AD HONOR EM

V IC T O R Ţ V I R C U N

FIRUL VIU, CE LEAGĂ TIMPURI

ВРЕМЕН СВЯЗУЮЩАЯ НИТЬ
THE THREAD THAT CONNECTS TIMES
•
Culegere de articole
Cборник статей
The collection of articles

C hiș inău 2 020

 Recommended for publication by the decision of the State Senate
University named after Dmitry Cantemir.
Protocol № 7/15, 2020, 18 may.

Scientific coordinator of the volume

Lilia ZABOLOTNAIA

Editorial board
Ilona CZAMAŃSKA, Prof. Dr. hab., „Adam Mickiewicz” University, Poland
Stanislav NIKOLAYENKO, rector, NUBiP (Ukraine), Academician of the National
Academy of Pedagogical Sciences of Ukraine
Tatiana CALLO, Institute of Educational Sciences, Chisinău, Republic of Moldova
Vladimir ARTAMONOV, PhD. in history, Institute of Russian History RAS
Ivan DUMINICA, PhD. in history, Institute of Cultural Heritage of the ASM

Firul viu, ce leagă timpuri: Culegere de articole = Времен связующая нить: Cборник
статей = The thread that connects times: The collection of articles: Ad honorem Victor
Ţvircun. – Chişinău: Cartdidact, 2020. – 806 p.: fot., tab.
Tit. paral.: lb. rom., engl., rusă. – Texte: lb. rom., engl., rusă. – Rez.: lb. engl. – Список
трудов профессора Цвиркун В. И.: p. 7-37. – Referinţe bibliogr. la sfârşitul art. şi în
subsol. – 300 ex.
ISBN 978-9975-3469-1-7.
CZU 94+37.0(092)(082)=135.1=111=161.1
F 59

CARTDIDACT SRL
mun. Chişinău, şos. Hînceşti 138/1
tel: 022 24 10 62, 022 28 81 78, 022 28 14 30
Email: comenzi@cartdidact.md
www.cartdidact.md
ИСТОРИЯ РЕЛИГИИ И ПРАВОСЛАВНОЙ ЦЕРКВИ.
РЕЛИГИЯ КАК ФАКТОР ДУХОВНО-НРАВСТВЕННОГО
ВОСПИТАНИЯ И РАЗВИТИЯ ЛИЧНОСТИ
ISTORIA BISERICII ORTODOXE. RELIGIA CA FACTOR AL
EDUCAŢIEI SPIRITUAL-MORALE A PERSONALITATII
HISTORY OF THE ORTHODOX CHURCH.
RELIGION AS A FACTOR OF THE SPIRITUAL-MORAL
EDUCATION OF PERSONALITY

CZAMAŃSKA ILONA,
Prof. Dr. habil., „Adam Mickiewicz” Universitatea, Poland

CULTUL DOMNILOR SFINŢI ÎN EUROPA CENTRALĂ

ȘI DE SUD-EST ÎN TRECUTUL ȘI EPOCA
CONTEMPORANĂ

THE CULT OF HOLY RULERS IN CENTRAL AND SOUTHEAST

EUROPE IN THE PAST AND MODERN TIMES

SUMMARY: The beatification and canonization of rulers was and is a phenom-

enon occurring in all Christian countries. Depending on the period, culture and
specificity of a given country, its sense and ideological significance could be dif-
ferent. In the first period of Christianization and the formation of statehood, a
Christian protector of the dynasty and the state was necessary. Such was the
character of the canonization of the Tsar of Bulgaria Boris - Michael, the king
of Hungary Stefan I and his son Imre, and the Tshech Přemyslids: Ludmila and
Wenceslas. This type of saints can also include the patron saint of Lithuania -
St. Kazimierz, prince of the Jagiellonian dynasty. The rulers who contributed to
the strengthening of the church institution in their country include the King of
Hungary Laszló I (the second patron of this country, next to St. Stephen) and the
Tsar of Bulgaria, Peter I. Organizers of countries, such as the rulers of Georgia,

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 552 Ilona CZAMAŃSKA

David I and Tamara, were also often brought to the altars. An innocent death
also sometimes predisposed to the development of a cult, as in the case of Jan
Vladimir of Duklja or the Serbian prince Lazar. Jan Vladimir became the patron
saint of Duklja with time, and now he is the patron saint of Montenegro, al-
though his tomb is located in Albania.
It should be emphasized that there is a significant difference in understanding
the sacralization of power between the Byzantine and Latin cultures. In Byzan-
tium, the only canonized holy ruler was the Roman emperor Constantine and
his mother Helena, who enjoyed a unique cult throughout Eastern Christianity.
Byzantine emperors, according to local notions, did not require canonization,
because they became saints thanks to the anointing of the emperor.
The situation was different in Serbia, also an Orthodox country, but operating on
the border of Byzantine and Latin cultures. Here, most of the rulers were officially
elevated to the rank of saints, most often shortly after death. The close relation-
ship of the church with the state tradition resulted in an exceptionally strong na-
tional awareness of Serbs (generally illiterate) during the Ottoman domination.
In the countries of Latin civilization, one can become a saint only as a result of the
canonization process carried out in Rome. Until the end of the 20th century, there
was no canonized ruler in Poland, and it was only in 1997 that John Paul II canonized
Queen Iadwiga (her canonization process lasted over 500 years). Patrons of Poland:
St. Adalbert and St. Stanislas were clergymen and did not come from the Polish ruling
dynasty (although St. Adalbert came from the Slavnikovič ruling family in Moravia).
The most important factor determining the elevation of rulers to the altars was,
first of all, the politics of their successors on the throne and the higher clergy of
the country, and in Latin civilization also the politics of the Holy See. Apart from
the political factor, one cannot ignore the strictly religious, often related to the
environment, e.g. the female part of the court of the Hungarian king Bela IV and
his brother Kalman.
Keywords: holy rulers, Saint patrons of states, state and church

Cultul sfinţilor are rolul foarte important în tradiţia creștina. De la primele

veacuri creștinităţii societăţii, care au întrat în lumea creștina, au căutat repede
sfânţilor patroni. Când creștinătatea a devenit religia de stat, aproape fiecare stat
a căutat patronul său, în special in familie regale. Majoritatea aceștilor au fost
domnitori, care au primit lege creștina și au introdus legislația creștină că lege
statală. Evident, canonizarea acestora avea nu numai caracter religios, dar și po-
litic. Au fost state și naţiuni la care cultul sfânţilor patroni au avut rolul special.
Cinstirea sfânţilor domnitori s-a început încă în perioada Imperiului Ro-
man, când era cinstiţi Elena mama imperatului Constantin și împeratul Con-

