Apple Inc.

 (NASDAQ: AAPL, până în ianuarie 2007 numită Apple Computer, Inc.), este o

companie din Silicon Valley cu sediul în Cupertino, California. Cunoscută mai ales pentru
proiectarea dezvoltarea și comercializarea electronicelor de consum, software de calculator și a
serviciilor online. Este considerată a fi una dintre cele 5 (Big Five) cele mai mari companii de
tehnologia informației din USA, pe lângă Amazon, Google, Microsoft și Facebook.[3][4][5]
Printre produsele și serviciile cele mai cunoscute și de succes, se
numără: iPhone, iPad, iPod, Mac și iTunes.

Cuprins

 1Istorie

o 1.11976-1980: Primii ani

o 1.21981-1985: Lisa și Macintosh

o 1.31986-1993: Creștere și cădere

o 1.41994-1997: Încercări de reinventare

o 1.51998-2005: Întoarcerea la profitabilitate

o 1.62005 – 2012

o 1.72013 – 2020

 2Note

 3Vezi și

 4Legături externe

Istorie[modificare | modificare sursă]

Sediul central al companiei Apple

În 1976, Steve Jobs și Steve Wozniak au pus bazele unei companii de produse electronice într-
un garaj închiriat din orașul Palo Alto, în sudul Californiei. Acest garaj a fost și punctul de plecare
a ceea ce urma să devină curând zona de înalte tehnologii „Silicon Valley”.
Adevăratul strămoș al computerelor personale nu a fost PC-ul produs de compania IBM în 1981,
așa cum se crede de obicei, ci un alt aparat numit Altair 8800, care fusese lansat pe piață cu
mare succes în 1975 de către compania Micro Instrumentation and Telemetry Systems (MITS),
din Albuquerque, New Mexico. Altair 8800 putea fi comandat și primit prin poștă; probleme mari
nu avea, dar se livra sub forma unor componente care trebuiau asamblate de client. Ce se putea
face cu această mașinărie? Nimic, trebuie s-o recunoaștem; asta până când doi hackeri
adolescenți, pe nume Bill Gates și Paul Allen au scris pentru el o versiune de BASIC, cu care se
puteau realiza calcule rudimentare.
Tot în 1975, un tânăr numit Steve Jobs se chinuia să-și afle un țel în viață, acum că terminase
liceul; fusese în India și se întorsese; fusese la o fermă în Oregon și se întorsese; acum își
pierdea timpul la Atari, ca programator pentru jocuri video și frecventa un club de pasionați ai
computerelor, care își ținea reuniunile într-un parc, pe timpul nopții. Când apăruse Altair, membrii
clubului au fost fericiți că făcuseră rost de o nouă jucărie; Jobs însă a văzut aici o modalitate de a
câștiga ceva bani. Imediat s-a gândit să facă și el un asemenea computer. Excelentă idee, numai
că nu avea calificarea necesară. De aceea a apelat la un amic - Steve Wozniak (pe scurt „Woz”) -
care tocmai scrisese un limbaj de programare pentru un microprocesor nou, numit MOS
Technology 6502. Spre deosebire de Jobs, chinuit de probleme existențiale, Woz era un tip
retras, care prefera să stea și să apese pe butoanele tastaturii, în loc să cutreiere lumea în lung
și-n lat. În acest fel, acumulase cunoștințe inginerești, care îi permiseseră să se angajeze
la Hewlett-Packard.
Pentru a pune pe picioare afacerea, Jobs și-a vândut Volkswagen-ul său vopsit în toate culorile
curcubeului, iar Woz s-a despărțit de calculatorul său programabil. Părinții lui Jobs aveau un garaj
în Los Altos, California; acolo și-au stabilit cei doi cartierul general - garajul le servea drept
cameră a proiectanților, unitate de service și magazin, în același timp. După câtva timp au
realizat 50 de plăci de bază, proiectate de Woz, pe care le-au vândut amatorilor locali, la prețul
de 500 de dolari bucata. Noile jucării au fost botezate Apple, după numele casei de discuri care
producea melodiile Beatles, grupul preferat al lui Jobs. 1 aprilie este ziua păcălelilor, dar 1
aprilie 1976 a fost și o zi istorică pentru ei, ziua în care s-a vândut primul Apple.

Apple II

Vânzările mergeau bine, atât de bine încât cei doi și-au dat seama că nu mai erau competenți să
conducă o afacere care lua proporții; de aceea, l-au cooptat pe proaspătul pensionar Mike
Markkula, care reușise invidiata performanță de a ieși la pensie la vârsta de 32 de ani (acest
lucru fusese posibil după câteva manevre pline de succes cu acțiunile bursiere ale lui Intel).
Markkula a înțeles imediat că este vorba de o afacere profitabilă; a obținut un împrumut de
la Bank of America, punând la bătaie în plus 91.000 dolari din banii săi. Investiția s-a dovedit
rentabilă, deoarece pe 3 ianuarie 1978 mica firmă a celor trei a devenit Apple Incorporated, cu un
capital de 250.000 dolari.[6] [7] În acele zile, sediul firmei s-a mutat la Cupertino, pe locul unde
urma să apară întinsul campus Apple. Nu mult după aceea a apărut Apple II, care era ceva mai
mult decât o simplă placă de bază - avea cutia sa proprie, sursă de alimentare și o tastatură
încorporată. Multe elemente noi și atractive apăruseră, ca de pildă posibilitatea de a conecta
computerul la un monitor color. Nu e de mirare deci că la West Coast Computer Fair, în
aprilie 1978, Apple II a devenit cea mai populară mașină, iar vânzările au atins cifra de 300 de
milioane de dolari.
Succesul acestui tip de aparate a atras în competiție nenumărate firme.
Atari, Zenith, Commodore, Tandy au început să producă tot felul de computere similare și
incompatibile. Adevărata problemă a apărut însă atunci când în ring a intrat IBM. Nu cu mult
entuziasm, e adevărat - IBM vindea mainframes cu cel puțin un milion de dolari bucata și avea o
cifră de afaceri de 26 miliarde anual, așa că vânzarea unor mizilicuri de nici 5.000 de dolari nu
părea foarte atractivă. Cu toate acestea, piața computerelor personale era prea dinamică pentru
a putea fi neglijată, așa că IBM a scos în 1981 un aparat destul de slab, numit PC. Pentru Apple,
aflat în plin avânt, acest lucru nu a avut vreo semnificație deosebită; chiar dacă era IBM, în acel
moment nu era decât un competitor printre mulți alții, aflați cu mult în urma Apple. Și asta
deoarece Apple scosese un model revoluționar: Macintosh.
Diferențele între lumea PC-urilor IBM și a celor produse de Apple se adânciseră; deși primele se
numeau "computere personale", cu greu puteai găsi aparate mai impersonale și mai
neprietenoase. Până și forma lor colțuroasă contrasta cu rotunjimile Macintosh-urilor. Oricine
pornea computerul dădea de un ecran negru; trebuia să scrii comenzi criptice și era suficient să
greșești o literă, pentru a fi lămurit cu replici pline de înțeles ca "Bad command or file name".
Macintosh-urile erau cu totul altfel; când porneai calculatorul, dădeai de mutrița veselă a unui
Mac. În plus, spre deosebire de PC-uri computerele Apple aveau o interfață grafică ușor de
folosit, care a fost introdusă în sistemul de operare al PC-urilor abia de Windows 3.1 (de fapt de
la primele versiuni de Windows, dar 3.1 a fost una din cele mai populare si din care s-a desprins
și Windows for workgroups).