UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

APROB: Şeful catedrei

____________________

TEST DE EVALUARE PERIODICĂ

la unitatea de curs ,,Mecanica tehnică II” grupa IM31R

Examinator: V.Rusnac

1. Problemele cursului ,,Mecanica tehnică II”.

2. Forțe exterioare. Deformații și deplasări.

3. Metoda secțiunilor. Tensiuni. Determinarea tensiunilor în cazul întinderii

sau comprimării.

1.Problemele cursului ,,Mecanica tehnică II”.

Mecanica Tehnică este o disciplină de cultură tehnică generală, care face legătura
între disciplinele fizico-matematice şi cele de specialitate, fiind în acelaşi timp o
continuare a Mecanicii Teoretice, însă cu unele particularităţi.
În Mecanica Teoretică, corpurile solide sunt considerate rigide, adică fără deformaţii,
indiferent de mărimea forţelor exterioare care solicită corpul. Mecanica tehnică introduce
un model nou, modelul solidului deformabil.

Din punct de vedere al Mecanicii Teoretice, cele trei variante sunt identice: corpul
este în echilibru şi nu suferă deformaţii. Din punct de vedere al Rezistenţei Materialelor,
cele trei cazuri prezentate sunt diferite şi anume:
a) – corpul este supus unei solicitări de tracţiune şi el se lungeşte,
b) – corpul este comprimat şi se scurtează,
c) – corpul nu este solicitat şi nu suferă deformaţii.
În ambele cazuri, corpul sub acţiunea celor două forţe este în echilibru. Rezultă de aici
că în cazul Rezistenţei Materialelor, este important să se cunoască poziţia punctului de
aplicaţie al forţelor.
În principal, scopul Mecanicii tehnice este acela de a stabili dimensiunile unei piese,
realizată dintr-un material cunoscut, astfel ca acesta să reziste în condiţii bune forţelor
exterioare aplicate. Această operaţie de calcul este o operaţie de dimensionare. În cazul
problemelor de dimensionare se cunosc forţele aplicate, modul de rezemare al piesei, se
cunoaşte materialul din care este realizată piesa şi se determină anumite caracteristici
geometrice ale secţiunii transversale ale acesteia. Dacă piesa este dată (ca formă şi
dimensiuni) iar forţele sunt cunoscute, se face un calcul de verificare pentru a se stabili
dacă piesa este sigură în funcţionare. În unele situaţii este cunoscută forma şi dimensiunile
piesei, condiţiile pe care aceasta trebuie să le satisfacă şi este necesar să se determine
mărimea forţelor care pot acţiona asupra acesteia. În acest caz, se face un calcul al
încărcării capabile. Astfel în Mecanica tehnică (Rezistenţa Materialelor), se întâlnesc trei
tipuri de probleme:
 probleme de dimensionare
 probleme de verificare
  probleme de încărcare capabilă (sau efort capabil).
În rezolvarea celor trei tipuri de probleme, Mecanica Tehnică (Rezistenţa
Materialelor), are în vedere următoarele criterii:
 criteriul economic; orice piesă trebuie realizată cu soluţia cea mai economică din
punct de vedere al consumului de material şi manoperă,
 criteriul bunei funcţionări; piesa realizată trebuie să-şi îndeplinească rolul
funcţional pentru care a fost realizată, un timp cât mai îndelungat.
O bună funcţionare a piesei, impune respectarea următoarelor condiţii:
 de rezistenţă, adică piesa să reziste solicitărilor la care este supusă
 de rigiditate (deformabilitate), adică sub acţiunea solicitărilor să nu sufere
deformaţii care pun în pericol buna funcţionare a piesei,
 de stabilitate, adică în timpul funcţionării, piesa să-şi păstreze tot timpul starea de
echilibru stabil.

2.Forțe exterioare. Deformații și deplasări.

