ANATOMIE ANUL I

Aparatul digestiv la pasare

Prof. univ. Dr. Dr. h.c. Gabriel PREDOI

 Aparatul digestiv la pasăre

Prezintă în general aceleași segmente ca și aparatul digestiv de la

mamifere, dar se deosebește de acesta printr-o serie de particularități.
Cavitatea bucală
Este lipsită de buze și de dinți, și se continuă fără limită de
demarcație cu faringele cu care delimitează cavitatea buco-faringiană.
Buzele și dinții sunt înlocuite prin două formațiuni numite valve:
superioară și inferioară. Cele două valve, reunite prin cele două comisuri
constituie ciocul. Fiecare valvă, prezintă ca porțiune vizibilă, o teacă
fibroasă numită ramfotecă, suprapusă peste un schelet osos, reprezentat de
maxilă la valva superioară și de manbidulă la valva inferioară. Forma
ciocului variază în funcție de specie.
La galinacee, ciocul este scurt, puternic, de formă conică. Valva
superioară, mai dezvoltată decât cea inferioară pe care o acoperă la nivelul
marginii libere, are extremitatea liberă ascuțită și recurbată ventral. La pui,
înainte de ecloziune valva superioară prezintă pe fața dorsală, în apropierea
vârfului, o formațiune cornoasă, dură, de formă conică, numită diamant. Cu
ajutorul său, puiul sparge coaja oului în vederea eclozării și dispare în
primele zile după ecloziune. La porumbel, la baza valvei superioare,
ramfoteca, prezintă o formațiune de culoare albă, de dimensiuni diferite în
funcție de rasă numită cera. În apropierea bazei, valva superioară prezintă
atât la galinacee, cât și la palmipede cele două narine.
La palmipede, ciocul este relativ lung, lățit și aplatizat dorso-ventral,
cu vârful rotunjit. Valva superioară prezintă la vârf o proeminență recurbată
ventral, formată dintr-un corn mai dur numită unghie. Cu excepția acestei
porțiuni, ciocul este acoperit cu o formațiune epidermică moale, cerată, de
culoare galbenă numită ceromă.
Pe fața internă, marginile valvelor prezintă lamele transversale,
formate dintr-un corn mai dur, cu marginea tăioasă, care sunt oarecum
similare dinților de la mamifere.
La pasăre, datorită lipsei vălului palatin, nu există o delimitare între
cavitatea bucală și cea faringiană, astfel încât, vorbim despre o cavitate
comună buco-faringiană. Orificiul bucal, circumscris de marginile celor
două valve, este foarte larg când ciocul este deschis.
Plafonul cavității buco-faringiene are ca bază anatomică palatul dur,
acoperit de mucoasa palatină, mai mult sau mai puțin cheratinizată. În plan
median, prezintă o fantă alungită (1,5 – 2 cm) care reprezintă deschiderea
coanelor. În profunzimea acestei fante, se observă marginea ventrală a
vomerului. Imediat înapoia coanelor, există o altă fantă mult mai scurtă (2
– 3 mm) care reprezintă deschiderea în comun a trompelor faringo-
timpanice. La nivelul plafonului cavității buco-faringiene în special la
galinacee, există numeroase papile conice cornifocate cu vârful dirijat
aboral. Aceste papile sunt dispuse sub formă de șiruri transversale, cu
precădere de o parte și de alta a coanelor. Ultimul șir dipsus la distanță de
celelalte, marchează trecerea spre esofag.
Planșeul cavității bucale este redus și ocupat aproape în totalitate de
limbă. Limba are forma valvei inferioare și este străbătută pe aproape toată
lungimea de entoglos. Este puțin mobilă, putând executa doar mișcări de
propulsie și retropulsie. Musculatura limbii este redusă, iar mucoasa
prezintă un epiteliu prevăzut cu numeroase papile filiforme, care la
galinacee sunt puternic cheratinizate spre vârful limbii.
La palmipede, limba prezintă pe fața dorsală în treimea caudală, o
proeminență (torus lingual), iar vârful limbii este rotunjit și moale la
palpare. Toată fața dorsală a limbii este străbătută de un șanț median, iar pe
marginile limbii, sunt dispuse în șiruri longitudinale papile mari, conice,
cornificate. Acestea împreună cu lamele cornoase de pe marginile valvelor
servesc la filtrarea apei în scopul hrănirii.
