Cateheza la Sfântul Maslu (II)

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Iubiți credincioși, duminica de astăzi ne oferă un prilej extraordinar pentru înțelegerea celor
referitoare la sfântul maslu. Duminica trecută, în legătură cu vindecarea lunaticului, a fiului unui
tată necăjit, am vorbit despre sfântul maslu ca taină a iubirii. Ca taină care trebuie să ne unească
pe toți în iubire față de cel suferind, și în iubirea unii față de alții. Pilda de astăzi ne ajută într-un
mod extraordinar. Să știți că și pentru mine a fost o surpriză să înțelegem sfântul maslu ca taină a
iertării.

Vedeți că în rugăciunea pe care Domnul Hristos ne-a învățat s-o zicem când ne rugăm,
spunem: „..și ne iartă nouă greșalele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Adică cum să
ne ierte? Să ne ierte dacă iertăm, cum iertăm și cât iertăm.

Pilda de astăzi oglindește acest lucru cu maximă claritate. Această pildă Domnul Hristos a
spus-o ca răspuns la o întrebare a sfântului apostol Petru. Și anume, Sfântul Apostol Petru – ni se
relatează de către sfântul evanghelist Matei – apropiindu-se de Domnul Hristos i-a zis: „Doamne,
de câte ori va greși fratele meu față de mine și eu îl voi ierta? Oare până de șapte ori?” (foarte
mult...) Iisus i-a zis: „Nu-ți spun că până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte. De
aceea, asemănatu-sa împărăția lui Dumnezeu…” și Domnul Hristos spune în continuare pilda
aceasta pe care tocmai am auzit-o cu toții, în care pune în evidență iubirea lui Dumnezeu, Cel
care este asemănat prin acest împărat care a făcut socoteala cu slugile sale; deci iubirea lui
Dumnezeu față de întreaga făptură, față de noi toți, o pune în lumină și în comparație cu ceea ce
facem noi. Ni se spune că Împăratul, deci Dumnezeu, a iertat unui om această datorie mare de 10
000 de talanți. Pentru a înțelege trebuie să vă spun că un talant era unitatea de măsură care
însemna 17 kg de metal prețios, de aur. Un talant. Or, datoria de 10 000 de talanți era o datorie
care nu putea fi plătită nicicum de un om, iar toată această datorie împăratul, Dumnezeu, cu
mărinimie i-o iartă celui dator; Dumnezeu ne-o iartă nouă, tuturor. Însă cel iertat merge și
întâlnește un frate al lui, un coleg de-al lui, care avea o datorie la el de 500 de dinari, spune
Evanghelia… Dinarul, știm dintr-o altă pildă, era aproximativ plata unei zile de lucru. Deci dacă
socotim ziua de lucru cu 8 euro pe oră și depinde câte ore lucrăm, puteți să socotiți câteva mii de
euro că era această datorie. Și pentru că cel care i-o datora colegului nu putea să i-o plătească, l-a
băgat la închisoare. Cei din jur văzând ce s-a întâmplat, văzând nedreptatea aceasta, se duc și
spun împăratului, care se mânie pe cel pe care-l iertase și îl aruncă în închisoare sau poruncește
să fie aruncat în închisoare până ce va plăti toată datoria. N-avea cum să plătească această
datorie. Deci învățământul este că Dumnezeu, în chipul împăratului, iertând, aștepta ca și cel
iertat să se poarte tot cu iubire iertătoare, tot iertând pe cei din jurul lui, sau pe cei mai mici ca el,
și atunci când nu constată această iertare, este și el împiedicat în a-și revărsa iertarea peste cei de
la care așteaptă ca și ei să ierte.
 Practic, această pildă ne învață că Dumnezeu așteaptă de la noi o asemănare cu El în iubire și
în consecință în iertare, pentru că cele două sunt legate. Dacă nu poți să iubești nu poți nici să
ierți. De aceea s-a cuvenit să vorbim întâi de sfântul maslu ca taină a iubirii, iar apoi, acum, de
sfântul maslu ca taină a iertării. Dumnezeu așteaptă de la noi să-i tratăm pe ceilalți așa cum vrem
noi să fim tratați. Și ce ne rugăm toată ziua la Dumnezeu, în principal? Să ne ierte de păcatele, de
greșelile, de răutățile, de toate neajunsurile noastre. Or, când ne uităm la semen nu ne mai uităm
cu ochiul iertător și iubitor cu care vrem ca Dumnezeu să se uite la noi, ci cu un alt ochi, critic
demulte ori, plin de invidie, de ură, de nedreptate și de alte patimi care ne caracterizează. Or,
vedeți, pilda aceasta ne oferă cheia pentru a înțelege sfântul maslu.

