You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,

research institutes, and various content providers

Source: Altarul Reîntregirii

Altar of Reunification

Location: Romania
Author(s): Monica Opriş
Title: Religie şi Evaluare
Religion and Evaluation
Issue: 2/2009
Citation Monica Opriş. "Religie şi Evaluare". Altarul Reîntregirii 2:269-290.
style:

https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=267102
CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

Monica Opriş

Abstract: Religion and Evaluation. By doing Religious Education in schools,

through the (re-)introduction of Religious Education as school subject and
starting from the fact that any educational path also presupposes evaluation,
the present study intends to set the fundament of evaluation in this area,
starting from the explanation of the terms: religion, religious education,
evaluation and the way in which evaluation is reflected in the biblical text.
The accomplishment of an efficient evaluation in R. E. presupposes, in the first
place, raising the awareness of students in regard to the importance of this
path in their spiritual progress, and, from the perspective of the evaluator, the
identification of the roles of the educational contexts in the shaping of the
characteristics of evaluation in schools and also the crystallisation of the
modern approach of the evaluative methods; all these done according to the
Christian values revealed in the Holy Scripture.

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

Keywords: religion, religious education, evaluation, evaluation in schools,

self-evaluation

În condiţiile realizării educaţiei religioase în cadrul şcolar, prin

(re)introducerea religiei ca disciplină de învăţământ, şi pornind de la
faptul că orice demers educativ presupune şi demersuri evaluative,
studiul de faţă îşi propune fundamentarea evaluării la disciplina religie,
pornind de la explicarea termenilor religie, educaţie religioasă, evaluare
şi de la modul în care evaluarea este reflectată în textul biblic.

1. Religie, educaţie religioasă, evaluare

Religie
Universalitatea fenomenului spiritual a determinat teoretizări,
termenul-ancoră cel mai des utilizat, dar şi cel mai greu de definit, fiind
religia. Multitudinea definiţiilor date de teologi, filosofi, sociologi,
psihologi pune demersul paideutic în faţa unei opţiuni dificile,
susceptibile de analize diverse, dată fiind şi intenţia noastră de a raporta
abordarea la învăţătura creştină ortodoxă1, pe care o împărtăşim. Astfel,
din punctul nostru de vedere, religia reprezintă legătura liberă,
conştientă şi personală a omului cu Dumnezeu, fundamentată pe iubire
şi libertate şi manifestată prin diferite forme de cinstire a Lui, în mod
particular şi public: rugăciunea rostită sau cântată, aducerea de daruri,
participarea la slujbe şi ceremonii religioase, practicarea virtuţilor.2
Astfel, religia se prezintă ca o “creaţie în acelaşi timp umană şi divină,

1
Lucrările fundamentale din teologia ortodoxă română dedicate religiei şi
raportului dintre acesta şi diferite forme ale culturii aparţin pr. Ilarion Felea:
Religia Iubirii, Arad, 1946 şi Religia culturii, Editura Episcopiei Ortodoxe
Române a Aradului, Arad, 1994 (scrisă în 1944). Definiţia dată religiei:
“comuniunea fiiască de iubire sfântă dintre om şi Dumnezeu, trăită înlăuntrul
inimii şi manifestată în afară prin credinţă dreaptă, cult duhovnicesc, virtuţi
morale şi fapte bune” (Religia, culturii, p.11) a stat la originea dezvoltărilor
ulterioare.
2
M. Opriş, D. Opriş, M. Bocoş, Cercetarea pedagogică în domeniul educaţiei
religioase, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2004, p.6.

270

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

[...] este însuşi chipul spiritual al existenţei generale”3.

Din perspectivă creştină, predispoziţia spre religiozitate este
înnăscută în fiecare om, de aceea definiţia dată omului, coroana
creaţiei, – “suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nemuritor şi liber
prin depăşirea extramundană a condiţiei sale”4 – relevă trăsătura
esenţială a religiei: “postularea unei lumi invizibile, a unei ordini
înalte, la care trebuie să se raporteze lumea faptelor vizibile”5.
Spre deosebire de Dumnezeu, singurul care se poate autodefini:
“Eu sunt, Cel ce sunt” (Ieşire 3,14), omul se poate defini doar prin
raportarea la Dumnezeu, la semeni şi la natură. De aceea, pentru el,
existenţa religiei este dependentă de problema existenţei lui Dumnezeu,
a cărui cunoaştere şi iubire devin idealul şi din perspectiva eternităţii:
“Şi aceasta este viaţa veşnică: Să te cunoască pe tine, singurul
Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17,3).
Lectura textelor biblice şi patristice relevă două aspecte
esenţiale pe care le presupune cunoaşterea lui Dumnezeu: posibilitatea
însuşirii prin educaţia religioasă6 a adevărului revelat privind originea
divină a omului şi scopul său în lume: “Omul, care a fost zidit pentru a
se putea bucura de bunurile dumnezeieşti, trebuia să aibă sădită în el o

3
V. Băncilă, Iniţierea religioasă a copilului, Bucureşti, Editura Anastasia,
1996, p.18.
4
P. Ţuţea, 321 de vorbe memorabile, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p. 36.
5
V. Băncilă, Op.cit., p.18.
6
Textul biblic şi literatura teologică prezintă situaţii în care, numai prin
inspiraţia Duhului Sfânt, chiar în lipsa unei educaţii religioase, anumite
persoane cu o trăire religioasă deosebită au avut acces la adevărurile de
credinţă. Spre deosebire de ceilalţi 12 Apostoli, care timp de trei ani şi
jumătate au învăţat direct de la Mântuitorul “cele dumnezeieşti”, Sfântul
Apostol Pavel a primit învăţătura prin revelaţie: “Evanghelia cea binevestită
de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am
învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos” (Galateni 1, 11-12). În
povestirea vieţii Sfintei Maria Egipteanca este semnalat faptul că ea cunoştea
texte biblice deşi nu le auzise şi nu le citise niciodată. Pentru majoritatea
creştinilor însă dobândirea învăţăturilor revelate de Dumnezeu are loc în urma
unor demersuri educative.