La baza limbii, atât la galinacee cât și la palmipede, există un șir
transversal de papile conice cornificate, care marchează limita caudală a
organului. Înapoia bazei limbii, există proeminența laringiană în centrul
căreia există orificiul laringian, cu aspect de fantă longitudinală. Caudal de
intrarea în laringe, există papile conice cornificate cu vârful aboral, dispuse
transversal pe un singur rând la galinacee sau pe 4 – 5 rânduri la palmipede.
Aceste papile marchează intrarea în esofag.
Glandele salivare
Sunt mult mai reduse comparativ cu cele de la mamifere. Glanda
parotidă, numită și glanda angulară a gurii, este plasată sub arcada
zigomatică și își deschide canalul înapoia comisurii ciocului. Glanda
sublinguală este plasată în spațiul intermandibular, iar glanda mandibulară
este plasată înapoia acesteia. Glandele maxilare apar ca două mase
glandulare ovoide, reduse, situate pe plafonul cavității buco-faringiene, la
limita dintre treimea cranială și mijlocie a acestuia.
În afară de aceste glande distincte, există numeroși acini salivari
diseminați pe toată suprafața mucoasei buco-faringiene. Ei produc o salivă
bogată în mucus care facilitează deglutiția.
Esofagul
Apare ca un conduct musculo-mucos lung și extensibil, cu originea
plasată dorso-caudal de laringe și care se continuă caudal cu stomacul
glandular. Ca și la mamifere, prezintă porțiune cervicală și porțiune
toracală. La origine, esofagul este plasat dorsal de trahee, apoi trece în
partea dreaptă a acesteia pe lungimea segmentului cervical.
Esofagul la pasăre prezintă ca particularitate prezența gușii
(ingluvium). Aceasta la galinacee este o dilatație cu aspect saciform, situată
la intrarea în cavitatea toracică, anterior claviculei, acoperită de mușchiul
pielos cervical. La porumbel, gușa prezintă două compartimente laterale
simetrice, care se măresc în timpul perioadei de clocit, atât la mascul cât și
la femelă. În ultima fază a perioadei de clocit și în primele două săptămâni
după ecloziunea puilor, mucoasa gușii suferă transformări histologice
importante, producând un lichid foarte bogat în substanțe nutritive numit
„lapte ingluvial” (lapte de porumbel), cu care este hrănit puiul în primele
zile după ecloziune. La palmipede, gușa are aspect fusiform și se întinde pe
aproape tot segmentul cervical.
Stomacul
La păsările domestice, stomacul este format din două porțiuni
distincte: stomacul glandular și stomacul muscular.
Stomacul glandular sau proventriculul, are aspect fusiform și este
dispus longitudinal, dorsal de cord, între cei doi lobi ai ficatului. Caudal, se
continuă cu stomacul muscular. Limita dintre stomacul glandular și cel
muscular, este marcată printr-o zonă strangulată, numită zona intermediară.
Structural, stomacul glandular prezintă la exterior seroasa
(peritoneul), apoi stratul muscular care continuă caudal stratul muscular al
esofagului, iar la interior mucoasa, bogată în glande gestrice. Pe suprafața
mucoasei se întâlnesc numeroși tuberculi perforați în vârf, care reprezintă
locul de deschidere al canalelor acestor glande. La nivelul zonei
intermediare, mucoasa este netedă, iar glandele lipsesc.
Stomacul muscular (ventriculul), denumit popular pipotă, are aspect
de lentilă biconvexă, este dispus înapoia ficatului și a stomacului glandular
în jumătatea stângă a cavității abdominale, cu circumferința mare plasată
vertical. Prin fața stângă (parietală) este în raport cu peretele stâng al
cavității abdominale, iar pe fața dreaptă, în apropierea zonei intermediare,
există orificiul pilor, unde își are originea duodenul.
La interior, între orificiul pilor și stomacul glandular, există un șanț
scurt (jgheab gastric) similar jgheabului esofagian de la rumegătoare, care
permite o comunicare directă între proventricul și duoden, care facilitează
trecerea alimentelor lichide.
