Professional Documents
Culture Documents
FINANŢAREA AFACERII
Suport de curs pentru masteranzii
specializării
Gestiunea Financiară a Afacerii
2014
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
CUPRINS
1. FINANŢAREA AFACERII – sarcină a managementului financiar...........................5
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
3.2.2. Finanţarea internă......................................................................................18
3.2.5. Dezinvestiţia...............................................................................................20
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
5.3. Creditele bancare propriu-zise.........................................................................51
5.4.2. Scontarea...................................................................................................58
5.4.3. Factoringul..................................................................................................59
Teme de proiect.......................................................................................................... 62
Bibliografie................................................................................................................... 63
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
Răspuns:
Surse interne de finanţare
Surse externe de finanţare
RECOMANDĂRI:
• Căutaţi surse diversificate de finanţare, pentru a preveni dependenţa de o
singură sursă;
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
Răspuns la întrebarea nr 2:
• Creditul privat se constituie drept capital de risc major.
• Toate sursele de finanţare încorporează riscul.
• Întreprinzătorul eficient este acela care promovează strategia riscului asumat.
Răspuns la întrebarea 3: Riscul asumat este un risc economic evaluat corect, care
determină decizii adoptate în cunoştinţă de cauză.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
Sustenabilitate. Ce ar
putea însemna?
Durabilitatea Afacerea(compania şi angajaţii
acesteia) vor obţine, în mod
beneficiilor durabil, continuu, beneficii
financiare
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
De a refuza “strings attached funding” pentru că acestea nu sunt potrivite pentru obiectivele şi valo
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
Indicatori relevanţi pentru aprecierea sustenabilităţii companiei:
Numărul total de proprietari (optim: nici prea mic, nici prea mare; pentru a nu
se pierde timp în raportări multiple către aceştia)
Atitudinea: Finanţatori interni vs finanţatori externi
Care este valoarea rezonabilă a veniturilor câştigate de companie?
Care este valoarea acceptabilă (disponibilă) pentru cheltuieli neprevăzute?
Există o rezervă în acest sens?
Ciclul investitional
Ciclul de exploatare
Ciclul de finanţare
Lect.Univ.Dr.Smaranda Vancea 2
Ciclul investiţional
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
Reprezintă ansamblul de decizii financiare legate de achiziţia de bunuri de
investiţii (politica de investiţii).
Ciclul de exploatare
Ciclul de finanţare
Rolul său este de a permite entităţii să facă faţă decalajului care apare între
fluxul de încasări şi plăţi, provocate de activităţile de investire şi de
exploatare.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Certitudine a
rezultatelor şi Incertitudinea
a mijloacelor mijloacelor
CALCUL JUDECATĂ
INSPIRAŢIE
Incertitudinea NEGOCIERE
rezultatelor
Lect.univ.dr.Smaranda Vancea 9
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
participă la realizarea viitoarelor capacităţi productive, acesteia distribuindu-i-
se venituri sub forma salariilor, fără însă să se aibă în vedere distribuirea, în
aceeaşi măsură, şi de bunuri consumabile, aspect ce poate produce
dezechilibre pe piaţa bunurilor de consum, între cerere mai mare şi ofertă mai
mică;
la nivel microeconomic, consecinţele nefavorabile pot îmbrăca
două aspecte, mai ales ca o consecinţă a neprospectării aprofundate a pieţei:
supraevaluarea pieţei de desfacere şi deci producerea de bunuri
(prin investiţia pusă în exploatare) peste posibilităţile reale de absorbţie,
situaţie ce va impune majorarea preţurilor de valorificare a produselor, pentru
ca prin intermediul lor, investitorul să obţină o rentabilitate minimă a
capitalurilor investite;
subevaluarea pieţei şi, ca urmare, producerea de bunuri ce nu
pot acoperi cererea.
Acest aspect va genera creşterea preţurilor de vânzare, ca urmare a ofertei
mai mici şi a cererii mai mari.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
- creditele bancare, de la instituţii şi/sau organisme
internaţionale specializate din cadrul pieţei de capital, pentru investiţii
de dezvoltare sau investiţii noi.
În procesul general de finanţare a activităţii economice, participă şi piaţa de
capital. Cu toate că importanţa acestei pieţe a crescut, ea nu a jucat în general un rol
central în sistemul financiar. În multe ţări, politicile de dezvoltare au pus accent pe
intervenţia guvernului, alocarea planificată a resurselor, împrumuturi externe şi
credinţa că dezvoltarea justifică împrumuturile.
Piaţa de capital, în cadrul unei evoluţii economice normale, oferă condiţii
avantajoase solicitanţilor de fonduri pentru investiţii. Mecanismul cererii şi ofertei de
capital se realizează în două modalităţi:
• prin concentrarea disponibilităţilor băneşti la bănci şi utilizarea
de către acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de
fonduri – finanţare indirectă;
• prin emisiune de titluri financiare de către utilizatorii de fonduri,
pe piaţa financiară – finanţare directă.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
În principiu, decizia de finanţare este cea care se referă la alegerea structurii
financiare a întreprinderii dar şi la politica de dividend şi mărimea autofinanţării.
Detaliind, decizia de finanţare vizează:
• alegerea între finanţarea prin fonduri proprii şi finanţarea
prin îndatorare, decizie ce are o influenţă hotărâtoare asupra riscului;
• în cazul finanţării din fonduri proprii, alegerea între
finanţarea internă (din profit - autofinanţare) şi finanţarea externă
(majorare de capital - aporturi noi la capital);
• alegerea între sursele de finanţare pe termen scurt şi
sursele de finanţare pe termen mediu şi lung;
• în cazul tuturor deciziilor prezentate, o importanţă majoră
o are stabilirea unei proporţii între diversele surse de finanţare utilizate.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
După ce au fost acoperite toate obligaţiile fiscale şi altele asemenea definite
prin legislaţie, partea de profit rămasă reprezintă profit net asupra căruia actul de
decizie aparţine în întregime numai întreprinderilor cu capital privat. Schematic, actul
decizional se poate manifesta astfel:
formarea fondului de rezervă a cărui dimensiune minimă este
stabilită prin lege;
dezvoltare, ca formă de protecţie împotriva riscurilor
concurenţiale;
majorarea capitalului social;
remunerarea salariaţilor şi a altor persoane implicate în
conducerea întreprinderii;
remunerarea acţionarilor şi asociaţilor prin intermediul
dividendelor şi supra-dividendelor.
Deciziile privind repartizarea profitului net al întreprinderii determină politica
de dividend, având implicaţii directe asupra autofinanţării şi remunerării capitalurilor
proprii.
În esenţă, decizia financiară este un proces raţional de alegere a variantei
optime în privinţa finanţării şi a investiţiilor, şi se grupează în: decizia de investire,
decizia de finanţare şi decizia de repartizare a profitului.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Fondul de rulment este folosit în mod normal pentru achitarea notelor de
plată, finanţarea vânzărilor pe credit, plata salariilor, precum şi pentru unele situaţii
neprevăzute. Creditorii fondului de rulment speră ca patronul să obţină un numerar
superior pentru asigurarea rambursării împrumutului la sfârşitul ciclului de
producţie/vânzare.
Capitalul suplimentar este destinat extinderii afacerii sau modificării
obiectului principal de activitate al acesteia. Creditorii capitalurilor suplimentare
acordă împrumutul pentru aceleaşi motive ca acelea ale capitalului fix.
