,
cu lățimi de circa 4,20 m, umplute cu material variat (inclusiv cu spolii de piatră
prelucrată), au fost dezvelite pe același zid care este acum limita estică a camerelor
F-P6 și F-P7 (fig. 41/a-b).33 Cum între aripile G și F zidăria prezenta o grosime
neobișnuită, de 3 m, iar în caseta arheologică G1/2014 se descoperise deja un zid
de 1 m grosime, notat Z1, cu orientare N-S (fig. 39/b) care avea urme de tencuială
pe partea vestică și rupturi corespondente pe peretele aripii G, s-a trecut la
demontarea unor cărămizi din zidul sudic al F-P7, sub nivelul arcadei
semicirculare (fig. 41/b). Așa s-a descoperit că structura anterioară bolții de astăzi
este rezultată și ea tot din repararea marginilor secționate ale unui spațiu boltit
semicilindric pe direcția E-V din ne-a mai rămas doar capătul estic. În interiorul
restului de cameră se păstrează o tencuială veche și zugrăveli albe (îngălbenite,
înegrite), dar și un rest de podea din lemn. Pe zidul de obturare este vizibil, de la
interior, un rest de ancadrament baroc încheiat cu segment de arc și având listel
marginal, iar pe fața vestică se văd încastrate jumătăți de coloană și alte spolii,
inclusiv cu litere inscripționate.
33În dreptul lui F-P5, nu a apărut la sondaje decât golul obturat al unei intrări, dar cercetarea nu
este încheiată.
128
Z1
Z
a b
Fig. 39. Montant de poartă carosabilă plasat la interiorul unui rest de cameră
boltită semicircular (exteriorul holului F-P5/zidul vestic al cursivei aripii F) (2016).
Fig. 40. Zidul nordic al aripii G la joncțiunea cu aripa F (2016).
129
ILEANA BURNICHIOIU
b
Fig. 41. a-b. Arcade semicirculare de pe zidurile estice ale F-P6 și F-P7 rămase de la
camere mai vechi dotate bolți semicilindrice pe direcția E-V (2016).
130
Mai departe, pe zidul de

obturare din F-P6, a fost creată o
intrare din exterior, într-o etapă
târzie pe care o legăm de adoptarea
cursivei în prima jumătate a
secolului al XIX-lea (și de
renunțarea, totodată, la vechi
treceri dintre camere în anfiladă)
(fig. 19/a; 41/a). Umplerea golurilor
rezultate din demolarea celor două
vechi spații boltite din F-P6 și F-P7
pare că s-a petrecut în același timp
cu reparațiile pe zidăriile sudice și
nordice ale camerelor din aripa
vecină, G, când au fost montate și
ancadramente baroce, cu listel
marginal, la ferestre (fig. 19/a, 42).
Fig. 42. Cursiva aripii G, cu

ancadramente baroce la ferestrele
camerelor (vedere dinspre aripa F)
(2016).
Urmele mai vechii structuri cu bolți dispuse E-V au apărut și la limita