Nu știu dacă v-ați pus întrebarea: Ce cerem noi mai mult la sfântul maslu? Dacă ascultăm
canonul și rugăciunile, cerem, într-adevăr, vindecare sufletească și trupească. Dar, mai mult
decât aceasta, cerem iertare pentru păcatele cele de voie și cele fără de voie, deci se întâmplă
exact ceea ce ne relatează o altă pildă, aceea cu vindecarea slăbănogului, care s-a citit la
începutul lunii iulie, parcă, în care se spune că atunci când slăbănogul i-a fost prezentat
Mântuitorului, El i-a zis: „Fiule, iartă-ți-se ție păcatele tale.” Și ca consecință, a venit și
vindecarea trupească.

Sfântul Maslu este o slujbă a Bisericii în care insistăm foarte mult pe această iertare a
păcatelor de voie și fără de voie. În ectenia care se repetă după fiecare sfântă evanghelie, cum
spunem? Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea și lăsarea
păcatelor robilor lui Dumnezeu, îi pomenim, și pentru ca să li se ierte lor toată greșeala cea de
voie și cea fără de voie. Insistența aceasta foarte, foarte mare, de iertare a păcatelor. De
asemenea, cerem în Sfântul Maslu, în rugăciune, ca să fim iertați amintind de ceea ce însuși
Domnul Hristos a spus: de cuvintele din fața pildei de astăzi. Și anume în rugăciunea a șasea,
către sfârșit, spunem, adresându-ne Domnului Hristos: „Tu, Cel ce ai poruncit să iertăm de
șaptezeci de ori câte șapte, și căruia îți pare rău de faptele noastre cele rele și te bucuri de
întoarcerea celor rătăciți, de la Tine cerem iertarea și vindecarea celui bolnav”. Iar în rugăciunea
de încheiere a sfântului Maslu, aceea care se citește cu Evanghelia pe capul celui sau celor
bolnavi, cerem de la Domnul Hristos același lucru: Iertarea. Ca celui bolnav să-i fie trecute cu
vederea toate greșelile lui. Și amintim iarăși de același fapt: „că Tu ești Dumnezeul nostru, Care
ai poruncit să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte celor ce cad în păcate.”

Ce înseamnă toate aceste lucruri? Toate acestea ne dau cheia pentru ceea ce trebuie să se
întâmple în sfântul maslu și nu numai, ca să obținem vindecare. De fapt, ne rugăm ca să fim
iertați, la Dumnezeu, învățând sau cerând, sau rugându-ne în același timp, ca să putem noi ierta.
Rugăciunea noastră de iertare a păcatelor adresată lui Dumnezeu se transformă în rugăciunea:
Doamne dă-ne putere ca să putem noi ierta, pentru ca să fim iertați; pentru că Tu ne ierți oricum;
Tu ești bun și iubitor de oameni. Dar dacă noi nu iertăm, atunci depărtarea noastră de Tine
rămâne în noi. Nu Tu stai departe de noi, ci noi stăm departe de Tine, prin refuzul iubirii, și prin
refuzul iertării semenului nostru. Și cât timp noi nu ne vindecăm de neiertarea din suflet, cât nu
ne vindecăm de ura și de lipsa noastră de iubire, atunci în zadar cerem de la Tine iertare, pentru
că iertarea este pusă de Tine în noi, iar dacă noi n-o primim și n-o actualizăm, n-o punem în
lucrare, nu ne putem vindeca. Rămânem bolnavi. Nu doar cel bolnav, ci cu toții.

Pentru că, vedeți, de multe ori suferă cineva pentru păcatele, pentru bolile, pentru nedreptățile,
pentru răutățile altora. Și cât timp nu ne vindecăm de răutatea și de neiubirea noastră, provocăm
în jurul nostru suferință.