Întreprinzătorul trebuie să evidenţieze distinct cele trei categorii de capital în
cadrul planificării financiare. Deşi ele sunt interdependente, fiecare are surse de
finanţare proprii şi efecte distincte atât asupra afacerii cât şi asupra creşterii pe
termen lung a acesteia.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
- credite de scont pe bază de gaj de valori mobiliare care sunt acordate în
general pe termen scurt;
- leasing-ul, respectiv primirea cu împrumut a dreptului de folosinţă a
activelor fixe închiriate şi garantat cu dreptul de proprietate, care este al furnizorului.
c) Capitalurile condiţionale care îşi pot schimba natura în funcţie de decizia
investitorului. În funcţie de prevalenţa avantajelor deţinerii de capitaluri proprii sau,
dimpotrivă, de capitaluri împrumutate, în cadrul aceleiaşi IMM, investitorul poate cere
restituirea aportului de capital propriu, convertirea împrumutului în capital propriu,
drept preferenţial de subscriere la emisiuni de noi titluri etc.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Definirea şi importanţa finanţării interne
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Constrângerile juridice diverse se referă la decizia Adunării Generale de a
distribui dividende sau de a reinvesti profitul obţinut.
3.2.5. Dezinvestiţia
Dezinvestiţia reprezintă o sursă internă de capital impozabilă la nivelul
profitului de exploatare din cesiunea de active fixe, respectiv la nivelul plusvalorii
preţului de revânzare a activelor cesionate în raport cu valoarea lor contabilă rămasă
neamortizată.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
din necesitatea de a obţine capitaluri suplimentare pentru
dezvoltare, întreprinderile pot ceda unele imobilizări care nu sunt absolut
necesare activităţii;
punerea în practică a unei strategii de reorganizare; astfel se vor
ceda unele uzine, participaţii, filiale a căror activitate este marginală în raport
cu activitatea întreprinderilor mamă.
Întrucât aceste surse obţinute din autofinanţare sau din cedarea activelor
imobilizate nu sunt suficiente, de cele mai multe ori întreprinderile apelează la surse
externe de capital.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
3.2.6.2. Creşterile de capital prin noi aporturi în numerar
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
conduc la sporirea mijloacelor băneşti ale întreprinderilor, la
creşterea lichidităţii financiare, spre deosebire celelalte modalităţi care nu fac
decât să modifice structura juridică a pasivului;
reprezintă un aport de lichidităţi pentru acţionarii care aşteaptă o
rentabilitate sub forma dividendelor sau o sporire a capitalului, ca urmare a
creşterii cursului acţiunilor pe piaţă;
conduc la întărirea fondului de rulment al societăţii, adică la
întărirea echilibrului financiar.
Dacă întreprinderile decid să emită acţiuni noi, comune sau preferenţiale, ele
trebuie să stabilească suma ce urmează să se acopere prin acest tip de finanţare şi
numărul de acţiuni corespunzător volumului de finanţat astfel. La stabilirea valorii
nominale a unei acţiuni sau a numărului de acţiuni, un factor major îl reprezintă
vandabilitatea.
Astfel, se recomandă emisiunea de acţiuni cu o valoare nominală mai mică
întrucât oferă investitorilor o mai mare libertate de acţiune.
Decizia privind stabilirea valorii nominale a unei acţiuni nu este irevocabilă;
firmele pot ulterior să divizeze sau să consolideze valoarea
nominală stabilită iniţial.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
obligaţia de a răscumpăra investiţia: în cazul acţiunilor comune,
nu există această obligaţie decât în cazul lichidării firmei. Ca urmare,
finanţarea asigurată prin emiterea de acţiuni comune nu impune un efort prea
mare în privinţa plăţilor către investitori. În schimb, obligaţia de a răscumpăra
obligaţiunile preferenţiale există atunci când au fost emise cu această clauză.
Acest fapt impune întreprinderilor emitente necesitatea de a dispune de
fondurile necesare răscumpărării;
deductibilitatea fiscală a dividendelor: la calculul impozitului pe
profit, atât pentru acţiunile comune, cât şi pentru acţiunile preferenţiale,
dividendele sunt nedeductibile fiscal, ceea ce face ca acestea să fie mai
costisitoare pentru întreprinderi decât o sumă absolut similară cu cea a
dobânzii pentru împrumutul bancar sau obligatar;
efectul asupra controlului şi libertăţii de acţiune: este prezent în
cazul finanţării prin emisiunea de acţiuni comune. Dacă la această finanţare
au participat şi alţi investitori decât cei existenţi, se va schimba într-o anumită
măsură puterea de vot şi controlul firmei.
Pentru acţiunile preferenţiale acest efect nu există deoarece, în general,
acestea nu dau drept de vot şi nu impun restricţii asupra deţinătorilor de acţiuni
comune.
Creşterea capitalului propriu prin emisiunea de acţiuni comune se poate face
prin acordarea dreptului de preempţiune acţionarilor existenţi de a subscrie la noua
creştere de capital sau prin emisiune publică de acţiuni.
Prima modalitate este cea mai răspândită, însăşi legea sau contractele de
societate ale societăţilor pe acţiuni prevăzând că, în împrejurări normale, orice nouă
emisiune de acţiuni trebuie să fie oferită mai întâi acţionarilor existenţi ca o restricţie
asupra capacităţii conducătorilor de întreprinderi de a obţine avantajul primelor de
emisiune dacă s-ar recurge la emisiunea publică de acţiuni.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
la datoriile respective, indiferent de situaţia activităţilor întreprinderilor şi de
fluxurile de numerar;
prin vânzarea de acţiuni preferenţiale, directorul financiar se
sustrage de la clauza de participare egală a noilor acţionari la profiturile
viitoare mai mari ale întreprinderii, care ar fi o cerinţă la vânzarea de noi
acţiuni comune suplimentare. De asemenea, finanţarea prin acţiuni
preferenţiale permite întreprinderii să evite împărţirea controlului prin
participare la vot;
acţiunile comune nu au o scadenţă, ele nu trebuie răscumpărate
niciodată, ceea ce nu este cazul în situaţia îndatorării;
deoarece acţiunile comune conferă siguranţă împotriva
pierderilor creditorilor, vânzarea de acţiuni comune creşte credibilitatea
acordată întreprinderilor;
dacă întreprinderile au perspective, acţiunile comune pot fi
adesea vândute în termeni mai avantajoşi decât obligaţiunile. Acţiunile
comune atrag anumite grupuri de investitori deoarece, de regulă, au o
rentabilitate totală mai mare (dividende plus câştig de capital) decât acţiunile
preferenţiale sau obligaţiunile. De obicei, acţiunile comune şi dividendele
acestora cresc în valoare în perioadele inflaţioniste;
acţiunile preferenţiale permit întreprinderii să păstreze activele
ipotecabile pentru utilizare în caz de urgenţă, spre deosebire de obligaţiuni.
Ele permit colectarea de fonduri când aceste active sunt deja ipotecate;
întrucât investitorii evită să ofere capital unei întreprinderi cu
probleme sau, dacă o fac, au nevoie de o garanţie, din punct de vedere
practic aceasta înseamnă că o astfel de întreprindere poate obţine capital
suplimentar numai prin îndatorare, care este mai sigură din punctul de vedere
al investitorilor. Deoarece trezorierii întreprinderilor cunosc bine acest lucru, ei
optează adesea pentru finanţare prin emisiune de acţiuni comune în
perioadele bune, pentru a menţine o anumită rezervă a capacităţii de
îndatorare. Menţinerea unei astfel de rezerve adecvate a capacităţii de
îndatorare este un considerent important în cele mai multe decizii de
finanţare.
