OSHO Inocență, cunoaștere si uimire

Mai întâi, lăsați-mă să vă explic câte feluri de proști sunt pe lumea asta.

Primul este cel care nu știe și nici nu știe că nu știe — prostul

simplu.

Al doilea este cel care nu știe, dar crede că știe — prostul

complex, prostul învățat.

Si al treilea este cel care știe că nu știe — prostul binecuvântat.

Toți ne naștem ca proști simpli — acesta este înțelesul cuvântului

prostănac. Orice copil este un prost simplu. Nu știe că nu știe. Încă nu a
aflat că ar putea să știe. Această parabolă creștină cu Adam și Eva.
Dumnezeu le spune: „Nu mâncați din pomul cunoașterii". Înainte de
acele întâmplări când au mâncat din pomul cunoașterii, Adam și Eva
erau proști simpli. Nu știau nimic.
Desigur, erau grozav de fericiți, pentru că atunci când nu știi este
dificil să fii nefericit. Nefericirea are nevoie de puțin antrenament,
trebuie să fii întru câtva eficient ca să creezi nefericirea, ai nevoie de
puțină tehnologie. Nu poți da naștere iadului fără cunoaștere — oare
cum ai putea crea iadul fără cunoaștere?
Adam și Eva erau precum pruncii. Ori de câte ori se naște un copil, se
naște un Adam. Și trăiește câțiva ani- cel mult patru ani, timp ce devine
zi de zi mai scurt. Trăiește în paradis, pentru că nu știe cum să creeze
suferința. Are încredere în viață, se bucură de lucruri simple, cum ar fi
pietricelele sau scoicile de pe mal. Le adună ca și cum ar fi descoperit o
comoară. Cele mai banale pietre colorate i se par diamante, precum Koh-
i-noor. Totul îl fascinează picăturile de rouă în lumina soarelui de
dimineață, stelele nopții, luna, florile, fluturii, totul este pură fascinație.
Dar pe urmă, după un timp, începe să știe: un fluture este doar un
fluture, o floare este doar o floare. Nu-i nimic mai mult. Începe să
cunoască numele lucrurilor: ăsta este un trandafir, asta este o margaretă,
asta este o lalea, iar ăsta este un lotus. Treptat, toate numele acestea
devin bariere. Cu cât știe mai mult, cu atât se separă mai mult de viața ca
atare. Devine „căpos". Acum trăiește prin mintea lui, nu total. Aceasta
este semnificația căderii. A mâncat din pomul cunoașterii.

1
 Orice copil trebuie să mănânce din pomul cunoașterii. Orice copil
este atât de simplu, încât trebuie să devină complex— este o parte a
creșterii.
Așadar, orice copil trece de la prostia simplă la prostia
complexă. Sunt mai multe grade în prostia complexă — unii reușesc
doar până la liceu, alții devin absolvenți de colegiu, unii devin absolvenți
de facultate, alții își iau doctoratul — sunt niveIuri ale prostiei complexe.
Dar orice copil trebuie să guste din cunoaștere, fiindcă tentația de a
cunoaște este mare.
Orice se prezintă drept necunoscut poate fi periculos. Trebuie
cunoscut, pentru că doar prin cunoaștere poți să-i faci față. Fără
cunoaștere, cum i-ai ține piept? Așa că orice copil este menit să
acumuleze cunoștințe.
Așa că primul fel de prost trebuie să devină, în mod
necesar, al doilea fel de prost.
Dar trecerea de la al doilea la al treilea se poate întâmpla sau nu, nu mai
este o necesitate.
Al treilea este posibil doar atunci când al doilea tip de prostie a
devenit o mare povară — cineva a dus cunoașterea prea departe, la
extreme, cineva a rămas numai în minte și și-a pierdut toată
sensibilitatea, toată conștienta, toată viața. A devenit doar teorii, și
texte sfinte, și dogme, și cuvinte, cuvinte ce i se învârt prin minte. Într-o
bună zi, dacă devine conștient, omul trebuie să renunțe la toate astea.
Atunci, devine al treilea tip de prost — prostul
binecuvântat. Atunci începe o a doua copilărie, este din nou
copil.
Amintiți-vă de Iisus spunând: „De nu veți fi precum pruncii, nu veți
intra în împărăția cerurilor". Dar amintiți-vă, el spunea precum pruncii,
nu spunea „pruncii". Pruncii nu pot intra.
Ei trebuie să parcurgă drumurile acestei lumi, trebuie să fie otrăviți
pe această lume, iar pe urmă trebuie să se curețe. Experiența
aceasta este absolut necesară. Așa că el nu spune despre „prunci", el
spune despre cei care sunt precum pruncii. Cuvântul precum
este foarte important. Vrea să spună cei care nu sunt copii, dar sunt
precum copiii.

