Professional Documents
Culture Documents
Altar of Reunification
Location: Romania
Author(s): Monica Opriş
Title: Religie şi Evaluare
Religion and Evaluation
Issue: 2/2009
Citation Monica Opriş. "Religie şi Evaluare". Altarul Reîntregirii 2:269-290.
style:
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=267102
CEEOL copyright 2017
Religie şi Evaluare
Monica Opriş
Altarul Reîntregirii
Religie
Universalitatea fenomenului spiritual a determinat teoretizări,
termenul-ancoră cel mai des utilizat, dar şi cel mai greu de definit, fiind
religia. Multitudinea definiţiilor date de teologi, filosofi, sociologi,
psihologi pune demersul paideutic în faţa unei opţiuni dificile,
susceptibile de analize diverse, dată fiind şi intenţia noastră de a raporta
abordarea la învăţătura creştină ortodoxă1, pe care o împărtăşim. Astfel,
din punctul nostru de vedere, religia reprezintă legătura liberă,
conştientă şi personală a omului cu Dumnezeu, fundamentată pe iubire
şi libertate şi manifestată prin diferite forme de cinstire a Lui, în mod
particular şi public: rugăciunea rostită sau cântată, aducerea de daruri,
participarea la slujbe şi ceremonii religioase, practicarea virtuţilor.2
Astfel, religia se prezintă ca o “creaţie în acelaşi timp umană şi divină,
1
Lucrările fundamentale din teologia ortodoxă română dedicate religiei şi
raportului dintre acesta şi diferite forme ale culturii aparţin pr. Ilarion Felea:
Religia Iubirii, Arad, 1946 şi Religia culturii, Editura Episcopiei Ortodoxe
Române a Aradului, Arad, 1994 (scrisă în 1944). Definiţia dată religiei:
“comuniunea fiiască de iubire sfântă dintre om şi Dumnezeu, trăită înlăuntrul
inimii şi manifestată în afară prin credinţă dreaptă, cult duhovnicesc, virtuţi
morale şi fapte bune” (Religia, culturii, p.11) a stat la originea dezvoltărilor
ulterioare.
2
M. Opriş, D. Opriş, M. Bocoş, Cercetarea pedagogică în domeniul educaţiei
religioase, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2004, p.6.
270
Religie şi Evaluare
3
V. Băncilă, Iniţierea religioasă a copilului, Bucureşti, Editura Anastasia,
1996, p.18.
4
P. Ţuţea, 321 de vorbe memorabile, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p. 36.
5
V. Băncilă, Op.cit., p.18.
6
Textul biblic şi literatura teologică prezintă situaţii în care, numai prin
inspiraţia Duhului Sfânt, chiar în lipsa unei educaţii religioase, anumite
persoane cu o trăire religioasă deosebită au avut acces la adevărurile de
credinţă. Spre deosebire de ceilalţi 12 Apostoli, care timp de trei ani şi
jumătate au învăţat direct de la Mântuitorul “cele dumnezeieşti”, Sfântul
Apostol Pavel a primit învăţătura prin revelaţie: “Evanghelia cea binevestită
de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am
învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos” (Galateni 1, 11-12). În
povestirea vieţii Sfintei Maria Egipteanca este semnalat faptul că ea cunoştea
texte biblice deşi nu le auzise şi nu le citise niciodată. Pentru majoritatea
creştinilor însă dobândirea învăţăturilor revelate de Dumnezeu are loc în urma
unor demersuri educative.
271
Altarul Reîntregirii
7
Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învăţământul
religios, în “Scrieri. Partea a doua”, Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol.
30, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române (EIBMBOR), 1998, p.294.
8
Idem, Despre înţelesul numelui de creştin. Către Armoniu, în “Scrieri. Partea
a doua” ... p.437.
9
P. Ţuţea, Op. cit., p.79.
272
Religie şi Evaluare
Educaţie religioasă
În religia creştină, întemeiată de Domnul Iisus Hristos, omul este
invitat să crească13 de la chip, la asemănarea cu Dumnezeu (Facere 1,
10
Ibidem, p.93.
11
C. Galeriu, Metodica predării religiei. Curs (manuscris), Bucureşti,
Facultatea de Teologie, 1997.