În ceea ce priveşte dezavantajele emisiunii de acţiuni comune sau
preferenţiale pentru întreprinderi în comparaţie cu finanţarea prin
îndatorare menţionăm:
vânzarea de acţiuni comune extinde dreptul de vot şi controlul
deţinătorilor noilor acţiuni. Din acest motiv, finanţarea prin emisiune de acţiuni
suplimentare este evitată adesea de întreprinderile mici şi nou înfiinţate, al
căror proprietar – manager ar putea să nu dorească să împartă controlul
acestora cu persoane din afară;
acţiunile comune dau noilor deţinători dreptul de a împărţi
veniturile întreprinderilor; dacă profitul creşte, noii acţionari vor avea partea
lor. Dacă întreprinderea s-ar finanţa prin îndatorare, noii investitori ar
beneficia numai de o sumă fixă, indiferent de profitabilitatea acesteia;
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
costurile de subscriere şi de distribuţie a acţiunilor comune
sunt, de obicei, mai mari decât cele pentru subscrierea şi distribuţia acţiunilor
preferenţiale sau obligaţiunilor. Costurile de emisiune asociate cu vânzarea
de acţiuni comune sunt în mod caracteristic mai mari deoarece costurile de
investigare a unei investiţii în acţiuni sunt mai mari decât pentru o emisiune
comparabilă de obligaţiuni şi acţiunile sunt mai riscante decât datoriile, ceea
ce înseamnă că investitorii trebuie să îşi diversifice acţiunile pe care le deţin;
dacă întreprinderea are mai multe acţiuni sau mai puţine datorii
decât aşa-numita structură optimă a capitalului, costul mediu al capitalului va
fi mai mare decât ar trebui. De aceea o întreprindere nu va dori să vândă
acţiuni în momentul în care ponderea acţiunilor depăşeşte nivelul optim;
dividendele acţiunilor comune nu sunt deductibile ca o
cheltuială la calculul venitului impozabil, în timp ce dobânda obligaţiunilor este
deductibilă. Impactul acestui factor se reflectă în costul relativ al capitalurilor
proprii comparativ cu capitalul obţinut prin îndatorare;
pentru acţiunile preferenţiale, principalul dezavantaj este costul.
Deoarece dividendele plătite de acţiunile preferenţiale nu sunt deductibile din
impozite, costul acestei componente este mult mai mare decât al obligaţiunilor.
Costul datoriilor după impunere este, pentru întreprinderile profitabile, aproximativ
jumătate din rata specifică a cuponului. Costul acţiunilor preferenţiale este egal cu
întregul procent al dividendelor preferenţiale.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
3.2.6.3.2. Dreptul de atribuire în acţiuni
Distribuirea gratuită de acţiuni către acţionarii existenţi, nu este decât
aparentă, întrucât rezervele aparţineau de drept tot acţionarilor.
Primind acţiuni „gratuit”, acţionarii au tot mai multă încredere în viabilitatea
întreprinderii; astfel, ei ezită să vândă acţiunile la bursă, manifestând tendinţa
păstrării capitalului, ceea ce diminuează riscul scăderii cursului acţiunilor.
Dreptul de atribuire, teoretic, este egal cu diferenţa dintre valoarea bursieră a
unei acţiuni înainte şi după emisiune.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
convertesc rezultă o creştere de capital fără flux financiar pozitiv, făcută la un preţ
superior cursului bursier.
Pentru subscriitor, obligaţiunile convertibile prezintă următoarele avantaje:
achiziţionarea lor se face la un preţ fixat în prealabil; există un venit minim garantat
(cuponul); investirea este apropiată de cea în acţiuni, însă prezintă un regim fiscal
mai avantajos, randamentul obligaţiunilor convertibile în acţiuni fiind superior
randamentului obligaţiunilor clasice.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
viaţa economică a activului ce va fi finanţat. Astfel, fluxurile de numerar ce vor fi
generate de activul finanţat pot servi la rambursarea ratelor la împrumut.
Condiţiile creditului de care trebuie să se ţină seama la angajarea unui
împrumut pe termen mediu sau lung sunt: costul creditului (dobânda), garanţiile
cerute de creditori, modul şi termenele de rambursare precum şi penalizări pentru
nerespectarea clauzelor contractuale.
În ceea ce priveşte primul factor, rata dobânzii pentru creditele bancare pe
termen mediu sau lung poate fi ori fixă pe întreaga perioadă de acordare a creditului,
ori variabilă.
Dacă se utilizează o rată fixă, în general, aceasta va fi stabilită aproape de
rata dobânzii obligaţiunilor cu aceeaşi scadenţă şi acelaşi risc ca împrumutul bancar.
Dacă rata este variabilă, aceasta va fi stabilită cu un anumit număr de puncte
procentuale peste dobânda bancară de referinţă sau rata interbancară oferită pe
piaţa de la Londra (LIBOR).
Aceste rate pot fi ajustate anual, trimestrial, lunar sau pe baza altor date
specificate în contract.
Majoritatea creditelor pe termen mediu şi lung sunt garantate, iar contractele
de credit prevăd şi acorduri restrictive care să dea o mai mare certitudine creditorului
în legătură cu recuperarea creditului acordat. Deci, creditele bancare pe termen
mediu şi lung se acordă numai pe bază de garanţii ferme prezentate de întreprinderi.
Contractul de credit pe termen mediu sau lung, prevede în mod obişnuit, ca
valoarea creditului să fie amortizată pe întreaga perioadă de angajare a acestuia.
Aceasta înseamnă că întreprinderea va trebui să plătească periodic rate egale
pentru rambursarea creditului şi achitarea dobânzii. Prin acest mod de rambursare
se reduce riscul creditorului de a nu recupera creditul.
Perioada de graţie este destinată să permită întreprinderii împrumutate să
aibă timp să se organizeze sau reorganizeze pentru a începe să genereze suficiente
fluxuri de numerar înainte de a începe rambursarea efectivă a creditului.
Băncile oferă în mod obişnuit credite pentru investiţii pe termen mediu şi mai
rar pe termen lung, acestea din urmă fiind caracteristice instituţiilor şi organismelor
financiare. Nivelul dobânzii la creditele bancare este sensibil mai ridicat decât cel
utilizat de organismele financiare specializate.
Creditele bancare pe termen mediu joacă un rol important în finanţarea
întreprinderilor. Acestea sunt împrumuturi a căror rambursare se face între 1 şi 5 ani
şi sunt destinate acoperirii cheltuielilor de investiţii în echipament de producţie cu
durate de funcţionare relativ scurte, amenajări, construcţii uşoare, cheltuieli pentru
inovări, cercetări sau pentru operaţiuni de export.
Rambursarea acestor credite se realizează în conformitate cu clauzele
contractuale anual, semestrial, trimestrial sau lunar, prin anuităţi constante sau
variabile, cu sau fără perioadă de graţie.
Dacă se convine ca rambursarea creditului să aibă loc la intervale de timp mai
scurte de 1 an (lunar, trimestrial etc.), pentru calcularea anuităţilor se impune, în
prealabil, transformarea ratei anuale a dobânzii, prevăzută în contractul de credit în
rate lunare, trimestriale etc. echivalente.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
În faza de utilizare a creditului pe termen lung apar fluxurile generate de ratele
de rambursare şi de plata dobânzilor care vor fi alimentate din veniturile proprii
(amortizare şi profit).