Și vedem, deci, cum sfântul Maslu, ca taină a vindecării, se transformă și se dovedește a fi tot
mai mult o taină a iubirii și a iertării. Când noi iertăm, acționăm după chipul lui Dumnezeu, ne
asemănăm cu El, devenim una cu El, astfel că El, Viața și sursa vieții, acționează în noi. Și când
suntem uniți cu El nu putem să fim altfel decât în starea de bine. Fie și având o anumită suferință
trupească, ca o consecință a stării de cădere în care trăim. Dar fiind uniți cu Dumnezeu în iubire
și prin iertare, ne asemănăm cu El și ne împărtășim de viața Lui, și știm că El este Viață în belșug
și că a venit în lume „ca oamenii viață să aibă și din belșug să aibă”.

Și acum o să vă amintesc două exemple din Vechiul Testament, în care vedem că viața,
puterea de viață ne vine de la Dumnezeu. Poate ați auzit de Samson, din Cartea Judecătorilor.
Știți de el, unii. Ce a fost cu acest Samson? La un moment dat a fost o rânduială a lui Dumnezeu
cu el. Îngerul Domnului s-a arătat mamei lui, i-a spus că va naște, că va avea un fiu pe care să se
pregătească să-l afierosească lui Dumnezeu cu votul nazireatului. Să zicem, ceva asemănător cu
monahismul de astăzi, deși acest vot se putea exprima în mai multe feluri de slujire adusă lui
Dumnezeu. Și-i spune să se ferească, ea, mama, pregătindu-se de naștere, de tot ce e rău, iar fiul
ei, de asemenea, să-l țină departe de vin, de băutură, de păcate, pentru că Dumnezeu avea pentru
el o lucrare specială. Se naște acest Samson, și Dumnezeu îl înzestrează cu o putere
supraomenească, cu care el se poate împotrivi vrăjmașilor poporului Israel. Puterea lui, taina
puterii lui stătea în faptul că de capul lui nu s-a atins briciul, cum spune Sfânta Scriptură în
Cartea Judecătorilor, și cât timp pletele lui n-au fost tăiate, puterea aceasta a lui Dumnezeu lucra
în el, era peste el. Când i-a fost tăiat părul, i-a pierit și puterea. Odată cu creșterea părului a
primit din nou puterea. Vedeți cum Dumnezeu arată prin acest exemplu că puterea omului de
fapt nu stă în mușchii lui. Gândiți-vă câtă putere avem fiecare în păr, și încercați chiar să vă
mișcați un fir de păr, dacă puteți, ca să vedeți câtă putere aveți în păr, ca să înțelegeți
simbolismul acestui lucru: că puterea venea de la Dumnezeu și părul era un simbol pentru acest
lucru. Și cât Samson nu și-a trădat misterul puterii lui a avut puterea lui Dumnezeu peste el;
când, din pricina păcatelor lui, a trădat această taină și i s-a tăiat părul, și-a pierdut puterea.

După aceea, un alt exemplu la îndemână: David, când merge să se lupte cu Goliat. Regele
Saul îl invită să ia armura lui. Goliat era un reprezentat al armatelor dușmane, tot așa, un uriaș,
mult mai puternic decât media generală a oamenilor, și mergând David să se lupte cu el,
deoarece s-a ajuns la înțelegerea să se bată doi reprezentanți ai popoarelor care se găseau în
luptă, să se evite o mare vărsare de sânge, iar filistenii l-au scos în față pe acest Goliat, care știau
că nu are rival. David s-a oferit să se bată el cu Goliat, și regele, atunci, să-i dea ce avea mai bun,
pământește. Și-i dă armura și armele lui. David, și un pic neînvățat cu ele, dar mai mult decât
atât, spune: „Eu nu o să-l bat pe Goliat cu puterea armelor, ci cu puterea lui Dumnezeu. Căci pe
cel care vine împotriva mea cu cea mai bună armătură de luptă eu o să-l contracarez cu puterea
lui Dumnezeu”. Și ce face David: Cu praștia îi dă cu o piatră în frunte și după aceea îi taie capul
cu propria spadă lui Goliat.

Deci două exemple în care vedem cu deosebită claritate că puterea din om este puterea pe care
Dumnezeu o dăruiește omului, și pe care omul este chemat s-o păstreze prin viața lui. Și că de la
acest Dumnezeu trebuie să ne cerem puterea, trăind în armonie și în unitate cu El. Cât suntem
sub protecția lui Dumnezeu avem toate puterile de care avem nevoie; nu ne lipsește nimic: Avem
viață din belșug, avem plinătate de viață și plinătate de bucurie. Când ne depărtăm de Dumnezeu,
cum a făcut-o și Samson prin păcatele lui, atunci ne pierdem și puterea, s-ar putea să ne pierdem
și viața. Și revenind, deci, la Sfântul Maslu, trebuie să înțelegem acest lucru, că, dacă vrem să
avem viață, să avem putere, să avem sănătate, să avem bucurie, trebuie să stăm sub protecția
ocrotirii dumnezeiești făcând voia lui Dumnezeu. Și să ne asemănăm cu El, având în vedere
acum sfântul maslu, în iubirea și în iertarea pe care să le dăm altora.