2
 Copiii sunt sfinți, dar sfințenia lor se datorează faptului că nu au
simțit tentația păcatului. Sfințenia lor este foarte simplă. Nu are mare
valoare intrinsecă pentru că nu au câștigat-o, nu au lucrat
pentru ea, nu au fost tentați să renunțe la ea.
Mai devreme sau mai târziu vin și ispitele. Vor apărea o mie și
una de ispite și copilul va fi tras în toate direcțiile. Nu spun că el nu
trebuie să meargă într-acolo. Dacă se inhibă, se abține să meargă,
va rămâne mereu primul tip de prost.
Nu va deveni parte a împărăției lui Iisus, nu va fi capabil să intre în
paradisul lui Mahomed, nu. Va rămâne pur și simplu un ignorant.
Ignoranța lui nu va fi altceva decât o reprimare, nu va fi o despovărare.
Mai întâi trebuie să ajungă la cunoaștere, mai întâi trebuie să
păcătuiască, și de abia după păcat, și cunoaștere, și
neascultare față de Dumnezeu, și trecere prin sălbăticia lumii,
mergând anapoda, trăindu-și viața egoistă, va fi capabil într-o
zi să renunțe la toate.
Nu toți vor renunța. Toți copiii trec de la primul fel de prostie la al
doilea, dar numai puținii binecuvântați trec de la al doilea la al
treilea — de asta sunt numiți proști binecuvântați.

Prostul binecuvântat are cea mai mare șansă de înțelegere, pentru

că prostul binecuvântat a ajuns să știe cât de inutilă este acumularea de
cunoștințe, a ajuns să știe că toate aceste cunoștințe sunt o barieră în
calea cunoașterii. Acumularea de cunoștințe este o barieră în calea
cunoașterii, așa că prostul binecuvântat renunță la cunoștințe și devine
simplu cunoscător.
Pur și simplu atinge claritatea viziunii. Privirea lui este golită de
teorii și de gânduri. Mintea lui nu mai este o minte, mintea lui este
inteligență, inteligență pură. Mintea lui nu mai este glomerată de
gunoaie, mintea lui nu mai este aglomerată de cunoștințe împrumutate.
Pur și simplu este conștient. Este o flacără a conștienței.
Tertulian a împărțit cunoașterea în două categorii: pe una a numit-
o cunoaștere ignorantă — este al doilea fel de prostie, cel al cunoașterii
ignorante. Cărturarul știe și totuși nu știe, pentru că nu știe din
proprie experiență. A auzit, a memorat. Este un papagal, în cel mai
bun caz un computer.

3
 Tertulian spune că asta este cunoașterea care nu este cunoaștere
adevărată, ci ignoranță înveșmântată în cunoaștere, ignoranță deghizată
în cunoaștere. Este un eșec, o cădere din ignoranța copilăriei. Este o
denaturare. O stare coruptă a minții. Șireată, isteață, dar coruptă.
Pe urmă, spune Tertulian, mai există un alt fel de cunoaștere, pe
care o numește „ignoranța care cunoaște". Atunci când cineva
renunță la toate cunoștințele, teoriile, și se uită direct, privește viața
așa cum este, nu are nici o idee despre ea, permite realității să fie așa
cum este, are contact imediat cu realitatea, direct, fără cunoștințe despre
ea, înfruntă și întâmpină realitatea, acceptă ca toate să-și aibă momentul
de înflorire.
Ascultă realitatea, privește realitatea și spune: „Eu nu
cunosc". Este pruncul despre care vorbea Iisus — nu un prunc cu
adevărat, ci precum un prunc.
Și da, spun eu, fericiți sunt cei săraci cu duhul, pentru că ei vor moșteni
toate binecuvântările existenței.

De la primul fel de prost, al doilea fel decurge automat. De

la al doilea, al treilea nu este automat. De la al doilea la al treilea,
saltul ține de o decizie — asta înseamnă sannyas-ul. Tu decizi că ai
adunat destule cunoștințe, acum vrei să fii din nou ignorant, vrei să fii
din nou copil, renăscut. Eu sunt moașa aici, eu vă pot ajuta să deveniți
proști. Și ține-ți minte, până când nu atingeți al treilea nivel, întreaga
voastră viață este o pură pierdere de timp
Adam nu l-a ascultat pe Dumnezeu. Fiecare Adam trebuie să nu
dea ascultare. Adam a căzut în dizgrație. Fiecare Adam trebuie să cadă.
Adam a mâncat fructul din pomul cunoașterii. Fiecare Adam trebuie
să devină cunoscător, este un proces natural. Am întâlnit mii de
parabole, dar nimic nu se compară cu parabola căderii Iui Adam. Este
cea mai semnificativă parabolă posibilă. De asta mă întorc mereu la ea
pentru a afla noi sensuri, pentru a-mi fi revelate noi înțelesuri.

Și când Adam s-a transformat în Hristos, el a devenit prost

de al treilea fel. Hristos este prost de al treilea fel, prostul
binecuvântat. Ce a făcut Adam, Hristos a desfăcut. Hristos s-a întors
la extraordinara supunere, inocență.

4
 Rabinii, oamenii religioși, preoții templului din Ierusalim, erau
proști învățați. Ei nu-l puteau tolera pe Iisus. Proștii învățați sunt mereu
deranjați de proștii binecuvântați. Sunt nevoiți să-i ucidă pentru că
numai și simpla lor prezență este incomodă. Simpla lor prezență era o
culme a păcii, a iubirii, a compasiunii și a luminii, toți proștii învățați
devenind astfel conștienți că întreaga lor existență era pusă în joc. Dacă
acel om trăia, atunci ei erau proștii și singura șansă de a scăpa de el era
aceea de a-l distruge pentru a deveni din nou învățații neamului lor.
Socrate a fost ucis de oameni învățați. Mansur* a fost ucis de alți
oameni învățați. Ori de câte ori a apărut
* Mansur al-Hallaj (858—922), mistic și poet musulman, condamnat și
executat în urma acuzației de erezie. (n.tr.)
pe lumea asta al treilea fel de prost s-a iscat un conflict
important. Toți cărturarii se adunau laolaltă, întreaga lor afacere era în
joc.
Omul acela spunea că tot ceea ce știau ei era o prostie. Iar ei simțeau
și ei, adânc în inima lor, că era o prostie, pentru că nu le
adusese nici un folos. Nici fericire, nici binecuvântare nu a reieșit de
acolo. Ei erau așa cum au fost întotdeauna, cunoașterea lor nu le
atinsese sufletul, nu devenise deloc o transformare.
Adânc în sufletul lor știau asta, de asta le era și mai incomod.
Doreau să distrugă astfel de oameni, pentru că simpla prezență a unor
astfel de oameni îi anula. Fără Iisus erau marii preoți ai templului, cu
Iisus deveneau brusc niște nulități. În prezența lui Iisus se făcea simțită
dumnezeirea în sine, iar preoții simțeau că-și pierd toată gloria.

De la al doilea la al treilea, fac saltul doar oamenii foarte

curajoși. Este saltul cuantic. Religia este doar pentru cei foarte
curajoși, de fapt, pentru cei mai cutezători. Nu este pentru lași. O
anecdotă...
Un bătrân bețiv, dar foarte învățat și citit, a fost adus în
fațajudecătorului dintr-un orășel de provincie. „Ești acuzat că te-ai
îmbătat și ai tulburat ordinea publică", i-a spus cu asprime
judecătorul. „Ai ceva de spus în apărarea ta?"
„Cruzimea omului față de om a îndoliat mii de persoane", și-a început
pledoaria acuzatul. „Nu-s atât de stricat precum Poe, atât de depravat

5
precum Byron, atât de ingrat precum Keats, atât de necumpătat
precum Burns, atât de timid precum Tennyson, atât de vulgar precum
Shakespeare, atât de..."
„Suficient", l-a întrerupt judecătorul. „Nouăzeci de zile și, ofițer,
notează toate numele astea și caută-i. Sunt la fel de răi ca și el.'
Judecătorul este aici prost de primul tip, iar acuzatul este prost de al
doilea tip. Iar pământul este locuit mai ales de aceste două feluri de
proști.
Al treilea tip — un Iisus, un Buddha — apare foarte rar.
Cuvântul indian pentru prost este buddhu - vine de Ia Buddha. Când
Buddha a renunțat la regatul său și mulți, foarte mulți oameni l-au
urmat, toată țara s-a neliniștit. Oamenii își spuneau unul altuia: „Nu fi
un buddhu, nu fi un prost, nu-l urma pe acest om". Oamenii au început
să le spună buddhu celor care îl urmau pe Buddha. Este un buddhu, este
un prost, pentru că a renunțat la domnie. Cine ar mai putea renunța la
tronul său? Oamenii aspirau, doreau, visau la un tron, iar el renunțase —
trebuie să fi fost un prost.

Al treilea tip este un fenomen foarte rar. Dar apare. Și dacă

ești suficient de curajos, poți să faci saltul. Al doilea prost nu este atât de
curajos. Merge și adună lucruri de ici și de colo. Nu are atât de mult
curaj, împrumută cunoașterea. În loc să cunoască el însuși, împrumută
cunoștințele. Este mai ieftin și le poate cumpăra angro.

Este anevoios dacă vrei să cunoști realitatea direct. Cere să

i te sacrifici cu totul. Al doilea tip de prost încearcă până la o limită.
Limita este: dacă poate obține ieftin cunoștințele, este gataj dar dacă
trebuie să pună ceva în joc, se retrage.
Fii curajos. Dacă nu va fi nemărginit curajul tău, nu vei fi capabil să
devii prostul binecuvântat, cel de-al treilea tip.
De obicei, nimeni nu rămâne în primul stadiu, este doar un stadiu
teoretic. Toți trebuie să iasă din asta, mai mult sau mai puțin — diferența
constă în grade, în cantitate, dar nu în calitate.
Așa că oamenii se regăsesc mai mereu în a doua categorie. Dacă ești
din a doua categorie, dacă te gândești că faci parte din intelectualitate,

6
amintește-ți că nu este niciodată prea târziu să înveți. Ai suficiente
cunoștințe, acum învață să cunoști. Cunoștințele înăbușă mintea așa
cum praful se așază pe oglindă. A avea cunoștințe nu înseamnă
cunoaștere — cunoașterea este de o cu totul altă calitate și are alt gust.
Are gustul învățării.
Să-ți spun care este diferența. Să deții cunoștințe înseamnă că ai
adunat informații, experiențe, clasificări, lucruri învățate pe dinafară.
Învățarea înseamnă că nu ai adunat nimic, pur și simplu rămâi deschis
către ceea ce se întâmplă, sau s-ar putea întâmpla.
Învățarea este o stare de minte deschisă. Cu cât știi mai mult, cu atât
te închizi mai mult, pentru că nu poți ocoli cunoștințele deja acumulate,
ele se pun de-a curmezișul. Dacă mă asculți și ești un om bine informat,
un învățat, atunci nu mă poți asculta direct pe mine pur și simplu. Nu mă
poți asculta pe mine.
În timp ce vorbesc, adânc în sinea ta, judeci, evaluezi, critici — nu
este un dialog, este o dezbatere. Poate că pari liniștit, dar nu ești liniștit,
cunoștințele tale îți aleargă prin minte. Distrug tot ceea ce spun,
distorsionează, iar orice ajunge la tine nu este real. Orice ajunge la tine
este doar ceea ce cunoștințele tale permit să ajungă la tine.
Mintea care învață ascultă cu atenție, fără interferențe din trecut.
Este doar o deschidere, un fenomen asemănător oglinzii, care pur și
simplu reflectă indiferent ce ar fi.
Dacă începi să înveți, vei atinge cunoașterea. Iar
cunoașterea te va ajuta să înțelegi că nu știi nimic. O persoană
care ajunge să cunoască realitatea devine conștientă de ignoranța sa —
știe că nu știe. În această cunoaștere, ignoranța este schimbarea,
transfigurarea, revoluția.

Asa că fă saltul de la al doilea la al treilea stadiu de

prostie pentru a deveni prostul binecuvântat. Toate
binecuvântările mele se adresează celor care sunt proști
binecuvântați.