O dată localizate în cuprinsul deciziilor financiare din întreprindere, fluxurile de
fonduri declanşate de decizia de creditare pe termen mediu şi lung sunt cuprinse în
bugetul financiar al întreprinderii, contribuind la realizarea echilibrului financiar al
acţiunilor de consum pentru înfiinţarea, refacerea şi dezvoltarea structurii economice
de producţie.
Pe parcursul perioadei de angajare a creditului, banca procedează la analize
periodice asupra întreprinderii şi a obiectivului creditat, banca ia măsuri de reducere
a riscului de nerambursare sau în cazul producerii acestui risc, acţionează pentru
recuperarea ratelor rămase de rambursat prin valorificarea garanţiilor depuse sau
consemnate în contractul de creditare.
De aceea, în faţa băncii comerciale, întreprinderea trebuie să vină cu o
activitate care să nu prezinte riscuri majore în perioada de utilizare a creditului. În
acest sens, întregul univers intern şi extern al întreprinderii este supus unei analize
şi interpretări riguroase pentru a fi depistate efectele posibile ale unor evenimente
politice, sociale, economice, militare sau ale unor schimbări tehnologice, în evoluţia
cererii precum şi sub influenţa inflaţiei, recesiunii, îmbătrânirii produselor.
Riscurile generate de aceste fenomene sunt completate cu analize detaliate
privind produsele fabricate de întreprinderea solicitatoare de credite, precum şi
pieţele pe care desface şi se aprovizionează întreprinderea în cauză. Analiza scoate
în evidenţă aspecte de calitate ale produselor, poziţia întreprinderilor pe piaţa
produselor sale, calitatea şi starea financiară a principalilor săi clienţi.
Tendinţa principală este ca la acest tip de finanţare să se apeleze foarte rar
datorită condiţiilor foarte grele impuse de instituţiile care acordă acest tip de credite.
Câteva dintre băncile din România care oferă finanţare pentru IMM-uri sunt:
Banca Comercială Română, BRD Groupe Societe Generale, Banc Post, Banca
Românească, Banca Transilvania, ING Bank, Alpha Bank, HVB Bank, Raiffeisen
Bank, Piraeus Bank.
Băncile acordă împrumuturi pe baza următoarelor elemente: contractul de
împrumut, garanţii materiale, documente de susţinere a împrumutului.
a) Contractul de împrumut prevede condiţiile de creditare ale băncii şi
obligaţiile ce le revin părţilor.
b) Garanţiile materiale (gajul) reprezintă mijlocul legal prin care se asigură
suma împrumutată. Garanţiile reale sunt reprezentate de imobilele, echipamentele,
automobilele etc. pe care întreprinzătorul sau întreprinderea le au în posesie şi pe
care sunt dispuse să le ipotecheze sau gajeze în favoarea băncii în vederea
acordării împrumutului. În caz de insolvabilitate, banca poate vinde bunurile puse
drept garanţie pentru a-şi recupera împrumutul. Deoarece băncile nu pot oferi credite
fără a-şi securiza investiţiile, ele solicită garanţii (de preferinţă imobiliare) care să
acopere aproximativ 120% din valoarea creditului plus dobânda. Pentru a veni în
sprijinul întreprinzătorilor care nu au suficiente bunuri materiale pe care să le pună
drept garanţie s-au înfiinţat două fonduri de garantare: Fondul Naţional de
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi Fondul de Garantare a Creditului
Rural.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri acordă garanţii
pentru credite, contracte de leasing, linii de credit şi scrisori de garanţie bancară cu
finanţare de la bugetul de stat. Beneficiarii eligibili sunt întreprinderile mici şi mijlocii
nou înfiinţate sau existente şi persoanele fizice autorizate.
Condiţiile de garantare sunt:
- maxim 60% din valoarea unui credit pentru finanţarea capitalului de lucru
rambursabil până în 12 luni;
- maxim 80% din valoarea creditului solicitat de societăţi nou înfiinţate pentru
investiţii, a unei scrisori de garanţie sau a unui contract de leasing rambursabil peste
12 luni;
- maxim 70% din valoarea unui credit pentru investiţii, a unei scrisori de
garanţie, linii de credit, a unui contract de leasing, capitalul de lucru rambursabil
până în 12 luni.
Este considerată nou înfiinţată întreprinderea care a fost înmatriculată în
Registrul Comerţului de cel mult 6 luni, perioadă în care nu a desfăşurat nici o
activitate. Pentru societăţile nou înfiinţate se solicită participarea cu fonduri proprii
minim 25% din valoarea proiectului de investiţii.
Valoarea maximă a garanţiilor acordate:
pentru persoane juridice:
- maxim 300.000 euro pentru garantarea de credite pentru investiţii,
contracte de leasing şi scrisori de garanţie ;
- maxim 150.000 euro pentru garantarea de credite pentru finanţarea
capitalului de lucru.
pentru persoane fizice autorizate:
- maxim 75.000 de euro pentru garantarea de credite pentru investiţii,
contracte de leasing şi scrisori de garanţie ;
- maxim 40.000 euro pentru garantarea de credite pentru finanţarea
capitalului de lucru.
Comisionul de garantare este de 2,5 % pentru garanţii aferente creditelor
pentru capital de lucru şi de 3,5 % pentru garanţii aferente creditelor pentru investiţii
şi contracte de leasing.
Fondul de garantare a Creditului Rural acordă garanţii întreprinderilor mici
şi mijlocii din agricultură. Garanţiile se acordă pentru credite pe termen scurt (materii
prime, materiale, energie, combustibili, salarii, plata TVA, plata taxelor vamale),
mediu (cumpărare pachet majoritar acţiuni APAPS) şi lung (investiţii), operaţiuni de
leasing şi scrisori de garanţie bancară pentru credite furnizor de surse externe.
Pentru investiţii, suma maximă garantată este de 175.000 euro în cazul
întreprinderilor mici şi mijlocii şi 87.500 euro în cazul fermierilor privaţi. La creditele
pe termen scurt garanţiile sunt de 2,5 miliarde lei pentru întreprinderile mici şi mijlocii
şi respectiv 500 milioane lei pentru fermierii privaţi (maximum 50% din valoarea
creditului). Pentru leasing, garanţia este de 100.000 euro şi respectiv 50.000 euro.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Pentru investiţii, comisionul de garantare este de 4%, pentru creditele pe termen
scurt 3%, iar pentru leasing 5%.
c) Documentele de susţinere a împrumutului sunt: documente care
certifică existenţa întreprinderii: actul de înfiinţare, certificatul de înregistrare,
documente privind necesitatea şi oportunitatea creditului şi posibilitatea de
rambursare a acestuia: cerere de credite, plan de afaceri (studiu de fezabilitate);
documente financiar-contabile: bugetul de venituri şi cheltuieli, balanţa de verificare,
bilanţul anual contul de profit şi pierdere, situaţia patrimonială, planificarea fluxului de
numerar.
Deoarece fiecare bancă are condiţii de creditare specifice, este necesară
studierea atentă a acestora şi alegerea acelei bănci care practică dobânda cea mai
mică şi acordă perioada de graţie (perioada în care se plătesc doar dobânzile, nu şi
ratele) cea mai mare.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Această valoare actualizată se compară cu cea a împrumutului, pentru a se
analiza care dintre aceste surse de finanţare este mai avantajoasă
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
sau bancar ori să vândă acţiuni în fiecare moment când se fac achiziţii pentru
creşterea capitalului propriu;
utilizarea acestei finanţări creşte capacitatea întreprinderii de a se îndatora,
deoarece este o operaţiune care nu modifică structura financiară a întreprinderii.