nordică, pe fațadă (fig. 19/a), unde colțul sud-estic al unei încăperi a fost înzidit
lângă ruptura nordică a lui Z1, pe circa 1,30 m lungime, folosindu-se un material
spoliat la care sunt vizibile multe fețe prelucrate și profilaturi renascentiste
provenite de la ferestre și portaluri (listele, falțuri și colțuri) (fig. 40). Calculând
cu aproximație, până la catedrală ar mai fi avut loc o cameră boltită, așadar, puteau
exista în total șase camere până la limita sudică a F-P5 (jumătatea nordică a
actualei aripi F). La etaj (fig. 19/b), unde se află încăperi în folosința Cercului
Militar, sondajele parietale au fost până acum reduse la număr și irelevante pentru
situația descoperită la parter, însă, putem asimila structura descoperită cu cea
schițată de Visconti, în planuri de la 1711 și 1714, între palat și catedrală (fig. 14);
de asemenea, cu informațiile provenite din surse scrise care vorbesc despre un
pasaj boltit între cele două ansambluri34. Pe fațada sudică a catedralei, eventuale
urme corespunzătoare legăturii spre sud nu mai există datorită restaurărilor.
Spre sud, structura veche a fost identificată prin cercetare de parament
doar până la limita sudică a holului F-P5, însă desfacerea planșeelor și
pavimentelor pot multiplica datele. În F-P5 avem acum o boltă cu penetrații (și
același tip de boltă putea să existe și la celelalte compartimente spre nord), iar pe
34 Kovács, Késő reneszánsz, 76.
131
ILEANA BURNICHIOIU
axul unei penetrații s-a identificat un portalul renascentist, care se poate atribui
veacului al XVI-lea. Comparând bolta cu alte spații, sesizăm că este singura boltă
de acest tip în aripa F și pare să aibă analogie doar la etajul aripii învecinate, în G-
E5 (fig. 19/a, b). Deși am fi tentați să-l atribuim secolului al XVII-lea, acest tip de
boltă, încă insuficient contextualizat, nu se poate constitui deocamdată într-un
reper pentru datare, mai ales că în G-E5, nașterea de boltă suprapune două goluri
ample, înzidite, care inițial au legat aripile G și E ale rezidenței princiare (fig. 18;
19/b).
În privința limitei vestice a structurii vechi, ar mai fi nevoie de alte
verificări (parietale și arheologice) pentru a fi siguri că a corespuns chiar zidului
numit Z2 (fig. 19/a). La interior, în jumătatea nordică, pe acest zid au apărut până
acum, sub nivelul nașterilor de boltă de la parter și pe zidul scării din subsol,
urmele a patru goluri înzidite. La răsărit, aripa veche avea în plus circa 1,20 m
față de lățimea actuală.
Subsolul de astăzi (fig. 4/b) este reconstruit după strămutarea limitei estice
a aripii spre vest, cândva în cursul veacului al XVIII-lea (post 1714). Dar, aripa
veche a avut și ea subsol. În caseta G1/2014 a mai fost degajat, lângă Z1, și
extradosul din cărămidă al unei bolți de pivniță, dar și ruptura unui zid cu direcția
E-V vizibil apoi pe perete, între fostele arcade (fig. 34/b).
În final, se poate spune că Z1 reprezintă limita de răsărit a unei suite de
minim cinci încăperi rectangulare cu lățimi între 3,90-4,20 m (fig. 19/a), boltite
semicilindric pe direcția E-V, așezate peste o pivniță diferită de cea de astăzi.
Limita lor vestică ar fi putut fi Z2, iar la limita nordică a fost probabil catedrala.
În capetele de nord ale ambele zidării lungi, paralele, descoperite la est și vest (Z1
și Z2), s-au găsit rupturi și reparații de cărămidă, semn că depășeau limita actuală
în direcția catedralei aflată la nord. Pe de altă parte, Z1, a cărui fundație a fost
identificată în pivnița corpului G, nu prezintă țesere cu zidurile de nord și sud,
construite cu piatră spartă, ale camerei G-P1 de la răsărit; prin urmare, este
plauzibil ca Z1 să fie mai vechi decât actuala aripă G. Mai mult, structura cu
camere boltite din jumătatea nordică a aripii F, pe care o considerăm legată de
pasajul schițat de Visconti (fig. 14), nu prezintă deocamdată nicio corespondență
cu descoperirile descrise pentru capătul sudic al aceleași aripi, în F-P1 și F-P2.
Mai vechile limitele estice nu sunt coliniare, iar descoperirile parietale sunt
supraviețuiri din epoci diferite, unele cu conexiuni spre un aliniament sudic de
clădiri care s-au demolat la incinta vestică a palatului, altele cu legături – și ele
dispărute – la nord și nord-vest. Cele mai vechi, de atribuit larg secolelor XV-
XVI, sunt concentrate la sud. La nord, se pot încadra stilistic și din context între
secolul al XVI-lea și primele două decenii ale secolului al XVIII-lea. Din planurile
cetății (fig. 14) reiese că anul 1729 poate fi o limită superioară posibilă pentru
demolarea pasajului spre catedrală, demolarea parțială a structurii vechi a aripii
F, a legăturilor cu incinta vestică și remodelarea într-o formă apropiată de astăzi
a întregii aripi.
132
Corpul G. O parte a cercetărilor parietale de la acest corp s-au concentrat

