Palaces Castles and Manor Houses of Medi

PALACES, CASTLES, AND MANOR HOUSES
ANNALES
UNIVERSITATIS
APULENSIS
SERIES HISTORICA
21/II
Palaces, Castles, and Manor Houses of Medieval

and Early Modern Times
II
Edited by
Ileana Burnichioiu
Letiția Cosnean Nistor
Editura Mega
2017
EDITORIAL BOARD
Radu Ardevan Eva Mârza

(Babeş-Bolyai University (“1 Decembrie 1918” University
of Cluj-Napoca) of Alba Iulia)
Barbara Deppert-Lippitz Bogdan Murgescu
(German Archaeological Institute (University of Bucharest)
in Frankfurt on Main) Alexandru-Florin Platon
Alex Rubel (Alexandru Ioan Cuza University
(Archaeological Institute of Jassy)
of Jassy) Ernst Christoph Suttner
Michael Vickers (University of Vienna)
(Jesus College, University Acad. Alexandru Zub
of Oxford) (A. D. Xenopol History Institute
Keith Hitchins of Jassy)
(University of Illinois
at Urbana-Champaign)
EDITORIAL COMMITTEE
Daniel Dumitran (Editor-in-Chief)
Sorin Arhire (Secretary)
Ileana Burnichioiu, Mihai Gligor, Valer Moga
Cosmin Popa-Gorjanu, Marius Rotar
Cover: the castle Kornis in Mănăstirea/Szentbenedek

(Cluj County), 1940 (http://www.fortepan.hu, 24203)
Copyright © 2017, “1 Decembrie 1918” University of Alba Iulia

Unirii Street, no. 15-17
Tel.: +40-258-811412; Fax: +40-258-806260
E-mail: aua_historia@uab.ro
Web: http://diam.uab.ro/index.php?s=2&p=4
ISSN 1453-9306
www.edituramega.ro
CONTENTS / CUPRINS
Introduction 5
STUDIES AND ARTICLES / STUDII ȘI ARTICOLE
ZSUZSANNA KOPECZNY
Medieval Noble Residences in the Danube-Tisza-Maros Region during
the Ottoman Wars 11
ZSOLT KOVÁCS
Political Emblems in the Decoration of Transylvanian Noble Residences
in the 17-18th Centuries 31
BÉLA ZSOLT SZAKÁCS
More Medieval than Ever: Rebuilding Castles
in East Central Europe 75
RESEARCH REPORTS / RAPOARTE DE CERCETARE
ILEANA BURNICHIOIU
Incintele estice ale Palatului Principilor
din Alba Iulia. Cercetări de parament din anii 2014-2017 97
BALÁZS HALMOS, KATALIN MARÓTZY, ILEANA BURNICHIOIU
Cercetări parietale și relevee detaliate la Palatul Principilor din Alba
Iulia – zona „Porții Prepozitului” 139
STEFAN WAGNER
Cercetări de parament pe sectorul sudic al castrului roman de la Alba
Iulia – fațada aripii D de la Palatului Principilor (2017) 169
STRATEGIES; PROJECTS / STRATEGII; PROIECTE
TÍMEA BERKI, ZSOLT CSÓK, ÁRPÁD FURU, CSILLA HEGEDÜS, BÁLINT

SZABÓ, ATTILA WEISZ
A Bonchidai Bánffy-Kastély – Integrált Védelmi Projekt 189
DOROTTHYA MAKAY
Contribuții la strategia de valorificare a rezidențelor istorice
din Transilvania 211
BOOK PRESENTATION / PREZENTARE DE CARTE
Gábor Margittai, Tiltott kastély. Erdélyi történelmi családok a jóvátétel

útvesztőiben (Budapest: Scolar Kiadó, 2017), 254 p. (ISTVÁN KOVÁCS) 249
Abstracts 253
List of authors 257
INCINTELE ESTICE ALE PALATULUI PRINCIPILOR DIN ALBA IULIA.
CERCETĂRI DE PARAMENT DIN ANII 2014-2017
ILEANA BURNICHIOIU 
Monumentul pe care-l numim astăzi „Palatul Principilor” se află în cetate,

la sud și sud-est de catedrala romano-catolică Sf. Mihail și este alcătuit doar din
două incinte cu șapte corpuri de dimensiuni și tipuri diferite (fig. 1). În vremea
maximei dezvoltări însă, după o serie de lucrări de extindere inițiate de Gabriel
Bethlen (1613-1629) și Gheorghe Rákóczi I (1630-1648), rezidența princiară de la
Alba Iulia avea trei curți legate între ele. Planurile cetății întocmite în anii 1711
și 1714 (G. Morando Visconti) redau acea configurație maximă, închegată, a
fostului ansamblu princiar, care mai avea încă o legătură directă cu catedrala,
două intrări principale dispuse pe aripile nordice de la vest și est, și două treceri
între incinte (fig. 2).
Fig. 1. Vedere aeriană cu incintele
moștenitoare ale Palatului princiar și
cu catedrala Sf. Mihail
(Dan Ștefan, 2014).
Fig. 2. Palatul princiar schițat la

configurația maximă de dinaintea
marilor tranformări inițiate de
habsburgi (G. Morando Visconti).
La începutul veacului al XVIII-lea, habsburgii au intervenit semnificativ

asupra fostei rezidențe princiare, aducându-i modificări constructive și atribuindu-
i noi funcțiuni. Curtea vestică și catedrala, separate prin stradele nou create, au fost
redate reînființatei episcopii catolice, iar curțile estice au ajuns în folosința armatei.
Toate trei au cunoscut diverse adaptări – după demolări parțiale, reconstrucții și
amenajări interioare – la cea vestică în scopul de a fi asigurate nevoile unui sediu
episcopal, iar la cele estice pentru a găzdui arsenalul și cazarma artileriei. În cazul
incintelor estice, funcțiile cu caracter militar s-au conservat de la o administrație la
alta, transferându-se de la cea habsburgică la cea austro-ungară (după 1867) și apoi
la armata română (1919). Așa s-a ajuns ca dintr-o rezidență unitară în secolul al

Lector univ. dr., Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), ileana.burnichioiu
@uab.ro.
Annales Universitatis Apulensis. Series Historica 21, 2 (2017): 97-138.

ILEANA BURNICHIOIU
XVII-lea să avem astăzi două „palate” diferite, fapt oficializat în secolul XX și prin
Lista Monumentelor Istorice1. Pe acest parcurs, curtea vestică a pierdut din
capitalul simbolic, deși în zona ei s-au concentrat inițial componentele rezidențiale
mai importante2. Așa s-a ajuns ca denumirile de „Reședința lui Mihai Viteazul” sau
„Palatul Principilor” să fie rezervate în LMI doar pentru curțile răsăritene, iar noile
monumente de for public legate de Mihai Viteazul, din 1968 (statuia ecvestră) și
1975 (basorelieful) să fie amplasate în dreptul celei de-a treia curți, de la răsărit,
care a găzduit într-o aripă (acum numită „E”) sala dietală, dar și grajurile princiare.
Fig. 3. Fațada nordică
a aripii E între anii 1968-
1975 (http://www.
fortepan.hu).
a. Condițiile cercetării incintelor estice

Din 1919 până în 1944, incintele estice, întabulate pe seama Ministerului
de Război, au găzduit cazarma „Regele Ferdinand I” cu Regimentul 91 Infanterie.
Au urmat, în același sediu, Batalionul 167 „Drumuri și Poduri” (din 1956), iar mai
târziu UM 01684 și Cercul Militar. În zilele noastre, o parte a ansamblului se află
1 În lista din 1955-1956 regăsim „Palatul Episcopal” din str. Karl Marx, 27, la poziția 1371 și
„Reședința lui Mihai Viteazul” din str. Cehov la poziția 1372. Lista monumentelor de cultură de pe
teritoriul R.P.R. (București: Editura Academiei R.P.R., 1956), 65). La acest moment, apar în LMI
„Palatul Episcopiei romano-catolice, azi sediul Arhiescopiei romano-catolice” la poziția 245 și
„Palatul Principilor, azi Cercul Militar” la poziția 249 (https://patrimoniu.gov.ro/images/lmi-
2015/LMI-AB.pdf, accesat în 25.01.2017).
2 Despre istoria generală a rezidenței princiare de la Alba Iulia, pornind de la nucleul episcopal și
capitular din Evul Mediu până la habsburgi, vezi îndeosebi: András Kovács, Késő reneszánsz
építészet Erdélyben. 1541-1720 (Budapest-Kolozsvár: Polis Könyvkiadó, 2003), 75-83; Idem,
„Gyulafehérvár, az erdélyi fejedelmi udvar színtere a 16. században”, în Idővel paloták… Magyar
udvari kultúra a 16–17. században, eds. G. Etényi Nóra, Horn Ildikó (Budapest: Balassi Kiadó, 2005),
235-258; Idem, „Gyulafehérvár. Site of Transylvanian Princely Court in the 16th Century”, în
Studies in the History of Early Modern Transylvania, ed. Kovács Kiss Gy. (New York, 2011): 327-
332; Idem, „Gyulafehérvári séta Bethlen Miklós kancellárral”, în MONOKgraphia. Tanulmányok
Monok István 60. születésnapjára, eds. Nyerges Judit et al. (Budapest: Kossuth Kiadó, 2016), 418-
424. Pentru cercetări arheologice și de arhitectură în zona curții vestice (și ele doar parțiale,
realizate după 1990), vezi: Daniela Marcu Istrate, Catedrala romano-catolică „Sf. Mihail” și Palatul
Episcopal din Alba Iulia. Cercetări arheologice (2000-2002) (Alba Iulia: Altip, 2009), 125-164;
Eadem, Erdély ezeréves püspöksége: a Gyulafehérvári Szent Mihály Székesegyház és Érseki Palota
régészeti kutatása, 2000-2008 (Budapest: Teleki László Alapítvány, 2010); Sarkadi Márton: „s
folytatva magát a régi művet.” Tanulmányok a gyulafehérvári székesegyház és püspöki palota
történetéről (Budapest: Teleki László Alapítvány, 2010).
98
Incintele estice ale Palatului Principilor din Alba Iulia
în administrarea Primăriei Alba Iulia, iar o altă parte (mai redusă, din corpurile F
și G) continuă să fie în folosința CM.
Prezența în LMI n-a protejat nicio incintă din prestigiosul ansamblu față
de reconstrucții parțiale și demolări, schimbări de goluri, recompartimentări,
distrugeri de tencuieli vechi sau decorații pictate și sculptate executate fără vreo
documentație prealabilă3. În cazul celor estice, abia ultimul administrator a
comandat studii preliminare în vederea unui proiect care să permită revitalizarea
lor.4 La momentul începerii studiilor, în 2014, cu subsolurile și camerele pline cu
deșeuri rămase de la unitățile militare (tone de cărbune degradat, pământ, plastic,
fier etc.), cu suprafețe acoperite de materiale dure (socluri și tencuieli groase de
ciment, șape de beton etc.), monumentul era un loc dificil de studiat. Cu toate
acestea, au fost fixate o serie de obiective și mai multe tipuri de cercetări, dintre
care cele parietale au fost mai ample. Cu ajutorul lor, planurile administratorului
au avansat, întocmindu-se apoi un întreg proiect de conservare, restaurare și
valorificare, care a fost apoi defalcat; în cazul corpului E (fig. 4), s-a ajuns chiar în
faza de finanțare5. Sub presiunea declanșării șantierului și a reacoperirii pereților
cu noi tencuieli, în 2016-2017, s-a trecut la cercetarea și relevarea detaliată a
unora dintre zone. Primele relevee detaliate au fost incluse în acest volum, iar
paginile de față au fost concepute ca un preambul6.
3 În secolul XX, specialiștilor le-au fost permise doar scurte vizite. Unele, din anii 1960-1968 (legate
și de un mai amplu „studiu de asanare” pentru cetate), au avut ca rezultat o relevare planimetrică a
tuturor celor trei incinte care moștenesc rezidența princiară, cu o echipă a Institutului de Studii şi
Proiectări în Construcții, Arhitectură şi Sistematizare (ISCAS) din care făcea parte și arh. Virgil
Bilciurescu. Un plan al parterului a fost publicat de Gheorghe Sebestyén, O pagină din istoria
arhitecturii din România. Renașterea (București: Editura Tehnică, 1987), fig. 58, dar alte desene
(planuri pentru subsoluri și etaje, alături de o schiță a fațadei nordice) au rămas inedite. Din câteva
informații orale și scrise se mai cunosc vizitele scurte ale lui András Kovács și ale unor angajați ai
muzeului albaiulian, între care Gheorghe Anghel, Ioan Șerban și Toma Goronea. În primul caz,
observațiile din teren au fost folosite pentru a confrunta unele date care sunt adesea contradictorii,
provenite din cronici, inventare ale palatului etc., și pentru a schița o istorie a ansamblului (vezi
nota 1), iar în cel de-al doilea, de a oferi informații privind castrul roman, după ce militarii au
îndepărtat tencuielile vechi din dreptul parterului aripii D a palatului: Gheorghe Anghel, „Noi date
în legătură cu vechea cetate medievală de la Alba Iulia”, Apulum XXII (1984): 118-119.
4 Primele investigații au fost parietale și debutat în februarie 2014, sub coordonarea pictorului
restaurator Lóránd Kiss și a istoricului de artă András Kovács. Din colectiv au făcut parte Ileana
Burnichioiu, pictori restauratori de la Imago Picta Târgu-Mureș și studenți ai UAB. Pe parcurs
(decembrie 2014), s-au alăturat și istoricii de artă Zsolt Kovács (UBB) și Attila Weiss (UAD).
5 Depus și câștigat prin Planul Operațional Regional. Axa 5. Denumirile corpurilor și încăperilor
palatului sunt cele fixate ultima oară la proiectul realizat de K&K Studio, Cluj-Napoca.
6 O informare generală mai scurtă a apărut și în limba engleză: Ileana Burnichioiu, „The Princely
Palace of Alba Iulia. The Beginnings of Research”, Caiete ARA 8 (2017): 187-189.
99
ILEANA BURNICHIOIU
Fig. 4. Incintele estice (I-II) – plan parter, subsoluri și etaj (Grup Corint, K&K Studio).
100
b. Curțile estice – prezentare generală

Ansamblul curților estice are linia sudică pe linia castrului roman și ocupă
un perimetru de circa 145x74 m (fig. 4/a-c). Incinta estică, „I”, cu acces direct din
piațeta aflată la nord, dar și dinspre sud, este alcătuită din aripile A, B, E și C.
Ultima aripă, C, este dispusă transversal, pe direcția N-S, și are la parter un gang
pentru acces carosabil în a doua incintă, delimitată de aripile D, F și G. Cinci
subsoluri de mărimi variate sunt cunoscute sub corpurile A, B, E, G și F.
Aripa A, poziționată la limita sudică, are o lățime de circa 16,25 m și se
desfășoară cu 16 module de lățimi inegale, alternate, toate purtând calote boeme
la parter (fig. 4/a-b). Aproximativ la mijloc se află o pivniță de dimensiuni reduse
(cca 9x7 m) cu trei compartimente inegale ca dimensiuni, boltite cu cărămidă.
Limita estică a aripii este coliniară fațadei estice a corpului B, iar capătul vestic se
unește cu aripile D și C. Fațada de sud expune 26 de axe cu goluri la parter și etaj,
majoritatea reprezentând intrări și ferestre rectangulare simple (fig. 5). Excepție
face cea de-a 4-a axă de la vest, pe care este în funcțiune o poartă carosabilă. După
a 10-a axă (de la vest spre est) iese în rezalit o componentă P+1E, în care au
funcționat grupuri sanitare. Fațada nordică a aripii (fig. 6) este mai scurtă și are
adosată aproximativ în centru o casă a scării cu rampe de acces în subsol și la etaj;
în ultimul caz, scara se leagă de un coridor boltit și dotat spre curte cu un șir de
arcade în mâner de coș. Deși numărul de goluri (16, ferestre și intrări) corespunde
de la parter la etaj, acestea nu sunt coliniare. Pe de altă parte, spațiile de la etaj
respectă în linii mari distribuția de la parter, doar că majoritatea (cele mai multe
spre sud) sunt tăvănite.
Fig. 5. Fațadele sudice ale aripilor A și D (Grup Corint, K&K Studio).
Fig. 6. Fațada dinspre curte a aripii A (Grup Corint, K&K Studio).
Corpul B, situat în extrema răsăriteană, este configurat spre curte cu un

rezalit de circa 14 m lățime (fig. 4; 7). Subsolul este organizat doar în partea
centrală a corpului, cu câteva spații de dimensiuni reduse. La parter, camerele
sunt distribuite de-o parte și de alta unui coridor îngust, poziționat E-V, care
intermediază accesul spre unele dintre camere; alte spații au intrări dinspre curte.
101
ILEANA BURNICHIOIU
Cele trei niveluri sunt legate de o scară interioară alăturată coridorului. Fațada
vestică prezintă 7 axe de goluri, însemnând ferestre și intrări cu cadre simple,
rectangulare, iar cea estică 9, cele două în plus provenind de la două încăperi din
extreme, care fac legătura cu aripile A și E (fig. 7). Dintre deschideri se disting
cele de intrare în coridor și câteva ferestre dinspre curte, la care s-au menținut
ancadramente din piatră, de factură barocă. Fațada estică are 9 axe de goluri
(ferestre simple și o intrare centrală dotată cu ancadrament din piatră similar celui
de pe vest). Această fațadă a fost uniformizată cu cea din capătul estic al corpului
E (în privința cornișei, platbandei mediane și a ferestrelor dreptunghiulare
simple, de aceeași mărime, de la etaj). La bază se remarcă un pseudo-soclu dintr-
o zidărie cu piatră neprelucrată și unele spolii prelucrate (medievale) – având
aparența unei reminiscențe de construcție demolată sau a unei fundații, care este
străpunsă de gurile a două canale din cărămidă venite din direcția curții; baza este
continuă și sub aripa A, zonă în care iese cu până la 50 cm din planul fațadei.
Fig. 7. Fațada vestică a aripii B (Grup Corint, K&K Studio).
Corpul C, poziționat între cele două curți interioare ale palatului, este tot
cu o volumetrie simplă, dar diferă sub multe aspecte de corpurile A și B (fig. 4/a-
c; 8). Este lipsit de subsol și are un plan dreptunghiular, la o lățime de circa 11,70
m, și ziduri lungi cu grosimi apreciabile. Parterul este traversat de un gang boltit,
la capete cu deschideri din cărămidă și pietre de gardă, prin care se asigură
trecerea dintre curți.
a b
Fig. 8. Fațadele de est și de vest ale corpului C (Grup Corint, K&K Studio).
Fațada răsăriteană (fig. 8/a) expune 7 axe de goluri reprezentând ferestre,

ointrare carosabilă și o ușă, ultimele două aflate la parter, deviate de la axele
ferestrelor superioare; zidul nordic al aripii A suprapune marginile ferestrelor din
axa sudică. La parter, golurile au cadre doar din tencuială pe baze de cărămidă,
însă la etaj unele deschideri mai conservă ancadramente întregi sau fragmentare,
executate din piatră, într-o manieră barocă simplificată (cu listel marginal).
102
Fațada vestică (fig. 8/b) are numai 6 axe de goluri (datorită modului în care s-a
poziționat corpul G), iar ultima axă de la sud este foarte aproape de zidul aripii D.
De-o parte și de alta a gangului, parterul este subdivizat în patru încăperi
cu bolți aproape semicilindrice având penetrații în dreptul ferestrelor și muchii
realizate din tencuială. Zidurile divizoare dintre cele patru spații, inclusiv cele
dinspre gang, sunt cu mult mai subțiri (0,55-0,60 m) față de zidurile lungi (1,50-
1,70 m), trădând o adoptare târzie a lor. La limita nordică, la joncțiunea cu aripa
E, există la parter un gol dezaxat, înzidit parțial, care a fost inițial dotat cu o arcadă
semicirculară simplă, din cărămidă, potrivită ca deschidere unei intrări
carosabile. Iar la sud, ultima încăpere din aripa C (înconjurată de pe două laturi
de capătul aripii A) are în colțul sud-estic cuptor adosat, reallizat din cărămidă și
pietre spoliate. La etajul aripii se respectă doar parțial compartimentarea de la
parter, iar interiorul este ritmat de arce dublouri (fig. 10) între care există tavane
simple sau decorative din ghips (acolo unde, la nord, se desfășoară o sală festivă
amenajată în anii 1982-1983).
Corpul E, de la nord, se remarcă printr-un rezalit de circa 46 m lungime,
cu opt axe de goluri pe fațada nordică, din care se evidențiază șase centrale cu
ferestre superioare surmontate de frontoane triunghiulare, de factură
renascentistă (fig. 4/a-c; 9). La parter, sunt vizibile în axele lor doar cinci ferestre
simple, locul celei de-a șasea fiind obturat de basorelieful montat în 1975. Pe
laterale, la distanțe diferite de colțuri, sunt poziționate două intrări închise la
părțile superioare cu arce turtite, dar de facturi diferite; deasupra lor, ferestrele
cu deschideri rectangulare simple au arce semicirculare decorative într-un plan
mai retras (fig. 9). Partea estică a aripii E este mai scundă decât rezalitul și are o
fațadă nordică cu câte 11 ferestre pe fiecare nivel, din care doar cele 7 estice sunt
coaxiale. Cele inferioare au cadre simple, rectangulare, similare (cu excepția
ultimei dinspre est, obturată pe 2/3 din înălțime), iar ferestrele etajului au
ancadramente din piatră cu cornișa profilată, de factură modernă.
Intrarea dinspre vest conduce mai întâi într-o mare încăpere boltită,
poziționată pe direcția aripii transversale, apoi la o scară interioară din stânga (la
rândul ei legată de spațiile rezalitului și de sala festivă menționată mai sus (vezi
corpul C) (fig. 4/a, c). În schimb, intrarea estică de pe rezalit, înzestrată cu un
ancadrament din piatră, baroc, cu imposte și pietre de gardă, trădează faptul că
inițial a fost carosabilă. Prin ea se ajunge într-un gang cu patru travee inegale, din
care primele trei boltite, separate prin arcade de facturi stilistice diferite: primele
trei gotice, din piatră, iar ultima barocă, din cărămidă. Partea veche a acestei
intrări este cunoscută drept „Poarta Prepozitului”7.
7 Kovács, Késő reneszánsz, 78; Idem, „Gyulafehérvári séta”, 418. În volumul de față este cuprins și
raportul detaliat privind cercetarea parietală din gangul acestei porți și de pe fațadele imediat
învecinate: Balázs Halmos, Katalin Marótzy, Ileana Burnichioiu, „Cercetari parietale și relevee
detaliate de arhitectură la Palatul Principilor din Alba Iulia – zona „Porții Prepozitului””.
103
ILEANA BURNICHIOIU
Fig. 9. Fațada nordică a Corpului E cu cele două intrări (Grup Corint, K&K Studio).
La capătul sudic al gangului, spre est, funcționează una din scările de acces
la etajul aripii E. Alta scară se află în jumătatea de răsărit (fig. 4/a-c). Încăperile
numeroase ale parterului acestei aripi, cu caracteristici diverse, sunt accesibile
parte din gang (în anfiladă), parte dinspre curte (direct sau prin intermediul unor
mici încăperi). Unele mai conservă ancadramente din piatră de factură barocă
simplificate. La etaj, dispoziția încăperilor de la parter se menține doar parțial
(trădând astfel modificări vechi ale spațiilor), iar acest lucru este vizibil mai ales
în dreptul rezalitului. Pivnița denotă o dispoziție întrucâtva similară cu a
parterului, cu camera de răsărit decroșată față de cea vestică și cu rampa scării
legată de un coridor din fața ei (fig. 4/b).
Fig. 10. Fațada sudică a corpului E cu secțiuni ale capetelor nordice ale aripilor B și C
(Grup Corint, K&K Studio).
Fațada sudică (fig. 10) se evidențiază prin lipsa de unitate, însă putem
distinge patru sectoare cu unele caracteristici similare. Primul, de la vest, este mai
înalt și corespunde rezalitului de pe nord. Frapează pe fațadă o dispunere aritmică
în cazul mai multor goluri inegale ca dimensiuni și forme, reprezentând ferestre
la etaj (5), și intrări (4) alături de ferestre (3), la parter. Spre est, dincolo de un
corp P+1E adosat, care a fost grup sanitar în secolul XX, urmează zidul din dreptul
gangului porții și din dreptul scării, la care se remarcă deschideri cu arce turtite
la părțile superioare, două dintre ele în acord cu rampele înclinate ale scării; cea
din poziție centrală se distinge prin mărime și este coaxială cu intrarea în subsol.
La est, se află o altă intrare care duce la camerele de la parter aflate în dreptul
scării. Fațada se continuă apoi cu 5 axe de goluri rectangulare simple (3+2),
însemnând un șir de ferestre la partea superioară și intrări alternate cu ferestre la
cea inferioară. Le succede o deschidere singulară la parter, cu trecere la o scară
pentru acces la etaj, și, în final, o fereastră singulară la etaj urmată de alte două
104
goluri de fereastră amplasate pe axele unei intrări și ale unei ferestre de la parter.
O parte a deschiderilor din sectorul estic al fațadei păstrează ancadramente din
piatră tipice barocului, dar în forme simplificate.
Fig. 11. Fațada nordică a corpului D (Grup

Corint, K&K Studio).
Corpul D aparține incintei II și

este situat în continuare la vest de aripa
A și de capătul sudic al aripii
transversale (fig. 4/a-c, 5). Pe fiecare nivel, această aripă are câte cinci încăperi
apropiate ca dimensiuni (cu subcompartimentări interioare târzii). În capătul
vestic urmează o scară care deservește și jumătatea sudică a aripii F, iar înspre
curte funcționează, cu stâlpi scunzi legați de arcade turtite, o cursivă cu două
niveluri boltite (fig. 4/a, c; 11); aceasta continuă cu unele diferențe și pe aripile F
și G. Fațada sudică a aripii D este simplă, cu 10 axe de goluri, însemnând ferestre
pe două niveluri (fig. 5), câte două la fiecare încăpere, grupate 4+4+2. Spre vest,
în capăt, se continuă cu zidul scării dintre D și F, acum lipsit de goluri. La parter,
ferestrele au cadre dreptunghiulare, simple, dar la etaj există ancadramente
surmontate de frontoane triunghiulare, de factură renascentistă, similare celor de
pe fațada nordică a rezalitului aripii E și de pe fațada nordică a aripii G (paralelă
cu catedrala)8. La acest corp, nu se cunoaște vreun un subsol.
Corpul G (fig. 4/a-c) este paralel cu catedrala și stă deasupra unui subsol
monumental, binavat, boltit, la care se evidențiază arcade semicilindrice din
piatră descărcate pe patru stâlpi centrali, masivi; alți doi stâlpi mai înguști sunt
plasați la extreme (fig. 4/b). Aproximativ la mijloc, o scară cu trepte de piatră duce
dinspre curte și cursivă la subsolul care ajunge la peste 4,30 m adâncime.
Fig. 12. Fațada nordică a

corpului G și capătul nordic
al corpului F (K&K Studio).
Fațada nordică prezintă cinci axe de goluri și este urmată de capătul

corpului F pe care se mai află o pereche de ferestre (P+E) și o aerisire de pivniță.
Cele de la parter, cu luminatoarele obturate, ies în evidență prin ancadramente
originale din piatră, de factură barocă, sau prin imitațiile în tencuială ale unor
ancadramente similare. Închiderile lor sunt drepte sau în segment de arc. La etaj
apar însă goluri funcționale, cu ancadramente având frontoane triunghiulare, de
factură renascentistă. Dintre toate axele se distinge cea mediană, la care fereastra
8 Raportul detaliat privind această fațadă se găsește în paginile următoare din volum.
105
ILEANA BURNICHIOIU
parterului este deviată spre vest față de cea superioară. De asemenea, se remarcă
nivelul foarte jos al ferestrelor de la parter, care a impus obturarea lor în vremea
armatei române, dar și lipsa de vizibilitate în exterior a aerisirilor de pivniță –
vizibile foarte bine din interior, care au ajuns în timp sub nivelul de călcare.
Organizarea spațiilor acestei aripi, seamănă frapant cu cea a corpului
paralel la sud, D, deși deschiderile sunt mai numeroase la parter (înspre cursivă:
2+3+3+3+3), iar D-ul este ceva mai lung. Ferestrele sudice au încă ancadramente
baroce, în timp ce intrările sunt cu cadre de tencuială peste cărămidă simplă.
Accesul în încăperi este direct din cursivă, iar pentru cele de la etaj se trece prin
scara aripii F și apoi prin cursivă sau printr-o intrare directă dinspre aripa E. La
etaj, unde au existat câte două deschideri pentru fiecare cameră, s-au conservat
ancadramente de piatră profilate (și cu solbancuri) specifice Renașterii târzii. Atât
camerele de la parter, cât și cele de la etaj sunt boltite semicilindric cu penetrații.
O pereche are bolți cu penetrațiile simple și muchii executate din tencuială, iar
alte două se remarcă prin modele mai complicate: una conservă patru casete
stelate pe mijloc, iar alta imitații de nervuri care converg spre opt casete ușor
adâncite, de modele variate.
Corpul F închide curtea II spre vest (fig. 4). La capătul nordic, datorită
subsolului și a unei guri de ventilare din altă epocă, fereastra barocă a parterului
este poziționată la un nivel mai înalt decât al ferestrelor aripii G în continuarea
cărora se află (fig. 12). Cea de la etaj, în schimb, este poziționată pe același nivel
și are același fronton ca întregul registru.
Fig. 13. Fațada vestice ale corpului F cu capătul scării dintre corpurile F și D
(Grup Corint, K&K Studio).
Pe fațada vestică (fig. 13) se desfășoară la etaj un registru de 14 ferestre

dreptunghiulare (grupate 1+4+1+8) cu profilaturi renascentiste din piatră, dar fără
frontoane triunghiulare. Cea de-a șasea fereastră se află în ax cu o fostă intrare
carosabilă alcătuită din montanți, imposte simple și arc în plin cintru. Bolțarii de
piatră ai arcului semicircular sunt degradați de un incendiu, dar li se observă încă
o teșitură pe muchie. În rest, doar o parte a ferestrelor registrului superior au
corespondențe la golurile parterului, care sunt lipsite de ancadramente și chiar
obturate în parte. Șapte dintre ele suprapun guri de ventilare pentru subsol, care
au cadre dreptunghiulare, baroce (asemeni celui de la aerisirea nordică), dar aflate
106
în plan secund față de planul fațadei. O altă anomalie ar fi că acest zid vestic al
aripii F face un decroș lat de circa 40 cm la sud, la întâlnirea cu zidul scării dintre
D și F (fig. 4/a, c; 13). La interior, aripa are câte șapte spații pe nivelurile parterului
și etajului, de o parte și de alta a scării poziționate în jumătatea nordică (la stânga
intrării cu portalul din piatră) (fig. 4/a-c). La parter, încăperile sunt boltite
semicilindric, iar la etaj sunt tăvănite. Subsolul prezintă alte compartimentări și
zidării intermediare mai subțiri. De-o parte și de alta a scării există mici bolți în
cruce, după care se desfășoară două sectoare de boltă continuă, din cărămidă.
c. Descoperiri parietale și observații de etapă
La debutul cercetărilor parietale s-a urmărit obținerea de date
stratigrafice, verificarea existenței tencuielilor vechi și a decorațiilor, a pietrăriei
istorice valoroase, a țeserilor/nețeserilor de zidărie (pentru a se putea apoi detecta
etape de construcție și reparații), a componentelor vechi de circulație și aerisire
(scări, arcade, intrări, ferestre etc.), dar și obținerea de date despre materiale și
tehnici de construcție sau despre starea de conservare a zidăriilor și straturilor.
În continuare, voi trece la prezentarea celor mai importante descoperiri
parietale, păstrând ordinea incintelor și parțial pe cea corpurilor, din capitolul
anterior (fig. 4/a-c), chiar dacă cercetarea a fost inițiată în aripa E. Acolo unde a
fost posibil, informațiile din teren au fost confruntate cu cele provenite din
documente scrise (fără a avea pretenția de exhaustivitate), din cele câteva sondaje
arheologice realizate până acum și din surse vizuale, în primul rând din planuri
ale cetății realizate în secolele XVIII-XX (din care oferim și aici o selecție – fig.
14).
1711 1714 1729 ante 1738
1736 1741 1818 1823

Fig. 14. Incintele estice ale fostului palat princiar în planuri din anii 1711-18239.
9 Detaliile aparțin unor imagini publicate în: Toma Goronea, Fortificația bastionară de tip Vauban de
la Alba (Alba Iulia: Aeternitas, 2007, 59; Idem, „Amplasamentul fostului Liceu Mailáth consemnat în
documente cartografice din secolele XVIII și XIX”, Terra Sebus 4 (2012), fig. 1-2, 5; Gheorghe Fleșer,
Cetatea Alba Iulia. O istorie urbană ilustrată (Ghimbav: Haco International, 2008), CX; https://maps.
hungaricana.hu/en/HTITerkeptar/37637/?list=eyJxdWVyeSI6ICJHeXVsYWZlaFx1MDBlOXJ2XHU
wMGUxciJ9; https://maps.hungaricana.hu/en/HTITerkeptar/35308/?list=eyJxdWvyeSI6ICJHeXVsY
107
ILEANA BURNICHIOIU
Din acestea rezultă că în primele trei decenii ale veacului al XVIII-lea,

curțile răsăritene au rămas structuri închise, cu planuri aproximativ rectangulare.
Situația se schimbă ulterior, în locul actualului corp B (est) fiind redat în jurul
anului 1738 până la 1823 un teren viran10. La învecinatul corp A (sud), pare să se
mențină mai mult aceeași planimetrie, dar îl vedem apoi mai întâi scurtat spre
vest (cu capăt în „L” la 1818, o porțiune de până la corpul D fiind neconstruită).
Aripa A. La această structură (fig. 7), prin sondajele parietale s-au
descoperit pe toată lungimea, de la poarta carosabilă până la ultimul zid de răsărit,
urmele necunoscute până acum provenind de la trei nave separate prin stâlpi de
secțiune pătrată (în interior) sau în „T” (la capetele de est și vest) care susțineau
arcade semicirculare (fig. 15; 16/a-b).
Fig. 15. Zidul estic al porții carosabile din aripa A pe care au fost identificate
arcadele mari de la deschiderile parterului inițial (2016).
a b c
Fig. 16. Aripa A: a-b. Stâlpi și arcade identificate la parterul inițial (în A-P22 și A-P26);
c. Reconstituire planimetrică a primului modul vestic de la parterul inițial, cu alternanța
traveelor (1+1) (A-P22 – A-P26) (2016).
WZlaFx1MDBlOXJ2XHUwMGUxciJ9; https://maps.hungaricana.hu/en/OSZKTerkeptar/ 329/view/

?bbox=-241%2C-1305%2C2473%2C-58; https://maps.hungaricana.hu/en/OSZKTerkeptar/834/view/
?bbox=5424%2-3015%2C6473%2C-732 (27.01.2017).
10 Despre starea precară a construcțiilor arsenalului și cazarmei deja înainte de mijlocul secolului al
XVIII-lea: Fleșer, Cetatea Alba Iulia, 84.
108
Lățimea navelor a fost diferită, primele două de la sud având deschideri

mai largi, de 3,60-3,75 m, iar a treia, dinspre curte, având doar 2,30 m lățime. Spre
deosebire de primele, ultima avea zidurile pline la capetele de nord-est și nord-
vest (fig. 15; 16/c). În interior, alternau module grupând travee dreptunghiulare
mai largi cu altele mai înguste (1+1), toate înzestrate cu calote boeme. Același
sistem de boltire a continuat pe scară, spre subsol și spre etaj – în cursivă și în
câteva din camerele înguste legate direct de ea. Parterul conturat astfel, cu spații
largi accesibile dinspre est și vest, trădează un proiect inițial mai adecvat
arsenalelor sau grajdurilor. La multe dintre deschideri au fost observate de urme
tencuială suprapusă de o zugrăveală albă pe intrados, prin urmare, putem
presupune că parterul a funcționat în această formă măcar o perioadă scurtă.
Ulterior, stâlpii au fost dublați, deschiderile au fost restrânse, iar arcadele din
interior s-au refăcut în mâner de coș. A urmat apoi transformarea deschiderilor
micșorate deja în pereți plini (cu material mixt sau numai cu cărămidă).
Așadar, s-au conturat la parterul aripii A două etape apropiate cronologic,
situate în jurul anilor 1818-1823 (dacă luăm ca reper planurile cetății): prima, în
care s-a conceput o structură trinavată, cu spații deschise, care puteau fi accesibile
și cu utilaje mari dinspre est și vest, și a doua, în care la parter și etaj s-a trecut la
creearea unor spații închise, mai adecvate unei cazărmi (dormitoare și holuri),
accesibile dinspre nord (din curte și din coridorul etajului)11. În zonele cercetate
din această aripă nu au fost încă detectate tencuieli sau decorații parietale vechi.
Urme mai vechi, cu certitudine anterioare reconstrucției din secolul al
XIX-lea, nu au putut fi detectate până acum în aripa A, deși se știe că în zonă au
existat construcții pentru grajurile princiare (motiv pentru care incinta estică era
numită „curtea grajdurilor”12) și poate chiar corpul (mai scurt?) schițat în planul
din 1818 (fig. 14). Restul din zidăria de piatră (de carieră prelucrată brut și cu
unele spolii profilate), care iese în evidență ca un soclu unitar la baza capătului
estic al aripii A și sub aripa B, poate să provină de la una dintre aceste structuri.
Însă, clarificarea este de competența unei arheologii mai extinse. În acest mod s-
ar putea înțelege relația dintre elevație și subsol, ultimul cu o zidărie mixtă în
partea inferioară și cu cărămidă în cea superioară, dotat cu bolți având penetrații;
tot astfel s-ar putea stabili mai precis gradul de supraviețuire a castrului roman pe
acest sector destul de amplu, datele înregistrate până acum pledând pentru o
conservare la proporții foarte reduse, la nivel de fundație. În elevație s-au
identificat blocuri de piatră similare celor romane doar la baza piciorului estic al
porții carosabile, însă prezența lor nu este suficientă, tipicul mortar de rost cu
cărămidă sfărâmată neputând fi încă detectat. În subsol, la zidăria sudică avem
doar 1,60 m grosime (față de circa 2 m cât are castrul roman), iar structura este
mixtă (piatră variată, inclusiv spolii romane, medievale și renascentiste, și
11 De altfel, se știe că arsenalul a funcționat în secolul al XIX-lea în partea vestică a ansamblului, iar
cazarma artileriei s-ar fi aflat în aripa A (Fleșer, Cetatea Alba Iulia, 84).
12 Kovács, Késő reneszánsz, 81, 83.
109
ILEANA BURNICHIOIU
cărămidă), așa cum apare și de sub soclul de ciment al fațadei sudice. Mai mult, la
extremele E și V ale laturii sudice, prin două sondaje arheologice, A2/2016 și
D3/2016, s-au descoperit din castru doar fundația și 2-4 asize de piatră13.
A fost evidențiate însă spoliile litice provenite din diferite perioade în
zidăria subsolului și a parterului (pe exterior), alături de ancadramentele de
piatră, simple, de la intrările pe casa scării.
Corpul B. Sondajele parietale au fost în număr mai limitat în această aripă,
dar au confirmat informațiile rezultate din compararea planurilor cetății, despre
inserarea lui cu puțin înainte de anul 1823 între aripile A și E (la parter nefiind
țeseri cu aceste corpuri). Amplasarea s-a făcut peste nivelul a două canale
habsburgice din cărămidă și peste restul de zidărie cu direcția N-S mai sus-
menționat, care continuă și sub aripa A. La configurația inițială au intervenit
unele recompartimentări și reparații de secol XX, la toate nivelurile. Odată cu
determinarea lor s-a constatat și lipsa unor decorații parietale sau a unor tencuieli
valoroase la acest corp; în schimb, se mai conservă câteva ancadramente de piatră
simple sau profilate cu listel marginal la deschideri de la parter și subsol. Totodată,
la subsol s-a încercat verificarea existenței a încă două încăperi pe sud-est,
schițate în planul vechi al ISCAS14, dar rezultatul a fost deocamdată negativ.
a b
Fig. 17. Parterul corpului C la extremele de nord și de sud (2016).
Corpul C. Deși sondajele au fost numeroase, nici la acest corp nu au fost

identificate tencuieli decorative sau picturi murale. La nord, s-a dezvelit parțial
zidul cu arcadă semicirculară dezaxată (fig. 17/a; 19/a), la care s-a conturat un
nucleu de piatră reparat cu cărămidă, dar și o intrare pietonală cu arc semicircular,
obturată cu cărămidă. În zidăria laturii vestice a corpului, la parter, s-a constatat
apoi că predomină piatra (incluzând și spolii renascentiste), în timp ce pentru
13 Adrian A. Rusu et al., Raport de cercetare arheologică preventivă la obiectivul „Palatul

Principilor”, mss, Alba Iulia, 2016, 8-10.
14 Vezi nota 3.
110
latura estică s-a folosit doar material tegular. Pentru etaj, din toate sondajele a
reieșit că s-a ridicat din cărămidă. Aceste diferențe trădează faptul că părți din
parterul aripii C – la nord și chiar la vest pot să fie moșteniri din secolele XVI-
XVII15. Pe de altă parte, se poate spune că la un moment dat aripa a funcționat
fără compartimentări interioare și era mai lungă spre sud, capătul zidului estic
care se încheie în aripa A, întrerupându-se nefiresc, cu cărămizi rupte sau
demontate pe fața sudică (fig. 17/b). În interior, nețeserile arată că zidăriile
divizoare sunt ulterioare bolților de la parter. Deci, în una din fazele mai vechi,
aripa era mai adecvată rolului de arsenal/depozit al armatei. Abia mai târziu –
probabil în secolul al XIX-lea, s-a petrecut o schimbare de funcțiune și s-au
compartimentat spațiile așa cum le vedem astăzi. Pe câteva din zidurile divizoare
există guri de alimentare pentru sobe și hornuri, iar pe altul, la nord de gang, stă
un portal baroc în plin cintru, cu cheie de arc, capiteluri și pietre de gardă. În
colțul sud-estic al aripii a fost adosat chiar și un cuptor construit din cărămidă și
spolii provenite de la ancadramente baroce cu listel marginal.
Fig. 18. Secțiune E-D cu golurile și ancadramentele renascentiste (albastru) și baroce

(galben) identificate prin cercetarea de parament.
Corpul E. Cercetarea a debutat în 2014 în gangul porții acestei aripi, unde

a fost localizată „Poartă Prepozitului”16, identificându-se treptat cel mai
important nucleu gotic și renascentist al părții estice a palatului – o moștenire
anterioară principilor suprapusă de numeroase intervenții de epocă modernă. Așa
s-a ajuns ca, din tot ansamblul, acest corp care are și cea mai mare extensiune, să
fie cel mai complicat de înțeles. Dar pentru că urmează să intre în curând în faza
de execuție a unui proiect de conservare și restaurare (POR. AXA 5), în care vor
fi dezveliri mai ample decât cele din anii 2014-2017 urmate de operațiuni de
scoatere a pavimentelor din încăperi, în paginile următoare voi trece în revistă
doar unele din cele mai importante descoperiri parietale.
15 S-a apreciat că profilul ar reda acest corp doar cu un parter înalt. Kovács, Késő reneszánsz, fig. 52.
16 Vezi Halmos, Marótzy, Burnichioiu, „Cercetari parietale și relevee detaliate”, în volum.
111
ILEANA BURNICHIOIU
Fig. 19. Descoperiri de intrări (porți, uși) și de zidării vechi dezafectate (2014-2017).
112
Sectorul vestic (în dreptul rezalitului). Începând din dreapta intrării în

gang, pe rezalit se desfășoară cinci travee mici, pătrate, purtând bolți în cruce,
urmate de un spațiu dreptunghiular îngust, boltit semicilindric (N-S), apoi de o
încăpere dreptunghiulară amplă (E-P43), boltită și cu ziduri groase și inegale
mergând de la 1,20 la 2,20 m, care constituie de fapt capătul nordic al aripii
transversale (fig. 19/a). La sud, primelor șase spații mai mici ale rezalitului le
corespund trei încăperi inițiale mai mari, boltite semicilindric (N-S) și o casă a
scării (la vest). La etaj, distribuția de la parter nu se păstrează (fig. 19/a, b), spațiile
având alte dimensiuni și distribuții.
Pe baza surselor scrise se știe că aripa E din vremea principilor nu a fost
doar o simplă aripă care închidea „curtea grajdurilor” pe nord, ci și zona unor
spații reprezentative la care se ajungea atât dinspre vest, unde s-a aflat nucleul
rezidenței princiare, prin corpul G, cât și prin scări festive proprii. Mai mult, pe
aliniamentul nordic ar fi avut spații cu arcade deschise, dedicate comercianților;
peste ele s-ar fi reamenajat etajul în care s-au inaugurat la 1643 sala Dietei (cu
capacitate de 200 de persoane) și sala Tablei judecătorești. În total, pentru
comercianți ar fi fost 12 travee distribuite la stânga și la dreapta porții17.
Dată fiind importanța unor astfel de spații, sondajele parietale au fost
orientate de la început spre identificarea lor în teren. După verificări de
stratigrafie, s-au urmărit țeseri și nețeseri ale zidăriilor, configurații mai vechi ale
camerelor, relații dintre ancadramente și tencuieli, goluri de orice fel și posibile
urme de scări – în primul rând în gangul porții și pe zidul nordic, în exterior
(pentru o relaționare cu etapa ferestrelor renascentiste târzii de pe fațada nordică
a rezalitului considerate din vremea principelui Gabriel Bethlen), apoi și în
interioarele camerelor. Așa a reieșit că zidul nordic al rezalitului păstrează la etaj
doar cinci dintre ancadramentele originale suprapuse de frontoane triunghiulare,
renascentiste târzii18, cel de-al șaselea fiind o replică din secolul XX (fig. 9), iar
acest lucru se întâmplă exact în axa încăperii cu boltă orientată N-S (E-P40), care
se află în vecinătatea scării de la vest. Prin urmare, s-ar impune formularea unei
alte ipoteze de lucru, legată de posibilitatea ca acest mic spațiu să fi fost în
vechime un coridor are făcea legătura cu casa scării din dreptul său (fig. 19/a).
Restul ferestrelor originale de pe fațada rezalitului au ancadramentele de
piatră situate pe nivel cu suprafețe de tencuială veche, înroșită în câteva locuri.
La parter nu mai există nicio tencuială istorică, iar ferestrele sunt simple
deschideri rectangulare, în jur cu plombe diforme de cărămidă (exterior); din
interior se observă clar că sunt inserții târzii în spațiile unor deschideri mai înalte
și mai largi (circa 1,60 m) ale căror baze se află sub nivelul actual de călcare19. În
locul acestora, în vremea Principatului, se presupune că au fost funcționale
17 Kovács, Késő reneszánsz, 79, 81, 83.

18 O fotografie anterioară anului 1968 arată un gol diform în locul acestei ferestre. Situația s-a
confirmat prin sondajele parietale.
19 După cum reiese și dintr-un sondaj arheologic, E4/2016 (Adrian A. Rusu et al., Raport, 11).
113
ILEANA BURNICHIOIU
arcadele deschise spre nord20. Dar, după dezvelirile parietale s-a constatat că
lucrările din secolele XVIII-XIX au fost incisive și multiple, lărgindu-se și apoi
micșorându-se golurile pe aceleași axe, adoptându-se bolți în traveele mici și
pictându-se mari suprafețe la interior. În trei dintre traveele centrale (E-P33, E-
P34, E-P37) s-au păstrat în diferite grade mai mult de 10 straturi cu zugrăveli și
picturi de calități diferite. De la unul dintre ele s-au decapat părți cu
reprezentările unei mori de apă și ale unei corăbii redate cu negru, alb și roșu (fig.
20/a). Pe un alt strat au apărut fragmente de la un decor marginal cu torsade
pictate cu negru, alb și verde (fig. 20/b), pe care îl mai întâlnim și între straturile
încăperii mediane de la etaj (E-E30).
a b
Fig. 20. Detalii din pictura traveilor centrale ale rezalitului (parter) (2016).
După verificări prin care s-a constatat că stratigrafia veche a supraviețuit

doar în spațiile centrale (în rest fiind înlăturată total la renovările anterioare), în
traveea E-P31 din spatele basoreliefului din 1975 s-a putut trece la dezvelirea
aproape integrală a zidului nordic, găsindu-se astfel două goluri înzidite: unul mai
înalt, similar cu cele din traveele vecine (1,60 m lățime) în care s-au amenajat
ulterior ferestrele, altul mai vechi, înzidit cu cărămidă, având segment de arc la
partea superioară și urme de tencuială pe intrados (fig. 21). Acest gol mai vechi,
pe care îl putem aproxima cu o
deschidere inițială de 1,80-2 m
este deocamdată singurul
martor pe care îl putem atribui
parterului din secolul al XVII-
lea despre care se știa că avea
arcade spre piață.
Fig. 21. Zidul nordic al E-P31 și

vechi arcade suprapuse (secolele
XVII-XVIII) (2016).
20 Kovács, Késő reneszánsz, 79, 82-83.
114
Extinderea șirului de mici travee spre est, până la un total de 12, nu a

putut fi confirmată în teren până acum, deși prezența unui gol obturat pe zidul
imediat din prima travee a gangului porții și felul în care este schițată aripa E în
planul de la 1711 (fig. 14) ar fi argumente în favoarea sa. Pe sectorul estic la fațadei
nordice nu sunt vizibile încă urme, iar la capătul E-P31 a fost dezvelit pe toată
înălțimea un colț de clădire care ne arată că cel puțin în prima etapă, atribuită
principelui Gabriel Bethlen21, rezalitul avea un colț înainte de intrarea în palat și
nu cuprindea traveea porții, așa cum se întâmplă astăzi (fig. 19).
Tot planurile de la 1711 și 1714 (fig. 14) au deschis și discuția despre faptul
că sectorul vestic al aripii E a fost mai lat în vremea rezidenței princiare. În
planurile din anii 1729-1741, sectorul apare spre curte cu o lățime mai redusă,
chiar cu un decroș față de zona porții și jumătatea estică a aripii. De aceea, prin
cercetarea parietală a fațadei sudice și a camerelor adiacente s-a încercat
clarificarea lățimii mai vechi. Mai ales că exista și o sugestie în acest sens
provenită dintr-un sondaj arheologic, E 1/2014, din colțul format de aripile C și
E. Sub nivelul pragului intrării spre scară/E-P38, a fost dezvelită o ruptură de zid
orientat N-S (suprapusă altora mai vechi) care ieșea de sub clădire (fig. 19/a) și
care conținea o bucată de ancadrament renascentist, din secolul al XVI-lea,
profilat cu kyma și listele22.
Prin dezvelirea fațadei sudice au ieșit mai bine în evidență incoerențele
zidăriei și anomaliile sugerate deja de distribuția destul de haotică a golurilor (fig.
21). S-a constatat totodată, pe lângă lipsa de coaxialitate a majorității
deschiderilor, că unele suprafețe au fost cămășuite repetat, materialele (piatră și
cărămidă) s-au amestecat, lianții diferă, iar ancadramentele baroce stau alături de
altele alcătuite din spolii renascenstiste și de goluri având simple cadre de
cărămidă cu analogii la zidăriile secolelor XVIII-XIX din palat.23 În plus, golurile
dinspre piațetă care poartă ancadramentele renascentiste păstrate in situ nu sunt
coliniare cu cele sudice. Pe sud, primele două ferestre de la vest au ancadramente
baroce simplificate, cu listel marginal, iar la treia regăsim un ancadrament creat
din bucăți cu profilaturi renascentiste diferite (distruse de lovituri mecanice)
poziționat pe axul unui gol cu ancadrament baroc recioplit și reutilizat de la
parter. Mai departe, după alt ancadrament baroc, au apărut spre est urmele
înzidite ale unei mari deschideri cu margini de cărămidă care depășește regimul
de înălțime al ferestrelor actuale. Ultima fereastră este una cu ancadrament de
piatră, cu profilaturile distruse, dar care pare să fie fost tot renascentist. La parter,
21 Atribuirea se bazează pe surse scrise cercetate de A. Kovács și analogii pentru ferestrele cu fronton
triunghiular (vezi și Kovács, Késő reneszánsz, 79-83).
22 George Bounegru et al., „Palatul Principilor, str. Militari, nr. 4”, Cronica Cercetărilor
Arheologice. Campania 2015, 2016: 118 (http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=5558&d=Alba-Iulia-

Palatul-Principilor-str-Militari-nr-4-2015, 20.07.2017).
23 În cursul cercetărilor, o serie de cărămizi întregi din contexte clare, au început să fie documentate
pentru a fi utilizate ca repere – alături de alte indicii – în datările relative.
115
ILEANA BURNICHIOIU
se remarcă o nișă semicirculară de piatră, dar a cărei poziție nu se poate lega acum
de vreo etapă sau vreo funcțiune, mai ales că se află pe axul unui zid despărțitor
dintre camerele E-P36 și E-P38 (fig. 19/a).
Fig. 22. Fațada sudică a Corpului E, sectorul vestic (2016).
Așadar, datele cercetării de parament corelate cu indicii stilistice pledează

pentru o configurație inițială diferită a sectorului vestic al aripii E, devenind
posibilă ipoteza unei lățimi mai mari în secolul al XVII-lea și a unei reconstrucții
a fațadei sudice în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Așa s-ar putea
explica și diferența de grosime a zidăriei parterului, cu circa 1,40-1,55 m, față de
cea a etajului, cu numai 1-1,20 m. Tot în favoarea unei lățimi mai mari a aripii în
zona rezalitului argumentează și faptul că la cercetarea de parament din interior,
în colțul sud-vestic al camerei E-P3224, a fost identificat un colț nord-vestic de
încăpere dreptunghiulară care se extindea înspre curte (fig. 19/a). La interior, nișa
are urme de tencuială și zugrăveală (simplă, înnegrită), dar și o pornire de boltă.
Din sălile Dietei și Tablei judecătorești, despre care se știe că au fost date
în folosință în 1643 la etaj, nu au putut fi reperate urme. De asemenea, nu au fost
identificate urme in situ de la vreo scară contemporană cu acele săli. Doar dintre
vechile căi de acces dintre corpuri s-au descoperit la etaj, pe zidul comun dintre
E și G (fig. 18; 19/b), urmele a două deschideri largi și înalte, care au fost
funcționat până a fost realizată bolta din încăperea G-E6 și s-au remodelat etajele
24Încăperea are datele unei zone de bucătărie, pe zidul nordic există urmele unui cuptor, iar urmele
de fum sunt foarte consistente.
116
aripilor E și C care se întâlnesc în acea

zonă. La mică distanță de golurile mari,
pe sud, în dreptul cursivei actuale, a fost
identificat și alt gol de ușă, mai redus ca
dimensiuni25.
Indicii de ajutor pentru
identificarea sălilor reprezentative ar fi
fost amplitudinea unor spații sau
decorațiile aparte, însă, dacă observăm
planimetria și excludem zidăriile
divizoare, nețesute și mai subțiri (fig.
19/b), pentru astfel de funcțiune putem
indica cel mult încăperile mediane. Doar
că, nu mai există săli ample, iar cea mai
largă (E-E30) are zidurile nețesute cu
fațada nordică și păstrează suprafețe de
tencuială simplă (pe zidul nordic) sau mai
multe straturi de pictură cu trăsături
baroce și rococo, din vremea habsburgilor
(în rest) (fig. 23). Prin urmare, în timpul
șantierului de execuție ar fi necesară o
arheologie a extradosurilor de boltă
corelată cu cercetarea de parament.
Fig. 23. Detalii din picturile

camerei E-E30 (2016) (sec. XVIII-XIX) care
pe zidul nordic suprapun o tencuială veche
(sec. XVII) (2016).
25 Vezi Corpul G.
117
ILEANA BURNICHIOIU
Din puținele fragmente ale tencuielilor vechi și decorațiilor descoperite

în jumătatea estică a aripii, sunt de semnalat în primul rând cele de pe o fostă
fațadă din stânga gangului porții care a ajuns zid nordic pentru casa scării. Pe acest
zid s-au descoperit fragmente din trei straturi de tencuieli istorice, din care două
simple, și una decorativă, imitând asize de piatră scoase ușor în relief, care pot să
provină din secolul al XVI-lea. Toate acestea, alături de un lintel de fereastră
purtând inscripția și blazonul episcopului Francisc Vardai și de ancadramente
gotice (de portal și
ferestre) descoperite
in situ26.
Fig. 24. Pictura

ambrazurii din
încăperea E-E14
(2017).
Fig. 25. Detalii din pictura ambrazurilor

camerei E-E11 (Călin Șuteu, 2014).
26 Pentru descriere și releveu: Halmos, Marótzy, Burnichioiu, „Cercetari parietale și relevee

detaliate”, în volum.
118
Spre răsărit, la etaj (fig. 19/b), au fost identificate alte fragmente ale unor
picturi murale, de calități diferite, în ambrazuri de ferestre la încăperile E-E14 și
E-E11. Datorită stării de precare de conservare, dezvelirea lor a fost parțială. În
prima dintre încăperi (cu o singură fereastră) s-a pictat pe laterale câte o ghirlandă
florală încadrată în medalion oval, iar pe intrados o vedută (fig. 24). În a doua
cameră, pe ambele ambrazuri există fragmente dintr-o pictură rococo de bună
calitate, cu medalioane ovale în care s-au inserat alte motive, de exemplu, vaze
de flori, încadrate de volute elegante combinate cu mascaroni, motive rocaille și
ghirlande verzi cu urme de foiță de aur, totul alternat pe verticală cu romburi
decorate, pictate pe un fond grafic, șablonat, cu plasă (fig. 25).
Corpul D. În pofida aparentei simplități arhitecturale, la aripa D au fost
identificate etape de construcție și reparații extinse de la perioada romană până
în secolul XX. Ultimele lucrări, de renovare, au fost susținute de militari în anii
1982-1983 și la începutul secolului XXI. Cum se știa despre supraviețuirea parțială
a zidului roman27 și despre o fază de construcție definitorie, din care provin
ferestrele renascentiste târzii de pe fațada sudică (fig. 26), din vremea principelui
Gabriel Bethlen28, primele sondaje au început pe sud. Au fost decapate în mai
multe puncte blocuri de piatră tipice pentru castrul roman și indiciile unor
reparații târzii, apoi s-a trecut la dezveliri mai ample. La racordul dintre A și D,
pe fațada sudică, s-au dezvelit piesele in situ ale unui montant și ale unui început
de arc semicircular de la ancadramentul unei porți pietonale care ducea în
exteriorul cetății (fig. 27). Descoperirea este nouă, pe jumătatea vestică a laturii
sudice a cetății fiind cunoscută până acum doar poarta medievală, refăcută în
Renaștere, din dreptul Palatului Arhiepiscopal. Deasupra lui s-a conservat un rest
dintr-o tencuială decorativă, simplă, având linii trasate cu alb. Spre vest, structura
zidăriei se complică, cu părți din castrul roman – blocuri de piatră prinse cu
mortar de var, pietriș/nisip și cărămidă sfărâmată – și numeroase intervenții, din
care cele mai vizibile se află în jurul ferestrelor de la parter și la trecerea spre
etajul cu ferestrele înzestrate cu frontoane triunghiulare.
Fig. 26. Ancadramente de pe

fațada sudică a corpului D,
etaj (2016).
27 Vezi și Stefan Wagner, „Cercetări de parament pe sectorul sudic al castrului roman de la Alba
Iulia – fațada corpului D de la Palatul Principilor (2017)”, în această secțiune a volumului.
28 Conform A. Kovács, care leagă acest tip de fereastră de epoca lui Bethlen (vezi și Kovács , Késő
reneszánsz, 79-83).
119
ILEANA BURNICHIOIU
Fig. 27. Sectorul de zidărie de la

îmbinarea dintre corpurile A și D
cu blocuri din zidul castrului
roman, fragment de portal
(montant și naștere de arc) de la
poartă pietonală și fragment de
tencuială decorativă (2017, Călin
Șuteu).
Fragmentul de tencuială
decorativă conține o imitație de
blocuri cu lungimi diferite,
dispuse în asize marcate cu alb,
care se continua spre vest, iar
spre est are marginea unei
suprafețe simple, adecvată unui
panou rectangular. Cum linia
unui colț de clădire este de
exclus aici (datorită intrării
descoperite), putem presupune
că fragmentul de suprafață
dreaptă de lângă verticala albă,
retrasă din plan și aflată în axul
portalului, este reminiscența
unui cartuș menit să găzduiască
o epigrafă sau un alt însemn. Montantul dezvelit are o profilatură simplă, cu unghi
drept; tot simplu este și blocul din care s-a realizat pornirea arcului, cu ajutorul
căruia putem aproxima deschiderea portalului la circa 1,20 m.
Zidul sudic se remarcă față de celelalte zidării ale aripii prin grosimea de
circa 2 m la parter (fig. 19/a), moștenită de la castrul roman. Prin dezveliri
parietale din interiorul camerelor, s-a constatat, în spatele unor cămășuiri,
existența blocurilor paralelipipedice de piatră tipice în toate cinci camerele la
parter până la nivelul bolților; la etaj, blocurile mari și fasonate lipsesc, zidăria
fiind executată doar din piatră de carieră spartă neregulat sau blocuri mai reduse
combinate cu cărămidă, la o grosime de doar 1,50 m. Unele blocuri de piatră de
la parter sunt prinse cu mortar de var, pietriș/nisip și cărămidă sfărâmată – și au
în jur numeroase intervenții: reparații cu țeseri de material – piatră reutilizată sau
cărămidă, dar și placări neglijente cu cărămidă și țiglă. Fețele blocurile au foarte
multe deteriorări, iar motivul cel mai important, după tasări (multe piese sunt
înclinate), a fost un incendiu puternic care a lăsat urme cromatice vizibile
(înnegriri, înroșiri) și a provocat fisuri sau desprinderi de material (fig. 28; 29/b,
120
30/b). La acele suprafețe, cercetarea parietală n-a mai continuat, însă informațiile
adunate deja sunt relevante. Una dintre ele ar fi că în elevația castrului au fost
înglobate și spolii romane, acestea fiind identificate atât la exterior, cât și la
interior. Trei dintre piese au apărut în camerele D-P3 și D-P4: una este o bucată
de cornișă profilată cu kyma, alta un fragment din baza unui de mic altar(?) (situat
chiar în prima asiză de la pavimentul actual), iar a treia, un bloc cu o fascie vizibilă
pe colț. Tehnica elevației a fost opus quadratum, în varianta cu alternanță
sistematică de blocuri lungi pe orizontală (E-V) cu altele mai înguste (butise) pe
verticală (N-S), ultimele introduse în grosimea zidului.
b
Fig. 28. Zidurile sudice ale camerelor D-P3 și D-P4 (inițial o singură cameră) (a)
și spolii romane reutilizate în zidul castrului (b) (2016-2017).
Fundația castrului, la interior, a putut fi observată în sondajul D1/2014 din

colțul sud-vestic al D-P6: pe un strat de pietriş a fost așezată o primă asiză de
blocuri prinse cu mortar conținând și cărămidă sfărâmată, apoi, zidul ușor retras
din plan a continuat cu blocurile masive ale elevației29.
George Bounegru et al., „Palatul Principilor”, 117-118. Pentru date despre fundație la exterior:
29
Wagner, „Cercetări”, 179.
121
ILEANA BURNICHIOIU
a b
Fig. 29. a. Limita estică a aripii D, în D-P1; b. Zidurile de sud și vest al camerei (2017).
a b
Fig. 30. a. D-P7: latura vest (a) și cea de sud (b) (Stefan Wagner, 2017).
De la sud, dezvelirile au continuat la extrema estică a aripii. În mod aparte,
zidul estic al camerei D-P1 are stâlpi adosați, legați cu arcade, așa că nu s-a reușit
verificarea relației dintre pereții de sud, est și nord. Însă, la sondajele de sub
arcade, s-au conturat ancadramentele de piatră a două ferestre largi de 1-1,10 m
cu falțuri pe marginile interioare (fig. 29/a). Suprafețele lor sunt înnegrite,
colțurile sunt tăiate de arcade, iar pozițiile dezaxate, dovedind clar că aparțin unei
structuri anterioare încăperii și aripii. În spațiul învecinat la est, din aripa A,
golurile nou descoperite nu au corespondențe, zidăria fiind cămășuită
(predominant cu cărămidă în amestec cu piatră spoliată) și legată cu latura sudică.
Dată fiind importanța descoperirilor și faptul că releveele planimetrice
actuale nu reflectă fidel situația din teren, a fost solicitată o ridicare topografică
detaliată30, determinându-se astfel grosimile peretelui: 1,67 m la sud și 1,55 m la
nord și confirmându-se faptul că fragmentul de portal nou dezvelit pe exterior se
află pe direcția acestui zid mai vechi cu ferestre obturate. Determinarea relației
cronologice dintre toate componentele descoperite aici are însă nevoie de
continuarea investigațiilor, inclusiv cu ajutorul arheologiei. Până acum am
stabilit doar că zidurile de sud și de est ale aripii, inclusiv portalul, sunt
preexistente etapei de construcție în care s-au ridicat cele cinci camere ale
corpului D, dar provin din epoci diferite, de la roman la secolul al XVI-lea. Mai
30 Valentin Cosmin Vesa, 2017.
122
mult, clădirea de care au ținut ferestrele a fost etajată, zidăria continuând la

următorul nivel (posibil și în pod), acolo unde apar alte două perechi de goluri
înzidite, coaxiale cu cele de jos, dar fără ancadramente și având aparența că au
fost căi de acces (fig. 18/1-2, 4-5). Din păcate, ancadramentele ferestrelor și
portalului de la parter, chiar se pot considera renascentiste, sunt foarte simple și
nu sunt suficiente datărilor.
a b
Fig. 31. Portalul de la D-P5 și etape de construcție la vest de el (sec. XVII-XIX) (2017).
a b
Fig. 32. Fragment de ancadrament baroc păstrat la o fereastră care a fost
transformată în ușă pe zidul nordic al camerei D-P7; b. Solbanc renascentist
remodelat cu ciment, în sec. XX, la etajul aripii (2016).
Pe nord, dar și între camere, pereții încăperilor de la parter au fost ridicați

predominat din piatră spartă de carieră, la grosimi cuprinse între 1,15-1,40 m.
Deși s-au produs numeroase modificări de goluri, s-a stabilit prin sondaje că
fiecare dintre încăperi avea câte o deschidere pentru acces dinspre nord și o
fereastră (la stânga sau la dreapta intrării). Deși era de așteptat ca încăperile să fie
dispuse în anfiladă (așa cum începe să se contureze la etaj) și să comunice între
ele, o astfel de trecere directă, simplă, a funcționat doar între D-P2-4 și D-P5 (fig.
19/a). La golurile de pe nord, nu știm ce fel de cadre au existat, dar în secolul al
XVIII-lea au fost montate ancadramente baroce simple, cu listel marginal, din
care se mai păstrează unul întreg și mai multe fragmentare (fig. 31/a). Excepție
face intrarea în camera D-P5, dotată cu portal de factură barocă, larg de 2,60 m,
mai potrivit pentru o intrare carosabilă. Un sondaj pe zona laterală de la vest (fig.
31/b) arată clar că acest portal a fost inserat târziu (dar totuși anterior coridorului),
123
ILEANA BURNICHIOIU
posibil în legătură cu o funcționare a spațiului drept depozit. În dreapta lui, un

sondaj parietal confirmă că de la faza inițială exclusiv din piatră (1), au intervenit
două reconstrucții parțiale cu cărămidă, iar portalul baroc și fereastra aparțin celei
de-a treia. Refacerile înregistrate aici au corespondențe de tehnică și material la
alte reparații numeroase de goluri și pereți, constituindu-se într-un bun reper.
Fig. 33. Fațada nordică inițială a corpului D cu decorația în tencuială și coridorul boltit
de la parter (2016).
Fig. 34. Decorație în tencuială la
cornișa vechii fațade nordice a aripii
D (nivelul podului, deasupra bolții
coridorului de la etaj) (2017).
Zidăria de piatră din faza

1 (fig. 31/b) poartă, la parter, pe
zonele dintre goluri și până la
nașterea bolții coridorului (care
i-a provocat distrugeri), o tencuială decorativă de factură renascentist-târzie, în
bosaj, imitând blocuri de piatră dispuse în asize, delimitate de caneluri adâncite
în tencuială și pictate cu linii din negru de fum (fig. 33). La etaj, decorația nu a
124
apărut la sondaje, în zonele cercetate stratigrafia veche fiind de altfel distrusă

până la nivelul zidăriei de piatră. În schimb, s-a conservat pe o lungime
apreciabilă, deasupra bolții coridorului de la etaj, o altă tencuială decorativă sub
forma unei benzi, potrivită pentru o cornișă, cu relief diferit de cel al parterului;
pe fațadă în jos continua o suprafață din tencuială lisă, zugrăvită cu alb (fig. 34).
Pe baza analogiilor cu aripa A, dotată cu arcade în mâner de coș la etaj, și
pe baza raporturilor dintre zidării, se poate aproxima construirea celor două
niveluri ale cursivei din D tot în primele decenii ale secolul al XIX-lea. Au fost
adosate fațadei din secolul al XVII-lea (din care avem mare parte din zidăria de
piatră spartă, suprapusă de decorația în tencuială, dar și solbancurile de la etaj),
care trecuse deja prin modificări de goluri cu ancadramente baroce simplificate și
reparații cu cărămidă în secolul al XVIII-lea. S-a conturat astfel o cronologie
generală a părții nordice a aripii D (nu și cea a zidăriei sudice). Însă, pe parcurs,
pot fi obținute și date mai precise, de exemplu dintr-o inscripție pictată cu negru
de fum pe un panou din tencuială simplă, zugrăvită cu alb, suprapusă tencuielii
decorative de la parter; din ea se observă AD și cifra 8, însă, datorită conservării
slabe a suportului, nu s-a continuat decaparea. Ca în cazul altor descoperiri, se
impune ca extinderea suprafețelor dezvelite să aștepte un șantier de conservare.
a b
Fig. 35. Zidul vestic al D-P7 vizibil pe casa scării (a) cu spolii renascentiste (b) (2017).
a b
Fig. 36. a. Zona de demolare a zidului vestic al D-P7, la parter, pe coridor (vedere
dinspre nord); b. Zidul vestic al D-P7 vizibil în pod, purtând urme de zugrăveală
(vedere dinspre est).
125
ILEANA BURNICHIOIU
a b
c d
Fig. 37. Fețele zidului nordic al scării dintre D și F cu ancadramente gotice și
renascentiste fragmentare sau urme de la cadre simple de uși și ferestre înzidite:
a. Vedere dinspre sud, din casa scării – parter și etaj; b. Vedere dinspre nord – parter
și etaj, în camerele F-P1 și F-E1 (2016).
Corpul F. În pofida fragmentării excesive, descoperirile cele mai vechi din

capătul vestic al corpului D și din zona scării sunt organic legate de extrema sudică
a corpului F (fig. 35-37). Deja din aripa D s-au evidențiat rămășițele unei clădiri
etajate, cu cel puțin două etape (gotic și Renaștere) care avea colțul sud-estic la
intersecția cursivelor D și F, și se continua la vest spre Palatul Arhiepiscopal de
astăzi (fig. 19/a-b).31 Din casa scării (fig. 37/a-b), pe măsură ce se dovedea absența
stratigrafiei vechi, dezvelirile de suprafață au continuat pe zidurile sudice din
interioarele camerelor F-P1 și F-E132, unde s-au identificat: 1) urmele zidului
vestic al D-P7, secționat pentru goluri de trecere dintre coridoare și scară, dar cu
partea superioară conservată pe verticală până în pod (fig. 31/a-b); 2) un montant
de fereastră gotică cu scotie adâncă și lintelul foarte distrus al unui ancadrament
dreptunghiular provenind de la o intrare similară cu cea din D-P7 (fig. 37/c); 3)
în axul ferestrei gotice a parterului, a apărut la etaj (într-o etapă secundară) un alt
gol înzidit și tăiat ulterior de o ușă cu portal renascentist fragmentar (fig. 37/d).
31 Un sondaj arheologic, D1/2014 (Bounegru et al., „Palatul Principilor”, 117), așezat în exteriorul
scării F-D, pe linia castrului roman, nu a mai surprins resturile vreunei clădiri; materialul de
construcție a fost scos până la ultima piatră din fundația romană, cel mai probabil când s-a amenajat
stradela dintre palate, în primele decenii ale secolului al XVIII-lea.
32 Verificări parietale pentru eventuale corespondențe cu descoperirile de la parter și etaj au fost
începute și pe zidul sudic al subsolului aripii F, însă acestea nu au încă rezultate concludente.
126
Cel din urmă are conservate doar montantul stâng și lintelul, ambele cu
profilaturile mutilate, așa încât se mai văd doar listele în retragere.
Așadar, fețele zidăriilor vizibile pe scară și în capătul sudic al corpului F,
prezintă de la parter până la nivelul podului o serie de fracturi, reminiscențe de
zidării și goluri obturate care trădează supraviețuirea unui rest de clădire gotică
cu cel puțin trei etape de construcție și refaceri. Pentru că secționează un alt gol
dezafectat anterior, aflat în ax cu ancadramentul gotic in situ de la parter și are
un stil ulterior, este clar că portalul renascentist de la etaj aparține unei perioade
secundare. În timpul funcționării a servit trecerii la o aripă transversală a
palatului care avea altă configurație decât actuala aripă F. Latura estică a camerei
vechi se afla în continuarea zidului poziționat perpendicular pe castrul roman,
care acum reprezintă limita comună pentru D-P7 (parter), D-E17 (etaj) și casa
scării. Deci, se afla mai la vest cu circa 1-1,20 m față de laturile estice ale F-P1 și
F-E1 (fig. 19/a-b) și va putea fi recuperată odată cu scoaterea pavimentelor. Mai
mult, datele parietale și de context probează că abia în secolul al XVIII-lea putea
fi construit colțul actual de sud-est al aripii F și limita estică a camerelor de astăzi.
Doar așa putea funcționa la etaj, în secolul al XVII-lea, fereastră nordică a D-E17
(înzidită în secolul XX) care altfel ar fi avut lumina obturată (fig. 19/a).
Cămășuire cu cărămidă
Z2
a b
Fig. 38. Colțul nord-vestic al aripii F (a)

unde s-a identificat zidul rupt și dublat
cu cărămidă (b), care conține spolii
renascentiste (c) (2017).
Limita vestică a aripii renascentiste este indeterminabilă fără cercetări

arheologice, dar este de remarcat – după investigațiile parietale și observarea
anomaliilor de la nivelul arhitecturii, că zidul vestic al aripii F de la decroșul sudic
până la extrema nordică prezintă o dublare cu cărămidă, lată de 40-45 cm (fig.
19/a-b; 38/a-c). În colțul nord-vestic al aripii, cu direcție spre catedrală, un zid
127
ILEANA BURNICHIOIU
demolat pe care l-am numit convențional Z2 stă în spatele acestei cămășuiri

extinse. În ruptura lui s-au identificat două spolii de piatră, din care una poartă o
profilatură renascentistă care se poate atribui secolului al XVI-lea. Tot pe vest
(fig. 19/a) s-a observat că actualul portal, neunitar, compus din piese provenind
din epoci diferite (gotic târziu/Renaștere și baroc), a fost scos în planul cămășuirii
cu cărămidă, motiv pentru care putem suspecta că tot așa s-a procedat și cu
ferestrele renascentiste ale etajului. În schimb, ancadramentele de la aerisirile
subsolului au fost lăsate în planul vechi.
Jumătatea nordică a corpului F se dovedește destul de complicată din
perspectiva etapelor de construcție și a configurației spațiilor vechi, solicitând pe
viitor implicarea mai multor tipuri de cercetări alături de o ridicare topografică și
relevee exacte. Importanța descifrării este majoră, acestei părți fiindu-i atribuite
din surse scrise mai multe legături cu palatul episcopal și cu cel princiar.
Deocamdată, în cursiva aripii F (spre curte), prin cercetarea parietală a
devenit o certitudine faptul că zidul estic al holului actual, F-P5, pe direcția
intrării vestice cu portal (fig. 19/a), înglobează un portal de intrare carosabilă, cu
arc de cărămidă și pietre de gardă (înzidit cu material de secol XX). Portalul a fost
montat aici în golul mai larg, de circa 3,90 m, al unei arcade semicirculare din
cărămidă rezultată din secționarea și repararea spre sfertul răsăritean a unei bolți
semicilindrice cu direcția E-V (fig. 19/b; 39/a). Din sondajele continuate spre
nord, s-a aflat că arcada de acest tip nu a fost singulară. Contururile altor două,
cu lățimi de circa 4,20 m, umplute cu material variat (inclusiv cu spolii de piatră
prelucrată), au fost dezvelite pe același zid care este acum limita estică a camerelor
F-P6 și F-P7 (fig. 41/a-b).33 Cum între aripile G și F zidăria prezenta o grosime
neobișnuită, de 3 m, iar în caseta arheologică G1/2014 se descoperise deja un zid
de 1 m grosime, notat Z1, cu orientare N-S (fig. 39/b) care avea urme de tencuială
pe partea vestică și rupturi corespondente pe peretele aripii G, s-a trecut la
demontarea unor cărămizi din zidul sudic al F-P7, sub nivelul arcadei
semicirculare (fig. 41/b). Așa s-a descoperit că structura anterioară bolții de astăzi
este rezultată și ea tot din repararea marginilor secționate ale unui spațiu boltit
semicilindric pe direcția E-V din ne-a mai rămas doar capătul estic. În interiorul
restului de cameră se păstrează o tencuială veche și zugrăveli albe (îngălbenite,
înegrite), dar și un rest de podea din lemn. Pe zidul de obturare este vizibil, de la
interior, un rest de ancadrament baroc încheiat cu segment de arc și având listel
marginal, iar pe fața vestică se văd încastrate jumătăți de coloană și alte spolii,
inclusiv cu litere inscripționate.
33În dreptul lui F-P5, nu a apărut la sondaje decât golul obturat al unei intrări, dar cercetarea nu
este încheiată.
128
Z1
Z
a b
Fig. 39. Montant de poartă carosabilă plasat la interiorul unui rest de cameră
boltită semicircular (exteriorul holului F-P5/zidul vestic al cursivei aripii F) (2016).
Fig. 40. Zidul nordic al aripii G la joncțiunea cu aripa F (2016).
129
ILEANA BURNICHIOIU
b
Fig. 41. a-b. Arcade semicirculare de pe zidurile estice ale F-P6 și F-P7 rămase de la
camere mai vechi dotate bolți semicilindrice pe direcția E-V (2016).
130
Mai departe, pe zidul de

obturare din F-P6, a fost creată o
intrare din exterior, într-o etapă
târzie pe care o legăm de adoptarea
cursivei în prima jumătate a
secolului al XIX-lea (și de
renunțarea, totodată, la vechi
treceri dintre camere în anfiladă)
(fig. 19/a; 41/a). Umplerea golurilor
rezultate din demolarea celor două
vechi spații boltite din F-P6 și F-P7
pare că s-a petrecut în același timp
cu reparațiile pe zidăriile sudice și
nordice ale camerelor din aripa
vecină, G, când au fost montate și
ancadramente baroce, cu listel
marginal, la ferestre (fig. 19/a, 42).
Fig. 42. Cursiva aripii G, cu

ancadramente baroce la ferestrele
camerelor (vedere dinspre aripa F)
(2016).
Urmele mai vechii structuri cu bolți dispuse E-V au apărut și la limita

nordică, pe fațadă (fig. 19/a), unde colțul sud-estic al unei încăperi a fost înzidit
lângă ruptura nordică a lui Z1, pe circa 1,30 m lungime, folosindu-se un material
spoliat la care sunt vizibile multe fețe prelucrate și profilaturi renascentiste
provenite de la ferestre și portaluri (listele, falțuri și colțuri) (fig. 40). Calculând
cu aproximație, până la catedrală ar mai fi avut loc o cameră boltită, așadar, puteau
exista în total șase camere până la limita sudică a F-P5 (jumătatea nordică a
actualei aripi F). La etaj (fig. 19/b), unde se află încăperi în folosința Cercului
Militar, sondajele parietale au fost până acum reduse la număr și irelevante pentru
situația descoperită la parter, însă, putem asimila structura descoperită cu cea
schițată de Visconti, în planuri de la 1711 și 1714, între palat și catedrală (fig. 14);
de asemenea, cu informațiile provenite din surse scrise care vorbesc despre un
pasaj boltit între cele două ansambluri34. Pe fațada sudică a catedralei, eventuale
urme corespunzătoare legăturii spre sud nu mai există datorită restaurărilor.
Spre sud, structura veche a fost identificată prin cercetare de parament
doar până la limita sudică a holului F-P5, însă desfacerea planșeelor și
pavimentelor pot multiplica datele. În F-P5 avem acum o boltă cu penetrații (și
același tip de boltă putea să existe și la celelalte compartimente spre nord), iar pe
34 Kovács, Késő reneszánsz, 76.
131
ILEANA BURNICHIOIU
axul unei penetrații s-a identificat un portalul renascentist, care se poate atribui
veacului al XVI-lea. Comparând bolta cu alte spații, sesizăm că este singura boltă
de acest tip în aripa F și pare să aibă analogie doar la etajul aripii învecinate, în G-
E5 (fig. 19/a, b). Deși am fi tentați să-l atribuim secolului al XVII-lea, acest tip de
boltă, încă insuficient contextualizat, nu se poate constitui deocamdată într-un
reper pentru datare, mai ales că în G-E5, nașterea de boltă suprapune două goluri
ample, înzidite, care inițial au legat aripile G și E ale rezidenței princiare (fig. 18;
19/b).
În privința limitei vestice a structurii vechi, ar mai fi nevoie de alte
verificări (parietale și arheologice) pentru a fi siguri că a corespuns chiar zidului
numit Z2 (fig. 19/a). La interior, în jumătatea nordică, pe acest zid au apărut până
acum, sub nivelul nașterilor de boltă de la parter și pe zidul scării din subsol,
urmele a patru goluri înzidite. La răsărit, aripa veche avea în plus circa 1,20 m
față de lățimea actuală.
Subsolul de astăzi (fig. 4/b) este reconstruit după strămutarea limitei estice
a aripii spre vest, cândva în cursul veacului al XVIII-lea (post 1714). Dar, aripa
veche a avut și ea subsol. În caseta G1/2014 a mai fost degajat, lângă Z1, și
extradosul din cărămidă al unei bolți de pivniță, dar și ruptura unui zid cu direcția
E-V vizibil apoi pe perete, între fostele arcade (fig. 34/b).
În final, se poate spune că Z1 reprezintă limita de răsărit a unei suite de
minim cinci încăperi rectangulare cu lățimi între 3,90-4,20 m (fig. 19/a), boltite
semicilindric pe direcția E-V, așezate peste o pivniță diferită de cea de astăzi.
Limita lor vestică ar fi putut fi Z2, iar la limita nordică a fost probabil catedrala.
În capetele de nord ale ambele zidării lungi, paralele, descoperite la est și vest (Z1
și Z2), s-au găsit rupturi și reparații de cărămidă, semn că depășeau limita actuală
în direcția catedralei aflată la nord. Pe de altă parte, Z1, a cărui fundație a fost
identificată în pivnița corpului G, nu prezintă țesere cu zidurile de nord și sud,
construite cu piatră spartă, ale camerei G-P1 de la răsărit; prin urmare, este
plauzibil ca Z1 să fie mai vechi decât actuala aripă G. Mai mult, structura cu
camere boltite din jumătatea nordică a aripii F, pe care o considerăm legată de
pasajul schițat de Visconti (fig. 14), nu prezintă deocamdată nicio corespondență
cu descoperirile descrise pentru capătul sudic al aceleași aripi, în F-P1 și F-P2.
Mai vechile limitele estice nu sunt coliniare, iar descoperirile parietale sunt
supraviețuiri din epoci diferite, unele cu conexiuni spre un aliniament sudic de
clădiri care s-au demolat la incinta vestică a palatului, altele cu legături – și ele
dispărute – la nord și nord-vest. Cele mai vechi, de atribuit larg secolelor XV-
XVI, sunt concentrate la sud. La nord, se pot încadra stilistic și din context între
secolul al XVI-lea și primele două decenii ale secolului al XVIII-lea. Din planurile
cetății (fig. 14) reiese că anul 1729 poate fi o limită superioară posibilă pentru
demolarea pasajului spre catedrală, demolarea parțială a structurii vechi a aripii
F, a legăturilor cu incinta vestică și remodelarea într-o formă apropiată de astăzi
a întregii aripi.
132
Corpul G. O parte a cercetărilor parietale de la acest corp s-au concentrat

în subsolul binavat și la parter (fig. 4), la etaj fiind încă restricții datorate utilizării
de spațiilor de către Cercul Militar. După curățarea limitelor de est și vest ale
subsolului a devenit clar că laturile scurte nu au aceleași zidării ca cele lungi, care
sunt din piatră și ajung la circa 2 m grosime. De asemenea, a devenit vizibilă pe
vest, sub nivelul bolților de cărămidă, o fundație continuă aflată pe linia lui Z1
(fig. 43/a). Sub nivelul acestei fundații, a apărut doar pământ acoperit de o
cămășuire superficială din piatră și cărămidă, peste care s-a tencuit cu ciment în
secolul XX. O situație similară s-a constatat și la capătul de est al navei nordice,
unde a ieșit în evidență o altă fundație, situată pe linia zidului vestic a corpului E,
de data aceasta legată și de o porțiune de circa 40 cm de zidărie cu tencuială (fig.
43/b). Aceste descoperiri de fundamente din capetele pivniței binavate, corelate
cu nețeseri de la parter, au condus la concluzia că cele cinci camere ale corpului
G, ridicate cu ziduri din piatră, la grosimi de 1,20-1,30 m, au fost inserate între
Z1 și peretele vestic al corpului E, peste un subsol monumental, preexistent (fig.
4/a-b; 43/a). Momentul inserării ar putea să fie cel târziu prima jumătate a
secolului al XVII-lea, dacă luăm în considerare prezența ferestrelor renascentiste
târzii, cu frontoane triunghiulare, de fațada nordică a aripii, la etaj. Pe nord și pe
sud, elevația parterului a fost așezată în retragere față de pereții lungi (N, S) ai
pivniței, acest fapt reieșind din sondajul arheologic G1/2014 (din colțul F-G), dar
și din observarea gurilor de ventilare35.
După curățarea și relevarea pereților36, în subsol au început să fie vizibile
indicii clare de la etape de construcție și refaceri desfășurate pe o durată lungă de
timp, de la medieval la epoca modernă, în care s-a reciclat o cantitate mare de
material de construcție, însemnând spolii romane (blocuri mari, fragmente de
colonete, fragmente de sarcofag etc.), medievale (romanice, unele executate din
blocuri romane spoliate, cum sunt și două piese din friza unei cornișe cu arce
semicirculare, sau gotice) și renascentiste, din care unele chiar cu inscripții.
Partea cea mai veche a subsolului s-a dovedit a fi cea cu zidării
perimetrale din piatră, masive, pe care se observă alte arcade perimetrale, și cu
stâlpii centrali și extremi (E, V) legați cu arcade semicirculare de piatră. Din
context reiese că cea mai veche etapă a subsolului este medievală, însă, pentru
limita inferioară a datării trebuie să avem în vedere că include pe alocuri și spolii
romanice. Subsolul a funcționat cu un alt parter ale cărei urme le-am identificat
mai jos decât nivelul actual, identificat deasupra arcadei de piatră (fig. 44/a-b).
35Bounegru et al., „Palatul Principilor”, 118, fig. 7.

36Detalii în acest sens, la Halmos, Marótzy, Burnichioiu, „Cercetari parietale și relevee detaliate”,
în prezentul volum.
133
ILEANA BURNICHIOIU
Fundația Z1
Zonă de prăbușire
a planșeului
Fundația zidului
vestic al E-P43
b
Fig. 43. a-b. Capetele de vest și de est ale subsolului binavat din aripa G (2016).
134
b
Fig. 44. a. Subsolul aripii G: stâlp medieval și arcadă de piatră la care s-au adăugat
scara și bolțile din cărămidă; b. Detalii din zona de secționare a zidului sudic pentru
a fi montată scara de piatră: reparația cu cărămidă a zidăriei secționate (dreapta)
și suprafață de tencuială întoarsă la colț, cu urme de pigment roșu – relicvă indicând
un alt nivel, mai vechi, al parterului (stânga) (2016).
135
ILEANA BURNICHIOIU
O altă etapă majoră de la subsol, pe care o putem atribui deocamdată doar

larg secolelor XVII-XVIII, a fost cea de înzidire a arcadei de piatră de pe linia
estică a G-P3, de secționare a zidului sudic al camerei pentru a fi plasată actuala
scară de piatră și de adoptare a bolților cu penetrații, realizate exclusiv din
cărămidă (fig. 19/a; 44/a-b). Cum secționarea zidului sudic și inserarea scării de
piatră în aceeași etapă cu adoptarea bolților actuale este sigură din țeseri de
material, se ridică problema accesului mai vechi la pivnița binavată pentru care
nu avem încă indicii. O zonă de investigat, în acest sens, ar fi colțul sud-estic al
navei sudice, unde un defect din construcție sau o spărtură intenționată a fost
mascată inabil cu un stâlp adosat și o mică boltă de cărămidă care între timp s-a
prăbușit parțial (fig. 43/b). Tot realizări târzii sunt și zidăriile mai subțiri care
subdivizează acum jumătatea nordică a subsolului.
Deasupra subsolului, cele două nivele ale aripii au fost ridicate
predominant cu piatră, cu treceri în anfiladă între camere și spre aripa E (fig. 19/a-
b). În relație cu zidurile perimetrale, nașterile bolților de la parter probează că au
fost inserate ulterior, cel mai probabil în secolul al XVIII-lea, spre deosebire de
cele de la etaj, din care cel puțin trei prezintă modele care se pot atribui Renașterii
târzii, deși au fost suferit cosmetizări specifice secolului XX (fig. 19/b; 45).
a b
Fig. 45. Detalii cu bolțile camerelor de la etaj, E-G2 și E-G4 (2015).
a b
Fig. 46. a-b. Fragmente de pictură din G-P3 și G-P4 (2015).
În aripa G, doar în G-P3 și G-P4 au fost identificate până acum picturi

policrome, care după stil și din context, pot proveni din secolul al XVIII-lea. În
136
prima încăpere au apărut fragmente din cel puțin două straturi în sondajele din
ambrazura ferestrei nordice (fig. 46/a) și din lunetele bolților. În cea de-a doua se
cunoaște o suprafață extinsă dintr-un strat care imită marmura roșie, cu inserții
de benzi decorative sub lunetele bolții și panouri dreptunghiulare conținând
panglici și motive vegetale în ambrazurile ferestrelor sudice (fig. 46/b).
Fațada nordică a corpului G expune la parter ancadramente baroce
inserate în plombe de cărămidă, cu goluri înzidite (după ce, în secolul XX, s-a
înălțat nivelul de călcare din exterior) (fig. 38/a; 47). Cu excepția unuia din zona
mediană, aceste ancadramente baroce sunt coaxiale cu ferestrele de la etaj (fig.
12). Dar, în sondajele și suprafețele dezvelite până acum, au apărut alte trei
ancadramente mai vechi, rectangulare, simple, cu falțuri marginale, situate cu 40-
50 cm mai jos față de cele baroce. Unul este tăiat de o fereastră barocă, alte două
se găsesc în spațiile dintre ferestre. Iar ancadramentele de piatră au fost montate
în interioarele unor arce din cărămidă (fig. 46). Deocamdată, despre aceste arce și
goluri nu știm foarte clar cu ce spații relaționau, pentru că nu s-au identificat
corespondențe în actuala organizare a camerelor din aripa G; găsirea explicațiilor
ar putea să vină și din investigațiile arheologice dintre palat și catedrală37.
Fig. 47. Corpul G - detaliu de pe fațada nordică cu descoperiri parietale (2017).
37Până acum nu a avut loc o confruntare a datelor de parament cu cele din cercetări arheologice
desfășurate în 2007 între catedrală și palat, pentru care avem la dispoziție planuri de situație dintr-
o într-o broșură de popularizare: Daniela Marcu Istrate, Erdély ezeréves püspöksége. A
Gyulafehérvári Szent Mihály Székesegyház és Érseki palota régészeti kutatása 2000-2008 (Budapest:
2010), 15, 24, 50. Zidăriile Z10 și Z11, descoperite prin cercetarea arheologică din acel an,
considerate de origine medievală, descriu încăperi rectangulare adosate subsolului binavat, dar nu
putem ști dacă au avut vreo legătură și cu mai vechile ancadramente descoperite acum pe fațada
nordică a aripii G. De interes pentru actuala cercetare ar fi probabil și S45 din 2007, secțiune
arheologică plasată perpendicular pe catedrală, deși n-a atins corpul F pe direcția căruia se află.
137
ILEANA BURNICHIOIU
La etaj, pe nord, este posibil ca ferestrele cu ancadramente renascentiste

având montanți profilați, solbancuri și frontoane triughiulare să se afle în poziție
primară, deși situarea în ax cu cele baroce poate ridica semne de întrebare. Mai
ales că pentru uniformizare, pare că s-a montat și în capătul aripii F același tip de
fereastră cu fronton triunghiular, deși pe fațada vestică există ferestre
renascentiste dar fără frontoane (fig. 12; 38/a). Reutilizările și reamplasările de
ancadramente mai vechi (întregi sau fragmentare) au fost dovedite și pe laturile
sudice ale camerelor de la etajul acestei aripi; de altfel, această pare să fi fost o
practică obișnuită în timpul lucrările inițiate de habsburgi în secolul al XVIII-lea.
Considerații finale
Dat fiind gradul distrugerilor, complexitatea și importanța vestigiilor
descoperite – multe dintre ele neacoperite de surse scrise, nevoia de documentare
minuțioasă și de aprofundare a cercetării incintelor care au alcătuit rezidența
princiară este imperios necesară. În teren, ar fi de continuat cercetarea de
parament și cea arheologică, dar și relevarea cât mai minuțioasă a descoperirilor,
cel puțin așa cum s-a desfășurat pentru unele părți de clădiri: gangul porții din
aripa E și zidurile conexe de la sud și vest, fațada sudică a corpului D și subsolul
aripii G. Pe de altă parte, la fel de necesare ar fi noi relevee planimetrice mai
fidele, bazate pe ridicări topografice, scanări 3D și hărți fotogrametrice, alături de
secțiuni care să reflecte relațiile dintre părțile fostului ansamblu: incintele
palatului (toate trei, cu toate nivelurile, inclusiv cu subsoluri), fortificația până la
nivel de fundație și catedrala cu rotonda, alături de alte date relevante din
perimetrul de sud - sud-vest al cetății în care ansamblul curților princiare a fost
ridicat. În același timp, ar fi necesară coroborarea datelor din teren, oferite de cele
două palate, cu alte tipuri de surse, inclusiv cu cele din arhivele fostelor unități
militare (habsburgice, austro-ungare și române) și din inventarele rezidenței
princiare – greu de pus altfel în acord cu situația actuală, dar și o contextualizare
mai largă a descoperirilor din perimetru care acoperă un interval cronologic
extrem de larg, din Antichitate până în secolul XX.
138
CERCETĂRI PARIETALE ȘI RELEVEE DETALIATE LA PALATUL
PRINCIPILOR DIN ALBA IULIA – ZONA „PORȚII PREPOZITULUI”
BALÁZS HALMOS, KATALIN MARÓTZY, ILEANA BURNICHIOIU
Raportul de față privește relevarea detaliată și primele concluzii legate

de cercetări parietale ale anilor 2014-2017 inițiate în corpul E, în zona de acces
la curtea estică a fostei rezidențe princiare din Alba Iulia1. Corpul E are o
desfășurare amplă, din vecinătatea catedralei Sf. Mihail până la fosta monetărie,
și se remarcă printr-un rezalit cu două intrări poziționat spre piațeta cu statuia
lui Mihai Viteazul. Intrarea estică aparține unui nucleu de construcții vechi,
conturat deja în linii mari la nivel de elevație și are două denumiri cunoscute
din izvoare: „Poarta Prepozitului” și „Poarta de Jos”. Prima denumire se leagă de
instituția prepoziturii medievale, iar cea de-a doua s-a născut prin opoziție cu
„Poarta de Sus”/„Poarta Princiară”, denumiri date accesului principal în palat, de
la incinta vestică, cel înzestrat
cu portaluri monumentale în
vremea principelui Gabriel
Bethlen2.
Fig. 1. Aripa E cu suprafețele

cercetate/ relevate în gangul
porții și pe zidurile adiacente (în
roșu).
La debutul cercetării,

Dr. Balázs Halmos, halmos@eptort.bme.hu și dr. Katalin Marótzy, de la Budapesti Műszaki és
Gazdaságtudományi Egyetem, mkata@eptort.bme.hu; Ileana Burnichioiu, dr., Universitatea „1
Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), ileana.burnichioiu@ uab.ro.
1 Pentru o scurtă prezentare a rezidenței princiare care a avut trei incinte: Ileana Burnichioiu,
„The Princely Palace of Alba Iulia. The Beginnings of Research”, Caiete ARA 8 (2017): 187-189;
Eadem, „Curțile estice ale Palatului princiar din Alba Iulia. Cercetări de parament din anii 2014-
2017”, în prezentul volum: 97-138 (cu bibliografie la nota 2). Cercetările parietale la incintele
estice au debutat în februarie 2014, sub coordonarea pictorului restaurator Lóránd Kiss și a
istoricului de artă András Kovács, la inițiativa Ilenei Burnichioiu și cu participarea pictorilor
restauratori de la Imago Picta Târgu-Mureș și a unor studenți/masteranzi ai UAB. Din decembrie
2014, prin TransArheoIst s-a oferit o finanțare din partea Primăriei Mun. Alba Iulia, iar echipa
cercetării de parament s-a extins cu istoricii de artă Zsolt Kovács de la Universitatea „Babeș-
Bolyai” și Attila Weiss de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.
2 Este vorba de izvoare din secolele XVII-XVIII: András Kovács, Késő reneszánsz építészet
Erdélyben (1541-1710) (Budapest: Polis Könyvkiadó, 2003), 78; Idem, „Gyulafehérvári séta Bethlen
Miklós kancellárral”, în MONOKgraphia. Tanulmányok Monok István 60. születésnapjára, eds.
Nyerges Judit et al. (Budapest, Kossuth Kiadó, 2016), 418.
suprafețele erau acoperite de tencuieli groase de ciment, prin urmare, singurele

indicii stilistice și implicit de datare, aflate la vedere, erau închiderile superioare
ale unor arcade frânte ori subcentrate din gangul porții (fig. 2/a). Odată cu
sondajele parietale, reperele crono-tipologice au devenit mai numeroase și s-au
diversificat. Gradual, în zonele cu umiditate crescută din gang, s-a trecut la
îndepărtarea finisajelor de ciment pe suprafețe mai extinse (fig. 2/b), până la
nivelul la care stratigrafia parietală proba că mai există supraviețuiri de tencuieli
istorice.
a b
Fig. 2. Gangul porții înainte și după cercetarea parietală - vedere dinspre curte
(2014, 2016).
a b
Fig. 3. a. Zidul nordic al scării după dezvelirile parietale de suprafață (vedere dinspre
vest); b. Lintel cu inscripția și blazonul episcopului Francisc Várdai (2016).
Investigațiile au trecut din gangul porții pe zidul adiacent de la est, care

reprezintă acum limita nordică a scării spre etajul și subsolul aripii (fig. 3/a).
Încă de la început s-a observat că acest perete de 13,50 m lungime se încheie
înspre răsărit, pe toate nivelurile, cu un decroș (lățimea maximă: 1,20 m). Iar
portalurile, ferestrele gotice și renascentise, alături de fragmentele de tencuieli
decorative identificate pe suprafața lui denotă că aici a existat inițial o fațadă
sudică de clădire medievală. Între descoperirile parietale de început s-a aflat și
140
Cercetări de parament și relevee detaliate la Palatul Principilor
un lintel de piatră cu profilatură renascentistă purtând un blazon și o inscripție

fragmentară (fig. 3/b), ambele legate de Francisc Várdai, fost episcop al
Transilvaniei între anii 1514-15243. Ulterior, cercetarea de parament și
relevarea s-au extins și la vest de gangul porții, unde, pe același aliniament se
află un zid nordic de 6,40 m lungime (fig. 6).
Relevarea detaliată a arhitecturii – probleme teoretice
Tipul de releveu la care am apelat pentru componentele de mai sus
constituie un pas major în cercetarea unei clădiri istorice cunoscută drept
„Bauforschung”4. Termenul acoperă un proces complex de investigare incluzând
cercetarea de arhivă, analiza critică a literaturii de specialitate și a documentelor
vizuale, evaluarea stilistică, cercetarea arheologică şi de parament – domenii în
care arhitecții, istoricii de artă şi arheologii își aduc contribuții specifice
activității lor. Însă, indiferent de specialitățile implicate, obiectivul și sursa
principală este întotdeauna clădirea în sine, observată direct, cu toate
caracteristicile sale. Iar un scop major al cercetării unei construcții în ansamblu
este de a explica ce s-a petrecut de-a lungul timpului cu ea, sub toate aspectele.
În acest fel, prin cunoaşterea aprofundată, proiectele vizând întreținerea,
conservarea sau restaurarea clădirilor istorice au șanse de a contribui la
protejarea lor pe durată lungă.
O metodă de documentare a unei clădiri investigate este releveul
arhitectural detaliat. Esența acestei metode, care îşi are originile în tehnica
documentării grafice a săpăturilor arheologice, este de a înregistra informațiile
dimensionale ale clădirii în raport cu o rețea geometrică absolută – sistemul de
coordonate care este independent de obiect. În acest mod se pot evita erori
posibile legate de perpendicularitate, paralelism, rectangularitate sau
congruența dimensiunilor pentru diferite elemente. Totodată, releveul mai are
și alte calități, decurgând din faptul că este întocmit la fața locului, chiar de
către cercetător, şi astfel fiecare structură poate fi înregistrată pe baza
observației directe și redată prin mijloace grafice şi comentarii complementare.
3 Din acest motiv, fosta fațadă a început să fie numită convențional „Fațada Várdai”. Însă, din
paginile următoare analizăm și dacă este cazul să perpetuăm această denumire, pentru că
însemnele aparțin unui episcop, iar această parte a palatului este cunoscută – prin topografie și
vestigii constructive – drept moștenitoarea prepoziturii (Kovács, Késő reneszánsz, 78, cu o
propunere de localizare și reconstituire planimetrică la fig. 104).
4 Bauaufnahme. Bestandsuntersuchung und Dokumentation historischer Bauwerke: 8.
Kolloquium des SFB 315 vom 24.-25. Oktober 1986. Arbeitshefte des Sonderforschungs-bereiches.
315. Erhalten Historisch Bedeutsamer Bauwerke (Universität Karlsruhe, 1987); Achim Hubel, ed.,
Bauforschung und Denkmalpflege. Dokumentation der Jahrestagung 1987 in Bamberg .
Arbeitsheft Theorie und Lehre der Denkmalpflege (Bamberg, 1989); Ulrich G. Grossmann,
Einführung in die Historische Bauforschung (Darmstadt: Wissenschaftliche Buchgesellschaft,
1993); Manfred Schuller, Building Archeology. Monuments and Sites VII (ICOMOS, 2002); Gert
Thomas Mader, Angewandte Bauforschung (Darmstadt: Verlag Das Beispiel, 2005); János
Krähling, „Épületkutatás és építészettörténet - néhány újkori és 19. századi épülettípus
kutatásának módszertana és eredményei”, Építés- Építészettudomány 3-4 (2017): 341-364.
141
Cu toate că poate părea costisitor datorită timpului investit, acest tip de releveu
surprinde fidel o stare de fapt și constituie un suport vizual adecvat pentru
analize și interpretări ulterioare.
Relevee detaliate de arhitectură la Palatului principilor
În cadrul unei campanii de cercetare, la condițiile tehnice şi financiare
diferite se adaugă o serie de aspecte care țin de particularitățile clădirii. Chiar și
cu astfel motive, implementarea tehnică a soluțiilor legate de cercetarea și
documentarea în teren trebuie să se adapteze la situația dată, dar fără alterarea
calității releveelor rezultate.5
În cazul celor două curți răsăritene ale fostului Palatului principilor,
datorită mărimii lor, a stării de conservare și a scopurilor vizate de
administratorul principal,6 s-a ridicat problema stabilirii unor priorități și a unor
etape de lucru. Iar pentru fixarea lor s-au luat în considerare criteriul vechimii
și relevanța informației istorice acumulate într-o zonă de-a lungul epocilor (de
la perioada romană până în contemporaneitate), dar și alte aspecte practice,
precum accesul la suprafețele de studiat și existența sau inexistența tencuielilor.
În 2015 s-au relevat pereții netencuiți, predominant din piatră, ai pivniței
binavate din corpul „G”. Este vorba de un spațiu de circa 39x9 m paralel cu
catedrala Sf. Mihail, aflat la peste 4,30 m adâncime, unde erau vizibile mai
multe etape de construcție de la medieval la modern cu reutilizări de spolii
romane, medievale și renascentiste. Date fiind condițiile de lucru, s-a realizat
mai întâi o documentare fotografică şi s-au stabilit câteva puncte de referință pe
suprafețe.7 După înregistrarea punctelor digitale în programul Rhino 3D, cu
ajutorul fotogrametriei s-au realizat contururile tuturor elementelor în format
digital.8 „Schițele” a fost printate la scara 1:20, iar cu ajutorul lor s-a putut
întocmi apoi releveul precis la fața locului.9
În timpul documentării subsolului binavat au avansat și planurile
administratorului de a cerceta corpul E al palatului pentru a se putea întocmi un
5Balázs Halmos, Katalin Marótzy, „The adaptation of the true-to-form survey method”, Periodica
Polytechnica Architecture 1 (2010): 9-17; János Krähling, László Daragó, „Preliminary report of
the researches at Baron, Champlecy, and Saint-Hyppolite churches – with reflexions on
contemporary Hungarian monument preservation practice”, în Patrimoines en Crise, Patrimoines
en Devenir (Saint-Christophe en Brionnais: Les Editions du Centre d'études des patrimoines,
2010): 115-131; Balázs Halmos, Katalin Marótzy, Műemlék, rajz, kutatás - Monument, drawing,
research. A Budapesti Műszaki és Gazdaság-tudományi Egyetem Építészettörténeti és Műemléki
Tanszékének felmérései és kutatásai a gyulafehérvári Szent Mihály-székesegyházon 2000–2013
(Budapest: BME OMIKK, 2015); Iidem, „Helyszíni megfigyelések dokumentálása – a nagykanizsai
ferences kolostor”, în Az értékleltár szerepe a műemlékvédelemben, ed. István Bardoly, Andrea
Haris (Budapest: Régi Épületek Kutatóinak Egyesülete, 2018): 63-80.
6 Primăria Mun. Alba Iulia, care a finanțat primele cercetări cu scopul de a demara un proiect de
conservare, restaurare și valorificare turistică a întregului palat.

7 Punctele de referință au fost măsurate cu Stația Totală Electronică Leica TCR407 Power.
8 Acest plan digital s-a executat în ARCHICAD.
9 Documentarea acestui subsol binavat este realizată în proporție de 90%.
142
proiect de conservare și restaurare (care a și fost câștigat la POR. Axa 5), după
care să înceapă valorificarea turistică. Sub presiunea declanșării șantierului din
corpul E și a reacoperirii pereților cu noi tencuieli, în 2016-2017, s-a reușit
întocmirea unei părți importante a documentației din zona gangului porții și a
pereților învecinați de la sud. În acest caz, condițiile favorabile pentru utilizarea
luminii naturale au permis folosirea imaginilor manipulate prin fotogrametrie
drept fundal „predesenat”. La momentul începerii releveului, pereții erau în
curs de decapare a tencuielilor de ciment, iar structura conținea mai multe
pietre sculptate care au ajutat la efectuarea pregătirilor pentru lucrul în teren.
Fiecare suprafață a fost definită ca plan individual. Cu ajutorul norului
de puncte obținut cu laserul, documentația oferă astfel mai mult decât nişte
informații despre poziția componentelor de arhitectură. Acestea pot fi
comparate, eventualele deformări şi geometria spațială fiind recognoscibile. De
asemenea, fiecare element de piatră şi cărămidă a fost înregistrat în desene
printr-o măsurare precisă. În afara degradărilor notate la piese litice, s-au
indicat și fisurile zidăriilor, zonele în care miezul zidăriei este vizibil ori s-au
păstrat tencuieli vechi, precum şi plombările de la reparații; elementele de fier şi
lemn au fost, de asemenea, indicate separat. Legenda a fost stabilită în funcție de
elementele identificate de la fața locului, cu intenția ca simbolurile şi haşurile
diferite să fie uşor de reprezentat. Descrierile descoperirilor și concluziile de
etapă, organizate pe spații și suprafețe, au fost înlesnite de releveele detaliate,
care constituie și suportul pe care s-au marcat intervenții constructive și
fragmentele unor tencuieli decorative sau simple.
La începerea cercetării de parament, în 2014, toate spațiile purtau
urmele exploatării inadecvate de către armatele care s-au succedat timp
îndelungat în folosința incintelor estice ale palatului. Chiar și în secolul XX,
când exista un sistem de protecție a monumentelor, lucrările de
reparații/renovări au fost ample și agresive, trădând lipsa de consultare reală a
specialiștilor; componentele de arhitectură, tencuielile și decorațiile vechi au
suferit distrugeri iremediabile (fără vreo documentare prealabilă) sau au fost
camuflate de tencuieli groase și dure care au menținut mult timp umiditatea în
pereți. Dată fiind situația în care a fost găsit monumentul, doar o cercetare
parietală non-invazivă sau minim invazivă, fără dezveliri de suprafață, ar fi făcut
ca documentarea să fie irelevantă.
Relevarea detaliată a început după sondajele parietale și dezvelirile
treptate de suprafețe, pe zidăriile de est și vest ale traveelor care alcătuiesc
gangul porții (fig. 4/A-B) și pe fețele nordice și sudice de la arcadele divizoare,
ale căror vederi au fost notate în desen cu litere de la C la I (fig. 5). Zidurile cu
expunere sudică adiacente porții au fost relevate în etape diferite, dar au fost
colate apoi pe o singură planșă împreună cu vederea H pentru a reflecta mai
bine raporturile dintre niveluri, goluri și straturi pe zidăriile de pe același
aliniament (fig. 6).
143
I. Gangul porții – traveea nordică

Prima travee de la nord (4,30-4,50x5,05-5,10 m) este delimitată spre
piațetă de zidul intrării, cel pe care stă portalul baroc din piatră, cu arc
subcentrat (fig. 1, 5/C). Cercetarea parietală a început cu zidul estic, mai gros
decât cel al intrării (1,20 cm), având o intrare obturată cu cărămidă (în partea
superioară) sau amestec de cărămidă și piatră refolosită (în cea inferioară) (fig.
4/A; 6). Pragul nu este vizibil, aflându-se sub nivelul actual de călcare. Arcul
deschiderii este din cărămidă, iar montanții au material mixt. La fel este și restul
paramentului până la nașterea bolții. În el recunoaștem o serie de spolii din
piatră, fasonate sau/și lovite secundar (înainte de acoperirea cu tencuieli de
ciment), dar și plombe de cărămidă. În extrema stângă a zidul estic al traveii
(fig. 4/A; 6) iese în evidență o piesă de 52x35 cm profilată cu o scotie pronunțată
(lată de 29 cm) care-i trădează apartenența inițială la arc gotic monumental.
Altă spolie domină jumătatea dinspre sud a peretelui, în zona de naștere a bolții.
Aceasta reprezintă un leu funerar roman așezat cu piciorul drept peste capul
unui cervideu, cioplit dintr-un bloc de andezit de circa 120x66 cm. În perete,
piesa a fost amplasată în așa fel încât, în spatele leului, s-a creat o nișă. Ulterior,
sculptura și nișa au fost acoperite de zugrăveli succesive cu alb. Și mai târziu,
figura leului, baza și o parte din picior au fost martelate pentru ca să fie aduse în
planul peretelui. Distrugerea s-a produs probabil atunci când nișa a fost umplută
cu cărămidă pentru a se ridica bolta traveii.
Colțurile sud-estic și nord-estic ale compartimentului nu prezintă țeseri
de material (spre deosebire de exterior, unde zidul este continuu); la fel, fără
țeseri pe laterale continuă și bolta semicilindrică, de cărămidă, a încăperii (fig.
4/A; 8/a-b). Un singur punct face excepție, cu un bloc de piatră mai lung fixat
dinspre leu în zidul sudic, acolo unde era de umplut o nișă mai veche, cu
marginile de cărămidă, pe care acum o vedem doar pe jumătate (fig. 4/A; 6; 8/a).
Până la nașterea bolții de cărămidă, zidăria este legată cu un liant gri conținând
nisip, var, și pietriș de circa 10-15 mm, iar între cărămizile de deasupra leului
calitatea mortarului de rost diferă, pe lângă nisip, pietriș mai mărunt
observându-se și cuiburi de var de dimensiuni variabile.
Latura sudică a compartimentului (fig. 5/D; fig. 8), curățată doar până la
înălțimea la care s-au întâlnit tencuieli vechi, este ridicată predominant din
piatră și include un portal de intrare carosabilă, larg de 3,35 m și încheiat în arc
frânt. Pe fața nordică, la colț, portalul are o profilatură gotică compusă dintr-o
scotie adâncă, lată de 20 cm, flancată de o altă mică scotie și de un plan oblic.
144
N
A S
Legendă
- contururi ale materialelor

de construcţie
- lovituri mecanice
pe suprafeţele
materialelor
- suprafeţe degradate
- mortar
- cărămidă S N
- fier
B
- miezul zidăriei
- lemn
- pământ
- linia suprafeţelor
necurăţate
Fig. 4. Laturile de est (A) și de vest (B) ale gangului porţii (Balázs Halmos, Katalin Marótzy, 2016-2017).
C D E
C
D
H
I
Legendă
- contururi ale materialelor

F G H I
de construcţie
- lovituri mecanice
pe suprafeţele
materialelor
- suprafeţe degradate
- mortar
- cărămidă
- fier
- miezul zidăriei
- lemn
- pământ
- linia suprafeţelor
necurăţate
Fig. 5. Desenele arcadelor divizoare din gangul porţii: vederile C-I (Balázs Halmos, Katalin Marótzy, 2016-2017).
FAŢADA SUDICĂ FAŢADA SUDICĂ
- SECTORUL VESTIC - - SECTORUL ESTIC -
„H”
Legendă
- contururi ale
materialelor
de construcţie
- lovituri mecanice
pe suprafeţele
materialelor - fier
- suprafeţe degradate - miezul zidăriei
- mortar - lemn
- cărămidă - pământ
- asizele tencuielii - linia suprafeţelor

Fig. 6. Zidurile de la est și vest de pe aliniamentul sudic, vechi, al gangului porţii din aripa E (Balázs Halmos, Katalin Marótzy, 2016-2017).
decorative necurăţate
Fig. 7. Gangul porții: latura estică a traveii de nord (2016).
Z2
T2p
T1p
a b
Fig. 8. a-b. Detalii din colțul sud-estic al traveii nordice: a. Adosarea bolții și segmentul
de țesere dintre zidăriile estică și sudică în zona nișelor; b. Tencuielile T1p și T2p
suprapuse de bolta traveii (2017).
151
De o parte și de alta a portalului au fost identificate fragmente din două

straturi vechi de tencuială anterioare bolții din travee (fig. 8/b). Cel mai vechi,
pe care l-am numit T1p, este îngălbenit și conține nisip mai fin și var, iar al
doilea, T2p, foarte înnegrit și are în compoziție nisip grosier, var și pietriș. Spre
colțul sud-estic, straturile au fost distruse odată cu amenajarea nișei mai sus-
menționate, aproximată la dimensiunile: 90x80x35 cm, care a fost inițial
tencuită pe interior. După o perioadă de funcționare, tencuiala ei s-a înnegrit de
la o sursă de foc (neidentificată clar, doar presupusă în încăperea de pe
diagonală, E-P27). După un timp, nișa a fost umplută cu cărămidă, iar jumătatea
sudică a ajuns să fie acoperită de zidul leului funerar care i-a fost adosat.
Multe dintre pietrele care alcătuiesc portalul în arc frânt poartă urme de
incendiere și de lovituri mecanice mai vechi sau mai noi. În părțile inferioare
ale montanților pot fi remarcate dislocări de material și reparații stângace cu
benzi de fier sau cu cărămidă, iar pe intrados o serie de lăcașuri de la încercări
târzii de a obtura golul (fig. 5/D). Bazele montanților sunt parțial acoperite de
actualul paviment din beton, iar eventuale pietre de gardă și nivelul de călcare
inițial sunt probabil cu mult mai jos. Pe fața sudică, montanții au la vedere, în
poziție primară, doar o pereche (superioară) de țâțâni din fier de la poarta
inițială. Perechea inferioară se află tot sub nivelul de călcare. În partea
superioară, zidăria se încheie cu segment de arc, cu retragere, așa încât să
permită închiderea unei porți (Fig. 5/E). Indiciile legate de existența unei porți
și stilul portalului argumentează, alături de fragmentele de tencuială identificată
între zidării, T1p și T2p, argumentează că acest zid a fost cândva fațada nordică
a unei clădiri medievale care se continua cel puțin spre răsărit.
Latura vestică a traveii (fig. 5/B) are o intrare poziționată spre stânga,
foarte aproape de zidul arcadei gotice, pe un zid de 1,10 cm grosime. Racordul
cu bolta de cărămidă a modulului este rezolvat printr-o penetrație deasupra
golului în a cărei lunetă se observă că arcul deschiderii este urmat de o
umplutură uniformă de cărămidă și apoi de o zidărie mixtă preexistentă, din
piatră și cărămidă. Tot din două epoci diferite sunt aranjamentele de cărămidă
din stânga intrării. La colțurile sud-vestic și nord-vestic nețeserile laturii sunt
clare, iar în sectorul nordic al peretelui apar din nou cărămizi similare celor din
umplutura lunetei. Urmează pe înălțime o porțiune cu lacune de material în
care se poate vedea miezul unei zidării mixte, din cărămidă și piatră, cu urme
puternice de arsură, apoi primele două rânduri de cărămidă de la nașterea bolții.
Paramentul acestui zid expune, așadar, foarte multe cămășuiri tardive care fără
ajutorul altor criterii nu permit stabilirea vechimii. Dar putem observa că este
adosat zidăriei cu portal gotic și, urmându-i linia în exterior, putem vedea din
sondaje că a fost inițial limita sudică pentru rezalitul aripii E, pe fațada nordică a
clădirii fiind detectat un colț din piatră fasonată, continuu pe verticală, de la
parter la etaj.
152
II. Gangul porții – traveea centrală

În traveea centrală (4,88-4,91x4,95-5,00 m), zidurile perimetrale cu
grosimi de la 1,30-1,45 m10 susțin o boltă semicilindrică pe care sondajele au
indicat (sub straturile de zugrăveli din secolul XX) și tencuieli istorice extinse,
motiv pentru care decapările de suprafață nu au continuat la acel nivel.11
Zidul estic are aproximativ în mijloc o ușă cu toc din lemn și cadru de
cărămidă (fig. 5/A) pentru accesul în camera E-P27 (o încăpere cu nivel de
călcare mai înalt, situată peste pivnița aripii E)12. Pentru realizarea trecerii,
petrecută într-o etapă târzie, s-a demontat zidăria pe care se exista, într-o
poziție ușor descentrată, o nișă originală de 2,95 m lățime și 18-20 cm adâncime,
încheiată cu segment de arc din cărămidă peste montanți din piatră. De o parte
și de alta a nișei, zidăria mixtă – cu cărămidă și piatră spartă neregulat –, este
continuă și bine țesută cu laturile de sud și nord ale traveei.
T3p
T2p
T1p T2p
a b
Fig. 9. Detalii cu tencuielile cele trei vechi identificate în traveea centrală
(în nișa zidului estic și deasupra ei) (2016).
După demontarea unor cărămizi din umplutura nișei, în partea dreaptă

s-a identificat o porțiune din prima tencuială aplicată pe zid imediat după
construcție, urmată de o zugrăveală albă (îngălbenită în timp). Ambele au fost
acoperite de un alt strat de tencuială de grosime variabilă, având în compoziție
var, nisip și pietriș mai mare, chiar și de peste 20 mm. În pofida compoziției
grosiere, a doua tencuială a alcătuit o suprafață uniformă și rezistentă pentru tot
interiorul traveei. A fost identificată în mai multe puncte din travee – pe est,
vest și pe nașterea bolții, dar peste tot poartă urmele unui incendiu. Urme de
zugrăveală nu au fost însă detectate. După compoziție, grosime și cromatică,
aceste fragmente din traveea centrală pot să fie contemporane cu cele sesizate pe
10 Diferențele se datorează cămășuirilor din diferite părți ale zidăriilor.

11 S-a constatat că starea de conservare a acestor tencuieli nu este suficient de bună încât să poate
face dezveliri de suprafață în faza de cercetare.
12 Vezi planuri la Burnichioiu, „Curțile estice”, fig. 4/a-b.
153
zidul sudic al traveei nordice (fosta fațadă nordică), de-o parte și de alta a
portalului gotic, prin urmare le vom numi tot T1p și T2p. Însă, în acest
compartiment, unele porțiuni din T2p sunt suprapuse de o tencuială mai târzie,
notată T3p. Spre deosebire de precedentele, ultima conține mai mult var și
nisip, a fost aplicată în strat mai subțire decât T2p și a ajuns în timp la o nuanță
de cafeniu (fig. 9/b); de asemenea, a fost mai puțin aderentă și rezistentă, în timp
desprinzându-se de suport și lăsând la vedere tencuiala anterioară. Pe niciuna
din aceste tencuieli vechi nu au fost detectate urme de la vreo decorație.
Laturile sudică și nordică ale traveii centrale (fig. 5/D-E, F-G) sunt
similare în multe privințe, chiar dacă pe sud arcul frânt nu este la fel de bine
pronunțat. Tehnica, materialele (blocuri de piatră fasonată combinată cu zone
de cărămidă sau piatră neregulată prinse cu liant gri având în compoziție var și
pietriș), dar și dimensiunile deschiderii (3,25x3,30 m), coincid. La sud, putem
remarca o stare de conservare sensibil mai bună a pietrăriei, lăcașurile dintre
piese neavând nevoie de atât de multe reparații. Însă, intradosul arcadei are la
vedere o serie de urme târzii provocate de roțile unor utilaje mari și de tentative
de închidere superficială a golului. O profilatură gotică există și aici, dar
simplificată, doar cu o scotie lată de 17-18 cm (fig. 4; 5/G). Dispunerea ei pe fața
de sud a arcadei indică direcția de acces și trădează totodată modul în care a fost
conceput spațiul traveei centrale din gangul porții, cu deschidere spre sud13. De
asemenea, zidăria are deasupra arcului mai multe resturi de tencuială veche, pe
care distingem caracteristici similare de la T1p și zugrăveala albă care o
suprapunea (mai ales în jumătatea sudică), ambele cu urme de ardere puternică.
Latura vestică a traveei are și ea pe mijloc o ușă de trecere spre camera
din dreapta porții (E-P30) (fig. 5/B). Însă, accesul conservă un portal rectangular
din piatră, pe care s-a aflat o ușă masivă din fier14. Profilatura portalului este
simplă, cu două listele în retragere spre interior. Retragerile au lățimi inegale,
liniile profilaturii sunt discontinue, iar a doua retragere are planul înclinat.
Toate aceste detalii denotă că portalul este alcătuit din recioplirea altuia cu
profilatură mai bogată, de factură renascentistă. Mai mult, montantul stâng iese
din plan, arcul de cărămidă deasupra portalului este subdimensionat și lintelul
este prea scurt; de asemenea, pe intradosul deschiderii și spre interiorul camerei
învecinate (E-P30) s-au găsit urme de la alțe țâțâni și cămășuri care arată că
deschiderea a avut într-o fază anterioară o evazare mai largă și o altă ușă.
Latura vestică este țesută la colțuri doar în partea inferioară, până la
maximum 0,90 m înălțime, și de la nivelul nașterii de boltă în sus, acolo unde
zidăria este preponderent din piatră spartă (fig. 5/B). În rest, s-a intervenit
incisiv și des, rezultând în final nu doar intrarea mediană, ci și două ferestre
13 Deocamdată, pe niciuna din fețele laterale ale arcadei nu se observă urme de prindere de la
suporturile unei a doua porți.
14 Ușa s-a aflat aici până în 2016, când datorită fisurilor vizibile pe montantul drept, a fost scoasă și
mutată în depozit.
154
laterale, una obturată acum (dreapta), alta încă deschisă (în stânga, cu
tâmplărie). În pofida acestor intervenții, din observarea materialului, tehnicii și
nețeserilor a rezultat că până la 0,90 m de la nivelul actual de călcare se
conservă urmele unei nișe paralele, asemănătoare cu cea din răsărit. Liniile
verticale create de pietre cioplite drept indică montanții, iar distanța dintre ei
este de 2,95 m (față de 3 m pe est); mai mult, la o verificare de lângă montantul
stâng s-a găsit spatele tencuit al nișei, tot la 20 cm adâncime. Partea superioară a
nișei fost aici demantelată total, iar cea inferioară a fost umplută preponderent
cu cărămidă; în zona umpluturii, pe centru, s-a deschis apoi ușa care în final a
ajuns să fie înzestrată cu portalul de piatră recompus. De la nivelul arcului său
de descărcare continuă iarăși zidăria originală, majoritar cu piatră, având același
tip de liant de la restul laturilor traveei – gri, din nisip, var (incluzând și cuiburi
de var de dimensiuni variabile de până la 20 mm), dar și pietriș de 0,5-2,5 cm.
În dreapta portalului (fig. 5/B) a funcționat un timp o fereastră largă de
90 cm, amenajată cu un cadru din cărămidă și piatră care pornește de la nivelul
montantului drept al fostei nișe. Golul a fost ulterior dezafectat și umplut mai
ales cu spolii de piatră, care după dimensiuni, uzură parțială, urme de prelucrare
sau lăcașuri pentru gratii trădează vechi ancadramente de fereastră reciclate
chiar de mai multe ori. În partea stângă, se găsește fereastra funcțională, cu
dimensiuni apropiate de prima, dar cu un cadru în care cărămizile au o aranjare
stângace, liant diferit și diferențe de ardere, culoare și grosime, trădând o
perioadă diferită de execuție decât a ferestrei din dreapta.
Zona superioară a laturii vestice a conservat parțial și o stratigrafie cu
tencuieli vechi. La limita suprafeței dezvelite, pe suport de piatră spartă, apare
T1p suprapusă de T2p, iar la nivelul segmentelor de arc de la ferestre și în
dreapta portalului este vizibil al treilea strat, T3p.
Țeserile și nețeserile zidăriilor, diferențele de material și stratigrafia
arată clar că acest spațiu central este un nucleu vechi cu nișe laterale pe laturile
de est și vest, și cu portaluri gotice, carosabile, pe laturile de nord și vest,
confirmându-se astfel existența unui gang de poartă medievală, pe care o putem
asimila celei numite de sursele mai vechi drept „Poarta prepozitului”.
III. Gangul porții – traveea sudică
Următoarea unitate de la sud de traveea centrală este de fapt un spațiu
de 4,75 m, acoperit cu o arcadă lată de 2,45 m, încheiată în arc frânt (fig. 2/b;
4/A, B; fig. 5/G-H). Înspre sud, arcada se remarcă prin execuția din piatră
fasonată, cu o teșitură continuă pe colț, lată de 22 cm (fig. 5/H). În părțile
superioare, de-o parte și de alta a arcadei, s-au păstrat mici suprafețe dintr-o
decorație din tencuială cu linii care imitau asize de piatră (fig. 10/a). Datorită
compoziției cu nisip, var și pietriș, dar mai ales decorației, am numit-o diferit de
tencuielile identificate anterior, T1f. Această tencuială are rupturi care
sugerează că însoțea cu o bandă marginea arcadei în arc frânt.
155
În suprafețele dezvelite la acest spațiu deschis spre sud a apărut un

parament alcătuit preponderent din cărămidă, dar și unele părți din piatră
spartă. Piatra de diferite dimensiuni s-a utilizat la mici completări dintre
pietrele fasonate (pe nord), în miezul zidăriei care este vizibil pe latura estică
sau la baza peretelui vestic, unde până la nivelul de călcare actual există trei
șiruri relativ ordonate de piatră. Din cărămidă s-a mai practicat și un gol de
fereastră pe latura nordică, cu dublu arc de descărcare plasat chiar în zona de
naștere a arcadei. Între cărămizile cadrului de fereastră, liantul este diferit, de
nuanță gălbui, cu nisip de o mărime uniformă și var, spre deosebire de cel gri
din restul arcadei, care include var, nisip și pietriș. Așadar, se poate spune că și
fereastra de aici a fost adoptată într-o perioadă mai târzie, fapt confirmat și de
aspectul paramentului fără țeseri de material din camera învecinată, E-P30.
Pe latura estică, sub zugrăvelile noi, s-a conservat și o stratigrafie
istorică, vizibilă parțial la limita suprafeței cercetate (fig. 4/A). În partea de
naștere a arcadei se remarcă un strat grosier compus din nisip, var și pietriș (de
până la 24 mm), înroșit și înnegrit, care a alcătuit o suprafață rugoasă (menită să
dea aderență următorului strat) având caracteristici similare cu T2p din traveea
centrală. Acest strat trece cu o mică suprafață peste colțul nord-estic,
continuându-se cu o porțiune și pe zidul laturii nordice (fig. 5/G), unde
suprapune resturi din T1p cu zugrăveală albă. La fel, și aici suprafețele au urme
de incendiere. Al treilea strat identificat, T3p, trecea și el de pe un zid pe altul,
dar tasarea diferită a distanțat zidăriile și au distrus continuitatea tencuielii.
Zidăriile de pe aliniamentul acestei arcade reprezintă acum peretele
nordic al scării care duce la etajul aripii (spre est) și zidul nordic unui coridor
îngust de numai 1,35-1,40 m din fața unui corp care iese în rezalit spre curte (la
vest) (fig. 1; 6).
IV. Gangul porții - coridorul sudic
Cele trei travee care alcătuiesc gangul porții au în prelungire spre sud
încă un spațiu deschis, cu dimensiunile maxime de 4,75x2,65 m, tăvănit simplu,
care face legătura spre curtea estică a palatului, spre scara de acces la etajul aripii
și spre coridorul îngust de la vest (fig. 2/a; 4/A, B). Spre curte, traveea este
delimitată de o arcadă subcentrată, exclusiv din cărămidă, descărcată pe stâlpi
din cărămidă și piatră (fig. 5/I); pe sud-est are un stâlp similar pe care se
descarcă și o mică arcadă turtită, din cărămidă (N-S), plasată deasupra unei uși
de secol XX cu doi batanți și geam cu rame din lemn, iar spre vest, altă mică
arcadă turtită și un gol obturat cu cărămidă deasupra unei uși duble din lemn
(fig. 4/A, B). Latura vestică are de fapt două componente de zidărie alipite: unul
reprezintă capătul estic al laturii nordice a rezalitului dinspre curte, cu o bază în
care se găsește mai multă cărămidă, altul este stâlpul pe care se sprijină arcada
sudică legată de casa scării (fig. 5/I), a cărei bază include multe pietre refolosite,
cu fețele prelucrate simplu. Stâlpul a fost adosat peste zidăria care avea deja
tencuială și zugraveală pe fața sudică, acest lucru dându-ne un reper important
156
pentru adoptarea abia în ultima fază a zidăriilor și stâlpilor de cărămidă pe care

se sprijină casa scării și bolta pivniței.
V. Fațada sudică – sectorul estic
În sondajele parietale de la est de poartă s-au identificat de la început
câteva elemente vechi: lintelul renascentist purtând blazonul și inscripția
episcopului Francisc Várdai (fig. 3/a-b; 6), colțurile superioare de la două
ferestre gotice înzidite în dreptul scării, dar și trei straturi de tencuieli istorice.
Spre răsărit, la parter, fusese anterior remarcată supraviețuirea unui portal gotic
cu teșitură lată pe colț, încheiat în arc frânt, iar la etaj o fereastră cu
ancadrament baroc simplificat (fig. 6). Importanța descoperirilor și starea lor de
conservare, în multe locuri precară, au determinat alegerea suprafețelor care să
fie gradual dezvelite, așa încât să sprijine înțelegerea etapelor de construcție și
decorare, dar și propunerile de conservare necesare proiectului.
Pe linia montantului arcadei gotice cu teșitură de colț, s-a conturat sub
nivelul tavanului atât baza din cărămidă a arcadei mici de la trecerea pe scară,
cât și urme de la două tencuieli istorice, din care se recunoaște un fragment din
T1f cu o linie albă (fig. 10/b). T1f suprapune aici zidăria alcătuită predominat
din piatră (de râu și carieră, spartă neregulat) și mortar având în compoziție var
(praf și cuiburi), nisip și pietriș.
a b c
Fig. 10. Fragmente de tencuială decorativă (T1f) imitând asize de piatră de o parte și de
alta a arcadei gotice (a-b) și pe arcul adiacent de la est, moștenit de la fațada
medievală (c) (2017).
În următorul sector, s-a încercat prin observarea directă a stratigrafiei,

continuităților și discontinuităților, dar și prin comparații, clarificarea
contextului în care se află lintelul cu blazon și inscripție. Un reper important a
fost dezvelit între tavan și lintel, anume, un arc de descărcare din cărămidă
suprapus de o mică suprafață din tencuiala decorativă imitând asize, T1f (fig.
10/c). Apoi, s-a constatat că lintelul este dezaxat față de arc și că între cele două
elemente se interpune o umplutură cu un rând de pietre având aparența unor
157
spolii de ancadrament și cărămizi; la montarea uneia dintre piese a fost afectată

baza din stânga a arcului (fig. 6). Mai mult, sub lintel există tot o umplutură (de
cărămidă, mai ales) legată cu un mortar diferit; la stânga, într-o zonă de zidărie
refăcută, nu există montant, iar montantul drept este suprapus doar parțial de
lintel și este amplasat pe o reparație cu cărămidă lipsită de țesere cu zidăria
compactă care urmează la est. Atât suprafața lintelului, cât și cea a montantului
poartă urmele unor distrugeri vechi produse de ardere (înnegrire, înroșire,
fisuri), ale unor zugrăveli cu alb, dar și a unor lovituri mecanice mai vechi sau
mai noi (ultima din secolul XX, când s-a încercat aducerea în plan a pietrelor
vechi și retencuierea peretelui). Aproximativ la mijloc, montantul are rupturi de
la pornirea unui menou în cruce, iar capătul de jos al piesei este acoperit de
treptele scării; solbancul lipsește. Așadar, pe această porțiune analizată se poate
spune că a funcționat cu certitudine un prim gol pentru parter – dacă ne
raportăm la nivelurile și golurile fațadei). Dar, ancadramentul inițial nu este
cunoscut. Cele două piese renascentiste nu se mai află în poziție primară, ci sunt
reutilizări cu prilejul unei ample refaceri. Amplasamentul original rămâne
deocamdată necunoscut. Faptul că au fost așezate în acest loc, unde a fost
înainte o fereastră, nu poate fi un argument imbatabil că au fost aici de la bun
început. Dezvelirea feței nordice a peretelui, în dreptul ferestrei, a adus
informații suplimentare, arătând că același gol a fost micșorat în timp de trei ori,
ultima oară ajungând să fie transformat într-o nișă (fig. 11).
Fig. 11. Fața nordică a zidului dezvelită în E-P27 (Călin Șuteu).
158
La răsărit de montantul renascentist, în dreptul primului podest, s-a

observat pe ambele fețele ale zidului compoziția originală, compactă,
predominant din piatră (de diferite calități) și doar cu câteva cărămizi, toate
prinse cu un mortar gri la care ies în evidență cuiburi mari de var (fig. 6; 11; 12).
La dreapta lintelului, această zidărie are un mic gol pătrat cu margini drepte
care este vizibil și în camera E-P27, pe fața nordică a zidului (fig. 6; 11). La
sondaje, s-a dovedit că acest mic gol a fost astupat superficial cu cărămidă doar
pe fața nordică a zidului și că anterior a fost dublu (fig. 6); în stânga a fost
obturat cu câteva pietre, din care cel puțin una este o spolie cu profilatură
renascentistă. Rostul acestui gol care străbate toată zidăria pe lățime, nu a fost
determinat încă. Deasupra lui, dezvelirea suprafeței arată că zidul original se
continuă la etaj și chiar are porțiuni din T1f, unele suprapuse parțial și de o altă
tencuială, T2f. De asemenea, exact în linie dreaptă cu arcul din cărămidă de
deasupra lintelului renascentist au apărut la sondajele dinspre est și alte două
arce similare din cărămidă, de data aceasta situate deasupra unor ancadramente
de la ferestre dreptunghiulare, similare, de stil gotic (fig. 6). Pietrele care
compun ancadramentele lor prezintă aceleași distrugeri datorate unui incendiu
puternic – înroșire, înegrire, fisuri și multe lacune de material. Din profilatura
gotică foarte afectată se distinge clar la fereastra centrală doar un listel oblic,
marginal, urmat de o scotie adâncă (fig. 12). Însă, după demontarea câtorva din
cărămizile umpluturii din interior, pe laterală s-au evidențiat urmele clare ale
unui menou în cruce, profilat cu scotii.
Ancadramentele gotice sunt in situ, contemporane cu zidăria vizibilă
din jur, totul fiind țesut cu singur tip de liant (fig. 6, 12/a-b). După distrugerile
majore suferite de interioare și ancadramente, golurile au fost micșorate,
funcționând o vreme astfel (fig. 11), apoi au fost obturate definitiv, cel mai
probabil când au fost acoperite de treptele scării și bolta pivniței; așa s-a ajuns
ca la cel din răsărit să fie vizibil acum doar colțul nord-vestic. Îndepărtarea unei
zugrăveli de pe zidul sudic al pivniței însă, sub nivelul bolții, deasupra unei
deschideri simple de ventilare realizată cu margini de cărămidă, a permis să se
vadă colțul sud-vestic al ferestrei gotice centrale și solbancul cioplit dintr-un
bloc masiv, cu un plan înclinat de pe care pornește profilatura gotică (fig. 13/a-
b). Se poate observa astfel mai clar că scotia adâncă de pe montant, lată de 10
cm, a fost flancată de un listel oblic și un mic tor, după care urma în retragere
un alt listel și o scotie mai largă, dar mai puțin adâncă. Dimensiunile deschiderii
calculate în funcție de cele două segmente de ancadrament dezvelite pe scară și
sub ea, ajung la 1,70x0,80 m. În dreptul ferestrei gotice secunde, pe zidul
pivniței au fost intervenții drastice, prin urmare, nu mai există vreun solbanc.
Deasupra ferestrei gotice centrale s-a verificat continuarea fațadei
medievale la etaj, lucru confirmat prin existența zidăriei de aceeași factură,
majoritar din piatră, suprapusă de fragmente din T1f. Dar, prezența tencuielii
vechi și chiar a T2f, a impus continuarea verificărilor pe fața nordică a zidăriei
159
în camera de la etaj (E-E20), unde au fost descoperite mai întâi urmele unei
ferestre cu ambrazura lată de circa 1,20 m, cu tencuială și cel puțin o zugrăveală
albă pe marginile interioare. La scurt timp, au fost vizibile și urmele celui de-al
doilea gol obturat la etaj, cu caracteristici similare. Cele două se află de-o parte
și de alta a ferestrei baroce și au urme evidente până la jumătatea ei; pe înălțime,
zidul a fost reconstruit odată cu înzidirea ferestrelor medievale (fig. 14).
a b
Fig. 12. a. Zidăria originală a fațadei cu partea superioară a ferestrei gotice centrale și
fragment din tencuiala decorativă T1f; b. Detaliu de zidărie cu mortarul original (2017).
a b
Fig. 13. a. Partea inferioară a ferestrei gotice centrale detectată în coridorul pivniței,
între bolta de epocă modernă și gura de ventilare; b. Detaliu cu profilatura părții
inferioare a ferestrei gotice (2017).
Așadar, etajul fațadei medievale a avut cel puțin două ferestre, însă este
de așteptat să fie descoperită și a treia, pe direcția lintelului renascentist, lângă o
ușă actuală cu cadru de cărămidă. Dimensiunile lor au depășit pe cele de la
parter, dacă luăm în considerare deschiderea ambrazurilor. Înălțimea nu se
poate aproxima, zidul fiind refăcut masiv de la jumătatea ferestrei baroce. Pe
160
zidăria de umplutură a celor două ferestre de la etaj a apărut pe fațada sudică,

până aproape de tavan, o altă tencuială pe care am notat-o T3f.
Fig. 14. Fața nordică a zidului scării cu urmele celor două ferestre medievale de la etaj
(în E-E20) (Călin Șuteu).
T3f
T2f
T2f
T1f
T4f
a b
Fig. 15. a. Tencuieli istorice (T1f, T2f) și contemporane (T4f) între fereastra barocă
și treptele scării; b. Detaliu cu stratigrafia de la răsărit de fereastra barocă (2017).
Ultimul sector al fațadei, înspre est, are trei deschideri de acces (fig. 6):
unul pentru pivniță, unul pentru parter (spre încăperea E-P24 și conexele ei),
iar altul, pentru etaj, spre E-E20. Golurile nu sunt coliniare și au stiluri diferite,
trădând momente distincte de adoptare. Cel mai vechi este portalul cu piatră
ecarisată de la parter, în arc frânt și cu o teșitură lată de colț (fig. 16). Materialul
este similar cu al ferestrelor gotice, iar degradările vechi au legătură tot cu un
incendiu.
161
După distrugerile
provocate de foc, s-au
suprapus peste ancadrament
și zidăria din jur, până la
boltă, straturi succesive de
zugrăveli albe (îngălbenite
în timp). La dreapta intrării,
în zona de naștere a arcului,
sub zugrăveli se distinge însă
un mic fragment din
liniatura tencuielii
decorative, T1f, semn că
decorația a fost unitară de la
arcada gotică a gangului
porții până la extrema estică
a clădirii. Într-o perioadă
târzie, portalul gotic a fost
reparat și micșorat pentru a
fi potrivit cu un toc din
lemn mai redus ca
dimensiune.
Fig. 16. Portalul gotic de parter, sub scară, între E-P23

și E-P24 (2017).
Portalul funcționează și acum pentru trecerea dintr-o travee, E-P23, de

sub scară, într-o cameră de la nord, E-P24. Spațiul din fața lui este delimitat la
vest de un zid din cărămidă de circa 30 cm, iar la est de unul aproximat la 60 cm
grosime (fig. 17/a). Pe lângă o trecere obturată cu cărămidă, fața estică a acestui
zid (în E-P21) dovedește că imediat lână portalul gotic, fațada medievală se
încheia cu un colț din blocuri de piatră fasonată. Decroșul, de circa 1,20 m, a
fost surprins și la etaj, deși este mult mai distrus de lovituri mecanice din timpul
ridicării zidăriei care reprezintă acum limita estică a scării (fig. 17/b). Pe aceeași
verticală, la subsol, deși există un mic decroș, colțul clădirii nu mai este atât de
evident, pentru că în zona lui există rupturi de la un zid și mai vechi, iar
intervențiile moderne au fost mai incisive. Atunci pare că a fost inserat foarte
aproape de colț și un portal din piatră, baroc, cu arc subcentrat (fig. 6). Pietrele
sale fost montate într-o plombă de cărămidă; în aceeași etapă au fost executate și
reparații cu rostuiri noi pe zidul nordic al scării, s-a ridicat zidul sudic al scării,
162
bolta de pe scară și peretele despărțitor de lângă portalul gotic (spre scara

pivniței)15.
La etaj, releveul detaliat arată că în sectorul estic s-a intervenit de-a
lungul timpului în mai multe rânduri (fig. 6). Mai ales comparând cu liniile de la
parter, putem observa limita unei deschideri mai vechi (pe direcția montantului
drept de la portalul gotic) care a fost mai înaltă, până aproape de tavanul actual
(fig. 14). Deschiderea a fost umplută apoi cu cărămidă, iar pe această umplutură
a fost creat golul ușii actuale. La dreapta, pe colț, se poate recunoaște din nou
miezul zidăriei medievale, majoritar cu piatră, cu blocuri având acum fețele
distruse, dar care inițial au aparținut colțului sud-estic al clădirii (fig. 6; 17/b).
a b
Fig. 17 a-b. Colțul sud-estic al clădirii medievale vizibil la parter
(în E-P20, cameră în care a funcționat o bucătărie) și la etaj (în E-E15,
între scară și un coridor mai lat care se desfășoară spre est).
De la colțul cu piatră fasonată, zidăria cu direcție spre nord are o

porțiune de circa 1,20 m grosime în dreptul încăperii E-E20 (imediat la nord de
fațada studiată), după care materialul de construcție se schimbă, iar peretele
devine mai subțire demonstrând că limita estică a clădirii medievale a fost
demolată în bună parte cu ocazia extinderii spre răsărit a aripii.
VI. Fațada sudică – sectorul vestic
Pentru a obține mai multe date de context, cercetarea de parament și
relevarea s-au extins și la zidul de circa 6,40 m lungime aflat la vest de gangul
15 Pe acest nivel, al subsolului, chiar dacă nu există o stratigrafie veche și s-a putut încerca o
dezvelire de suprafață, lecturarea etapelor de reparații de pe zidul medieval a fost îngreuiată de
rerostuirile intervenite de-a lungul timpului și de folosirea în secolul XX a unui lapte de var care a
acoperit tot interiorul de pe scară. Prin urmare, contururile materialelor de construcție au putut fi
desenate, însă stabilirea țeserilor și nețeserilor rămâne parțială.
163
porții, pe același aliniament cu fațada analizată anterior și cu arcada gotică

având teșitură pe colț (fig. 6). Aici s-a investigat îndeosebi parterul, la etaj
existând suprafețe cu tencuieli vechi (asemănătoare cu T2f și T3f). Însă, și la
parter stabilirea țeserilor și discontinuităților a fost dificilă datorită încercărilor
mai vechi de a rerostui sau a unor urme rămase de la tencuieli vechi. Prin
urmare, situația a impus verificări și pe fața nordică a zidului, în E-P30. În acest
fel, am obținut și aici o serie de date care vor ajuta cercetările viitoare.
a b
Fig. 18. a. Coridorul din dreapta porții, cu zidul nordic (dreapta) curățat parțial
și relevat în 2016-2017: b. Portalul din capătul vestic.
În centrul laturii și spre capătul vestic au fost dezvelite urmele a două

goluri înzidite. Cel de la vest – cu un mic ancadrament gotic având teșitură pe
colț, închidere în arc frânt și dimensiuni interioare de 85x105 cm, se află la un
nivel foarte jos în raport cu toate celelalte goluri inventariate la parterul clădirii,
pe fațada sudică (fig. 6; 18/a-b). Pragul său se află sub actualul nivel de călcare,
iar pietrele care îl alcătuiesc sunt legate cu paramentul din jur. Însă, la 85 cm
distanță de montantul drept, zidăria se întrerupe și începe cel de-al doilea gol cu
mult mai lat și mai înalt. Dimensiunile aproximative ale conturului central sunt
de 185x275 cm, dar acestea nu par să fie limitele inițiale ale golului, ceea ce
ridică și întrebarea dacă a fost de la o fereastră sau de la un acces. Resturi de la
164
un ancadrament nu sunt vizibile pe laterale; doar în partea superioară se

remarcă două arce de cărămidă suprapuse, în planuri diferite, ambele mai jos cu
circa 70 cm decât arcele ferestrelor gotice de pe sectorul estic al fațadei.
Umplutura diferă ca tehnică și material de construcție față de zidăriile din jur,
fiind evidentă tentativa de a construi cu asize de piatră spartă combinată cu
rânduri de cărămidă, așa cum putem vedea la zidării din prima jumătate a
secolul al XIX-lea din cadrul palatului (aripile A, B).
Cu toate că nu este foarte clar dacă deschiderea centrală provine de la o
fereastră sau de la o intrare, este plauzibilă ipoteza ca segmentul relevat aici să fi
avut măcar pentru un timp rol de fațadă sudică. Abia mai târziu, în epoca
modernă, pare că s-a renunțat la goluri, odată cu un nou zid de cărămidă cu
multe deschideri spre curte și cu transformarea spațiului aflat pe linia scării într-
un coridor. Peste nivelul arcelor deschiderii mediane la care s-a renunțat total,
s-a plasat atunci nașterea bolții semicilindrice a coridorului (fig. 18/a).
În dreapta golului central, se observă un sector de zidărie de circa 2,40
m ridicat predominant din piatră de râu și de carieră, spartă, la care nu am
detectat vreo cezură până la arcada gotică cu teșitura pe colț. Situația se
confirmă la interior, în colțul sud-estic al camerei, unde zidăria dezvelită în
partea inferioară este continuă din colțul sud-vestic al porții gotice (la care se
adosează) spre zidul analizat aici.
Cercetarea parietală de pe acest segment indică până acum două faze
medievale de construcție. Una mai timpurie, gotică, de la care a supraviețuit
micul portal și zidăria din jurul său până la golul median și a doua care coincide
cu faza secundară din gangul porții, din care fac parte arcada gotică cu teșitura
pe colț și fațada estică aflată pe aliniament.
Chiar dacă cercetarea nucleului vechi al aripii E, din zona „Porții
prepozitului” este în curs, analiza de până acum, sprijinită semnificativ de
relevarea detaliată, a permis observații de etapă foarte importante și ipoteze de
lucru plauzibile, cu șanse de a se transforma în concluzii finale. În primul rând,
se poate spune că traveea din centrul gangului porții, cu cele două nișe
identificate pe zidurile de est și vest, constituie componenta cu elevația cea mai
veche în zonă. Arhitectura ei conservă multe elemente care arată că a fost o
poartă gotică, carosabilă, care făcea legătura dintre nord și sud, către căi de acces
și construcții din interiorul cetății. Este, cel mai probabil, vorba de „Poarta
prepozitului” menționată de unele surse târzii, din secolele XVII-XVIII, și
amintește de superiorul prepoziturii medievale, instituție al cărui sediu a fost
plasat orientativ în zonă, pe baza corelațiilor dintre surse scrise16. Structura, cu
zidurile mai groase, concepută cu nișe de ședere, are aparența unui nivel de
turn, însă este nevoie de continuarea investigațiilor pentru a se afirma sau
16 Kovács, Késő reneszánsz, 78 (cu propunere de reconstituire planimetrică la fig. 104).
165
infirma o astfel de ipoteză și a se stabili înălțimea până la care se păstrează

rămășițele zidăriilor sale sau nivelul original de călcare. La fel, sunt încă de
cercetat legăturile posibile cu structuri aflate la est și vest, până acum fiind
plauzibilă, din cercetarea elevației actuale, doar continuitatea dintre colțul
nord-estic/latura nordică a porții și zidul aripii E care continuă spre est. Dar,
multe alte vestigii medievale au fost detectate prin cercetare parietală și
arheologică în camerele de la vest de poartă și imediat la sud de ele, în curte17.
Chiar partea vestică, cu micul portal gotic, pare să aparțină unei faze mai
timpurii a goticului, poate chiar contemporană cu traveea centrală a porții. Doar
că, în condițiile fragmentării excesive a vestigiilor anterioare secolului al XVIII-
lea, este nevoie de intensificarea cercetărilor și corelarea rezultatelor, în paralel
cu o relevare riguroasă – parietală și planimetrică – pentru ca organizarea veche
a spațiilor și cronologia lor să poată prinde contur.
Într-o a doua etapă din zona porții, o travee cu arcadă lată de 2,45 m,
încheiată în arc frânt, a fost adosată spre sud, prelungindu-se astfel gangul și
constituind o clădire cu subsol, parter și etaj dezvoltată la est și la vest, în jurul
mai vechiului nucleu. Datele pentru extensiunea spre vest încă nu sunt
clarificate, însă spre răsărit limita este dată de colțul cu piatră fasonată apărut în
cercetarea de parament de pe două dintre niveluri, parter și etaj. Această clădire
etajată a fost ridicată cu ancadramente de stil gotic, însă, cel mai probabil de la
sfârșitul perioadei, așa putând fi explicată și prezența în zonă a ancadramentelor
renascentiste (chiar dacă acum ne-au ajuns drept spolii, în poziții secundare) sau
a tencuielii decorative. Sectorul estic al fațadei a avut la est de poartă trei axe cu
ferestre și o axă cu deschideri pentru acces (în extremă). Intrările nu au putut fi
însă corelate cu vreo urmă de scară pentru vechiul acces la etaj sau la subsol, iar
actuala casă a scării din fața fațadei medievale, deși are trepte de piatră, nu pare
să fie mai veche de secolul al XVIII-lea.
Tot în etapa secundară s-a unit și colțul sud-vestic al porții gotice cu un
zid mai vechi – cel cu portal gotic de mici dimensiuni, situat la un nivel mai jos
decât toate intrările de pe fațadă și disproporționat față de mărimea golului
central de lângă el. Totodată, s-a reconfigurat camera de la nord de acest portal,
E-P30, la care s-a ridicat o boltă semicilindrică din cărămidă. Intradosul bolții
poartă și el urme extinse de la un incendiu.
După această etapă pe care o putem considera anterioară deceniului III
al secolului al XVI-lea dacă luăm ca reper inscripția și blazonul episcopului
Várdai de pe lintel, clădirea a trecut printr-un incendiu puternic, ale căror urme
sunt și mai extinse decât cele descrise aici, fiind găsite și la interiorul pivniței
(pe zidul vestic aflat pe linia gangului porții) sau la parter, în gangul porții și în
camerele alăturate traveei centrale (E-P27 și E-P30). Inclusiv zona
(neidentificată încă) din care provine lintelul cu inscripția și blazonul
17 Despre aceste date disparate: Burnichioiu, „Curțile estice”, 111 și urm., fig. 19.
166
episcopului Várdai a fost afectată de incendiu, iar cu prilejul șantierului de

refacere, acesta a fost refolosit în poziția de astăzi. Pentru lintel, cercetarea
parietală și relevarea amănunțită mai clarifică un aspect: fiind găsit în poziție
secundară, nu îl putem lega de vreo inițiativă constructivă manifestată de
episcop față de această clădire (pe care o presupunem, oricum, parte a
prepoziturii, nu a palatului episcopal). Prin urmare, să legăm această fațadă de
numele său – așa cum s-a întâmplat provizoriu după descoperire, numind-o
„Fațada Vardai” –, ar fi impropriu.
În partea nordică a traveei centrale, zidăriile paralele de pe direcția N-S,
sunt posterioare porții gotice, dar din etape diferite. Miezul celui vestic ar fi de
atribuit primei forme a rezalitului etajat – din vremea principelui Gabriel
Bethlen (1613-1629), atunci când funcționa drept limită estică, iar la colț era
unitar cu fațada nordică. Rezalitul a fost prelungit spre est și din această
amplificare pe care o putem atribui principelui Gheorghe Rákóczi I (1630-1648)
(cel care a continuat lucrările la aripa E și a dat în folosință la etaj, în 1643, sălile
Dietei și Tablei princiare)18 pare să fi supraviețuit jumătatea inferioară a zidăriei
cu leul funerar. La nord, traveea nou creată a avut probabil altă intrare, însă
ceea ce ni s-a transmis până astăzi aparține secolelor XVIII-XIX (portalul baroc,
bolțile din cărămidă, cămășuirile masive). Acelorași secole, în care ansamblul s-a
aflat la armatele habsburgică și austro-ungară, aparține și casa scării din fața
vechii fațade sudice analizate aici, prin care se accede la etaj, și coridorul conex,
cu arcada barocă dinspre curte.
18 Vezi și Burnichioiu, „Curțile estice”, 111 și urm., fig. 19.
167
CERCETĂRI DE PARAMENT PE SECTORUL SUDIC AL CASTRULUI
ROMAN DE LA ALBA IULIA – FAȚADA ARIPII D
DE LA PALATUL PRINCIPILOR (2017)
STEFAN WAGNER
Seria de cercetări parietale și arheologice care a debutat în anul 2014 la

ansamblul incintelor estice ale Palatului Principilor din Alba Iulia a atins treptat,
în mai multe puncte, și aripa D de pe aliniamentul sudic (curtea II) (fig. 1, 2)1.
Fig. 1. Latura
sudică a aripii D
marcată cu negru pe
planul palatului
(Grup Corint, K&K
Studio).
În paginile de față prezentăm o parte din rezultatele cercetării de

parament care s-a desfășurat în etape pe fațada sudică a aripii. După sondaje din
anii 2015-2016, s-a ajuns în 2017 la dezvelirea unei suprafețe parietale de circa
40x5 m în dreptul parterului (fig. 2-3). Decaparea mai extinsă, cu păstrarea unor
martori, a fost decisă de echipa cercetării2 după ce, din sondajele parietale și dintr-
o imagine publicată în 1984 de Gheorghe Anghel3, a reieșit că la parter s-a
conservat o parte din zidăria castrului roman Apulum și după ce s-a constatat că
tencuielile vechi fuseseră deja distruse, în locul lor fiind executate în perioada
comunistă noi finisaje și un soclu masiv de ciment4.

Masterand, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), stefan.wagner@uab.ro.
Raportul de față a fost realizat ca urmare cercetărilor de parament din perioada februarie-iunie 2017
- parte a unui proiect pentru bursă de performanță științifică din UAB.
1 Pentru o evoluție generală a palatului, bibliografie, condițiile și rezultatele cercetărilor din 2014-
2017: Ileana Burnichioiu, „Incintele estice ale Palatului Principilor din Alba Iulia. Cercetări de
parament din anii 2014-2017”, în prezentul volum, 97 și urm.
2 Vezi Burnichioiu, „Incintele estice”, nota 4.
3 Gheorghe Anghel, „Noi date în legătură cu vechea cetate medievală de la Alba Iulia”, Apulum
XXII (1984): 118, fig. 3.

4 Alături de un trotuar gros de beton, de neîntreținerea jgheaburilor pentru preluarea apei pluviale
și de ciclul îngheț-dezgheț, noile straturi au contribuit la păstrarea unei umidități ridicate în pereți.

STEFAN WAGNER
a b
Fig. 2. Fațada sudică a aripii D înainte (2014) și în timpul decapărilor (2017).
1. Aripa D a palatului – prezentare generală

Așa-numita aripă D a palatului este structurată pe două niveluri, P+1E,
fără subsol, și are pe fiecare nivel câte cinci spații de dimensiuni apropiate,
delimitate de zidării cu miez din piatră. Grosimile zidăriilor variază mult, cele de
la parter măsurând între 1,20 și 1,50 m la est, vest și nord, și circa 2,00 m la sud,
iar cele de la etaj – 1,40-1,50 m pe sud și 1-1,25 m în rest5. În capătul vestic, aripa
se învecinează cu o scară care deservește și jumătatea sudică a aripii F, iar la
răsărit, se leagă de corpul A. Pe nord i-a fost adosată o cursivă boltită, având spre
curte o suită de arce subcentrate ridicate pe stâlpi, la fel ca pe aripile F și G (fig.
1). În secolul XX, ieșind în rezalit spre sud, în dreptul scării de la vest, funcționa
un corp P+1E, dar structura a fost demontată și golurile înzidite, rămânând la
vedere doar baza – o platformă cu beton peste o structură de cărămidă (fig. 3).
Aripa D este mai scundă, cu nivelurile acoperișului și ferestrelor sub
nivelul celor din aripa A. Fațada sudică este simplă, cu 10 axe care înseamnă
ferestre pe ambele niveluri – câte două pentru fiecare încăpere, grupate 4+4+2
(fig. 2-3). Golurile de la parter sunt dreptunghiulare și fără elemente de stil,
executate doar cu cadre din tencuială pe baze de cărămidă, dar la etaj există
ancadramente din piatră (întregi sau fragmentare) suprapuse de frontoane
triunghiulare. Acest tip de fereastră cu fronton triunghiular, de factură
renascentistă târzie, este atribuit în general perioadei principelui Gabriel Bethlen
(1613-1629), cel care a avut inițiativa extinderii palatului spre est, la trei curți, și ar
fi adus contribuții majore la înălțarea clădirilor care compun incintele mijlocie și
estică („I” și „II” – fig. 1)6.
2. Cercetarea fațadei sudice a corpului D
În anii 1982-1983 – după cum a consemnat Gh. Anghel odată cu imaginea
mai sus-invocată –, unitatea militară care era în folosința incintelor răsăritene ale
5O încăpere de la parter și alte 4 de la etaj au fost subdivizate în 3-4 încăperi mai mici, însă grosimile
pereților de 0,25-0,50 m și materialele (cărămidă, ciment, BCA) le trădează adoptarea foarte târzie.
6 András Kovács, Késő reneszánsz építészet Erdélyben. 1541-1720 (Budapest-Kolozsvár: Polis
Könyvkiadó, 2003), 79-83.
170
Cercetări de parament pe sectorul sudic al castrului roman
fostei rezidențe princiare a desfășurat ample lucrări de reparații în clădire. În

timpul lor, militarii au scos la vedere, temporar, și o parte din zidăria fațadei
sudice a aripii D. Fără a întreprinde un studiu de parament propriu-zis, autorul
citat, care a văzut atunci fațada, a notat că o parte a zidăriei dintre ferestrele
parterului, având 4-7 m înălțime, alcătuită din blocuri paralelipipedice din piatră
dispuse în asize și legate cu un mortar din nisip, pietricele și cărămidă sfărâmată,
ar fi aparținut castrului roman. Segmentul de fortificație ar fi fost reutilizat în
secolul al XVII-lea ca zid sudic al palatului princiar, dar actualele ferestre de la
parter, cu cadre de cărămidă, s-ar fi amenajat doar în secolul următor7.
În demersul de față am pornit de la nota de mai sus și am adaptat metode
specifice din „Building Archaeology”/„Bauforschung”8, precum: observarea
directă a stratigrafiei, a materialelor și tehnicilor de construcție (pentru
caracteristici fizice: compoziție, culoare, dimensiuni), a continuităților și
discontinuităților zidăriei și a urmelor de pe suprafețele materialelor, pentru a
oferi împreună cu ortofotoplanul (fig. 5)9 și releveul suprafeței dezvelite (fig. 9)
mai multe informații despre succesiunea etapelor de construcție și despre
reparațiile intervenite pe fațada studiată. De aceea, releveul surprinde nu doar
contururile pietrelor, cărămizilor, mortarelor de rost și tencuielilor, ci și pe cele
ale nețeserilor de material10.
Chiar de la debutul sondajelor s-a adeverit că în dreptul calcanului dintre
aripile A și D (fig. 2) se întâlnesc faze de construcție diferite, prin urmare,
dezvelirea de suprafață a început din acea zonă. La acel moment, se știa deja (din
compararea planurilor cetății care includ schițele palatului și din observații din
teren) că aripa A este o reconstrucție din anii 1818-1823, pe baze mai vechi11.
Dezvelirea a continuat spre vest pe fațada corpului D, între limitele
dictate de existența unor tencuieli mai vechi. Spre exemplu, la între ultimele două
ferestre de la vest a apărut imediat de sub tencuiala de ciment o suprafață mai
extinsă de tencuială cu var și nisip, închisă la culoare, pe suportul unei cămășuiri
mai ample cu cărămidă. În acest fel, curățarea peretelui nu a mai continuat în
adâncime până la mortarele de rost, ci doar a făcut legătura cu zona corpului
7 Anghel, „Noi date”, 119.

8 În acest sens, Manfred Schuller, Building Archeology. Monuments and Sites VII (ICOMOS, 2002);
Anna Boato, Daniela Pittaluga, „Building Archaeology: A Non-Destructive Archaeology”, în
15th World Conference on Non-Destructive Testing, 15-21 October 2000 in Rome. Proceedings
(https://www.ndt.net/article/wcndt00/papers/idn365/idn365.htm, 30.01.2017); Balázs Halmos,
Katalin Marótzy, Ileana Burnichioiu, „Cercetări parietale și relevee detaliate la Palatul Principilor
din Alba Iulia – zona „Porții Prepozitului”, în volumul de față, nota 3.
9 Realizat de Călin Șuteu, căruia îi aduc mulțumiri și pe această cale.
10 Am recurs la acest tip de releveu și pentru a compensa lipsa unor analize mai costisitoare de
laborator pentru materialele de construcție, care n-au fost posibile în această fază a cercetării.
11 Antecendentele nu sunt clare în teren, deși se cunoaște din surse scrise că în zona aripilor A și B
au existat grajdurile princiare (vezi și Burnichioiu, „Incintele estice”, 107-108, fig. 14).
171
STEFAN WAGNER
demolat (fig. 5)12. De asemenea, la est, în dreptul calcanului dintre A și D, s-a

conturat un fragment dintr-o tencuială decorativă imitând bosaje cu linii
subliniate în alb (notată T1), iar în zona de trecere dintre parter și etaj a apărut
spre vest o tencuială simplă, de nuanță maronie (T2) cu o stare de conservare
slabă, suprapusă de un placaj cu țiglă și ciment (fig. 3; 4/a-b; 8/c). Așadar,
cercetarea s-a desfășurat cu aceste constrângeri, în zonele a 11 axe de goluri pe
care le-am numerotat de la est la vest (cu prima aparținând aripii A) (fig. 3; 9).
Fig. 3. Schiță generală cu fațada sudică corpului D și suprafața cercetată.
a b
Fig. 4. Fragmente ale unor tencuieli istorice păstrate între axele 1-2 și 7-8,
la limitele superioare ale suprafețelor dezvelite (T1, T2) (2017).
Datele obținute din cercetarea de parament au fost corelate și cu

observații din încăperi, de pe fața nordică a zidului, dar și din două sondaje
arheologice care au atins același zid: unul de la interior, D1/2014 (3,65x3,20 m),
plasat în dreptul axei 9 (încăperea D-P6), și altul din exterior, D3/2016 (3x4 m),
poziționat în dreptul calcanului dintre aripile A și D (axele 1-2).
12 La fel, nu a continuat nici relevarea, preferându-se ca zona axelor 10-11 și a scării dintre F și D să
fie reflectată doar de ortofotoplan.
172
Fig. 5. Fațada sudică a aripii D de la Palatul Principilor în timpul cercetării parietale (Călin Șuteu, 2017).
a b c d e f
Fig. 6. Mortar de rost din var, nisip, pietriș și cărămidă sfărâmată (praf sau bucăți), în diferite părți ale elevației și fundației aripii D.
Exterior, a-b: între blocuri de piatră din partea inferioară a paramentului (asizele 2-3); c: la trecerea dintre parter etaj (ultima asiză
cu blocuri de piatră – prima asiză de cărămidă); d: între axele 7-8, în zona ferestrelor (asizele 6-7). Interior, e: în fundația cercetată
prin sondajul D1/2014 (încăperea D-P6); f: în dreapta ferestrei din axa 7 (parter, camera D-P5; vezi și fig. 8/e).
a b c d e
Fig. 7. Alte tipuri de mortare din zonele decapate: a. Între axele 1-2, la zidăria țesută cu portalul: liant gălbui conținând var (praf
și cuiburi), nisip și pietriș legând pietre de diferite calități (de râu, de carieră) și mici fragmente de cărămidă; b. Între axele 1-2, aripa
A (reconstrucție sec. XIX): liant gri cu nisip, var, pietriș fixând piatră spartă și cărămidă; c. În colțul drept al ferestrei din axa 4,
legând cărămizi cu suprafețele distruse de lovituri mecanice și piatră de carieră: mortar gri-gălbui cu var (praf și granule), nisip
și pietriș; d. Mortar din partea superioară a zidăriei mixte (blocuri mici sau medii de piatră și cărămidă), spre etaj, care conține var,
nisip mai fin și cărbune; e. Liant gri cu var și nisip mai fin legând cărămizile în colțul inferior drept al cadrului de la ferestra axei 3
(sus) și liantul de la pct. „c” (jos).
173
a b c
d e
Fig. 8. Diverse tipuri de reparații (cu cărămidă, piatră sau țiglă) și urme de lovituri mecanice aplicate pietrelor sau cărămizilor
pe latura sudică a aripii D: exemple din exterior (a-c) și din interior (în D-P1 și D-P5) (d-e) (2017).
174
Cercetarea de la nivelul elevației zonei estice, pe axele 1-3 (fig. 9), a adus
de la început descoperiri semnificative care au ajutat planificarea cercetării
ulterioare, pentru restul fațadei, și a oferit, totodată, trei repere cronologice
generale, distribuite pe un interval larg, de la perioada romană până în prima
jumătate a secolului al XIX-lea, de când datează elevația aripii A.
În primul segment, pe direcția calcanului, a fost identificată atât
îmbinarea dintre corpurile D și A, cu tehnici și materiale de construcție distincte,
cât și laterala unui ancadrament din piatră având dimensiuni adecvate unui acces
pietonal. Este vorba de un montant stâng, cu o profilatură vizibilă în unghi drept
(27/29-7-10,5 cm), suprapus de nașterea unui arc semicircular – detalii care, deși
sunt simple, sugerează o piesă de factură renascentistă. Pietrele ancadramentului
au țeseri cu zidăria apropiată din stânga, formată din piatră de calități diferite (de
râu și carieră, spartă neregulat) combinată pe alocuri cu cărămidă – materiale
legate cu un mortar devenit în timp de nuanță gălbuie, conținând nisip, var,
pietriș și rare fragmente mărunte de cărămidă (fig. 7/a).
În dreapta portalului, pe toată înălțimea suprafeței dezvelite (continuând
și sub tencuiala de ciment încă nedecapată de la etaj), s-a evidențiat îmbinarea
dintre corpuri, cu zidăria corpului A alcătuită din piatră de carieră spartă
neregulat alternată cu asize de cărămidă și mortar gri rezultat din amestec de
nisip, var și pietriș (fig. 7/b; 9). În stânga, s-a descoperit fragmentul tencuielii
vechi pe care am numit-o T1, a cărei suprafață din partea superioară arată că a
fost decorativă, cu imitație de bosaje dispuse în asize despărțite de benzi ușor
adâncite subliniate și de linii pictate cu alb. În partea de jos a zidăriei însă,
suprafața tencuielii s-a degradat, decorul devenind astfel insesizabil (fig. 9).
Concomitent, au fost dezvelite în apropiere de axa 2, la baza peretelui, și
primele blocuri masive de piatră legate cu mortar compus din var (inclusiv cu
granule), nisip, pietriș și bucăți de cărămidă sfărâmată (fig. 6/a-b; 9). S-a continuat
apoi decaparea pe înălțime, între ferestrele 2-3 aflându-se, de la nivelul actual de
călcare până după nivelul superior al ferestrelor, șapte asize legate cu mortar
roșiatic, urmate apoi, la nivelul etajului, de o zidărie mixtă cu aspect neunitar.
Totodată, pe înălțimea zidăriei cu blocuri masive, s-a constatat că liantul roșiatic
devine mai fin, pietrișul dispare, iar cărămida este tot mai bine fărâmițată și
amestecată cu celelalte componente. Mai mult, între unele pietre, mortarul s-a
conservat în forma originală, în care acoperea nu doar interstițiile, ci și
contururile pietrelor, ieșind ușor din plan (fig. 6/d). Aceeași situație se repetă, cu
unele variații, între toate ferestrele parterului de până la axa 9, până la care s-au
dezvelit șapte astfel de sectoare cu blocuri de piatră prinse cu mortar având în
compoziție bucăți, granule sau praf de cărămidă. Așadar, din dreptul axei 2 a
început să devină plauzibilă informația anterioară (1984) despre supraviețuirea
unor părți din fortificația antică pe linia sudică a aripii D de la Palatul Principilor.
Cele șapte sectoare cu blocuri din piatră fasonată legate cu mortar
conținând cărămidă sfărâmată au aceeași înălțime, dar lățimile variază, unele
179
STEFAN WAGNER
conservând doar 1-3 blocuri din fostele asize, altele, precum cele din axele 3-4 și
7-8, fiind alcătuite chiar din 5-6 (fig. 9). Împreună, aceste zone mai extinse pun
în evidență, încă de la prima asiză vizibilă acum deasupra nivelului de călcare, o
variantă de opus quadratum/opus isodomum în care s-a executat zidăria, cu asize
regulate formate din blocuri tăiate la aceeași înălțime, dar cu lungimi variabile
(unele chiar și de 1,60-1,70 m), combinate cu butise mai înguste așezate vertical
pe lățimea peretelui (1+1). Cel puțin în câteva locuri, este cert că asizele au inclus
și spolii de factură romană (fig. 9). Este cazul între axele 3-4, pe a șasea asiză, unde
s-a identificat un bloc de construcție cu suprafața martelată, dar ale căror urme
de profilare trădează o piesă de construcție monumentală – cel mai probabil dintr-
o arhitravă cu listele în retragere (fig. 11/a). Altele s-au evidențiat clar între axele
4-5 și 7-8 (asizele 3 și 4): o lespede poziționată pe cant, ca butisă (62x20/23 cm),
pe a cărei față estică se ghicește un relief funerar (fig. 11/b) sau un bloc având un
cep de prindere „în coadă de rândunică”13. În pofida cămășuirilor succesive, mai
multe spolii romane sunt vizibile și în primele asize de zidărie de la interioarele
aripii D, adică pe fața nordică a aceluiași zid14.
a b
Fig. 11. Detalii de pe fațada sudică a aripii D: spolii romane din zidăria cu mortar
roșiatic și suprafețe martelate (2017).
La ultima asiză de pe înălțime, între axele 5-6 și 7-8, s-au conturat două
mici zone cu martori care probează că partea superioară a zidăriei de piatră a
fortificației avea cel puțin două asize de cărămidă de dimensiuni mari
13 Sistem de prindere care poate trăda tehnica de construcție cu piatră seacă. Jean Pierre Adam,
Roman Building, Materials and Techniques , trad. Anthony Mathews (Londra: Rutledge, 2005), 98.
14 În acest sens, Burnichioiu, „Incintele estice”, 121, fig. 28.
180
(40/41x4/4,5/5,5 cm) prinse cu același mortar roșiatic (fig. 6/c; 9). De la nivelul
lor, zidăria etajului își schimbă compoziția și grosimea, ultima trecând la 1,50 m,
după ce la parter, în partea inferioară, am putut măsura grosimi în jur de 2 m.
Deși dezvelirea părții superioare a peretelui este abia la început, se poate
deja observa că zidăria etajului nu este unitară, între cele două porțiuni cu
tencuieli istorice, notate T1 și T2, fiind identificate două sectoare diferite: unul la
est, cu piatră spartă neregulat prinsă aleatoriu în zidărie cu un mortar gălbui,
alcătuit din nisip, var și pietricele, având similitudini cu cel de lângă portalul
renascentist, și al doilea, spre vest, cu blocuri de piatră de dimensiuni medii și
mici aranjate cu intenția de a forma asize, combinate cu zone de cărămidă de
dimensiuni care variază între 24-29 cm lungime și 5-6 cm grosime (fig. 9). Fețele
pietrelor poartă urme similare de unealtă pentru prelucrare (gradină), iar în zona
axei 7 se remarcă și două spolii de piatră cu mici lăcașuri romboidale tipice pentru
lăcașuri de prindere a gratiilor la ancadramentele de fereastră. În zona axelor 4-
8, materialele au fost legate cu un liant gri închis, diferit de celelalte observate pe
fațadă, realizat din var, nisip mai fin și cărbune.
Nivelul ferestrelor de la etaj a fost atins de un sondaj din laterala axei 2 și
a avut ca rezultat identificarea unei zone de cărămidă peste care s-a montat
solbancul renascentist de piatră de la fereastra estică (fig. 9); profilatura
solbancului a fost distrusă într-o perioadă mai târzie, în încercarea de a aduce
totul în planul peretelui. Situația de aici ne poate indica, de fapt, ce s-a întâmplat
și cu celelalte solbancuri ale ferestrelor de la etaj care acum nu se mai profilează
sub tencuiala de ciment.
La prima asiză de la actualul nivel de călcare, mortarul de rost a putut fi
observat între blocurile masive de piatră cu rosturi adânci doar în câteva puncte.
Pentru zonele în care lipsește, explicațiile pot fi mai multe: nu a fost utilizat deloc,
s-a degradat în timp și a rămas numai spre miezul peretelui sau a fost obturat de
reparații ulterioare cu fragmente de cărămidă, așa cum vedem că s-a procedat în
multe puncte (fig. 8/a; 9). De aceea, pentru a înțelege situația întâlnită, am
comparat-o cu date obținute prin sondajul arheologic D3/201615 care a fost așezat
perpendicular pe zona de îmbinare dintre aripile A și D (fig. 9). Cu acel prilej a
fost dezvelită o parte din zidăria cu blocuri paralelipipedice fasonate; astfel, s-a
evidențiat că în dreptul aripii D, nivelul de călcare actual este foarte ridicat și mai
avem îngropate încă patru asize de piatră din elevația fortificației. În acest fel,
putem estima că zidul cu blocuri masive de piatră s-a conservat în exterior, între
ferestre, la înălțimea de circa 6,40 m, în total cu 12 asize de piatră (fundație și
elevație). Între blocurile descoperite arheologic s-a remarcat doar pământ brun,
cel mai probabil rezultat din depuneri ulterioare. De asemenea, în același sondaj
s-a constatat că zidăria fortificației s-a înclinat puternic spre exterior, și că aici
15 Adrian A. Rusu et al., Raport de cercetare arheologică preventivă la obiectivul „Palatul

Principilor”, mss, Alba Iulia, 2016, 10.
181
STEFAN WAGNER
este de fapt un capăt din elevația păstrată, cu multe distrugeri. Cel mai probabil,
în dreptul aripii A a supraviețuit doar fundația. Spre est, este foarte clară o zonă
cu intervenții, mai întâi datorate lucrărilor din vremea portalului renascentist,
apoi legate de șantierul aripii A, desfășurat în prima jumătate a secolului al XIX-
lea (fig. 12/a).
a b
Fig. 12. D1/2014 (3,65x3,20 m), plasat în dreptul axei 9 (încăperea D-P6), și altul din
exterior, D3/2016 (3x4 m), poziționat în dreptul calcanului, la joncțiunea dintre
aripile A și D (axele 1-2).
Cele patru rânduri cu blocuri masive din calcar dezvelite prin sondajul
arheologic din exterior stau pe o fundație adâncită în solul galben, alcătuită dintr-
un pat cu pietre de râu prinse în mortar gri, înalt de circa 0,85 m, și o asiză de
egalizare cu blocuri de dimensiuni mai mici. Baza elevației are o retragere de 16-
18 cm, iar pietrele din cele patru asize par să fie dispuse în lungime pe orizontală,
fără mortar. Prin urmare, este posibil ca o parte inferioară din elevația castrului
aflată în zona aripii D să fi fost executată cu piatră seacă sau cu mortar gri
incluzând doar var și nisip/pietriș. În schimb, în sondajul arheologic îngust din
interior (D1/2014)16, de la golul ferestrei în jos (după un rând cărămidă care
16George Bounegru et al., „Palatul Principilor, str. Militari, nr. 4”, Cronica Cercetărilor
Arheologice. Campania 2015, 2016: 118 (http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=5558&d=Alba-Iulia-
Palatul-Principilor-str-Militari-nr-4-2015, 03.05.2017).
182
aparține unei reparații) a fost descoperit un bloc de elevației, montat deasupra

unei asize de egalizare ce pare să fi conținut pietre de înălțimi diferite (fig. 12/b)17.
În această zonă, asiza de egalizare a fost amplasată pe un strat cu pietre de
dimensiuni medii și mici, sparte neregulat și înecate în mortarul roșiatic la care
s-a folosit cărămidă sfărâmată sub forme de bucăți mărunte și praf. Diferența de
nivel la care se află cele două segmente de crepidă descoperite la interior și la
exterior, prin cele două sondaje arheologice, este de circa 1,60 m, și a fost pusă în
evidență în fig. 9 (dreapta).
Dacă observăm în desfășurare paramentul dezvelit (fig. 9), este evident că
la zidăria masivă a fortificației s-a întrerupt continuitatea atunci când la parter au
fost create goluri pentru ferestre. Dacă pentru ferestrele superioare, renascentiste,
pare evident că adoptarea s-a petrecut odată cu ridicarea etajului, iar pe criterii
stilistico-tipologice am putea data această etapă în vremea principelui Gabriel
Bethlen, pentru parter, momentul deschiderii golurilor este dificil de stabilit
cronologic. Anterior, s-a apreciat că străpungerea zidului cu scopul de a crea
ferestre s-a petrecut într-o singură fază, din secolul al XVIII-lea, însă compoziția
mortarelor de rost și caracteristicile materialului tegular (dimensiuni, culoare,
urme de lovire, poziții) conduc la concluzia că umpluturile din jurul ferestrelor
au cel puțin două etape (fig. 9). Cea mai veche începe deja deasupra primei asize
de piatră pe care o vedem acum la baza zidăriei (a cincea din elevația inițială) și a
fost executată din cărămizi cu dimensiuni de 28/29x5/6 cm, bine arse, prinse cu
un mortar din var, nisip, pietriș și mici fragmente din cărămidă pe alocuri,
combinate uneori cu pietre de mărimi diverse, unele probabil refolosite după
dislocarea din fortificație. Deși nu am reușit să identific urmele unor eventuale
ancadramente, ci doar segmente din arcele de descărcare, din cărămidă (pe axele
3, 5, 7, probabil și 8), ca ipoteză de lucru ar trebui să avem în vedere că puteau să
existe. În mai multe puncte, cărămizilor perioadei le-au fost distruse fețele prin
lovituri mecanice, concomitent cu distrugerea suprafețelor fasonate ale blocurilor
masive din fortificație, inclusiv ale celor prinse cu mortar roșiatic (fig. 7/c; 8/b;
11/b). Astfel de urme nu au apărut din cauza demolării vreunei componente
constructive legate de actuala fațadă – precum un contrafort, un rezalit sau chiar
un turn – ci au avut ca scop aducerea zidăriei preexistente în planul fațadei cu
ocazia unei renovări care din context reiese că a fost ulterioară secolului al XVII-
lea.
A doua intervenție din jurul ferestrelor parterului a însemnat executarea
unor noi cadre, de data aceasta dintr-o cărămidă cu dimensiunile: 32-33x6-7 cm,
având o nuanță mai deschisă, prinsă cu un mortar gri sfărâmicios, din var și nisip.
Pseudo-arcele de descărcare ale acestor ultime cadre taie, în cel puțin trei cazuri,
arcele de descărcare de la ferestrele mai vechi (în axele 3, 5, 7, eventual 8) (fig. 9).
17În caseta lată de doar 3,20 m au putut fi văzute numai două blocuri care au înălțimi diferite, de
aceea este prematur să generalizăm.
183
STEFAN WAGNER
Etapa are extindere spre vest, trecând de axa 11 spre zidăria scării, oferindu-ne
astfel mai întâi o datare relativă în secolele XVIII-XIX, în acord cu
ancadramentele baroce simplificate aflate la interior. Însă, din compararea
caracteristicilor pe care le prezintă cărămizile (dimensiuni, culoare) și mortarul
de rost, reiese că ultima lucrare pentru refacerea marginilor de fereastră este
contemporană cu faza a III-a evidențiată de cercetarea parietală pe zidăria nordică
a camerelor din aripa D18, care se poate atribui din context sfârșitului de secol
XVIII.
Decaparea parțială a tencuielii de ciment din zona inferioară a părții
vestice a fațadei a arătat, pentru ambele faze din jurul ferestrelor, și cămășuirea
zidului fortificației, blocurile sale tipice prinse cu mortarul roșiatic
nemaiputându-se astfel observa din exterior. Însă, această parte vestică din
elevația castrului se poate observa la interior, în toate camerele aripii D, inclusiv
în cea vestică, cu mai multe asize la care s-a folosit mortar cu bucăți și praf de
cărămidă (pe axele 10-11)19. Tot la interioare s-a putut remarca și faptul că zidăria
castrului a fost afectată de un incendiu foarte puternic, blocurile descoperite până
acum fiind înnegrite, înroșite sau fisurate puternic20.
În zona platformei de beton din exterior, adică la extrema vestică a
suprafeței cercetate, s-a identificat și ruptura zidului estic, de circa 65 cm lățime,
care delimita corpul care a funcționat drept grup sanitar în dreptul scării (până la
demolarea petrecută în secolul XX) (fig. 5).
Chiar dacă cercetarea fațadei sudice a aripii D este parțială, s-au obținut
până acum rezultate semnificative care pot stimula și orienta viitoarele
investigații de teren (parietale, arheologice) sau de laborator, ultimele tot mai
necesare din perspectiva unor datări precise a fazelor de construcție și
reconstrucție. Deocamdată, s-a reușit schițarea succesiunii lor, începând de la
epoca romană până în secolul XX, când are loc ultima mare renovare a curților
estice ale fostei rezidențe princiare, în vremea armatei române (anii 1982-1983).
Cercetarea de parament, corelată cu cea arheologică, a demonstrat că pe
latura sudică a aripii D, zidăria considerată îndeobște ca aparținând castrului
roman nu este unitară, detaliile de tehnică constructivă și material trădând cel
puțin două faze de construcție, deși ambele se încadrează în opera quadrata/opera
isodoma. O primă fază a fost evidențiată până acum doar la exterior și corespunde
variantei cu blocuri de piatră seacă dispusă în asize din partea inferioară a zidăriei,
cea care este mai clară din sondajul arheologic. A doua ar corespunde zonelor de
fundație și elevație observate în exterior și interior, cu blocurile de calcar
18 Vezi Burnichioiu, „Incintele vestice”, fig. 31.

19 Ibid., fig. 30/b.
20 Fiind într-o stare precară de conservare, cercetarea parietală a fost stopată (până la un proiect
caare să ofere condiții de conservare), iar corelarea datelor obținute în exterior cu cele de la interior
nu a mai putut continua.
184
fasonate, incluzând și spolii, unele dispuse pe orizontală în lungimea peretelui,

altele montate pe verticală, în grosimea peretelui (butise). În această fază mai
târzie a fost utilizat și mortarul de rost care include cărămidă sfărâmată. Cele două
tipuri de parament au analogii între tipurile de zidării foarte cunoscute în lumea
romană, pe care le avem exemplificate și de R. Parenti la punctele 14 și 16 (fig.
13)21, cu deosebirea că ritmul de pe sectorul analizat aici este de 1+1, nu de 1+2.
Cât privește miezul zidăriei, trebuie să precizăm că nu am avut posibilitatea
executării vreunei secțiuni de verificare în grosime care să arate clar că a fost
realizat cu emplecton între blocuri de piatră sau exclusiv cu blocuri, așa cum avem
în variantele din fig. 14/B, 1-222. În alte puncte cercetate ale castrului roman
Apulum, existența emplectonului este sigură23.
Fig. 13. Diferite tipuri de

zidării din piatră la R.
Parenti, 1998.
Din datele obținute până acum putem vorbi deja despre o refacere incisivă
a castrului roman pe acest sector al laturii sudice, în interior posibilă pe alocuri
chiar de la nivel de fundație. Refacerea aparține unei etape târzii, în care
materiale prelucrate pentru diverse alte destinații au putut fi decontextualizate și
reutilizate în zidăria fortificației, dar în care se mai folosea un mortar de foarte
bună calitate, hidraulic, cu praf de cărămidă.
21Roberto Parenti, „Sulla possibilità di datazione e classificazione delle murature”, în Archeologia

e Restauro dei Monumenti. I ciclo di lezioni sulla ricerca applicata in archeologia , eds. Riccardo
Francovich, Roberto Parenti (Firenze: Edizioni All’Insegna del Giglio, 1988), fig. 3.
22 Adam, Roman Building, fig. 246.
23 Spre exemplu, pe latura vestică: Radu Ota, Cristian Titus Florescu, „Observații asupra incintei
vestice a castrului roman de la Apulum și câteva constatări istorice”, Apulum LIII (2016): 207-208.
185
STEFAN WAGNER
Fig. 14. Tipuri principale de zidării romane

cu blocuri de piatră, după
J. P. Adam, 2005, fig. 246.
Situația constatată pe fațada

sudică a aripii D, în legătură cu
fortificația neunitară, prezintă multe
similitudini cu cea evidențiată de
cercetări arheologice și parietale recente
din zona Museikon-ului, unde pe lângă
prima etapă de construcție în piatră a
castrului roman, atribuită perioadei
împăratului Hadrian, s-a documentat și o refacere post-romană (asociată cu
material arheologic din secolele III-IV). Din zidul refăcut a supraviețuit un sector
de 14,90x3,80 m, cu 8-9 asize având blocuri de piatră fasonată prinse cu mortar
roșiatic24. Totodată, asemănări în privința tipului de parament din etapa
secundară, cu blocurile de calcar dispuse pe lungime, în țesere cu butise (1+1),
pot fi remarcate și pe alte segmente de pe latura sudică a fortificației (alături
probabil de faza cu piatră seacă), cum sunt cele din dreptul Palatului
Arhiepiscopal Romano-Catolic (est) și din zona Manutanței (fig. 10/A-C)25.
Cu toate că fortificația romană și post-romană a fost utilizată și de-a
lungul Evul Mediu26, pe fațada sudică a aripii D nu avem deocamdată descoperiri
care să poată fi atribuite acestei epoci. În schimb, rezultă din contextul care
include și fragmentul de poartă pietonală, o etapă din secolul al XVI-lea care a
fost determinată din context și la interior27. Descoperirea legată de accesul
pietonal spre exteriorul fortificației este inedită, pe jumătatea vestică a laturii
sudice fiind cunoscută până acum doar poarta medievală, refăcută în Renaștere,
din dreptul Palatului Arhiepiscopal Romano-Catolic (fig. 10/A, 1). Secolului
următor îi datorăm, prin activitatea lui Gabriel Bethlen, refacerea etajului și poate
chiar prima etapă de spargere a zidului pentru ferestrele de la parter, pe care apoi
armatele habsburgică și austro-ungară le-au modificat în secolele XVIII-XIX,
odată cu alte intervenții de la interiorul aripii și din restul ansamblului.
24 Ota, Florescu, „Observații”, 209 și urm.

25 Din păcate, nici măcar sectoarele supraterane ale castrului nu au fost studiate și relevate în detaliu;
mai mult, în dreptul Palatului Arhiepiscopal, chiar în timpul cercetării mele s-au desfășurat lucrări
neautorizate, cu rerostuiri între materiale, pierzându-se orice șansă pentru o cercetare parietală
aprofundată (acesta fiind și unul din motivele pentru care am oferit alăturat aici probabil singura
desfășurare a peretelui obținută prin fotogrammetrie înaintea rerostuirii - fig. 10/A).
26 Spre exemplu, Mircea Rusu, „Castrul roman Apulum şi cetatea feudală Alba Iulia”, Anuarul
Institutului de Istorie și Arheologie din Cluj-Napoca XXII (1979): 47-71; Adrian A. Rusu, „Cetatea
Alba Iulia în secolele XI-XV. Cercetări vechi şi noi”, Ephemeris Napocensis IV (1994): 331-351.
27 Burnichioiu, „Incintele vestice”, 122-123.
186

Palaces Castles and Manor Houses of Medi

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Palaces Castles and Manor Houses of Medi

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

PALACES, CASTLES, AND MANOR HOUSES

Palaces, Castles, and Manor Houses of Medieval

Radu Ardevan Eva Mârza

Cover: the castle Kornis in Mănăstirea/Szentbenedek

Copyright © 2017, “1 Decembrie 1918” University of Alba Iulia

STUDIES AND ARTICLES / STUDII ȘI ARTICOLE

RESEARCH REPORTS / RAPOARTE DE CERCETARE

STRATEGIES; PROJECTS / STRATEGII; PROIECTE

TÍMEA BERKI, ZSOLT CSÓK, ÁRPÁD FURU, CSILLA HEGEDÜS, BÁLINT

Gábor Margittai, Tiltott kastély. Erdélyi történelmi családok a jóvátétel

Monumentul pe care-l numim astăzi „Palatul Principilor” se află în cetate,

Fig. 2. Palatul princiar schițat la

La începutul veacului al XVIII-lea, habsburgii au intervenit semnificativ

Annales Universitatis Apulensis. Series Historica 21, 2 (2017): 97-138.

a. Condițiile cercetării incintelor estice

b. Curțile estice – prezentare generală

Fig. 5. Fațadele sudice ale aripilor A și D (Grup Corint, K&K Studio).

Fig. 6. Fațada dinspre curte a aripii A (Grup Corint, K&K Studio).

Corpul B, situat în extrema răsăriteană, este configurat spre curte cu un

Fig. 7. Fațada vestică a aripii B (Grup Corint, K&K Studio).

Fațada răsăriteană (fig. 8/a) expune 7 axe de goluri reprezentând ferestre,

Fig. 11. Fațada nordică a corpului D (Grup

Corpul D aparține incintei II și

Fig. 12. Fațada nordică a

Fațada nordică prezintă cinci axe de goluri și este urmată de capătul

(Grup Corint, K&K Studio).

Pe fațada vestică (fig. 13) se desfășoară la etaj un registru de 14 ferestre

1711 1714 1729 ante 1738

1736 1741 1818 1823

Din acestea rezultă că în primele trei decenii ale veacului al XVIII-lea,

WZlaFx1MDBlOXJ2XHUwMGUxciJ9; https://maps.hungaricana.hu/en/OSZKTerkeptar/ 329/view/

XVIII-lea: Fleșer, Cetatea Alba Iulia, 84.

Lățimea navelor a fost diferită, primele două de la sud având deschideri

Corpul C. Deși sondajele au fost numeroase, nici la acest corp nu au fost

13 Adrian A. Rusu et al., Raport de cercetare arheologică preventivă la obiectivul „Palatul

Fig. 18. Secțiune E-D cu golurile și ancadramentele renascentiste (albastru) și baroce

Corpul E. Cercetarea a debutat în 2014 în gangul porții acestei aripi, unde

Sectorul vestic (în dreptul rezalitului). Începând din dreapta intrării în

17 Kovács, Késő reneszánsz, 79, 81, 83.

După verificări prin care s-a constatat că stratigrafia veche a supraviețuit

Fig. 21. Zidul nordic al E-P31 și

20 Kovács, Késő reneszánsz, 79, 82-83.

Extinderea șirului de mici travee spre est, până la un total de 12, nu a

Arheologice. Campania 2015, 2016: 118 (http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=5558&d=Alba-Iulia-

pentru a fi utilizate ca repere – alături de alte indicii – în datările relative.

Fig. 22. Fațada sudică a Corpului E, sectorul vestic (2016).

Așadar, datele cercetării de parament corelate cu indicii stilistice pledează

aripilor E și C care se întâlnesc în acea

Fig. 23. Detalii din picturile

Din puținele fragmente ale tencuielilor vechi și decorațiilor descoperite

Fig. 24. Pictura

Fig. 25. Detalii din pictura ambrazurilor

26 Pentru descriere și releveu: Halmos, Marótzy, Burnichioiu, „Cercetari parietale și relevee

Fig. 26. Ancadramente de pe

Fig. 27. Sectorul de zidărie de la

Fundația castrului, la interior, a putut fi observată în sondajul D1/2014 din

Wagner, „Cercetări”, 179.

30 Valentin Cosmin Vesa, 2017.

mult, clădirea de care au ținut ferestrele a fost etajată, zidăria continuând la

Pe nord, dar și între camere, pereții încăperilor de la parter au fost ridicați

posibil în legătură cu o funcționare a spațiului drept depozit. În dreapta lui, un

Zidăria de piatră din faza

apărut la sondaje, în zonele cercetate stratigrafia veche fiind de altfel distrusă

Corpul F. În pofida fragmentării excesive, descoperirile cele mai vechi din