Totuşi, bancherii şi ceilalţi creditori ţin seama că leasing-ul constituie o obligaţie a
firmei care apelează la leasing;
permite finanţarea 100% a bunurilor pe care întreprinderea doreşte să le
exploateze ceea ce permite conservarea capitalului de lucru şi utilizarea acestuia
drept garanţie pentru contractarea altor împrumuturi pentru dezvoltare;
avantajele fiscale: deductibilitatea fiscală a amortizării este unul dintre cele mai
cunoscute motive de apelare la leasing în detrimentul cumpărării deoarece determină
o economie prin diminuarea impozitului la întreprinderea care închiriază;
constituie o formă de asigurare contra riscului tehnologic pentru întreprinderile
care închiriază. În cazul leasing-ului direct poate exista clauza anulării, care permite
utilizatorului să oprească plata ratei de leasing înainte de expirarea termenului din
contractul de leasing. Astfel, dacă pe piaţă apar mijloace de producţie mai
performante, poate să facă imediat schimbarea comparativ cu cazul în care ar fi
proprietar (dificultăţi în vânzarea unui mijloc fix depăşit moral);
poate creşte lichiditatea întreprinderii. Astfel, o vânzare şi leaseback transformă
anumite active corporale ale întreprinderii în numerar în schimbul unei obligaţii de a
face o serie de plăţi fixe în viitor;
permite întreprinderilor mici şi mijlocii, care au capacităţi de îndatorare mici, dar
care sunt rentabile sau întreprinderilor cu o rentabilitate scăzută să-şi finanţeze
dezvoltarea. În acest caz, leasingul este adesea singura sursă disponibilă de
finanţare, deoarece dreptul de proprietate al bunului luat în leasing rămâne
locatorului, reducând riscul acestuia în caz de faliment al utilizatorului.
Principalele dezavantaje al leasing-ului se referă la:
costul: pentru o întreprindere cu profituri mari, cu acces la pieţele creditului şi
capacitate de a profita de avantajele fiscale ale proprietarului, leasing-ul este adesea o
finanţare mai costisitoare; ratele practicate, respectiv redevenţele care cumulează
chiria, comisionul de serviciu şi cota de risc sunt relativ ridicate, ceea ce impune
necesitatea obţinerii unei rentabilităţi cel puţin acoperitoare;
afectează inevitabil autofinanţarea viitoare ca urmare a obligaţiilor periodice de
plată;
pierderea valorii reziduale a activului. În cazul bunurilor imobiliare, această
pierdere poate fi substanţială;
facilitarea obţinerii poate antrena întreprinderea în operaţiuni mai puţin rentabile;
falimentul societăţii de leasing constituie, mai nou un dezavantaj, deoarece
întreprinderea care închiriază bunul nu este şi proprietarul acestuia. Dacă societatea
de leasing dă faliment, în urma valorificării bunurilor din proprietatea acesteia,
întreprinderea care închiriază aceste bunuri le poate pierde, dezavantajul constând
în întreruperea activităţii acesteia până la înlocuirea bunului.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Întrucât fiecare întreprindere are o anumită structură a capitalului care este un
mixaj de capitaluri proprii, acţiuni comune şi preferenţiale, datorii, aceasta determină
întreprinderii o valoare a capitalului care trebuie maximizată. Deci, pentru
maximizarea valorii întreprinderii trebuie stabilită o structură optimă a capitalului,
astfel încât noile creşteri de capital să aibă loc de aşa manieră încât să păstreze
structura optimă a capitalului în timp.
Concluzii:
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Totuşi, firmele trebuie să fie pregătit să abordeze aceste aspecte cu
finanţatorul. De cele mai multe ori acesta solicită studii de fezabilitate sau planuri de
afaceri, ca parte a documentaţiei necesare obţinerii împrumutului.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
acceptând adesea exercitarea de către creditori a unui oarecare control asupra
gestiunii în contrapartidă cu riscul important pe care aceştia îl acceptă. Este evident
că într-o astfel de situaţie autonomia întreprinderii nu mai există.
• regula capacităţii de rambursare: volumul datoriilor financiare nu trebuie
să fie mai mare de 3-4 ori faţă de capacitatea de autofinanţare anuală, prevăzută în
medie.
Teoretic, dacă întreprinderea nu respectă această regulă, nu poate să
prevadă creşterea îndatorării sale, alegerea sa reducându-se la componente ale
capitalului propriu şi/sau leasing.
• regula minimului autofinanţat: întreprinderea trebuie să autofinanţeze o
parte (minim 30%) din investiţiile pentru care solicită creditele. Dacă întreprinderea
decide să finanţeze prin îndatorare un proiect de investiţii, ea nu va obţine un credit
egal cu 100% din costul acestui proiect, ci va trebui să găsească o finanţare proprie
complementară.
b) alte restricţii:
• statutul juridic: unele modalităţi de finanţare sunt legate de statutul juridic
al întreprinderii, de exemplu numai societăţile de capital pot emite acţiuni sau
obligaţiuni;
• mărimea întreprinderii: posibilităţile de alegere a finanţării pentru IMM-uri
sunt mult mai mici în comparaţie cu marile întreprinderi care pot apela la economiile
publice;
• situaţia pieţei financiare: dacă piaţa financiară este nefavorabilă, atunci
aceasta nu va favoriza emisiunile de hârtii de valoare ale întreprinderii şi deci
acestea vor trebui să se găsească alte posibilităţi de finanţare.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
4.2.2.2. Costul finanţării
Costul finanţării este cel mai adesea utilizat pentru alegerea între două
surse de aceeaşi natură: de exemplu, alegerea între două împrumuturi, două
modalităţi de leasing etc. Pentru a determina costul unei surse de finanţare se
compară capitalul pus la dispoziţia întreprinderii şi ansamblul sumelor pe care va
trebui să le plătească, luând în considerare şi economiile de impozit care ar putea fi
realizate.
Costul unei surse de finanţare este definit prin raport între capitalul pus la
dispoziţia întreprinderii şi ansamblul sumelor real plătite în contrapartidă, pe întreaga
perioadă.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
• evoluţia altor elemente aferente exploatării: TVA, salarii, obligaţii sociale etc.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Risc: mic
Politică intermediară
Lect.Univ.Dr.Smaranda Vancea 13
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
Lect.Univ.Dr.Smaranda Vancea 14
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA AFACERII
Lect.Univ.Dr.Smaranda Vancea 15
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
4. elaborarea situaţiei generale a plăţilor în cursul exerciţiului;
5. elaborarea bugetului de trezorerie pentru exerciţiul respectiv.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
noiembrie, care se va încasa în ianuarie, 30% din vânzarea lunii decembrie care se
va încasa în ianuarie şi 20% din vânzarea lunii decembrie care se va încasa în
februarie. În ipoteza vânzărilor uniforme în timp, dacă notăm cu x vânzarea lunară
din anul precedent va rezulta:
20%× x + 30%× x + 20%× x = 4.200 ⇒ 70%× x = 4.200 ⇒ x = 6.000 lei.
Astfel, în ianuarie se va încasa: 20% din vânzarea lunii noiembrie şi 30% din
vânzarea lunii decembrie, adică 3.000 lei, iar în februarie 20% din vânzarea lunii
decembrie, adică 1.200 lei.