în subsolul binavat și la parter (fig. 4), la etaj fiind încă restricții datorate utilizării
de spațiilor de către Cercul Militar. După curățarea limitelor de est și vest ale
subsolului a devenit clar că laturile scurte nu au aceleași zidării ca cele lungi, care
sunt din piatră și ajung la circa 2 m grosime. De asemenea, a devenit vizibilă pe
vest, sub nivelul bolților de cărămidă, o fundație continuă aflată pe linia lui Z1
(fig. 43/a). Sub nivelul acestei fundații, a apărut doar pământ acoperit de o
cămășuire superficială din piatră și cărămidă, peste care s-a tencuit cu ciment în
secolul XX. O situație similară s-a constatat și la capătul de est al navei nordice,
unde a ieșit în evidență o altă fundație, situată pe linia zidului vestic a corpului E,
de data aceasta legată și de o porțiune de circa 40 cm de zidărie cu tencuială (fig.
43/b). Aceste descoperiri de fundamente din capetele pivniței binavate, corelate
cu nețeseri de la parter, au condus la concluzia că cele cinci camere ale corpului
G, ridicate cu ziduri din piatră, la grosimi de 1,20-1,30 m, au fost inserate între
Z1 și peretele vestic al corpului E, peste un subsol monumental, preexistent (fig.
4/a-b; 43/a). Momentul inserării ar putea să fie cel târziu prima jumătate a
secolului al XVII-lea, dacă luăm în considerare prezența ferestrelor renascentiste
târzii, cu frontoane triunghiulare, de fațada nordică a aripii, la etaj. Pe nord și pe
sud, elevația parterului a fost așezată în retragere față de pereții lungi (N, S) ai
pivniței, acest fapt reieșind din sondajul arheologic G1/2014 (din colțul F-G), dar
și din observarea gurilor de ventilare35.
După curățarea și relevarea pereților36, în subsol au început să fie vizibile
indicii clare de la etape de construcție și refaceri desfășurate pe o durată lungă de
timp, de la medieval la epoca modernă, în care s-a reciclat o cantitate mare de
material de construcție, însemnând spolii romane (blocuri mari, fragmente de
colonete, fragmente de sarcofag etc.), medievale (romanice, unele executate din
blocuri romane spoliate, cum sunt și două piese din friza unei cornișe cu arce
semicirculare, sau gotice) și renascentiste, din care unele chiar cu inscripții.
Partea cea mai veche a subsolului s-a dovedit a fi cea cu zidării
perimetrale din piatră, masive, pe care se observă alte arcade perimetrale, și cu
stâlpii centrali și extremi (E, V) legați cu arcade semicirculare de piatră. Din
context reiese că cea mai veche etapă a subsolului este medievală, însă, pentru
limita inferioară a datării trebuie să avem în vedere că include pe alocuri și spolii
romanice. Subsolul a funcționat cu un alt parter ale cărei urme le-am identificat
mai jos decât nivelul actual, identificat deasupra arcadei de piatră (fig. 44/a-b).
35Bounegru et al., „Palatul Principilor”, 118, fig. 7.

36Detalii în acest sens, la Halmos, Marótzy, Burnichioiu, „Cercetari parietale și relevee detaliate”,
în prezentul volum.
133
ILEANA BURNICHIOIU
Fundația Z1
Zonă de prăbușire
a planșeului
Fundația zidului
vestic al E-P43
b
Fig. 43. a-b. Capetele de vest și de est ale subsolului binavat din aripa G (2016).
134
b
Fig. 44. a. Subsolul aripii G: stâlp medieval și arcadă de piatră la care s-au adăugat
scara și bolțile din cărămidă; b. Detalii din zona de secționare a zidului sudic pentru
a fi montată scara de piatră: reparația cu cărămidă a zidăriei secționate (dreapta)
și suprafață de tencuială întoarsă la colț, cu urme de pigment roșu – relicvă indicând
un alt nivel, mai vechi, al parterului (stânga) (2016).
135
ILEANA BURNICHIOIU
O altă etapă majoră de la subsol, pe care o putem atribui deocamdată doar