12
I. Horga, Educaţia religioasă în curriculum-ul şcolar. Modele şi tendinţe, în
„Educaţia 21”, coord. V. Chiş, M. Bocoş, C. Stan, I. Albulescu, Cluj-Napoca,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005, p.121-122.
13
În funcţie de relaţia cu finalităţile educaţiei, termenul “educaţie” a primit în
timp mai multe semnificaţii, trei dintre acestea fiind mai importante: formare,
dezvoltare, respectiv creştere. Până la J.J. Rousseau, majoritatea pedagogilor
susţinea necesitatea realizării educaţiei subordonat unui scop, educaţia fiind
privită drept formarea fiinţei umane pe baza unei direcţii prestabilite. J.J
Rousseau a dat o nouă interpretare fenomenului educaţional, acesta fiind văzut
ca dezvoltare a potenţialului individual, concepţie la care au aderat la începutul
secolului al XX-lea reprezentanţii curentului educaţiei noi (J. Dewey, M.
Montessori, E. Claparède, O. Decroly, A. Ferrière), cu note specifice fiecăruia
dintre aceştia. J. Dewey a propus ulterior definirea educaţiei prin termenul
“creştere”, cu o oarecare sinonimie cu termenul “dezvoltare”, care nu se
realizează doar prin forţa interioară a individului, ci prin asocierea mediului
social, o creştere fără un scop exterior, dar care să conducă la adaptarea
273
Altarul Reîntregirii
274
Religie şi Evaluare
17
Ibidem, p.225.
18
Sf. Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi
despre nevoinţa cea adevărată, în “Scrieri. Partea întâi”, Colecţia Părinţi şi
Scriitori Bisericeşti, vol. 29, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1982, p.459.
19
Cercetările în domeniu semnalează confuzia care se face adeseori între
educaţia religioasă şi învăţământul religios, aceste concepte pedagogice fiind
considerate adeseori sinonime. Literatura de specialitate le delimitează foarte
precis (vezi lucrările C. Cucoş şi I. Horga). Spre deosebire de educaţia
religioasă, învăţământul religios desemnează un sistem organizat de educaţie
de tip teologic, care se realizează prin instituţii de învăţământ de profil
(seminarii, licee, facultăţi), în scopul formării iniţiale a personalului de cult
şi didactic necesar fiecărei confesiuni. La nivelul învăţământului religios,
educaţia religioasă cunoaşte gradul cel mai înalt de realizare la modul
formal, datorită recunoaşterii rolului integrator al religiei.
20
S. Şebu, M. Opriş, D. Opriş, Metodica predării religiei, Alba Iulia, Editura
Reîntregirea, 2002, p.21.
21
Idem, Metodica predării religiei. Manual pentru Seminarii Teologice,
Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2002, p.7.
275
Altarul Reîntregirii
22
Vezi studiul Opriş, M., Raportul dintre educaţia morală şi educaţia
religioasă, în „Preocupări actuale în ştiinţele educaţiei” coord. M. Ionescu,
Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2005, pp.136-149.
23
Proiectul catehetic “Hristos împărtăşit copiilor” iniţiat de Patriarhia
Română se desfăşoară în mod organizat, pe baza unui curriculum specific.
24
C. Necula, Educaţia religioasă, premisă şi factor activ în recuperarea
pastorală a copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de criză, în “Sarea
pământului. Studii şi articole de pastorală”, Vol. I, Iaşi, Editura Tehnopress,
2002, p.9.
25
J.L.G. Garrido, Fundamente ale educaţiei comparate, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1995, p.183.
276
Religie şi Evaluare
Evaluare26
Plecând de la etimologia cuvântului evaluare, care semnifică a
aprecia valoarea, putem spune că a evalua înseamnă a emite judecăţi de
valoare, în funcţie de anumite criterii precise, exprimă o raportare la un
anumit sistem de valori a unei entităţi, activităţi, performanţe, persoane,
instituţii etc.
În mod evident, viaţa omului se constituie dintr-o multitudine
de acţiuni, care au drept scop formarea personalităţii. Atunci când
acestea se înscriu în sfera acţiunilor moral-religioase, omul intră într-o
dinamică a vieţii autentic creştine, care presupune evaluări permanente,
astfel că progresul spiritual al omului nu poate fi conceput în afara
evaluării.