Încasările lunare de la export se realizează în totalitate la 60 de zile din
momentul facturării, deci suma de 800 lei reprezintă vânzarea integrală din luna
noiembrie care se va încasa în februarie şi de asemenea, vânzarea integrală a lunii
decembrie care se va încasa în februarie. În aceeaşi ipoteză a vânzărilor uniforme,
în ianuarie se vor încasa clienţii externi de 400 lei iar în februarie la fel.
(2) vânzările lunare interne din anul N vor fi de 5.000 lei, fără TVA.
Vânzările lunare interne, inclusiv TVA vor fi de 5.950 lei. Acestea se
încasează astfel: 2.975 lei, adică 50% se încasează pe loc, în luna ianuarie, 1.785
lei, adică 30% în luna februarie iar restul de 1.190 lei, adică 20% în luna martie.
Vânzările lunare de la export în valoare de 1.000 lei, fără TVA se realizează
în totalitate la 60 de zile din momentul facturării, adică după 2 luni. Vânzările la
export, inclusiv TVA din luna ianuarie, în valoare de 1.190 lei se vor încasa în luna
martie.
Acelaşi algoritm se aplică şi pentru celelalte luni.
2. Elaborarea bugetului de cumpărări
(3) în coloana de Total, rândul Bilanţ se preia suma de la furnizori din Bilanţul
anului N-1, de 3.200 lei, detaliată astfel: 2.400 lei furnizori pentru stocuri şi 800 lei
furnizori de servicii.
Ştim că durata medie a creditului acordat de furnizorii pentru stocuri este de
60 de zile, ceea ce înseamnă că aprovizionările lunii noiembrie vor fi plătite în
ianuarie iar cele aferente lunii decembrie în februarie. În ipoteza aprovizionărilor
uniforme în timp, rezultă că suma de 2.400 lei din bilanţ reprezintă aprovizionările
lunilor noiembrie şi decembrie în valoare de 1.200 lei pentru fiecare lună care se
încasează în ianuarie şi respectiv februarie.
Durata medie a creditului acordat de furnizorii de servicii este de 30 de zile,
ceea ce înseamnă că serviciile din luna decembrie se vor plăti în luna ianuarie, în
valoare de 800 lei (valoarea din bilanţ).
(4) cumpărările lunare de stocuri din anul N vor fi de 3.000 lei, fără TVA.
Cumpărările lunare de stocuri, inclusiv TVA vor fi de 3.720 lei.
Acestea se plătesc în totalitate la 60 de zile, adică achiziţiile lunii ianuarie vor
fi plătite în luna martie.
Achiziţiile lunare de lucrări şi servicii în valoare de 1.000 lei, fără TVA se
plătesc în totalitate la 30 de zile din momentul facturării, adică după 1 lună. Prestările
de servicii şi execuţiile lucrărilor, inclusiv TVA din
luna ianuarie, în valoare de 1.190 lei se vor plăti în luna februarie.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Acelaşi algoritm se aplică şi pentru celelalte luni.
- dobânzi aferente creditelor primite, plătite într-un trimestru = 50×3 =150 lei;
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Lunile în care se va plăti acest impozit în anul N vor fi: aprilie, iulie şi
octombrie.
5. Elaborarea bugetului de trezorerie
(14) soldul de la începutul lunii ianuarie reprezintă soldul de la sfârşitul lunii
decembrie şi se preia din datele din bilanţul anului N-1;
(15) încasările se preiau de la Bugetul de încasări, totalul corespunzător
fiecărei luni;
(16) plăţile se preiau de la Bugetul general de plăţi, totalul corespunzător
fiecărei luni;
(17) soldul de la sfârşitul fiecărei luni se determină prin însumarea soldului de
la începutul fiecărei luni cu încasările şi apoi scăderea plăţilor.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
adesea ele contribuind la finanţarea achiziţiilor de materii prime sau a prelucrării lor
sau la stocajul produselor finite şi a mărfurilor.
Costul creditelor constituie un criteriu important în selectarea tipului de credite
pe termen scurt. Elementele constitutive ale costului sunt:
a) rata nominală care poate fi rata anunţată de bancă (rata de scont, rata
pentru sold debitor etc.) sau fixată de întreprindere în funcţie de piaţa monetară.
Rata fixată de către bancă variază de la o întreprindere la alta şi se determină
pornind de la rata dobânzii de referinţă la care se adaugă majorări ţinând seama de
natura creditului şi categoria întreprinderii.
Întreprinderile fac obiectul unei clasificări în patru categorii pe baza mai multor
criterii dintre care cel mai important este mărimea cifrei de afaceri şi apoi altele cum
ar fi sectorul de activitate, performanţele financiare.
b) comisioanele care au rolul de a remunera munca băncilor în funcţie de
riscul asumat. Există mai multe tipuri de comisioane care nu se determină în acelaşi
mod, astfel:
• comisioane fixe care sunt independente de cuantumul şi durata operaţiunii,
variind numai de la o bancă la alta (de exemplu: comisionul pentru scontare);
• comisioanele proporţionale cu cuantumul operaţiunii (de exemplu:
comisionul pentru soldul debitor al contului curent);
• comisioane proporţionale cu cuantumul şi durata operaţiunii (de exemplu:
comisionul de andosare).
Principalele plasamente pe termen scurt pe care le poate realiza o
întreprindere sunt:
- depozite a căror cuantum şi durată sunt destul de variabile;
- valori mobiliare de plasament prin intermediul diverselor fonduri de
investiţii care au ca obiect gestionarea valorilor mobiliare putând fi specializate în
diferite domenii. Cheltuielile de intrare şi ieşire sunt mic lichidativă a acţiunii ca raport
între valoarea activelor şi numărul titlurilor de proprietate (părţi sociale sau acţiuni)
emise de societatea comercială vizată. Participarea la astfel de fonduri este
remunerată prin dividende sau dobânzi. Plasamentul reprezintă oarecare risc, dar
caracteristica acestor plasamente este marea lor lichiditate;
- împrumutul acordat altei întreprinderi;
- plata furnizorului, renunţând la creditul acordat în scopul obţinerii unui
scont prin efectuarea plăţii în avans faţă de termenul convenit cu furnizorul;
- gestionarea directă a unui portofoliu de valori mobiliare.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
5.3.1. Motive care determină companiile să apeleze la finanţarea pe termen
scurt
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
corespondent în obţinerea unei producţii corespunzătoare, producându-se astfel o
ruptură între fluxurile reale şi cele monetare aferente, iar unităţile bancare s-au cam
ferit să acorde credite pe obiect, deoarece existenţa unui număr mare de
„plasamente mărunte” încarcă costurile bancare.
Linia de credite funcţionează tot după sistemul revolving, banca
împrumutând întreprinderilor fonduri utilizabile în mod fracţionat, în funcţie de nevoile
acesteia, în limita unui nivel global de credit, cu condiţia ca soldul zilnic al
angajamentelor să nu depăşească volumul liniei de credite aprobat. Tragerile din
linia de credit se determină în funcţie de cifra de afaceri şi de durata medie de
încasare a clienţilor.
Creditele pentru finanţarea stocurilor temporare se acordă întreprinderilor
pentru finanţarea operaţiunilor cu caracter ciclic, pe maxim 180 de zile, pe baza
documentaţiei din care să rezulte obiectul creditării şi cauzele economice care au
determinat formarea stocurilor respective: primirea de la furnizori a unor materii
prime şi materiale în avans faţă de termenele din contracte, aprovizionări în loturi
optime, întreruperea producţiei din motive justificate, lipsa mijloacelor de transport
etc.