larg secolelor XVII-XVIII, a fost cea de înzidire a arcadei de piatră de pe linia
estică a G-P3, de secționare a zidului sudic al camerei pentru a fi plasată actuala
scară de piatră și de adoptare a bolților cu penetrații, realizate exclusiv din
cărămidă (fig. 19/a; 44/a-b). Cum secționarea zidului sudic și inserarea scării de
piatră în aceeași etapă cu adoptarea bolților actuale este sigură din țeseri de
material, se ridică problema accesului mai vechi la pivnița binavată pentru care
nu avem încă indicii. O zonă de investigat, în acest sens, ar fi colțul sud-estic al
navei sudice, unde un defect din construcție sau o spărtură intenționată a fost
mascată inabil cu un stâlp adosat și o mică boltă de cărămidă care între timp s-a
prăbușit parțial (fig. 43/b). Tot realizări târzii sunt și zidăriile mai subțiri care
subdivizează acum jumătatea nordică a subsolului.
Deasupra subsolului, cele două nivele ale aripii au fost ridicate
predominant cu piatră, cu treceri în anfiladă între camere și spre aripa E (fig. 19/a-
b). În relație cu zidurile perimetrale, nașterile bolților de la parter probează că au
fost inserate ulterior, cel mai probabil în secolul al XVIII-lea, spre deosebire de
cele de la etaj, din care cel puțin trei prezintă modele care se pot atribui Renașterii
târzii, deși au fost suferit cosmetizări specifice secolului XX (fig. 19/b; 45).
a b
Fig. 45. Detalii cu bolțile camerelor de la etaj, E-G2 și E-G4 (2015).
a b
Fig. 46. a-b. Fragmente de pictură din G-P3 și G-P4 (2015).
În aripa G, doar în G-P3 și G-P4 au fost identificate până acum picturi

policrome, care după stil și din context, pot proveni din secolul al XVIII-lea. În
136
prima încăpere au apărut fragmente din cel puțin două straturi în sondajele din
ambrazura ferestrei nordice (fig. 46/a) și din lunetele bolților. În cea de-a doua se
cunoaște o suprafață extinsă dintr-un strat care imită marmura roșie, cu inserții
de benzi decorative sub lunetele bolții și panouri dreptunghiulare conținând
panglici și motive vegetale în ambrazurile ferestrelor sudice (fig. 46/b).
Fațada nordică a corpului G expune la parter ancadramente baroce
inserate în plombe de cărămidă, cu goluri înzidite (după ce, în secolul XX, s-a
înălțat nivelul de călcare din exterior) (fig. 38/a; 47). Cu excepția unuia din zona
mediană, aceste ancadramente baroce sunt coaxiale cu ferestrele de la etaj (fig.
12). Dar, în sondajele și suprafețele dezvelite până acum, au apărut alte trei
ancadramente mai vechi, rectangulare, simple, cu falțuri marginale, situate cu 40-
50 cm mai jos față de cele baroce. Unul este tăiat de o fereastră barocă, alte două
se găsesc în spațiile dintre ferestre. Iar ancadramentele de piatră au fost montate
în interioarele unor arce din cărămidă (fig. 46). Deocamdată, despre aceste arce și
goluri nu știm foarte clar cu ce spații relaționau, pentru că nu s-au identificat
corespondențe în actuala organizare a camerelor din aripa G; găsirea explicațiilor
ar putea să vină și din investigațiile arheologice dintre palat și catedrală37.
Fig. 47. Corpul G - detaliu de pe fațada nordică cu descoperiri parietale (2017).
37Până acum nu a avut loc o confruntare a datelor de parament cu cele din cercetări arheologice
desfășurate în 2007 între catedrală și palat, pentru care avem la dispoziție planuri de situație dintr-
o într-o broșură de popularizare: Daniela Marcu Istrate, Erdély ezeréves püspöksége. A
Gyulafehérvári Szent Mihály Székesegyház és Érseki palota régészeti kutatása 2000-2008 (Budapest:
2010), 15, 24, 50. Zidăriile Z10 și Z11, descoperite prin cercetarea arheologică din acel an,
considerate de origine medievală, descriu încăperi rectangulare adosate subsolului binavat, dar nu
putem ști dacă au avut vreo legătură și cu mai vechile ancadramente descoperite acum pe fațada
nordică a aripii G. De interes pentru actuala cercetare ar fi probabil și S45 din 2007, secțiune
arheologică plasată perpendicular pe catedrală, deși n-a atins corpul F pe direcția căruia se află.
137
ILEANA BURNICHIOIU
La etaj, pe nord, este posibil ca ferestrele cu ancadramente renascentiste