271

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

înrudire firească cu Cel din care se împărtăşeşte. De aceea a şi fost

înzestrat cu viaţă, cu raţiune, cu înţelepciune şi cu toate bunătăţile pe
care numai firea dumnezeiască le are, pentru ca fiecare din acestea să
trezească în el dorul după Dumnezeu cu care se ştie înrudit”7, respectiv
trăirea religioasă, ceea ce simte, gândeşte şi exteriorizează omul faţă de
El în anumite momente ale vieţii: “Dacă va purta cineva numele de
creştin, dar nu va traduce în viaţă toate cele legate de acest nume, unul
ca acela îşi va renega numele. [...] Căci nici Hristos nu-i altceva decât
întruchiparea dreptăţii, a curăţiei, a adevărului şi a fugii de orice
răutate, după cum nici creştinul nu poate fi ceea ce îi spune numele
dacă nu-şi arată prin fapte participarea la aceleaşi însuşiri”8. Între
cele două aspecte există o relaţie de determinare: pe măsură ce omul
înaintează în plan spiritual, printr-o viaţă religioasă autentică, cunoaş-
terea pe cale raţională a lui Dumnezeu este însoţită de cunoaşterea
personală a Lui: “M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai
trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). Ajuns pe această
treaptă, omul are puterea de a nu mai păcătui şi îşi manifestă iubirea
faţă de întreaga creaţie a lui Dumnezeu.
Religia este o necesitate a firii umane şi pentru faptul că doar
ea răspunde la întrebările existenţiale ale omului, la întrebările ultime
ale acestuia, la întrebările inaccesibile ştiinţei: “Moartea devine
relativă, ca o trecere, numai prin religie – ştiinţa, oricât de savantă,
nescoţând omul decât aparent din regnul animal”9. Binecunoscuta
expresie a Fericitului Augustin: “Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, şi
neliniştit este sufletul meu până ce nu se va odihni întru Tine”
demonstrează că “religia este sediul adevărului transcendent în esenţă

7
Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învăţământul
religios, în “Scrieri. Partea a doua”, Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol.
30, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române (EIBMBOR), 1998, p.294.
8
Idem, Despre înţelesul numelui de creştin. Către Armoniu, în “Scrieri. Partea
a doua” ... p.437.
9
P. Ţuţea, Op. cit., p.79.

272

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

şi unic ca principiul unic al tuturor lucrurilor”10. De aici, caracterul

integrator al religiei care, din păcate, nu mai este recunoscut, acceptat şi
mărturisit de societatea laică, secularizată, şi de actualul sistem de
învăţământ.
De asemenea, religia reprezintă disciplina de învăţământ prin
care se împărtăşeşte elevilor învăţătura revelată11. Finalităţile religiei
sunt subordonate idealului educaţiei religioase: cunoaşterea lui
Dumnezeu şi dobândirea comuniunii de iubire cu El şi sunt elaborate în
corelaţie cu finalităţile celorlalte discipline de învăţământ, modelele de
lucru fiind diferite de la o ţară la alta, în funcţie de particularităţile
sistemelor de învăţământ şi de politica educaţională promovată la
nivelul fiecărui stat12.

Educaţie religioasă
În religia creştină, întemeiată de Domnul Iisus Hristos, omul este
invitat să crească13 de la chip, la asemănarea cu Dumnezeu (Facere 1,

10
Ibidem, p.93.
11
C. Galeriu, Metodica predării religiei. Curs (manuscris), Bucureşti,
Facultatea de Teologie, 1997.
12
I. Horga, Educaţia religioasă în curriculum-ul şcolar. Modele şi tendinţe, în
„Educaţia 21”, coord. V. Chiş, M. Bocoş, C. Stan, I. Albulescu, Cluj-Napoca,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005, p.121-122.
13
În funcţie de relaţia cu finalităţile educaţiei, termenul “educaţie” a primit în
timp mai multe semnificaţii, trei dintre acestea fiind mai importante: formare,
dezvoltare, respectiv creştere. Până la J.J. Rousseau, majoritatea pedagogilor
susţinea necesitatea realizării educaţiei subordonat unui scop, educaţia fiind
privită drept formarea fiinţei umane pe baza unei direcţii prestabilite. J.J
Rousseau a dat o nouă interpretare fenomenului educaţional, acesta fiind văzut
ca dezvoltare a potenţialului individual, concepţie la care au aderat la începutul
secolului al XX-lea reprezentanţii curentului educaţiei noi (J. Dewey, M.
Montessori, E. Claparède, O. Decroly, A. Ferrière), cu note specifice fiecăruia
dintre aceştia. J. Dewey a propus ulterior definirea educaţiei prin termenul
“creştere”, cu o oarecare sinonimie cu termenul “dezvoltare”, care nu se
realizează doar prin forţa interioară a individului, ci prin asocierea mediului
social, o creştere fără un scop exterior, dar care să conducă la adaptarea

273

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

28), să parcurgă “din fragedă vârstă”14 un drum ascendent în cunoaşterea

Lui şi în unirea cu El, în iubire: “Omul este angajat într-o continuă
mişcare care structurează compoziţia lumii prin viaţa plăcută lui
Dumnezeu, deschizându-se spre o direcţie calitativă şi evolutivă; la
capătul ostenelilor sale el se uneşte cu Dumnezeu în iubire”15.
Pentru educatorul creştin, învestirea de către însuşi Învă-
ţătorul Suprem cu puterea de a învăţa devine o responsabilitate care
se amplifică pe măsură ce acesta conştientizează că misiunea lui nu
este una oarecare, ci una în care urmează să crească – în lume fiind –
“un atlet pentru Hristos”16, căruia să îi arate că El este “Calea,
Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6) şi să îi menţină trează convingerea că
efortul în parcursul ascendent – tot mai dificil cu fiecare treaptă – îi
va fi răsplătit: “Efortul pe care-l depune omul este încununat de
succes. Hristos este calea pe care aleargă atletul, El este viaţa în
care este integrat nevoitorul şi tot El este cel care dă cununa
măririi. Omul aleargă cu gândul la bunătăţile care îi sunt gătite.
Nevoinţa trebuie să crească cu fiecare treaptă la care a ajuns.
Niciodată omul nu poate să stea pe loc, ci aleargă spre altă ţintă

individului la mediu. Eşecul teoriei lui, înregistrat în America (dacă ar fi să ne

referim doar la apariţia fenomenului hippy şi a tinerilor americani lipsiţi de un
ideal), a condus la reconsiderarea necesităţii scopului în educaţie. Termenul
“creştere” este de origine biblică, iar imperativul “Creşteţi” (Facere 1,28) are
conotaţii educaţionale şi reprezintă prima poruncă adresată omului. Sf. Ioan
Gură de Aur l-a explicat şi l-a întrebuinţat cu sensul de acţiune subordonată
idealului educaţiei religioase, realizată de educatorul creştin sub intervenţia
harului divin, care îl ajută pe cel educat să îşi valorifice darurile primite de la
Dumnezeu, iar pe educator să îl conducă corect pe drumul spre mântuire. Cu
acest sens l-am utilizat şi noi pe parcursul acestei lucrări.
14
Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre cum se cade să îşi crească părinţii
copiii în Maica Magdalena, “Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de
azi”, Sibiu, Editura Deisis, 2000, p.108.
15
† Dr. Irineu Slătineanu, Omul, fiinţă spre îndumnezeire, Alba Iulia, Editura
Reîntregirea, 2000, p.3.
16
Ibidem, p.108.

274

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

mai înaltă, care se deschide în faţa lui.” 17

Această creştere devine posibilă doar cu ajutorul harului divin:
“Iar voia lui Dumnezeu cea desăvârşită este a-şi întipări cineva în
suflet chipul vieţuirii binecredincioase. Pe acest suflet îl duce la
înflorirea celei mai înalte frumuseţi harul Duhului, care lucrează
împreună cu ostenelile celui ce-şi întipăreşte acest chip ”18 şi prin
intermediul unor demersuri educative, desfăşurate pe tot parcursul
vieţii, care presupun evaluări permanente ale acţiunilor proprii,
raportate la Dumnezeu, la semeni şi la sine însuşi.
Astfel, educaţia religioasă 19 este definită drept dimensiu-
nea educaţiei prin care se dezvoltă religiozitatea fiinţei umane, pe
baza unor principii ştiinţifico-didactice şi cu ajutorul unor metode
şi mijloace specifice. 20 Educaţia religioasă creştină se funda-
mentează pe două adevăruri de credinţă: întruparea Domnului
Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut om pentru a-i da
omului posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu – şi
existenţa sufletului uman, care poate fi modelat prin educaţie 21.

17
Ibidem, p.225.
18
Sf. Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi
despre nevoinţa cea adevărată, în “Scrieri. Partea întâi”, Colecţia Părinţi şi
Scriitori Bisericeşti, vol. 29, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1982, p.459.
19
Cercetările în domeniu semnalează confuzia care se face adeseori între
educaţia religioasă şi învăţământul religios, aceste concepte pedagogice fiind
considerate adeseori sinonime. Literatura de specialitate le delimitează foarte
precis (vezi lucrările C. Cucoş şi I. Horga). Spre deosebire de educaţia
religioasă, învăţământul religios desemnează un sistem organizat de educaţie
de tip teologic, care se realizează prin instituţii de învăţământ de profil
(seminarii, licee, facultăţi), în scopul formării iniţiale a personalului de cult
şi didactic necesar fiecărei confesiuni. La nivelul învăţământului religios,
educaţia religioasă cunoaşte gradul cel mai înalt de realizare la modul
formal, datorită recunoaşterii rolului integrator al religiei.
20
S. Şebu, M. Opriş, D. Opriş, Metodica predării religiei, Alba Iulia, Editura
Reîntregirea, 2002, p.21.
21
Idem, Metodica predării religiei. Manual pentru Seminarii Teologice,
Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2002, p.7.

275

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

Educaţia religioasă are astfel un statut bine conturat, chiar

dacă raportul ei cu celelalte dimensiuni ale educaţiei, în special
educaţia morală, necesită abordări speciale22.
Educaţia religioasă poate fi realizată la nivel formal, non-
formal şi informal. La nivel formal, raportul de comple-
mentaritate dintre educaţia religioasă realizată de Biserică 23 şi cea
realizată de şcoală este justificat de faptul că demersul educativ
“duce la îndumnezeirea persoanei umane în planul amplu al
iconomiei mântuirii” 24. În spaţiul şcolar românesc, educaţia reli-
gioasă face referire la oferta de educaţie din domeniul religios,
cuprinsă în învăţământul public, de masă, realizată la modul for-
mal, prin intermediul disciplinei religie, introdusă în curriculumul
oficial.
Necesitatea (re)considerării educaţiei religioase ca dimen-
siune a educaţiei reiese din faptul că, în demersul de perfec-
ţionare a propriei personalităţi, este necesară o educaţie globală
care, pentru a fi completă, trebuie să conţină şi elemente reli-
gioase: „Dacă pentru om este important destinul lui etern, în-
seamnă că educaţia nu poate ignora această temă importantă” 25.

22
Vezi studiul Opriş, M., Raportul dintre educaţia morală şi educaţia
religioasă, în „Preocupări actuale în ştiinţele educaţiei” coord. M. Ionescu,
Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2005, pp.136-149.
23
Proiectul catehetic “Hristos împărtăşit copiilor” iniţiat de Patriarhia
Română se desfăşoară în mod organizat, pe baza unui curriculum specific.
24
C. Necula, Educaţia religioasă, premisă şi factor activ în recuperarea
pastorală a copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de criză, în “Sarea
pământului. Studii şi articole de pastorală”, Vol. I, Iaşi, Editura Tehnopress,
2002, p.9.
25
J.L.G. Garrido, Fundamente ale educaţiei comparate, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1995, p.183.

