CAPITOLUL 1

Explorarea experienței subiective a

bebelușului: un rol central pentru
sentimentul sinelui

Curiozitatea îl face pe orice om preocupat de natura umană

să‑și pună întrebări despre viața subiectivă a bebelușilor. Cum
se simt bebelușii pe ei înșiși și cum îi simt pe ceilalți? Există
mai întâi un sine, sau există un celălalt sau un amalgam de
sine și celălalt? Cum aduc ei laolaltă sunete, mișcări, atingeri,
imagini și sentimente pentru a forma o persoană întreagă? Este
întregul cuprins imediat? Cum resimt bebelușii evenimente‑
le sociale de „a fi împreună“ cu altcineva? Cum își amintesc
sau uită sau își reprezintă mental faptul de „a fi împreună“ cu
altcineva? Cum arată experiența relaționării pe parcursul dez‑
voltării? Pe scurt, ce fel de lume sau de lumi interpersonale
creează bebelușul?
Faptul de a ne pune aceste întrebări se aseamănă întrucâtva
cu faptul de a ne întreba cum ar fi putut arăta universul în pri‑
mele câteva ore după big bang. Universul a fost creat o singură
dată, demult, iar lumile interpersonale sunt create în momen‑
tul prezent în fiecare zi în mintea fiecărui bebeluș. Însă ambele

Lumea interpersonală a copilului § Explorarea experienței subiective a bebelușului…

56 evenimente, la poli aproape opuși, rămân departe și inaccesibile
experienței noastre directe.
Din moment ce nu am putea niciodată să pătrundem în min‑
tea unui bebeluș, poate părea inutil să ne imaginăm ce ar putea
simți un bebeluș. Însă tocmai acest lucru constituie nucleul a ceea
ce dorim și avem nevoie să știm. Modul în care ne imaginăm că
poate fi experiența bebelușului modelează noțiunile noastre în
privința identității bebelușului. Aceste noțiuni alcătuiesc ipote‑
zele noastre de lucru în privința primei perioade a vieții. Așa
stând lucrurile, funcționează ca modele ale concepțiilor noastre
clinice despre psihopatologie: cum, de ce și când începe. Sunt
izvorul ideilor experimentelor cu bebeluși: ce gândesc și ce simt
ei? Aceste teorii de lucru determină, de asemenea, modul în care
noi, ca părinți, le răspundem copiilor noștri și, în esență, mode‑
lează perspectivele noastre asupra naturii umane.
Dat fiind că nu putem cunoaște lumea subiectivă în care
trăiește bebelușul, trebuie să o inventăm, astfel încât să avem un
punct de pornire pentru elaborarea ipotezelor. Această carte este
o astfel de invenție. Este o ipoteză de lucru despre experiența
subiectivă a bebelușilor cu propria lor viață socială.
Teoria de lucru propusă apare acum, întrucât progresele
enorme ale cercetării din trecutul recent ne‑au furnizat un întreg
corp nou de informații despre bebeluși, precum și metode expe‑
rimentale noi de investigare a vieții lor mentale. Rezultatul este
o nouă perspectivă asupra bebelușului observat.
Unul dintre scopurile acestei cărți este de a trage câteva con‑
cluzii în privința vieții subiective a bebelușului, pe baza acestor
noi informații observaționale. Acest lucru nu s‑a întâmplat până
acum din două motive. Pe de o parte, specialiștii în dezvoltare,
care creează aceste informații noi, lucrează în general în cadrul