Corpurile sau elementele de rezistenţă, sunt supuse acţiunii unor forţe sau cupluri de
forţe (momente). Forţele sau momentele direct aplicate asupra unui element de rezistenţă se
numesc sarcini.
Sarcinile se pot clasifica după mai multe criterii:
a) după mărimea suprafeţei pe care ele acţionează, sarcinile pot fi: concentrate,
repartizate sau distribuite, uniform sau cu intensitate variabilă în lungul elementului
sau pe o suprafaţă
b) după modul de acţiune în timp, se disting
 sarcini statice, care se aplică lent şi rămân constante
 sarcini dinamice, care se aplică cu viteză relativ mare
 Sarcinile dinamice la rândul lor pot fi: sarcini aplicate în mod brusc, şocuri sau
sarcini variabile periodice între o valoare minimă pmin şi una maximă pmax

c) după locul de aplicare, sarcinile pot fi:

 de suprafaţă sau de contur, cele care sunt aplicate din exteriorul corpului
 masice, care provin din masa corpului, cum sunt greutatea şi forţele de inerţie
d) În construcţii, după provenienţă, sarcinile se clasifică astfel:
 sarcini fundamentale, din rândul cărora fac parte:
 sarcinile permanente de intensitate constantă (greutatea proprie)
 sarcinile utile reprezintă scopul pentru care s-a realizat construcţia
(greutatea autovehiculelor pe un pod) şi care pot fi fixe sau mobile
 sarcinile accesorii (forţele de inerţie, forţele de frecare, forţele termice
etc.)
 sarcinile accidentale, care acţionează intermitent şi neregulat (acţiunea vântului,
greutatea zăpezii, forţa de frânare a autovehiculului etc.)
 sarcini extraordinare. Aceste sarcini acţionează întâmplător, dar pot avea efecte
dezastruoase (exploziile, cutremurele, inundaţiile etc.).
Sub acţiunea sarcinilor, în reazemele elementelor de rezistenţă apar forţe de legătură,
numite reacţiuni. Sarcinile împreună cu reacţiunile formează forţele exterioare. Atât
sarcinile cât şi reacţiunile, adică forţele exterioare, se consideră forţe aplicate corpului şi
sub acţiunea acestor forţe, corpul este în echilibru şi în el ia naştere o anumită stare de
solicitare.
 3.Metoda secțiunilor. Tensiuni. Determinarea tensiunilor în cazul întinderii sau
comprimării.

Sub actiune fortelor exterioare in elementele rezistive apar forte de elasticitate, pentru a
determina aceste forte se utilizeaza metoda sectiunilor.Daca fortele exteruoare se afla intrun plan
atunci pentru echilibrarea acestora este necesat de aplicat in caz general in sectiune 3 eforturi
interioare:
- Forta longitudinala
- Forta transversala
- Momentrul de incovoiere
Dupa aceasta de compune ecuatia de echilibru din care se determina valorile eforturilor
interioare. Daca fortele exterioare nu se afla intrun plan atunci in sectiunea transversala pot
aparea 6 eforturi interioare iar in cazuri particulere in sectiune atransversala pot apare
- Numai forta longitudinala (intndere, comprimare)
- Numai forta transversala (forfecare)
- Numai momentul de torsiune (rasucire)
Se consideră un element de arie dA din aria A a secţiunii transversale a unui element de
rezistenţă şi pe care acţionează forţa dF, având o direcţie oarecare. Dacă elementul de arie dA
este suficient de mic, forţa poate fi considerată uniform distribuită pe suprafaţa acestuia, iar
rezultanta dF poate fi aplicată în centrul de greutate al elementului. Mărimea efortului
distribuit, aplicat pe unitatea de suprafaţă din aria secţiunii, se numeşte tensiune. Tensiunea p
are aceeaşi direcţie cu forţa elementară dF, iar mărimea ei este determinată atât de mărimea
forţei dF cât şi de orientarea suprafeţei dA faţă de direcţia forţei.
Tensiunea p având o direcţie oarecare, poate fi descompusă într-o componentă pe
direcţia normală la secţiune, tensiune normală notată cu  şi o componentă în planul
secţiunii, tensiune tangenţială notată cu 
După sensul pe care îl are, tensiunea normală  are un efect de tracţiune sau de
compresiune, exercitat de către partea de corp înlăturată asupra părţii rămase. La fel,
tensiunea tangenţială  are un efect de tăiere, forfecare sau alunecare.
Deoarece tensiunea tangenţială  are o direcţie oarecare pe secţiune, aceasta se
descompune pe cele două axe de coordonate y şi z ale secţiunii, rezultând componentele:
xy pe direcţia y, respectiv xz pe direcţia z. Primul indice indică axa pe care tensiunea
este normală, iar cel de-al doilea, axa cu care aceasta este paralelă. În literatura de
specialitate, mai ales în manualele mai vechi, pentru noţiunea de tensiune se mai întâlneşte
şi denumirea de efort specific.

Gutuleac Denis