Creditele pentru export au ca destinaţie finanţarea necesităţilor curente sau
excepţionale ocazionate de activitatea de export a întreprinderilor. Băncile acordă
aceste credite cu condiţia existenţei contractelor de export sau comenzilor ferme
încheiate direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari.
Creditele reînnoibile prezintă avantajul asigurării flexibilităţii. Fondurile pot fi
reutilizate într-o linie de credit continuă, pe baza înţelegerii cu banca ce acordă
aceste credite, împrumutatul continuând să ceară împrumuturi iar banca dându-i aviz
favorabil atât timp cât valoarea totală stabilită nu este depăşită.
Creditele pe bază de bilete de trezorerie se obţin de către întreprinderi prin
emiterea şi plasarea în public a biletelor de trezorerie cu scadenţă de până la un an
şi cu o dobândă atrăgătoare pentru deţinătorii de disponibilităţi băneşti. În mod
normal, astfel de credite trebuie să fie utilizate pentru nevoi temporare, ciclice sau
sezoniere.
Biletele de trezorerie reprezintă un instrument nou de finanţare şi de
plasament ce vine să lărgească oportunităţile de finanţare pe termen scurt a
întreprinderilor. Apărute pentru prima dată în S.U.A., biletele de trezorerie sunt, deci,
titluri de creanţă, purtătoare de dobândă, cu durată determinată, ce pot fi negociabile
pe o piaţă reglementată.
Acest mijloc de finanţare a exploatării, care este accesibil în principal
întreprinderilor mari ce au cel puţin doi ani de existenţă, şi care face obiectul unor
condiţii de emisiune şi plasament deosebit de stricte, este încă necunoscut în
România.
Avansurile primite de la clienţi sunt o formă de finanţare pe termen scurt,
destul de des întâlnită şi în ţara noastră, care constă în acordarea de avansuri, de
către clienţi, în contul vânzărilor viitoare, în scopul achiziţionării materiilor prime şi
materialelor necesare începerii fabricaţiei produsului, într-un procent convenit din
preţul negociat în contract. Totodată, atât pentru client cât şi pentru furnizor, acest
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
avans constituie o certitudine în vederea achiziţionării şi respectiv desfacerii viitoare
a produsului.
Împrumuturile de la grupul din care face parte întreprinderea. Acordarea
acestor împrumuturi determină creşterea datoriilor întreprinderilor şi nicidecum a
fondurilor proprii, pentru primirea lor nefiind necesară îndeplinirea unor etape
juridice, avantajul fiind că aceste împrumuturi nu sunt purtătoare de dobândă.
Îndatorarea pe termen scurt prezintă atât avantaje cât şi limite.
Creditele pe termen scurt se acordă rapid, oferind supleţe în finanţarea
nevoilor pe termen scurt ale întreprinderii, sunt mai puţin costisitoare (ratele dobânzii
pe termen scurt sunt mai mici decât ratele dobânzii pe termen lung) dar pot expune
întreprinderea la riscul de insolvabilitate, în situaţia în care este nevoită să
ramburseze sume mari la termene apropiate. În fapt, politica de finanţare pe termen
scurt este un arbitraj între rentabilitate şi risc.
Creditele pe descoperit de cont (overdraft) în lei se pot acorda firmelor pe
perioade de timp foarte scurte, care nu vor putea depăşi 7 zile calendaristice, pentru
achitarea unor obligaţii stringente privind aprovizionări cu materii prime, materiale,
combustibili, energie, manoperă, impozite, taxe şi alte obligaţii curente sau în scopul
prevenirii înregistrării de interdicţii bancare de către clienţii băncii, ca urmare a lipsei
temporare de disponibilităţi în cont (totale sau parţiale) la data decontării unor
instrumente de plată de debit emise de aceştia (cec, cambii, bilete la ordin).
Creditele pentru facilităţi de cont reprezintă credite pe perioade scurte şi
foarte scurte de timp, până la 15 zile calendaristice, acordate întreprinderilor cu o
situaţie economico-financiară foarte bună, dar care din anumite cauze justificate
economic nu pot face temporar faţă plăţilor. Creditul este destinat acoperirii
decalajului intervenit în fluxul de lichidităţi ca urmare a întârzierilor în încasarea
mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate.
O gestiune eficientă a resurselor presupune alegerea instrumentelor de plată
adecvate, împrumutarea la cea mai bună dobândă, realizarea plasamentelor cel mai
bine remunerate şi realizarea unui arbitraj între diferitele mijloace de finanţare sau
între liniile de credit şi plasamente.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
S = soldul debitor al contului curent;
R = rata dobânzii anuală (%);
t = numărul de zile în care soldul contului curent a fost debitor.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
- puterea relativă de negociere. Dacă vânzătorul are o multitudine de clienţi,
nici unul dintre aceştia crucial pentru el, şi dacă produsul este esenţial pentru
cumpărători, vânzătorul are o mare putere să-şi impună propriii termeni. Această
putere este urmată de succesul competitorilor puternici;
- tipul produsului. Produsele care se rotesc rapid sunt adesea vândute pe
termene scurte de credit deoarece ele aduc (asigură) rate mici ale profitului.
Întârzierile în încasare pot eroda simţitor această rată.
Creditul comercial este creditul acordat între industriaşi şi comercianţi, prin
vânzarea mărfurilor, în schimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comerţ),
denumite cu un termen general cambii, dar care se prezintă ca trată sau bilet la
ordin. De asemenea, desemnează o amânare la plată acordată de un furnizor de
mărfuri sau de servicii clientului.
Acordarea unui credit comercial de către furnizor implică, totodată, greutăţi
financiare pentru acesta, întrucât pe perioada acordării creditului, în situaţia în care
nu dispune de suficiente resurse proprii cele mai multe ori, plăteşte dobândă. În
mediul ei de afaceri, o întreprindere acordă şi primeşte simultan credit comercial de
la partenerii săi. Ca urmare ea poate avea, în acest mediu, poziţia de creditor,
poziţia de debitor sau o poziţie zero (neutră). Politica de credit comercial promovată
de firmă are o importanţă deosebită în acoperirea nevoilor ei curente de exploatare.
În ţara noastră, în condiţiile unei lipse acute de lichidităţi, creditul comercial
este foarte des folosit. În ţările cu economie de piaţă dezvoltată, creditul comercial
acoperă o parte semnificativă din resursele financiare ale întreprinderilor. Astfel
ponderea acestuia în total surse de finanţare în unele ţări ale lumii este: Canada
40%; Japonia 30%; Franţa 20%; Italia 20%; SUA 10%.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
- disponibilizează resurse financiare pentru realizarea altor obiective
economice;
- cunoaşterea scadenţelor de plată permite elaborarea unui cashflow realist,
necesar obţinerii unui credit bancar;
- ofertanţii au posibilităţi mai bune de monitorizare şi forţare a celui
împrumutat să plătească decât au instituţiile financiare. Aceasta deoarece ofertantul
este de obicei în aceeaşi afacere iar cumpărătorul nu are altă alternativă decât să
cumpere de la câţiva ofertanţi;
- scopul ofertantului prin creditul comercial nu este de a face bani din
înţelegerea financiară ci de a obţine profit din vânzarea bunurilor;
- ofertantul poate oferi termeni favorabili de plată în scopul păstrării unei relaţii
pe termen lung cu cumpărătorul.