DANIEL N. STERN
tradiției cercetării observaționale și experimentale. Respectând 57
această abordare, ei aleg să nu facă salturi inferențiale în privința
naturii experienței subiective. Accentul pe care ei îl pun pe feno‑
menele obiective, chiar și în chestiuni clinice, se conformează
tendinței fenomenologice predominantă în prezent în psihiatria
americană, însă limitează drastic lucrurile care pot fi accepta‑
te ca realitate clinică — doar întâmplări obiective, fără întâm‑
plări subiective. Și, la fel de important, această abordare rămâ‑
ne fără răspunsuri la întrebările fundamentale despre natura
experienței bebelușului.
Psihanaliștii, pe de altă parte, își construiesc teoriile dezvoltă‑
rii făcând constant inferențe despre natura experiențelor subiecti‑
ve ale bebelușului. Acest lucru a fost deopotrivă un inconvenient
și un mare avantaj. A permis teoriilor lor să cuprindă o realita‑
te clinică mai largă în care este inclusă viața așa cum este trăi‑
tă subiectiv (și acesta este motivul pentru care funcționează din
punct de vedere clinic). Dar ei au făcut salturi inferențiale exclusiv
pe baza materialului clinic reconstruit și în lumina unor perspec‑
tive mai vechi și depășite asupra bebelușului. Noile informații
observaționale nu au fost încă întru totul abordate de psihanaliști,
deși au început să se facă eforturi relevante în această direcție
(vezi, de exemplu, Brazelton, 1980; Sander, 1980; Call, Galenson
și Tyson, 1983; Lebovici 1983; Lichtenberg, 1981, 1983).
Timp de câțiva ani am lucrat și ca psihanalist, și ca specia‑
list în dezvoltare, și cunosc tensiunile dintre aceste două puncte
de vedere. Descoperirile psihologiei dezvoltării sunt uimitoa‑
re, dar par condamnate să rămână sterile din punct de vede‑
re clinic, în absența disponibilității de a face salturi inferențiale
în privința semnificației pentru viața subiectivă a bebelușului.
Iar teoriile dezvoltării din psihanaliză despre natura experienței

Lumea interpersonală a copilului § Explorarea experienței subiective a bebelușului…

58 bebelușului, esențiale pentru ghidarea practicii clinice, par din
ce în ce mai puțin plauzibile și din ce în ce mai puțin intere‑
sante în lumina noilor informații despre bebeluși. În acest con‑
text, pe care îl știu împărtășit de mulți alții, voi încerca să fac
inferențe despre experiența socială subiectivă a bebelușului pe
baza acestor noi informații. Astfel, scopurile acestei cărți sunt
de a folosi aceste inferențe pentru a elabora o ipoteză de lucru
despre experiența bebelușului și pentru a evalua posibilele sale
implicații clinice și teoretice.
De unde putem începe inventarea experienței subiective a
bebelușului în privința propriei vieți sociale? Intenționez să
încep prin a pune sentimentul de sine în centrul cercetării.
Sinele și granițele sale sunt în inima speculațiilor filosofice
asupra naturii umane, iar sentimentul de sine și coresponden‑
tul său, sentimentul de celălalt, sunt fenomene universale care
influențează profund toate experiențele noastre sociale.
Deși nimeni nu poate ști cu siguranța ce este sinele, ca adulți
avem totuși un foarte real sentiment al sinelui care permeează
experiențele sociale zilnice. Apare în numeroase moduri. Există
sentimentul unui sine ca trup unic, distinct, integrat; există
agentul acțiunilor, subiectul sentimentelor, inițiatorul intențiilor,
arhitectul planurilor, convertorul experienței în limbaj, comuni‑
catorul și distribuitorul cunoașterii personale. Cel mai adesea,
aceste sentimente ale sinelui se află dincolo de conștiință, la fel
ca respirația, dar pot fi aduse și pot fi menținute în conștiință.
Procesăm instinctiv propriile experiențe într‑un mod care le face
să pară că aparțin unui tip de organizare subiectivă unică pe
care îl numim de obicei sentiment al sinelui.
Chiar dacă se poate ca natura sinelui să eludeze veșnic
științele comportamentale, sentimentul sinelui rămâne o