276

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

Evaluare26
Plecând de la etimologia cuvântului evaluare, care semnifică a
aprecia valoarea, putem spune că a evalua înseamnă a emite judecăţi de
valoare, în funcţie de anumite criterii precise, exprimă o raportare la un
anumit sistem de valori a unei entităţi, activităţi, performanţe, persoane,
instituţii etc.
În mod evident, viaţa omului se constituie dintr-o multitudine
de acţiuni, care au drept scop formarea personalităţii. Atunci când
acestea se înscriu în sfera acţiunilor moral-religioase, omul intră într-o
dinamică a vieţii autentic creştine, care presupune evaluări permanente,
astfel că progresul spiritual al omului nu poate fi conceput în afara
evaluării.
Evaluarea reprezintă deci o condiţie absolut necesară pentru
buna conducere şi desfăşurare a oricărei activităţi umane. Cu atât mai
mult, evaluarea este necesară în cadrul învăţământului, este “acţiune
componentă a activităţii de învăţământ”27, unde se desfăşoară activităţi
raportate permanent la un sistem de valori culturale, literare, ştiinţifice,
morale, religioase, artistice etc., pe care elevii urmează să le cunoască,
să le interiorizeze şi integreze în structurile cognitive, afectiv-atitudi-
nale şi în conduita personală. Astfel, “semnificaţia largă, cuprin-
zătoare, a evaluării este aceea de act psihopedagogic complex de
stabilire a relevanţei şi a valorii unor procese, performanţe, compor-

26
Consideraţiile teoretice pe care le comportă domeniul evaluării constituie
componente ale teoriei generale a educaţiei. În definirea concepţiei privind evaluarea,
contribuţii semnificative le-au avut lucrările “Principii de docimologie” (E.D.P.,
1968) de V. Pavelcu, “Evaluarea sistemelor şi proceselor educaţionale” (1973),
elaborată de Institutul de Ştiinţe Pedagogice şi “Teorie şi practică în evaluarea
eficienţei învăţământului” (E.D.P., 1981) de Ion T. Radu. În ultimul timp se
remarcă diversificarea abordărilor problematicii evaluării pe aspecte precum:
metodologia măsurării şi aprecierii rezultatelor şcolare, instrumente de
evaluare, factorii subiectivi ai evaluării, aspecte psihologice ale evaluării etc.
27
I. T. Radu, Evaluarea în procesul didactic, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., 2007, p.22.

277

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

tamente etc., prin raportarea acestora la un sistem de indicatori de

performanţă, respectiv criterii şi standarde prestabilite”28.
Sistemul educaţional abordează evaluarea din două perspective:
una sociologică, la nivel de macrosistem şi una pedagogică, la nivel de
microsistem. Prima are în vedere măsurarea şi aprecierea efectelor
învăţământului în plan social, a eficienţei sistemului de învăţământ, luat
în globalitatea lui, dar şi pe componentele acestuia (curriculum-ul
şcolar, procesul de instruire, personalul didactic, resursele şi condiţiile
materiale etc.) şi se află în responsabilitatea unor instituţii specializate
şi a unor persoane care nu sunt implicate în mod direct în instruirea
elevilor29.
Evaluarea la nivel de microsistem are în vedere măsurarea
procesului educativ, a rezultatelor învăţării obţinute de elevi zi de zi,
fiind numită şi evaluare pedagogică sau şcolară. În cadrul procesului
didactic, evaluarea reprezintă calea pentru obţinerea informaţiilor
necesare reglării, ameliorării şi optimizării acestuia şi se realizează de
către cadrele didactice implicate în mod direct în procesul instructiv-
educativ.
Importanţa evaluării şcolare este cu atât mai mare, cu cât nu
se poate vorbi de secvenţă didactică care să nu implice componenta
evaluativă, astfel că didactica modernă30 consideră evaluarea şcolară

28
M. Ionescu, Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii, orientări, modele,
Cluj-Napoca, Garamond, 2003, p.291.
29
În subordinea sau sub coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi
Inovării se află diferite instituţii cu atribuţii de evaluare la nivel de
macrosistem, pe anumite componente, precum: Centrul Naţional pentru
Curriculum şi Evaluarea în Învăţământul Preuniversitar, care orientează actul
evaluării spre determinarea nivelului achiziţiilor de cunoştinţe de către elevi,
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar
(ARACIP), respectiv Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul
Universitar (ARACIS), pentru evaluarea şi acreditarea instituţiilor din
învăţământul preuniversitar, respectiv universitar, etc.
30
Vezi lucrarea M. Ionescu şi I. Radu, Didactica modernă, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 2001.

278

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

drept una dintre funcţiile fundamentale ale procesului de învăţământ şi

impune integrarea organică a acesteia cu predarea şi învăţarea31.
Evaluarea şcolară urmăreşte determinarea eficacităţii (calitat-
ea), a eficienţei (randamentul) proceselor de instruire şi a progresului
şcolar32. În funcţie de rezultatele obţinute se certifică atingerea fi-
nalităţilor urmărite, se ierarhizează elevii, se realizează selecţia
acestora, se orientează studiile de viitor, se identifică dificultăţile în
învăţare şi cauzele insucceselor, se ameliorează şi optimizează
procesele instructiv-educative. În plus, evaluarea la nivel micro oferă
date despre calitatea sistemului educativ: “Evaluând elevii, evaluăm în
acelaşi timp, direct sau indirect, profesorii, calitatea prestaţiei
didactice, calitatea procesului de învăţământ, a instituţiei şcolare şi, în
cele din urmă, calitatea sistemului educativ, cu toate componentele
sale”.33 Apare, astfel, ca un imperativ evaluarea realizată pe baze
ştiinţifice, obiectivă, continuă, sistematică, fără însă a se trece în
extrema “terorii creionului roşu”34.
Privită în complexitatea sa, orice acţiune evaluativă are caracter
procesul şi se constituie din două operaţii35 – măsurarea şi aprecierea –