având montanți profilați, solbancuri și frontoane triughiulare să se afle în poziție
primară, deși situarea în ax cu cele baroce poate ridica semne de întrebare. Mai
ales că pentru uniformizare, pare că s-a montat și în capătul aripii F același tip de
fereastră cu fronton triunghiular, deși pe fațada vestică există ferestre
renascentiste dar fără frontoane (fig. 12; 38/a). Reutilizările și reamplasările de
ancadramente mai vechi (întregi sau fragmentare) au fost dovedite și pe laturile
sudice ale camerelor de la etajul acestei aripi; de altfel, această pare să fi fost o
practică obișnuită în timpul lucrările inițiate de habsburgi în secolul al XVIII-lea.
Considerații finale
Dat fiind gradul distrugerilor, complexitatea și importanța vestigiilor
descoperite – multe dintre ele neacoperite de surse scrise, nevoia de documentare
minuțioasă și de aprofundare a cercetării incintelor care au alcătuit rezidența
princiară este imperios necesară. În teren, ar fi de continuat cercetarea de
parament și cea arheologică, dar și relevarea cât mai minuțioasă a descoperirilor,
cel puțin așa cum s-a desfășurat pentru unele părți de clădiri: gangul porții din
aripa E și zidurile conexe de la sud și vest, fațada sudică a corpului D și subsolul
aripii G. Pe de altă parte, la fel de necesare ar fi noi relevee planimetrice mai
fidele, bazate pe ridicări topografice, scanări 3D și hărți fotogrametrice, alături de
secțiuni care să reflecte relațiile dintre părțile fostului ansamblu: incintele
palatului (toate trei, cu toate nivelurile, inclusiv cu subsoluri), fortificația până la
nivel de fundație și catedrala cu rotonda, alături de alte date relevante din
perimetrul de sud - sud-vest al cetății în care ansamblul curților princiare a fost
ridicat. În același timp, ar fi necesară coroborarea datelor din teren, oferite de cele
două palate, cu alte tipuri de surse, inclusiv cu cele din arhivele fostelor unități
militare (habsburgice, austro-ungare și române) și din inventarele rezidenței
princiare – greu de pus altfel în acord cu situația actuală, dar și o contextualizare
mai largă a descoperirilor din perimetru care acoperă un interval cronologic
extrem de larg, din Antichitate până în secolul XX.
138

Incintele Estice Palatul Princiar/the Eastern Courts of The Princely Palace in Alba Iulia

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Incintele Estice Palatul Princiar/the Eastern Courts of The Princely Palace in Alba Iulia

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

PALACES, CASTLES, AND MANOR HOUSES

Palaces, Castles, and Manor Houses of Medieval

Radu Ardevan Eva Mârza

Cover: the castle Kornis in Mănăstirea/Szentbenedek

Copyright © 2017, “1 Decembrie 1918” University of Alba Iulia

STUDIES AND ARTICLES / STUDII ȘI ARTICOLE

RESEARCH REPORTS / RAPOARTE DE CERCETARE

STRATEGIES; PROJECTS / STRATEGII; PROIECTE

TÍMEA BERKI, ZSOLT CSÓK, ÁRPÁD FURU, CSILLA HEGEDÜS, BÁLINT

Gábor Margittai, Tiltott kastély. Erdélyi történelmi családok a jóvátétel

Monumentul pe care-l numim astăzi „Palatul Principilor” se află în cetate,

Fig. 2. Palatul princiar schițat la

La începutul veacului al XVIII-lea, habsburgii au intervenit semnificativ

Annales Universitatis Apulensis. Series Historica 21, 2 (2017): 97-138.

