You are on page 1of 3

MODULUL - NURSING ÎN CHIRURGIE 2

PROFESOR: M.I. AS. MED. PR. GEORGESCU MARIA DELIA


SUPORT CURS: SĂPTĂMÂNA NR 1
1. ORA INTRODUCTIVĂ
2. PROCESUL DE NURSING- IDENTIFICAREA PROBLEMELOR DE
DEPENDENȚĂ ÎN AFECȚIUNI CHIRURGICALE TORACICE ȘI CHIRURGIE
CARDIOVASCULARĂ

 Chirurgia toracică este o ramură de specialitate a chirurgiei care s-a dezvoltat foarte
mult pe plan mondial, dar şi în România. Chirurgia toracică rezolvă prin operaţie toate
afecţiunile chirurgicale ale cutiei toracice şi ale organelor din aceasta, cu excepţia inimii
şi vaselor (artere şi vene) de care se ocupă chirurgia cardio-vasculară şi a esofagului de
care se ocupă chirurgia esofagului.

 Paracelsus (1493-1541) s-a născut în  Elveția. De la tatăl său, care era medic, a primit
primele noțiuni de chirurgie și medicină. La 16 ani începe să studieze la facultatea de
medicină,  unde obține titlul de absolvent, iar în 1516 obține doctoratul în medicină
(M.D.), cam pe vremea când studia acolo și Copernic. Paracelsus a mai fost instruit de
unul dintre cei mai renumiți maeștri în magie, alchimie și astrologie. Sub îndrumarea
acestui profesor, i-au fost cultivate înclinațiile sale spre științele și practicile oculte,
devenind unul dintre primii alchimiști din Evul Mediu. Este cunoscut și pentru faptul că a
dat numele zincului numindu-l zincum și este recunoscut ca primul botanist sistematic,
spunea că: “Fiecare medic trebuie să fie bogat în cunoaștere și nu numai în ceea ce
este scris în cărti; pacienții lui ar trebui să fie cartea sa, aceștia nu îl vor înșela
niciodată”. Acest adevăr este incontestabil, relația medicului cu pacientul este una mai
presus de ceea ce scrie în cărți. Din partea medicului, aceasta se realizează prin stabilirea
unui diagnostic precoce și corect, precum și aplicarea unor terapii adecvate, înțelese și de
pacient. Din partea asistentului medical se realizează prin acordarea de îngrijiri de
sănătate competente, prin empatie și dăruire. " Totul este otravă: nu există nimic
neotrăvitor. Numai doza face ca otrava să nu aibă efect".

 Astfel, putem vorbi de o ramură chirurgicală dedicată diagnosticului și tratamentului


diferitelor afecțiuni (traumatisme, tumori, infecții, inflamații, malformații congenitale,
etc.) în sfera pulmonară, pleurală, mediastinală (esofag, ganglioni limfatici, arbore
traheo-bronsic, timus, tiroidă), patologie de graniță (cervico-toracică, toraco-
abdominală), având cauze, manifestări, investigare, diagnostic, tratament și evoluție
diverse.

gmd
1
 Prima etapă a procesului de îngrijire al unui bolnav internat în clinica de chirurgie
toracică o reprezintă culegerea datelor. Datele se culeg de la bolnav direct când starea
generală îi permite, de la familie, prieteni, membrii echipei de sănătate, în cazurile
urgente de la echipa medicală de pe salvare. De un real folos sunt documentele medicale
ale pacientului, foaia de observaţie. Este necesar să se cunoască dacă pacientul a avut
afecţiuni pulmonare în antecedente, dacă este dispensarizat pentru TBC pulmonar, dacă
este fumător şi câte ţigări fumează zilnic. Asistenta medicală trebuie să cunoască care
sunt problemele (simptome) urgente ce pot pune în pericol viaţa pacientului şi să aplice
conform pregătirii dobândite în şcoală şi stagiile practice intervenţii de urgenţă.

 Identificarea simptomelor şi semnelor în urgenţele medico-chirurgicale toracice

HEMOPTIZIA este hemoragia de la nivelul căilor respiratorii şi plămânului. Este un simptom


foarte grav care se întâlneşte în toate afecţiunile traheo-bronhopulmonare acute sau cronice, dar
şi în unele cardiopatii valvulare, boli de sânge. Hemoptizia este un simptom grav care dă
complicaţii severe cum ar fi: şoc hemoragie când se pierde o cantitate mai mare de sânge;
blocarea ventilaţiei ce duce la insuficienţă respiratorie; inundaţie traheo-bronşică cu sânge.
Caracteristicile hemoptiziei sunt sânge roşu aprins la culoare (sânge oxigenat), aerat, evacuate pe
gură şi nas.
Tratamentul este medical şi chirurgical. Se instituie un tratament de oprire a hemoragiei, se
tratează cauza medicamentos, iar în cazuri care nu răspund la tratament se intervine
chirurgicalul)
Intervenţiile asistentei: va aşeza bolnavul în poziţie şezândă sau semişezând în repaus absolut
sfătuieşte bolnavul să nu vobească, administrează lichide reci sau dă bolnavului să sugă cuburi
de gheaţă, administrează medicaţia recomandată parenteral prin perfuzie.

DUREREA TORACICĂ este un simptom frecvent care apare în toate afecţiunile toracice,
pulmonare, cardiace. Nu este un semn caracteristic, dar poate fi un principal indiciu în stabilirea
diagnosticului.
Durerea toracică violentă şi apărută brusc ca un pumnal se întâlneşte în pneumotorax spontan,
embolie pulmonară, pleurezie, pneumonie.
Caracterele durerii:
- apare insidios în TBC pulmonar şi cancer
- apare brusc sub formă de junghi violent în pneumotorax, embolie
- intensitate poate fi mare sau medie
- poate fi continuă sau intermitentă
- sub formă de arsură, gheară sau cuţit înfipt.

gmd
2
Durerea toracică este supărătoare pentru bolnavii cronici, dar în unele cazuri devine
insuportabilă, se acutizează şi necesită tratament de urgenţă.
Tratamentul este medical, cu analgezice generale. Analgezice folosite: Algocalmin, Novalgin,
Fortral, Urgendol, Mialgin fiole, administrate parenteral de asistentă la indicaţie sau prin
infiltraţie de către medic. Tratamentul chirurgical al durerii constă în rezecţie de nervi
intercostali.

EXPECTORAŢIA MUCOASĂ, spumată aerată, rozată se întâlneşte în edem pulmonar acut,


purulentă în abces pulmonar, supuraţie pulmonară. Intervenţii:se tratează cauza şi se favorizează
eliminarea medicamentos în supuraţii.

VOMICA este un semn clinic foarte grav care apare ca o complicaţie frecventă în chistul hidatic
pulmonar, abcesul pulmonar. Vomica se caracterizează prin eliminarea unei cantităţi mari de
spută > 1 1, cu aspect: lichid limpede cu gust sălciu în chist hidatic; purulent sau sânge cu puroi
în abces pulmonar. Poate fi unică sau se repetă.
Intervenţiile asistentei: aşează bolnavul în poziţie şezândă sau semişezândă; asistă şi drenează
aşezând bolnavul în poziţie de dernaj postural la indicaţie; administrează oxigen dacă este
posibil; administrează medicaţia indicată.

EDEMUL GLOTIC reprezintă inflamaţia glotei, se manifestă prin senzaţie de sufocare cu lipsă
de aer ; apare mai ales la bolnavii alergici, cu astm, accidente; se intervine de urgenţă deoarece
se poate produce stop respirator.
Intervenții: necesită tratament de urgentă prin administrare de HHC în perfuzie, antihistaminice,
tonice cardiace. în cazul când bolnavul nu răspunde la tratament medicamentos se intervine
chirurgical efectuâdu-se traheostomie.

DISPNEEA se întâlneşte în toate bolile pulmonare, în caz de corpi străini endobronşici şi


traumatisme toraco-pulmonare. Intervenţii: dezobstruarea căilor respiratorii; administrare de
oxigen pe mască sau cateter nazal.

Alte semne:
- generale: febră, tahicardie, hipoTA, palpitaţii;
-fizice: paloare în hemoptizie, TBC, cancer; cianoză în insuficienţă respiratorie, pneumotorax;
- transpiraţie,
- agitaţie sau somnolenţă.

gmd
3

You might also like