Atunci, de fiecare dată când ne rugăm la Sfântul Maslu, și nu numai, ci în toate slujbele și
rugăciunile pe care le facem pentru iertarea păcatelor noastre, să știm că de fapt ne rugăm lui
Dumnezeu să ne dea puterea să iertăm noi. Pentru că El ne iartă oricum; dar nu ne folosește
iertarea lui Dumnezeu dacă noi ne lăsăm măcinați de ura propriilor păcate; dacă ne lăsăm
îmbolnăviți, otrăviți de răutate și de celelalte patimi ale noastre. Ce să ne facă Dumnezeu, cum să
ne vindece? Nu ne vindecă magic, ci ne vindecă prin puterea pe care ne-o dăruiește dacă noi
stăm sub ocrotirea Lui. De multe ori, la Sâmbăta eram, veneau oameni la Părintele Teofil și îi
cereau binecuvântare. Binecuvântare pentru un lucru, pentru altul. Atunci părintele spunea: „Să
trăiești (sau să lucrezi ) așa, să faci așa ca tot ceea ce faci Dumnezeu să poată binecuvânta.
Pentru că degeaba îi ceri lui Dumnezeu binecuvântare și tu nu trăiești în așa fel încât ea să poată
veni și să poată rămâne asupra ta”. Fiind cazul celor care se rugau pentru binecuvântare la
examen, spunea Părintele, de exemplu: „Dragă, eu îți dau binecuvântare, dar să știi că examenele
nu se iau cu binecuvântare, ci se iau cu învățătură”. Că degeaba iei binecuvântare și nu înveți. La
fel și noi, dacă am vrea să ne dea Dumnezeu spor în viață și nu lucrăm, trebuie să știm că n-o să
vină nici un spor dacă nu lucrăm.

Așa e și cu sănătatea, cu vindecarea noastră interioară: degeaba o cerem de la Dumnezeu să

ne-o bage cu …………….. în cap, dacă noi nu ne vindecăm prin noi înșine, prin puterea pe care
Dumnezeu a pus-o în noi. Și constat de multe ori cu atâta regret, văd oameni care se roagă să fie
iertați, să fie ajutați… și ei sunt atât de plini de ură față de semenii lor, nu-i pot ierta, nu se pot
împăca că poate li s-a făcut o nedreptate peste care trebuie să treacă ș.a.m.d. Or, că este așa ne-o
dovedesc și cuvintele din Apostolul al 6-lea de la sfântul Maslu, dinainte de rugăciunea în care
spunem că trebuie să-l iertăm de câte șaptezeci de ori câte șapte, și anume prin acest Apostol din
epistola către Galateni a sfântului Apostol Pavel, spunem că roada Duhului – deci viața împreună
cu Dumnezeu – înseamnă pace, bucurie, dragoste, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine,
credință, blândețe, înfrânare, curăție. Împotriva unora ca acestea nu este lege, spune Sfântul
Apostol Pavel. Iar cei ce sunt ai lui Hristos și-au răstignit trupurile împreună cu faptele și cu
poftele. Adică trăiesc pentru Dumnezeu și pentru binele semenilor. Și continuă: Dacă trăim în
Duhul, în Duhul să umblăm (să nu facem păcate, adică), și spune: Să nu fim iubitori de mărire
deșartă, supărându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții. Chiar dacă va cădea un om într-o
greșeală, voi cei duhovnicești (voi cei care veniți la biserică) îndreptați-l pe unul ca acesta cu
duhul blândeții, luând seama la tine însuți: Să nu cazi și tu în ispita pe care o condamni la
cellălalt.

Și încheie – și cu acest cuvânt vreau să închei și eu: „Purtați-vă sarcinile unii altora, și așa veți
plini legea lui Hristos”. Purtați sarcinile unii altora, iubiți-vă, iertați-vă, trăiți susținându-vă unii
pe alții, și așa veți plini legea lui Hristos, veți ierta și veți fi sănătoși și plini de viața pe care v-o
doresc din belșug.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin