CAPITOLUL 1 PROBLEMELE REZISTENTEI MATERIALELOR. NOTIUNI GENERALE. 1.1. Obiectul gi problemele rezistentei materialelor Rezistenta materialelor face parte din disciplinele cuprinse in denumirea generala de mecanica solidului deformabil. ‘Spre deosebire de mecanica teoretica unde corpurile solide sunt considerate rigide, rezistenta materialelor ia Tn considerare proprietafie reale ale corpurilor de a se deforma sub acjiunea fortelor exterioare care le solicita. in rezistenta materialelor se introduce un nou model de studiu al corpurilor “modelu! solidului elastic’, considerand proprietatile de deformabilitate ale corpurilor solide. Stinfa care introduce in calcul proprietatea corpurilor de a se deforma sub actiunea forfelor exterioare, este rezistenfa materialetor. Fie 0 bara dreapté de sectiune constanta confecfjonata din ofel si solicitata de doud forte egale gi de sens opus care actioneaza pa acelasi suport (figura 1.1), Fig. 1.1 Tn mecanica teoretica acest corp se afla in echilibru, indiferent de valoarea fortelor F. In realitate sub actiunea fortelor 7 corpul se deformeaza, isi modifica dimensiunile, iar daca aceste forfe depasesc 0 anumita valoare el se va rupe, astfel incat echilibrul nu se mai pastreaza De aceea in rezistenta materialelor se studiaz probleme care trebuie s& réspund’ la urmatoarea intrebare: cat de mari trebuie s& fie fortele F pentru ca echilibrul corpului s& se pastreze ? In rezistenta materialelor se rezolva trei tipuri fundamentale de probleme: 1. Probleme de dimensionare Fiind dat ansamblul de forte care solicita un corp, se cere s& se stabileascd dimensiunile si forma secfiunii acestui corp astfel incat sa reziste la acjiunea forfelor exterioare date fara ca sa se rupa sau sa se deformeze periculos. 2. Probleme de verificare ind dat un element de rezistenfa (un corp) avand forma si dimensiunile cunoscute, cunoscand materialul din care este confectionat corpul si sarcinile care-I solicita se cere sa ‘se raspunda la intrebarea daca el rezista sau nu la actiunea acestor sarcini. 3. Probleme privind calculul incdrcérilor capabile Care este valoarea maxima a sarcinilor exterioare pe care le poate suporta un corp dat?Rezolvarea acestor trei tipuri de probleme constituie in esenfa obiectul disciplinei de rezistenta materialelor. Pentru rezolvarea acestor tipuri de probleme, rezistenta materialelor studiaza echilibrul corpurilor nu numai sub actiunea fortelor exterioare, ci si a fortelor interioare generate de acestea, stabilind conditiile pe care corpurile trebuie sa le indeplineasca pentru a rezista in conditii bune solicitarilor la care sunt supuse, fara a se distruge sau deforma periculos. ‘in cazul problemelor static determinate studiul echilibrului corpurilor se face cu ajutorul ecuatilor din mecanica teoretica. In cazul problemelor static nedeterminate studiu! echilibrului corpurilor se face prin introducerea unor ecuatii de deformatii, pe langa cele din mecanica teoretica, devenite insuficiente in acest caz Corpurile dimensionate dupa criteriile stabilite in rezistenfa materialelor trebuie s& salisfaca patru categorii de condi a a. Conditii de rezistents ‘Sub actiunea fortelor exterioare in interiorul corpurilor deformabile apar forte interioare suplimentare care cauta sA se opund tendinfei de deformatie a corpului. Condifile de rezistenfa trebuie s& asigure ca intensitatea maxima a fortelor interioare s& nu depageasca o anumita valoare critica specifica fiecarui material gi tip de solicitare b. “ict Sub actiunea fortelor exterioare corpurile nu trebuie s& iba deformatii prea mari, astfel incat 88 fie Impiedicata buna lor functionare, adicd corpurile trebuie sa aibé o anumita rigiditate. ©. Conditii de stabilitate ‘Sub actiunea forfelor exterioare corpurile trebuie s4 consfituie sisteme elastice in echilibru stabil astfel incat s4 nu capete deformatii mari in directia in care nu sunt dorite 4. Condifii de economicitate in mod esenfial rezistenta materialelor isi propune sa stabileascd dimensiunile optime ale unei constructi, deci s& asigure rigiditatea si rezistenfa acesteia cu un consum minim de material 1.2. Legatura rezistentei materialelor cu alte discipline Rezistenta materialelor se ocupa cu dimensionarea gi verificarea organelor de masini si a constructillor, in functie de sarcinile aplicate si proprietatile materialelor, pe baza conditilor de rezistenta, rigiditate gi stabilitate. Suportul matematic al disciplinei este dat de ramura solidului deformabil cunoscuta sub numele de teoria elasticitati. Fiind o ramur3 a mecanicii solidului deformabil, rezistenta materialelor este inruditi cu urmatoarele discipline: a. Mecanica teoreticé, avand drept scop studiul echilibrului sistemelor static determinate si studiul migcdirii corpurilor solide, considerate rigide. b. Teoria mecanismelor si masinilor, avand drept scop studiul cinematic si dinamic dezvoltat al diverselor mecanisme care intra in compunerea masinilor. «. Statica construcfillor se ocupa cu studiul forfelor gi momentelor interioare din elementele de constructi, precum i cu studiul deformatilor sistemelor static determinate $i static nedeterminate, sub actiunea fortelor exterioare care le sunt aplicate. 54. Teoria elasticitatii si plasticitafii. Teoria elasticitatii studiazé fenomenele care se petrec in interiorul corpurilor deformabile, respectiv determina eforturile unitare gi deformatiile din jurul unui punct oarecare din interiorul corpului aflat sub sarcina. Ipotezele generale admise in teoria elasticitatii sunt valabile si in rezistenta materialelor, uneori cu anumite simplficdri menite a duce la calcule mai comode, in limitele de exactitate admise. Teoria Plasticitéti duce mai departe studiul inceput de teoria elasticitatii, prin aceea c& studiaza deformatile permanente produse in corpuri, respectiv cele care depasesc cadrul ipotezelor teoriei elasticitatii, Teoria stabilitatii elastice studiaza conditile in care anumite piese - de exemplu bare lungi gi subfiri solicitate la compresiune - ajung in situatia de echilibru nestabil «. Reologia, reprezentand o stiinta foarte general care se ocupa cu studiul variatiei deformatilor in timp a corpurilor in anumite condifi termodinamice. . Incercérile de materiale, disciplina cu caracter experimental in cadrul careia se verificd valabilitatea ipotezelor facute in rezistenta materialelor si se studiaza starea de deformatie a corpurilor sub sarcini statice gi dinamice gi in diferite conditii de temperatura, durata de incercare ete 8. Teoria vibratilor mecanice studiaz& migcarile oscilatorii ale sistemelor mecanice, migcari posibile, in marea majoritate, datorité proprietatilor elastice ale corpurilor. ». Dinamica construofilor se ocupa de fenomenele care au loc in elementele de constructii sub aciunea forfelor de inerfie, gocurilor gi vibratilor. 1.3, Clasi Organele de masini, elementele de rezistenta din constructii au forme si dimensiuni variate. Desi formele acestor corpuri pot fi uneori destul de complexe, rezistenta materialelor le schematizeaza la anumite forme convenabile pentru calcul, cdutand totusi ca prin aceasta rezultatele calculului s4 nu se departeze sensibil de fenomenul real. Principala schematizare este aceea in care toate elementele de calcul sunt reduse intr-un plan, folosind simetria barelor. In forma schematizata de calcul, corpurile pot fi impartite in trei categorii, functie de raportul dimensiunilor lor. 1. Corpurile care au una din_dimensiuni_mult mai mare_decat_celelalte doud (| >> a, b) sunt cunoscute sub numele generic de bare sau corpuri cu fibré medie, si sunt aracterizate deci prin forma axei lor geometrice si prin forma si dimensiunile sectiunii transversale (fig. 1.2) In functie de forma axei geometrice deosebim: bare drepte si bare curbe. Barele curbe, la rndul lor, pot fi: bare curbe plane (fig.1.2) sau bare curbe strambe. Daca toate cele trei dimensiuni sunt de ordin de marime diferit (I >> b >> a), barele se numesc bare cu pereti subtir (fg. 1.3). in cazul in care dimensiunile sectiunii transversale sunt neglijabile in raport cu lungimea, astfel incat corpul nu opune rezistenta la compresiune si solicitari transversale, putnd fi supus numai la intindere, acesta se numeste fir ‘area corpurilor in rezistenta materialelorIn functie de modul in care sunt solicitate barele poarta diverse denumiri - barele drepte solicitate la tractiune se numesc tirant barele drepte solicitate la compresiune se numesc stalpi - barele drepte solicitate la Incovoiere se numese grinzi; - barele drepte solicitate la rasucire se numesc arbor Barele pot avea sectiunea constant sau variabila de diverse forme. Dupa forma secfiunii transversale barele pot fi cu secjunea: circulara, patrat, dreptunghiulara, inelara sau bare din profiluri laminate (profil |, profil L, profi T, profil U etc.) 2 i ; . i. decét cea de-a treia se numesc, in general, placi © placa este caracterizata prin forma si dimensiunile suprafetei mediane, care reprezinta locul geometric al tuturor punctelor egal departate de suprafata placii, precum si prin grosimea placii (fig.1.4). Dupa forma suprafefei mediane placile pot fi: plci plane si placi curbe. Daca grosimea placii este foarte mica, astfel incat aceasta nu poate prelua sarcini transversale, placa se numeste membrana. Fig.1.4 Placile mici gi groase se numesc dale. suprat inedenk 3. Corpurile_care_au toate cele trei_dimensiuni_de_acelasi_ordin_de_marime se numesc masive sau blocuri. (ca de exemplu: bilele gi rolele rulmentilor, batiurile maginilor unelte ete.) Calculele de rezistenta sunt mult mai simple la bare, complicate la placi si foarte complicate la masive. Acesta este motivul pentru care se face imparjirea mentionata careia Ti corespunde si succesiunea diverselor capitole ale rezistentei materialelor. 1.4. Proprietafile mecanice ale materialelor ‘Sub actiunea sarcinilor, materialele se deformeaza. Tinand seama de comportarea materialelor dupa indepartarea sarcinilor si de marimea deformatiilor care se produc inaintea aparitiei ruperii, se pot stabili anumite proprietati mecanice ale acestora. In functie de aceste proprietati, materialele se pot clasifica in urmatoarele grupe: 1° Materiale elastice — materiale care dupa incetarea sarcinilor tsi redobandesc forma si dimensiunile initiale. Elasticitatea este proprietatea materialelor de a se deforma sub sarcini si de a-si relua forma si dimensiunile initiale cand sarcinile se anuleaza. in calculele de rezistenta materialelor se admite in mod conventional, c& unele materiale, tn anumite limite, sunt perfect elastice, adic& dupa disparitia solicitarilor deformatille se anuleaza. Experienta arata c& nu exista materiale perfect elastice si cd oric&rei solicitar fi urmeaza deformatii permanente, oricat de mici (materiale elasto-plastice). 2° Materiale plastice — materiale la care se mentin partial sau total deformatile si dupa tnlaturarea sarcinilor care le-au produs (Exemple: metale Incdizite la temperatura de forjare, plastilina etc.)3° Materiale tenace — materiale care se deformeaz mult tnainte de rupere avand propriet’ti plastice pronuntate (Exemple: cuprul, aluminiul, alama, ofeluri de mic& rezistenta etc.) 4° Materiale fragile sau casante — materiale la care ruperea apare brusc, fara a fi precedaté de deformatii apreciabile (Exemple: fonta, betonul, sticla, ofeluri de mare rezistenta etc.) 5° Materiale izotrope — materiale care au aceleasi proprietafi mecanice pe orice directie. Materialele izotrope au o structura amorfa sau o structura cristalina fina, fara directii preferate de orientare a cristalelor (Exemple: ofelul, cimentul, sticla, cauciucul etc.) 6° Materiale anizotrope — materiale care au proprietati mecanice diferite dupa directii diferite. Aceste materiale prezinta stratificafi, fibre sau inele orientate dupa anumite directii (Exemple: ofelurile laminate, mica, lemnul etc.) 1.5. Clasificarea fortelor in rezistenta materialelor ‘Spre deosebire de mecanica teoretica unde fortele erau considerate ca niste vectori alunecatori, in rezistenta materialelor fortele obligatoriu trebuiesc considerate ca niste vectori legati Pentru a pune in evidenté aceasta cerinta obligatorie se va considera un corp solid deformabil solicitat in punctele A si B de fortele F egale si de sens contrar actionand pe acelasi suport (fig.1.5) Daca aceste fore se deplaseaza pe suportul lor in punctul C echilibrul corpului nu se schimba, insa in punctul C, efectul fortelor F se anuleaz’. Se poate considera c& in punctul C fortele 7 nu mai actioneaza asupra corpului, astfel incat fenomenul fizic real de x deformatie a corpurilor sub actiunea fortelor 7 in punctele A si B este completamente modificat. Fig.1.5 Clasificarea forfelor se face dupa mai multe criterii, dintre care, cele mai importante pentru studiul rezistentei materialelor sunt urmatoarele: a, Dupé locul de aplicare a fortelor se disting: forte superficiale si forte masice. Fortele superficiale (forte de suprafata sau forte de contur) actioneaza pe suprafata corpurilor. Aceste forte fac legatura dintre piesele invecinare ale unui sistem de corpuri materiale si, in general, cu fortele exterioare aplicate sistemului de corpuri Fortele masice (forte de volum sau forfe volumice) sunt fortele care actioneazé asupra unitatii de masa (fortele gravitationale, forfele de inertie etc.). Forfele care reprezinta in general incarcairile utile intr-o constructie oarecare se numesc sarcini (fore date sau forte direct aplicate). In punctele de legatura dintre elementele de rezistent4 sau tn punctele de legatura ale unei constructii cu mediul ambiant apar forfe de legatura numite reactiuni ‘Ansamblul sarcinilor si reactiunilor formeaza fortele exterioare: b. Dupa marimea suprafetei de transmitere de la un element de rezistenté la altul fortele exterioare pot fi: forte concentrate si forte distribuit. 8P= pts) [daNin] i ce # Spartan a b. Fig.1.7 Fortele concentrate (fig.1.6) actioneazé pe o suprafafa foarte mic& in raport cu dimensiunile corpului (dA), suprafata care prin idealizare se reduce la un singur punct. Fortele distribuite pot actiona pe o suprafata (in cazul placilor) sau pe un contur (In cazul barelor). Ele pot fi distribuite dupa o lege oarecare (fig. 1,7 a) sau pot fi uniform distribuite atunci cand intensitatea lor este constant pe o anumita lungime (fig.1.7 b) Forlele distribuite se masoara tn daN/m. in calculele statice de obicei forta distribuitd se inlocuieste cu o forté concentrata echivalent& din punct de vedere static actionand la mijlocul segmentului pe care este distribuita forta (in centrul de greutate), In calculele de rezistenfa aceasta inlocuire nu este permisé deoarece efectele sunt net diferite in cazul celor doua sisteme de forte echivalente (forta concentrata gi forta distribuita). Kan Fig.1.6 . Din punct de vedere al modului de variatie in timp fortele exterioare se clasifica in: forte statice si forte dinamice. Eortele statice sunt fortele care se aplica lent si progresiv (fig.1.8), intensitatea lor reste pana la valoarea maxima tn mod continuu dupa care ramane constanta in timp sau variaza foarte putin tn jurul valorii maxime. Aplicarea lent trebuie infeleasa in sensul c& in timpul in care forfa ajunge la valoarea maxima accelerafiile pe care le capata diferite elemente de masa sunt foarte mici, astfel incat fortele de inertie sunt neglifabile. F F Fig 18 Fig.1.9 Fortele dinamice se clasifica in: forfe aplicate brusc, forte aplicate cu soc $i forte cicli¢ variabite. Forfele aplicate brusc (fig.1.9) sunt acele forte care se aplic’ de la intreaga intensitate, ca de exemplu forta aplicata de un tren care intra pe un pod Fortele aplicate cu $oc apar in cazul unor variatii mari de vitez care dau nastere la acceleratii mari, deci la forle de inertie mari, ca de exemplu tn cazul ciocnirilor gi percutilor. Fortele ciclic variabile, la randul lor pot fi: forte alternante, forte oscilante, forte pulsante $i forte ciclic simetrice Forfele alternante (fig.1.10) sunt forte care variaz& intre o valoare maxima si una minima de semne contrarii (fig.1.10). Un asemenea ciclu de solicitare este caracterizat prin perechea de valor Fnax $i Fnin SAU rin Fnes $i Fa (amplitudine) Forfele oscilante (fig.1.11) sunt fortele la care valorile maxime si minime Fina: $1 Fain au acelasi semn. ceput cua Fig.1.10 Fig.1.14 Forfele pulsante (fig.1.12) sunt acele forte care variazA dupa un ciclu pulsator caracterizat prin Fri = 0. Forfele ciclic simetrice (fig.1.13) sunt caracterizate prin Fn = 0, respectiv prin = Fe KF, ar “Fose “Fun =0 Fig.1.12 Fig.1.13 S-a constatat experimental c& rezistenta unui material scade considerabil daca forta care actioneaza asupra acestuia variaza tn timp dupa un anumit ciclu. In constructia de masini se tine cont de cele trei cazuri de solicitare dupa Bach: 1, cazul solicitarilor statice; 2. cazul solicitarilor pulsante; 3. cazul solicitarilor simetrice. Bach a constatat experimental cA rezistenta unui material se afl in general in raportul 3 : 2: 1, functie de cazul de solicitare. 4d. In functie de modul de transmitere a forfei la elementul principal de rezistenta sarcinile (fortele date) pot fi: sarcini direct aplicate si sarcini indirect aplicate (fig. 1.14). Astfel, din figura 1.14, se poate observa ca forta F este o sarcina indirect aplicata pe grinda principala AB, respectiv o sarcina direct aplicata pe grinda secundara CD. E stinds secundara rindi principal Fig. 1.14 e. In functie de pozitia in timp fata de elementul de rezistenté sarcinile pot fi: sarcini fixe gi sarcini mobile (de exemplu sarcina exercitata de un vehicul ce trece peste un pod). £. Dupa destinatia pieselor din constructile civile si industriale se deosebesc: sarcini fundamentale, sarcini accidentale si sarcini extraordinare. Sarcinile_fundamentale, la randul lor pot fi: sarcini permanente, sarcini utile si sarcini accesori, 10Sarcinile permanente sunt sarcinile care actioneaza constructille neintrerupt, cu o intensitate constant sau cu variafii neinsemnate. Astfel sunt greutafile proprii ale elementelor studiate si greutafile moarte care provin de la elementele din constructii sustinute de piesa studiata. De exemplu, la un stalp greutatea lui este greutatea proprie, iar greutatea planseului sustinut de stalp este greutate moarta. Pentru plangeu, dusumeaua agezaté deasupra este greutate moarta. Sarcinile utile sunt sarcinile ce reprezinté scopul pentru care este facuta constructia (greutatea vehiculelor ce trec peste un pod, greutatea oamenilor intr-o sala). Sarcinile accesonii sunt sarcinile care rezulta din modul de acfiune al sarcinilor utile (forta de inertie, forta centrifuga, forta de tractiune etc.). Sarcinile accidentale sunt sarcinile care actioneaza intermitent si neregulat, independent de vointa omului, cum ar fi: forta eoliana, greutatea zapezii, efectul variatiilor de temperatura, forta de franare a autovehiculelor etc.) Sarcinile extraordinare sunt sarcini care apar in mod intamplator dar pot avea efect catastrofal (efectul produs de: cutremure de pamant, inundatii, explozii etc.) Posibilitatea ca sarcinile fundamentale sa acfioneze simultan cu unele sarcini accidentale, se examineaza de la caz la caz, si se cauta s& se introduca in calcule ipotezele cele mai defavorabile, cu condiia ca aceste ipoteze sa fie practic realizabile. 1.6. Tipuri de reazeme. Schematizari. Calculul reactiunilor. Pentru transmiterea de la un punct la altul a unei anumite acfiuni (forf4 exterioar& generalizata), corpurile se leaga inte ele sau se leagd de teren (fundafie, batiu). Dispozitivele de legatura se numesc reazeme. Sub actiunea fortelor exterioare in reazeme apar niste forte de legatura numite reactiuni. Reazemele au drept scop si reducé din posibilitatile de migcare ale corpului, respectiv s& reduc din gradele de libertate ale acestuia. In functie de numarul de grade de libertate pe care le impiedica, in cazul sistemelor de forte plane, reazemele pot fi ~ reazem simplu (reazem mobil sau simpla rezemare); ~ reazem fix sau articulatie; ~incastrare (infepenire). 1.6.1. Reazemul simplu Reazemul simplu (fig.1.15 a) reprezinté o legatura bilateral care impiedicd deplasarea corpului dupa o direcfie normala la suprafata de rezemare. Deci reactiunea 7, (fig.1.15 b) din reazemul simplu este o forfa la care i se cunoaste directia, punctul de aplicafie si nu i se cunoaste marimea. Inseamna c& acest tip de reazem introduce in calcule 0 singuré necunoscuté (marimea fortei de reactiune). Corpului Ti rman doua Posibilitati de migcare, deci corpul mai are doua grade de libertate: rotatia tn jurul punctului de rezemare si deplasarea in planul de rezemare A x E Ys = a b a . in calculele de rezistenta reazemul simplu se schematizeaza ca in figura 1.15 b. Fig.1.15 Fig.1.16 1