INSTANTELE COMUNICARII INTR-UN TEXT EPIC

Principalele instante narative sunt autorul, naratorul, personajul si cititorul

(in operele literare orale, ascultatorul), intre care, in desfasurarea naratiunii,
se stabilesc relatii mai mult sau mai putin complicate si expresive.
AUTORUL
Autorul concret este persoana care scrie o carte, opera literara fie ea
roman, piesa de teatru, un eseu.Se impune observatia ca de cele mai multe
ori, in romanul realist, intalnim conceptul de autor abstract, ca o voce
omniprezenta si omnipotenta in text, motiv penntru care, in mod eronat este
confundat cu naratorul.
Autorul se afla intotdeauna afara textului; el are viziunea de ansamblu
asupra continutului, concepe mesajul, este un metteur en scene (regizor),
alegand modalitatile de ,,a opera`` cu tehnicile narative,naratorul si
personajele.
PERSONAJUL
Numita ,,fiinta de hartie``(Roland Bartes), personajul literar este instanta
narativa care participa la evenimente in functie de rolul imaginat de autor,
prin intermediul sau acesta isi transpune in opera, in mod indirect, idei,
sentimente si viziunea asupra realitatii. Creionarea personajului se face prin
combinarea a o serie de mijloace-caracterizare directa- de catre nator, de
catre alte personaje, pri intermediul autocaracterizarii, caracterizare
indirecta- calitatile sau defectele personajului reiesind din modul in care
actioneaza, interactioneaza cu alte personaje, gandurile sale, mediul n care
traieste etc,. Personajele se analizeaza pe mai multe criterii- personaje
principale sau secundare, personaje pozitive sau negative, personaje plate
sau rotunde, in functii de tipolgii etc.

Prin prisma relatiei personajului cu textul , autoru lsi naratorul

intalnim:

Personaj-simbol este cel ce sugereaza o idee sau o conceptie cu caracter

de adevar general valabil, o viziune a unei categorii umane sau o întreaga
comunitate aflata într-o situatie limita.

Personaj-narator al operelor apara in operele in care naratiunea la

persoana I genereaza o identitate între planul naratorului si personaj.
Personaj-martor prin ochii caruia cititorul ia cunostinta despre întâmplari,
evenimente, înfatisarea si faptele celorlalte personaje, amplificând senzatia
de autenticitate a naratiunii si oferind modernitate viziunii artistice.

Personaj-reflector este intalnit in operele in care personajul asista, fara sa

se implice, la desfasurarea actiunii, la evenimentele si întâmplarile pe care
le comunica în mod obiectiv cititorului sau celorlalte personaje.

NARATORUL
Naratorul este instanta a comunicarii in textul epic supranumita ipostaza
literara a autorului real. Practic, naratorul este ,,o voce`` careia autorul ii
desemneaza rolul de a de a povesti faptele, de a descrie locurile si
personajele, de a explica sensul evenimentelor. Observatia naratorului
asupra celor relatate se traduce printr-un discurs narativ bine precizat, iar
perspectiva pe care o are asupra evenimentelor poate fi obiectiva sau
subiectiva. Viziunea naratorului asupra evenimntelor poate fi: par derriere
cu focalizare zero, avec cu focalizare interna si du dehors cu focalizare
externa.
Prima este specfica naratiunilor la persoana a III a, cu narator omniscient,
omniprezent si omnipotent, cea de-a doua apare in naratiunile la persoana I
in care naratorul este si personaj iar ultima este specifica operelor in care
naratiunile sunt relatate de martori care povestesc doar ce au putut vedea,
auzi si intelege ei insisi, fara a putea cunoaste, nemijlocit, gandurile si
sentimentele personajelor principale.
Dupa raportul naratorului avem

CITITORUL
Cititorul este instanta a comunicarii unui text epic, cel care recepteaza un
text literar, stiintific, publicistic; el este sinonim cu "lector" si, mai
nou, ,,naratar``.. Cititorul poate fi inocent, eficient, competent etc.

Aplicatii/explicatii
Este o voce auctoriala cu un anumit grad de autonomie, care se traduce
printr-o relatie semnificativa intre autor si narator. Exista un narator
omniscient, care povesteste de obicei la persoana a treia, caracteristic
prozei obiective, traditionale, independent de autor si de personaj, caruia
autorul ii confera de fapt o independenta narativa totala (naratorul >
personajul). Situatia de maxima omniscienta se manifesta in romanul de tip
balzacian, in care autorul dobandeste ipostaza unui demiurg al lumii
imaginare pe care o creeaza.
REFERIRE LA HANCUTEI
Uneori naratorul, chiar exprimandu-se la persoana a treia, isi pierde
calitatea de omniscienta, prin preluarea functiei narative de catre un
personaj prin viziunea caruia se filtreaza faptele, asa-numita focalizare
epica. Este personajul raisonneur, "reflector", care selecteaza si
interpreteaza, in mod subiectiv, faptele pe care le prezinta. Se impun totusi
cateva nuantari: povestitorul presupune o audienta, in timp ce naratorul reia
firul faptelor doar pentru cititor. Naratorii din "Hanu Ancutei" sunt si
povestitori in acelasi timp, pentru ca ei se afla in fata unui auditoriu, se
confrunta mereu cu reactia publicului: Lita Salomia, comisul Ionita, orbul
sarac fac parte dintr-o galerie de personaje ce refac trecutul prin
intermediul naratiunii. Naratorul poate fi si impersonal; el nu povesteste
decat pentru cel care urmareste firul actiunii: in acest caz, se identifica, in
mod concret, cu scriitorul. Naratorul poate cunoaste mai mult decat autorul,
la fel de mult ca acesta sau mai putin. El poate sa dezvaluie ceea ce stie sau
prezinta grade diferite de comunicare, mintea lui fiind uneori impenetrabila
pentru autor. Personajele pot indeplini functia de naratori sau evolueaza la
o distanta apreciabila de autor.

REFERIRE LA ROMANELE MODERNE

Proza moderna tinde sa reduca omniscienta naratorului, suspectata de

inautenticitate. Cand naratorul se exprima la persoana intai (uneori chiar la
persoana a doua), in acest caz povestirea fiind subiectiva, tinde sa se
realizeze o egalitate cognitiva intre narator si personaj (naratorul =
personajul), specifica mai ales prozei moderne, producandu-se o trecere de
la epica obiectiva la cea subiectiva. Aici naratorul, implicat ca personaj
(narator-personaj, narator-martor, narator-mesager, narator-cdnfident etc),
nu stie mai mult decat acesta,- transpunand cunoasterea realitatii in planul
subiectiv, al intenselor trairi interioare. Naratiunea si dialogul din proza
traditionala sunt inlocuite cu monologul, care implica modalitati narative
ale prozei moderne, memoria involuntara si fluxul constiintei. in noul
roman francez, naratorul se situeaza in antiteza totala cu cel omniscient,
ajungand sa stie chiar mai putin decat personajul (narator < personaj).
Raportul dintre narator si personaj creeaza viziunea sau perspectiva
narativa, denumita in unele tratate de teorie literara si viziunea "dindarat"
(pentru naratorul ominiscient), "impreuna cu" (pentru egalitatea dintre
narator si personaj) si viziunea "din afara", in care naratorul stie mai putin
decat personajul, ramanand in ipostaza de simplu martor.
REFERIRE LA CPETRESCU
Camil Petrescu este adeptul declarat al autenticitatii in literatura, concept
explicat cu suficiente detalii in prezentarea universului artistic al
scriitorului. De aceea, el alege povestirea la persoana intai, consemnand
numai experienta directa a personajului-narator. Mai mult, in "Patul lui
Procust", prin folosirea jurnalului-colaj si a confesiunii directe, el
multiplica vocile auctoriale la patru, egale cu numarul personajelor care se
manifesta narativ in roman. in acest fel, el se apropie de experiente
indraznete in romanul secolului XX, ca, de exemplu, in "Valurile" Virginiei
Woolf, in care exista sase voci narative.
De partea cealalta a textului se afla cititorul, care, la randul lui, este abstract
(Umberto Eco il numeste Cititor Model, ideal, cel pe care tinde autorul sa
si-l formeze pentru a intelege sensurile depline ale operei), concret si fictiv
(denumit si naratar).

INSTANTELE COMUNICARII INTR-UN TEXT LIRIC

https://abisaisblog.wordpress.com/2019/02/23/instantele-comunicarii-intr-
un-text-liric/