Professional Documents
Culture Documents
06 RM EM FR - U03 - Diagrame
06 RM EM FR - U03 - Diagrame
Diagrame - 1
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
3.1 Introducere
3.2 Legături
Orice corp fizic se află în interacţiune cu mediul înconjurător, fiind sub influenţa forţelor
de greutate, de frecare, a forţelor specifice solicitărilor din cadrul fenomenului la care este
2 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
supus. Acest corp, pentru a fi în echilibru, se sprijină fie pe alte corpuri învecinate (un
autovehicul pe cele patru roţi), fie pe un mediu continuu (un corp de navă pe apă). Dacă
sprijinirea se face pe corpuri învecinate, atunci zonele de sprijin pot fi modelate cu ajutorul unor
rezemări cu comportare standardizată.
Figura 3.1 – Corp supus la sarcini (forţe exterioare) şi legături (forţe din rezemări)
Una din ipotezele importante în definirea reazemelor este rigiditatea lor infinită, ipoteză
acoperitoare în majoritatea cazurilor practice.
‘mişcării’ blocate, aşa cum s-a prezentat mai sus, există o forţă care apare pe acea direcţie.
Această forţă se numeşte reacţiune şi în figură este notată cu V1, unde ‘V’ semnifică direcţia
verticală sau cu H1 unde ‘H’ semnifică direcţia orizontală. Deci, ca efect, un reazem simplu
poate fi înlocuit cu reacţiunea orientată pe direcţia acestui reazem. Trebuie observat că în
vecinătatea reazemului simplu bara deformată prezintă un anumit unghi denumit rotire.
Figura 3.4 – Reazem simplu Figura 3.5 – Articulaţie Figura 3.6 – Încastrare
Articulaţia poate fi reprezentată şi ea sub mai multe forme. În acest caz se observă că
structura nu se deplasează nici pe direcţie verticală (corespunzătoare axei Z), nici pe direcţie
orizontală (corespunzătoare axei X). Deci, structurii i se blochează două grade de libertate. În
consecinţă, ca efect, articulaţia poate fi înlocuită cu două reacţiuni: una orientată pe direcţie
verticală notată cu V1 şi una orientată pe direcţie orizontală notată cu H1. Trebuie observat că
aceste recţiuni apar şi în cazul a două reazeme simple, unul pe direcţie verticală şi unul pe
direcţie orizontală. Deci se poate concluziona, observând că o articulaţie poate fi înlocuită cu
un grup de două reazeme simple orientate pe direcţii perpendiculare. Acest aspect devine
important, dacă se doreşte folosirea într-un model a unei articulaţii elastice. Trebuie observat
că în vecinătatea articulaţiei, la fel ca în cazul reazemului simplu, bara deformată prezintă un
anumit unghi denumit rotire.
Încastrarea este reprezentată ca în figura alăturată şi blochează toate cele 3 grade de
libertate din plan: două translaţii şi o rotaţie. Din acest motiv încastrarea poate fi înlocuită cu
trei reacţiuni: două forţe - una orientată pe direcţie verticală notată cu V 1 şi una orientată pe
direcţie orizontală notată cu H1 – şi un moment încovoietor notat cu M1. Încastrarea poate fi
modelată ca o succesiune formată din două reazeme sau dintr-o articulaţie şi un reazem.
Această observaţie va fi folosită ulterior în curs însă poate fi aplicată şi în practică pentru a fixa
o piesă prin intermediul a două puncte de prindere. Trebuie observat că în vecinătatea
încastrării bara deformată este tangentă la dreapta ce semnifică forma iniţială nedeformată a
barei, deci unghiul, adică rotirea este nulă în încastrare.
Lagărul este o rezemare tridimensională. Poate fi înlocuit cu un set de două reacţiuni,
dacă nu blochează deplasarea pe direcţia axei X sau cu trei reacţiuni, dacă preia şi efort axial.
În prima variantă lagărul poate fi modelat ca grup de două reazeme simple dispuse spaţial pe
direcţiile reacţiunilor VZ1 şi VY1. În cea de a doua variantă apare în plus un al treilea reazem pe
direcţia reacţiunii H1.
4 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
3.3 Sarcini
Cea mai uzuală sarcină este forţa concentrată. Unitatea de măsură este Newtonul –
N fiind folosit uneori şi multiplul său – kiloNewtonul – kN . Dacă o forţă concentrată este
poziţionată înclinat faţă de axa X, este deosebit de practică înlocuirea forţei cu proiecţiile sale
Diagrame - 5
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
pe axele de coordonate. Pentru a crea un model analitic de calcul, forţa concentrată poate
modela o multitudine de sarcini din fenomenul real.
Figura 3.9 – Înlocuirea unei Figura 3.10 – Forţă uniform Figura 3.11 – Forţă
forţe oblice prin proiecţiile distribuită distribuită după o lege liniară
sale pe axele de coordonate de variaţie
O altă sarcină folosită în Rezistenţa Materialelor este forţa distribuită. În figurile de mai
jos sunt ilustrate cazurile forţei uniform distribuite şi cel al forţei liniar distribuite. Unitatea de
N
măsură este raportul dintre unitatea de forţă şi unitatea de lungime, cele mai uzuale fiind
mm
kN
sau . Valoarea forţei create de forţa distribuită este
m
egală cu aria forţei distribuite, rezultanta fiind poziţionată
în centrul de greutate al ariei acoperite de forţa distribuită.
De exemplu, pentru forţa uniform distribuită p pe
lungimea L , valoarea forţei este aria unui dreptunghi
(înălţime p , lungime L ), adică pL . Rezultanta este
poziţionată în centrul de greutate al dreptunghiului, deci
la mijlocul distanţei L . În cazul forţei liniar distribuite pe
lungimea L a cărei valoare maximă este q , valoarea
forţei este aria unui triunghi (înălţime p , lungime L ), deci
qL
. Rezultanta este poziţionată în centrul de greutate al
2
triunghiului, deci la două treimi de vârf (unde sarcina liniar Figura 3.12 – Solicitări asupra
distribuită este nulă) şi la o treime de bază (unde sarcina peretelui unei barje
liniar distribuită are valoare maximă).
De regulă forţa uniform distribuită este folosită pentru a modela mărimi de tipul greutate
proprie, presiune, etc. Forţa distribuită după o lege liniară este utilizată pentru a modela mărimi
care variază liniar în funcţie de distanţă, de exemplu presiune hidrostatică, forţă centrifugă, etc.
6 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Există situaţii de tipul celei prezentate în figura de mai sus, în care sarcina liniară are o
variaţie, plecând de la o valoare nenulă. În acest caz, conform principiului suprapunerii de
efecte, sarcina liniară iniţială poate fi considerată ca o sumă între o sarcină uniform distribuită
şi o sarcină liniară care variază de la zero. Această observaţie este importantă în special când
la capătul din stânga forţa distribuită p are un sens (să presupunem că sensul este de jos în
sus) iar la capătul p q forţa distribuită este orientată în sens contrar (conform presupunerii
anterioare este orientată de sus în jos).
Cel de al doilea caz prezentat în figura de mai sus se
referă la o forţă distribuită după o lege oarecare de
variaţie. În acest caz special, aria delimitată de forţa
distribuită şi poziţia centrului de greutate se calculează
cu ajutorul unor integrale, conform celor învăţate la
disciplina Analiză Matematică.
O altă sarcină, o altă încărcare exterioară este
momentul concentrat. Fiind definit ca produs între o
forţă şi o distanţă, unitatea de măsură este produsul
dintre unitatea de forţă şi unitatea de lungime. Cele mai
Figura 3.14 – Moment înlocuit curent folosite unităţi de măsură sunt N mm , respectiv
printr-un cuplu de forţe kN m . Momentul concentrat poate proveni dintr-un cuplu
de forţe care prezintă proprietatea că are rezultantă nulă
indiferent de sistemul de axe pe care este proiectat.
Sarcinile considerate anterior sunt numai de natură mecanică. În situaţii reale există şi
sarcini de natură termică. Astfel, diferenţele de temperatură din punctele unui corp, adică
gradienţii de temperatură, produc tensiuni care uneori pot depăşi tensiunile de natură
mecanică. Există situaţii concrete referitoare la temperatură pe care le vom trata în contextul
problemei respective.
Diagrame - 7
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
De regulă se lucrează cu două sisteme de axe: sistem stâng sau sistem drept. Înaintea
alegerii tipului de sistem de axe şi a poziţionării acestuia faţă de bara studiată este importantă
consecvenţa utilizării acestuia în disciplina predată sau, mai mult, în întregul grup de discipline
tehnice conexe. Trecând peste argumentele istorice, ştiinţifice, de prezentare unitară, de
utilizare în calculul automat, în continuare se va folosi sistemul drept de axe.
k i j
Ţinând cont de definiţia produsului vectorial, rezultă
că pentru a înainta în sensul axei X trebuie ca axa Y să se
rotească spre axa Z pe drumul cel mai scurt, cel
corespunzător unghiului de 90o. Similar, sensul pozitiv al
axei Y se obţine când axa Z se roteşte spre axa X pe drumul
cel mai scurt, cel corespunzător unghiului de 90 o. În figura
3.17 este ilustrat cel de al treilea caz, în care se obţine
sensul pozitiv al axei Z prin rotirea axei X spre axa Y pe
Figura 3.17 – Exemplu: sens drumul cel mai scurt, cel corespunzător unghiului de 90o.
pozitiv de rotaţie
Aceste observaţii sunt importante, deoarece
constituie unul din instrumentele folosite în determinarea semnului momentelor, deci sunt utile
pentru trasarea diagramelor de eforturi. Observaţiile anterioare pot fi sintetizate prin
reprezentarea simbolică din figura 3.18. În argoul de
specialitate, cu scopul ca studentul să reţină mai bine aceste
aspecte, observaţiile anterioare sunt denumite şi ‘regula
tirbuşonului’. De observat că majoritatea filetelor şuruburilor
Figura 3.18 – ‘Regula’ respectă regula de rotaţie prezentată anterior.
triedrului drept Este deosebit de practică raportarea la un sistem global de
axe în raport cu care se exprimă geometria structurii şi sarcinile aplicate acesteia. Această
8 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
idee poate fi întâlnită şi în diferite programe de desen sub denumirea de WCS – World
Coordinate System.
Pentru a trasa diagramele este necesar un sistem de axe la nivel de interval de calcul.
Acest sistem de axe se numeşte sistem local de axe iar în anumite programe poartă denumirea
de UCS – User Coordinate System.
În ceea ce priveşte poziţionarea sistemului local de axe, prima regulă este de a orienta
axa X în lungul barei. Pentru o bară dreaptă în plan, axa Z este orientată pe direcţie verticală,
de sus în jos. De regulă cea de a treia axă rezultă din condiţia ca triedrul să fie drept, adică din
‘regula’ triedrului drept. Poziţionarea sistemului de axe poate fi observată în figurile 3.4, 3.5,
3.6, 3.7, 3.9, 3.10, 3.11, 3.13, 3.14.
În funcţie de experienţa analistului structural, sistemul de axe este poziţionat astfel încât
să respecte o serie de reguli simple dintre care pot fi amintite următoarele:
1. sistemul de axe local este poziţionat, astfel încât parcurgerea sucesiunii de bare în
momentul rezolvării să se facă sau numai în sensul axei X sau numai în sens contrar,
iar succesiunea de axe X să formeze un flux similar curgerii unui fluid prin bare;
2. pentru un sistem de bare poziţionate perpendicular una pe cealaltă, la trecerea de pe
un interval de calcul pe un interval învecinat axa perpendiculară pe planul format din
cele două intervale este orientată identic pe cele două intervale;
3. pentru barele curbe este de dorit ca axa Z să fie orientată către centrul de curbură, în
timp ce axa X este întotdeauna tangentă la intervalul curb.
Aceste reguli vor fi detaliate şi exemplificate ulterior în cadrul aplicaţiilor în care sunt utile.
Este important să fie înţeles că fără un sistem de axe corect definit problemele pot fi
greşit rezolvate. Definirea corectă a sistemului de axe este cu atât mai importantă în cazul
rezolvărilor modelelor numerice cu elemente finite.
Diagrame - 9
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Pentru a determina necunoscutele trebuie puse condiţiile de echilibru static sub forma
(3.3) şi (3.4). Prima condiţie este ca bara să nu se deplaseze pe direcţie orizontală, deci ca
suma de forţe exterioare proiectate pe direcţie orizontală să fie nulă. Această condiţie se scrie:
Hi 0 (3.5).
Din această relaţie rezultă reacţiunea necunoscută H 3 .
Următoarea condiţie de echilibru este ca bara să nu se deplaseze pe direcţie verticală,
deci ca suma de forţe exterioare proiectate pe direcţie verticală să fie nulă. Această condiţie
se scrie:
Vi 0 (3.6).
Din această condiţie rezultă o relaţie între reacţiunile necunoscute V1 şi V3 .
Ultima condiţie de echilibru este ca bara să nu se rotească în jurul axei Y în raport cu
nici un punct de pe bară, deci ca suma de momente proiectată pe axa Y să fie nulă. Punctul în
raport cu care se calculează suma de momente este oarecare, deci poate fi ales. Să
considerăm că acest punct este secţiunea caracteristică 2. Condiţia se scrie:
M i2 0 (3.7)
Şi din această condiţie rezultă o relaţie între reacţiunile necunoscute V1 şi V3 .