a. Condițiile cercetării incintelor estice

b. Curțile estice – prezentare generală

Fig. 5. Fațadele sudice ale aripilor A și D (Grup Corint, K&K Studio).

Fig. 6. Fațada dinspre curte a aripii A (Grup Corint, K&K Studio).

Corpul B, situat în extrema răsăriteană, este configurat spre curte cu un

Fig. 7. Fațada vestică a aripii B (Grup Corint, K&K Studio).

Fațada răsăriteană (fig. 8/a) expune 7 axe de goluri reprezentând ferestre,

Fig. 11. Fațada nordică a corpului D (Grup

Corpul D aparține incintei II și

Fig. 12. Fațada nordică a

Fațada nordică prezintă cinci axe de goluri și este urmată de capătul

(Grup Corint, K&K Studio).

Pe fațada vestică (fig. 13) se desfășoară la etaj un registru de 14 ferestre

1711 1714 1729 ante 1738

1736 1741 1818 1823

Din acestea rezultă că în primele trei decenii ale veacului al XVIII-lea,

WZlaFx1MDBlOXJ2XHUwMGUxciJ9; https://maps.hungaricana.hu/en/OSZKTerkeptar/ 329/view/

XVIII-lea: Fleșer, Cetatea Alba Iulia, 84.

Lățimea navelor a fost diferită, primele două de la sud având deschideri

Corpul C. Deși sondajele au fost numeroase, nici la acest corp nu au fost

13 Adrian A. Rusu et al., Raport de cercetare arheologică preventivă la obiectivul „Palatul

Fig. 18. Secțiune E-D cu golurile și ancadramentele renascentiste (albastru) și baroce

Corpul E. Cercetarea a debutat în 2014 în gangul porții acestei aripi, unde

Sectorul vestic (în dreptul rezalitului). Începând din dreapta intrării în

17 Kovács, Késő reneszánsz, 79, 81, 83.

După verificări prin care s-a constatat că stratigrafia veche a supraviețuit

Fig. 21. Zidul nordic al E-P31 și

20 Kovács, Késő reneszánsz, 79, 82-83.

Extinderea șirului de mici travee spre est, până la un total de 12, nu a

Arheologice. Campania 2015, 2016: 118 (http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=5558&d=Alba-Iulia-

pentru a fi utilizate ca repere – alături de alte indicii – în datările relative.

Fig. 22. Fațada sudică a Corpului E, sectorul vestic (2016).

Așadar, datele cercetării de parament corelate cu indicii stilistice pledează

aripilor E și C care se întâlnesc în acea

Fig. 23. Detalii din picturile

Din puținele fragmente ale tencuielilor vechi și decorațiilor descoperite

Fig. 24. Pictura

Fig. 25. Detalii din pictura ambrazurilor

26 Pentru descriere și releveu: Halmos, Marótzy, Burnichioiu, „Cercetari parietale și relevee

Fig. 26. Ancadramente de pe

Fig. 27. Sectorul de zidărie de la

Fundația castrului, la interior, a putut fi observată în sondajul D1/2014 din

Wagner, „Cercetări”, 179.

30 Valentin Cosmin Vesa, 2017.

mult, clădirea de care au ținut ferestrele a fost etajată, zidăria continuând la

Pe nord, dar și între camere, pereții încăperilor de la parter au fost ridicați

posibil în legătură cu o funcționare a spațiului drept depozit. În dreapta lui, un

Zidăria de piatră din faza

apărut la sondaje, în zonele cercetate stratigrafia veche fiind de altfel distrusă