31
Acţiunea de evaluare nu este un scop în sine, care se limitează la constatarea
rezultatelor şi la sancţionarea pozitivă sau negativă printr-o judecată de valoare
a nivelului atins de elevi, ci susţine activitatea de predare şi stimulează
activitatea de învăţare, prin rolul de orientare şi corectiv al acesteia, astfel încât
procesul didactic să fie ameliorat şi optimizat în mod continuu.
32
I.T. Radu, Op. cit., pp.74-76: “Eficacitatea defineşte [...] raportul dintre
rezultatele obţinute şi obiectivele vizate (rezultate aşteptate)”; “Eficienţa
priveşte raportul dintre ansamblul efectelor unei acţiuni, pe de o parte, şi cel
al condiţiilor şi resurselor utilizate, pe de altă parte”; “Progresul defineşte
raportul dintre rezultatele obţinute la un moment dat şi rezultatele
anterioare”;
33
E. Voiculescu, Factorii subiectivi şi obiectivi ai evaluării şcolare.
Cunoaştere şi control, Bucureşti, Editura Aramis, 2001, p.13.
34
Vezi lucrarea D. Ungureanu, “Teroarea” creionului roşu. Evaluarea
educaţională”, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2001.
35
Literatura de specialitate propune în special trei variante de operaţii ale
evaluării: (1) verificarea, măsurarea şi notarea (M. Ionescu); (2) măsurarea

279

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

aflate în strânsă legătură, care se sprijină reciproc, dar a căror

departajare nu are valoare absolută36:
• măsurarea are în vedere colectarea de informaţii privitoare la
efectele acţiunilor educative, respectiv la rezultatele şcolare
(cunoştinţe acumulate, capacitatea de aplicare a cunoştinţelor,
dezvoltarea capacităţilor intelectuale, trăsăturile de personalitate şi
conduită), cu ajutorul unor strategii şi sisteme de metode de
evaluare. Prin intermediul acestor procedee se stabileşte o relaţie
funcţională între un ansamblu de simboluri (cifre, litere, semne
grafice etc.) şi un ansamblu de fenomene sau elemente ale acestora,
care constituie obiectul măsurării (subiecţi, caracteristici, însuşiri
etc.) Astfel, măsurarea vizează acordarea unei semnificaţii
cantitative caracteristicilor calitative. Un aspect esenţial, în special
la religie, dar şi în alte demersuri de formare, îl constituie
necesitatea evaluării unor aspecte care nu sunt măsurabile sau nu
pot fi dimensionate cantitativ: atitudini, comportamente, deprinderi
religioase etc. Riscurile apariţiei erorilor de evaluare pot fi
diminuate prin intermediul unor metode de evaluare, observarea
comportamentului elevilor fiind cel mai des utilizată37. Exactitatea
măsurării depinde în mare măsură de calitatea instrumentelor de
evaluare utilizate şi de modul de administrare a acestora.
• aprecierea are în vedere precizarea semnificaţiei informaţiei
obţinute în urma măsurării, prin emiterea unei judecăţi de valoare

şi aprecierea (I.T. Radu); măsurarea, aprecierea şi ameliorarea (C. Cucoş).

Întrucât elementele comune celor trei variante sunt măsurarea şi aprecierea,
am optat pentru varianta propusă de I.T.Radu.
36
Măsurarea încorporează uneori elemente de apreciere (de exemplu,
elaborarea probei de evaluare), după cum uneori aprecierea se realizează
uneori pe cunoaşterea globală a fenomenului (de exemplu, aprecierile
exprimate prin enunţuri: “este o clasă bună”). Vezi I.T. Radu, Op.cit., pp.
22-29.
37
Observarea comportamentului elevilor (ca, dealtfel şi alte metode
moderne de evaluare) are o dublă apartenenţă: este considerată atât metodă
de evaluare, cât şi metodă de cercetare pedagogică.

280

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

asupra rezultatelor acesteia, prin raportarea rezultatelor obţinute la

indicatorii de performanţă, la standarde de performanţă, la un
sistem de valori sau criterii. În cazul evaluării şcolare, luarea
deciziei pe baza asocierii rezultatelor cu scări de notare este urmată
de acordarea de note/ calificative.
Evaluarea la religie este un aspect amplu discutat, care a
devenit adesea subiectul unor discuţii privind, în special, necesitatea
acesteia şi modalităţile concrete de realizare. Aceasta, în special pentru
faptul că tocmai finalităţile cele mai importante, care vizează
componente din domeniul afectiv şi volitiv, sunt cel mai dificil de
măsurat şi apreciat. Practic, acest fapt nu reprezintă doar principala
limită a evaluării, ci şi unul dintre paradoxurile educaţiei, în general, şi
ale educaţiei religioase, în special.

2. Evaluarea şi textul biblic

Întrebări precum: Cine realizează evaluarea? Ce se evaluează

la religie?; Când se realizează evaluarea? Cum se realizează
evaluarea la religie?, Care sunt criteriile de apreciere în evaluare? îşi
găsesc răspunsul în primul rând în textul biblic, fapt care subliniază
importanţa şi necesitatea acestui demers, atât în viaţa de creştin, cât şi
în educaţia religioasă realizată în şcoală.
Din textul biblic deducem că un creştin este evaluat de
Dumnezeu, de semeni şi de propria conştiinţă38. Cel mai important text
care Îl relevă pe Domnul Iisus Hristos drept judecător se referă la
Judecata de apoi, prezentat în Evanghelia după Matei. “Criteriul
judecăţii va fi practicarea sau nepracticarea iubirii de oameni, care-şi
are temelia fermă în vederea lui Dumnezeu prin om, în înrădăcinarea
lui în Dumnezeu, în înţelegerea semenului ca chip al lui Dumnezeu, ca

38
Textul biblic relevă nenumărate aspecte şi sensuri ale evaluărilor făcute de
Dumnezeu, de semeni şi de conştiinţă. Noi le vom prezenta selectiv pe cele
considerate relevante pentru demersul întreprins.

281

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

om adevărat.”39 Specific judecăţii finale este faptul că este o evaluare

“cu întrebările dinainte ştiute”, expresie a iubirii Creatorului faţă de
oameni40.
Această judecată este anticipată în timpul vieţii omului de
necazurile îngăduite de Dumnezeu în scop pedagogic: “Suferinţele sunt
trimise în cale să ne conducă la scopul căutat. Suferinţa e un ocol în
drumul pe care noi l-am ales. S-aştepţi însă să vezi gândul lui
Dumnezeu, înseamnă să ştii să suferi şi să faci din suferinţă un
învăţător şi să-i fii supus înţelegător.”41
Nu trebuie însă să neglijăm faptul că Dumnezeu judecă şi
modul în care educatorii creştini (preoţi, profesori, părinţi etc.) şi-au
împlinit misiunea încredinţată de a face să rodească în sufletul copiilor
Cuvântul: “Este datoria învăţătorilor să semene cuvântul de mântuire
cel folositor ascultătorilor lui. Şi este lucrare a puterii date de
Dumnezeu, să chemăm la ascultare şi la supunere pe cei ce ne aud şi să
facem ca mintea lor să fie dătătoare de roade bune.”42 Fiecare educator

39
D. Stăniloae, Teologia Dogmatică ortodoxă, Vol.3, Ediţia a II-a, Bucureşti,
E.I.B.M.B.O.R., 1997, p.288.
40
Spre deosebire de evaluările şcolare, care, în majoritatea situaţiilor, sunt
precedate de fixarea conţinutului care urmează să fie evaluat, textul
Evangheliei după Matei 25, 31-46 prezintă indirect întrebările care vor fi puse
tuturor oamenilor, concretizate în ceea ce numeşte teologia morală, faptele
milei trupeşti: hrănirea celui flămând; adăparea celui însetat; îmbrăcarea celui
gol; cercetarea celor aflaţi în necazuri, închisori, nevoi, suferinţă, boală; găzduirea
călătorilor; îngroparea săracilor şi a celor pe care nu are cine să-i îngroape. O
importanţă la fel de mare o prezintă şi faptele milei sufleteşti: întoarcerea celor
rătăciţi la calea adevărului şi a păcătoşilor la calea virtuţii (Iac.5,19-20);
învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi (F.Ap.8,31); sfătuirea celor care au
nevoie (I Tes.5,11-15); rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru
(Iac.5,16); mângâierea celor întristaţi (I Tes.5,14); răsplătirea răului cu bine
(Rom.12,20-21); iertarea celor care ne-au greşit (Mt.18,21-22).
41
*** Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Rostul încercărilor, Editura
“Credinţa strămoşească”, 2004, pp.42-43.
42
Sf. Chiril al Alexandriei, Comentar la Sfânta Evanghelie de la Luca, Oradea,
Editura Pelerinul Român, 1998, pp.257.

282

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

va răspunde în veşnicie de modul în care i-a condus spre Hristos: “Ce

va fi dacă dascălul, spunând cuvinte folositoare pentru ascultătorii săi,
aceştia n-au aşezat în inima şi în mintea lor învăţătura de taină
primită, ci răsplătesc pe învăţătorul lor cu vorbe goale şi nu gustă din
sfintele predanii şi învăţături? Oare se cuvine ca învăţătorul să şovăie?
Atunci ce cuvinte de apărare va afla el, care să-l ajute la judecată,
când va fi învinovăţit de lenea ascultătorilor săi? Căci atunci se va
osândi mai mult încă.”43 “Însă cei ce merg pe calea cea bună, vor fi
aşezaţi în bunătăţile cele de sus.”44
Pe baza revelaţiei divine, putem afirma că Dumnezeu i-a dăruit
omului două “mecanisme” evaluative care să-l pregătească şi să-l
ajute spre un “răspuns bun la înfricoşătoarea judecată”45: evaluarea
făcută de semeni şi autoevaluarea, făcută de propria conştiinţă46, cu rol
de feed-back continuu, al cărui rezultate se cer valorificate continuu,
prin reconsiderarea propriilor valori şi atitudini.
Deşi “judecata este a lui Dumnezeu” (Deuteronom 1,17), omul
poate face evaluări pe anumite componente ale vieţii religioase ale
semenilor, sub semnul dragostei creştine: “De-ţi va greşi ţie fratele tău,
mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat
pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din
gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va
asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi
fie ţie ca un păgân şi vameş.” (Matei 18, 15-17)

43
Sf. Chiril al Alexandriei, Op.cit., pp.256.
44
Ibidem, p.257.
45
text din “Ectenia cererilor”, Liturghier, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1995,
p.159.
46
În lucrarea de faţă, atunci când vorbim de conştiinţă, ne referim la conştiinţa
morală, ca “instrument” aşezat de Dumnezeu în substanţa sufletului omenesc,
cu ajutorul căruia face deosebire între faptele ce se încadrează în voinţa
divină şi faptele care se opun voinţei divine. Conştiinţa morală este
capacitatea de a deosebi binele de rău în cazuri concrete.”, + Andrei
Andreicuţ, Repere de morală creştină, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2007,
p.123.

283

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

În exegeza făcută acestui text, Sfântul Ioan Gură de Aur

subliniază valoarea dragostei cu care Hristos ne îndeamnă să îi tratăm
pe cei care ne-au greşit şi, indirect, atrage atenţia asupra efectelor
negative pe care le poate avea lipsa de tact în demersul de îndreptare a
semenilor: “Câtă grijă are Hristos de a nu da la iveală păcatele
semenilor noştri! Ar fi putut porunci să-l spunem dintru început
Bisericii pe cel ce ne-a greşit. Dar n-a poruncit aceasta, tocmai pentru
ca să nu vădim greşelile fraţilor noştri, ci legiuieşte să o facem după
întâia şi a doua sfătuire.”47 Nu trebuie însă să neglijăm rolul
evaluărilor faptelor în plan social, cu scopul menţinerii echilibrului şi
armoniei în cadrul comunităţilor.
Autoevaluarea făcută de conştiinţă – numită şi “glasul lui
Dumnezeu în om” – are rol decisiv în progresul spiritual al omului, atât în
ceea ce priveşte relaţia acestuia cu Dumnezeu, cât şi cu semenii şi, de ce
nu?!, cu el însuşi48. Din multitudinea de personaje biblice care pot fi
prezentate drept modele pentru creştini, amintim pe fiul risipitor49,
respectiv pe vameşul Zaheu50, reprezentativi pentru modificările com-

47
Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei, colecţia
“Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 23, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1994, p.699.
48
În “Cuvintele de credinţă”, Monahul Nicolae Delarohia îi atenţionează pe
creştini despre rolul iertării pe care omul trebuie să şi-o acorde lui însuşi pentru
anumite fapte iertate de Dumnezeu prin spovedanie şi/sau de semeni: “mai
greu ne este a ne ierta pe noi înşine. Iertarea aceasta de sine reprezintă
probabil etapa care implică efortul cel mai penibil şi mai susţinut întru
biruirea poftei de înfrângere şi de adăpostire în deznădejde sălăşluitoare în tot
omul păcătos.” (N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Baia Mare, Editura
Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, 1992, pp.105-111). Doar
conştiinţa ancorată în credinţă, nădejde şi iubire îl va ajuta pe om să nu cadă în
deznădejde sau – pasul următor – să nu facă gesturi suicidale.
49
“Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer
şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.” (Luca 15,18-19) sunt
cuvintele adresate de fiul risipitor tatălui său, la întoarcerea acasă.
50
Cuvintele: “Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă
am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 18, 8), ne arată că

284

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

portamentale care au urmat analizei conştiinţei51: hotărârea de a recunoaşte

public păcatul şi statutul inferior pe care săvârşirea acestuia ţi-l oferă,
respectiv hotărârea de a îndrepta răul produs. De altfel, “cercetarea de
sine” reprezintă etapă premergătoare şi obligatorie primirii Trupului şi
Sângelui Domnului: “Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce
din pâine şi să bea din pahar” (I Corinteni 11,28).
Nu doar comportamentele reprezintă obiectul evaluării, ci mai
ales cunoştinţele dobândite în urma demersurilor educative religioase.
Pilda samarineanului milostiv ne oferă un exemplu de evaluare în acest
sens, prin întrebările puse de Mântuitorul învăţătorului de Lege: “Ce
este scris în Lege? Cum citeşti?” (Luca 10, 26), respectiv prin punerea
învăţătorului de Lege în situaţia de evaluare a comportamentului celor
care l-au văzut pe omul lăsat abia viu la marginea drumului: “Care
dintre aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între
tâlhari?” (Luca 10,36).
Lectura acestei pilde relevă însă şi alte aspecte, cel mai important
fiind legat de atitudinea pe care un educator trebuie să o aibă după
momentul evaluării. Mântuitorul nu doar apreciază corectitudinea
răspunsurilor primite, ci face un pas mai departe: îi dă învăţătorului de
Lege certitudinea că drumul ales este unul menit să dea viaţa veşnică –
“Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi” (Luca 10, 28), respectiv “Mergi şi
fă şi tu asemenea” (Luca 10,37) – iar prin aceasta evaluarea devine factor
de optimizare a vieţii religioase, factor de apropiere de Hristos.
Din punctul de vedere al evaluării şcolare, pilda minelor o
considerăm cea mai reprezentativă52: Înainte de a pleca într-o ţară
îndepărtată, un stăpân împarte câte o mină (măsură de greutate de
aproximativ 1 kg de argint) celor zece slugi ale sale, pentru ca acestea
să îi aducă profit prin negoţ. Deşi au primit un dar identic, la momentul

autoevaluarea pe care şi-a făcut-o Zaheu l-a condus la dorinţa de a căuta să

repare răul făcut semenilor.
51
În termeni pedagogici, analiza conştiinţei este numită introspecţie şi este
considerată metodă de comunicare la nivelul limbajului intern, alături de
autoobservaţie şi reflecţia personală (vezi M. Ionescu, Op.cit., p.230).
52
S. Şebu, M. Opriş, D. Opriş, Metodica ..., 2000, p.177.

285

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

întoarcerii stăpânului, când au fost chemate să prezinte roadele

activităţii lor, rezultatele la care au ajuns acestea au fost diferite.
Stăpânul, corect fiind, a răsplătit fiecărei slugi după munca depusă. În
procesul de învăţământ, educatorii oferă în mod egal tuturor celor
prezenţi aceleaşi învăţături, acelaşi dar. După un timp (o zi, o
săptămână, un semestru, un an etc.) vine vremea evaluării şi a răsplătirii
rezultatelor “întrucât sarcina unora este de a da Cuvântul cu
dobândă”.53
Deşi între însuşirea cunoştinţelor din domeniul religios şi
credinţa omului există o legătură strânsă: “Credinţa este din auzire, iar
auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10,17), credinţa nu
reprezintă obiectul evaluărilor făcute de oameni, ci doar de Dumnezeu:
“Tu singur ştii inima tuturor fiilor oamenilor” (III Regi, 8, 39).
În ceea ce priveşte criteriile de evaluare54, în viaţa religioasă,
raportarea se face la modelul Suprem, la Domnul Iisus Hristos, care
“este ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El, Îl găsesc pe
măsura împlinirii lor”55. Cuvintele Mântuitorului, “Învăţaţi-vă de la
Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11,29), respectiv
îndemnul spre slujirea aproapelui, după modelul de smerenie oferit prin
spălarea picioarelor Apostolilor: “Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă
numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci,
dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi
sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora. Că v-am dat vouă
pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi” – Ioan 13, 12-

53
Clement Alexandrinul, Scrieri. partea a II-a. Stromatele, colecţia P.S.B.,
vol. 5, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1982, p.13
54
Literatura de specialitate prezintă importanţa raportării la anumite criterii
valorice a datelor obţinute prin măsurători. Rezultatele şcolare pot fi raportate
la normă (performanţa în relaţie cu performanţa unui grup de referinţă
reprezentativ, care se observă prin teste standardizate) sau la criteriu
(performanţa se raportează la nivelul general al clasei şi se corelează cu
obiectivele pedagogice avute în vedere în activitatea didactică).
55
Sf. Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, în “Filocalia”, vol.1.,
Bucureşti, Editura Harisma, 1993, p.308

286

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

15), reprezintă repere biblice fundamentale pentru creştinii obişnuiţi să

se raporteze la semeni.
După cum am precizat anterior, criteriul judecăţii finale va fi
constituit de iubirea manifestată în relaţiile interumane, dar şi de modul
în care omul şi-a valorificat darurile cu care a fost înzestrat, atât în plan
personal, cât şi în planul relaţiilor cu Dumnezeu şi cu semenii56.
În Legea Noului Testament, omul este chemat spre
autoevaluarea comportamentului şi spre îndreptarea vieţii religios-
morale sub semnul iubirii creştine, prin raportarea propriilor acţiuni la
Modelul Suprem – Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu şi Om – şi prin
călăuzirea aproapelui spre Dumnezeu, fără însă a se transforma în
judecător al acestuia.
Întrebarea pusă de Mântuitorul ascultătorilor săi: “De ce vezi
paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?”
(Matei 7,3) face din autoevaluare obiectul predării-învăţării. Pornind de
la acest text, devine necesară prezentarea de către educator a
modalităţilor de identificare şi apreciere a propriilor gânduri, cuvinte,
fapte, şi abia apoi punerea elevilor în situaţii de autoevaluare, în acord
cu valorile religioase: “Obiectivul prioritar al evaluării la disciplina
religie rezidă în punerea elevilor în situaţia de autoevaluare”57.
*
* *
Realizarea unei evaluări eficiente la religie presupune, în
primul rând, conştientizarea elevilor privind importanţa acestui demers
în progresul lor spiritual, iar din perspectiva evaluatorului, identificarea

56
Pilda talanţilor (Matei 25, 14-30) este relevantă în acest sens. Spre
deosebire de pilda minelor, în pilda talanţilor stăpânul îşi împarte avuţia la trei
slugi, în mod inegal, “fiecăruia după puterea lui”. Când s-a întors stăpânul,
slugile au fost “evaluate” şi răsplătite după felul în care au înmulţit talanţii
primiţi. Răsplata a fost identică pentru cei care au înmulţit talantul, chiar dacă
numărul acestora a fost diferit: stăpânul, adică Dumnezeu, nu le-a cerut nici
mai mult decât le-a oferit El şi nici un efort peste puterile lor.
57
C. Cucoş, Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice, Editura
Polirom, Iaşi, 1999, p.245.

287

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

rolurilor contextelor educaţionale în conturarea caracteristicilor

evaluării şcolare şi în cristalizarea abordărilor moderne ale demersurilor
evaluative, dar în acord cu valorile creştine, revelate în Sfânta
Scriptură.

Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea Prea Fericitului
Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu
aprobarea Sfântului Sinod, 1988.
2. + Andrei Andreicuţ, Repere de morală creştină, Alba Iulia, Editura
Reîntregirea, 2007.
3. Băncilă, V., Iniţierea religioasă a copilului, Bucureşti, Editura
Anastasia, 1996.
4. Sf. Chiril al Alexandriei, Comentar la Sfânta Evanghelie de la
Luca, Oradea, Editura Pelerinul Român, 1998.
5. Clement Alexandrinul, Scrieri. partea a II-a. Stromatele, colecţia
P.S.B., vol. 5, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1982.
6. Cucoş, C., Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice, Iaşi,
Editura Polirom, 1999.
7. Felea, I., Religia Iubirii, Arad, 1946
8. Galeriu, C., Metodica predării religiei. Curs (manuscris),
Bucureşti, Facultatea de Teologie, 1997.
9. Garrido, J.L.G., Fundamente ale educaţiei comparate, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1995.
10. Sf. Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a
vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată, în “Scrieri. Partea întâi”,
Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 29, Bucureşti,
E.I.B.M.B.O.R., 1982.
11. Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri. Partea a doua, Colecţia Părinţi şi
Scriitori Bisericeşti, vol. 30, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (EIBMBOR), 1998.
12. Horga, I., Educaţia religioasă în curriculum-ul şcolar. Modele şi
tendinţe, în „Educaţia 21”, coord. V. Chiş, M. Bocoş, C. Stan, I.
Albulescu, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005.

288

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Religie şi Evaluare

13. Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre cum se cade să îşi crească
părinţii copiii, în Maica Magdalena, “Sfaturi pentru o educaţie
ortodoxă a copiilor de azi”, Sibiu, Editura Deisis, 2000.
14. Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei,
colecţia “Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 23, Bucureşti,
E.I.B.M.B.O.R., 1994.
15. Ionescu, M., Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii, orientări,
modele, Cluj-Napoca, Garamond, 2003.
16. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 2001.
17. † Dr. Irineu Slătineanu, Omul, fiinţă spre îndumnezeire, Alba Iulia,
Editura Reîntregirea, 2000.
18. Sf. Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, în “Filocalia”,
vol.1., Bucureşti, Editura Harisma, 1993.
19. Necula, C., Educaţia religioasă, premisă şi factor activ în
recuperarea pastorală a copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de
criză, în “Sarea pământului. Studii şi articole de pastorală”, Vol. I,
Iaşi, Editura Tehnopress, 2002.
20. Opriş, M., Raportul dintre educaţia morală şi educaţia religioasă,
în „Preocupări actuale în ştiinţele educaţiei” coord. M. Ionescu,
Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2005.
21. Opriş, M., Opriş, D., Bocoş, M., Cercetarea pedagogică în
domeniul educaţiei religioase, Alba Iulia, Editura Reîntregirea,
2004.
22. Radu, I. T., Evaluarea în procesul didactic, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A., 2007.
23. Stăniloae, D., Teologia Dogmatică ortodoxă, Vol.3, Ediţia a II-a,
Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1997.
24. Steinhardt, N. , Dăruind vei dobândi, Baia Mare, Editura
Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, 1992.
25. Şebu, S., Opriş, M., Opriş, D., Metodica predării religiei, Alba
Iulia, Editura Reîntregirea, 2002.
26. Şebu, S., Opriş, M., Opriş, D., Metodica predării religiei. Manual
pentru Seminarii Teologice, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2002.

289

CEEOL copyright 2017

CEEOL copyright 2017

Altarul Reîntregirii

27. Ţuţea, P., 321 de vorbe memorabile, Bucureşti, Editura Humanitas,

1993.
28. Ungureanu, D., “Teroarea” creionului roşu. Evaluarea educaţio-
nală”, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2001.
29. Voiculescu, E., Factorii subiectivi şi obiectivi ai evaluării şcolare.
Cunoaştere şi control, Bucureşti, Editura Aramis, 2001.
30. *** Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Rostul încercărilor,
Editura “Credinţa strămoşească”, 2004.
31. *** Liturghier, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1995.

290

CEEOL copyright 2017