Relaţiile (3.6) şi (3.7) formează un sistem de două ecuaţii cu necunoscutele V1 şi V3 .
Pentru a evita rezolvarea sistemului de ecuaţii, condiţiile (3.6) şi (3.7) pot fi înlocuite cu
alte două condiţii echivalente. Astfel, este pusă condiţia ca bara să nu se rotească în jurul
punctului 1. Această condiţie se scrie:
M i1 0 (3.8)
Datorită faptului că reacţiunea necunoscută V1 trece chiar prin punctul 1 în această condiţie
singura reacţiune necunoscută este V3 . Deci din această condiţie rezultă direct reacţiunea
necunoscută V3 .
Cea de a doua condiţie este ca bara să nu se rotească în jurul punctului 3. Această
condiţie este:
M i3 0 (3.9)
Datorită faptului că reacţiunea necunoscută V3 trece chiar prin punctul 3 în această condiţie
singura reacţiune necunoscută este V1 . Deci din această condiţie rezultă direct reacţiunea
necunoscută V1 .
Pentru a verifica valorile reacţiunilor V1 şi V3 anterior determinate se foloseşte condiţia
(3.6).
Aplicaţia 3.1
Pe bara din figura 3.19 să considerăm că singura sarcină aplicată este forţa concentrată
F . În figura de mai jos sunt prezentate schemele de calcul pentru determinarea reacţiunilor
verticale ale unei bare drepte rezemat-articulate încărcate cu o forţă verticală F .
Diagrame - 11
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Figura 3.20 – Scheme de calcul pentru determinarea reacţiunilor verticale ale unei bare
dreapte rezemat-articulată încărcată de forţa F
Scrierea sub această formă a reacţiunii V3F pune în evidenţă unitatea de măsură pentru
forţă, aspect dimensional care trebuie avut în vedere în permanenţă pentru a avea o
permanentă verificare corectitudinii relaţiilor de calcul.
Punând condiţia (3.9), adică M i3 0 rezultă
sens orar
sens trigonomet ric
bF
V1 a F bF F
F
bF 0 V1F F
a F bF
dista nta de la 1 la 3 dist anta de la 2 la 3
bF aF a bF
V1F F V3F 0 F F F 0 F F F 0 F F 0
a F b F a F b F a F b F
Deci folosind reacţiunile anterior calculate este respectată condiţia de echilibru static.
Deci reacţiunile sunt corect calculate.
12 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Aplicaţia 3.2
Pe bara din figura 3.19 să considerăm că singura sarcină aplicată este momentul
concentrat M . În figura de mai jos sunt prezentate schemele de calcul pentru determinarea
reacţiunilor verticale ale unei bare drepte rezemat-articulate încărcate cu un moment
concentrat.
Figura 3.21 – Scheme de calcul pentru determinarea reacţiunilor verticale ale unei bare
dreapte rezemat-articulată încărcată de momentul M
V3 aM bM M 0 V3M
M M
a M bM
dist anta de la 3 la 1
V1 aM bM M 0 V1M
M M
a M bM
dist anta de la 1 la 3
Diagrame - 13
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Valoarea reacţiunii V1M este negativă. Deci reacţiunea reală are sens invers. Se
redesenează V1M în sensul său fizic real deoarece regula este reacţiunile se desenează
întotdeauna în sensul lor fizic, real.
M M
V1M V3M 0 0
aM bM aM bM
Deci reacţiunile sunt corect calculate.
Aplicaţia 3.3
Pe bara din figura 3.19 să considerăm că singura sarcină aplicată este forţa uniform
distribuită p . În figura următoare sunt prezentate schemele de calcul pentru determinarea
reacţiunilor verticale ale unei bare drepte rezemat-articulate încărcate cu o forţă uniform
distribuită.
Punând condiţia (3.5), adică H i 0 rezultă H 4p 0 .
Punând condiţia (3.8), adică M 1
i 0 rezultă
sens orar
bp
senstrigonomet ric
a
bp
V4p a p b p c p p b p a p 0 V4p p b p
p
2
2 a p bp c p
dista nta de la 3 la 1 forta
brat dist anta de la
rezulta nta pb p la 1
Scrierea sub această formă a reacţiunii V4p pune în evidenţă unitatea de măsură pentru
forţă, aspect dimensional care trebuie avut în vedere în permanenţă pentru a avea o
permanentă verificare corectitudinii relaţiilor de calcul.
Punând condiţia (3.9), adică M i4 0 rezultă
sens trigonomet ric
b
sens orar
cp p
V1 p a p b p c p p b p c p 0 V1 p p b p
b p 2
2 a p bp c p
dist anta de la 1 la 3 forta
brat dist anta de la
rezult anta pb p la 4
14 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
b b
cp p ap p
V1 p p b p V4p 0 V1 p p bp V4p p bp 2 p b p b 2
a p bp c p a p bp c p
p p
b b
c p p a p bp c p a p p
V1 p p bp V4p p bp 2 2 p b 0
0 Deci
a p bp c p
p a b c
p p p
reacţiunile sunt corect calculate.
Aplicaţia 3.4
Se consideră structura din figura următoare formată din 3 intervale dispuse într-un plan
orizontal. Structura este solicitată în punctul 4 cu o forţă F verticală şi cu o forţă P orizontală,
orientată de la dreapta la stânga. Bara se reazemă pe două lagăre. În punctul 1 este un reazem
care poate prelua şi efort axial. Structura are tendinţa de a se roti în jurul axului 1 2 3
Diagrame - 15
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
După cum se observă din prima schemă de calcul, forţa F este echilibrată de reacţiunile
VZ 1 şi VZ 3 . Această situaţie a mai fost întâlnită în aplicaţia 3.1. Ecuaţiile de echilibru sunt:
16 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
sens orar
sens trigonomet ric
a
M 1
0 F a VZ 3 a c 0 V Z 3 F
Y i ac
dist anta dista nta
de la 2 4 la 1 de la 3 la 1
Verificare:
c a
V Zi 0 VZ 1 F VZ 3 0 F F F
ac
0
ac
ac
F F 0 F F 0
ac
Deci reacţiunile VZ 1 şi VZ 3 sunt corect determinate.
După cum se observă din cea de a doua schemă de calcul, forţa F are tendinţa de a
roti structura în jurul axului 1 2 3 . Raportând tendinţa de rotaţie la sistemul de axe de pe
1 2 3 , atunci se observă că, aplicând acest sens de rotaţie asupra sistemului de axe,
atunci axa Z are tendinţa de a se roti pe drumul cel mai scurt, cel corespunzător unghiului de
90o, spre axa Y . Aplicând regula triedrului drept (burghiului drept) pentru această tendinţă de
rotaţie, rezultă că momentul creat va fi în sensul X , adică în sensul opus al axei X .
Momentul necunoscut M 3 este în sensul pozitiv al axei X , deci relaţia de echilibru se scrie:
sens opus axei X
sensul
axei X
M 1 2 3
X 0 F
b M3 0 M3 F b
dist anta de la
4 la 1 2 3
După cum se observă din cea de a treia schemă de calcul, forţa P are două efecte.
Astfel, forţa P este echilibrată de reacţiunea H 1 , relaţia de echilibru fiind:
H 1 2 3
i 0 H1 P 0 H1 P
Cel de al doilea efect se referă la tendinţa de rotire a structurii sub influenţa forţei P .
Astfel, intervalul 2 4 , sub influenţa forţei P are tendinţa de rotaţie din figură. Dar intervalul
2 4 este solidar cu întreaga structură, deci structura în ansamblul ei are tendinţa de rotaţie
indicată în figură. Pentru a se opune acestei tendinţe, în lagărele de la capăt apar reacţiunile
VY 1 şi VY 3 . Cu alte cuvinte, momentului creat de forţa P i se opune cuplul de forţe VY 1 şi VY 3 .
Această situaţie a mai fost întâlnită în aplicaţia 3.2, sarcina din acea aplicaţie fiind un moment
concentrat, orientat după axa Y , în timp ce în acest caz sarcina este forţa P care creează un
moment orientat după axa Z aparţinând triedrului de pe axul 1 2 3 .
Ecuaţiile de echilibru sunt:
sens opus axei Z în sensul axei Z
pe 1 23 de pe 123
de
b
M 1
0 P
b V a
c 0 VY 3 P
ac
Zi Y 3
dist anta de la 4 dist anta
la axul 123 de la 3 la 1
Diagrame - 17
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Verificare:
b b
V Yi 0 VY 1 VY 3 0 P P
ac
0
ac
Deci reacţiunile VY 1 şi VY 3 sunt corect determinate.
Aplicaţia 3.5
Se consideră structura spaţială din figura următoare care modelează un cot de arbore
cotit şi care este formată din 6 intervale dispuse într-un plan orizontal. Structura este solicitată
în punctul 4 cu o forţă verticală 48 P şi cu o forţă orizontală 64 P . Bara se reazemă pe două
lagăre. Cotul de arbore cotit are tendinţa de a se roti în jurul axului 1 2 6 7 acestei
tendinţe opunându-i-se momentul necunoscut M 1 ? . Trebuie determinate reacţiunile acestei
structuri.
După cum se observă din prima schemă de calcul, forţa 48P este echilibrată de
reacţiunile VZ 1 şi VZ 7 . Această situaţie a mai fost întâlnită în aplicaţia 3.1. Ecuaţiile de echilibru
sunt:
sens orar sens trigonomet ric
M 1
0 48P 2a a VZ 7 4a a a 2a 0 VZ 7 18 P
Y i
dist anta dist anta
de la 4 la 1 de la 7 la 1
Verificare:
V Zi 0 VZ 1 48P VZ 7 0 30P 48P 18P 0 48P 48P 0
Deci reacţiunile VZ 1 şi VZ 7 sunt corect determinate.
După cum se observă din cea de a doua schemă de calcul, forţa 48P este
perpendiculară pe planul cotului, deci are tendinţa de a roti structura în jurul axului
1 2 6 7 . Raportând tendinţa de rotaţie la sistemul de axe de pe 1 2 6 7 , atunci
se observă că, aplicând acest sens de rotaţie asupra sistemului de axe, atunci axa Y are
tendinţa de a se roti pe drumul cel mai scurt, cel corespunzător unghiului de 90 o, spre axa Z .
Aplicând regula triedrului drept (burghiului drept) pentru această tendinţă de rotaţie rezultă că
momentul creat va fi în sensul X , adică în sensul axei X . Momentul necunoscut M 1 este în
sensul negativ al axei X , deci relaţia de echilibru se scrie:
18 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
in sensul axei X
sens opus axei
X
M 1 2 6 7
X 0 48 P 2a
M1 0 M 1 96 Pa
dist anta de la
4 la 1 267
Figura 3.24 – Structură spaţială care modelează un cot de arbore cotit ale
cărei reacţiuni trebuie determinate
Diagrame - 19
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
După cum se observă din cea de a treia schemă de calcul, forţa 64P este echilibrată
de reacţiunile VY 1 şi VY 7 . Această situaţie a mai fost întâlnită în aplicaţia 3.1. Ecuaţiile de
echilibru sunt:
in sensul opus axei Z in sensul axei Z
apartinând triedrului apartinând triedrului
de pe 1 267 de pe 1 267
Zi
M 1
0 64 P
2 a
a V 4a a a 2a 0 VY 7 24 P
Y 7
dist anta dist anta
de la 4 la 1 de la 7 la 1
Verificare:
V Yi 0 VY 1 64P VY 7 0 24P 64P 40P 0 64P 64P 0
Deci reacţiunile VY 1 şi VY 7 sunt corect determinate.
În etapa 3.28.2 a aplicaţiei 28 sunt determinate reacţiunile pentru cazul în care planul
cotului este vertical.
20 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Considerând partea din stânga, se observă că, în mod real, este în echilibru datorită
faptului că este o parte a unui întreg care se află în echilibru. Deci în secţiunea planului P vor
trebui desenate o forţă şi un moment, care în mod evident sunt interne, nu sunt aplicate din
afară asupra barei. Similar, pe partea din dreapta sunt desenate o forţă şi un moment intern.
Alipind cele două părţi, forţele şi momentele interne se anulează.
Dacă descompunem forţele şi momentele interne pe cele trei axe, se obţin următoarele
componentele din figura de mai jos. Notaţiile şi denumirile eforturilor au fost prezentate în
tabelul 1.1.
În această figură sunt prezentate sensurile convenţional pozitive ale eforturilor. Astfel,
pentru faţa din stânga eforturile sunt convenţional pozitive, atunci când sunt orientate în sensul
pozitiv al axelor. Pentru faţa din dreapta eforturile sunt convenţional pozitive, atunci când sunt
orientate în sensul negativ al axelor. Indiferent de faţa la care facem referire se observă că
forţele şi momentele interne, deci toate eforturile sunt simultan orientate în sensul
axelor după care sunt direcţionate sau în sens contrar acestora. Aceasta este o observaţie
importantă care este utilizată la stabilirea convenţiei de semne.