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 Cultul domnilor sfinţi în Europa Centrală şi de Sud-Estîn trecutul şi epoca contemporană 553

stantin. Se pare, că ei, ca mulţi sfânţi din epoca veche, sunt cinstiţi fără procesul
de canonizare făcut în biserica. Cultul Elenei a început singur Constantin, care
după moartea mamei sale a edificat ei mauzoleu în Roma – primul locul cinstii,
care ea a primit între creștini încă în viaţa, pentru angajarea sa religioasă. Cin-
stirea Constantinului, în deosebit Elenei, a avut mai mult caracter statal și a fost
legata cu transformarea Imperiului Roman de Răsărit la Imperiul Bizantin. La
icoane ei sunt pictaţi împreună lingă Sfânta Cruce. Rolul lor pentru întărirea
legei creștine în sensul politic și statal este indiscutabilă. Constantin și Elena
sunt foarte populari ca sfânţi, mai ales în răsărît în cercul culturii bizantine, dar
și în ţării nu așa mult legate cu Bizanţ, de exemplu în Georgia. În biserica ro-
mano-catolica numai Elena este cinstita că sfânta, Constantin a fost tratat local
ca binecuvintat (Świdziński 2010, 19-33; Kuźmiak 1993, 645-647).
Pentru Împeriul Bizantin mai importantă a fost persoana impăratului Iusti-
nian și a soţiei lui Teodora. Epocă nouă, pe care au deschis ei, a întrodus și sacra-
lizarea puterii imperiale, regale sau princiare numai din faptul, că puterea astă a
fost primita de la Dumnezeu. După Iustinian și Teodora împerăţii bizantini n-a
fost canonizaţi cu excepţie două  împărătease Irina și Teodora, soţia imperatului
Teofil. Canonizarea Teodorei și Irinei a fost legata cu lupta ei cu iconoclasmul și
revenirea la închinarea icoanelor. Amândouă sunt considerate sfinte în biserică
ortodoxa, și romano-catolică. Dar cu toate că erau ambele împărătese, n-au fost
sfântele cu caracter statal. Din altă parte, cum se vede în multe picture, persoana
fiecarului impăratul bizantin a fost tratata aproape ca sfânta, numai din cauză
puterii sale imperiale, măcar că niciodată n-a fost canonizată.
Situația asemănătoare o vedem în Georgia, țara creștinată foarte timpuriu,
încă în veacul al IV-lea. Conform tradiției georgienii au fost creștinate de Sfânta
Nino, prima patrona georgiană, lângă Sf. Gheorghe. Însă, ei sunt mai degrabă
sfinții naționali decât statali. Patroni statali sunt regele David al IV-lea (1089-
1125), numit Edificătorul și regina Tamara (1184- 1213). David a intrat în isto-
rie ca unificatorul principatelor georgiene și a făcut stat puternic. A făcut la fel
foarte mult pentru dezvoltarea culturală și religioasă țării, a dăscalecat multe
școale de diferite grade. Cea mai importantă a fost mănăstârea Gelati, numită
„Mic Ierusalim”. Gelati, unde David este îngropat, este locul unde în deosebit
este cinstit. Dar mai ales el este cinstit astăzi peste contemporani nostru că pa-
tron Georgei – statului puternic. Chipul lui este în fiecare biserică, precum și
chipul reginei Tamarei din sfîrșitul sec. al XII-lea, în timpul domniei cărora a
fost la fel perioada marei dezvoltării culturale și religioase (Metreveli 2010). Da-
vid și Tamara sunt sfânți canonizați, cinstiți în biserică în deosebirea de la mulți
domni georgieni, care a fost pictați cu aureola, cinstiți ca oameni de putere data

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 554 Ilona CZAMAŃSKA

de Dumnezeu. Desigur această a fost sub influența Bizanțului și s-a terminat în

veacul al XV-lea.
Parţial acest model a primit Bulgaria, dar foarte târziu, în ultimul timp exis-
tenţei statului medieval. Primul domn creștin al Bulgariei medievale Boris Mi-
hai (852-889/m. 907) a fost canonizat în scurt timp după moartea. Canonizarea
lui n-a avut numai temei politice. El a prezentat mentalitatea tipică a unui bun
domnitor și bun creștin medieval. Cruzimea cu care el a introdus creștinismul
(a omorât 52 familii de boieri) a fost justificata în ochii contemporanilor. El a
fost văzut că om riguros în posturi și rugaciuni și, în sfârșitul, că căluger, care
ultimele 18 de ani vieţii sale a trăit în mănăstire. Persoana a lui Boris, care a fost
foarte bun organizator de stat, a fost foarte bună pentru patronul statului. Dez-
voltarea cultului lui a fost legată cu edificarea patriarhatului bulgar, edificată de
nepotul lui, Petru I (927-969) (ABH 1883, 85; Андреев 1988, 48-58; Николов
2007, 124-130)
Lungă domnie a lui Petru n-a fost prea fericita din punct de vedere politic,
dar legea creștina și biserică bulgara s-a împuternicit foarte mult. De sigur, cano-
nizarea lui Petru a fost în realitate mulțumirea patriarhatului bulgar, dar el este
amintit ca omul blând și bun creștin Николов 2007, 129). Interesant, că cinsti-
rea lui Petru s-a dezvoltat mai mult în sec. XI-lea, când n-a fost statul bulgar și
a avut rolul foarte important pentru susținerea tradiția bulgara statală. Nu fără
temei, principele Zetei Constantin Bodin, chemat de la ducii răscoalei bulgare
antibizantine la scăun bulgar, s-a încoronat ca țarul bulgar sub numele Petru, de
asemenea cum primul țar al doilea statul bulgar – Teodor Asen.
Petru că a fost ultimul țar bulgar canonizat, dar în ultimul timp existenței al
lui al doilea stat bulgar, vedem aceeași tendință, ca și la Bizanț, țarul a fost tratat
că sfânt, fiindcă a primit puterea de la Dumnezeu, sfânta a fost considerată și
familia lui. Această se vede foarte bine la Evangheliar a lui Ioan Aleksandru din
anul 1356, unde toata familia lui este în aureole și la pictura Ultimii Judecațiunii
Ioan Alexandru este între binecuvântații.
Mai mult aceste procese se văd în Serbia, unde cinstirea domnitorilor în
biserică ca sfinți a fost foarte puternică.
Trebuie să începem da la Ioan Vladimir, principele Duklja-Zeta (ca 1000-
1016). El nu este cunoscut, nici ca mare politician, nici ca organizator de viața
religioasă, este știut ca o persoană cu caracter bun. După război cu bulgari Ioan
Vladimir a fost luat ca prizonier și ținut în închisoare la țarul Samuil. În acest
timp s-a îndrăgostit de dânsul Teodora Kosara, fiica țarului bulgar și în sfârșit
s-a căsătorit cu el. După moartea lui Samuil, și omorârea pe fiul lui Samuil –
Gabriel Radomir, Ioan Vladimir a fost în mod înșelător omorit de fiul de frate

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 Cultul domnilor sfinţi în Europa Centrală şi de Sud-Estîn trecutul şi epoca contemporană 555

a lui Samuil – Ivan Vladislav. Martyrologie a lui Ioan Vladymir n-a avut nimic
comun cu lege, dar moartea înocentă și bună pomenirea lui ca domnului au fost
fapte sprijinitoare pentru recunuașterea lui că sfîntul. Cult s-a început incă în
jumătate veacului al. XI-lea, poate împreună cu mutarea osemintelor lui de la
Prespa la Elbasana în Albania. Mănăstirea de acolo a fost foarte mult timp cel
mai mare centru cinstirii lui. În anul 1967, cutremur puternic a demolat mă-
năstirea și osemintele au fost mutate la Elbasana, apoi mai târziu la Tirana. În
fiecare an în ziua sf. Ioan Vladimir (22 mai/4 iunie) osemintele lui sunt muta-
te în procesie la reedificata mănăstârea lui vechea lingă Elbasana. Altă tradiția
este legata cu crucea lui Ioan Vladimir, care a fost transmisă din generație la
generație în familia Mrkojević din satul Mikulicie, iar după islamizarea acestei
familii în familia Andrović. Crucea a fost purtată la biserica sf. Troimiei la vârful
Rumia, iar după distrugerea bisericii în 1571 la vârf. În anul 2005 biserica a fost
reedificata (de fapt a fost făcută biserica din metal) și din nou crucea este purtată
la biserica (Ковачевиђ 1969, 57; CJB; CSJV). Cinstirea sf. Ioan Vladimir, măcar
că a fost cult domnitorului, peste multe veacuri a avut character suprastatal, el
este cinstit în Serbia, Montenegro, Macedonia, Albania, Grecia, Bułgaria, Ru-
sia și în biserică armenească, iar niciodată n-a fost acceptat ca sfânt în biserica
romano-catolică, ce este interesant, fiindcă cea mai importanta informația ha-
giografică despre el este din proveniența catolică (Letopisețul popei Duklanin)
(HKS 1988, 92-103). În ultimul timp sărbătorile legate cu cinstirea lui foarte
des au caracter manifestării naționale, mai ales sîrbe și montenegrine, iar crucea
sf. Ioan Vladimir este tratată ca cea mai veche relicva naționala montenegrina
(Vujičić; Czamańska 2011, 178-179).
Rolul deosebit cinstirei domnitorilor în Serbia a fost legat cu dinastia Ne-
manicilor și s-a început cu canonizarea lui Stefan Nemanja sub numele lui mo-
nahale Simeon, aproape imediat după moartea lui la Muntele Athos (13 februa-
rie 1200). Propaganda cinstirii lui a început imediat fiii lui, Rastko, cunoscut sub
numele monahal Sava, mitropolitul Serbiei, și al doilea fiu lui Nemanja – Stefan
Prvovenčani. Cinste s-a început de la mutarea osemintelor sf. Simeon din mă-
năstârea Hilandar la Athos, la mănăstârea Studenița în anul 1208 (Кашић 1969,
23). Rolul important a avut și bogata literatura hagiografica despre el, mai ales
scrisa de Sf. Sava, Ștefan Prvovenčani și Domentian (Св. Савa; Nemanić 1902;
Доментијан 1863; Reinhart 2000, 137-152). Sf. Simeon este cinstit la 13/26 fe-
bruarie, la Hilandar și Studenița.
Cinstirea sf. Simeon a avut rolul important în organizarea bisericii ortodo-
xei în Serbia și mitropolia autochefalică de Rastko – Sava. Conform tradiției, el
a avut mare influență asupra fratelui său mai mare Stefan, care în timp a legat

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 556 Ilona CZAMAŃSKA

relații apropiate cu latinii și s-a încoronat ca rege cu coroana trimisă de papa

(1221). Sava a încoronat pe fratele încă odată în celebra ortodoxa și mai târziu,
când regele a fost bolnav a îndemnat lui, ca să întră la mănăstirea. După moartea
fratelui (24 septembrie 1228), Sava a fost inițiator canonizării lui Stefan Prvo-
vencani (la fel sub numele Simeon). Și aici a folosit fapt, că osemintele lui au fost
mutate de la Studenica la capitala mitropoliei Žiča (Кашић 1969, 27-28).
Moștenitorul lui Ștefan Prvovenčani, Ștefan Radoslav, la fel a sfârșit viața
în mănăstirea. El a venit acolo după pierderea tronului legată cu înfrângerea lui
Teoder Angelos la Kłokotnica 1230 și mare răscoala în țară (Данило II 1935, 7;
Кашић 1969, 29). El n-a fost canonizat, ce se întâmplat foarte rar în Serbia.
Foarte important pentru statul sârb a fost canonizarea sf. Sava, care a mu-
rit la 12 ianuarie 1236, la Târnovo în Bulgaria. Mitropolitul încă în viața a fost
cinstit ca sfânt. După cum menționează autorul Vieții sf. Sava, Domentian, țarul
bulgar, Ioan Asen II n-a vrut a restitui osemintele lui sârbilor, fiindcă de la înce-
putul a fost tratate cum relicva. El a fost îngropat nu la Žiča, dar în noua zaduž-
bina sa – Mileševa (Кашић 1969, 32). Este cinstit ca sfântul național nu numai
a sârbilor, dar și de alte națiuni ortodoxe. Cinstirea Sf. Sava a fost tratata cum
primejdioasă peste turci, care în anul 1594 au prădat moștii lui de la Mileševa și
au focat la dealul Vračar lingă Belgrad (Puljević 1998).
Următori regii sîrbi, aproape toți a fost canonizați. N-a fost canonizați nu-
mai cele mai buni organizatori statali: Uroš I și Stefan Dušan. Locul special în
șirilor domnii sfânţii în Serbia are soția a lui Uroš I – Elena. Originea ei este
discutabilă. Ea a fost de origine Angevina din Neapol și probabil aproape toata
viaţa a rămas romano-catolică. De abia scurt timp înainte moartea a schimbat
lege la ortodoxa, dar este cinstita numai la biserica sârba ortodoxa (Brzozowska
2012, 74). Fără dubiu inițiativa canonizării Elenei a ieșit din fiului său Milutin.
Ea este cunoscută că descălăcătoară primei școale pentru femei. În ultimul timp
vieţii sale Elena s-a călugărit în mănăstirea la Shkodra, sub numele Elisaveta.
Ea a fost înalțată în rîndul sfînților de abia peste 3 ani dupa moartea (a murit în
1314, a fost canonizata în 1317). Milutin la fel a fost canonizat în scurt timp după
moartea sa, (m. 1321 r.). În opinia noastră, rolul important în aceste canonizări
a avut arhiepiscopul Serbiei, Danilo II (1324-1337), care și a scris biografiile lor
hagiografice (Данило 1866, 54-161; Данило II 1935, 43-121). În iconografia bi-
sericească Jelena și Milutin foarte des sunt pictați împreună.
Canonizat a fost și fratele mai mare a lui Milutin – Dragutin, care a domnit
în ani 1276-1282, a resemnat din scăun și a primit de la regele Ungariei Vladislav
IV Cuman multe țări, la care a făcut a doilea regatul sîrb, numit Srjem. În ulti-
mele anii vieții sale Dragutin a trăit la mănăstirea Djurdjevi Stepovi ca monah

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 Cultul domnilor sfinţi în Europa Centrală şi de Sud-Estîn trecutul şi epoca contemporană 557

Teoctist. E posibil, ca inițiativa canonizării lui a venit din partea fiului lui mai
mare Vladislav. Împreună cu Dragutin a fost canonizat și fiul lui mai mic Urošic.
Moștenitorul a lui Milutin, Stefan Uroș III, numit Dečanski, a fost canonizat
relativ târziu, câteva decenii după moartea sa. Se pare că aceasta a fost legat de
situația specială, când el a pierdut scaunul domnesc și peste scurt timp viața. Ca-
nonizarea lui a fost inițiată de egumenul mănăstirii Dečani, care a fost edificată
de el ca zadužbina și unde el a fost îngropat. Canonizarea a avut loc la inceputul
sec. al XV-lea, când egumenul acestei mănăstire a fost Grigore Țamblak, viitorul
mitropolit de Kiev. El a descris viața lui, în care îl caracterizează drept mucenic,
orbit de tatăl său, căruia Dumnezeu a revenit vederea, și omorât de fiul său.
Dušan, se pare, realmente a fost tratat ca ucigașul tatălui, și niciodată n-a fost
canonizat, cu toate că a făcut foarte multe donații pentru biserică, în special la
edificarea patriarhiei sârbe (Цамблак 2000).
Abia peste 200 de ani după moartea, în anul 1582, după reinnoiriea patri-
arhiei in Peć cu marele vizir Mehmed Sokollu, a fost canonizat fiul lui Dušan
– Uroš I (V) ultimul țar al sârbilor. Măcar că el n-a fost persoana buna pome-
nire că conducatorul politic, canonizarea lui în timpul robiei de turci naţiunii
sârbe a avut rolul important la imputernicirea amintirii existenţei statului sârb
medieval. Pentru aceasta iniţiatorul canonizarii a lui Uroš I (V), patriarh din
Peć, Paisje a scris viaţa lui cu multe elemente fanteziste (Пајсије 2001; Фајфрић
2000, čl. 50).
Rolul special în tradiția sârba a avut canonizarea principelui Lazar Hrebel-
janović, decapitat la Kosovo Polje. El a fost canonizat ca martir încă în februarie
1391, când trupul lui a fost mutat de la biserica in Babiny Most la biserică zaduž-
bina lui în Ravanica. Rolul important în dezvoltarea cultului a avut soția lui La-
zar, Milița, și mai târziu fiul lui – Ștefan Lazarević. Sub mecenatul acestui ultim
s-a dezvoltat și teme mitologiei legate cu lupta la Kosovo Polje. În timpul lipsirii
statului sârb el a fost simbol luptei sfânte cu turci – musulmani și martir naţional
pentru lege. Desigur despre cinstirea lui speciala a cunoscut și dușmani. În tim-
purile primejdioase pentru sârbii, moștii lui Lazar multeori a fost portate pentru
ascundarea (Весовић 1988; Божић, Ҕурић 1975; Mihaljčić 1989; Свети кнез
Лазар 1989; Lis 2003, 71-92).
Stefan Lazarević a fost canonizat de abia în anul 1927, peste 500 de ani dupa
moartea sa împreuna cu mama sa Miliţa. Moștenitorii lui la scaunul despotovi-
nei a Sârbiei, Gheorghe și Lazar Brankovicii, n-au avut interes special la cano-
nizarea lui Ștefan Lazarević și ei singuri n-au fost canonizați. Situaţia extrem de
dificilă Sârbiei și conflict familiar în casa Brankovicilor, n-au fost prea favora-
bili pentru ctitorii religioase. Numai peste mult timp, au fost canonizați ultimii

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 558 Ilona CZAMAŃSKA

membrii acestei dinastii: Stefan cel Orb, despotul Sârb din Srjem – Ioan, soția lui
Anghelina și mitropolitul Maxim. Aceasta au fost legate cu activitatea religioasă
despotul de Srem Gheorghe Brankovici (mai târziu mitropolitul Maxim) şi creş-
terea nou centru religios la Fruška Gora.
Exemplu sârbilor este extraordinar. Aproape toți domnitori, cu mică ex-
cepție, au fost canonizați. Motivele a fost diferite: religioase, familiale, statale.
Fără dubiu, această a avut rolul foarte important în epoca, când sârbi, supuși
de turci n-au avut statul său. Majoritatea sârbilor în acest timp n-au știut carte,
dar au primit ceva educație în biserica. Cu sacralizarea domnilor și cinstirea
domnii sfinți, și istoria statului Sârb a fost sacrificata, și dacă sacrificata, așa și
cunoscuta între oameni de rînd. Desigur această nu va fi posibil fără reedificării
patriarhatului sârb în Peć în anul 1557 din inițiativa marelui vizir de origine
sârba – Mehmed Sokollu.
Aceasta a fost una din cele mai importante motive susținirii tradiției statale
între națiune sârba în timpul dominației otomane. Tradiția cultului domnitori-
lor are rolul important și în epoca contemporană. Mai bine aceasta se vede în
cinstirea principelui Lazar și tradiția luptei la Kosovo Polje, care a făcut din re-
giunea Kosovo pământul sfânt pentru națiune sârba, pe care nu poate se piardă.
Aceste lozince au fost foarte multe în perioada crizei balcanice în ultimii ani,
mai ales la Kosovo.
În alte statele și națiuni balcanice nu observăm patroni regali. Patronul sta-
tului a avut Republica Raguzei, această a fost sf. Vlah, dar el n-a fost domnitor,
da episcop.
În țăriile central-europeene situația a fost puțin deosebită. Și anume: Cehia,
Ungaria, Polonia și mai trziu Lituania a fost în zona influenței romano-catoli-
ce. Sacralizarea puterii niciodată n-a primit așa caracter cum la Bizanț și țăriile
din zona culturii bizantine. Canonizarea domnilor n-a fost așa ușoară, n-a fost
făcută în țara, dar a fost la Roma, la papa. Din altă parte însă și pentru papa a
fost necesară împuternicirea legii creștine. Aceste țări foarte repede a primit pe
sfanților sale, patroni, care au unificat societatea în nucleu statului creștin.
În Cehia prima sfânta din familia principală a fost principesa Ludmila omo-
râta 15 septembrie 921 de la poruncă noră sa Drahomira. Omorârea Ludmilei
n-a avut caracter stricte religios, dar a fost rezultat luptei pentru stăpînirea reală
în timpul minorităţii Vaţlav și Boleslav. Activitatea religioasa Ludmilei și omo-
rîrea împreună cu ea cele mai apropiaţi colaboratori ei preoţi a sta temei pentru
încluderea pe ea în șirul martiri pentru lege. Iniţiatorul cultului a fost nepotul
ei Vaţlav, care 5 ani mai tîrziu a mutat solemn moști ei de la Tetin la Praha,
pentru ce a edificat special basilica sf. Wit, mai târziu basilica catedrală. Rolul

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 Cultul domnilor sfinţi în Europa Centrală şi de Sud-Estîn trecutul şi epoca contemporană 559

Ludmileiei, că patronei Cehiei, preluat repede singur Vațlav, omorât de frate său
– concurent la domnie, Boleslav, 28 septembrie în anul 929 sau 935 (Spież OP
2007, 40-46). Cum și omorîrea Ludmilei, omorîrea lui n-a avut caracter religi-
os, dar cinstirea domnului asasinat că martir s-a dezvoltat foarte des. Vaţlav a
fost considerat că sfânt cu aprobarea omorâtorului său – fratelui Boleslav I cel
Crud, care a manifestat mai târziu mare regret. Există presupunere, că primul
haghiograf lui Vaţlav, cunoscut sub numele Cristian, a fost in realitate unul din
fii lui Boleslav I (Spież OP 1997, 234). Vaţlav la începutul a fost văzut că omul
blând, aproape monah. Mai târziu s-a schimbat imaginea lui spre cavaler, apă-
rator ţării. În sec. XII el a fost patronul dinastiei regale Premislovicilor, în sec.
XIII – patronul statului Cehiei (Klaniczay 2002, 101-108, 154-166). Aceasta nu
s-a schimbat pâna astăzi, măcar că societatea cehilor este foarte mult laicizata.
În timpul evenimentilor din anii 1968 și 1989 persoana sf. Vaţlav a fost simbolul
unităţii și luptei cehilor pentru libertatea.
În Ungarea primul regele sfînt a fost Stefan I, care a întrodus legea creștina.
El a fost canonizat în anul 20 08 1083, 45 de ani după moartea sa din inițiativa
unui din urmașul său Vladislav I. După Annales Posoniensi împreuna cu el au
fost canonizați și fiul lui Imré, episcop Gerard (Gelert) și ...regele Solomon. In-
teresant și minunat, acest ultim a fost de fapt detronizat de fratele lui Vladislav
I – Géza I și singur Vladislav mult timp a luptat cu el. Alte izvoare nu știut nimic
despre Solomon, dar a notat doi alţi sfânţi maghiari – călugeri Gerard-Endre și
Benedict. În sfârșit însă sinodul în Szábolcs din anul 1092 a confirmat numai trei
sfânţi: Ștefan, Imré și Gelért (Klaniczay 2002, 123-126).
Vladislav I reinnoit biserica, partial distrusa după mișcarea păgânilor. Si el
a fost canonizat în anul 1192, aproape 100 de ani după moartea sa din iniţiativa
regelui Béla al III-lea. Canonizarea lui a fost legata cu pregătitrea regelui ungar la
participarea în cruciata. Pentru aceasta motiv ideologic important a fost nomi-
narea regelui Vladislav la conducator cruciatei întîi, nerealizata din cauza morţii
(Klaniczay 2002, 173-194). Cinstirea lui Stefan I și lui Vladislav I în Ungaria
este foarte mare până acum, și are mai mult caracter statal. Cea mai mare cinste
amândoi au primit în sec. XIX , când maghiari a luptat pentru libertatea statala.
În familia regală maghiară au fost multe femei canonizate și binecuvântate.
Majoritatea din ei (Gizela – soţia lui Ștefan I, Kinga și Margerita – fiice a lui Bela
IV, Iadviga – fiică a lui Ludovic cel Mare) a fost canonizate de abia în veacul al
XX-lea, numai Elizabeta, fiică lui Andrei II și soţia sfântului Ludovic landgraf
Turingiei a fost canonizată încă în timpul vieţii părintele său în anul 1235, dar
se pare, și la acest ultimul caz element politic n-a avut rol special din cauza foar-
te mare activităţii religioase Elizabetei, care a descălecat Ordinul al treleea sf.

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 560 Ilona CZAMAŃSKA

Francisc. Desigur rolul important a avut și atmosfera la curtea regala în Buda

în prima jumătate sec. al XIII -lea, mai ales creșterea fiicelor familiei regale în
mănăstirile.
Această a fost comune și cu curtii principelor polonezi în timpul dezmem-
brarea feudală, mai ales din Cracovia, de fapt înrudiţi cu casa regală maghiară.
Se pare, că rolul important la crearea acestei atmosferii religioase a avut princeza
Salomea, fiică lui Leșco cel Alb, soţia fratelui mai mic a lui Bela IV – Koloman,
coronat rege Ruteniei Haliciene. Cununie făcute când Salomea a avut 5 sau 6 de
ani a avut caracter alb cu acord amândoi soţii, măcar că s-a ţinut 24 ani până
moartea lui Koloman în lupta la Mohi în anul 1241. După moartea soţului său,
Salomea a revenit la Polonia, la începutul la curtea fratelui său – Boleslav V cu-
noscut în Polonia cum cel Rușinos, și puţin mai tîrziu ea a întrat la mănăstir sf.
Francisc la Sandomierz. Mai tîrziu a întemeiat Ordinul sf. Clara în Zawichost,
remutat la Skała. Salomea a primit mare cinste imediat după moartea sa. Per-
soana Salomeei a fost amintită în doi importanţi monumente literaturii latine
din Polonia în evul mediu: Cronica lui Dzierzwa și Viaţa sf. Salomea. Măcar că
Salomea a fost foarte mult cinstita, procesul de canonizare s-a început de abia în
anul 1650 din iniţiativa episcopului din Cracovia Piotr Gembicki și a avut multe
probleme din cauza lipsirii în documente. De abia în anul 1678 Salomea a fost
socotita în biserica romano-catolica în șirul binecuvintaţi, dar numai cu cult
local. Înteresant, papa Ioan Paul II, încă când a fost numai cardinal Karol Wo-
jtyła, în anul 1968 a fost orator la 700 aniversarea moartei ei și în cuvântarea a
vorbit mult despre rolul ei împortant în tradiţia creștina polona, n-a făcut nimic
pentru canonizarea ei. Salomea a fost tratata temporal ca patronca Poloniei, dar
astăzi este puţin cunoscuta (Karwacki 1911; Bar 1985; Niezgoda 1996; Świdzińs-
ki 2010, 393-397).
Mai mult cunoscuta este cumnata Salomeei sf. Kinga, soţia lui Boleslav cel
Rușinos. Posibil sub influenţa Salomeei, Kinga a preluat idea cununiei albă, to-
tuși unii credeau, că această decizie a fost realmente rezultat defectului fizic so-
ţului. Sf. Kinga este cunoscuta că femeie foarte bine învăţată și capabilă. Ea a
făcut foarte buna economie în moșiile sale, ce au primit de la soţul, între altele a
mutat din Ungaria la Polonia primi minerii, care a început a explora sare. După
moartea soţului, Kinga a dăscălecat mănăstire sf. Clarei în Stary Sącz, unde a
sfârșit viaţa. Imediat după moartea a fost tratata cum sfînta patrona minerilor
de sare în Polonia. Oficial în șirul binecuvintaţi a fost întrodusa de abia în anul
1690, după mai mult decît 60 de ani staruinţei în Rîm. În anul 1715 Congregatio
de Ritibus et Ceremonis a titulat pe Kinga patrona Poloniei et Lituaniei, dar pro-
cesul de canonizare s-a început de abia în 1742 și s-a ţinut mai mult decât 250

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 Cultul domnilor sfinţi în Europa Centrală şi de Sud-Estîn trecutul şi epoca contemporană 561

de ani! În sfârșit Kinga a fost canonizata prin papa Ioan Paul II în anul 1999 (Pr-
zybyszewski 1997; Czekański 1999; Piotrowicz 1993, Świdziński 2010, 400-406).
Situaţia asămănătoară a fost și cu regina Poloniei, Iadviga. Imadiat după moar-
tea sa ea a fost cinstită pentru bunătatea și capabilitatea sa, pentru grijă de orfani
și săraci, pentru mulţi fundaţii bisericești și mai ales pentru rolul ei în creștinita-
tea Lituaniei. Încă în veacul XV-lea, din iniţiativa soţului ei Vladislav Iaghello, s-a
început procesul ei de canonizare dar din cauzele politice a fost rupt. Multe sute
de ani Iadviga fără canonizarea oficiala a fost tratată de fapt cum sfânta patroana
Poloniei. De abia în anul 1979 cu staruinţa papei Ioan Paul II regina Poloniei a fost
introdusa la cercul binecuvîntaţi, iar în anul 1997 a fost canonizata. Regina Iadviga
este foarte des confundată cu altă sf. Iadviga, care a fost princeza locală din Silezia.
În Polonia este situația minunată. Până la anul 1997 nici un rege Poloniei
n-a fost canonizat. Patroniii Poloniei n-au fost regi, dar au fost – cum polonezi,
oameni dificili de supunere.
Primul patron a Poloniei sf. Voiteh (pol. Wojciech) – Adalbert a provenit
la drept vorbînd din familia principală, dar din Cehia, nu din Polonia. Tătal lui,
Slavnik, a fost rudă familiei Primislovicilor și principele local cu centru la oraș
Libice. Voiteh n-a domnit însă, el a fost episkop în Praha, dar după conflict cu
principele Cehiei Boleslav II a fost silit să fuge din Cehia. La Roma el a întîlnit
tânărului împărat Otto III cu care a întrat la mare prietenie, colaborând în dez-
voltarea idei Europei universale. Se pare cu înţelegerea împăratului a plecat la
Prusilor cu scopul misionar creștinarea națiunii Prusilor. În Polonia Voiteh a
fost scurt timp, poate la curtea principelui polon Boleslav cel Viteaz, numai în
timpul drumului său spre Gdańsk. De abia după decapitarea lui de la Prusi în
anul 997, Boleslav cel Viteaz a cumpărat trupul lui Voiteh, platând după legenda
atât aur, cât greutate a avut trupul sfântului. Ca martir pentru lege Voiteh imedi-
at a fost tratat că sfânt. Transmutarea solemna moștilor la Gniezno în anul 1000,
legata cu vizită împăratului Otto III, a început cinstirea lui ca primului sfântul
polonez și patronul Poloniei (Pobóg – Lenartowicz 2002). Desigur principele
polon a avut în această scop politic legat cu planuri ambiţioase coroanei regale și
conducerii toţi naţiunii slave. Sfântul Voiteh are cinste specială și pentru Cehia,
și pentru Ungaria, unde a fost ceva timp (Labuda 2000).
În timpul dezmembrării feudale statului polon sa ivit nou patron – episcop
de Cracovia, Stanislav, omorit de regele Boleslav cel Harnic în anul 1079. Per-
soana episcopului Stanislav a fost folosită de biserica polonă în propaganda ideii
unității. Din inițiativa lor, la 8 septembrie 1253, episcop Stanislav a fost cano-
nizat de papa Innocent IV. La 8 mai 1254 a fost sărbătorit canonizarea lui în
Cracovia (Żurek 2007, 83; Labuda 2000).

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 562 Ilona CZAMAŃSKA

Și Wojciech, și Stanisław sunt mult cinstiți în Polonia. Dar din punct de

vedere religios Polonia are încă una patroană. Aceasta este legat cu încoronarea
în anul 1656 Maici Domnii ca reginei Poloniei făcuta de regele Ioan Casimir.
În anul 1963 papa Ioan XXIII a emis actul oficial, în care a scris că Polonia
are 3 patroni: pe sf. Wojciech, pe sf. Stanislav și pe Maica Domnului.
Din familia regala polonă și lituaniană are originea sa patronul Lituaniei, care
a fost creștita din sensul statal peste Polonia. Fiul regelui Kazimir Jagiellon, Kazi-
mir, care a murit tânăr, a fost repede socotit în cercul binecuvintați, dar canonizat
solemn în anul 1604. Cu sărbătoarea această a fost legată edificarea capelei la ba-
silica catedrala din Wilno. Cinstirea lui sf. Casimir s-a dezvoltat repede în timpul
Republicii Nobiliare, dar a fost preluat și la national statul lituan în epoca interbe-
llica. Astazi, în timpul laicizarii societății lituanienie, are caracter istoric.
În Moldova şi Ţara Românească a fost situaţia asămănătoară cum în Po-
lonia. Pina la sec. XIX biserica română n-a canonizat nimeni, care n-a fost din
cercul preoți. Și între aici a fost puțini din dinastii domnești. De abia în 1992
a fost canonizați Stefan cel Mare și familia Brâncoveanu, in anul 2008 Neagoe
Basarab. În legatură cu aceasta trebuie să întrebam: Cine este pentru moldoveni
persoană lui Ştefan cel Mare: este patronul religios a Moldovei?
În epocă medievală sfânţii domnii au avut rolul important mai ales pentru
dinastia, lipsirea sfinţilor a slabit dinastia. Cu timp domnii sfânţi au primit ca-
racter statal, cultul lor religios au unificat naţiune, la fel sau mai ales în timpul
lipsiriei statului. Astăzi observăm în multe ţări, mai ales post-comuniste, căuta-
rea sfânţilor între persoane istorice şi oameni de stat.

BIBLIOGRAFIE:
ABH 1883: Annales Bertiniani auctore Hincmaro, Ed. G. Waitz. (Hannoverae
1883) (Monumenta Germaniae Historica - Die digitalen Monumenta (dMGH) -
http://daten.digitale-sammlungen.de ).
Bar 1985: Bar Joachim Roman [ed.] Błogosławiona Salomea. Życiorys, mo-
dlitwy, pieśni (Warszawa 1985).
Brzozowska 2012: Brzozowska Zofia, Łacinniczka na tronie trzynastowiecznej
Serbii. Wizerunek królowej Jeleny z Andegawenów w pismach arcybiskupa
Danila II. In: Balcanica Posnaniensia. Acta et studia, t. XIX, 2012, p. 71-83.
Czamańska 2011: Czamańska Ilona, Kult świętych władców, jako egzemplifi-
kacja idei politycznych w Europie Południowo-Wschodniej. In: Balcanica Pos-
naniensia. Acta et studia, t. XVIII, 2011, p. 177-187.
Czekański 1999: Czekański Marek, Święta Kinga. Czasy – życie – kult. (Kraków
1999).

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 Cultul domnilor sfinţi în Europa Centrală şi de Sud-Estîn trecutul şi epoca contemporană 563

HKS 1988: Historia Królestwa Słowian czyli Latopis Popa Duklanina, ed. i tłum.
Jan Leśny (Warszawa 1988).
Karwacki 1911: Karwacki Alojzy, Błog. Salomea za życia i po śmierci. W siedem-
setną rocznicę jej urodzin (Kraków 1911).
Klaniczay 2002: Klaniczay Gábor, Holy Rulers and Blessed Princesses: Dynastic
Cults in Medieval Central Europe (Cambridge 2002).
Kuźmiak 1993: Kuźmiak K., Helena, Flavia Julia Augusta. In: Encyklopedia Ka-
tolicka, t. VI, (Lublin 1993), col. 645-647.
Labuda 2000: Labuda Gerard, Święty Wojciech. Biskup – męczennik, patron
Polski, Czech i Węgier. (Wrocław 2000).
Lis 2003: Lis Izabela, Śmierć w literaturze staroserbskiej (XII-XIV wiek) (Poz-
nań 2003).
Metreveli 2010: Metreveli Roin, The Golden Age. Georgia from the 11th century
to the first quarter of the 13th century. (Tbilisi 2010).
Mihaljčić 1989: Mihaljčić Rade, Lazar Hrebeljanović. Istorija – kult – predanje.
(Beograd 1984).
Nemanić 1902: Stefan Nemanić, Живот и дела святога и блаженог и
преподобног оца нашег Симеона, који је био пређе наставник и учитељ,
господин и самодржац отачаства свога, све српске земље и поморске. In:
Archiv für slavische Filologie, Bd. XXIV, 1902 – și la pagina Web „Projekat Rast-
ko” (19 12 2011).
Niezgoda 1996: C. Niezgoda, Błogosławiona Salomea Piastówna (Kraków 1996).
Świdziński 2010: Świdziński Jerzy Adam, Święci władcy. Leksykon, Kraków 2010.
Piotrowicz 1993: Piotrowicz Józef, Kult bl. Kingi w polskim górnictwie solnym.
(Zabrze 1993).
Pobóg – Lenartowicz 2002: Pobóg – Lenartowicz Anna, Święty Wojciech.
(Kraków WAM 2002).
Przybyszewski 1997: Żywot świętej Kingi księżnej karakowskiej – Vita Sanctae
Kingae Ducissae Cracoviensis, Ed. Bolesław Przybyszewski. (Tarnów 1997).
Puljević 1998: Puljević Vojin, Gde su Turci spalili mošti Svetog Save: hram po-
dignut na pogrešnom mestu, a kafana na pravom? Svet Sava kod „Posljednje
šanse”. In: „Srpsko nasleđe. Istorijske sveske”, broj 3, Mart 1998 (http://www.
srpsko-nasledje.co.rs/sr-l/1998/02/article-02.html)
Spież OP 1997: W kręgu żywotów św. Wojciecha, ed. Jan A. Spież OP. (Tyniec
– Kraków 1997)
Spież OP 2007: Jan A. Spież OP, Święty Wacław (Kraków 2007).
Vujičić: Vujičić Rajko, Svjeti Vladimir Dukljanski, „Montenegrina” – digitalna
biblioteka crnogorske kulture, (http://www.montenegrina.net/pages/pages1/
istorija/duklja/sveti_vladimir_dukljanski.htm).
Żurek 2007: Żurek Antoni, Stanisław ze Szczepanowa (Kraków 2007).
Андреев 1988: Андреев Й., Българските ханове и царе VII-XIV век.
Историко-хронологичен справочник. (София 1988).
Божић, Ҕурић 1975: О кнезу Лазару, уредници: И. Божић, В. Ј. Ҕурић.
(Београд 1975).

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 564

Весовић 1988: Косовска битка. Мит, легенда, стварност, уредник В.

Весовић (Београд 1988).
Данило II 1935: Данило II, Животи краљева и архиепископа српских
(Београд 1935)
Данило 1866: Архиепископ Данило и други, Животи краљева и епископа
српских, (у Загребу 1866).
Доментијан 1863: Доментијан, Живот Светога Симеуна и Светога Саве,
изд. Ҕ. Данчић (Биоград 1863). (întrarea 10. 12. 2011. în Digitalna Narodna Bi-
blioteka Srbije - http://scr.digital.nb.rs/document/S-II-0226).
Кашић 1969 : Д. Кашић, Свети Сава, în: Српска Православна Црква 1219-
1969, Београд 1969
Ковачевиђ 1969: Ковачевиђ Б., Црква и книжевность у нашей средњовековой
држави, в: Српска Православна Црква 1219-1969 (Београд 1969).
Николов 2007: Николов A., Идея о благочестии и мудрости правителя в
политической идеологии и публичной пропаганде болгарских государей
в первое столетие посьле принятя христянства в Болгарии (864-971). In:
Международные аспекты в исторической жизни церкви, XVII Ежегодная
Богословская Конференция Православного Свято-Тихоновского
гуманитарного университета, т. 1. (Москва 2007), 124-130 http://pstgu.ru/
download/1286797721.nikilov.pdf
Пајсије 2001: Пајсије, Житје цара Уроша (Нови Сад – Београд 2001).
Reinhart 2000: Раjнхарт Jоханес, Синтакса житиjа Симeона Немање од св.
Саве, Стефана Првовенчанога и Доментjана, în: Colloque Scientifique Inter-
national Stefan Nemanja - Saint Simeon Myroblite. Histoire et tradition, Sep-
tembre 1996, red. Jovanka Kalić, (Beograd 2000), 137-154.
Св. Савa 1970: Св. Савa, Живот Стефана Немање (св. Симеона) от Св. Саве,
în: Стара српска књижевност I, Нови Сад – Београд 1970 ((și la pagina Web:
http://zitijenemanjinoodsave.wordpress.com/)
Свети кнез Лазар 1989: Свети кнез Лазар. Сломиница о шестой стогодиницы
косовског боја 1389-1989, у Београду 1989.
Фајфрић 2000: Ж. Фајфрић, Света лоза Стефана Немање, Интегрално
електронско издање, Београд, 27. јануара 2000, rozdz. 50. (Београд 2000).
Цамблак 2000: Г. Цамблак, Житје Стефана Дечанског, свремена езичка
редакција Л. Миркпвић, Интернет изданије. (Београд 2000). (http://www.
rastko.rs/knjizevnost/liturgicka/camblak-zitije_decanskog_c.html).

Pagini de Internet
CSJV: Celebration of Saint John Vladimiri in Elbasan, (http://www.orthodoxal-
bania.org/English/News%20and%20Publications/pascha/stjohnvlad.html) (in-
trarea 19. 12. 2011)
CJВ: Св. Јован Владимир, Православна Црквена Општина Барска, (http://
www.webcitation.org/63YqjgWtM).
Cпоиен Светог Уроша V – http://www.crkva.se/srbi_uros5.htm

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 CUPRINS
СОДЕРЖАНИЕ
CONTENTS

CURRICULUM VITAE VICTOR ŢVIRCUN ..................................................................... 3

СПИСОК ТРУДОВ ПРОФЕССОРА ЦВИРКУН В.И. ..................................................... 7

PREFAŢĂ / ВВОДНОЕ СЛОВО / PREFACE .................................................................. 39

Victor Țvircun – promotor al Ortodoxiei

(+ VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove) ................................ 39
Уважаемый Виктор Иванович!
(Ирина ВЛАХ, Башкан АТО Гагаузия в Молдове) ................................................. 41
Autoritate științifică de prestigiu care duce faima țării departe de hotarele ei
(Teodor FURDUI, academician, prim-vicepreședinte de onoare al AȘM) ............... 44
Profesorul Victor Țvircun (Academicienii Maria și Gheorghe DUCA) ...................... 46
Profesorul Victor Țvircun – un talent neordinar
(Ion GUCEAC, profesor universitar, academician) .................................................... 48
Savant și diplomat Cuvânt despre Ambasadorul Victor Țvircun
(Aurelian DĂNILĂ, Ambasador) ................................................................................ 51
Pledoarie pentru un bun prieten, pedagog, savant și diplomat.
Prieten și coleg de bresle (Ambasador Ion STĂVILĂ) .............................................. 54
Cu toți anii vieții în perfecțiune științifică pedagogică
(Tatiana CALLO, dr. hab. în științe pedagogice, prof. univ.) .................................... 64
Istoricul şi diplomatul Victor Ţvircun la 65 de ani (semnificaţia vârstei)
(Valentin TOMULEŢ, doctor habilitat în istorie) ........................................................ 67
Ad Honorem (Elenа PLOŞNIŢA, dr. hab.) ................................................................. 70

КАНТЕМИРОЛОГИЯ / CANTEMIROLOGIA / CANTEMIROLOGY .............................. 71

ПОНОМАРЁВ А. М., Значение третьего мемориала Димитрия Кантемира

в контексте изучения истории Украины начала ХVІІІ в. ....................................................... 71
Лилия ЗАБОЛОТНАЯ, Открытия новых документов и их интерпретация.
На примере неизвестного письма великого князя Петра Федоровича Романова
к Антиоху Кантемиру ............................................................................................................... 94

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 832

Надежда КУТЬЁВА, Связь Марии Кантемир и Петра Первого:

в плену исторического вымысла ............................................................................................ 102
Лилия ЗАБОЛОТНАЯ, The works of Dimitrie and Antiochus Cantemir published in the
1740s-1770s in France, England and Germany, from the collection of the National Library
of Poland and the Kórnik Library of the Polish Academy of Sciences .................................... 115

ВОЕННАЯ ИСТОРИЯ И ДИПЛОМАТИЯ / ISTORIE MILITARĂ ŞI DIPLOMAŢIE /

MILITARY HISTORY AND DIPLOMACY ...................................................................... 119

Владимир Алексеевич АРТАМОНОВ, Последние годы войны Османской

Империи против России 1712–1713 гг. ...................................................................... 119
Constantin HLIHOR, Spre un nou război rece? Geopolitical codes/Imaginarul
geopolitic şi relaţiile Est-Vest după dispariţia Uniunii Sovietice ............................... 151
Anatol PETRENCU, România interbelică în studii şi în memoria deportaţilor ......... 171

АКТУАЛЬНЫЕ ПРОБЛЕМЫ СОЦИАЛЬНО-ЭКОНОМИЧЕСКОЙ ИСТОРИИ

И ТОРГОВЫХ ОТНОШЕНИЙ / PROBLEME TEMATICE DE ISTORIE
SOCIO-ECONOMICĂ ȘI RELAȚII COMERCIALE / ACTUAL PROBLEMS
OF SOCIO-ECONOMIC HISTORY AND TRADE RELATIONS ....................................... 199

Владислав Якимович ГРОСУЛ, Внешняя торговля пруто-днестровского

междуречья в конце XVIII – начале XIX вв. ............................................................. 199
Valentin TOMULEŢ, Probleme de controversă privind formarea pieţei
unice ruse şi includerea în componenţa ei a Basarabiei ........................................... 210

ОБРАЗОВАНИЕ И ПЕДАГОГИКА / EDUCAŢIE ŞI PEDAGOGIE /

EDUCATION AND TEACHING ..................................................................................... 244

АРТАМОНОВА Е.И., ТЕСЛЕНКО О.В., Наставничество как проявление

гуманного отношения к профессиональной подготовке
будущего преподавателя Вуза ................................................................................ 244
Tatiana CALLO, Cazul verbal – o variant a studiului de caz.
Formarea elevului ca vorbitor cult ............................................................................ 261
В.П. СМОРЧКОВА, Технология геймификации как инновация в
профессиональной подготовке педагога .............................................................. 280
Lilia POGOLŞA, Provocări ale educaţiei: comportament, identitate, valoare ......... 287
НОВИКОВА Г.П., Исследование организационно-методического
сопровождения модели развития научного потенциала педагогических

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 833

работников профессиональных образовательных организаций

в инновационной и научно - исследовательской деятельности .......................... 300
УШАКОВА О.С., КОЧЕТКОВ Ю.А., Проблемы обучение родномуязыку в
дошкольном детстве: традиции и современность ............................................... 326
ЮЗЕФАВИЧУС Т.А. Исследование феномена комплементарности
в педагогической науке и образовании ................................................................. 341
Violeta BRĂGUŢĂ, Un model al valorilor pedagogice în educaţia integrală ............ 359
Iulian-Ciprian BERTEA, Repere conceptuale ale socio-profesionalizării. Originea
socială a profesionalizării. (Repere conceptuale ale socio-profesionalizării) .......... 369

МЕЖДИСЦИПЛИНАРНЫЕ ИССЛЕДОВАНИЯ В СОВРЕМЕННОЙ НАУКЕ /

CERCETĂRILE INTERDISCIPLINARE ÎN ȘTIINȚA CONTEMPORANĂ/
INTERDISCIPLINARY RESEARCH IN MODERN SCIENCE ........................................... 380

ФУРДУЙ Ф. И., ЧОКИНЭ В. К., ФУРДУЙ В. Ф., ГЛИЖИН А. Г., ВРАБИЕ В. Г.,
МЕРЕУЦЭ И. Е., ВУДУ С. Г., РАЙСКИЙ В. И., Сознание и креативность –
одни из связывающих нитей времен ..................................................................... 380
Stanislav NIKOLAYENKO, Quality of higher education: Ukrainian universities
in terms of global development ................................................................................ 399
Александр Сергеевич СТЫКАЛИН, Межэтнические трения в Трансильвании
середины XIX в. – начала XX в. глазами русских наблюдателей
(офицеров и дипломатов) ....................................................................................... 412
А.А. НОВИК, Мифологические персонажи в верованиях албанцев Украины:
традиции в эпоху Интернета ................................................................................... 437

ИСТОРИОГРАФИЯ И НОВЫЕ МЕТОДОЛОГИЧЕСКИЕ ПОДХОДЫ

В СОВРЕМЕННОЙ ИСТОРИЧЕСКОЙ НАУКЕ / ISTORIOGRAFIA ŞI NOILE
ABORDĂRI METODOLOGICE ÎN ŞTIINŢA ISTORICĂ CONTEMPORANĂ /
HISTORIOGRAPHY AND NEW METHODOLOGICAL APPROACHES
IN CONTEMPORARY HISTORICAL SCIENCE .............................................................. 454

Ирина Михайловна ПУШКАРЕВА, Наталья Львовна ПУШКАРЕВА,

Женщины в российском рабочем движении 1895-1914 гг. ................................... 454
Mariana ŞLAPAC, Din nou despre cetatea de piatră a Chiliei ................................... 472
Elena PLOŞNIŢA, Reflecţii despre instituţia culturală -
muzeu din perspectiva cadrului legislativ ................................................................. 487
Tamara NESTEROV, Arhitectura din perioada interbelică –
convertită în realizări postbelice ............................................................................... 501

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 834

Надежда НИЖНИК, Регулирование семейно-брачных отношений в условиях

становления советской России как социальный эксперимент гендерного
конструирования ...................................................................................................... 522
Marius TĂRÎȚĂ, The evolution of the society for dissemination of political
and scientific knowledge from Moldavian SSR (1948-1955) .................................... 540

ИСТОРИЯ РЕЛИГИИ И ПРАВОСЛАВНОЙ ЦЕРКВИ. РЕЛИГИЯ КАК ФАКТОР

ДУХОВНО-НРАВСТВЕННОГО ВОСПИТАНИЯ И РАЗВИТИЯ ЛИЧНОСТИ /
ISTORIA BISERICII ORTODOXE. RELIGIA CA FACTOR AL EDUCAŢIEI
SPIRITUAL-MORALE A PERSONALITATII / HISTORY OF THE ORTHODOX
CHURCH. RELIGION AS A FACTOR OF THE SPIRITUAL-MORAL
EDUCATION OF PERSONALITY .................................................................................. 551

Ilona CZAMAŃSKA, Cultul domnilor sfinţi în Europa Centrală şi de Sud-Est

în trecutul şi epoca contemporană ........................................................................... 551
Andrei EȘANU, Valentina EȘANU, Din istoria bisericii
Sfântul Proroc Ilie din Chișinău ................................................................................... 565
СИЛУАН (Шаларь Марин Дмитриевич), Роль монастырей и общественной
и культурной жизни Бессарабии в конце XIX – начале XX века ........................... 578
Аделаида КИРОШКА, Неизвестная икона первой половины XIX века
из Бессарабии ............................................................................................................ 593
Светлана ДОКИНА, Женское Епархиальное училище -
как образец духовного учебного заведения для девочек .................................. 614
Эмилия Степановна БАНКОВА, Сватовство в системе свадебной обрядности
болгар Республики Молдова ................................................................................... 619

ИСТОРИЯ ПЕРСОНАЛИЙ. ЧЕЛОВЕК И ОБЩЕСТВО /

ISTORIA PERSONALITĂŢILOR ŞI ACTIVITĂŢII PUBLICE / HISTORY OF PERSONS
AND PUBLIC ACTIVITIES OF PEOPLE ......................................................................... 625

Важа КИКНАДЗЕ, Образ царицы Тамар в современной русской

энциклопедии «сто великих женщин» (Критические замечания) ...................... 625
Фрэнсис КОНТ, Профессор, декан Факультета славистики,
Сорбонна-Университет, Одесские парижанки и
княжна А.Г. Гагарина-Струдза (на рубеже ХIX / ХХ в.) .......................................... 635
ПОНОМАРЁВ А.М., Неизданные документы о настоятеле румынского
монастыря Куртя-де-Арджеш Архимандрите Дамаскине времён
русско-турецкой войны 1768–1774 годов ............................................................... 651

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN

 835

Nicolae FUŞTEI, Contribuţii la repertoriul cărţilor din biblioteca

Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni .................................................................... 667

НАЦИОНАЛЬНЫЕ КУЛЬТУРЫ. МЕНТАЛЬНОСТЬ И ПОВСЕДНЕВНОСТЬ /

CULTURI NAŢIONALE. MENTALITĂŢI ŞI COTIDIANUL / NATIONAL CULTURES.
MENTALITY AND EVERYDAY LIFE .............................................................................. 685

Вячеслав Петрович СТЕПАНОВ, Русино-украинское население в трудах

Бессарабии в трудах авторов XIX – начала XX в. .................................................. 685
Николай Николаевич ЧЕРВЕНКОВ, Воспоминания болгарского переселенца
в Бразилии о родном селе в Бессарабии ............................................................... 708
Иван Иванович ДУМИНИКА, Болгары Бессарабии в путевых заметках
французского географа Эммануэля де Мартонна (1919 г.) .................................. 722
Михаил Георгиевич СТАНЧЕВ, О роде Каразиных ............................................... 734
Иван Федорович ГРЕК, Проекты устройства «задунайских переселенцев»
на казенных землях Буджака (1806–1820 гг.) ........................................................ 766

НУМИЗМАТИКА, ГЕРАЛЬДИКА, ГЕНЕАЛОГИЯ / NUMISMATICĂ, HERALDICĂ,

GENEALOGIE /NUMISMATICS, HERALDICS, GENEALOGY ........................................ 784

Ana BOLDUREANU, Tezaurul de aspri otomani descoperit la Nişcani,

raionul Călăraşi, Republica Moldova (începutul secolului al XVI-lea) ....................... 784
Elena ARCUŞ-JANTOVAN, Circulaţia monetară în Basarabia
în prima jumătate a secolului al XIX-lea – reflectată în fondurile
Arhivei Naţionale a Republicii Moldova .................................................................... 796

ФОТОАЛЬБОМ / ALBUM FOTO / FOTO ..................................................................... 805

AD HONOREM Victor ŢVIRCUN