You are on page 1of 4

Drepturile morale de autor reprezintă expresia juridică a legăturii existente între operă şi

creatorul ei. Astfel drepturile morale de autor influenţează dreptul de autor în asa mod, încât
înlătură aplicarea regulilor de drept comun.
Prin drept moral de autor se înțelege dreptul subiectiv al cărui conținut nu este exprimat
într-o formă pecuniară.1 Chiar și după ce autorul unei opere a cesionat drepturile sale
patrimoniale, acesta își păstrează drepturile morale de autor ca o consecință a caracterului
independent al acestora.
Un aspect important în materia drepturilor morale de autor îl reprezintă asigurarea
protecției personalității autorului. Trebuie menționat în acest sens că, drepturile morale de autor
nu se suprapun, sub toate aspectele, cu drepturile personalității.
Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări (art.11 din Legea
nr.8 din 14 februarie 1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe).2 Astfel, drepturile
morale de autor sunt, în principiu, inalienabile și insesizabile.
Articolul 10 din Legea nr.8 din 14 februarie 1996, privind dreptul de autor și drepturile
conexe, menționează drepturile morale ale autorului unei opere și anume:
a) dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștință publică;
b) dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință publică;
d) dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei
modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau
reputația sa;
e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de
exploatare, prejudiciați prin exercitarea retractării.

Dreptul la divulgarea operei


Divulgarea operei înseamnă aducerea operei la cunoștință publică. Autorul operei, în
baza acestui drept, poate decide să nu aducă opera la cunoștintă publică, poate decide când și în
ce mod opera va fi adusă la cunoștință publică și de asemenea, poate apela la forța coercitivă a
statului pentru ocrotirea exercițiului acestui drept.
Exercițiul acestui drept se poate transmite pe cale succesorală sau testamentară.

1
Constantin Anechițoae, Dreptul proprietății intelectuale, Ed.Pro Universitaria, București, 2013, p.98
2
A se vedea https://lege5.ro/Gratuit/ge3deoju/legea-nr-8-1996-privind-dreptul-de-autor-si-drepturile-conexe,
vizitat la 26 ianuarie 2020, ora 19:55

1
Dreptul la paternitatea operei
– dreptul de a fi recunoscut în calitate de autor al operei sale şi dreptul de a pretinde o
atare recunoaştere, inclusiv prin indicarea numelui său pe toate exemplarele operei publicate sau
prin referirea la numele său, după cum se obişnuieşte, în cazul oricărei valorificări a operei, cu
excepţia cazurilor când acest lucru este imposibil şi când lipsa obligaţiei de a indica numele
autorului decurge din alte prevederi ale prezentei legi.
Până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima data
la cunoștință publică, va fi considerate autor.

Dreptul la nume
Dreptul de a decide numele sub care opera va fi adusă la cunoștință publică constă în
posibilitatea juridică conferită autorului de a stabili cuvântul sau grupul de cuvinte, atașate
denumirii operei, care au rolul de a indica persoana autorului creației intelectuale respective.3
Este evident faptul că numele sub care opera este adusă la cunoștință publică nu poate fi
confundat cu denumirea acesteia. Denumirea este alcătuită dintr-un grup de cuvinte care au rolul
de a identifica opera, ca atare.4
Dreptul la calitatea de autor aparține întotdeauna persoanelor fizice creatoare ale operei,
pe când dreptul la nume poate să aparțină și persoanelor juridice sau fizice, altele decât autorul,
din inițiativa și sub numele cărora a fost creată opera.

Dreptul de a pretinde respectarea integrității operei (dreptul la inviolabilitatea operei)


Acest drept presupune respectarea integrității operei și opoziția la orice fel de modificare
sau atingere adusă acesteia, dacă prin acesta se prejudiciază onoarea sau reputația autorului.
Este un drept care se transmite prin moștenire.5
Doctrina a demonstrat că este foarte dificil să se stabilească dacă o anumită încălcare a
dreptului la integritatea operei este de natură a încălca onoarea sau reputația autorului, acest
aspect fiind lăsat la aprecierea judecătorului căruia, în lipsa unor criterii de evaluare cu care să
poată opera, îi este destul de greu să se pronunțe.6

3
Teodor Bodoașcă, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Universul Juridic, București, 2010, pp.35-36
4
Constantin Anechițoae, Dreptul proprietății intelectuale, Ed.Pro Universitaria, București, 2013, p.103
5
A se vedea http://detectareplagiat.ro/continutul_dreptului_de_autor_plagiat.php, vizitat la 26 ianuarie 2020, ora
20:32
6
Ciprian Raul Romițan, Drepturile morale de autor, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p.112

2
Dreptul de retractare a operei
Autorul are un drept de a retrage opera, după ce aceasta a fost adusă la cunoștința
publicului, despăgubind atunci când aceasta se impune, pe titularul dreptului de autor, dacă
acesta este o altă persoană decât autorul.
Din punct de vedere juridic, dreptul de retractare a operei este simetric opus dreptului de
a aduce opera la cunoștință publică. Acest drept constă în posibilitatea juridică recunoscută
autorului operei de a retrage opera după divulgare.7
Acest drept are o reglementare expresă și distinctă în Legea nr. 8/1996 [art.10 lit.(e)].

BIBLIOGRAFIE
7
Teodor Bodoașcă, Dreptul proprietății intelectuale, , Ed. Universul Juridic, București, 2010, p.39

3
Lucrări de referință în domeniu

1. ANECHIȚOAE, Constantin, Dreptul proprietății intelectuale, Editura Pro


Universitaria, București, 2013

2. BODOAȘCĂ, Teodor, Dreptul proprietății intelectuale, Editura Universul


Juridic, București, 2010

3. ROMIȚAN, Ciprian, Raul, Drepturile morale de autor, Editura Universul


Juridic, București, 2007

Resurse electronice
1. http://detectareplagiat.ro/continutul_dreptului_de_autor_plagiat.php ( vizitat la 26 ianuarie
2020, ora 20:32)
2. https://lege5.ro/Gratuit/ge3deoju/legea-nr-8-1996-privind-dreptul-de-autor-si-drepturile-
conexe ( vizitat la 26 ianuarie 2020, ora 19:55)

Legi și acte normative


1. Legea nr. 8 din 14 februarie 1996, privind dreptul de autor și drepturile
conexe.

You might also like