O altă observaţie importantă se referă la relaţionarea dintre semnul şi sensul forţei axiale
N . Astfel, indiferent de faţă, forţa axială este întotdeauna pozitivă, atunci când are
tendinţa de a întinde bara, deci atunci când bara în stare deformată este mai lungă decât
bara în starea iniţială nesolicitată.
Pentru a avea o metodică generală de trasare a diagramelor, pentru fiecare dintre feţe
este introdus un parametru denumit ‘semn’ care va fi folosit ulterior în calcule şi care are
F M Efort
valoarea semn 1 pentru faţa în care avem regula generală ; deci şi
axă axă axă
Diagrame - 21
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
F M
valoarea semn 1 pentru faţa în care avem regula generală ; sau, pe scurt,
axă axă
Efort
.
axă
Fiind două feţe, fiecare cu propriile poziţii ale eforturilor în raport cu sistemul de axe, se
pune problema care dintre feţe poate fi folosită drept convenţie de semne pentru eforturi.
Pentru a clarifica această problemă trebuie asigurate următoarele condiţii:
• se consideră că pe fiecare bară aparţinând sistemului de bare este pus sistemul local de
axe, poziţionarea acestuia respectând regulile din paragraful 3.4;
• se alege un sens de parcurgere a succesiunii de bare din sistemul de bare, astfel încât
direcţia de deplasare să fie sau numai în sensul axei X sau numai în sens contrar faţă de
această axă;
O primă metodă de deducere a convenţiei de semne se bazează pe identificarea unei
secţiuni din regula de semne din figura anterioară cu secţiunea curentă printr-o comparaţie
directă. Astfel, etapele raţionamentului sunt:
• se pleacă de la capătul intervalului până într-o secţiune denumită secţiune de calcul
poziţionată la o distanţă oarecare de capătul de plecare;
• se elimină fragmentul de bară parcurs până în secţiunea de calcul, se verifică daca axa X
‘intră’ sau ‘iese’ din secţiune şi, pe baza acestei observaţii, rezultă una dintre feţele din
figura anterioară, deci una dintre convenţiile de semne de mai sus.
O altă metodă se bazează pe observarea imediată a poziţiei forţei axiale convenţional
pozitive. Astfel, etapele raţionamentului sunt:
• în capătul de bară de la care se începe rezolvarea este poziţionată o forţă axială virtuală
care are tendinţa de a întinde bara, de a o lungi, deci despre care se ştie că este
convenţional pozitivă;
• se observă poziţia acestei forţe axiale în raport cu axa X iar toate celelalte eforturi vor
avea aceeaşi orientare în raport cu axele după care sunt direcţionate.
Metodele anterioare sunt generale şi pot fi aplicate în cazul sistemelor de bare în spaţiu.
În cazul sistemelor plane de bare, solicitate în plan, este folosită o regulă mai simplă, ilustrată
în figura următoare.
Astfel, în figura anterioară este specificată poziţia sistemului de axe cât şi sensul de
parcurgere. Pe baza acestor informaţii este folosită regula grafică respectivă. Astfel, pentru
fiecare caz, sunt indicate sensurile pozitive ale eforturilor. Se observă imediat că forţa axială şi
forţa tăietoare sunt orientate identic în raport cu axele după care sunt direcţionate, iar poziţia
vectorului moment rezultă pe baza regulei burghiului drept.
22 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Pe baza acestei reguli grafice poate fi gândită o extindere a acesteia pentru cazul
spaţial, însă este puţin eficientă aplicarea unei astfel de reguli în cazul sistemelor de bare
tridimensionale (figura 3.28).
În concluzie, regula de semne este dedusă printr-una din metodele anterioare, fiind
necesară clarificarea anterioară a următoarelor două aspecte:
• poziţia sistemului de axe;
• sensul de parcurgere a sistemului de bare.
Există situaţii, în special în cazul sistemelor ramificate de bare în care este dificil să fie utilizată
o singură convenţie de semne. În aceste cazuri verficarea tipului de regulă de semne trebuie
să se facă pentru fiecare interval în parte.
Figura 3.28 – Extindere a convenţia de semne pentru eforturi din cazul plan
reprezentat anterior în situaţia sistemelor spaţiale
Regula de semne pentru eforturi este deosebit de importantă deoarece este folosită
ulterior pentru deducerea convenţiei de semne pentru tensiuni, pe baza regulei: tensiuni
convenţional pozitive creează forţe şi momente interne convenţional pozitive, în acestă
situaţie poziţionarea forţelor interne convenţional pozitive fiind imediat observată.
Diagrame - 23
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
24 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
dTY ij x
pY ij x 1 semn
dx
dM Z ij x
(3.11)
T x 1 semn
Y ij dx
Relaţiile diferenţiale dintre eforturi pot fi deduse şi pentru o bară curbă, apoi fiind
particularizate pentru bara dreaptă. În continuare prezentăm, fără demonstraţie, relaţiile
diferenţiale dintre eforturi pentru o bară curbă:
dN ij
semn TZ ij
d
dTZ ij
d
1 semn N ij p ij R (3.12)
dM Y ij
d semn R TZ ij
Se observă că trecerea de la bara curbă la bara dreaptă se face ţinând cont că R
şi că lungimea arcului elementar este ds R d dx . De cele mai multe ori forţa distribuită (în
acest caz pe direcţie radială) este nulă, deci pij 0 . Dacă efectuăm aceste substituţii în
ultima dintre relaţiile diferenţiale pentru bara curbă prezentate în (3.12), se obţine cea de a
doua dintre relaţiile diferenţiale pentru bara dreaptă, prezentată în (3.10).
Observaţie importantă: dacă derivata unui efort trece prin zero, adică prezintă o
soluţie pe un interval, atunci în acel punct efortul va avea o valoare extremă. Aceste relaţii
Diagrame - 25
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
există între orice funcţie f şi derivata sa f l care are interpretarea geometrică de valoare a
pantei graficului funcţiei f .
Observaţie importantă: operaţia inversă derivării este integrarea, deci pentru bara
dreaptă legea de variaţie a momentului încovoietor poate fi dedusă prin integrarea legii
de variaţie a forţei tăietoare corespunzătoare, ţinând cont şi de condiţiile la limită, deci
de valoarea momentului la capătul intervalului de la care se începe parcurgerea acestuia.
dM Y ij x
TZ ij x semn dM Y ij x semn TZ ij x dx
dx
M Y ij x M Yiniij semn TZ ij x dx (3.13)
conditie
initiala
Similar,
M Z ij x M Ziniij semn TY ij x dx (3.14)
conditie
initiala
26 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Diagrame - 27
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
28 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
MY
Aceste aspecte pot fi concentrate în regula: .
Z
Pentru momentul încovoietor M Z avem regulile:
• valorile convenţional pozitive ale efortului M Z se reprezintă în domeniul negativ al axei Y;
• haşururile diagramei M Z sunt paralele cu axa Y.
MZ
Aceste aspecte pot fi concentrate în regula:
Y
Toate aceste aspecte pot fi concentrate în setul de reguli:
N TY TZ
Z ; Y
;
Z
(3.17)
M X MY MZ
; ;
Z Z Y
ilustrat în figura 3.31.
În ceea ce priveşte reprezentarea momentelor încovoietoare există regula
fundamentală a aşa-zisei ‘fibre întinse’ care este respectată în crearea unui set de reguli:
sistem de axe – convenţii de reprezentare. Acest aspect va fi detaliat ulterior.
Considerând că
r rX i rY j rZ k (3.18)
şi
Diagrame - 29
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
F FX i FY j FZ k (3.19)
relaţia pentru calculul vectorului moment este:
i j k
M r F rX rY rZ (3.20)
FX FY FZ
rY rZ r rZ r rY
1 i 1 j X 1 k X
11 1 2 1 3
FY FZ FX FZ FX FY
minorul lui i minorul lui j minorul lui k
rY FZ rZ FY rX FZ rZ FX rX FY rY FX
i rY FZ rZ FY j rX FZ rZ FX k rX FY rY FX
După cum se observă şi din figura 3.33, sistemul de axe în raport cu care se face
calculul este poziţionat în punctul în care se face reducerea forţelor şi momentelor,
adică în punctul ‘ j ’. Deci relaţia (3.18) devine:
rij Lij i 0 j 0 k (3.22)
În acest caz, în punctul ‘ j ’ vom obţine vectorul moment M ijj , adică
M ijj M iji rij Fiji (3.23)
Exprimând în relaţia precedentă vectorii în funcţie de componente rezultă
M ijj M iji rij Fiji
i j k
i
M X ij i M Y ij j M Z ij k Lij
i i
0 0
N iji TYi ij TZi ij
M Xi ij i M Yi ij j M Zi ij k
0 0 L 0 L 0
1 i i
11 1 2 1 3
j i k i
ij ij
1 1
TY ij TZi ij N ij TZi ij N ij TYi ij
j
M Y ij M Y ij TZ ij Lij
i i
(3.24)
M Y ij
j
M Z ij M Z ij T i ij Lij
i
Y
M Z ij
Relaţiile anterioare de calcul nu ţin cont de influenţa forţei distribuite. Astfel, există o
serie de situaţii practice care necesită modelarea greutăţii sau a altor fenomene, acest lucru
fiind făcut prin introducerea în modelul de calcul a forţelor uniform distribuite.
În continuare se vor deduce relaţii de calcul care să completeze metoda vectorială
anterior prezentată cu termenii specifici sarcinilor reprezentate prin forţe uniform distribuite
care au fost prezentate în figura 3.10 şi folosite în figura 3.22.
Diagrame - 31
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
În prima etapă se consideră forţa uniform distribuită p Z ij poziţionată identic celei din
figura 3.29 din schema de calcul folosită pentru deducerea relaţiilor diferenţiale dintre eforturi.
Influenţa acestei forţe uniform distribuite în punctul ‘ j ’ poate fi înlocuită cu o influenţa forţei
concentrate p Z ij Lij orientată la fel ca forţa distribuită şi poziţionată în centrul de greutate al
L ij
acesteia, la distanţă de capătul ‘ j ’. Această forţă concentrată este orientată în sensul axei
2
Fortă
Z iar parcurgerea intervalului se face de la ‘ i ’ la ‘ j ’, deci convenţia de semne este .
axă
Rezultă că forţa concentrată este convenţional negativă, deci este egală cu p Z ij Lij şi este
Lij
poziţionată la distanţă faţă de punctul ‘ j ’. În figura 3.34 este prezentată schema de calcul
2
şi se deduce semnul variaţiei momentului încovoietor M Y datorat influenţei forţei distribuite
p Z ij . Rezultă că variaţia momentului încovoietor datorată forţei uniform distribuite p Z ij este:
p Z ij L2ij
p Z ij Lij
Lij
M Y
pZ
(3.25).
2 2
32 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Diagrame - 33
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
i j k
Lij
M pY , p Z
ij 0 0
2
0 p Y ij Lij p Z ij Lij
Lij Lij
0 0
1 i 1 1
11 1 2 0 1 3 0
j k
p
Y ij Lij p Z ij Lij 0
2
p Z ij Lij 0
2
p
Y ij Lij
p Z ij L2ij pY ij L2ij
0 i j k
2 2
M YpZ p
M Z Y
j p Z ij L2ij
M Y ij M Y ij semn TZ ij Lij
i i
(3.28)
2
M Y ij
j pY ij L2ij
M Z ij M Z ij semn TY ij Lij
i i
2
M Z ij
Observaţie importantă
34 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
M X ij x M X ij
i
p Z ij x 2
M Y ij x M Y ij semn TZ ij x
i i
(3.29)
2
M Y ij x
pY ij x 2
Z ij
M x M i
Z ij semn T i
Y ij x
2
M Z ij x
nodurile în care converg mai multe bare, caz în care se pleacă de la capetele libere
către acest nod.
5. Pe baza sistemului de axe şi a sensului de parcurgere se deduce convenţia de semne
pentru fiecare interval.
6. Pentru fiecare interval deschis în parte se fac următoarele operaţii:
• se face schema de calcul;
• se scriu legile de variaţie ale eforturilor;
• se verifică aceste legi de variaţie folosind relaţiile diferenţiale dintre eforturi;
• se calculează valorile de la capetele intervalului respectând principiul coerenţei
unităţilor de măsură;
• se verifică dacă există valori extreme; dacă există atunci se determină secţiunile în
care apar, apoi se calculează valorile extreme şi ca verificare se compară cu valorile
de la capetele intervalului;
• se verifică valorile obţinute prin alte metode;
• se verifică valorile calculate din considerente de bun simţ tehnic.
Există cazuri care necesită sistematizarea valorilor, de regulă scriindu-le într-un
tabel.
7. Pentru ca diagramele să fie cât mai sugestive se alege o scară de reprezentare pentru
forţe şi una pentru momente.
Pentru fiecare efort se execută operaţiile:
• se consideră drept linie de zero geometria structurii;
• se specifică efortul a cărui diagramă urmează a fi trasată şi se precizează unitatea de
măsură;
• se desenează poziţia axei care orientează diagrama efortului curent;
• respectând convenţia de reprezentare se pun pe diagramă valorile calculate la punctul
anterior pentru fiecare capăt de interval şi pentru fiecare valoare extremă şi se unesc
punctele desenate ţinând cont de legea de variaţie de pe intervalul curent determinată
la punctul anterior
8. Se verifică dacă diagramele se închid, deci dacă structura este în echilibru.
9. Se verifică relaţionarea diagramelor.
10. Se verifică dacă există salturi în diagramele corespunzătoare forţelor şi momentelor
externe.