Evaluarea reprezintă deci o condiţie absolut necesară pentru
buna conducere şi desfăşurare a oricărei activităţi umane. Cu atât mai
mult, evaluarea este necesară în cadrul învăţământului, este “acţiune
componentă a activităţii de învăţământ”27, unde se desfăşoară activităţi
raportate permanent la un sistem de valori culturale, literare, ştiinţifice,
morale, religioase, artistice etc., pe care elevii urmează să le cunoască,
să le interiorizeze şi integreze în structurile cognitive, afectiv-atitudi-
nale şi în conduita personală. Astfel, “semnificaţia largă, cuprin-
zătoare, a evaluării este aceea de act psihopedagogic complex de
stabilire a relevanţei şi a valorii unor procese, performanţe, compor-
26
Consideraţiile teoretice pe care le comportă domeniul evaluării constituie
componente ale teoriei generale a educaţiei. În definirea concepţiei privind evaluarea,
contribuţii semnificative le-au avut lucrările “Principii de docimologie” (E.D.P.,
1968) de V. Pavelcu, “Evaluarea sistemelor şi proceselor educaţionale” (1973),
elaborată de Institutul de Ştiinţe Pedagogice şi “Teorie şi practică în evaluarea
eficienţei învăţământului” (E.D.P., 1981) de Ion T. Radu. În ultimul timp se
remarcă diversificarea abordărilor problematicii evaluării pe aspecte precum:
metodologia măsurării şi aprecierii rezultatelor şcolare, instrumente de
evaluare, factorii subiectivi ai evaluării, aspecte psihologice ale evaluării etc.
27
I. T. Radu, Evaluarea în procesul didactic, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., 2007, p.22.
277
Altarul Reîntregirii
28
M. Ionescu, Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii, orientări, modele,
Cluj-Napoca, Garamond, 2003, p.291.
29
În subordinea sau sub coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi
Inovării se află diferite instituţii cu atribuţii de evaluare la nivel de
macrosistem, pe anumite componente, precum: Centrul Naţional pentru
Curriculum şi Evaluarea în Învăţământul Preuniversitar, care orientează actul
evaluării spre determinarea nivelului achiziţiilor de cunoştinţe de către elevi,
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar
(ARACIP), respectiv Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul
Universitar (ARACIS), pentru evaluarea şi acreditarea instituţiilor din
învăţământul preuniversitar, respectiv universitar, etc.
30
Vezi lucrarea M. Ionescu şi I. Radu, Didactica modernă, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 2001.
278
Religie şi Evaluare
31
Acţiunea de evaluare nu este un scop în sine, care se limitează la constatarea
rezultatelor şi la sancţionarea pozitivă sau negativă printr-o judecată de valoare
a nivelului atins de elevi, ci susţine activitatea de predare şi stimulează
activitatea de învăţare, prin rolul de orientare şi corectiv al acesteia, astfel încât
procesul didactic să fie ameliorat şi optimizat în mod continuu.
32
I.T. Radu, Op. cit., pp.74-76: “Eficacitatea defineşte [...] raportul dintre
rezultatele obţinute şi obiectivele vizate (rezultate aşteptate)”; “Eficienţa
priveşte raportul dintre ansamblul efectelor unei acţiuni, pe de o parte, şi cel
al condiţiilor şi resurselor utilizate, pe de altă parte”; “Progresul defineşte
raportul dintre rezultatele obţinute la un moment dat şi rezultatele
anterioare”;
33
E. Voiculescu, Factorii subiectivi şi obiectivi ai evaluării şcolare.
Cunoaştere şi control, Bucureşti, Editura Aramis, 2001, p.13.
34
Vezi lucrarea D. Ungureanu, “Teroarea” creionului roşu. Evaluarea
educaţională”, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2001.
35
Literatura de specialitate propune în special trei variante de operaţii ale
evaluării: (1) verificarea, măsurarea şi notarea (M. Ionescu); (2) măsurarea
279
Altarul Reîntregirii
280
Religie şi Evaluare
38
Textul biblic relevă nenumărate aspecte şi sensuri ale evaluărilor făcute de
Dumnezeu, de semeni şi de conştiinţă. Noi le vom prezenta selectiv pe cele
considerate relevante pentru demersul întreprins.
281
Altarul Reîntregirii
39
D. Stăniloae, Teologia Dogmatică ortodoxă, Vol.3, Ediţia a II-a, Bucureşti,
E.I.B.M.B.O.R., 1997, p.288.