Dezavantajele creditului comercial:
- creşterea gradului de îndatorare pe termen scurt va avea efecte negative
asupra bonităţii întreprinderii;
- prezintă riscuri atât pentru furnizor cât şi pentru client; astfel, dacă
întreprinderea furnizoare nu cunoaşte suficient de bine clientul şi nu-i evaluează cum
trebuie solvabilitatea, aceasta este în pericolul de a acorda credite importante, dificil
de acoperit, clienţilor mai puţin solvabili; de asemenea, clientul poate fi pus în
dificultate când furnizorul încearcă să scurteze brusc durata creditului furnizor
acordat.
- într-un mediu economic inflaţionist, cu schimbări esenţiale ale cursului
monedei naţionale în perioade de timp foarte scurte, pot apărea costuri care
anulează veniturile realizate din vânzarea mărfurilor achiziţionate prin credit
comercial;
- neonorarea biletelor la ordin la scadenţă poate avea repercusiuni grave de
natură juridică şi economică asupra întreprinderii;
- nevalorificarea stocurilor de marfă achiziţionate prin credit comercial duce la
dificultăţi financiare complexe.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Cei 3% reducere reprezintă costul dobânzii pentru extinderea perioadei de
plată cu 40 de zile în plus. 1.940 lei reprezintă valoarea facturii pentru perioada celor
20 de zile de credit, după această dată reducerea fiind pierdută. Costul efectiv al
neluării în calcul a celor 3% reducere pentru 40 de zile este foarte scump. Mai mult,
odată ce perioada de reducere a trecut, nu mai există nici un motiv de a plăti
înaintea datei scadente finale (a celor 60 de zile).
Costul creditului comercial variază astfel în mod direct proporţional cu
mărimea reducerii şi invers proporţional cu lungimea perioadei de timp între sfârşitul
perioadei de reducere şi data scadenţei finale.
5.4.2. Scontarea
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Vn = valoarea nominală a cambiei;
t = durata de timp din momentul prezentării şi până la scadenţă.
5.4.3. Factoringul
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
- întrucât avansurile obţinute de la factor reprezintă un procent din valoarea
creanţelor cedate, pe măsura creşterii vânzărilor, se asigură finanţarea automată a
necesarului de finanţat ce decurge din acordarea de credite clienţilor;
- intervenţia factorului este similară unei încasări a creanţelor comerciale la
livrarea mărfurilor, fără ca această finanţare să apară în pasivul bilanţului. Deci,
factoringul reduce durata ciclului de exploatare şi nevoia de fond de rulment,
contribuind la ameliorarea lichidităţii întreprinderii;
- prin încasarea creanţelor cu anticipaţie este menajat capitalul propriu şi
capitalul străin, de a fi imobilizat în creanţe cu diferite termene de scadenţă şi
inclusiv în cele cu restanţe, permiţând utilizarea capitalului pentru finanţarea unor
investiţii în scopul dezvoltării activităţii întreprinderii, beneficierii de sconturi de la
furnizori plăţi anticipate, rambursării creditelor bancare pe termen scurt şi realizarea
de economii la cheltuielile financiare, pentru plasamente etc.;
- posibilitatea clientului de factoring ca, indiferent de finanţările rezultate din
contractele de factoring, să poată apela la credite bancare necesare pentru diferite
alte activităţi economice şi financiare;
- finanţarea prin factoring face posibilă, în urma predării creanţelor factorului,
o îmbunătăţire a planificării financiare pentru societatea clientului de factoring;
- transferul creanţelor asupra factorului conduce la simplificarea operaţiunilor
de gestiune generând nemijlocit economii materiale şi de personal, care se reflectă
în bugetul întreprinderii şi în concentrarea tuturor forţelor pentru realizarea
activităţilor de bază;
- întreprinderile pot fi informate de factor asupra eventualilor cumpărători,
asupra pieţelor posibile, asupra dificultăţilor ce pot să apară într-o ţară străină (riscul
politic, riscul de schimb valutar etc.).
În activitatea practică, există diferite variante ale acestui tip de finanţare a
afacerilor care, însă, se bazează pe aceeaşi idee. Trebuie reţinut însă că în situaţia
în care factorul cumpără ferm factura, comisionul de factoring este mult mai mare,
dar întreprinderea nu va fi răspunzătoare de eventuala neplată a facturii.
În ţara noastră, deocamdată, factoringul este puţin cunoscut, acesta fiind
prevăzut, în planul de deconturi al societăţilor bancare, dar există, încă, deficienţe în
ceea ce priveşte reflectarea acestuia la nivelul întreprinderilor.
Factoringul este foarte utilizat în industrii care sunt caracterizate prin existenţa
multor producători mici şi comercianţi cu amănuntul, care nu au relaţii stabile pe
termen lung unii cu alţii. Întrucât un factor poate fi angajat de un număr mare de
producători, se poate simplu vedea ponderea mare a tranzacţiilor pe care o singură
întreprindere o are şi mai mult dacă este bine plasată pentru a judeca credibilitatea
fiecărui client.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
- impresia unei situaţii financiare delicate a întreprinderii client, pe care o lasă
apelarea la un factor, însă această observaţie nu este fondată, deoarece societăţile
de factoring nu acceptă, în principiu, decât întreprinderi cu o situaţie financiară foarte
bună;
- prin remiterea unei părţi a relaţiilor comerciale unei societăţi de factoring,
întreprinderea ar putea risca să piardă anumite contracte, fie cu clienţii, deoarece
factorul este mai exigent cu debitorii în ce priveşte respectarea scadenţelor, fie cu
băncile, deoarece factoringul exclude apelarea la bănci pentru mobilizarea
creanţelor comerciale.
Evaluarea financiară a factoringului constă în a compara costul tehnicii cu
ansamblul economiilor realizate datorită acesteia. Concret, trebuie identificate şi
cuantificate toate incidenţele financiare ale factoringului.
Costurile suplimentare ocazionate de factoring privesc: comisionul de
factoring sau comisionul de încasare; dobânzile plătite factorului; costul asigurării
încheiate pentru a acoperi riscul de insolvabilitate al debitorilor neagreaţi. Mai există
şi cheltuieli ocazionate de studiul privind rentabilitatea utilizării factoringului, de
transferarea creanţelor factorului, de reorganizarea compartimentelor întreprinderii,
de notificarea clienţilor cu privire la utilizarea factoringului.
Economiile provin, de regulă, din: renunţarea parţială sau totală la
contabilitatea clienţilor; diminuarea numărului de litigii cu clienţii; diminuarea
asigurărilor pentru acoperirea riscului de insolvabilitate a clienţilor; recuperarea
creanţelor asupra clienţilor agreaţi, chiar în situaţia incapacităţii de plată; obţinerea
de sconturi pentru plata furnizorilor sau reducerea cheltuielilor financiare. Pentru
evaluarea economiilor, trebuie să se ţină cont de avantaje: simplificarea gestiunii
creanţelor comerciale, elaborarea cu uşurinţă a bugetelor şi previziunilor financiare,
ameliorarea structurii părţii inferioare a bilanţului, reducerea costurilor cu organizarea
evidenţei contabile şi cu urmărirea încasării clienţilor.
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Teme de proiect
Conceperea unei strategii de colectare de fonduri pentru un cămin de bătrâni
Finantarea prin sell &lease back a unei afaceri din domeniul agricol
Surse de finanţare atrase de Erste Bank Group AG prin piaţa de capital din
România
Lect.univ.dr.Smaranda Page
FINANŢAREA
Bibliografie
Lect.univ.dr.Smaranda Page