Privit în totalitate, stomacul muscular prezintă: două extremități
(cranială și caudală) cu aspect saciform, două margini (dorsală și ventrală)
convexe și rotunjite transversal și două fețe (stângă și dreaptă), prevăzute
cu câte o aponevroză sidefie puternică.
În structura peretelui stomacului muscular intră de la exterior spre
interior: seroasa, musculoasa și mucoasa. Musculoasa este groasă,
puternică, reprezentată prin patru mușchi: doi mușchi intermediari, unul
cranial, dispus în continuarea stomacului glandular și unul caudal, opus
acestuia, și doi mușchi laterali, mai puternici și de culoare roșie, dintre care
unul dorsal și altul ventral, situați pe marginile corespunzătoare. Fibrele
acestor mușchi se inseră pe fețele stomacului la nivelul celor două
aponevroze. Mucoasa este foarte aderentă la stratul muscular. Are culoare
albicioasă, este ușor cutată și este protejată de o pătură cornoasă groasă,
cutată și rezistentă numită cuticulă. Aceasta este elaborată de glandele
gastrice și are rol important în triturarea alimentelor. Cuticula este aderentă
la mucoasă și se îndepărtează în vederea pregătirii pipotei pentru consum.
Intestinul subțire
Cuprinde aceleași segmente ca și la mamifere (duoden, jejun și
ileon).
Duodenul are forma unei anse în „U”, cu deschiderea cranială care
cuprinde între ramurile sale (descententă și ascendentă), pancreasul.
Originea duodenului este la nivelul orificiului piloric, de unde se continuă
cu porțiunea (ramura) descendentă care se dirijează caudal, iar înapoia
extremității caudale a stomacului muscular se continuă de la nivelul
curburii duodenale cu porțiunea (ramura) ascendentă. Aceasta se orientează
cranial, iar de la nivelul flexurii duodeno-jejunale se continuă cu jejunul. În
porțiunea terminală a duodenului, se deschid canalele care drenează bila de
la nivelul ficatului, precum și canalele pancreatice. Duodenul este
suspendat de tavanul cavității abdominale prin ligamentul duodenal propriu
(mezoul duodenal) și este conectat la ficat, prin ligamentul hepato-
duodenal.
Jejunul este cel mai lung segment al intestinului și ocupă cea mai
mare parte a cavității abdominale. Formează pe lungimea lui numeroase
anse suprapuse la palmipede sau sub formă de ghirlandă la galinacee.
Aproximativ la jumătatea lungimii, jejunul prezintă pe marea curbură
diverticulul vitelin sau tuberculul Meckel, reminiscență a sacului vitelin din
perioada embrionară. Mucoasa diverticulului este foarte bogată în țesut
limforeticular. Jejunul este suspendat de tavanul cavității abdominale prin
marele mezenter.
Ileonul este plasat între cele două cecumuri, are aspect rectiliniu și
este conectat la cecumuri prin cele două ligamente ileo-cecale.
Intestinul gros
Este reprezentat la pasăre prin două cecumuri, colon și rect. Acesta
din urmă se deschide în cloacă, la nivelul coprodeumului.
Cecumurile încadrează ileonul, au formă și dimensiuni variabile în
raport cu specia, dar în general sunt bine reprezentate, cu excepția
porumbelului. Cecumurile au lungimea medie de 10 – 15 cm și baza
dispusă la joncțiunea ileo-ceco-colică. De la nivelul bazei, cecumurile se
orientează cranial (flancând ileonul), iar în partea terminală, se recurbează
în sens caudal și se termină prin câte un vârf rotunjit și dilatat la galinacee
sau ascuțit la palmipede. La nivelul joncțiunii ileo-ceco-colice, mucoasa
este foarte bogată în țesut limfoid. La porumbel, cecumurile sunt
rudimentare, având dimensiuni și conformație asemănătoare cu bobul de
grâu și culoare albicioasă.
Colonul este foarte scurt (circa 1 cm) și nu este sistematizat ca la
mamifere în ascendent, transvers și descendent.
Rectul are o lungime medie de 6 – 8 cm și este plasat orizontal în
prelungirea caudală a colonului. Este suspendat în partea dorsală prin
mezorect și se deschide caudal în coprodeum (primul compartiment al
cloacei).