40
Spre deosebire de evaluările şcolare, care, în majoritatea situaţiilor, sunt
precedate de fixarea conţinutului care urmează să fie evaluat, textul
Evangheliei după Matei 25, 31-46 prezintă indirect întrebările care vor fi puse
tuturor oamenilor, concretizate în ceea ce numeşte teologia morală, faptele
milei trupeşti: hrănirea celui flămând; adăparea celui însetat; îmbrăcarea celui
gol; cercetarea celor aflaţi în necazuri, închisori, nevoi, suferinţă, boală; găzduirea
călătorilor; îngroparea săracilor şi a celor pe care nu are cine să-i îngroape. O
importanţă la fel de mare o prezintă şi faptele milei sufleteşti: întoarcerea celor
rătăciţi la calea adevărului şi a păcătoşilor la calea virtuţii (Iac.5,19-20);
învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi (F.Ap.8,31); sfătuirea celor care au
nevoie (I Tes.5,11-15); rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru
(Iac.5,16); mângâierea celor întristaţi (I Tes.5,14); răsplătirea răului cu bine
(Rom.12,20-21); iertarea celor care ne-au greşit (Mt.18,21-22).
41
*** Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Rostul încercărilor, Editura
“Credinţa strămoşească”, 2004, pp.42-43.
42
Sf. Chiril al Alexandriei, Comentar la Sfânta Evanghelie de la Luca, Oradea,
Editura Pelerinul Român, 1998, pp.257.
282
Religie şi Evaluare
43
Sf. Chiril al Alexandriei, Op.cit., pp.256.
44
Ibidem, p.257.
45
text din “Ectenia cererilor”, Liturghier, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1995,
p.159.
46
În lucrarea de faţă, atunci când vorbim de conştiinţă, ne referim la conştiinţa
morală, ca “instrument” aşezat de Dumnezeu în substanţa sufletului omenesc,
cu ajutorul căruia face deosebire între faptele ce se încadrează în voinţa
divină şi faptele care se opun voinţei divine. Conştiinţa morală este
capacitatea de a deosebi binele de rău în cazuri concrete.”, + Andrei
Andreicuţ, Repere de morală creştină, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2007,
p.123.
283
Altarul Reîntregirii
47
Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei, colecţia
“Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 23, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1994, p.699.
48
În “Cuvintele de credinţă”, Monahul Nicolae Delarohia îi atenţionează pe
creştini despre rolul iertării pe care omul trebuie să şi-o acorde lui însuşi pentru
anumite fapte iertate de Dumnezeu prin spovedanie şi/sau de semeni: “mai
greu ne este a ne ierta pe noi înşine. Iertarea aceasta de sine reprezintă
probabil etapa care implică efortul cel mai penibil şi mai susţinut întru
biruirea poftei de înfrângere şi de adăpostire în deznădejde sălăşluitoare în tot
omul păcătos.” (N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Baia Mare, Editura
Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, 1992, pp.105-111). Doar
conştiinţa ancorată în credinţă, nădejde şi iubire îl va ajuta pe om să nu cadă în
deznădejde sau – pasul următor – să nu facă gesturi suicidale.
49
“Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer
şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.” (Luca 15,18-19) sunt
cuvintele adresate de fiul risipitor tatălui său, la întoarcerea acasă.
50
Cuvintele: “Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă
am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 18, 8), ne arată că
284
Religie şi Evaluare
285
Altarul Reîntregirii
53
Clement Alexandrinul, Scrieri. partea a II-a. Stromatele, colecţia P.S.B.,
vol. 5, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1982, p.13
54
Literatura de specialitate prezintă importanţa raportării la anumite criterii
valorice a datelor obţinute prin măsurători. Rezultatele şcolare pot fi raportate
la normă (performanţa în relaţie cu performanţa unui grup de referinţă
reprezentativ, care se observă prin teste standardizate) sau la criteriu
(performanţa se raportează la nivelul general al clasei şi se corelează cu
obiectivele pedagogice avute în vedere în activitatea didactică).