DANIEL N. STERN
realitate subiectivă importantă, un fenomen cert și evident pe 59
care oamenii de știință nu îl pot nega. Modul în care ne simțim
pe noi înșine în relație cu ceilalți oferă o perspectivă fundamen‑
tală de organizare a tuturor evenimentelor interpersonale.
Sunt multe motivele pentru care sentimentul sinelui primește
o poziție centrală chiar și — sau mai ales — într‑un studiu des‑
pre perioada preverbală. În primul rând, se poate să existe mai
multe sentimente ale sinelui în formele preverbale, însă aces‑
tea au fost relativ neglijate. Avem presupunerea confortabilă că
la un moment dat, mai târziu pe parcursul dezvoltării, după
ce vor fi fost achiziționate limbajul și conștiința autoreflexi‑
vă, apare experiența subiectivă a unui sentiment al sinelui și
aceasta este comună tuturor, oferind o perspectivă cardinală
asupra lumii interpersonale. Și cu siguranță că un sentiment al
sinelui poate fi observat cu ușurință după apariția limbajului
și conștiinței autoreflexive. O întrebare crucială pentru aceas‑
tă carte este: există vreun tip de sentiment preverbal al sine‑
lui înainte de această perioadă? Există trei posibilități. Limbajul
și autoreflecția pot funcționa doar prin dezvăluirea sentimente‑
lor sinelui care existau deja la bebelușul preverbal, adică prin a
le face observabile imediat ce copilul poate oferi o prezentare
introspectivă a experiențelor interioare. Alternativ, limbajul și
autoreflecția pot să transforme sau chiar să creeze sentimente ale
sinelui care ar începe să existe chiar în momentul în care devin
obiect al autoreflecției.
Este o presupunere fundamentală în această carte faptul că
unele sentimente ale sinelui există cu mult înaintea apariției
conștiinței de sine și limbajului. Printre acestea se numără sen‑
timentul de a fi agent al experienței, sentimentul coeziunii fizice,
al continuității în timp, sentimentul de a avea intenții și alte astfel

Lumea interpersonală a copilului § Explorarea experienței subiective a bebelușului…

60 de experiențe despre care vom vorbi în curând. Autoreflecția și
limbajul ajung să acționeze asupra acestor sentimente preverba‑
le și existențiale ale sinelui și, astfel, nu numai că le dezvăluie
existența continuă, ci le transformă în experiențe noi. Dacă pre‑
supunem că unele tipuri de sentimente preverbale ale sinelui
încep să se formeze de la naștere (dacă nu chiar de dinainte), iar
trezirea altora necesită dezvoltarea capacităților care apar mai
târziu, atunci suntem eliberați de sarcina parțial semantică de a
alege criterii în funcție de care să decidem a priori când apare
cu adevărat un sentiment al sinelui. Această sarcină devine astfel
întreprinderea mai familiară de a descrie continuitatea și schim‑
bările de pe parcursul dezvoltării a ceva ce există într‑o formă
sau alta de la naștere până la moarte.
Unii gânditori cu o orientare psihanalitică tradiționalistă res‑
ping întreaga chestiune a unei vieți subiective preverbale ca
situându‑se în afara granițelor cercetării întemeiate pe criteri‑
ile metodologice și teoretice pe care tocmai le‑am menționat.
Acestora li se alătură mulți adepți ai abordării experimentaliste
a dezvoltării. Conform acestei perspective, cercetarea legitimă a
experienței umane exclude însuși studiul originilor ei.
Iar asta este tocmai ceea ce dorim să studiem. Așa stând
lucrurile, trebuie pusă întrebarea: ce fel de sentiment al sinelui
poate exista la bebelușul preverbal? Prin „sentiment“ mă refer
la conștiința simplă (non‑autoreflexivă). Nu conceptual, ci la
nivelul experienței directe. Prin „al sinelui“ mă refer la un tipar
invariabil de tipuri de conștiință care apare doar în contextul
acțiunilor și proceselor mentale ale bebelușului. Un tipar inva‑
riabil de conștiință este o formă de organizare. Este experiența
subiectivă care organizează orice ar fi ceea ce mai târziu va fi
numit verbal „sine.“ Această experiență subiectivă cu funcție de