Cloaca este un organ cavitar, incomplet segmentat, comun aparatului
digestiv, urinar și genital. Cavitatea interioară este împărțită prin cute
musculo-mucoase inelare, în trei compartimente care dinainte înapoi sunt
reprezentate prin: coprodeum, urodeum și proctodeum. Coprodeumul apare
ca o dilatație ampulară, în prelungirea directă a rectului. La acest nivel, se
acumulează temporar fecalele, înainte de a fi elimitate. Urodeumul este cel
mai redus compartiment și prezintă pe tavan orificiile ureterale, fiecare
înconjurat de un pliu mucos redus. Proctodeumul reprezintă ultimul
segment cloacal și comunică cu exteriorul prin orificiul cloacal
corespunzător anusului de la mamifere.
La masculi, pe podeaua proctodeumului se găseșe organul copulator.
La femelă, pe peretele stâng al proctodeumului se află orificiul de
deschidere a vaginei (ultimul segment al oviductului).
Pe tavanul proctodeumului, se află orificiul bursei Fabricius (bursa
cloacală). Aceasta este un organ limfoid specific păsărilor tinere, situat în
peretele dorsal al proctodeumului. La puii în vârstă de 7 – 8 săptămâni, are
un aspect sferoidal sau ovalar cu diametrul de 1,5 – 2 cm. La instalarea
pubertății, bursa cloacală începe să involueze treptat până la dispariție.
Orificiul cloacal prezintă axul mare dispus transversal. Este delimitat de
două buze (dorsală și ventrală), reunite lateral prin cele două comisuri. La
nivelul orificiului cloacal, există un sfincter puternic.
Ficatul
La păsări, ficatul este proporțional mai dezvoltat decât la mamifere și
prezintă doi lobi principali (drept și stâng), reuniți printr-o punte
parenchimatoasă interlobară. Lobul drept, mai voluminos decât cel stâng,
prezintă la fața profundă vezica biliară (excepție porumbelul). La speciile la
care este prezentă vezica biliară, bila este drenată în duoden prin două
canale: canalul cistico-enteric, prin care se drenează bila acumulată în
vezica biliară de la cea mai mare parte a lobului drept, și canalul hepato-
enteric, prin care este drenată bila de la lobul stâng și de la o parte a lobului
drept. Ambele canale se deschid în porțiunea terminală a duodenului.
La porumbel, bila este drenată prin două canale hepato-enterice
(drept și stâng). Cel drept se deschide în porțiunea ascendentă a
duodenului, iar cel stâng la nivelul ramurii descendente.
Pancreasul
Este plasat între cele două ramuri ale duodenului și prezintă doi lobi
(dorsal și ventral) alungiți. Canalele pancreatice principale, se desprind de
la nivelul extremităților craniale ale lobilor (câte unul pentru fiecare lob) și
se deschid în porțiunea terminală a duodenului. Uneori pot exista unu –
două canale pancreatice secundare fine.
 A B C

Fig. 1 A-plafonul cavității bucale la găină; B-planșeul cavității bucale la găină; C-planșeul cavității bucale la rață.
 Fig. 2 Tractusul digestiv și glandele anexe la pasăre (până la ileon)
1-esofag; 2-ingluviu; 3-stomac glandular (proventricul); 4-splina; 5-stomac muscular (ventricul); 6-mușchi intermediar cranial; 7-mușchi
intermediar caudal; 8-mușchi lateral ventral; 9-mușchi lateral dorsal; 10-aponevroză; 11-zona intermediară; 12-segmentul descendent al
duodenului; 12’-segmentul ascendent al duodenuluiu; 13-lobul dorsal al pancreasului; 14-lobul ventral al pancreasului; 15-lobul stâng al
ficatului; 16-lobul drept al ficatului; 17-vezica biliară; 18- canale pancreatice; 19-canal hepatico-enteric; 20-canal cistico-enteric; 21- jejun; 22-
diverticul vitelin.
 Fig. 3 Porțiunea terminală a tractusului digestiv la pasăre
1-jejun; 2-cecumuri; 3-ligamente ileocecal; 4-ileon; 5-colon; 6-coprodeum; 7-urodeum; 8-proctodeum; 9-bursa cloacală; 10-oviduct
stâng; 11-uretere.