55
Sf. Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, în “Filocalia”, vol.1.,
Bucureşti, Editura Harisma, 1993, p.308
286
Religie şi Evaluare
56
Pilda talanţilor (Matei 25, 14-30) este relevantă în acest sens. Spre
deosebire de pilda minelor, în pilda talanţilor stăpânul îşi împarte avuţia la trei
slugi, în mod inegal, “fiecăruia după puterea lui”. Când s-a întors stăpânul,
slugile au fost “evaluate” şi răsplătite după felul în care au înmulţit talanţii
primiţi. Răsplata a fost identică pentru cei care au înmulţit talantul, chiar dacă
numărul acestora a fost diferit: stăpânul, adică Dumnezeu, nu le-a cerut nici
mai mult decât le-a oferit El şi nici un efort peste puterile lor.
57
C. Cucoş, Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice, Editura
Polirom, Iaşi, 1999, p.245.
287
Altarul Reîntregirii
Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea Prea Fericitului
Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu
aprobarea Sfântului Sinod, 1988.
2. + Andrei Andreicuţ, Repere de morală creştină, Alba Iulia, Editura
Reîntregirea, 2007.
3. Băncilă, V., Iniţierea religioasă a copilului, Bucureşti, Editura
Anastasia, 1996.
4. Sf. Chiril al Alexandriei, Comentar la Sfânta Evanghelie de la
Luca, Oradea, Editura Pelerinul Român, 1998.
5. Clement Alexandrinul, Scrieri. partea a II-a. Stromatele, colecţia
P.S.B., vol. 5, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1982.
6. Cucoş, C., Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice, Iaşi,
Editura Polirom, 1999.
7. Felea, I., Religia Iubirii, Arad, 1946
8. Galeriu, C., Metodica predării religiei. Curs (manuscris),
Bucureşti, Facultatea de Teologie, 1997.
9. Garrido, J.L.G., Fundamente ale educaţiei comparate, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1995.
10. Sf. Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a
vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată, în “Scrieri. Partea întâi”,
Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 29, Bucureşti,
E.I.B.M.B.O.R., 1982.
11. Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri. Partea a doua, Colecţia Părinţi şi
Scriitori Bisericeşti, vol. 30, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (EIBMBOR), 1998.
12. Horga, I., Educaţia religioasă în curriculum-ul şcolar. Modele şi
tendinţe, în „Educaţia 21”, coord. V. Chiş, M. Bocoş, C. Stan, I.
Albulescu, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005.
288
Religie şi Evaluare
13. Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre cum se cade să îşi crească
părinţii copiii, în Maica Magdalena, “Sfaturi pentru o educaţie
ortodoxă a copiilor de azi”, Sibiu, Editura Deisis, 2000.
14. Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei,
colecţia “Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 23, Bucureşti,
E.I.B.M.B.O.R., 1994.
15. Ionescu, M., Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii, orientări,
modele, Cluj-Napoca, Garamond, 2003.
16. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 2001.
17. † Dr. Irineu Slătineanu, Omul, fiinţă spre îndumnezeire, Alba Iulia,
Editura Reîntregirea, 2000.
18. Sf. Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, în “Filocalia”,
vol.1., Bucureşti, Editura Harisma, 1993.
19. Necula, C., Educaţia religioasă, premisă şi factor activ în
recuperarea pastorală a copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de
criză, în “Sarea pământului. Studii şi articole de pastorală”, Vol. I,
Iaşi, Editura Tehnopress, 2002.
20. Opriş, M., Raportul dintre educaţia morală şi educaţia religioasă,
în „Preocupări actuale în ştiinţele educaţiei” coord. M. Ionescu,
Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2005.
21. Opriş, M., Opriş, D., Bocoş, M., Cercetarea pedagogică în
domeniul educaţiei religioase, Alba Iulia, Editura Reîntregirea,
2004.
22. Radu, I. T., Evaluarea în procesul didactic, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A., 2007.
23. Stăniloae, D., Teologia Dogmatică ortodoxă, Vol.3, Ediţia a II-a,
Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1997.
24. Steinhardt, N. , Dăruind vei dobândi, Baia Mare, Editura
Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, 1992.
25. Şebu, S., Opriş, M., Opriş, D., Metodica predării religiei, Alba
Iulia, Editura Reîntregirea, 2002.
26. Şebu, S., Opriş, M., Opriş, D., Metodica predării religiei. Manual
pentru Seminarii Teologice, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2002.
289
Altarul Reîntregirii
290