DANIEL N. STERN
organizare este corespondentul preverbal, existențial, al sinelui 61
obiectivabil, autoreflexiv, verbalizabil.
Un al doilea motiv pentru plasarea în centrul acestei cer‑
cetări a sentimentului sinelui, ca entitate potențial preverba‑
lă, este motivul clinic al înțelegerii dezvoltării interpersonale
normale. Mă interesează în primul rând acele sentimente ale
sinelui esențiale în interacțiunile sociale cotidiene, nu în cele
cu lumea inanimată. Mă voi concentra așadar pe acele senti‑
mente ale sinelui care, dacă sunt afectate sever, vor perturba
funcționarea socială normală și vor duce probabil la nebunie
sau la deficite sociale semnificative. Printre astfel de senti‑
mente ale sinelui se numără sentimentul de a fi agent (fără
de care poate apărea paralizia, sentimentul de non‑deținere a
acțiunilor autodeterminate, experiența de pierdere a controlu‑
lui în favoarea agenților din exterior); sentimentul de coeziune
fizică (fără de care pot apărea fragmentarea experienței corpo‑
rale, depersonalizarea, experiențele de ieșire din corp, dere‑
alizarea); sentimentul de continuitate (fără de care pot apă‑
rea disocierea temporală, stările de fugă, amneziile, absența
„continuării existenței,“ în cuvintele lui Winnicott); sentimen‑
tul afectivității (fără de care pot apărea anhedonia, stările diso‑
ciative); sentimentul unui sine subiectiv care poate ajunge la
intersubiectivitate cu un altul (fără de care apare singurătatea
cosmică sau, la cealaltă extremă, transparența psihică); sen‑
timentul capacității de organizare (fără de care poate apărea
haosul psihic); sentimentul de transmitere a sensului (fără de
care pot apărea excluderea din cultură, socializarea deficitară
și nevalidarea cunoașterii personale). Pe scurt, aceste sentimen‑
te ale sinelui alcătuiesc fundația experienței subiective a dez‑
voltării sociale normale sau anormale.

Lumea interpersonală a copilului § Explorarea experienței subiective a bebelușului…

62 Un al treilea motiv pentru plasarea sentimentului sinelui în
centrul unei cercetări a dezvoltării este că au avut loc recent noi
încercări de gândire clinică în termeni de diverse patologii ale
sinelui (Kohut, 1971, 1977). Totuși, așa cum arată Cooper (1980),
nu sinele a fost abia descoperit. Problema esențială a sinelui a
fost crucială în toate tipurile de psihologie clinică încă de la
Freud și din diverse motive istorice a culminat într‑o psihologie
a sinelui. A fost centrală și în multe dintre ramurile dominan‑
te ale psihologiei teoretice (de exemplu, Baldwin 1902; Cooley
1912; Mead 1934).
Ultimul motiv pentru focalizarea pe sentimentul sinelui în
perioada de bebeluș este că aceasta corespunde foarte înde‑
aproape perspectivei clinice asupra procesului dezvoltării.
Dezvoltarea se desfășoară în salturi; una dintre cele mai eviden‑
te caracteristici este faptul că au loc modificări calitative. Părinții,
pediatrii, psihologii, psihiatrii și specialiștii în neuroștiințe,
cu toții sunt de acord că integrări noi sunt realizate extrem de
rapid. De asemenea, observatorii sunt de acord că perioadele în
care apar schimbări majore sunt între două și trei luni (și, într‑o
măsură ceva mai mică, între cinci și șase luni), între nouă și 12
luni și între 15 și 18 luni. În aceste intervale de schimbare se fac
salturi uriașe în toate nivelurile de organizare, după cum reiese
din orice fel de examinări, de la înregistrări electroencefalogra‑
fice la comportamentul evident, la experiența subiectivă (Emde,
Gaensbauer și Harmon, 1976; McCall, Eichhorn și Hogarty,
1977; Kagan, Kearsley și Zelazo, 1978; Kagan, 1984). Între aceste
perioade de schimbări rapide sunt intervale de relativă acalmie,
în care par a se consolida noile integrări.
La nivelul fiecăreia dintre aceste modificări majore este
puternică impresia că au avut loc schimbări semnificative ale