11. Se verifică diagramele pe baza considerentelor de bun simţ tehnic.
Etapele anterioare pot fi modificate în cazul unor probleme atipice sau complexe care
necesită abordări speciale.
36 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
că bara este formată din fibre, aşa cum cartea din figura de mai jos este formată din pagini.
Când bara este solicitată de către un sistem de încărcări exterioare aceasta se deformează.
Să luăm ca exemplu cartea din figura de mai jos încastrată la capătul din dreapta. La
capătul din stânga acţionează sarcinile desenate: forţă orientată de sus în jos şi/sau forţă
distribuită orientată de sus în jos şi/sau moment încovoietor orientat în sens trigonometric. Se
consideră că ambele capete ale cărţii sunt blocate astfel încât foile cărţii nu pot aluneca unele
faţă de altele în zonele de la capete. Sub influenţa sarcinilor din figură, capătul din stânga al
cărţii are tendinţa de a coborî, cartea având forma deformată din figură. Se observă că foile de
la extremitatea de sus au tendinţa de a-şi mări lungimea, iar foile de la extremitatea de jos au
tendinţa de a se comprima. În zona centrală, adică foile de la mijlocul cărţii au tendinţa de a
rămâne nemodificate ca lungime. Considerând că în loc de carte este o bară, iar în loc de foi
sunt o serie de fibre virtuale, se observă că în starea deformată a barei apar o serie de fibre
cu caracteristici remarcabile: fibra cea mai întinsă, fibra cea mai comprimată şi fibra neutră,
adică fibra de lungime nemodificată la trecerea din stare nedeformată la starea deformată. Ca
elemente de vocabular se foloseşte denumirea de fibră întinsă pentru fibra cea mai întinsă şi
denumirea de fibră comprimată pentru fibra cea mai comprimată.
Regula “fibrei întinse” enunţă că diagrama de momente încovoietoare
are tendinţa de a varia, de a se îndrepta, către fibra întinsă din secţiune.
Trebuie menţionat că încă circulă o serie de enunţuri greşite conform cărora diagrama
de momente încovoietoare s-ar desena ‘de partea fibrei întinse’.
În mod evident, dacă sarcinile din figura 3.63 sunt orientate în sens invers, fibra întinsă
va fi poziţionată la extremitatea de jos, iar fibra comprimată va fi poziţionată la extremitatea de
sus.
După cum se observă, evaluarea facilă a poziţiei fibrei întinse poate fi făcută numai
pentru cazuri simple de încărcare.
În continuare vom studia modul în care poate fi folostă această regulă.
Diagrame - 37
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Astfel, se consideră că se pleacă de la capătul liber al barei notat cu “i”. Sub influenţa
sarcinilor din figură capătul liber va ocupa o poziţie în stare deformată situată sub poziţia sa în
starea nedeformată a barei. În mod evident se întinde fibra de la extremitatea de sus. Dacă se
consideră că în “i” momentul încovoietor este nul, atunci diagramele de momente încovoietoare
vor pleca din zero şi vor avea variaţia către fibra întinsă, deci “în sus”, în domeniul negativ al
MY
axei Z. Însă convenţia de reprezentare a diagramei M Y este . Deci semnul diagramei
Z
M Y va fi negativ. Mai precis, dacă fibra întinsă este în domeniul Z , atunci variaţia
diagramei de momente încovoietoare M Y va fi negativă. În figura 3.64 sunt date toate
informaţiile utile pentru determinarea semnului momentului încovoietor prin metodele deja
prezentate.
38 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Diagrame - 39
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Dacă se consideră că în “i” momentul încovoietor este nul, atunci diagramele de momente
încovoietoare vor pleca din zero şi vor avea variaţia către fibra întinsă, deci “în jos”, în domeniul
MZ
pozitiv al axei Y. Însă convenţia de reprezentare a diagramei M Z este . Deci semnul
Y
diagramei M Z va fi negativ. Mai precis, dacă fibra întinsă este în domeniul Y , atunci
variaţia diagramei de momente încovoietoare M Z va fi negativă. În figura 3.67 sunt date
toate informaţiile utile pentru determinarea semnului momentului încovoietor prin metodele
deja prezentate.
În concluzie, apariţia fibrei întinse în unul dintre domenii pozitive sau negative ale axelor
poate fi utilizată pentru deducerea semnului momentului încovoietor conform tabelului de mai
jos.
Aplicaţia 3.9
Aceste reacţiuni sunt reprezentate în figurile 3.68 şi 3.69 în sensul fizic în care
acţionează.
Din această figură se observă că, sub influenţa reacţiunii V1F capătul 1 al intervalului
1→2 tinde să se ridice, deci într-o vecinătate a capătului 1 se întinde fibra de jos. De aici rezultă
două informaţii. Prima informaţie se referă la trasarea diagramei de momente încovoietoare.
Astfel, diagrama de momente încovoietoare este zero în capătul 1 şi are tendinţa de a varia
către fibra întinsă din secţiune, deci se va desena “în jos”, sub linia de zero a diagramei. Cea
de a doua informaţie oferă semnul valorii momentului încovoietor. Astfel, fibra întinsă este în
MY
domeniul Z iar convenţia de reprezentare a diagramei M Y este , deci diagrama va
Z
42 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
acestei forţe, capătul 3 al intervalului 3→2 tinde să se ridice, deci într-o vecinătate a capătului
3 se întinde fibra de jos. De aici rezultă două informaţii. Prima informaţie se referă la trasarea
Diagrame - 43
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Deci diagrama a fost corect reprezentată. Aceste consideraţii sunt prezentate în figura
3.69.
În concluzie, noţiunea de “fibră întinsă” oferă facilităţi mari pentru trasarea rapidă
a diagramelor de momente încovoietoare.
44 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Se consideră corpul de navă din figura anterioară care se află în echilibru, pe apă calmă.
Fiind un corp plutitor, este supus acţiunii unei sarcini generale verticale determinată de două
forţe:
• forţa de greutate sau deplasamentul, notat QTOTAL
• forţa Arhimedică sau “împingerea Arhimede” - FTOTAL , forţă care diferă cu 1% faţă de
componenta verticală a forţei de presiune, care reprezintă rezultanta forţelor de suprafaţă
determinate de acţiunea presiunii hidrostatice asupra grinzii navă; diferenţa între aceste
forţe este dată de suprafaţa considerată: “suprafaţa teoretică a carenei” (în cazul forţei
Arhimedice) sau de “suprafaţa udată reală a carenei (cu luarea în considerare a grosimii
învelişului şi a apendicilor)”.
Aceste forţe nu acţionează punctual, ca forţe concentrate, ci reprezintă suma forţelor
care acţionează de-a lungul corpului navei.
Pentru a avea o evaluare cât mai precisă a acestor forţe, corpul de navă se
discretizează, adică se împarte în compartimente teoretice (intervale) de lungime Li care se
Diagrame - 45
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
analizează separat. Cu cât lungimea segmentului este mai redusă, cu atât creşte precizia dar
şi complexitatea modelului. Astfel, pentru fiecare compartiment teoretic i, i 1 există o forţă
de greutate Qi şi o forţă Arhimedică Fi .
Forţa de greutate Qi este o sumă a tuturor greutăţilor din intervalul curent de lungime
Li şi este formată din greutate proprie a navei şi greutatea mărfii transportate. Această forţă
este poziţionată în centrul de greutate Gi .
Împingerea Arhimede Fi se calculează ca greutate a volumului de apă dezlocuit de
corpul de navă din intervalul curent de lungime Li . Acest volum este denumit volum imers şi
se notează Vim . Volumul imers este produsul dintre aria imersă a secţiunii transversale - Aim şi
lungimea Li . Aria imersă Aim rezultă dintr-o diagramă denumită “curba Bonjean” în care se
cunoaşte, în care se introduce pescajul. Această curbă este dată fie pentru fiecare interval Li
, fie pentru întregul corp plutitor dacă forma secţiunii transversale a acestuia nu diferă mult de
la secţiune la secţiune (cazul barjelor). Forţa Arhimedică este poziţionată în centrul de carenă,
adică în centrul de greutate al volumului imers şi se calculează cu relaţia:
kg m
Fi N a Vim i a 3 g 2 Aim m 2 i Li m
(3.42)
m
s Vim i
a
La nivel global corpul este în echilibru, deci greutatea totală este egală cu forţa
Arhimedică totală
QTOTAL FTOTAL (3.43)
Mai mult,
n
QTOTAL
i 1
Qi
n (3.44)
FTOTAL Fi
i 1
La nivelul unui interval i, i 1 aceste forţe diferă. De exemplu, în zona magaziilor goale
este posibilă relaţia Qi Fi iar în zona motorului este posibilă relaţia Qi Fi .
Figura 3.142 – Deplasări fictive ale intervalelor virtuale şi apariţia eforturilor care se
opun tendinţei de deplasare fictivă
Dacă aceste intervale ar fi independente unul faţă de altul, atunci ar avea tendinţa fie
să urce, în cazul Qi Fi , fie să se scufunde, în cazul Qi Fi . Însă, corespunzător structurii
reale, aceste intervale virtuale sunt solidare unul cu celălalt, deci există o serie de interacţiuni
între ele pentru a nu se deplasa unul faţă de celălalt. Această idee de a stopa tendinţa de
deplasare virtuală prin introducerea unor forţe sau a unor momente a fost folosită în paragraful
3.2 – “Legături” în care au fost prezentate tipurile de rezemări. Deci, între aceste
46 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
compartimente teoretice, între aceste intervale virtuale, apar forţe tăietoare şi momente
încovoietoare, deci apar eforturi.
În mod evident eforturile care acţionează pe faţa comună a două intervale succesive
sunt egale şi de sens contrar, aşa cum s-a arătat şi în figura 3.25.
Deci corpul de navă este supus la încovoiere longitudinală.
48 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
V i 0 (3.48)
M i
K
0 (3.49)
Datorită valorilor mari ale valorilor greutăţilor distribuite şi ale împingerilor Arhimedice
condiţia de egalitate cu zero s-a transformat într-o condiţie de minimizare a unei erori de calcul
de tipul:
50 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Vi
M K
i
unde este eroarea acceptată.
În aplicaţiile educaţionale prezentate în continuare se vor folosi condiţiile de echilibru
3.48 şi 3.49.
Se consideră bara din figura de mai jos considerată un model didactic, educaţional al
unui corp de navă. Bara este formată din 4 intervale şi este încărcată numai cu forţă uniform
distribuită. Se cere să se traseze diagramele de eforturi.
Figura 3.147 – Grindă echivalentă care modelează un corp de navă supus la forţe de
greutate şi la împingeri
Etapa 3.22.1
Problema este corect şi complet formulată.
Etapa 3.22.2
În cazul acestui tip de problemă în care nu sunt rezemări trebuie verificat echilibrul
structurii.
Prima condiţie este ca rezultanta forţelor care acţionează pe direcţie verticală să fie nulă.
m
orientata in jos
m
kN m orientata
kN
injos
4
m
V j 0 10
600 400
10 1000
10 800
10 14000kN 14000kN 0kN
j 1 kN m m orientata in sus orientata in sus kN m m
Însumarea se face ţinând cont de numărul de intervale, în acest caz fiind 4 intervale.
Cea de a doua condiţie este ca rezultanta momentelor care acţionează pe grinda navă să
fie nulă indiferent de punctul ales drept referinţă. Regula de definire a momentului este ‘
Diagrame - 51
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
52 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Etapa 3.22.3
Sistemul de axe local pentru fiecare din intervalele 12 , 2 3, 34, şi 45 are poziţia
din figura 3.147, fiind ‘clasică’ pentru o bară dreaptă în plan.
Etapa 3.22.4
Se alege sensul de parcurgere: 1 2 3 4 5.
Etapa 3.22.5
Pe baza sistemului de axe şi a sensului de parcurgere se deduce convenţia de semne
pentru fiecare interval. Astfel, dacă se pune o forţă axială fictivă în secţiunea 1 astfel încât să
întindă bara (să îi mărească lungimea) se observă că este orientată în sens opus faţă de axa
F M
X. Deci convenţia de semne este ; ; semn 1 , adică forţele şi momentele
axa axa
convenţional pozitive sunt orientate în sens opus faţă de axele după care sunt direcţionate.
Etapa 3.22.6
În continuare se deduc legile de variaţie ale eforturilor şi valorile acestora în fiecare
secţiune caracteristică.
Intervalul 1 2 , x 0, 10 m
Se consideră la distanţă oarecare x faţă secţiunea 1 , care reprezintă punctul de pornire,
o secţiune de calcul în care se analizează încărcările de pe fragmentul de bară deja parcurs.
Schema de calcul este prezentată în figura 3.149. Din această schemă de calcul se observă
următoarele.
1. Pe direcţia axei X nu există forţe, deci N12 x 0 ;
2. Pe direcţia axei Z acţionează forţa rezultantă 600 x orientată în sensul axei Z şi
F
poziţionată în centrul de greutate al forţei distribuite. Convenţia de semne (‘forţa este
Axă
convenţional pozitivă când este orientată în sens opus axei’) indică faptul că această forţă
este convenţional negativă;
3. Scrierea expresiei momentului încovoietor trebuie să respecte regula ‘ semn Forta brat ’.
Deci în primul rând trebuie stabilit dacă momentul creat de forţa 600 x este convenţional
pozitiv sau convenţional negativ.
Diagrame - 53
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Metoda 1: în schema de calcul se observă că sub influenţa forţei 600 x bara tinde să
se rotească fictiv în sens trigonometric în jurul secţiunii de calcul;
dacă sistemul de axe se roteşte în acelaşi sens se observă că se roteşte
axa Z peste axa X (pe drumul cel mai scurt, cel corespunzător unghiului de
900);
dacă se roteşte axa Z peste axa X, triedrul înaintează în sensul axei Y, deci
este vorba de sensul pozitiv al axei Y;
conform convenţiei de semne, momentele convenţional pozitive sunt
orientate în sens contrar axei după care se direcţionează;
în acest caz momentul creat reprezintă un vector orientat în sensul axei Y,
deci conform convenţiei de semne este negativ.
Metoda 2: sub influenţa forţei 600 x punctul de aplicaţie al forţei tinde să coboare;
deci fibra întinsă este poziţionată la extremitatea de sus;
rezultă că diagrama de momente va avea o variaţie către fibra întinsă, deci
către domeniul în care axa Z este negativă;
dacă, virtual, s-ar trasa o diagramă de momente încovoietoare creată de
forţa 600 x aceasta s-ar reprezenta în domeniul în care axa Z este
negativă;
dar conform convenţiei de reprezentare, un moment M Y convenţional
pozitiv se reprezintă în domeniul pozitiv al axei Z şi, reciproc, un moment
M Y convenţional negativ se reprezintă în domeniul negativ al axei Z;
deci semnul momentului reprezentat în domeniul în care axa Z este
negativă este convenţional negativ.
Metoda 3: În plan poate fi folosită o regulă de semne care este exprimată grafic în figura
3.27. Această regulă este similară celor două reguli anterioare însă nu poate fi
54 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
2
dM Y 12 x
Verificare:
dx
300 x 2 600 x semn TZ 12 x
l
Intervalul 2 3 , x 0, 10 m
Schema de calcul este prezentată în figura 3.151.
Diagrame - 55
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Metoda 2: sub influenţa forţei 400 x punctul de aplicaţie al forţei tinde să se ridice;
deci fibra întinsă este poziţionată la extremitatea de jos;
rezultă că diagrama de momente va avea o variaţie către fibra întinsă, deci către
domeniul în care axa Z este pozitivă;
dacă, virtual, s-ar trasa o diagramă de momente încovoietoare creată de forţa
400 x aceasta s-ar reprezenta în domeniul în care axa Z este pozitivă;
dar conform convenţiei de reprezentare, un moment M Y convenţional pozitiv se
reprezintă în domeniul pozitiv al axei Z şi, reciproc, un moment M Y convenţional
negativ se reprezintă în domeniul negativ al axei Z;
56 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
deci semnul momentului reprezentat în domeniul în care axa Z este pozitivă este
convenţional pozitiv.
Deci pe intervalul 2 3 avem următoarele legi de variaţie ale eforturilor:
N 23 x 0;
TZ 23 x 6000 400 x;
M Y 23 x 30000 6000 x 400 x 30000 6000 x 200 x ;
x 2
2
Se verifică legile de variaţie ale eforturilor folosind relaţiile diferenţiale dintre momentul
încovoietor MY şi forţa tăietoare TZ:
dM Y 23 x
30000 6000 x 200 x 2 6000 400 x semn TZ 23 x
I
dx
Valorile la capetele intervalului sunt:
N 232 N 23 0 0 kN ; N 23
3
N 23 10 0kN ;
2 3
x 0 m TZ 23 TZ 23 0 6000 kN ; x 10 m TZ 23 TZ 23 0 2000kN ;
M 2 M 0 30000 kNm. M 3 M 0 70000kNm.
Y 23 Y 23 Y 23 Y 23
În figura 3.153 este prezentată schema pentru calcul variaţiei momentului încovoietor
prin metoda integrării grafice a ariei diagramei TZ .
M Y3 23 M Y2 23 semn ARIATZ 23
Figura 3.153 - Schemă de calcul a
variaţiei momentului încovoietor 6000 2000
30000 1 10
prin metoda integrării grafice 2
70000 kNm
Intervalul 3 4 , x 0, 10 m
Schema de calcul este prezentată în figura 3.154. Forţa concentrată de 2000 kN şi
momentul încovoietor de -70000 kNm reprezintă efectul încărcărilor de pe bara parcursă
(intervalul 1-2 şi 2-3).
Diagrame - 57
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Forţa distribuită care creează rezultanta 1000 x este orientată în sens opus axei Z, deci
conform convenţiei de semne este convenţional pozitivă. În figura 3.155 sunt prezentate
schemele de calcul pentru determinarea semnelor termenilor din expresia de variaţie a
momentului încovoietor.
2
58 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Verificare:
dM Y 34 x
dx
70000 2000 x 500 x 2 2000 1000 x semn TZ 34 x
l
Se observă că pe intervalul 3-4 forţa tăietoare TZ 34 are o schimbare de semn. Deci pe acest
interval există o soluţie pentru ecuaţia: TZ 34 x 0 . De aici rezultă 2000 1000 x 0 . Soluţia
este: x0 2 m . Notăm această secţiune cu ‘6’. În această secţiune momentul încovoietor are
un punct de extremum local:
M Y6 34 M Y 34 2 70000 2000 2 500 2 2 72 000 kNm .
În figura 3.156 este prezentată schema pentru calculul variaţiei momentului încovoietor prin
metoda integrării grafice a diagramei forţei tăietoare TZ .
1
M Y6 36 M Y3 36 semn ARIATZ 36 70000 1 2000 2 72 000 kNm
2
1
M Y4 64 M Y6 64 semn ARIATZ 64 72000 1 8000 8 40 000 kNm
2
Intervalul 4 5 , x 0, 10 m
Schema de calcul este prezentată în figura 3.157.
Forţa concentrată 8000 kN şi momentul -40000 kNm reprezintă rezultatul încărcărilor
de pe intervalele 1-2, 2-3, 3-4.
Forţa distribuită care crează rezultanta 800 x este orientată în sensul axei Z, deci
F
conform convenţiei de semne forţa este convenţional pozitivă.
axa
Diagrame - 59
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
2
60 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
dM Y 45 x
Verificare:
dx
40000 8000 x 400 x 2 8000 800 x semn TZ 45 x
l
În figura 3.159 este prezentată schema pentru calculul variaţiei momentului încovoietor
prin metoda integrării grafice a diagramei forţei tăietoare TZ .
1
M Y5 45 M Y4 45 semn ARIATZ 45 40000 1 8000 10 0 kNm
2
Etapa 3.22.7
Diagramele de eforturi sunt prezentate în figura 3.160.
Etapa 3.22.8
Diagramele de eforturi au valoare nulă la extremităţi, deci se închid.
Etapa 3.22.9
În ceea ce priveşte relaţionarea diagramelor de eforturi pot fi făcute următoarele
observaţii.
Se observă că pe intervalele 1-2 şi 4-5 diagrama de momente ‘ţine apă’ în comparaţie
cu intervalele 2-3 şi 3-4 pe care forţa distribuită este poziţionată în sens invers şi pe care
diagrama ‘nu ţine apă’.
În punctele 1 şi 5 diagrama de momente este tangentă la orizontală deoarece forţa
tăietoare este nulă.
În punctele 2, 3, 4 diagrama de momente încovoietoare nu prezintă ‘colţuri’ (are aceeaşi
pantă), deoarece forţa tăietoare are valori identice la stânga şi la dreapta acestor puncte.
Diagrame - 61
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Etapa 3.22.10
Modelul de calcul nu este încărcat cu forţe concentrate sau cu momente concentrate,
deci diagramele nu prezintă salturi nici în diagrama de forţe tăietoare, nici în diagrama de
momente încovoietoare.
Etapa 3.22.11
Se observă că un corp de navă supus la încărcările din problemă, va avea o formă
deformată asemănătoare diagamei de momente încovoietoare. Această modalitate de
deformare corespunde sau unei nave neîncărcate la care forţa Arhimedică este mai mare
decât greutatea în zona magaziilor (intervalele 23 şi 34) sau unei nave pe vârf de val, adică
poziţionată pe un val care are vârful în zona intervalelor 23 sau 34.
62 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Să se traseze diagramele de eforturi pentru structurile de mai jos, care constituie modelul
didactic al unui corp de navă. Lungimea L va fi specificată pentru fiecare problemă.
Diagrame - 63
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
64 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Diagrame - 65
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
3.13.1 Introducere
În figura 3.272 sunt prezentate organele echipamentului mobil al unui motor cu ardere
internă [40], pag 290. La disciplinele de specialitate vor fi prezentate soluţiile tehnice specifice
specializării studenţilor: motoare pentru nave, pentru autovehicule sau pentru avioane. Scopul
acestui subcapitol este de a prezenta noţiuni de cultură generală tehnică pentru a folosi aceste
informaţii în problemele aplicative privind diagramele de eforturi.
În principiu, un motor cu ardere internă este un convertor de energie care transformă
energia chimică a combustibililor în energie termică produsă prin arderea acestora şi, mai
departe, în energie mecanică pusă la dispoziţia utilizatorului. Astfel, presiunea rezultată din
arderea combustibilului este aplicată asupra pistonului şi asupra cilindrului. Forţele de presiune
aplicate asupra pistonului şi forţele de inerţie sunt preluate de către arborele cotit care
însumează lucrul mecanic creat în cilindri.
Diagrame - 67
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Mecanismul bielă-manivelă de tip normal, axat (figura 3.273), este întâlnit la toate
motoarele cu cilindri poziţionaţi “în linie” şi la majoritatea motoarelor în “V”. În acest caz se
consideră că dezaxarea e 0 .
Manivela OA aparţinând arborelui cotit execută o mişcare de rotaţie şi este de lungime
R iar biela AB execută o mişcare plan paralelă şi este de lungime L .
68 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
prevăzute în piston (figurile 3.272, 3.286, 3.287). Deplasarea pistonului x P [m], viteza v P [m/s]
şi acceleraţia pistonului a P [m/s2] se calculează cu relaţiile:
x P R 1 cos 4 1 cos2
v P R sin sin 2
2
a P R cos cos2
2
unde: reprezintă viteza unghiulară a motorului care funcţionează la turaţia n şi se determină
n rpm
cu relaţia sec 1
30
R
iar mărimea reprezintă raportul de alungire a bielei.
L
Aceste relaţii de calcul sunt utile pentru determinarea forţelor care acţionează în
mecanismul motor şi a poziţiilor acestora.
Diagrame - 69
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
B F T
cos
N FT tg
T B sin
Z B B cos
Z Z B mbr R
2
70 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Diagrame - 71
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
72 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Bolţul sau axul pistonului este o piesă care face legătura între piston şi bielă creând o
articulaţie (în cazul motoarelor fără cap de cruce).
Bolţului are o formă cilindrică tubulară (pentru a
minimiza masa, deci forţa de inerţie). Este montat
în orificiile din umerii pistonului şi din piciorul bielei.
Pentru a asigura articularea pistonului de bielă,
bolţul se montează cu joc în toate locaşurile (bolţ
flotant), sau numai în umerii pistonului, sau numai
în piciorul bielei.
Bolţul este încărcat cu forţa de presiune a
gazelor şi cu forţa de inerţie a pistonului cu
segmenţi, rezultanta fiind transmisă bielei.
Bolţul este solicitat la încovoiere şi forfecare în
secţiune transversală şi la ovalizare în secţiune
longitudinală.
Forţele preluate de bolţ sunt variabile periodic
în timp, deci bolţul este solicitat la oboseală.
Datorită jocurilor care se măresc în timp datorită
uzurii forţele au tendinţa de a se aplica prin şoc.
Bolţul flotant are posibilitatea de a se deplasa
axial ceea ce ar duce la atingerea cilindrului în
timpul funcţionării. Pentru a împiedica această
deplasarea axială se folosesc inele de siguranţă
montate în şanţuri prelucrate în orificiile din umerii
pistonului.
Alte aspecte tehnice se referă la materialele
folosite pentru bolţ şi pentru inelele de siguranţă, la
soluţiile de ungere folosite pentru bolţ, la construcţia
şi montajul acestuia, informaţiile acestea urmând a
fi predate la disciplinele de specialitate.
Pentru a crea modelul de calcul, bolţul este
asimilat ca geometrie cu o bară de secţiune inelară.
Se consideră cel mai dezavantajos caz de solicitare
în care bolţul este încărcat de rezultanta dintre forţa
de presiune maximă a gazelor şi forţa maximă de
inerţie a pistonului cu segmenţi, la regimul nominal
de funcţionare. În figura 3.286 sunt prezentate
diferite scheme de încărcare pentru bolţ.
Figura 3.286 – Scheme de încărcare Complexitatea acestora creşte de la model la
pentru bolţ model. Schema de calcul rezultată este o bară
Diagrame - 73
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
dreaptă încărcată cu forţe şi/sau cu forţe distribuite. Determinarea valorilor forţelor distribuite
se face egalând ariile acestora cu forţa corespunzătoare: forţa din bielă pentru zona centrală,
respectiv jumătate din forţa din bielă în zona din umerii pistonului. Diagramele de eforturi pot fi
trasate fără dificultate.
74 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
valoare în orice punct de pe contur, sau de presiune variabilă, când există o anumită distribuţie
a presiunii.
În canalele poziţionate spre capul pistonului sunt instalaţi segmenţii de compresiune
care au atât rolul de a etanşa cilindrul cât şi rolul de a transmite spre cilindru o mare parte din
căldura primită de piston. În canalele îndepărtate sunt instalaţi segmenţii de ungere care
împiedică uleiul să pătrundă în camera de ardere, având şi rolul de a doza şi de a distribui
uniform uleiul pe cilindru.
Alte informaţii despre segmenţi se referă la
● analiza funcţională (etanşarea la gaze: pulsaţia segmentului, variaţia scăpării
gazelor în funcţie de diverse mărimi, condiţia de rezonanţă; etanşarea la ulei:
pomparea uleiului la rezonanţă, variaţia consumului de ulei în funcţie de diverse
mărimi; regimul termic al segmenţilor; ungerea segmenţilor; uzura şi defecţiunile
segmenţilor);
● materiale pentru segmenţi;
● construcţia segmenţilor;
● elemente de proiectare (calculul grosimii radiale, a înălţimii segmentului,
determinarea formei libere, verificarea la montaj, rostul în funcţionare, jocurile în
canal, numărul de segmenţi)
şi vor fi predate la disciplinele de specialitate.
În continuare se consideră un model de calcul
pentru un segment de presiune constantă p . Pentru
a studia solicitările de la montaj, se poate considera
că în tăietura segmentului apar şi sarcinile: o forţă
verticală V , o forţă orizontală H şi un moment
încovoietor M .
Astfel, se poate dezvolta un studiu care să ţină
cont de toate aceste sarcini iar după deducerea
expresiilor de variaţie ale eforturilor, în acestea pot fi
înlocuite cu zero valorile diferitelor sarcini rezultând
valori particulare ale expresiilor pentru un caz
particular de încărcare.
O a doua abordare, mai simplă, foloseşte
Figura 3.288 – Segment de presiune principiul suprapunerii de efecte conform căruia pot fi
constantă studiate separat eforturile datorate presiunii p ,
forţelor V şi H şi momentului M , în final legile generale de variaţie ale eforturilor fiind obţinute
prin cumularea legilor de variaţie ale eforturilor corespunzătoare sarcinilor considerate.
Aspectul interesant constă în considerarea presiunii p , problemă care nu a mai fost
abordată până în prezent. Deci se doreşte determinarea legilor de variaţie ale eforturilor
produse de presiunea constantă p orientată radial către interiorul segmentului.
În figura 3.289 este prezentată schema de calcul, care consideră un model “pe jumătate”
din structura reală, fapt care nu modifică problema de rezolvat. Bara este parcursă de la
Diagrame - 75
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
capătul liber spre încastrare, în sensul axei X, deci convenţia de semne pentru eforturi este
Efort
, semn 1 .
Axă
Faţă de capătul liber (tăietura segmentului) se consideră o secţiune poziţionată sub
unghiul în raport cu care se consideră creşterea infinitesimală d . De asemenea se
consideră secţiunea de calcul poziţionată sub unghiul în raport cu extremitatea liberă.
Pe arcul corespunzător unghiului d presiunea p poate fi interpretată ca o forţă
uniform distribuită pe distanţa ds R d . Corespunzător acestui arc rezultă forţa dF p R d
, poziţionată pe direcţie radială, la mijlocul arcului ds , deci faţă de extremitatea liberă este
d
poziţionată sub unghiul . Datorită faptului că unghiul d este infinit mic, se consideră
2
că forţa dF este poziţionată sub unghiul .
Figura 3.289 – Schemă de calcul pentru determinarea legilor de variaţie ale eforturilor
pentru un segment de presiune constantă
76 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
dN p R sin d
dT p R cos d
dM p R 2 sin d
Eforturile globale se obţin cumulând efectul presiunii p pe tot arcul corespunzător
unghiului , deci integrând expresiile anterioare de la 0 la :
N dN d
0
T dT d .
0
M dM d
0
0
0
pR 1 cos
Rezultă deci legea de variaţie:
N pR 1 cos
Pentru forţa tăietoare avem:
cos
T pR cos d pR cos d pR sin 0
0
0
pR 0 sin
Rezultă legea de variaţie:
T pR sin
Pentru momentul încovoietor avem:
sin
M 2
2
pR sin d pR sin d pR 2 cos 0
0
0
pR 2 1 cos
Rezultă legea de variaţie:
M pR 2 1 cos
Deci funcţiile eforturilor sunt:
N pR 1 cos
T pR sin
M pR 2 1 cos
Verificăm prin derivare legile de variaţie deduse anterior şi obţinem:
d N
pR 0 sin pR sin semn T
d
Diagrame - 77
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
d T
pR cos pR cos pR pR 1 pR pR cos pR
d
1 pR 1 cos p R 1 semn N
p R
p
d M
pR 2 0 sin pR sin R semn T R
d
Deci legile de variaţie au fost corect deduse.
Dăm valori unghiului pentru a calcula valorile eforturilor în secţiunile importante. În
N T M continuare trasarea diagramelor de eforturi nu
0 0 0 0 prezintă dificultăţi şi este lăsată ca temă de studiu
90 pR pR pR 2 individual.
Dacă presiunea este orientată în sens invers se
180 2 pR 0 2 pR 2
face substituţia p p în legile de variaţie ale
eforturilor.
Biela este piesa din mecanismul motor, care are rolul de a transmite forţa de presiune
a gazelor şi forţa de inerţie a grupului piston (segmenţi-piston-bolţ) de la piston, care execută
o mişcare rectilinie alternativă, la arborele cotit, care execută o mişcare de rotaţie. Biela
execută o mişcare plan paralelă [30], pag 206, 208, 218. În figura 3.290 sunt prezentate
elementele componente ale bielei: piciorul care realizează articularea cu pistonul prin
intermediul bolţului, corpul bielei care constituie zona centrală şi capul bielei prin care se
realizează asamblarea cu fusul maneton al arborelui cotit prin îndepărtarea capacului care este
ulterior reasamblat prin intermediul şuruburilor.
78 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Figura 3.290 – Părţi componente ale unei biele şi Figura 3.291 – Corp de bielă
repartizarea greutăţii de-a lungul bielei supus la încovoiere
Diagrame - 79
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
F m
pmax in R 2
1 1
Fin 1 m1
G
G m 1
m . Raportând masa, respectiv greutatea la unitatea de lungime rezultă: , deci
g 1 g
m1
G1
m1 . Din desenele de execuţie ale bielei se preia sau se calculează aria secţiunii corpului
g
N
bielei în vecinătatea capului, notată A . Greutatea specifică a oţelului este OL 7,85 10 5
mm 3
G1
, şi pentru o unitate de lungime din corpul bielei se poate scrie că OL , unde G1 este
V1
greutatea unităţii de lungime iar V1 este volumul unităţii de lungime a corpului bielei în
vecinătatea capului, care are valoarea V1 A 1 . Rezultă că G1 A 1 OL A OL iar masa
A OL
unitară este m1 . De aici rezultă valoarea maximă a forţei liniar distribuite:
g
A OL
pmax
g
R 2 .
Deci, considerând că se pleacă din punctul B către punctul A, legea de variaţie a forţei
A OL
distribuite este px max x
p
R 2 x . În continuare trasarea diagramelor de
L gL
eforturi nu prezintă dificultăţi.
Figura 3.293 – Schemă de calcul pentru determinarea legilor de variaţie ale eforturilor
pentru bara din figura precedentă
T V1 sin dT d
p
0
M V1 R 1 cos dM d
p
0
Diagrame - 81
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
I1 sin sin d
Trebuie calculate integralele 0
I sin sin d
2 0
După calcularea integralelor şi introducerea lor în legile de variaţie ale eforturilor, ştiind
că M 2 M 180 0 , se înlocuieşte valoarea 180 în legea de variaţie a momentului
încovoietor şi rezultă o ecuaţie în reacţiunea necunoscută V1 . Rezultă V1 pR . Această
4
reacţiune se înlocuieşte în legile de variaţie ale eforturilor. În final se dau valori unghiului şi
se reprezintă diagramele de eforturi. Trebuie determinate secţiunile în care eforturile au valori
extreme, o atenţie deosebită fiind acordată efortului T care prezintă particularitatea
T 0 T 90 T 180 0 .
Aşa cum a mai fost amintit, arborele cotit îndeplineşte următoarele roluri:
● însumează lucrurile mecanice dezvoltate în cilindri şi transmite energia rezultată;
● împreună cu celelalte organe ale mecanismului motor transformă mişcarea rectilinie
alternativă a pistonului într-o mişcare de rotaţie.
82 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Se consideră un cot de arbore cotit poziţionat într-un plan vertical şi modelat prin
structura din figura 3.297. Se cer trasate diagramele de eforturi.
Diagrame - 83
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Etapa 3.28.1
Sistemul de bare având o poziţionare tridimensională se sprijină pe două lagăre care
pot fi înlocuite cu reacţiuni în planul vertical, plus două reacţiuni în planul orizontal. În plus, este
declarată în mod explicit necunoscuta M 7 ? . Sistemul este static determinat. Problema este
corect formulată.
Etapa 3.28.2
În figura 3.298 sunt prezentate reacţiunile necunoscute şi schemele pentru calculul
reacţiunilor verticale şi orizontale.
Determinarea reacţiunilor se face punând condiţiile de echilibru, ţinând cont de
geometria structurii (dimensiuni şi rezemări) şi de forţele care încarcă structura.
Astfel, forţa verticală 8P se distribuie în reazemele 1 şi 7 ducând la apariţia a două
reacţiuni verticale. În schema de calcul folosită pentru determinarea reacţiunilor V1 şi V 7
sistemul de axe este cel corespunzător intervalelor 1-2, 3-4-5 şi 6-7.
O condiţie de echilibru exprimă faptul că sistemul nu trebuie să se rotească în jurul
3
reazemului 1: M Y1 j 0 . Datorită faptului că reacţiunea V1 trece chiar prin punctul de calcul
j 1
rezultă că momentul dat de această forţă este nul. Singura reacţiune care rămâne este V 7 .
Această condiţie de echilibru se scrie:
84 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
sens orar
3 1 sens
trigonomet ric
M Y j 0 V1 0 8 P 1 .5a V7 4a 0 V7 3P
j 1 Forta distanta Forta dista nta Forta dista nta
Diagrame - 85
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
86 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
16
P 2a M7 0 M 7 32Pa
Forta dist anta
V1 5 P H 1 10P
Deci valorile reacţiunilor sunt: ; ; M 7 32Pa . Se observă că
V7 3P H 7 6 P
reacţiunile din extremitatea mai apropiată de secţiunea 4 sunt mai mari.
În aplicaţia 3.5, pagina 90, sunt determinate reacţiunile pentru cazul cotului de arbore
poziţionat într-un plan orizontal.
Etapa 3.28.3
În figura 3.300 sunt prezentate axele perpendiculare pe planele definite de două
intervale succesive.
Etapa 3.28.4
Odată stabilită poziţia sistemului de axe se alege un sens de parcurgere, în acest caz
fiind ales sensul: 1 2 3 4 5 6 7.
Etapa 3.28.5
Cunoscând poziţia sistemului de axe şi sensul de parcurgere se poate stabili convenţia
de semne. După cum se observă în figura 3.301, se plasează în capătul de la care se pleacă
pe intervalul curent o forţă axială fictivă,
virtuală, care tinde să întindă bara, adică să îi
mărească lungimea. Această forţă este
îndreptată în sens invers în raport cu axa X.
Deci forţa N, convenţional pozitivă este Figura 3.301 – Poziţionarea efortului axial
orientată în sens opus axei X, după care este convenţional pozitiv
orientată. În mod similar, toate eforturile sunt
convenţional pozitive când sunt orientate în sens opus în raport cu axele după care se
Efort
orientează. Pe scurt această convenţie poate fi exprimată sintetic sub forma: ;
Axa
Semn 1.
Etapa 3.28.6
Pentru fiecare interval se deduc legile de variaţie şi se calculează valorile eforturilor la
capetele intervalului, valori care vor fi folosite pentru trasarea diagramelor. Instrumentele cu
care lucrăm sunt:
88 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
METODA I
Scrierea unui moment încovoietor presupune folosirea regulii ‘ semn Forta brat ’. În
figurile 3.302 şi 3.303 sunt prezentate trei metode prin care poate fi dedus semnul variaţiei
momentelor încovoietoare.
Pentru momentul M Y avem M Y 12 x M Y1 12 M Y 12 x . Variaţia momentului M Y este
datorată forţei tăietoare TZ . Semnul variaţiei momentului poate fi determinat cu una din
metodele prezentate în figura 3.302. Sistemul de axe din schema de calcul este reprezentat în
aceeaşi poziţie cu cel din problemă, adică forţa TZ este în sens invers faţă de axa Z.
Metoda 1 Sub influenţa forţei TZ 5P punctul 1 se roteşte virtual în sens orar în jurul
secţiunii de calcul poziţionată la distanţă ‘x’ faţă de capătul 1. Dacă sistemul de
axe se roteşte în acelaşi fel, se observă că axa X se roteşte peste axa Z pe drumul
cel mai scurt ( 90 ). Folosind regula triedrului drept, rezultă că momentul produs
este în sens opus faţă de axa Y. Conform convenţiei de semne ‘eforturile
convenţional pozitive sunt orientate în sens invers în raport cu axele după care se
orientează’ rezultă că momentul produs este pozitiv, deci M Y 12 0 . Acest
raţionament este ilustrat în figura 3.302 a.
Metoda 2 Sub influenţa forţei TZ 5P , ţinând cont de regula din figura 3.65 rezultă că fibra
întinsă este poziţionată la extremitatea de jos. Deci diagrama de momente
încovoietoare va avea o variaţie virtuală de la zero la o valoare plasată către fibra
întinsă, adică sub bară, în domeniul în care axa Z este pozitivă. Conform
convenţiei de reprezentare, momentul M Y convenţional pozitiv este reprezentat
în domeniul pozitiv al axei Z. Rezultă că momentul produs este pozitiv, deci
M Y 12 0 . Acest raţionament este ilustrat în figura 3.302 b.
Metoda 3 Comparând sensul rotaţiei virtuale a barei sub influenţa forţei TZ 5P (sens orar
în schema de calcul) cu sensul momentului M Y convenţional pozitiv din figura
3.28 (sens orar) se observă că cele două sensuri coincid. Rezultă că momentul
produs este pozitiv, deci M Y 12 0 . Acest raţionament este ilustrat în figura 3.302
c.
Deci avem: M Y1 12 0 , M Y 12 x 5 P x , M Y 12 x 0 5P x 5P x .
90 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Diagrame - 91
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
i j k
M 2
12 M x
1
12 0 0 0 i 0 j 0 k
0 10P 5 P
0 0 x 0 x 0
1 i 1 j 1 k
11 1 2 1 3
10P 5 P 0 5P 0 10P
0 i 5 P x j 10P x k
Pentru a calcula valorile eforturilor la capetele intervalului sunt date valori lui x . Astfel,
pentru extremitatea 1, x 0 iar pentru extremitatea 2, x a . Valorile calculate sunt centralizate
în tabelul de mai jos.
Bara Punct N TY TZ MX MY MZ
1 0 -10P 5P 0 0 0
12
2 0 -10P 5P 0 5Pa 10Pa
Trecerea de pe intervalul 12 pe intervalul 23 se face ţinând cont de poziţionarea axelor
de pe cele două intervale de calcul. În figura 3.304 sunt prezentate intervalele 12, 23, poziţiile
axelor cât şi regulile de trecere.
92 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Diagrame - 93
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
r23 x x i 0 j 0 k
F23 5P i 10P j 0 k
M 2
23 10Pa i 5Pa j 0 k
Vectorul moment este:
M 3
23 M r23 x F23
2
23
i j k
M 3
23 M x
2
23 0 0 10Pa i 5 Pa j 0 k
5 P 10P 0
0 0 x 0 x 0
1 i 1 j 1 k
11 1 2 1 3
10P 0 0 0 5 P 10P
10Pa i 5 Pa j 10Pa x k
Pentru a calcula valorile eforturilor la capetele intervalului sunt date valori lui x . Astfel,
pentru extremitatea 2, x 0 iar pentru extremitatea 3, x 2a . Valorile calculate sunt
centralizate în tabelul de mai jos.
Bara Punct N TY TZ MX MY MZ
1 0 -10 P 5P 0 0 0
12
2 0 -10 P 5P 0 5 Pa 10 Pa
2 -5 P -10 P 0 -10 Pa 5 Pa 0
23
3 -5 P -10 P 0 -10 Pa 5 Pa 20 Pa
i j k
M 4
34 M x
3
34 0 0 20Pa i 5 Pa j 10Pa k
0 10P 5 P
0 0 x 0 x 0
1 i 1 j 1 k
11 1 2 1 3
10P 5 P 0 5P 0 10P
20Pa i 5 Pa 5 P x j 10Pa 10P x k
Pentru a calcula valorile eforturilor la capetele intervalului sunt date valori lui x . Astfel,
pentru extremitatea 3, x 0 iar pentru extremitatea 4, x 0,5 a .
Diagrame - 95
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Ti Ti Ti , adică valoarea efortului pe noul interval este egală cu valoarea efortului de pe
intervalul anterior la care se adună valoarea forţei concentrate din punctul respectiv.
96 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Diagrame - 97
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Metoda 2 Sub influenţa forţei TZ 3P , ţinând cont de regula din figura 3.65 rezultă că fibra
întinsă este poziţionată la extremitatea de sus. Deci diagrama de momente
încovoietoare va avea o variaţie virtuală de la zero la o valoare plasată către fibra
întinsă, adică deasupra barei, în domeniul în care axa Z este negativă. Conform
convenţiei de reprezentare, momentul M Y convenţional pozitiv este reprezentat în
domeniul pozitiv al axei Z. Rezultă că momentul produs este negativ, deci
M Y 45 0 . Acest raţionament este ilustrat în figura 3.307 b.
Metoda 3 Comparând sensul rotaţiei virtuale a barei sub influenţa forţei TZ 3P (sens
trigonometric în schema de calcul) cu sensul momentului M Y convenţional pozitiv
din figura 3.28 (sens orar) se observă că cele două sensuri sunt inverse. Rezultă
că momentul produs este negativ, deci M Y 45 0 . Acest raţionament este ilustrat
în figura 3.307 c.
Deci avem: M Y4 45 7,5 Pa , M Y 45 3P 0,5a , M Y5 45 7,5 Pa 1,5 Pa 6 Pa .
98 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
i j k
M 5
45 M x
4
45 0 0 20 Pa i 7,5 Pa j 15Pa k
0 6 P 3P
0 0 x 0 x 0
1 i 1 j 1 k
11 1 2 1 3
6 P 3P 0 3P 0 6P
20 Pa i 7,5 Pa 3P x j 15Pa 6 P x k
Pentru a calcula valorile eforturilor la capetele intervalului sunt date valori lui x . Astfel,
pentru extremitatea 4, x 0 iar pentru extremitatea 5, x 0,5 a . Rezultatele sunt concentrate
în tabelul din figura 3.309 în care se prezintă intervalele 45 şi 56, sistemele de axe
corespunzătoare şi regulile de trecere de pe intervalul 45 pe intervalul 56.
Diagrame - 99
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
i j k
M 6
56 M x
5
56 0 0 12Pa i 6 Pa j 20Pa k
3P 6 P 0
0 0 x 0 x 0
1 i 1 j 1 k
11 1 2 1 3
6 P 0 0 0 0 6 P
12Pa i 6 Pa j 20Pa 6 P x k
Pentru a calcula valorile eforturilor la capetele intervalului sunt date valori lui x . Astfel,
pentru extremitatea 4, x 0 iar pentru extremitatea 5, x 2 a . Rezultatele sunt concentrate în
tabelul din figura 3.310 în care se prezintă intervalele 56 şi 67, sistemele de axe
corespunzătoare şi regulile de trecere de pe intervalul 56 pe intervalul 67.
Diagrame - 101
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Semnul variaţiei momentului încovoietor M Z poate fi dedus din figura 3.308 de unde
rezultă că M Z 67 0 . Avem deci M Z 67 6 P 2a 12 Pa . Rezultă că
M Z7 67 M Z6 67 M Z 67 12Pa 12 Pa 0 .
Rezultatele calculelor sunt concentrate în tabelul de mai jos:
Bara Punct N TY TZ MX MY MZ
1 0 -10P 5P 0 0 0
12
2 0 -10P 5P 0 5Pa 10Pa
2 -5P -10P 0 -10Pa 5Pa 0
23
3 -5P -10P 0 -10Pa 5Pa 20Pa
3 0 -10P 5P 20Pa 5Pa 10Pa
34
4 0 -10P 5P 20Pa 7.5Pa 15Pa
4 0 6P -3P 20Pa 7.5Pa 15Pa
45
5 0 6P -3P 20Pa 6Pa 12Pa
5 -3P 6P 0 12Pa 6Pa -20Pa
56
6 -3P 6P 0 12Pa 6Pa -32Pa
6 0 6P -3P 32Pa 6Pa 12Pa
67
7 0 6P -3P 32Pa 0 0
METODA II
Folosind metoda vectorială, se utilizează avantajul prezentat de particularităţile
problemei privind sistemul de forţe care încarcă bara. Se procedează ca în aplicaţiile
precedente în care nu se lucrează cu torsorul de la capătul de la care se pleacă pe intervalul
curent, ci se consideră sarcinile iniţiale cu scopul de a deduce legile de variaţie ale eforturilor
pentru fiecare interval.
Astfel, se pleacă de la extremităţile 1 şi 7 către secţiunea 4.
Plecând din extremitatea 1, folosind sistemul local de axe de pe fiecare din intervalele
1→2, 2→3, 3→4, se consideră raza vectoare care are drept origine secţiunea de calcul de pe
aceste intervale şi are drept vârf extremitatea 1 şi vectorul forţă format din reacţiunile V1 şi H 1
, de asemenea având componentele exprimate în sistemul local. Pentru aceste intervale
Efort
convenţia de semne pentru eforturi este . Vectorul moment din extremitatea 1 este
Axă
identic nul.
Plecând din extremitatea 7, folosind sistemul local de axe de pe fiecare din intervalele
1→2, 2→3, 3→4, se consideră raza vectoare care are drept origine secţiunea de calcul de pe
aceste intervale şi are drept vârf extremitatea 7 şi vectorul forţă format din reacţiunile V 7 şi H 7
, de asemenea având componentele exprimate în sistemul local. Pentru aceste intervale
Efort
convenţia de semne pentru eforturi este . Vectorul moment din extremitatea 7 conţine
Axă
Diagrame - 103
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Metoda aceasta, deşi este întrucâtva mai simplă decât prima metodă prezentată, este
particulară pentru această poziţionare a sarcinilor.
Figura 3.311 – Vectorii de poziţie şi sistemele locale de axe folosite în cadrul celei de a
doua metode de calcul
Etapa 3.28.7
În continuare sunt trasate diagramele de eforturi.
Pentru fiecare diagramă este prezentată convenţia de reprezentare şi poziţia sistemelor
de axe pe fiecare interval al cotului de arbore cotit.
Diagrame - 105
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Etapa 3.28.8
Diagramele de forţe tăietoare se închid.
Se observă faptul că momentele încovoietoare M Y şi M Z pleacă de la valoarea 0 în
punctul 1 şi ajung la valoarea 0 în punctul 7, deci diagramele corespunzătoare se închid.
În ceea ce priveşte momentul M X , pe intervalul 67 avem:
Moment concentrat calculat ca Vectorul moment este pozitionat
reactiune creata de forta 16 P
in sensul axei X
M X7 M X7 67 M X7 67 32Pa 32Pa 0
67 FINAL
Rezultat din calcul Din tabel
Etapa 3.28.9
Ca observaţie generală privind relaţionarea diagramelor se observă că schimbările de
semn ale diagramelor de forţe tăietoare în secţiunea 4 produc schimbarea direcţiei de variaţie
a diagramelor de momente încovoietoare.
Etapa 3.28.10
Există salturi în secţiunea 4 în diagramele de forţe tăietoare datorită forţelor concentrate
8 P şi 16 P din această secţiune.
Etapa 3.28.11
Verificare din perspectiva bunului simţ tehnic.
Diagrame - 107
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Z ij
M j
M i
semn
Z ij
Z ij
TY ij
Capatul destinatie Capatul sursa
Aria diagramei de
forte taietoare
Pe intervalul 12 avem:
dreptunghi
baza
inaltimea
M Y2 12 M Y1 12 1 A 0 5 P a 5 Pa
TZ 12
.
2
M Z 12 M Z 12 1 ATY 12 0 10 P a 10 Pa
1
baza
inaltimea
dreptunghi
Pe intervalul 23 avem:
M Y3 23 M Y2 23 1 AT 5 Pa 0 a 5 Pa
3 .
Z 23
M
Z 23 M 2
Z 23 1 ATY 23
0 10P 2a 20Pa
Pe intervalul 34 avem:
M Y4 34 M Y3 34 1 AT 5 Pa 5 P 0,5a 5 Pa 2,5 Pa 7,5 Pa
4 .
Z 34
M
Z 34 M 3
Z 34 1 ATY 34
10 Pa 10 P 0.5a 10 Pa 5 Pa 15Pa
Pe intervalul 45 avem:
M Y5 45 M Y4 45 1 AT 7,5 Pa 3P 0,5a 7,5 Pa 1,5 Pa 6 Pa
5
Z 45
M
Z 45 M 4
Z 45 1 ATY 45
15Pa 6 P 0,5a 15Pa 3Pa 12Pa
Pe intervalul 56 avem:
M Y6 56 M Y5 56 1 AT 6 Pa 0 2a 6 Pa
6
Z 56
M
Z 56 M 5
Z 56 1 ATY 56
20 Pa 6 P 2a 20 Pa 12 Pa 32 Pa
Pe intervalul 67 avem:
Diagrame - 109
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
M Y7 67 M Y6 67 1 AT 6 Pa 3P 2a 6 Pa 6 Pa 0
7
Z 67
Diagrame - 111
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Diagrame - 113
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Diagrame - 115
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
1
Consultant: Conf. Dr. Ing. Zidaru Nicolae
116 – Diagrame de eforturi
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
După cum se observă în figura 3.336 forţele care apar în transmisia cu roţi dinţate cu
dantură înclinată sunt: FN – forţa normală pe flancul dintelui, FP – forţa periferică (sau forţă
tangenţială notată FT) , FR – forţa radială FA – forţa axială (este nulă dacă dantura este dreaptă).
Forţa care se aplică asupra unui dinte din angrenare acţionează ca reacţiune şi asupra
celui de al doilea dinte aparţinând celeilalte roţi dinţate (are acelaşi modul, aceeaşi direcţie,
însă sens opus).
Mişcarea este preluată din extremitatea din dreapta a arborelui “A” în care există
momentul M RIN şi este transmisă prin intermediul roţilor dinţate la extremitatea din stânga a
arborelui “B”, unde există momentul M ROUT .
Diagrame - 117
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
3.337 – Forţele care apar într-un angrenaj format din roţi dinţate
cu dantură dreaptă
În figura 3.337 este prezentat modelul de calcul pentru un arbore intermediar al unei
transmisii cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi în două trepte, conform lucrării [33], pag. 66.
În principiu, o transmisie cu curea este formată dintr-o curea care este instalată într-o
roată care conţine un ghidaj (un şanţ) pentru curea, această roată fiind denumită roată de curea
sau, în mod frecvent, fulie. În figura 3.272 la extremitatea din dreapta a arborelui cotit se
observă o fulie. Pentru a avea durabilitate, soluţiile moderne de curele au o formă danturată şi
conţin inserţii metalice. Dacă momentul transmis este mare se practică o transmisie cu mai
multe curele.
La periferia fuliei este cureaua, în cele două laturi ale curelei fiind forţe diferite, diferenţa
acestora indicând modul în care se roteşte fulia. Astfel, în figura 3.338 sunt prezentate forţele
F1 şi F2 care acţionează într-un plan orizontal. Se observă că dacă F1 F2 , atunci arborele se
roteşte în sensul indicat în figură. La reducerea acestor forţe în centrul de greutate al secţiunii
transversaleavem forţa F1 F2 0 şi momentul de răsucire F1 F2
D
.
2
Dacă forţele din curea nu acţionează într-un plan vertical sau orizontal, atunci, pentru a
crea schema de încărcare pentru arbore, aceste forţe se vor proiecta pe axele din secţiunea
transversală.
Figura 3.339 – Forţele din curelele înclinate se proiectează pe sistemul de axe din
secţiunea transversală
În figura 3.340 este prezentată o transmisie cu curele care lucrează în regim stabilizat
(turaţie constantă). Curelele sunt amplasate în planul orizontal (R1, R3), respectiv vertical (R2).
Energia este generată de motorul electric poziţionat la extremitatea din dreapta. În orice
transmisie, elementul conducător, cel care introduce energie în sistem are momentul de
Diagrame - 119
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
răsucire orientat în sensul de rotaţie al arborelui în timp ce elementul condus, cel care consumă
energia, are un moment de răsucire în sens opus sensului de mişcare. Momentul M R generat
de motorul electric este distribuit în cele 3 transmisii cu curele în care se consideră că F1 F2
, P1 P2 , respectiv Q1 Q2 . În consecinţă, momentele din cele trei fulii sunt: M R 1 F1 F2 R1
, M R 2 P1 P2 R2 , M R 3 Q1 Q2 R3 .
Arborele de diametru “D” care susţine fuliile este supus la o stare complexă de solicitări:
1. forţă tăietoare - în planul vertical acţionează forţa P2 P1 care va fi preluată de
lagărele de la capete, în acestea apărând reacţiuni în planul
vertical;
2. forţă tăietoare - în planul orizontal acţionează forţele F2 F1 şi Q2 Q1 care vor
fi preluate de lagărele de la capete, în acestea apărând reacţiuni
în planul orizontal;
3. moment de răsucire - asupra arborelui acţionează momentele de răsucire enumerate
anterior, pentru care trebuie desenată diagrama de variaţie;
4. moment încovoietor - datorită forţei P2 P1 arborele este încovoiat în plan vertical;
5. moment încovoietor - datorită forţelor F2 F1 şi Q2 Q1 arborele este încovoiat în plan
orizontal.
Calculul reacţiunilor şi trasarea diagramelor de eforturi nu prezintă dificultăţi şi sunt
propuse ca temă de studiu.
Din punct de vedere constructiv, o maşină electrică este un ansamblu tehnic format în
principal dintr-un stator şi un rotor. După cum se observă în figura 3.341, rotorul este sprijinit
pe două lagăre. La una dintre extremităţi există o roată de curea (sau un cuplaj) iar la celălalt
capăt este un ventilator. Pe arbore, între cele două lagăre este rotorul şi colectorul. Ventilatorul
este protejat de o tablă cu orificii care permite aerului să străbată interiorul carcasei pentru a
răci statorul şi rotorul cât şi suprafaţa exterioară a carcasei care este prevăzută cu aripioare
de răcire (este astfel mărită suprafaţa de schimb de căldură). Distanţa dintre stator şi rotor
poartă denumirea de întrefier.
Carcasa este fixată pe sol prin intermediul unor picioare fixate cu şuruburi. Pentru
transport, carcasa este prevăzută la partea superioară cu un inel.
Rotorul unei maşini electrice execută o mişcare de rotaţie cu viteză constantă, din
această cauză având o tendinţă de autostabilizare datorită efectului giroscopic.
Pentru a realiza schema de încărcare pe arbore, sarcinile aplicate pe arbore care sunt
luate în calcul sunt:
1. PCurea - forţa din roata de curea de la extremitatea din stânga;
2. G Rotor - greutatea rotorului care este schematizată ca forţă concentrată sau ca forţă
distribuită; masa rotorului este determinată din calculul electromagnetic;
Diagrame - 121
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
kC
unde, mărimile din relaţia de calcul semnifică:
• e0 f G excentricitatea iniţială totală;
unde: excentricitatea iniţială a arborelui preluată din tabele în funcţie de diametrul
fusului (adică al arborelui în dreptul lagărului), pentru maşini cu lagăre pe
rulmenţi;
fG deplasarea verticală (săgeata) arborelui la mijlocul fierului rotoric, datorită
greutăţii proprii G Rotor ;
• i coeficientul de acoperire ideală a pasului polar cunoscut de la calculul
electromagnetic;
• B inducţia magnetică în întrefier, în T, cunoscută de la calculul electromagnetic;
• kC coeficient (coeficientul lui Carter);
• lăţimea întrefierului;
• D diametrul nominal (la întrefier);
• Li lungimea ideală.
În figura 3.342 este prezentată o schemă de calcul pentru proiectarea unui arbore de
maşină electrică.
Diagrame - 123
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Rezultă
dM dF AE pR d R sin sin pR 2 sin sin d
Avem deci eforturile elementare:
dN pR sin
dT pR cos
dM pR 2 sin sin d
Pentru a deduce legile de variaţie integrăm relaţiile precedente de la 0 la şi rezultă:
N dN pR sin d pR sin
0 0
T dT pR cos d pR cos
0 0
M dM pR 2 sin 0 cos 0 pR 2 sin cos 1
Pe un tambur care se roteşte există o bandă de frână fabricată din oţel care are la
interior un material de fricţiune (azbest într-o inserţie metalică). Forţa de fricţiune este distribuită
constant pe conturul tamburului. În figura 3.345 este prezentat modelul de calcul pentru
problema dată. O problemă practică similară este cea a unui cuzinet cu frecare la care forţa
de fricţiune este de asemenea distribuită pe contur.
Pentru a determina legile de variaţie ale eforturilor în bara curbă se consideră secţiunea
“B”, înclinată cu unghiul , măsurat faţă de extremitatea liberă a barei – “1” şi se consideră o
creştere infinit mică a acestui unghi - d . Forţa distribuită p pe arcul ds R d creează forţa
tangenţială elementară dF p ds pR d . Considerăm secţiunea de calcul înclinată sub
unghiul în raport cu extremitatea liberă a barei ( d ), secţiune pe care o notăm cu
“A”. Pe orizontala OB proiectăm punctul “A” şi rezultă astfel punctul “C”.
Proiectăm forţa dF pe sistemul de axe poziţionat în secţiunea de calcul şi, comparând
sensul proiecţiilor cu convenţia de semne din secţiune, rezultă componentele:
dN dF cos , dT dF sin . Pentru a deduce legea de variaţie a momentului
încovoietor, se observă că axa Z este orientată spre centrul de curbură “O”, iar dF tinde să
“deschidă” bara, deci momentul încovoietor este pozitiv. Pentru a deduce braţul forţei dF se
observă că acesta poate fi aproximat cu distanţa BC. Din considerente geometrice avem:
BC BO OC R R cos
Rezultă
dM dF BC
Avem deci eforturile elementare:
dN dF cos
dT dF sin
dM dF BC
Înlocuind dF p R d în relaţiile precedente rezultă:
dN pR cos d
dT pR sin d
dM pR 2 1 cos d
Pentru a deduce legile de variaţie integrăm relaţiile precedente de la 0 la şi rezultă:
N dN pR cos d pR sin 0 pR sin
0 0
T dT pR sin d pR cos 0 pR 1 cos
0 0
M dM pR 2 1 cos d pR 2 0 sin 0 pR 2 sin
0 0
considerentelor intuitive. Tot acest studiu nu prezintă dificultăţi şi este propus ca temă de
studiu.
Diagrame - 127
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă
Diagrame de eforturi
Momentul încovoietor din dreapta punctului 2 este M Y2 23 şi este egal cu momentul din
secţiunea 3, notat M Y3 , deoarece diagrama TZ este nulă pe intervalul 2-3, deci momentul
încovoietor M Y este constant pe acest interval. În secţiunea 3 momentul încovoietor este
Efort
calculat plecând de la extremitatea din dreapta, deci folosind convenţia , semn 1 .
Axă
Calculând direct avem valoarea M Y3 V4 L 2 FL . Folosind metoda integrării ariei diagramei
Baza
Inaltimea
TZ avem expresia: M 3
M semn
4
ARIATZ 43 . Rezultă M
3
0 1 L 2 F 2 FL . Deci
Y 43
Y 43
1
Y 43
0 ARIATZ 43
Se consideră încărcările din figura de mai jos în care forţa P este poziţionată în
secţiunea 3, la distanţa necunoscută x 0 în raport cu extremitatea 1. Se pune problema de a
determina poziţia forţei P , astfel încât să fie evitată apariţia unei solicitări maxime datorită
momentului încovoietor din secţiunea 3.
b P
parabolei corespund valorilor xV ; yV , unde a ,
2a 4a abc
F1 a F2 c P a b c
b , c F1 a . De aici rezultă coordonatele vârfului parabolei
abc
F1 a F2 c P a b c
xV şi
2 P
F1 a F2 c P a b c
2
F1 a
P
4
abc a bc
yV , adică
P
4
a bc
yV
F1 a F2 c P a b c 2 4 F1 P a a b c . Această metodă este particulară,
4 P a b c
fiind folosită numai pentru funcţii de gradul II. În continuare vom folosi abordarea generală
legată de valorile extreme ale unei funcţii şi prima sa derivată, metodă folosită anterior în
subcapitolul 4.3, pagina 33 cât şi în subcapitolul 3.7, pagina 97. Cea de a doua metodă este
generală şi poate fi folosită pentru aplicaţii în care relaţionările sunt complexe.
Astfel, pentru a determina poziţia în care apare o valoare extremă se determină soluţiile
d M Y 3 x 0
primei derivate a funcţiei studiate, adică se rezolvă ecuaţia 0 . Rezultă ecuaţia:
d x0
2 P x0 F1 a F2 c P a b c 0 . De aici rezultă
F1 a F2 c P a b c
x0 . Înlocuind această valoare a coordonatei x 0 în expresia
2 P
funcţiei M Y 3 x0 rezultă valoarea maximă:
M Y 3 MAX
F1 a F2 c P a b c 4 F1 P a a b c
2
.
4 P a b c
Se observă că valorile rezultate din cele două metode coincid.
O altă metodă de verificare constă în particularizarea expresiilor obţinute, de exemplu
pentru problema simetrică F1 F2 P F , a b c L .
Deci, pentru a nu se obţine momentul încovoietor M Y 3 MAX trebuie ca forţa P să nu fie
F1 a F2 c P a b c
poziţionată în coordonata x 0 .
2 P
Bibliografie
Gheorghe Buzdugan – Rezistenţa materialelor, Editura Academiei
RSR, Bucureşti, 1986.
Diagrame - 131
Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, curs şi aplicaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă