Floare albastra

In majoritatea acceptiunilor poezia Floare albastra este o medidatie pe tema

iubirii, o idila desfasurata intr-un cadru feeric, cu o nota elegiaca finala generata de
destramarea povestii de dragoste.
Viziunea romantica este intregita de motivele literare din poezie- codrul,stele,
luna, stanca, prapastia, izvoarele- simbolul central al poeziei (floarea albastra)
referindu-se strict la mitul fericirii atinse prin iubirea absoluta, ideala. Critica literara
considera ca poezia anticipeaza o alta opera-etalon ,,Luceafarul`` deoarece, in
subsidiarul povestii de iubire Eminescu a inserat tema timpului, tema destinului si
conditia omului de geniu. Plecand de la acesta premisa, discursul liric, scris sub forma
unui dialog intre cei doi indragostiti, are rol de a evidentia distanta enorma dintre modul
de a concepe viata al fetei-omul comun pentru care viata inseamna bucurie, iubire, extaz
si cel al omului superior, geniul pentru care viata inseamna cunoastere, aspiratie spre
absolut.
La nivel denotativ titlu floare este simbolul fragilitatii si al frumosului iar
albastru semnifica mare, cerul si infinitul. Simbol al romntismului, floare albastra a fost
foosit de poeti precum Novalis sau Leopardi ca referita la o iubire idweala care se
impliniste undeva candva intr-o lumea ideala, iubirea transcede moartea. Nu trebuie
neglijat nici mitul autohton al florii albastrae ca floare de nu ma uita si atunci
intereppretare este cea a unei iubiri trecite dar care, in timp, genereaza o dulce aduce
aminte. Desigur, regaism in universal poetic eminescian albastru ca ipostaze ale
nemarginirii iar floare ca symbol al vietii si la femeii ca izvr pastrator de dorinte ce se
dezvaluite cu vraja.
O trasatura ce subliniaza caracterul romatic al poeziei o reprezinta constructia ei
pe principiul antitezei, ca figura de stil ce evidentiaza diferente intre personaje, situatii,
idei etc., lucru usor sesizabil in text: departare-apropierea (Nu cata in departare), etern-
efemer (Si te-ai dus/Si-a murit), implicarea-pasivitate (zise mititica- eu...n-am zis
nimica) etc. In Floare albastra cea mai elecventa antiteza este atitudinea celor doi
indragostiti fata de iubire si a modului in care fiecare intelege viata: in timp ce EA este
fiinta dionisca El este prototipul apolinicului. Primele trei strofe contureaza profilului
fiintei de geniu, preocupata intents (cufundat, gramadesti) de lumea ideilor inalte
(stele,nouri,ceruri nalte) si deslusirea unor mistere (piramidele-vechite,campiile asire,
intunecata mare). In mod invers eroina este conturata pe principul carpe diem (hai in
codru....acolo-n ochi de padure...mi-i da o sarutare..mi-i spune povesti si minciuni...mi-
i tine de subtioara/te-oi tinea de dupa gat/ne-o da sarutari dulci) iar reprosul ,, iar te-ai
cufundat?” arata o situatie repetitiva care ii genereaza eroinei o stare de neliniste, de
teama unui abandon ,,De nu m-ai uita, sufletul vietii mele”.
O a doua trasatura ce sustinea incadrarea poeziei in romatism o constituie
conjugarea temei naturii cu tema iubirii. La romantici natura actioneaza ca martor
protector si facilitator al iubirii, unoeri este unica optiune (Lucefarul si povestea de
dragoste a cuplului pamantean) alteori este alegerea cea mai fireasca (Floare albastra).
 Apartinand poeziilor din etapa tineretii natura este una feerica si vibreaza cu
straile indragostilor, punand-se si punand la dispozitia acestora toate elementele
necesare povestii de iubire. Chemarea fetei este intr-un cadru feeric, plin de viata: codru
cu verdeata, stanca sta sa pravale, prapastia adanca dar cu un loc parca special pregatit
pentru desfasurarea povestii: ochi de padure, balta cea senina, trestia cea lina. Din cer,
cei doi astrii contribuie la desfasurarea scenariului erotic: soarele accelereaza apropierea
,,si de-a soarelui caldura mi-o desface parul...voi fi rosie”, in timp ce luna prelungeste
starea de beatitudine ,,Cand prin crengi s-a fi ivit/ Luna....M-oi tinea de subtioara/ Te-
oi tinea de dupa gat...ne-o da sarutari” si vegheaza asupra cuplului ,, vom vorbi-
ntunecime”, generand stari contemplative ,,Ca in stalp eu stam in luna/Ce frumoasa,ce
nebuna/ E albastra-mi dulce foare”.

Idei de interpretat- prototipul feminin al poeziilor analizate corespunde idealului

feminn preluat de poet de la Dante (Beatrice) sau Petrarca (Laura) iar ca muza reala se
pliaza pe imaginea iubutei reale a poetului (Veronica Micle): ,,inger blond cu ochi
albastri”. In FA eroina este conturata ca o fiinta delicata, fragila si efemera asemnei unei
flori ,,ce frumoasa...e albastra-mi floare”, naivitatea si lipsa ei de experienta fiind
cumva un motiv de amuzament din partea indragostitului ,, mitica...dulce...eu am
ras...ce nebuna”. In acelasi timp eroina face dovada matutitatii prin scenariul erotic pe
care il imagineaza si il construieste pas cu pas, ademenindu-si iubitul intr-un cadru
edenic: hai in codrul cu verdeta...acolo-n ochi de padure”, seduce si se lasa sedusa in
acelasi timp ,,mi-i spune atunci povesti/Si inciuni cu a ta gurita/ Mi-i tinea de
subtioare...ne-om da asarutari...vom vorbi in intunecine”. Iubirea ei sincera ,,sufletul
vietii mele” o face sa renunte la orice prejudecati, atata in cadrul intimitatilor ..voi fi
rosie ca marul...mi-o desface de-aur parul/Sa-ti astup cu dansul gura” cat si in
exterior ,,cui ce-i pasa ca-mi esti drag”. Interesat este ca desi apartinand planului omului
comun ea este inzestrata cu o capacitate instinctuala de a perecepe sensul real al vietii,
ajungand la acesta inaintea omului de geniu ,,ah, ea spune adevarul”.
Finalul poeziei aduce in prim plan tristetea eului liric, stare generata de
ruptura cuplului pe care EL o resimte ca o pierdere existentiala,, si te-ai dus..si-a murit”.
Cel de-al treilea vers este singura reactia a sa din poezie- pana la acest moment
atitudinea a fost una pasiva: am ras...n-am zis nimica..ca un stalp eu stam-,
repetatia ,,FA!FA” are valoarea unei tanguri. Ultimul vers al poeziei continea
resemnarea in fata unei realiatati ,,totusi...este trist” si poate fi interpretat ca fiind
constatarea constrastului dintre vis (plamuirea scenariul inchipuit de Ea) si realitatea,
singura consolare fiind ca cele doua lumi au avut noricul de a se intalni intr*o clipa de
iubirea pentru ca mai apoi sa se aseze in cursul lor firesc.
LIRISMUL DE MASTI