DANIEL N. STERN
experienței subiective a bebelușului în privința propriului sine 63
și a celuilalt. Una dintre acestea este impresia pe care o dă, că
parcă ar fi altcineva. Și ceea ce e diferit la bebeluș nu e pur și
simplu o serie nouă de comportamente și capacități; bebelușul
capătă brusc o nouă „prezență“ și o „impresie“ socială nouă,
care reprezintă mai mult decât suma numeroaselor compor‑
tamente și capacități abia achiziționate. De exemplu, nu înca‑
pe îndoială că atunci când, undeva între două și trei luni, când
bebelușul zâmbește ca reacție la prezența unui adult, se uită în
ochii părintelui și gângurește, va fi fost creată o nouă impre‑
sie socială. Dar nu aceste comportamente luate separat și nici
măcar toate laolaltă nu explică transformarea. În spatele aces‑
tor modificări comportamentale care ne fac să ne purtăm altfel
și să ne gândim altfel la bebeluș stă schimbarea sentimentu‑
lui experienței subiective a bebelușului. Se poate pune între‑
barea: ce apare mai întâi, o modificare a organizării mentale a
bebelușului sau o nouă atribuire din partea părintelui? Apariția
noilor comportamente, cum ar fi contactul vizual direct și zâm‑
betul, îl fac pe părinte să atribuie o nouă persona bebelușului, a
cărui experiență subiectivă încă nu s‑a schimbat deloc? De fapt,
orice schimbare a bebelușului poate să apară parțial prin efectul
faptului că adultul interpretează diferit experiența bebelușului
și se poartă ca atare. (În acest caz, adultul ar opera în zona de
dezvoltare proximă a bebelușului, adică într‑un cadru apropi‑
at de capacitățile bebelușului, care încă nu sunt prezente, dar
vor apărea curând.) Cel mai probabil funcționează în ambele
sensuri. Există o relație de facilitare reciprocă între schimbările
organizării interioare a bebelușului și modul în care părinții le
interpretează. La final, rezultatul este că bebelușul pare să aibă
un nou sentiment față de cine este el și cine ești tu, precum și

Lumea interpersonală a copilului § Explorarea experienței subiective a bebelușului…

64 un sentiment diferit al tipurilor de interacțiuni care pot avea loc
acum.
O altă schimbare la nivelul sentimentul sinelui se observă
în jurul vârstei de nouă luni, când bebelușii par dintr‑o dată să
simtă că au o viață interioară subiectivă și că la fel stau lucru‑
rile și în cazul celorlalți. Devin relativ mai puțin interesați de
acțiunile exterioare și mai interesați de stările mentale care se
desfășoară „în fundal“ și care provoacă acțiunile. Devine posi‑
bilă împărtășirea experienței subiective și se modifică conținutul
schimburilor interpersonale. De exemplu, fără să folosească
niciun cuvânt, bebelușul poate acum să comunice ceva de genul
„Mami, vreau să te uiți aici (concentrează‑ți și tu atenția pe
același lucru la care sunt eu atent), ca să vezi și tu cât e de inte‑
resantă și de plăcută jucăria asta (astfel încât să poți împărtăși
experiența mea subiectivă de interes și plăcere).“ Acest bebeluș
operează cu un sentiment diferit al sinelui și al celuilalt, parti‑
cipând la lumea socială cu o altfel de perspectivă subiectivă de
organizare a acesteia.
Dat fiind că sentimentul sinelui este punctul inițial al acestui
studiu asupra experienței subiective a bebelușului în privința
vieții sociale, vom examina sentimentele diferite ale sinelui care
par să se manifeste pe măsură ce dezvoltarea capacităților face
posibile noi perspective subiective de organizare în privința sine‑
lui și celorlalți. Și vom examina implicațiile unui astfel de proces
de dezvoltare pentru practica și teoria clinică. Următoarele con‑
stituie un rezumat al punctelor centrale ale examinării noastre.
Bebelușii încep de la naștere să aibă experiența unui senti‑
ment al sinelui emergent. Conștiința proceselor de autoorgani‑
zare este preconfigurată. Nu trec niciodată printr‑o perioadă de
nediferențiere totală sine/celălalt. Nu există confuzie între sine și

DANIEL N. STERN
celălalt nici la începutul perioadei de bebeluș, nici mai târziu pe 65
parcursul acesteia. Este de asemenea preconfigurată capacitatea
de a fi receptivi în mod selectiv la evenimente sociale exterioare
și de a nu trece niciodată printr‑o etapă de autism.
În perioada de la două la șase luni, bebelușii își consolidează
sentimentul unui sine central ca unitate separată, coerentă, limi‑
tată, fizică, prin sentimentul capacității de a fi agent, prin sen‑
timentul afectivității și continuității în timp. Nu există o etapă
simbiotică. De fapt, experiența subiectivă a uniunii cu un altul
nu poate apărea decât după ce există deja un sentiment central
de sine și un sentiment central de celălalt. Experiențele de unire
sunt astfel considerate a fi rezultatul pozitiv al organizării active
a experiențelor sinelui‑împreună‑cu‑un‑altul, și nu ca produs al
unui eșec pasiv al capacității de diferențiere a sinelui de altul.
Principala sarcină de dezvoltare din perioada de viață dintre
aproximativ nouă și 18 luni nu este obținerea independenței sau
autonomiei sau individuării — adică eliberarea și îndepărtarea
de persoana primară de îngrijire. Este în aceeași măsură dedica‑
tă căutării și creării uniunii intersubiective cu un altul, lucru care
devine posibil acum. Acest proces implică învățarea faptului că
propria viață subiectivă — conținuturile propriei minți și calitățile
propriilor sentimente — pot fi împărtășite cu un altul. Așadar,
deși separarea poate apărea în unele domenii ale experienței sine‑
lui, în aceeași perioadă și în alte domenii ale experienței sinelui
apar noi forme de a fi împreună cu un altul. (Alte domenii ale
experienței sinelui înseamnă experiențe care au loc în cadrul per‑
spectivei unor sentimente diferite ale sinelui.)
Acest ultim fapt indică o concluzie mai generală. Eu pun
sub semnul întrebării întreaga concepție de faze de dezvol‑
tare consacrate anumitor aspecte clinice, cum ar fi oralitatea,

Lumea interpersonală a copilului § Explorarea experienței subiective a bebelușului…

66 atașamentul, autonomia, independența și încrederea. Aspectele
clinice considerate până acum sarcini de dezvoltare ale anumi‑
tor etape din perioada de bebeluș sunt privite aici ca procese
care se desfășoară de‑a lungul întregii vieți, și nu ca faze de dez‑
voltare care operează în esență la același nivel în toate etapele
dezvoltării.
Se poate astfel ca schimbările majore ale „prezenței“ sociale
și ale „impresiei“ sociale ale bebelușului să nu mai fie atribuite
depășirii unei anumite sarcini dintr‑o fază de dezvoltare și intră‑
rii în următoarea. În loc de asta, modificările semnificative ale
experienței sociale care apar în cursul dezvoltării sunt atribuite
faptului că bebelușul achiziționează noi sentimente ale sinelui.
Din acest motiv are sentimentul sinelui o prezență atât de preg‑
nantă în cadrul teoriei de lucru expuse aici. Sentimentul sinelui
funcționează ca perspectivă subiectivă primară care organizează
experiența socială și poate, așadar, să ajungă acum în prim‑plan
ca fenomen care domină dezvoltarea socială timpurie.
Vor fi descrise patru sentimente distincte ale sinelui, fiecare
definind un domeniu diferit de experiență a sinelui și de apro‑
piere socială. Acestea sunt sentimentul sinelui emergent, care se
formează de la naștere până la două luni, sentimentul sinelui
central, care apare între două și șase luni, sentimentul sinelui
subiectiv, care se formează între șapte și 15 luni și sentimentul
sinelui verbal, care apare apoi. Aceste sentimente ale sinelui nu
sunt considerate etape succesive care se înlocuiesc una pe alta.
Odată format, fiecare sentiment al sinelui rămâne întru totul
funcțional și activ de‑a lungul întregii vieți. Toate continuă să
se dezvolte și să coexiste.
Din această perspectivă, bebelușii au o viață mnezică și fan‑
tasmatică foarte activă, însă sunt preocupați de evenimente care

DANIEL N. STERN
se întâmplă în realitate. („Seducțiile“, așa cum Freud le‑a întâl‑ 67
nit în materialul clinic, sunt evenimente reale în acest stadiu de
viață. Nu sunt fantasme de îndeplinire a dorințelor.) Bebelușul
este privit așadar ca având o capacitate excelentă de testare a
realității; în acest stadiu, realitatea nu este distorsionată din
motive defensive. În plus, multe dintre fenomenele despre care
teoria psihanalitică susține că joacă un rol esențial în primele
etape de dezvoltare, cum ar fi ideile delirante de contopire sau
fuziune, clivajul și fantasmele de apărare sau paranoide nu sunt
aplicabile perioadei de bebeluș — adică înainte de perioada din‑
tre aproximativ 18 și 24 de luni — ci pot apărea numai după
dezvoltarea capacității de simbolizare, dovedită de achiziția lim‑
bajului, la sfârșitul perioadei de bebeluș.
Mai general, multe dintre principiile psihanalizei par a
descrie mult mai bine perioada de dezvoltare de după încheie‑
rea perioadei de bebeluș și începutul copilăriei, adică etapele în
care limbajul este disponibil. Această observație nu are scopul
de a infirma teoria psihanalitică; este o sugestie că teoria psiha‑
nalitică a fost aplicată greșit acestei perioade timpurii de viață,
pe care nu o descrie bine. Pe de altă parte, teorii științifice de
lucru care descriu perioada de bebeluș nu oferă un grad adec‑
vat de importanță experienței sociale subiective. Accentul pus
de perspectiva noastră pe dezvoltarea sentimentului sinelui este
un pas în direcția găsirii de teorii care se potrivesc în mai mare
măsură informațiilor obținute prin observare și care se vor dove‑
di în cele din urmă utile din punct de vedere practic în analiza‑
rea experienței subiective.
În sfârșit, una dintre implicațiile clinice majore ale ipote‑
zei de lucru pe care o propun este faptul că reconstrucțiile
clinice ale trecutului pacientului se pot folosi cel mai bine

Lumea interpersonală a copilului § Explorarea experienței subiective a bebelușului…

68 de teoria dezvoltării pentru a descoperi originea patologiei
într‑unul din domeniile experienței sinelui. Dat fiind că aspec‑
tele tradiționale ale perspectivei clinice asupra dezvoltării, ca
oralitatea, autonomia și încrederea, nu mai sunt considerate
a fi în prim‑plan în anumite perioade, ci ca aspecte relevan‑
te de‑a lungul întregii vieți, nu mai putem identifica punctul
de origine din cursul dezvoltării al problemelor clinice care
apar mai târziu, așa cum promitea psihanaliza. Putem totuși
să începem căutarea originilor patologiei în diferitele domenii
ale experienței sinelui. Rezultatul este o mai mare libertate a
explorării terapeutice.
Acestea sunt așadar liniile generale ale teoriei de lucru
care va reieși din inferențele clinice pe care le facem pe baza
informațiilor disponibile în ce privește perioada de bebeluș.
Întrucât diferitele sentimente ale sinelui sunt esențiale în această
perspectivă, capitole separate din Partea a 2‑a acestei cărți sunt
dedicate descrierii modului în care apare fiecare nou sentiment
al sinelui, capacităților și abilităților pe care dezvoltarea le face
posibile, noii perspective pe care o adaugă lumii sociale așa cum
o vede bebelușul și modului în care această nouă perspectivă
îmbogățește capacitatea bebelușului de a împărtăși. Partea a 3‑a
se va referi apoi din perspective diferite la unele implicații clini‑
ce ale acestei teorii de lucru. Capitolul 9 abordează „bebelușul
observat“ de privirea clinică. Capitolul 10 inversează această
perspectivă și privește reconstrucția clinică a lumii bebelușului
prin ochii specialistului în observarea bebelușilor. Iar ultimul
capitol examinează implicațiile acestei perspective asupra dez‑
voltării pentru procesul terapeutic de reconstruire a trecutului
pacientului.

DANIEL N. STERN
 Pare totuși esențial ca în primul rând să explic mai detaliat 69
natura și problemele abordării mele. Capitolul 2 se va referi la
aceste aspecte, în special la avantajele și limitările combinării
informațiilor din surse experimentale și clinice, la motivul pen‑
tru plasarea sentimentului sinelui în centrul perspectivei asupra
experienței sociale, și la conceptualizarea progresului sentimen‑
telor sinelui pe parcursul dezvoltării.

Lumea interpersonală a copilului § Explorarea experienței subiective a bebelușului…